Iconografie ardeleană: Peisaje
Frumuseţea peisajului transilvan, într-o măreaţă diversitate armonioasă, chiar şi când ni se înfăţişează prin desene vechi, este la fel de tulburătoare ca şi într-o călătorie, făcută astăzi.
Frumuseţea peisajului transilvan, într-o măreaţă diversitate armonioasă, chiar şi când ni se înfăţişează prin desene vechi, este la fel de tulburătoare ca şi într-o călătorie, făcută astăzi.
Bisericile Transilvaniei înseamnă sacre peceţi pe armonia dintre aşezările omeneşti şi peisajul îmconjurător, înseamnă şi închinarea oamenilor, şi a naturii, în faţa măreţei veşnicii a Universului.
Dacă am greşit descifrarea numelui vreunei localităţi, cer, cu anticipaţie, scuze, dar greu mă descurc (deşi mi-am procurat unul) cu alfabetul gotic.
Transilvania înseamnă un ţinut pe deplin mărturisitor, care cuprinde mileniile în braţe, dezvăluindu-le, arareori, cu gest de mamă care îşi arată pruncul. Delicat, dar şi cu mândrie.
Dincolo de ocupaţiile tradiţionale, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea apăreau, pe pământul Trasilvaniei, ocupaţii şi meserii noi, impuse de dezvoltarea economică şi industrială.
Interferenţa culturală mai mult decât vizibilă dintre porturile populare şi gospodăriile diverselor etnii transilvane marchează, de fapt, o splendidă interculturalitate, unitară, în ciuda diversităţii.
Întâlnirea tragicului Prinţ de Coroană austriac, Rudolf, în 1885, cu reprezentanţi ai etniilor bucovinene şi ardeleneşti, în Pasul Prislop