Dragusanul - Blog - Part 1215

Penibila băşcăşie “Produs în Bucovina”

Poarta electorală a unui penibil "produs" în Bucovina

Poarta electorală a unui penibil “produs” în Bucovina

*

Astăzi, vineri, 26 septembrie 2014, la orele 12,00 fix, în lunca Sucevei a debutat târgul de toamnă al produselor agricole sau, cum i s-a mai zis, Festivalul “Produs în Bucovina”. Prin faţa tarabelor, doar presă, trepiede ale operatorilor deja montate, câţiva directori ai instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean şi câţiva salariaţi ai instituţiei cu pricina, pâlcuri-pâlcuri de primari, toţi în aşteptare plictisită, în vreme ce, pe un trotuar din faţa mall-ului din lunca Sucevei, fanfara din Calafindeşti cânta de mama focului.

*

Fanfara din Calafindeşti

Fanfara din Calafindeşti

*

DSCN3507

*

Tarabe multe, cu artizanat, cu fructe şi legume, cu brânzeturi şi produse din carne, cu miere ecologică, cu siropuri şi must, dar public ioc.

*

Pustietatea din faţa fanfarei

Pustietatea din faţa fanfarei

*

Tarabe ale artizanilor, luate în evidenţă de managerul Viorel Varvaroi

Tarabe ale artizanilor, luate în evidenţă de managerul Viorel Varvaroi

*

În cele din urmă, splendida fanfară din Calafindeşti a urcat pe scenă, în faţa scenei zărindu-se nişte forme ciudate, pe care, miop cum sunt, le-am presupus drept capete decizionale ale conducătorilor oraşului şi judeţului nostru, dar care, după cum aveam să constat la prelucrarea imaginilor, par a fi doar nişte bostani. Ceea ce, în fond, cam tot aia înseamnă.

*

Din vecinătate, de lângă cabina de sunet a colegului meu Dănuţ Lungu, primarul Calafindeştilor, domnul Loghin, privea mândru la înnăscuţii muzicieni ai obştii sale, la care doar sucevenii nu se înghesuie să-i asculte, mai ales când e pe gratis.

*

Fanfara din Calafindeşti, pe scenă

Fanfara din Calafindeşti, pe scenă

*

Fanfara şi capetele decizionale ale oraşului şi judeţului

Fanfara şi capetele decizionale ale oraşului şi judeţului

*

Primarul Calafindeştilor, domnul Loghin

Primarul Calafindeştilor, domnul Loghin

*

Primarul Calafindeştilor şi Gabriela Teişanu

Primarul Calafindeştilor şi Gabriela Teişanu

*

Colega mea Gabi Teişanu, care, împreună cu Oana-Maria Sârbu-Botezat, se ocupă de manifestare, din punctul de vedere al aportului folcloric, este o mamă atât de fericită încât nici nu bagă de seamă în ce pustietate, în ce pâclă a indiferenţei nesimţite a fost îmbrâncit folclorul. În fond, ca mamă, are tot dreptul să vadă numai partea luminoasă a zilei, din moment ce fata ei, Maria, este, din această toamnă, studentă la Arte Plastice, în Cluj-Napoca, în clasa celui mai bun profesor din ţară.

*

Domnul Loghin, Gabi Teişanu şi Oana-Maria Sârbu-Botezat

Domnul Loghin, Gabi Teişanu şi Oana-Maria Sârbu-Botezat

*

Nu am ce fotografia, pentru că evenimentul încă nu e eveniment. Dar va fi, îmi spun, trăgând cu ochii la media deontoloadă (dar oloagă rău!), care freamătă, ici-colo, de nerăbdare. Fac, totuşi, poze la întâmplare şi, de câte ori mă întorc la fanfara din Calafindeşti (nu întâmplător se cheamă “Trandafirul”), trăiesc senzaţia că aş face prima fotografie cu ei.

*

Un spectacol muzical de excepţie, dar fără spectatori

Un spectacol muzical de excepţie, dar fără spectatori

*

Un concert pentru... bostani!

Un concert pentru… bostani!

*

În gând am vârtejuri de cuvinte nu tocmai pioase la adresa cabotinilor Nechifor şi Lungu, dar tac, tac, tac şi doar caut perspective, care să-mi salveze cât de cât foto-reportajul despre nimic şi nimicnicie.

