Vasile Gherasim, marele poet uitat
*
Câtăva vreme, n-am mai avut clipită pentru marii poeţi bucovineni uitaţi, T. Robeanu şi Vasile Gherasim. E drept că am terminat cartea de poezie a lui T. Robeanu, prima pe care o va închina Bucovina memoriei lui, şi că nu mai am mult cu culegerea textelor lui Vasile Gherasim, maestrul lui Lucian Blaga, dar alte cărţi ale unor scriitori îndreptăţiţi la recunoaştere, printre care Roman Istrati, precum şi festivalurile pe care le-am durat îmi cam devorează zilele. Dar chiar şi aşa, tot am răzbit spre opera marelui poet român, născut la Marginea, pentru a ne reaminti că „Ne credem zei, având pe Dumnezeu în noi”:
*
Vasile GHERASIM
*
Îndoiala
*
Mi-au dat să gust
Din farmecul visării dulci,
Pe care-odată au sădit-o-n firea
Lui Avei, visătorul legendar.
Tot ei mi-au pus în creier
Scânteia jarului gândirii…
*
Un lucru însă nu mi-au dat, în vitregia lor:
Puterea de a face,
Puterea stârnită de-o voinţă uriaşă;
Chiar de i-aş spune muntelui să se ridice,
El s-o facă;
Şi mării furtunoase să se liniştească,
Şi ea s-o facă;
Şi să împac, oricând aş vrea,
Popoare răzvrătite…
*
Ei nu mi-au dat puterea
Să sfărâm lumi şi să le fac apoi mai bune:
Lumi
În care să nu fie
Nici suferinţe, nici dureri,
Nici răutate şi nici întunerec,
Ci numai soare şi lumină, şi blândele…
*
*
Tăcere şi singurătate
*
Cât vezi în jur sânt dealuri numai
Şi stânci…
Şi arborii
Întind la cerul albastru şi înalt
Cu pietate braţele spre rugăciune…
*
(Poporul, 1923, No. 36)
*
*
Stropul
*
Pe-un fir de iarbă
Stătea, într-o dimineaţă, un strop de rouă.
Era atâta soare
Şi-atât senin deasupra lui
Şi-n el, atât senin şi-atâta soare!
*
El se gândea la ce-a văzut
În drumul său etern;
Şi-o bucurie fără seamăn îl cuprinse:
*
„În mine s-oglindeşte
Nesfârşitul cu spuza cea de stele
Ce numai eu le pot vedea
Pe toate dintr-o singură ochire;
Şi timpul, marele maestru vrăjitor,
Prin mine trece, măsurându-şi veşnicia
Cu clipele
Care una câte una
Din întunerec se ridică
Şi-n întunerec ne-nţeles, necunoscut de nimeni
Se scufundă.
Eu numai
Trăiesc din veşnicii,
Plutind pe raze de lumină prin văzduhuri,
Şi scoborându-mă, din când în când,
Pe steaua care-mi place mie.
*
Am vrut să vin şi pe acest pământ,
Era atuncea tânăr
Şi toate erau tinere pe dânsul…
Şi poate, când voi vrea, odată,
Să mă adăpostesc în drumul meu pe dânsul,
Nu voi găsi nici flori, nici iarbă,
Nici râuri şi nici mări pe el;
Va fi, atunci, un trist mormânt
În care vor zăcea-ngropate toate.
De-atâtea ori putusem ca să văd
Cum se aprind şi cum se sting
Şi sori şi stele în Tării
Şi cum se nasc, cum mor
Fiinţe vii
Şi chiar şi zei atotputernici…
*
Dar simt că-mi vine iarăşi timpul
Să mă avânt spre Nesfârşitul cel albastru,
Purtat de raze de lumină…
Rămâi cu bine, loc de adăpost,
Rămâi cu bine, fir de iarbă,
Pe care – răcorindu-te pe tine – m-am odihnit
Puţine clipe…
*
Un strop e şi gândirea noastră,
Un strop
În care toate s-oglindesc:
Şi Veşnicia, şi Nesfârşitul, şi Nepătrunsul.
Ea e în noi
Şi noi vedem atunci prin ea;
Ne credem zei, având pe Dumnezeu în noi.
*
(Poporul, 1923, Nr. 55)
*
*
Septembrie
*
Prin văi şi peste dealuri şi câmpii
Trecut-a astă noapte un vânt tomnatic;
Şi nu ştiu ce-a făcut acel lunatic,
Că astăzi pomii toţi îs arămii.
*
Ba chiar, umblând prin luncă, auzii
Şoptind mai trist izvorul singuratic;
Iară pe mal, un iepure sălbatic
Jelea la moartea unei păpădii…
*
Şi sufletu-mi e parcă azi mai greu,
Şi-n adâncimea lui se pierd simţiri
Ce ieri zburau uşoare şi zglobii.
*
… Fii, însă, vesel, suflete al meu,
Şi urcă-le spre culmi de fericiri –
Doar vara ta nu-i gata, nu o ştii?
*
(Poporul, 1924, Nr. 58)
*
*
E vară
*
E vară
Şi soarele-şi înfige razele-i fierbinţi
În vinele ce sunt ţesute-n corpul meu.
Şi-n ele stropi de sânge clocotesc,
Şi-n mine simt puteri cum se ivesc,
Cum vreri nebune iar întineresc
În pieptul meu.
*
E vară
Şi ochii tăi, iubita mea, lucesc mistuitori;
Sunt sori şi ei pe cerul fără nori
Al unei lumi în zori.
Din Nesfârşit
Acelaşi soare care e-n Zenit
În sufletele noastre dogoreşte
Şi patimi clocotinde-n noi trezeşte,
Acum e vară;
Dar oare vara noastră cât mai dăinuieşte?
*
(Cultura poporului, Cluj 1924)
