Un mit pe care nu-l merităm: Dracula

Vlad Ţepeş, drept Pilat din Pont

*

Vlad Ţepeş, “vinovat” de toate crucificările

*

La drept vorbind, ar trebui să-i fiu recunoscător preşedintelui Ioan Cătălin Nechifor, că m-a scăpat de Calea lui Dracula, deci de o tentativă interzisă de a valorifica, printr-un mit nemeritat, căile, itinerariile. În fond, am scăpat şi de nopţile cu: “Historische Darstellung des Fursten. Vlad III Dracula”, “Geschichte der Woiwode Dracula”, “Geschichte der Menschenmassen genannt Dracula der Walachei”, “Pfählungen – Darstellung aus der Brodoc-Chronik. Vlad III”, “Wappen der Siebenburger Saschen”, “Histoy of Moldavia and Wallachia” (a lui Christian Engel), “Vlad III Prince of Wallachia”, “15th century portrait of Vlad III, Prince of Wallachia”, “History of Voivode Dracula”, “History of the crowds called Dracula of Wallachia”, “The Story of a Bloodthirsty Madman called Dracula of Wallachia”, “Cruelty princes to their subjects”, “Interrogation and torture painful”, “Inhumanity against the sick”, “Vampiric history lesson Was Vlad Tepes the real Dracula”, “Deutsch Geschichten über Dracula Prince”, “Die wahre Geschichte von Dracula”, “Dark Prince: The True Story of Dracula” etc.

*

Povestea reală a legăturii dintre Vlad Ţepeş şi Suceava am mai spus-o, deci nu o mai reau. Semnificaţia şarpelui sau a dragonului  (Constelaţia Dragonului, care arată nordul, deci îngheţul polar, deci Deva Yana – Poarta Zeilor), iarăşi am mai spus-o, deşi ea revine, explicit, şi prin două elemente care ţin de mitul lui Ţepeş: insigna şi mormântul:

*

Insigna celor onoraţi cu Ordinul Dragonului

* 

Mormântul lui… Dracula

*

Cum nu mai are rost să şi povestesc din ceea ce ştiu, mă despovărez de această scurtă arhivă iconografică, fără explicaţii, fără să mă mai intereseze complementaritatea real-fantezie, pe care dorisem să o abordez, împreună cu câţiva sculptori bucovineni. Pricepeţi ce doriţi, interpretaţi cum vreţi. Eu o să uit totul.

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Un mit pe care nu-l merităm: Dracula. Nu-l merităm, pentru că nici nu-l înţelegem, nici nu-l valorificăm în interesul dezvoltării turismului în România. Vorba cuiva: mai periculoasă decât corupţia e doar prostia.

Mărturii europene: Paul Lacroix

Paris, secolul al XV-lea

*

Paul Lacroix (27 aprilie 1806 – 16 octombrie 1884), nuvelist şi autor parizian, a publicat cinci volume despre „Les Arts au Moyen Age et a l’epoque de La Renaissance” (Paris, 1847, 1858, 1869, 1871-1873), cu 19 cromografii (plus 14 despre viaţa religioasă) şi 400 ilustraţii. O cronică în imagini, dar şi cu profunde expuneri de documentări, impresionantă, în care statalitatea, religia, arta şi meşteşugurile ocupă locuri egale sau măcar cu un plus de preocupare pentru viaţa socială în progres, deci despre realizările artistice ale meşteşugarilor, fie ei francezi sau flamanzi, dar care satisfăceau nevoile aceluiaşi spaţiu de civilizaţie distinctă, cel francez.

Paul Lacroix (27 aprilie 1806 – 16 octombrie 1884)

*

Lacroix a fost nevoit să-şi copieze exponatele, iar “inventarul” lui de mărturie veche, deşi nu prea are legătură cu spaţiul românesc (noi, cu turmele şi cu nechiforii flash-mob ai preistoriei fără de sfârşit din Carpaţi) este folosit, de către istoricii triumfalismului românesc, în capitolele despre arte şi meserii la români (deşi Cantemir contrazicea total şi argument tema), dar şi în ilustrarea volumelor cu mărturii ale călătorilor străini despre ţările române.