*

Nimic şi nimicnicie

Nimic şi nimicnicie

*

Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe, pentru că oamenii din faţa tarabelul nu sunt cumpărători, ci diverşi funcţionari, chemaţi cu anasâna, să se ocupe de mofturile culturnico-electorale ale lui Nechifor. În celălalt spaţiu, unde s-au instalat, deja, trepiedele, urmează să se întâmple marea vizită a lui Nechifor, care va costa din produse (dacă şi mâine se simte bine, poate cumpăr şi eu câte ceva de la tarabele de la care avea să guste el).

*

Spaţiul aşteptătorilor lui Nechifor

Spaţiul aşteptătorilor lui Nechifor

*

Din mers, mai fac vreo câteva poze, poate că şi din compasiune faţă de oamenii care vor pierde trei zile de pomană, participând la un eveniment-neeveniment, la o prosteală publică obişnuită.

*

Alte păpuşi, de data asta artizanale

Alte păpuşi, de data asta artizanale

*

Păpuşile politice ale lui Nechifor, cu Atanasie Nistor moţ

Păpuşile politice ale lui Nechifor, cu Atanasie Nistor moţ

*

Păpuşile mediatice

Păpuşile mediatice, în fundal

*

Fanfara cântă mai departe...

Fanfara cântă mai departe…

*

Nechifor e aşteptat cu pâine şi sare, în vreme ce eu întâlnesc un prieten drag mie, pe Dragoş Juravle. Glumim, eu spun o puzderie de răutăţi, dar de înjurat nu înjur, deşi mă uit chiorâş la media deontoloagă, care pupă unde a mai scuipat, dar niciodată şi invers. Ceea ce e bine. În următoarele seri, doamnele Nechifor, Sinescu, Lungu, Donţu etc. vor putea privi cu mare drag la ecranele televiziunilor locale, specializate în producerea de plăceri estetice pentru familiile parvenite ale dragei noastre urbe.

*

Dar Nechifor nu mai vine...

Dar Nechifor nu mai vine…

*

Dragoş Juravle

Dragoş Juravle

*

Pâine şi sare

Pâine şi sare

*

Vin conducătorii!...

Vin conducătorii!…

*

În sfârşit, agitaţie! Tibi Bujdei şi Oana Şlemco, deontologi, tataie!, schimbă ultimele informaţii şi dau năvală la năvală. Eu, după ei, că doar am tras cu urechea şi-am prins de veste că vine şi un trepăduş de la Agricultură, să guste, cu Nechifor şi cu “in-dependentul” Lungu, din minunăţiile culinare bucovinene.  Trupeş cum sunt (ca să nu spun gras), nu încap printre membrii camarilei mediatice a lui Nechifor, aşa că mă descurc şi eu cum pot, pozând aleşii ba printre cosiţe minunate, ba printre urechi clăpăuge de lingăi de presă deontoloagă. Mă observă Donţu şi nu-i place (cred că tocmai cugeta la Constituţie şi l-am disturbat!), mă observă şi Sinescu, iar drept dovadă îmi şi zâmbeşte, schiţând un salut; mă observă, desigur, şi ginerele lui Hanuşteac, dar se face că plouă… Nu ştiţi cine e Hanuşteac? Fostul mare mahăr bolşevic de la pajişti şi chiolhane, care era bun prieten cu Mîrza şi, pe acest considerent, Mîrza i-a angajat ginerele ca pozar judeţean. Iar dacă Nechifor a ajuns din pozar preşedinte de Consiliu Judeţean, eu… eu încep să plâng de mila acestui popor bucovinean, atât de brav şi de mândru cu identitatea lui de pui de dihor!

*

Buluceală mediatică pe sosirea aleşilor

Buluceală mediatică pe sosirea aleşilor

*

Donţu-Constituţie, zărindu-mă peste ţestele lustruitorilor lor

Donţu-Constituţie, zărindu-mă peste ţestele lustruitorilor lor

*

Presă deontoloagă

Presă deontoloagă

*

Nechifor gustând un produs bucovinean

Nechifor gustând un produs bucovinean

*

Aici, la chestia cu gustatul, trebuie să intervin şi narativ. Şi asta nu numai pentru că izbutisem, printre cosiţele femininelor deontoloage, să-l pozez pe importantul personaj judeţean – ceea ce, în fond, înseamnă şi o reuşită. Dar, dacă priviţi cu atenţie, în vreme ce prefectul Sinescu râde saţios, Nechifor se cam strâmbă, deloc săţios, aşa că, dacă mâine nu se simte bine, merg şi-mi notez numele producătorului, ca nu cumva să cumpăr, vreodată, de la el. Dacă Nechifor rezistă, s-ar putea să cumpăr şi eu.

