1866: GHIMPELE

*

Un ambiţios, care, în viaţă, nu a fost nici principe, nici graf, nici baron, nici chiar ban mare sau pităruş, propuse ca toţi românii, ca locuitori ai Principatelor, să aibă drept de a se intitula principi. Camera, însă, condusă de bunul său simţ, respinse propunerea şi scăpă titlurile beizadelelor şi al bătrânului Nichipercea.

*

*

Un june deputat din Iaşi, care, după semnul bărbătesc (mustaţa), pare nevârstnic, iar după favoriţi, destul de copt, a cerut strămutarea Curţii de Casaţie la Iaşi, nu doar din punct de vedere al interesului său personal, ca avocat, ci dintr-un punct de vedere de principiu. Un alt deputat, însă, muntean, cerea din contra: că nu numai să nu se mute la Iaşi, dar nici în vreun alt local, din cel în care se află, şi unde se plăteşte o chirie foarte moderată. Tot chestiune de principiu (Ghimpele, Anul VII, 1866, nr. 52, p. 326).

*

*

La o masă politică, unde spuma, şpriţul şi elocinţa curg în câteva cupe, un deputat întreabă pe colegul său de ce tot cere cuvântul, când ştie bine că nu are cuvânt.

– Sunt în dreptul meu!, răspunse neobositul orator. Ţara nu m-a trimis aici ca să tac; trebuie, în numele colegiului meu, să cer ceea ce nu am nici eu, nici cei care m-au ales.

*

*

Un străin, cutezător ca toţi străinii, în Ţară, ne critica într-un chip nesuferit, spunându-mi, între altele că „noi, românii, vorbim mai mult, decât facem; că lucrăm lucrurile pe dos; că procedăm, totdeauna, de la coadă şi niciodată de la cap”, şi alte asemenea absurdităţi.

Când i-am spus, însă, că, în ţara noastră, medicii sunt miniştri, spiţerii – consilieri generali, poeţii – prefecţi, artiştii – amploaiaţi, avocaţii – politicieni, profesorii – neguţători, croitorii – oratori, gogoşarii – jurnalişti, iar precupeţii – directori de teatre.

În sfârşit, când i-am spus că noi suntem voinici la toate, că ştim toate pe de rost, atunci a înţeles şi el că o nouă Americă trăieşte pe bulevardul Dunării… Ferictă Ţară! (Ghimpele, Anul VII, 1866, nr. 50, p. 321).

*

1878: BOBÂRNACUL

*

Din vremea veche:

Un oarecine, întâlnindu-se cu proprietarul unei gazete, îl întreabă în ce colegiu votează.

– În al patrulea, i se răspunse.

– Dar bine, zise întrebătorul, eu ştiu că proprietarii, al căror venit trece de 300 de galbeni pe an, votează în colegiul întâi, iar dumneata ai acest venit numai din subvenţie, başca… abonaţii împuşcaţi! (Bobârnacul, Anul I, 1878, Nr. 1, p. 4).

*

*

Avocatul, măritându-şi fata după un alt avocat, îi dete drept zestre un proces de-al său, pe care îl luase de un an şi nu-l terminase încă. Ginerele, fiind mai conştiincios, se puse luntre şi punte şi termină procesul.

– Păcat, răspunse socrul. Dacă păstram acel proces pentru mine, mai ţineam, zece ani, cheltuiala casei!

*

*

Un ginere, de câte ori se întâlnea cu socrul său, îşi critica nevasta. Într-o zi, socrul, disperat, zise:

– Dacă este atât de rea, să ştii că am s-o dezmoştenesc!

Din ziua aceea, sărmanul ginere, de câte ori îl întâlneşte pe socru, îi spune că nu s-a mai văzut pe lume femeie mai bună şi mai lucrătoare ca nevastă-sa (Bobârnacul, Anul II, 1879, nr. 1,pp. 2-4).

*

*

Anotimpurile unui curtezan bătrân

 *

Iarna-i părul meu albit,

Toamna-i acest vin vestit,

Primăvara-i buza ta,

Vara e inima mea.

