Bucovina, euroregiune tradiţională protejată | Dragusanul.ro

Bucovina, euroregiune tradiţională protejată

Suceava, capitală culturală europeană: drum închis!

Suceava, capitală culturală europeană: drum închis!

*

Un statut aparte pentru Bucovina, în peisajul cultural european, nu se poate dobândi din încropeli, din colaje de manifestări, în care, până acum, lungu a dat cu piciorul, dar pe care, de anţărţ, începe să le fluture deasupra ţestei ca pe o panglică de hârtie igienică. Şi nici nu are nevoie Suceava şi, cu atât mai puţin, Bucovina de vremelnicia numită “capitală culturală europeană”, pentru că Bucovina înseamnă, aşa cum observase colegul meu Victor T. Rusu, o euroregiune tradiţională, pe care nu ştim şi nici nu vrem să o valorificăm ca atare.

*

Numai că statutul acesta trebuie asumat, afirmat şi recunoscut ca atare, acel protejată, care poate încununa specificul bucovinean, garantând durabilitatea interesului pentru ceea ce există şi dincolo de frumuseţea clasică a Bucovinei.

*

Sunt ani şi ani, de când noi, cei aflaţi la cheremul rataţilor politici pe care-i tot deversează toate partidele în sistemul decizional al culturii, încercăm să traducem în faptă criteriile care să-i asigure Bucovinei statutul de euroregiune tradiţională protejată. Nu întâmplător m-a apucat pe mine pasiunea pentru muzica veche românească, pentru fundamentele Datinii – o adevărată “Biblie” a românilor, şi pentru mărturii despre fondul ancestral european de ritualuri şi mistere, care, aşa cum se ştie de peste trei milenii, din aceşti munţi au pornit, din muntele-munte în care AR RA AR AUM (Slujind Soarelui, Slujeşti lui Dumnezeu) însemna o identitate astrală, şi nu doar una geografică: Rarău.

*

Ritualul şi misterul, reconstituite prin identificare în patrimoniul nostru şi în cel european de spiritualitate ancestrală, pot constitui focare de interes pentru lumea largă, cu condiţia să renunţăm la imbecilităţile şovine, în care “doina” devine un specific românesc (“o melopee ritmică”), când “dainas” (în multe doine întâlnim “na, daina, daina, daina”) încă mai înseamnă, şi pentru populaţiile baltice, şi pentru cele scandinave, invocaţii individuale, iar “lautar” – combinaţia instrumentală vioară-nai-cobză, mărturisite de Pindar ca însoţind toate ceremoniile sacre boreale şi păstrate, ca atare, în componenţa tarafurilor de lăutari târgoveţi din Moldova până pe la anul 1885 (când moare Vindereu).

*

Din nefericire, cele schiţate în rândurile de mai sus rămân doar o utopie, pentru că inutilă este gândirea în vremurile în care numai proştii iau decizii.