*

Altă buluceală mediatică

Altă buluceală mediatică

*

Marşul gustativ triumfal al lui Nechifor

Marşul gustativ triumfal al lui Nechifor

*

În stânga lui Nechifor, se poate zări trepăduşul ministerial agrar, iar în spate, “in-dependentul” Ion Lungu. De data asta, fără sarmale.

*

De ce zâmbeşte părintele judeţean al Constituţiei, Donţu?

De ce zâmbeşte părintele judeţean al Constituţiei, Donţu?

*

Trepăduşul ministerial agrar

Trepăduşul ministerial agrar

*

Gata! Dacă l-am pozat şi pe gâgâ ăla de la Bucureşti, mi-ajunge; pot să mă retrag. Aşa că îmi fac loc prin înghesuiala de primari, care cotropise incinta înjghebatei pieţe, şi mă întorc la spectacol, cu speranţa că, măcar de ochii lumii, penibilii băşcălioşi vor poposi cât de cât. Numai că, în faţa scenei, pe care calafindeştenii cântă de trezesc şi morţii din mormintele satelor de pe dealurile megieşe, întâlnesc acelaşi pustiu de adineaori. Un adineaori care a durat o oră şi jumătate.

*

Spectacolul, în timpul vizitei gustative

Spectacolul, în timpul vizitei gustative

*

Lângă scenă

Lângă scenă

*

Lângă scenă, doar colegii mei, mişcându-se, ca să nu îngheţe cu totul, şi întrebându-se când şi dacă vor veni aleşii ca să facă deschiderea oficială a târgului şi să înmâneze diverse diplome cetăţenilor păcăliţi cu cartoane ca să participe la o astfel de mascaradă.

*

Colegii mei, mişcându-se pentru a scăpa de frig

Colegii mei, mişcându-se pentru a scăpa de frig

*

Oana-Maria Sârbu-Botezat

Oana-Maria Sârbu-Botezat

*

Oana şi Dănuţ Lungu

Oana şi Dănuţ Lungu

*

Fanfara "Trandafirul" din Calafindeşti

Fanfara “Trandafirul” din Calafindeşti

*

Cartonul de păcălit participanţii

Cartonul de păcălit participanţii

*

Donţu, Lungu, Sinescu şi Nechifor, ascultând concertul

Donţu, Lungu, Sinescu şi Nechifor, ascultând concertul

*

Alexandru Negrea şi Gabriela Teişanu, verificând diplomele

Alexandru Negrea şi Gabriela Teişanu, verificând diplomele

*

Negrea, Teişanu şi Lungu

Negrea, Teişanu şi Lungu

*

Sculptorul Cramariuc

Sculptorul Cramariuc

*

Sculptorul brezean Cramariuc a avut o zi bună, la Târgul “Produs în Bucovina”. A vândut o… lingură! Atât, doar o lingură.

*

Alte măşti bucovinene

Alte măşti bucovinene

*

Pustiu

Pustiu

*

Tot pustiu

Tot pustiu

*

În aşteptarea aleşilor

În aşteptarea aleşilor

*

În sfârşit, pe la orele 14,00 trecute fix, sosesc aleşii, iar fanfara întrerupe, brusc, melodia în derulare, pentru a-i întâmpina, ca la nuntă, cu un “Mulţi Ani Trăiască”. Aleşii vin turmă, după Nechifor şi, cum Nechifor ignoră scena şi fanfara de pe ea, le ignoră şi aleşii, care cârmesc la stânga, după Nechifor, precum turma după berbec şi se tot duc, dracul ştie unde – că eu nu-s deontolog de presă, să mă pseudo-intereseze bulibăşeala de-a viitorul luminos, sub Ponta, via ministerul agriculturos spre fondurile europene.

*

Uraaa, sosesc aleşii!

Uraaa, sosesc aleşii!