*

(Bobârnacul, Anul 1, 1878, nr. 20, p. 2)

*

Diplomaţii: La mulţi ani, Satire, astăzi, la Iordan,

Venim la bacşişuri, dă-ne câte-un ban!

*

Bobârnacul: De bacşiş e lesne, eu vă fac pe plac,

Vă dau fiecărui câte-un… Bobârnac!

*

(Bobârnacul, Anul 1I, 1879, nr. 2, p. 2)

*

*

Între doi deputaţi:

– Domnule, pe cât ştiu, dumneata nu ţi-ai deschis nici gura, cât a ţinut sesiunea camerei!

– Te înşeli, răspunse celălalt; de câte ori n-am căscat, când vorbeai dumneata!

*

Soţia unui bancher, la un bal de etichetă, se decoltase peste măsură.

– Domnule, zise un june bărbatului ei, dumneata, ca bancher, trebuia să-i fi spus nevestei dumitale cum trebuie închise… tezaurele!…

*

(Bobârnacul, Anul 1, 1878, nr. 20, p. 6)

1893: Adevărul

*

Moş Teacă, la atac

* 

La urma urmei, oricât de dureros ar fi pentru un brav militar să facă băi la un loc cu ţivilii, Moş Teacă n-a avut încotro şi a trebuit să se supună, mai ales că în localitate nu există comenduirea pieţii.

Într-o dimineaţă, deci, s-a dus, cu Madam Teacă, să ia o baie.

*

Cum a ajuns la lac, a început să inspecteze pe înotători şi, cu toată bunăvoinţa pe care o avea, a trebuit să se declare nemulţumit.

– Are ei noroc că n-am fost eu în flotilă, că le arătam eu cum să înoată! Ţivil şi să înoate, dracul a mai văzut?

*

Apoi, disperat de neregularitatea mişcărilor, începu să comande:

– Un, doi! Scurt mişcarea, leat! Trage scurt cu mâna, că nu-i apa lui tat-tu, e a Statului!

*

Madam Teacă, a cărei poftă de-a intra în gârlă nu se mai potolea, îşi scoase hainele şi se aruncă în apă.

– Să înoţi frumos, deşcă!, îi ordonă căpitanul, că doar eşti consoartă de supirior!

*

Însă Madam Teacă habar n-avea de înotat. Cum sări în lac, începu să înghită la apă.

– Ne bea apă, deşcă! Nu bea apă! Consoarta supiriorului n-are voie să bea, nici să mănânce, nici să fumeze, în egzirsisul funcţiunii!

*

Dar Madam Teacă începu să înoate pe spate, fără voie. Câţiva civili, care se scăldau mai departe, o văzură că se îneacă şi deteră fuga s-o scape.

– Nu pune mâna, leat, pe soţia melitarului, că te devastez! N-ai învăţat tiuria? Punerea mâinii pă superior sau pă consoarta lui, atât în timp dă pace, cât şi în timp dă război, să pedepseşte cu moartea dă la doi, pân’ la trei ani!

*

Însă civilii n-ascultau. Ei puseră mâna pe Madam Teacă şi o scoaseră la mal.

Moş Teacă era furios. El se repezi la civili, să le ceară socoteală.

*

– Pent’ ce-ai pus mâna, răcane? Ce eşti tu? Cumpanie dă incendiu? Pontonier, d-ăia dă scoate pă oameni cu cangia?

– Dar n-aţi văzut că se-neca?

– Nu vorbi? Melitaru’ nu să-neacă! Cum era să să-nece? Asta ar fi însemnat dezertare, fără învoirrea supiriorului! Şi-a cerut voie, pă calea erarhică, să să-nece? Nu! Apâi, dacă nu, pent-ce v-aţi amestecat?

*

În cele din urmă, civilii plecară disperaţi. Moş Teacă îşi luă semi-camarada şi porni la hotel.

Lasă, zicea el, altădată, când oi mai veni la băi, am să intru în arma flotilii. Le arăt eu, atunci, la ţivili! Să poftească să se puie cu mine la întrecere de înotat! (Anton BACALBAŞA, Adevărul, Anul VI, 1893, nr. 1636, p. 2).

