B. P. Hasdeu: Carmen Sylva

*

Când o vezi împresurată

De a curţii pompă rece,

Toţi rostindu-i pe un ton

Câte-o frază măsurată

Ce alunecă şi trece

Ca să-ngheţe lângă tron,

Capul tău adânc se-nchină:

E regină! E regină!

*

Când citeşti în reverie

Cugetările-i intime,

De pe „Vârful cel cu dor”,

Unde totu-i poezie,

Scăpărând din înălţime

Suferinţă şi amor,

Inima-ţi duios suspină:

E femeie, nu-i regină…

*

Din purpură când descinde

Şi-n catrinţă românească

La săraci şi la copii

Mâna-i darnică întinde,

Lăcomind ca să-i zâmbească,

Să-i surâdă mii şi mii,

Este Crist ce ne alină:

E un înger, nu-i regină…

*

De-i regină, de departe

Licărind ca o scânteie,

Ea dispare fără veste

Şi-o admiri abia în zbor,

Dar priveşte-o-n astă carte

Şi mereu o vezi femeie,

O femeie care este

Înger scump pentru popor.

*

(„Românul”)

* *

B. P. HĂŞDEU

(Familia, Anul XVIII, 1882, nr. 35, p. 420)

“România, ca o frunză pe apă”

*

Creanga de stejar

 *

Creangă mică-abandonată,

Jos, pe valul dunărean,

Eşti menită-a fi-necată

În al mărilor noian.

Tu pluteşti, dar tot spre vale

Te împinge cruntul val;

Cine te-a opri din cale

Şi te-a scoate iar la mal?

*

Spune-mi, care-i al tău nume?

Unde mergi, de unde vii?

Eşti tu moartă-n astă lume?

Mai faci parte dintre vii?

Spune-mi: crivăţul iernatic

Smulsu-te-a cu braţul lui

De pe-un arbore sălbatic

Să te-arunce valului?

*

Vulturul cel gol pe frunte,

Cel cu ochi fulgerători,

Dusu-te-a în vârf de munte

Să-ţi dureze cuib sub nori?

Fulgerul trăznit-a oare

Cuibul sus, pe stânci, durat

Şi-n a Dunării vâlvoare

Din văzduh te-a aruncat?

*

Vai, sărmană creangă mică,

Eu la tine când privesc,

Inima mi se despică

Şi te plâng, şi te jelesc;

Tristă e a ta menire!

Cel balaur dunărean

Te conduce la pieire

În al mărilor noian.

*

– N-ai tu grijă de-a mea soartă,

Eu sunt mică, dar nu pier,

Dunărea pe sân mă poartă,

Dar plutesc cătând la cer.

Mulţi au vrut a mă culege

Şi-a mă arde… în zadar!

Sunt odraslă eu de rege,

Căci sunt viţă de stejar!

 *

În curând oi prinde viaţă,

Pe-acest mal voi răsări

Şi cu-a mea umbră măreaţă

Lume multă voi umbri.

Voi privi peste-orizonturi

Cu-al meu văz împărătesc,

Căci din lemnul meu fac tronuri

Şi port sucul românesc.

 *

V. ALECSANDRI

 *

*

Această poezie ni s-a transmis însoţită de şirele pe care le reproducem mai la vale, pentru că ele ne reîmprospătează epoca în care s-a stârnit această inspiraţiune a ilustrului autor:

*

„Mirceşti 1/13 dec. 1882

 *

Domnule Vulcan,

 *

Îndeplinind, şi de această dată, cu cea mai vie mulţămire, dorinţa exprimată în amabila dumneavoastră scrisoare din 10 decembrie, vă trimit o poezie, intitulată „Creanga de stejar”, şi care a fost compusă într-un timp în care România se găsea ca frunze pe apă.

*

Mulţămită Dumnezeirii şi vitalităţii neamului românesc, iată acum ţara scăpată din valuri, independentă, încoronată prin sine însăşi şi demnă de a primi în sânu-i pe marele său oaspe, Ştefan, a cărui statuie e gata a se arăta lumii.

*

În acea zi solemnă, românii vor putea cu tot dreptul să zică, închinându-se în faţa Eroului: O, Ştefane, priveşte-ţi ţara cu mândrie, căci, după patru secole,

*

Tu, ce mulţi ani ai apărat-o

Cu-a tale arme vitejeşti,

Independentă ai lăsat-o,

Independentă o găseşti!

*

Primiţi etc.

V. Alecsandri

(Familia, Anul XIX, 1883, nr. 1, p. 1).

O epigramă de B. P. Hasdeu, din 1883

*

La „Fântâna Blanduziei”

*

Bătrânule Horaţiu, al Romei vechi mândrie,

Cu care toţi latinii în veci se vor mândri,

Iubirea-mi pentru tine azi este şi mai vie:

Iubindu-te pe tine, iubesc pe-Alecsandri!

 *

Bucureşti 30 martie 1883

*

B. P. Hăşdeu

(Familia, Anul XIX, 1883, nr. 16, p. 182)