*

Aleşii, pe zebră

Aleşii, pe zebră

*

Turma de mediatici şi de primari, după berbec

Turma de mediatici şi de primari, după berbec

*

Mulţi, vorba lui Lăpuşneanu

Mulţi, vorba lui Lăpuşneanu

*

Şi trec, şi trec...

Şi trec, şi trec…

*

Şi iar trec

Şi iar trec

*

Trec turmatec, după berbecul mioritic

Trec turmatec, după berbecul mioritic

*

Şi fanfara cântă, cântă, preocupată doar de ceea ce sloboade în văzduh. E iarăşi pustiu, dar parcă şi mai pustiu a fost atunci când au trecut ăştia, ăia ai lui Nechifor şi ai lui Bujdei, ăia, şmecherii, osânzoşii clipei dintr-o veşnicie de osânzoşi la fel de insensibili şi de vegetativi.

*

Pustiul de după pustiul cu trecători

Pustiul de după pustiul cu trecători

*

Ziua Recoltei

Ziua Recoltei

*

Mere şi cântec

Mere şi cântec

*

După câteva ceasuri de cântat în frig şi în pustiu

După câteva ceasuri de cântat în frig şi în pustiu

*

O manifestare de care sucevenii nu au nevoie

O manifestare de care sucevenii nu au nevoie

*

Simboluri ale însingurării

Simboluri ale însingurării

*

Artişti umiliţi de măruntacii Nechifor şi Lungu

Artişti umiliţi de măruntacii Nechifor şi Lungu

*

Penibila băşcălie "Produs în Bucovina"

Penibila băşcălie “Produs în Bucovina”

*

Doi pescari îşi fac, reciproc, poze, cu fanfara din Calafindeşti în fundal. Cultura tradiţională, redusă de Nechifor la statutul de lăutar, obligat să îţi cânte şi căruia, eventual, îi lipeşti o bancnotă în frunte, pare să accepte umilirea. Treaba ei! “Cine poartă jugul şi-a trăi mai vor, / Merită să-l poarte, spre ruşinea lor”, sublinia, cândva, Bolintineanu.

*

Urâtă zi! Atât de urâtă, încât parcă ar fi plagiat urâţenia personajelor Nechifor şi Lungu.

*

DSCN3569

*

În parcarea mall-ului, puzderie de maşini. În incinta mall-ului, puzderie de oameni, veniţi la cumpărături. Locul culturii tradiţionale nu este într-un astfel de loc, nu este cel de divertisment ieftin pentru clienţii puzderiei de magazine din mall. Cultura tradiţională, cu toate degenerscenţele sale, nu merită o astfel de umilire. Dar, oare, în ţara asta, mai contează şi altceva în afară de victoria lui Ponta în alegeri?


Primarul sucevei e in-dependent!

Ovidiu Doroftei: Domnu' Lungu, la voi e aşa de putred mărul?

Ovidiu Doroftei: Domnu’ Lungu, la voi e aşa de putred mărul?

*

Pentru că e evident

nimeni că nu-l mai votează,

lungu e independent,

prin urmare, candidează!


România ot tv creţuleasca

Scorpia: Să se adune os la os, sânge la sânge, ponta-i frumos, urna vă stânge...

Scorpia: Să se adune os la os, sânge la sânge, ponta-i frumos, urna vă stânge...

*

Democratic ne-am ales cu

ditai deontologia:

ţaţa aia, creţulescu,

minte doar cu… România!


Adrian Poruciuc, o operă provocatoare (II)

Civilizaţia primordială nu credea în zeităţi, ci în elemente cosmice

Civilizaţia primordială nu credea în zeităţi, ci în elemente cosmice

*

Şapte mari teme, în general construite pe complementaritatea legendă grecească / patrimoniu spiritual românesc din timpurile recente, propun o descifrare a tainelor străvechi (aş risca, dacă m-aş referi la faptele stilistice ale omului metafizic[1], toate anihilate, după cum se şi lăuda Herodot, de pragmatismul grec[2], care s-a substituit, mai ales în percepţiile şi, deci, în perspectivele cercetătorilor, fragmentelor mitologice ale datului primordial[3]. Dar există şi un plus, deja consacrat de Hasdeu, rădăcina etimologică, pe care Adrian Poruciuc, ca şi Haşdeu, pune mare preţ, adesea exagerând conştient, tot ca şi Hasdeu, care a fost primul care a răscolit, aidoma unui arheolog împătimit, toate răzoarele istorice ale civilizaţiilor şi ale culturilor europene, intuind că din datul european comun se trag literaturile populare, toate „adăpate din fântânele unui instinct virginal”, moştenirea spirituală preistorică fiind „vastă şi confuză, ca tot ce este primordial”[4].