*

*

Statuii lui Eliade

*

– De ce, bătrâne, de-atâta vreme,

Cu mâna-ntinsă tu stai şi-acum?

Cerşesc la lume un dram de minte

Pentru-nţelepţii de peste drum!

 *

Unui fost ministru

*

Că-ai fost un soare, cât timp ai stat

Ministru-aşa puternic

O cred şi eu, căci prea lăsaşi

În urmă întuneric!

*

Poetului-căpitan C. S.

*

Când cu pana stai în mână,

De nimic tu nu ţii cont,

Căci vin rimele-n plutoane

Şi pui muzele la front.

*

Toma FLORESCU

(Adevărul, Anul VI, 1893, Nr. 1512, p. 3)

1902: Calendarul MOFTUL ROMÂN

*

Politica, la Fialkowski:

Guvernamentalul: Nu merită ţara asta să aibă un aşa rege!

Opozantul: Din contra, şi eu zic tot aşa!

Eu: Exageraţi şi unul, şi altul.

*

*

Reflecţia unui fotograf: Omul este un animal care pozează.

Reflexia unui papugiu: Vulgul vrea să fie încălţat; deci, să-l încălţăm!

*

*

– Rabi, zice Sura foarte mâhnită, bărbatu-meu a nebunit!

– După ce cunoşti?, întreabă rabinul.

– A tăiat vecinul nostru o purcea şi l-am prins pe Şmil, mâncând cu vecinul.

– E un ticălos, zice rabinul, dar n-a nebunit; du-te liniştită acasă!

Sura merge acasă. După trei zile, se întoarce iar, de astă-dată disperată:

– Rabi, acu’ a nebunit de tot!

– Ce-a mai făcut?

– L-am prins pupând bucătăreasa!

– E un mare ticălos, zice rabinul, dar n-a nebunit; du-te liniştită acasă…

– Cum, rabi? Alaltăieri, nu; azi, nu; nu mai înţeleg.

– Fireşte, zice rabinul; dacă ar fi nebunit, mânca pe bucătăreasă şi pupa purceaua!… Dar aşa…

*

*

Depeşă cifrată a Împăratului Germaniei, către Regele României:

*

„Extra-urgentă:

În România, ai tu tunuri bune?

Răspuns plătit: zece cuvinte”.

*

Răspunsul Regelui României:

„Da, aşa zice Directorul Regiei; dar eu obişnuiesc havane austriece”.

*

*

Evanghelistul ne spune: Dacă-ţi dă cineva o palmă, întoarce obrazul tău şi pe partea cealaltă.

Bunătatea moralistului putea merge şi mai departe: Dacă prinzi pe cineva la nevastă-ta, cere-i pardon şi pofteşte-l şi mâine seară.

*

Politicienii maghiar sufăr de şovinism; politicienii români – de braşovinism!

*

Într-o serată literară, opiniile cele mai sincere sunt adesea căscăturile.

*

Artistul trebuie să fie bărbat – muzele sunt femei.

*

În politică, un om fără principiile noastre e un om pierdut; el se poate regăsi, când ni le îmbrăţişează.

*

Deplorabil te poate face oricine; numai tu însuţi te poţi face ridicol.

*

*

Preferaţi săpunul român caşcavalului străin; o industrie naţională nu se poate întemeia decât pe oarecare mici sacrificii din partea consumatorilor!

*

Nu ziceţi niciodată unei dame „Vă cunosc de când eram copil”, ci „Vă cunosc de când eraţi copilă”.

*

Nu căutaţi, totdeauna, inspiraţia la un kilometru, ea ne stă, foarte des, sub nas; dacă n-o găsim, e că poate ne uităm, pe deasupra ei, prea departe.

*

Luaţi o jumătate de afirmaţie a unui ziar opozant şi amestecaţi-o bine cu jumătate de dezminţire a unui guvernamental – iată o reţetă adeseori bună pentru a afla adevărul.