Hoinar prin vremuri: 1947 (II)

*

Primele crime politice, în spaţiul est-european, se comiteau în Iugoslavia, în 13 ianuarie 1947, atunci când era „executaţi prin împuşcare”, drept trădători, „Miloutin Stefanovici, fost gazetar, Zeljko Dusin, fost ofiţer, şi Branko Ivanovici, fost gazetar”, gazetăria fiind privită, întotdeauna, de către politicieni, drept o „trădare” de neiertat. În 16 ianuarie, şi Polonia avea să urmeze exemplul sârb, ucigându-i, drept spioni, pe Grocholski, Baczak şi pe Kaliţiki şi condamnând-o la 10 ani de temniţă grea pe Cristina Kosstorek.

*

În România, odată cu ignorarea brutală a lui Eminescu, „M. S. Regele” începea decorarea artiştilor cu Ordinul „Meritul Cultural”, pe clase valorice, de recompensarea culturii novatoare ocupându-se premierul Petru Groza, generalul C. A. Lascăr Mihali şi „tov. Ion Pas, ministrul Artelor”. Înaltul ordin cultural, în gradul de ofiţer şi cavaler, era conferit, în 14 ianuarie 1947, Ansamblului Sovietic „B. A. Alexandrov”. Ministrul Afacerilor Interne, Teohari Georgescu, convocase prefecţii, pentru a le cere o acţiune „puternică şi hotărâtă… împotriva agitatorilor de profesie, care, pentru scopurile lor meschine, nu se dau înapoi de la nimic”[1].

*

*

Scriitorii români, neconvocaţi, în aparenţă, de nimeni, „îşi spun cuvântul deschis, în deplină libertate”, pe o direcţie arătată cu degetul de un oarecare Traina Şelmacu, care îşi permite să definească „poetul naţiei”, cu trimitere discretă spre Eminescu, „confortabilul bufon de curte al clicii de paraziţi”[2]. Lui Şelmacu i se alăturaseră, prin celelalte gazete, şi doi scriitori adevăraţi, Tudor Arghezi şi Camil Petrescu. Ceea ce e trist, dar mult prea departe de operele celor doi.

*

În 18 ianuarie 1947, transpar, puse pe seama speculei, numele primelor victime politice ale comunismului. Aşa de exemplu, Lucian Ştefănescu, „fost magistrat şi preşedinte al Curţii de Casaţie, în timpul dictaturii antonesciene şi moşier expropriat”, era acuzat, „la sesizarea unui cetăţean”, că avea 100 de iepuri, „cărora le dădea mălai cernut prin sită, în timp ce în Moldova foametea seceră vieţi omeneşti”.

*

În 24 ianuarie 1947, Gheorghe Gheorghiu-Dej apărea în faţa instanţei Secţiei II Civilo-Corecţională a Tribunalului Ilfov, ca parte vătămată, în procesul de calomnie intentat ziaristului George Leon Proca, de la „Dreptatea”, solicitând despăgubiri civile de un leu. Preşedinte al instanţei era Gh. Aslan, iar procuror, Traian Cornescu. Avocatul lui Dej, Paul Iliescu, acuza „odiosul articol”, iar procurorul Cornescu a întrebat, aidoma procurorilor slugarnici de astăzi, „cum a îndrăznit inculpatul, un aventurier întru ale gazetăriei, să atace un ministru în funcţiune, respectat de întreaga ţară şi atât de cunoscut şi peste hotare”, apoi, „în numele societăţii, a ordinii sociale, în numele şi în memoria celor care au căzut în lupta pentru o viaţă mai bună, împotriva fascismului, a cerut condamnarea inculpatului”[3].  Vai de bietul jurnalist George Leon Proca! Avea să fie condamnat la 6 luni de închisoare şi la o amendă de 500.000 lei, sentinţa fiind considerată de „Scânteia” comunistă „una din măsurile de purificare şi ridicare a corpului jurnalistic românesc”[4].

*

*

Între timp, marea literatură de tip nou păşeşte glorios spre lumină, printr-un „volumaş de poeme, datorat tov. Ion Bănuţă şi apărut de curând. „Cetatea tăcerii” este numele pe care îl dă autorul temniţelor unde regimurile reacţionare au căutat să zdrobească cele mai hotărâte forţe de luptă ale poporului nostru. Cu un vers simplu, nemeşteşugit, tov. Ion Bănuţă reuşeşte adesea să impresioneze profund prin evocările sale. Răsună în cele 13 poeme ale „Cetăţii tăcerii” nu numai ecoul anilor trişti când libertatea şi gândirea zăceau în lanţuri, dar şi speranţele nezdruncinate ale fruntaşilor mişcării de eliberare”[5] etc.