*

„Românescul dulf, „montru marin” – în legătură cu cuvinte greceşti şi cu anumite elemente de religie eurasiatică timpurie”, „Marea şi motivul potopului marin în folclorul românesc”, „Întrupări ale sacralităţii – de la sanctuarele preistorice la biserici neo-bizantine”; „Demeter ca „Pământ-Mamă” şi Dionisos ca „Mirele Pământului”, „Leul colindelor româneşti şi predecesorii săi”, „Dificultăţi etimologice”, „Orpheus – nume şi funcţie” şi „Orfism popular şi adaosuri creştine” reprezintă reperele exhaustive (fiecare capitol ar putea deveni un studiu temeinic) ale cutezătoarei cărţi „Sub semnul Pământului-Mamă”. Reperele arhaicului sunt, precum se vede, legendele greceşti, cu încărcătura lor vulgară de folk-tale motifs, de vană literatură, care s-a substituit limbajului primordial, limbajului ritmicităţii[5], şi nicidecum textele difuze şi aparent fără logică, încă supravieţuinde prin rafturile bibliotecilor europene, cu tot cu simbolistica lor „anterioară gândirii umane”[6]. „În privinţa aceasta ne poate servi ca punct de reper un vechi document literar german, dinainte de anul 1000. Ne referim la aşa-numitele „Merseburger Zauberspruche” (Descântecele de la Merseburg), care cuprind formule ca şi descântecele ce se mai găsesc şi astăzi în satele noastre. Formule ca: „să se adune os la os, sânge la sânge” etc. se utilizau în vrăji, evident, şi acum o mie de ani, şi deci şi acum trei mii de ani”[7].

*

Formulele acestea aparent ilogice şi rudimentare făceau parte, împreună cu sunetul şi mişcarea, din ritualul străvechi al omului metafizic. Nu primitiv, ci metafizic. Ele supravieţuiesc oarecum în marea poezie elină (mai ales în cea lăsată nouă moştenire de Pindar, Hesiod, Orpheu şi Homer), dar şi în cea latină (mai ales la Lucretius Carro). În spaţiul românesc, prin excelenţă conservator, locuitorii satelor şi, mai ales, cei ai satelor de munte, au păstrat, neconştientizate, dar ca instinctuală „recuperare ritualică a Timpului original”[8], conform dezarmantului imbold al lui „aşa am apucat”, anumite elemente de „scenarii mitico-rituale”, de „fragmente mitologice şi ritualuri dispărute”[9], dar datina, cea care a generat obiceiurile, ne rămâne încă necunoscută, datorită capacităţii noastre metafizice deja epuizată de şabloanele savantlâcului, care ne determină „să tratăm cu dispreţ drept „superstiţii” tot ceea ce nu înţelegem”[10], şi locuţiuni, şi calendare, şi ritualuri, şi simbolistică.

*

Legendele greceşti, pe care Adrian Poruciuc le ia ca reper, ca şi folclorul de mai târziu vulgarizează metafizicul, îl spulberă cu „lumea lor dramatică şi plină de tâlcuite întâmplări, (care) reprezintă un tip de plăsmuire, în care elementele naturii primesc, printr-un joc fantezist, o umanizare estetică a lor. Aşa se face că, în concepţia poetică populară, soarele şi luna au fost fraţi, ce s-au iubit cu ardoare; anumite flori şi paseri sunt metamorfozele dramatice ale unor personagii, închipuite şi acestea. Motivul real, de la care pleacă povestea din legendă, nu mai poate fi surprins decât în deznodământul acestui joc creator, în care se complace desfăşurarea ei pur imagistică”[11]. Civilizaţia primordială, după cum preciza şi deja citatul Herodot, nu credea în zeităţi, ci în elemente cosmice (identificate, pe Cer, cu numele vietăţilor pe care le reprezentau simbolic, altele la fiecare civilizaţie în parte) şi în fenomene, metafizicul concretizându-se printr-o „solidaritate mistică între om şi natură, care nu mai este accesibilă conştiinţei moderne”[12], dar care marchează, sub „teroarea istoriei”[13], „drama cristologică” a civilizaţiei umane.

