Ioan Balan, candidat la Primăria Diasporei

Vasile Bleaga: Balane, tu ca un Alexandru Macedon trebuie să mergi în diaspora, că lui Lungu i se rupe inima, dacă-l las fără Suceava lui dragă de muls!…

Vicepreşedintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan se arată revoltat de faptul că, la aproape un an de la alegerile prezidenţiale „sabotate de Victor Ponta”, celor peste patru milioane de români aflaţi în diaspora încă li se refuză dreptul constituţional de a vota. El a făcut referire la faptul că „actuala monstruoasă coaliție” de guvernare trage de timp privind adoptarea Legii votului prin corespondență, precizând că dacă partidele parlamentare nu vor cădea urgent de acord asupra proiectului de lege, cei din Diaspora nu vor putea vota la alegerile de anul viitor.

„Eu nu am uitat un moment umilinţa pe care au îndurat-o sute de mii de români plecaţi la muncă în străinătate la alegerile din toamna trecută, atunci când au stat în ploaie şi frig ca să voteze şi nu au reuşit. Eu nu am uitat aceste momente, cu atât mai mult cu cât Suceava este printre judeţele cele mai sărace, cu cei mai mulţi români plecaţi de nevoie, nu de drag în Europa, ca să-şi câştige cinstit existenţa, ca să pună o pâine pe masă familiilor lor. Dacă ar fi avut unde munci, ar fi avut un loc de muncă bine plătit la ei acasă, la Suceava, nu ar fi plecat cu siguranţă şi nu şi-ar fi lăsat şi familii şi copii acasă cu dor în suflet. Dar Victor Ponta, prin sărăcia şi subdezvoltarea în care ţine Bucovina, face tot posibilul să-i ţină pe români în afara frontierelor ţării şi, mai mult, să le ia şi dreptul constituţional de a alege, de a vota”, a declarat Balan.

El acuză PSD de vădită duplicitate atunci când promite respectarea drepturilor constituţionale ale tuturor românilor: „La începutul anului trecut, toţi parlamentarii din coaliţia de guvernare, cei care îl ţin pe Victor Ponta prim-ministru chiar şi împăiat, indiferent de costurile aduse ţării noastre, se băteau cu pumnii în piept că vor legifera votul prin corespondenţă sau votul electronic pentru românii din afara frontierelor. Însă PSD a dovedit constant că una spune, alta face! Mai are cineva încredere că actuala monstruoasă coaliţie va mai mişca un deget ca să treacă o astfel de lege prin Parlament? Eu nu mai am nici o fărâmă de încredere!” , a spus vicepreședintele regional al PNL (Monitorul de Suceava).

REVISTA PRESEI SUCEVENE No Comments Oct 1

Ion Grămadă, pe urmele lui T. Robeanu

În arhivele Academiei Române, se află, de pe urma lui Gh. Popovici, vrafuri de scrisori de la particulari, articole din jurnale, discursuri şi studii în domeniul vechiului drept românesc.

Un sentiment de pietate faţă de memoria lui, aşa de scumpă tinerimii bucovinene, dar şi curiozitatea m-au îndemnat să răscolesc aceste manuscrise, foaie după foaie, căutând să dau peste vreo poezie inedită, peste vreo scrisoare de interes literar sau biografic, să cetesc studiile lui nepublicate despre vechiul drept românesc, dar, fiind mai ales cu gândul la detestabila dezlănţuire de patimi josnice, ce-au otrăvit, iarăşi, în timpul din urmă, inimile bucovinenilor, doream ca, răsfoind aceste manuscrise, să retrăiesc, cu gândul măcar, în acea neuitată vreme de redeşteptare naţională, când a apărut, a trăit şi a luptat el în viaţa noastră politică jertfindu-şi toată averea pentru noi. Această jertfă prea mare a fost motivul principal al morţii sale năprasnice.

Răsfoind aceste manuscrise, care vor servi, cândva, ca documente pentru istoria Bucovinei, am aflat şi alte lucruri, am intrat, fără să vreau, în intimităţile intelectualilor rommâni din Bucovina, văzându-i pe mulţi nemascaţi. Pe o mulţime dintr-înşii, care, în Bucovina, trec drept români buni, dezinteresaţi, i-am văzut în altă lumină, şi m-am încredinţat că sunt români de paradă, nişte figuri de carton. M-a înspăimânta primejdia culturii şi limbii germane, care fac ravagii în rândurile românilor bucovineni, cari nu-şi dau seama de acest pericol ameninţător.

Toate partidele noastre politice au luptat când în contra rutenilor, când în contra evreilor, dar nicicând împotriva superioarei culturi germane, care, la noi, nu produce altceva decât nişte „catâri intelectuali” neproductivi, cum a spus-o un distins profesor universitar din Bucureşti (Nicolae Iorga – n.n.).

