Cotrocenii Eroilor Necunoscuţi
*
*
*
Pasărea desface lumile şi ţipă,
e atâta cale de păşit şi-mi pare
trecerea un zvâcnet amplu de aripă
răstignit de vremuri într-o lumânare,
iar de-mi pun cămaşa de drumeţ mă strânge
cumpăna fântânii scursă drept pecete
amplă şi străină ca s-o port în sânge
*
Şiroind cu treceri peste lumi încete,
tot mai am nevoie de-un pahar cu apă
ispitind cu flăcări setea – ascunziş
răzvrătit în mine, deşi-i pus să-ncapă
bietul suflet peste ultimul tăiş
ultimă ofrandă, dată pe furiş.
*
Ierburile urcă peste zări albastre,
lângă ierbi mesteceni umbrele-şi răsfiră,
iar din cer se-nchină ierburilor astre,
efemeră-i roua care le înşiră.
*
Nu-mi mai simt cuvântul între cer şi rouă,
inima tânjeşte după veşnicii,
ţin în palme încă lumile-amândouă,
aşteptând cuvântul doar cuvânt mă ştii.
*
*