*

Fără alte comentarii, am să postez cromogravurile şi desenele care mi s-au părut mai interesante, fără a le grupa tematic şi fără comentarii (sunt prea multe), doar aşa, pentru a fi puse la dispoziţia celor curioşi faţă de sensul existenţei umane ca făptuitoare de istorie.

*

Ştiu că nu înseamnă mare lucru ceea ce fac, în rubrica “Mărturii europene“, dar prefer, după povaţa lui Ion Grămadă, să atenţionez, să aduc în văzul publicului larg elemente de interes, dar la care, din pricina preocupărilor, nu prea are acces. Nu complic lucrurile (lesne ar fi să compilez fragmente de biografii ale vechilor mărturisitori europeni), ci doar le expun, cu un minim de informaţie, în aşa fel încât şi cei care vor avea nevoie de aprofundări să aibă de unde porni. Îmi fac, în fond, doar datoria de slujitor al culturii, care şterge colbul uitării de ici, de colo, dar atât încât să se poată doar întrezări conturul lăzilor cu zestre ale neamurilor.

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Mărturii europene: Thuróczy János

Bătălia de la Baia

*

„Chronicon Pictum”, cunoscută şi drept „Chronica Hungarorum”, după reluarea ei de către Johannes de Thurocz (Thuróczy János,1435-1490) şi publicată la Augsburg, în 1488, apoi, în alte ediţii, la Frankfurt, Viena, Trnava şi Budapesta, operă unică, în felul ei, lucrată, cu splendide incunabule, până în 1473, de András Hess, prezintă o istorie a Ungariei, cuprinsă între anii 1307-1487, „jalonată” de regii Carol Robert de Anjou (1307-1342) şi, respectiv, Matthias Corvinus (1458-1490), ultimele evenimente, „narate” de Thurocz, petrecându-se în august 1487.

*

Cartea este importantă şi pentru cehi, slovaci, poloni şi români, însemnând, în fond, o mărturie exhaustivă, cu o doză raţională de subiectivism.

*

Prima pagină din „Chronicon Pictum”

*

Maghiarii îşi respectă cu adevărat istoria, iar genul acesta de atitudine merită preţuire. Datorită firii lor mărturisitoare, profund identitară, Grigore Ureche şi-a putut scrie primele capitole ale letopiseţului său, pe care îl ignorăm, în măsura în care îl cităm. De citit, nici vorbă. Altminteri, ar fi decis cineva tipărirea unei ediţii curăţate de “pravilele” scrierii vechi, care să facă letopiseţul accesibil pentru toată lumea. Din nefericire, noi, în făloasele noastre bundiţe de dihor, nu învăţăm nimic de la alţii. Iar maghiarii chiar constituie un exemplu demn de urmat.

*

Attila

*

Attila si Papa Leon I

*

Hunii, asediind Aquileia

*

Descălecatul maghiarilor

*

Cetatea Buda

*

Maghiari, în luptă

*

Invazia tătarilor din 1241

*

Soli maghiari, la Papă

*

Solii lui Basarab, la Carol Robert de Anjou

*

Solia lui Basarab (detaliu)

*

Solia lui Basarab (detaliu)

*

Cei şapte căpitani

*

Ştefan cel Sfânt

*

Laszlo cel Sfânt

*

Iancu de Hunedoara

*

Matthias Corvinus

*

Îi am salvaţi şi pe toţi regii întemeietori, desenaţi, în preţioase incunabile, de Andras Hess, dar nu-i mai inserez în pagină, pentru că îmi amintesc de faptul că chipurile voievozilor noştri au fost stabilite, abia în 1845, de căre sibianul A. Bieltz. Ulterior, doar chipul real al lui Ştefan cel Mare avea să fie recuperat, printr-o atentă studiere a picturilor bisericeşte şi a evangheliarelor, de către pictorii bucovineni Epaminonda Bucevschi şi Eugen Maximovici (norocul lor că am scris “Pictori şi sculptori bucovineni” înainte de a deveni Nechifor flash-hopa-i-ţupa al judeţului).

