“România, ca o frunză pe apă”
*
Creanga de stejar
*
Creangă mică-abandonată,
Jos, pe valul dunărean,
Eşti menită-a fi-necată
În al mărilor noian.
Tu pluteşti, dar tot spre vale
Te împinge cruntul val;
Cine te-a opri din cale
Şi te-a scoate iar la mal?
*
Spune-mi, care-i al tău nume?
Unde mergi, de unde vii?
Eşti tu moartă-n astă lume?
Mai faci parte dintre vii?
Spune-mi: crivăţul iernatic
Smulsu-te-a cu braţul lui
De pe-un arbore sălbatic
Să te-arunce valului?
*
Vulturul cel gol pe frunte,
Cel cu ochi fulgerători,
Dusu-te-a în vârf de munte
Să-ţi dureze cuib sub nori?
Fulgerul trăznit-a oare
Cuibul sus, pe stânci, durat
Şi-n a Dunării vâlvoare
Din văzduh te-a aruncat?
*
Vai, sărmană creangă mică,
Eu la tine când privesc,
Inima mi se despică
Şi te plâng, şi te jelesc;
Tristă e a ta menire!
Cel balaur dunărean
Te conduce la pieire
În al mărilor noian.
*
– N-ai tu grijă de-a mea soartă,
Eu sunt mică, dar nu pier,
Dunărea pe sân mă poartă,
Dar plutesc cătând la cer.
Mulţi au vrut a mă culege
Şi-a mă arde… în zadar!
Sunt odraslă eu de rege,
Căci sunt viţă de stejar!
*
În curând oi prinde viaţă,
Pe-acest mal voi răsări
Şi cu-a mea umbră măreaţă
Lume multă voi umbri.
Voi privi peste-orizonturi
Cu-al meu văz împărătesc,
Căci din lemnul meu fac tronuri
Şi port sucul românesc.
*
V. ALECSANDRI
*
*
Această poezie ni s-a transmis însoţită de şirele pe care le reproducem mai la vale, pentru că ele ne reîmprospătează epoca în care s-a stârnit această inspiraţiune a ilustrului autor:
*
„Mirceşti 1/13 dec. 1882
*
Domnule Vulcan,
*
Îndeplinind, şi de această dată, cu cea mai vie mulţămire, dorinţa exprimată în amabila dumneavoastră scrisoare din 10 decembrie, vă trimit o poezie, intitulată „Creanga de stejar”, şi care a fost compusă într-un timp în care România se găsea ca frunze pe apă.
*
Mulţămită Dumnezeirii şi vitalităţii neamului românesc, iată acum ţara scăpată din valuri, independentă, încoronată prin sine însăşi şi demnă de a primi în sânu-i pe marele său oaspe, Ştefan, a cărui statuie e gata a se arăta lumii.
*
În acea zi solemnă, românii vor putea cu tot dreptul să zică, închinându-se în faţa Eroului: O, Ştefane, priveşte-ţi ţara cu mândrie, căci, după patru secole,
*
Tu, ce mulţi ani ai apărat-o
Cu-a tale arme vitejeşti,
Independentă ai lăsat-o,
Independentă o găseşti!
*
Primiţi etc.
V. Alecsandri
(Familia, Anul XIX, 1883, nr. 1, p. 1).