*

E drept că în reprezentările preistorice îndeobşte cunoscute şi care încântă prin realizare artistică, putem „descifra” şi simbolistici eline, ba chiar şi romane, dar civilizaţia străveche, caracterizată de o simbolistică aproape indescifrabilă pentru conştiinţa leneşă, dar trufaşă a omului modern, a rămas suficient de necunoscută („în ciuda unui efort considerabil, tradiţiile populare sunt încă insuficient cunoscute”, spunea Mircea Eliade), deşi simbolistica ei supravieţuieşte, la nivelul subconştientului, în datinile popoarelor care mai au astfel de vestigii. În mod firesc, refacerea drumului ar trebui să se facă, pas cu pas, dinspre noi (frunzele sau chiar inflorescenţa şi fructul), înspre crengi, trunchi, şi-abia după aceea înspre rădăcini şi sămânţă, adică înspre civilizaţia preistorică şi, abia la urmă, înspre cele două civilizaţii primordiale, polară şi boreală, ambele anterioare celei pe care o numim cucuteniană.

*

Poate că nu întâmplător „colindele românilor, la fel ca dainas ale popoarelor baltice sunt adevărate tezaure de elemente mitice şi folclorice preindoeuropene, şi îndeobşte timpurii”, susţine Miriam Robbins Dexter, în „Prefaţa la ediţia americană (2010) a remarcabilei cărţi a profesorului Adrian Poruciuc. Poate că dainas-ul baltic, în interferenţa celor două civilizaţii primordiale, polară şi boreală, reprezintă o contaminare folclorică boreală sau poate că doina românilor înseamnă un vestigiu de contaminare polară în acest spaţiu boreal. Dacă nu cumva colindele, cele mai vechi cântece ale omenirii, pe care „zeii le-au ctitorit”[14], din convingerea că doar „cuvântul trăieşte vreme mai îndelungată decât faptele”[15], s-au numit, pe vremea orgolioşilor ionieni, care, abandonând spaţiul polar, coborâră spre ţărmurile Mediteranei, „peanuri”, cu rădăcină în „imnele Titanilor”, după cum mărturisea Strabon[16].

*

Ca să ne dumirim, ce-i de făcut? Rămânem, de pildă la Demeter şi Dionysos sau, pornind de la acest reper de degenerescenţă mitică, ne despovărăm de legendă şi încercăm, pe seama unor „fântâni” şi mai vechi, să descifrăm câte ceva din tainele „poporului lui frunză-verde”[17]?

*

Încercăm să descifrăm în doina românească şi în daina scandinavă invocaţia individuală, alta decât cea obştească, numită colindă, sau evităm subiectul, care, fără îndoială, ne-ar îmbrânci din terestrismul legendelor greceşti în metafizicul primordial?

*

Cu câteva răspunsuri desigur că vă sunt dator, în materialele care vor urma. Pentru că în asta constă valoarea cărţii lui Adrian Poruciuc, în faptul că provoacă, incită la a gândi şi la a răscoli spuza de pe vatra unui popor veşnic mult prea grăbit şi prea uituc.

*



[1] „Se ştie că anumite scenarii mitico-rituale, existente încă la ţăranii din Europa centrală şi sud-orientală la începutul secolului al XX-lea păstrau fragmente mitologice şi ritualuri dispărute în Grecia antică, înainte de Homer”, susţine Mircea Eliade, op.cit., p. 7

[2] „nu numai că nu obişnuiesc să înalţe statui, temple şi altare, ci, dimpotrivă, socot că cei ce le ridică sunt curat nebuni, şi aceasta, cred eu, pentru că ei nu şi-au închipuit pe zei ca fiind înzestraţi cu fire omenească, aşa cum o fac elenii… Ei obişnuiesc să aducă jertfe… suindu-se pe cele mai înalte piscuri de munte… Aduc jertfe soarelui, lunii, pământului, focului şi vânturilor. Din vremuri străvechi, acestor singure divinităţi aduc jertfă”, spune Herodot în Istorii, Cartea I, CXXXI

