Comorile Muntelui, instantaneu: Mihai Pânzaru-PIM
*
Artistul plastic profesionist şi omul de televiziune Mihai Pânzaru-PIM, “vânând” cadre dumnezeieşti, de la poalele Muntelui Rarău.
*
Artistul plastic profesionist şi omul de televiziune Mihai Pânzaru-PIM, “vânând” cadre dumnezeieşti, de la poalele Muntelui Rarău.
*
Profesorul Constantin Irimia, pasionat şi redutabil cobzar, epuizat, după o zi de muncă, de foame şi de spectacol folcloric pentru mai nimeni, pe Munceii Pojorâtei.
*
Veşnic vesel şi fericice, redutabilul ştirist de la “Monitorul de Suceava”, “Jupânu”, “Radio Top” etc., Nicu Amurăriţei, tată de actor profesionist, a gustat cu atât nesaţ componenta de festival de pe Munceii Pojorâtei, încât nici nu m-a observat, pe când îl pozam de zor.
*
Chiar că a avut de ce fi mândru Ionică Băiţan, directorul Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din Suceava, din moment ce, pe Munceii Pojorâtei, catedra de la Poiana Ştampei, a instituţiei de cultură pe care o conduce, s-a produs cu un spectacol de excepţie, cel al Ansamblului “Poieniţa”.
*
Festivalul “Comorile Muntelui”, în componenta spectacolului folcloric organizat de colegul meu Călin Brăteanu, mereu secondat de prietenii noştri comuni, Constantin Irimia, Dănuţ Lungu şi Corina Scântei, a avut, în primul rând, un scenariu, o scenografie şi o regie. În debutul spectacolului, printr-o ingenioasă îngemănare a ecourilor de buciume, de fluiere, de cobză şi de tălănci, dispuse într-o insolită… orgă, o incantaţie ciudată a cuprins munţii şi s-a auzit “Chemarea străbunilor”, deci o invocaţie plină de inefabil şi de sfinţenie, de arhaic, de ritualic şi de mit.
*
*
*
*
*
Buciumaşilor câmpulungeni, într-o impresionantă desfăşurare de generaţii, li s-au alăturat, apoi, tulnicesele din Apuseni, Călin Brăteanu gândind sărbătoarea Rarăului într-o frăţietate cu Munţii Bistriţei şi cu Apusenii.
*
*
*
Apoi au urmat redutabilii artişti ai Ansamblului (cu adevărat profesionist, madame Ansamblu!) “Arcanul” din Fundu Moldovei, care l-au secondat şi pe Călin Brăteanu, care, inspirat (a fost ziua lui de inspiraţie, asta e!), a cântat doar “Căciula” şi “Ciobăneasca”, piese bune, şi ele ritualice, armonios integrate scenariului de spectacol gândit, mai întâi, şi abia după aceea făcut.
*
*
*
*
*
“Poieniţa”, din Poiana Ştampei, dar al Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din Suceava, cu un copil-trompetist, aflat la o adevărată maturitate artistică, a ridicat, cumva, ştacheta festivalului. Cumva, adică prin întrezărirea şi a unui viitor sigur al folclorului românesc, cel de dincolo de manelismul folcloros din ultima vreme.
*
*
*
*
*
*
*