Mărturii europene: Sebastian Münster

Europa, Regina Universului

*

Pentru că m-a năucit “flash-mob” Nechifor, cu decizia interzicerii Căii lui Dracula, lucrare monumentală care premedita un plus de interes pentru judeţul acesta nenorocit, aflat la discreţia plutocraţiei fraierilor, aveam de gând să-mi arunc la buncărtele cu litere toate nopţile mele de nesomn. Dar nu aş mai fi eu, dacă aş face pe placul ginerelui lui Hanuşteac, aşa că strâng din dinţi şi o iau de la capăt. Gheorghe Flutur spunea, cândva, că eu aş fi ca o fiară, care dispare pe neaşteptate şi îţi sare în gât atunci când ţi-e lumea mai dragă. S-a înşelat, lui Gheorghe Flutur nu o să-i mai sar la grumaz, în viaţa asta.

*

Există, despre plaiurile flash-mob-urilor daco-romane ale lui Nechifor, o iconografie europeană interesantă, uneori folosită în ilustrarea volumelor cu mărturii ale călătorilor străini, despre ţările române, care trebuie pusă în valoare (chestie care nu mai depinde de creieraşul de fotograf al lui Mîrza din posesia lui Nechifor). Caut de prea multă vreme acele mărturii, ca să nu le depun în acest spaţiu virtual, care nu poate fi contaminat de nimeni. Printre cele mai interesante, se numără cele care au ilustrat, de-a lungul veacurilor, ediţiile cosmografiei lui Sebastian Münster.

*

Polonia, Moldova şi Transilvania, într-o hartă a ediţiei din 1683

*

Sebastian Münster (20 ianuarie 1488 – 26 mai 1552), cartograf, cosmograf, cărturar german enciclopedic, autorul unei descrieri, uşor fantezistă, a lumii, „Cosmographia”, apărută în 1544, retipărită în 1552 (Basle), 1570, 1628, 1683 etc., şi publicată, după o primă ediţie în germană, în latină, franceză, italiană, engleză şi cehă.

*

Sebastian Münster (20 ianuarie 1488 – 26 mai 1552)

*

A mai scris „Grammatica Chaldaica” (Basel, 1527), „Dictionarium Chaldaicum” (1527), „Dictionarium trilingue” (latin, grec şi hebraic, în 1530), „Horologiographia” (Basel, 1531), „Organum Uranicum” (1536) şi „Rudimenta Mathematica” (Basel, 1551).

*

O imagine fantezistă a Valahiei, nume sub care era cunoscută şi Moldova în cancelaria polonă (în cancelaria maghiară i se spunea, ţării lui Bogdan Cuhea, Moldova), avea să apară încă din prima ediţie a cărţii lui Münster, cărturarul german închipuindu-şi că şi pe la noi, precum în cuprinderea cu adevărat europeană, se durează (de parcă Nechiforii acelei vremi dormeau!):

*

Pagina ţinuturilor românilor

*

“Ilustratele” cu locuri sunt, peste tot, suficient de fanteziste, în ciuda faptului că au şi elemente urbane confirmate de istorie. Dar, dincolo de fantezie, stă elementul mărturisitor străvechi (ce se întâmpla, la noi, în dihoreala bucovineană, pe atunci? Pentru că, în cancelaria polonă, regiunea din nordul Moldovei se numea Bucovina), pe care îl folosim extaziaţi (decât un imens gol al memoriei, mai bine fantezie!), încercând să descifrăm în megieşii şi standarul moldo-vlah de viaţă.

