Mărturii europene: Paul Lacroix
Paris, secolul al XV-lea
*
Paul Lacroix (27 aprilie 1806 – 16 octombrie 1884), nuvelist şi autor parizian, a publicat cinci volume despre „Les Arts au Moyen Age et a l’epoque de La Renaissance” (Paris, 1847, 1858, 1869, 1871-1873), cu 19 cromografii (plus 14 despre viaţa religioasă) şi 400 ilustraţii. O cronică în imagini, dar şi cu profunde expuneri de documentări, impresionantă, în care statalitatea, religia, arta şi meşteşugurile ocupă locuri egale sau măcar cu un plus de preocupare pentru viaţa socială în progres, deci despre realizările artistice ale meşteşugarilor, fie ei francezi sau flamanzi, dar care satisfăceau nevoile aceluiaşi spaţiu de civilizaţie distinctă, cel francez.
Paul Lacroix (27 aprilie 1806 – 16 octombrie 1884)
*
Lacroix a fost nevoit să-şi copieze exponatele, iar “inventarul” lui de mărturie veche, deşi nu prea are legătură cu spaţiul românesc (noi, cu turmele şi cu nechiforii flash-mob ai preistoriei fără de sfârşit din Carpaţi) este folosit, de către istoricii triumfalismului românesc, în capitolele despre arte şi meserii la români (deşi Cantemir contrazicea total şi argument tema), dar şi în ilustrarea volumelor cu mărturii ale călătorilor străini despre ţările române.
*
Fără alte comentarii, am să postez cromogravurile şi desenele care mi s-au părut mai interesante, fără a le grupa tematic şi fără comentarii (sunt prea multe), doar aşa, pentru a fi puse la dispoziţia celor curioşi faţă de sensul existenţei umane ca făptuitoare de istorie.
*
Ştiu că nu înseamnă mare lucru ceea ce fac, în rubrica “Mărturii europene“, dar prefer, după povaţa lui Ion Grămadă, să atenţionez, să aduc în văzul publicului larg elemente de interes, dar la care, din pricina preocupărilor, nu prea are acces. Nu complic lucrurile (lesne ar fi să compilez fragmente de biografii ale vechilor mărturisitori europeni), ci doar le expun, cu un minim de informaţie, în aşa fel încât şi cei care vor avea nevoie de aprofundări să aibă de unde porni. Îmi fac, în fond, doar datoria de slujitor al culturii, care şterge colbul uitării de ici, de colo, dar atât încât să se poată doar întrezări conturul lăzilor cu zestre ale neamurilor.
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