[3] „tradiţia primordială”, cum o numea Guenon, op. cit., pp. 60 şi 71, subliniind că, prin folclor, „poporul conservă, fără a înţelege, frânturi ale tradiţiei vechi”

[4] Hasdeu, B. P., Studii de folclor, p. 26

[5] Guenon, Rene, Simboluri ale ştiinţei sacre, p. 71

[6] Ibidem, p. 55

[7] Blaga, Lucian, op. cit., p. 388

[8] Eliade, Mircea, op. cit., p. 27

[9] Ibidem, p. 7

[10] Guenon, Rene, op. cit., p. 73

[11] Hayeck, Mel, Consideraţii filosofice asupra legendei populare, p. 2

[12] Eliade, op. cit., p. 259

[13] Ibidem, p. 262

[14] Pindar, Nemeene, I, 2

[15] Ibidem, IV, 1

[16] Strabon, Geografia, II, XII. 12,13: „Peanul tracilor este numit de eleni imnul Titanilor”

[17] Hasdeu, B. P., Studii de folclor, p. 26


Adrian Poruciuc, o operă provocatoare (I)

Adrian Poruciuc / Sub semnul pământului mamă

Adrian Poruciuc / Sub semnul pământului mamă

*

O carte cu adevărat importantă, „Sub semnul pământului mamă”, de Adrian Poruciuc, a apărut recent la Iaşi (Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2013, Colecţia „Ethnos”), cu modestia premeditată că opera aceasta, care ţine indiscutabil de filosofia culturii, ar fi doar „un studiu arheomitologic, un domeniu care include arheologie, mitologie comparată şi folclor” (Marija Gimbutas[1]).

*

Adrian Poruciuc, deşi ignoră existenţa, în spaţiul spiritualităţii planetare, a lui Lucian Blaga (iar „Trilogia cosmologică” valorează infinit mai mult decât operele tuturor „autorilor recenţi”), cutează să ia în discuţie, mai curând cu metodele lui Nicolae Densuşianu, decât cu cele ale lui Mircea Eliade, nedumeririle savante deja clasicizate despre „edificiul spiritual al neoliticului” şi problemele „supravieţuirii tradiţiilor religioase precreştine” în folclorul românesc, dar şi recursul la Mircea Eliade, pe care îl comite Adrian Poruciuc, ignoră faptul că „timpul preistoric s-ar caracteriza prin procese specifice, adânci şi lăuntrice, aparţinând conştiinţei umane”[2], exprimând, în fond „adeziunea… la unul sau altul dintre scenariile mitice, la una sau la alta dintre imaginile exemplare”[3], exprimând, deci, „amprentele unui stil” (câmpul stilistic şi, în fond, primul fapt stilistic)[4].

*

Optând pentru rudimentul folk-lore, inclusiv pentru savantismele desuete ale „ştiinţei” respective, Adrian Poruciuc riscă o aserţiune ambiguă, dar care a provocat, de-a lungul ultimelor două veacuri, încrâncenate dispute: „În timp ce mulţi autori recenţi au considerat că folclorul pare, de multe ori, să reprezinte mitologie în decădere, Nillson a perceput (corect, cred) faptul că folclorul conţine aspecte mai arhaice decât mitologia propriu-zisă”[5].

*

Dacă prin mit vrem să înţelegem naraţiuni precum legenda lui Perseu, la care autorul face referire, în care se găsesc în exces „motive de basm (folk-tale motifs)”[6] sau „antichităţi populare”, cum le numea arheologul William J. Thomas, în 22 august 1846, când lansa, în revista londoneză „Athenaeum” ambiguitatea folk-lore, observaţia poate fi corectă. Dar asta înseamnă, de fapt, mitul? Nu cumva el este însăşi „matricea stilistică”, deci un fel de amprentă cosmică definitivă, „anterioară gândirii umane”[7], dar care diferă de la popor la popor funcţie de capacitatea metafizică a populaţiilor respective? Nu cumva „arhaicul”, anterior mitului, înseamnă, de fapt, însăşi mitul în conţinutul lui metafizic, celebrele folk-tale motifs ale legendelor de tip elen însemnând, de fapt, „mitologie în decădere”, deci „degenerescenţe ale datului primordial”[8], cum opina Guenon?