*

Asaltul pentru anihilarea definitivă a partidelor istorice avea să-l înceapă Şt. Voicu, în 7 februarie 1947, când, în baza „unor documente cu caracter oarecum senzaţional”, îi acuză pe ţărăniştii lui Maniu că, „au plăsmuit, în hrubele de unde au fost scoşi teroriştii „Sumanelor Negre”, nişte circulare prost redactate”, menite compromiterii comunismului, dar „nu este pentru prima oară când duşmanii înverşunaţi ai poporului falsifică documente şi instrucţiuni comuniste, cu scopul de a rupe frontul de luptă naţională şi socială a maselor populare”.

*

*

Numai că ţărăniştii nu plăsmuiseră nimic, în ciuda perfidei contraofensive comuniste, care susţinea că „circulara falsă pretinde că s-au dat instrucţiuni ca la ţară „să se intensifice propaganda în favoarea colectivizării”. / Minciună sfruntată, menită să sperie ţărănimea. Este o reînnoire a zvonurilor aţâţătoare lansate la ţară în ajunul alegerilor, când s-a dovedit falimentul strădaniilor agitatorice”[6].

*

Ofensiva continuă şi mai dur, şi mai perfid, sub semnătura mahărului bolşevic Vasile Luca, iar mostra aceea de propagandă deşănţată, „Opoziţie sau bande de conspiratori fascisto-reacţionari?”, publicată în „Scânteia”, nr. 745, din 9 februarie 1947, trebuie reluată, pentru atenţionare, aproape în întregime, pentru că pe o astfel de propagandă mizează, şi astăzi, cele două puteri totalitariste, care-şi dispută, cu încrâncenare, viitorul copiilor noştri:

*

„O metodă mârşavă a acestor conspiratori a fost demascată în ziarul „Scânteia” (nr. 743): e vorba despre tipărirea şi răspândirea de circulare şi instrucţiuni false (instrucţiuni reale, după cum avea să o demonstreze timpul, privind colectivizarea – n.n.), cu conţinut provocator, în numele Partidului Comunist Român şi al conducătorilor săi.

*

Conspiratorii fascişti şi reacţionari încearcă să se refugieze în dosul articolului 3 din Tratatul de Pace, crezând că pe baza lui vor putea continua opera lor trădătoare de spionaj şi de agenţi ai unor cercuri reacţionare străine precum şi opera de subminare a regimului democrat în interior.

*

Înglodaţi până în gât în acţiunile lor anti-sovietice (anti-europene, se zice astăzi – n.n.), antisemite şi şoviniste, şi în conspiraţia împotriva democraţiei, cu scopul de a reînvia fascismul, ei uită că există un articol 5 al Tratatului de Pace.

*

Pentru a putea continua opera de salvare a copiilor din regiunile cele mai crunt lovite, pentru a putea lua măsuri severe de raţionalizare a alimentelor şi a mobiliza tot ce este posibil în scopul evitării catastrofei foamei (crizei economice, se spune azi – n.n.), trebuie să ne păstrăm sângele rece. Ţara are nevoie în primul rând de ordine şi linişte, iar în al doilea rând de muncă şi disciplină spre a se crea rezerve de export cu care să se poată plăti cerealele angajate.

*

Poporul român plăteşte tributul politicii criminale a istoricilor şi a fasciştilor în condiţiuni agravate din cauza secetei. Numai trădătorii de patrie, duşmanii poporului sunt în stare, pentru interese meschine politicianiste, să se pună de-a curmezişul sforţărilor naţionale pentru a rezista şi a învinge.

*

Clica manisto-brătienistă seamănă vântul, dar va culege furtuna, care o va mătura împreună cu lacheul ei Titel Petrescu.

*

Să-şi scoată din cap toţi aventurierii şi conspiratorii istorici că ar putea abate ţara de pe calea dezvoltării democratice. Regimul democrat, parlamentul ţării şi guvernul român au tot sprijinul poporului. Regimul nostru democrat este solid şi de neclintit. Ţara românească va învinge toate greutăţile, păşind înainte pe calea păcii, a libertăţii, a progresului şi bunei stări”.

*

*

Recunosc tipul acesta de discurs, de când mă ştiu şi pentru totdeauna, în practica tuturor politicienilor români. Şi mi-e silă.