*

Budapeste, în “Cosmographia” lui Münster

*

Constantinopole

*

La noi, în vremea în care Münster îşi publica senzaţionala lucrare,  Petru Rareş, reocupând tronul Moldovei, „a aflat în viclenie şi pe Mihul hatmanul (ctitorul bisericii din Horodniceni – n.n.), şi pe Trotuşanul logofătul (ctitorul bisericii din Părhăuţi, ginerele lui Luca Arbure – n.n.), şi pe Crasneş, şi pe Cozma, de la care multă pedeapsă şi nevoie avusese Petru vodă, în domnia dintâi, când a pribegit Petru vodă din ţară… Îndată i-a prins şi cu grele munci i-a muncit, iar mai apoi le-a tăiat şi capetele”, apoi „Petru vodă, fiind bătrân de zile şi căzând în boală grea, a plătit datoria sa, ce a fost dator lumii, şi s-a săvârşit, (în 1545)  septemvrie 2, vineri, la miezul nopţii, şi cu cinste l-au îngropat în mănăstire, în Pobrată („A fratelui”, Probota – n.n.), ce este făcută de dânsul (pe locul mănăstirii lui Petru Muşat – n.n.), cu multă jale şi plângere, ca după un părinte al său, care n-a fost mai jos decât alţii, ci a lăţit hotarul ţării, că pe săcui de multe ori i-a ars şi i-a prădat, şi, luându-le cetăţile şi oraşele sub puterea sa, i-a supus. Şi atâta groază le dăduse că, la vremea norocului celui prost, când era şi pribeag la dânşii şi se scăpase de domnie, şi după ce se dusese la turci, lăsându-şi doamna sa, cu coconii şi avuţia în Ciceu, necum să se bage să-i jefuiască, ci încă i-au păzit şi i-au socotit, până la venirea sa, în al doilea rând” (Ureche, p. 164).

*

La noi, nu se întâmpla nimic, deşi ţara era călcată în picioare de oştirile popoarelor cu istorie, pe care acelaşi Sebastan Münster le înveşniceşte tipologic. Doar de mândra bundiţă de dihor şi de îţarii colanţi daco-nechiforieni nu avea să ţină cont cărturarul german, dar nu-i bai, ne scoatem noi pârleala prin flash-mob, adică printr-o exhaustivă spălare de creier, pusă la cale de dumnezeul nostru judeţean, într-o veşnicie de fix patru ani.

*

Familie de ţigani

*

Paşă turc

*

Soldaţi turci

*

Turci din Anatolia

*

Turci

*

Armeni

*

Armeni, în portul străvechi

*

Ruşi, în ediuţia din 1685

*

Polonezi

*

Germani

*

„Pe urma lui Petru Vodă Rareş, cu dragoste ridicară boierii, cu toată ţara, pe Iliaş, fiu-său cel mai mare, la domnie, vă leato 7055 (1546), sâmbătă septembrie 3, că şi firea, şi faţa îl lăudau să fie blând, milostiv şi aşezat, gândindu-se că va semăna tătâne-său. Ci nădejdea pe toţi i-a amăgit, că dinafară să vedea pom înflorit, iar dinăuntru, lac împuţit. Că având lângă sine sfetnici tineri turci, cu care, ziua, petrecea şi să dezmierda, iar noaptea, cu turcoaice curvind, din obiceiurile creştineşti s-a depărtat….

*

În domnia lui, sâmbătă, după Paşti, au tăiat capul lui Vartic, hatmanul, în târgul Huşi şi l-au dus de l-au îngropat în mănăstirea Pobrata, în anii 7056 (1548) aprilie 7.

*

Mai apoi, între multe fărădelegi ce făcea Iliaş Vodă, umplându-l satana de învăţătura lui, a lăsat domnia la mâna frăţine-său, Ştefan Vodă şi a mâni-sa, în anii 7059 (1551) mai 1, şi el s-a dus la împăratul Suleiman, de a primitu legea lui Mohamed, lepădându-se de Hristos…

*

După ce s-a turcit, apucându-l şi îndulcindu-l cu bine, l-au pus paşă la Dârstor, nume puindu-i Mahmet. Nici într-acea boierie, ce-i deduse împăratul, n-a trăit multă vreme, ci, după doi ani, îmbucându-l mulţi din neprietenii lui cu multe cuvinte rele către împărat, a căzut la închisoare, că a trimis împăratul de l-au legat şi i-au luat toată avuţia. Şi, de aici, l-au trimis, peste mare, la Brusa, de l-au închis. Mai apoi, de inimă rea, peste scurtă vreme a murit şi rău ş-a dat sufletul său în mâinile diavolului, în legea turcească”.

*

În fond, asta ne este istoria.