*

Continuu să cred că mitul, în primordial, era marcat şi condiţionat de „limbajul ritmicităţii”, deci de exprimări simbolice multiple şi diverse (semn, sunet, gest), care caracterizează ritualul menit intrării în armonie. Pe de altă parte, rămân partizanul lui Lucian Blaga şi în materie de interpretare, cel care susţinea că „nu e recomandabil, când încercăm să examinăm şi să definim mentalitatea popoarelor sau spiritul unei anumite culturi, să pornim la drum cu noţiuni prea condiţionate de perspectivele epocii noastre”[9].

*

Mitologia elină, mai curând legendă decât mitologie, „cu lumea ei dramatică şi plină de tâlcuite întâmplări, reprezintă un tip de plăsmuire, în care elementele naturii primesc, printr-un joc fantezist, o umanizare estetică a lor”[10].

*

Adrian Poruciuc, prin însăşi titlul cărţii sale („Sub semnul pământului mamă”), deja refuză un adevărat postulat al filosofiei culturii, cel care stabileşte că mitul delimitează şi armonizează „ordinea celestă, căruia îi aparţine drumul soarelui, şi ordinea terestră, căreia îi aparţine, dimpotrivă, succesiunea anotimpurilor”[11] („Mitologia devine destinul unui popor”[12], dar şi „triumful asupra propriului destin”[13], iar „adeziunea unui popor la unul sau la altul dintre scenariile mitice, la una sau la alta dintre imaginile exemplare, spune mai multe despre sufletul lui profund decât un mare număr de întâmplări istorice”[14]).

*

În ce măsură Pământul sau Cerul îşi pot disputa statutul de „mamă” e greu de descifrat. La inzi, de pildă, principiul An-Ki îl are pe Ki (Pământul) drept componentă masculină şi pe An (Cerul), drept componentă feminină, maternă. În creştinism, iniţial Hera (atmosfera) reînvie drept „fântână” (Maria, concreteţea Celui Veşnic, Neprecizat şi Fără Nume fiind apa) şi îl va naşte pe Cel Trimis. În simbolistică, intrarea în vremelnicie se face prin Poarta Părinţilor (Pitr-Yana), iar întoarcerea, prin Poarta Zeilor (Deva-Yana), iar în taoism „mama” este sinonim cu „originea” şi, implicit, cu „desluşirea”. Balcanizând, poziţionând mitul primordial în interpretările eline de mai târziu, majoritatea refuzate de „matricea stilistică” românească, nu facem decât să tragem oblonul peste fereastra care deschide perspective spre orizonturi limpezi de „recuperare ritualică a Timpului original”[15].

*

În acest început de argumentare, aparenţele înşeală, pentru că eu nu-mi propun să contrazic admirabila carte a domnului profesor Adrian Poruciuc. Dimpotrivă, am toată admiraţia faţă de această operă, care îţi obligă mintea să raţioneze şi să caute argumente plauzibile despre ceea ce ar trebui să ştim, dacă am râvni la fericirea începuturilor, mărturisită şi de Lao Tse, şi de Hesiod. Dovadă că admir cartea voi face în materialele care vor urma.

*



[1] Apud Poruciuc, Adrian, Sub semnul pământului mamă, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2013, Colecţia „Ethnos”, p. 19

[2] Blaga, Lucian, Trilogia cosmologică, Humanitas, p.384

[3] Eliade, Mircea, De la Zalmoxis la Gengis-Han, p. 208

[4] Blaga, Lucian, Trilogia cosmologică, p. 377

[5] Poruciuc, Adrian, Sub semnul pământului mamă, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2013, Colecţia „Ethnos”, p. 23

[6] Ibidem.

[7] Guenon, Rene, Simboluri ale ştiinţei sacre, p. 55

[8] „Folclorul, fiind constituit în mod esenţial din elemente aparţinând unor tradiţii stinse, reprezintă inevitabil un act de degenerescenţă în raport cu ele”, continuă Guenon, p. 71

[9] Blaga, Lucian, Trilogia cosmologică, p. 362

[10] Hayeck, Mel, Consideraţii filosofice asupra legendei populare, p. 2

[11] Guenon, Rene, Simboluri ale ştiinţei sacre, Humanitas, 2008, p. 279

[12] Ibidem, p. 385

[13] Eliade, Mircea, De la Zalmoxis la Gengis-Han, p. 261

[14] Ibidem, p. 200

[15] Eliade, Mircea, op. cit., p. 27