Între scrisorile adresate lui Gh. Popovici, sunt o sumedenie de felicitări de sărbători, dar mai ales cu ocazia alegerii lui ca deputat în Parlamentul din Viena. Bucovina întreagă e reprezentată în aceste scrisori şi cărţi de vizită, pe care el nu le-a distrus, cum a făcut cu cele mai de seamă, ci le-a lăsat parcă anume ca să servească de documente ale păcatelor şi indolenţei noastre. Trei sferturi din aceste felicitări, trimise de preoţi, advocaţi, medici, învăţători, judecători, profesori, ba chiar şi de deputaţi, sunt scrise şi tipărite în nemţeşte! Şi să nu se uite că scrisorile acestea, care nu erau destinate pentru publicitate, sunt oglinda cea mai fidelă, tocmai pentru că-i intimă, a culturii şi mentalităţii românilor bucovineni.

E interesantă constarea ce-am făcut-o: pe toţi aceşti gratulanţi „intelectuali” i-am aflat, după vreo lună de la alegerea lui Popovici ca deputat, venind cu alte scrisori, în care cereau o parohie mai bună, o permutare, un sprijin de la Dietă sau protecţie pentru ocuparea unui post de copist etc., dar şi aceste cereri, precum şi multe alte epistole, erau toate în limba germană sau într-o oribilă şi stâlcită limbă românească.

Am aflat, însă, şi o scrisoare de la un ţăran sau, mai bine zis, muntean din Câmpulung, o scrisoare care-i şi naivă, şi frumoasă, şi serioasă. Şi ce credeţi că cerea acest muntean cuminte şi cinstit? Pământ, vreo parohie grasă, vreun post de copist sau poate mijlocirea lui Popovici pentru o subvenţie? Ferit-a Dumneueu! El cerea şcoală, un liceu românesc la Câmpulung! Iată cât de frumos scrie el româneşte, cu mult mai frumos decât toţi „intelectualii” noştri la un loc! Adresa e aşa:

„Cătră mult doritul nostru d. doctor Gheorghe Popovici, mult iubitul nostru deputat şi Luminătorul Românilor din Bucovina. Dumnezeu să-l trăiască şi să-l ferească de duşmani, şi nouă să ne fie tuturor veşnic!

Noi ne-am ruga la mare mila d-tale să ni faci un Gimnaziu, ca să mai vie şi Românii la o cinste, că nu ţi-ar trebui alt bine să faci, că mulţi copii de-ai noştri s-ar folosi, şi mare bine ni-ai mai face pentru neamul nostru românesc, cât de curând în Câmpulung, şi în anul viitor; că mulţi oameni îşi iau băieţii de la Suceava pentru depărtare, şi cărţile-s scumpe, dar aici tare bine ar fi. Noi avem băieţi cari învaţă foarte bine; s-ar putea să ni iasă domni, dară până la Suceava îi foarte departe; şi noi pentru aceia te-am ruga, ca şi pentru celelalte treburi fi neajunsuri, dacă dă bunul Dumnezeu să-ţi lungească anii vieţii, să biruieşti ce-ai gândit. Amin!

Că tare se mai bagă toţi veneticii la alegeri şi împing pe Români, ca să rămânem de ruşinea veneticilor, dar Dumnezeu să te binecuvânteze şi mulţi ani să-ţi dăruiască. Amin. Ormă (?) Alexandru Rusu a scris aceasta”.

Am rămas foarte emoţionat, cetind scrisoarea aceasta, scrisă cu litere mari, greoaie, într-un caieţel mic, cu învelitoare verde, de acelea, pe care le cumpără ţăranii noştri pentru pomelnicul morţilor neuitaţi. Generaţii întregi, zeci şi sute de ani, vor vedea acest caieţel verde, în Arhivele Academiei Române, împreună cu scrisorile şi cărţile de vizită nemţeşti şi franţuzeşti ale „domnilor”, care scrisori vor fi o mustrare neîncetată la adresa inleleclualilor români din Bucovina, doritori de pensii, de posturi lăptoase şi subvenţii nemeritate. Caieţelul cel verde, însă, e un testimoniu de laudă pentru ţărănimea noastră, care ştie că deputaţii, aleşii ei, au să lupte numai pentru cultura şi drepturile întregii naţiuni româneşti, nu pentru favoruri personale, după cum cred „domnii”.

Se vor întreba cetitorii: cum, şi în Bucovina se tipăresc cărţi de vizită în franţuzeşte? Da, din fericire am aflat numai una şi pe aceasta ceteşti: „Le Chevalier…, docteur in droit!”.

Scrisorile acestea prezintă un tablou foarte variat, caleidoscopic. Două sunt de la M. Teliman, pe care le-am copiat în întregime. Iată ce scrie, pe o carte de vizită, nenorocitul nostru foilelonist: „Domnule doctor Popovici! Sunt prea blnav; n-am făcut nimic. Eu nu pot să mă urnesc. Cu distins respect, M. Teleman”.

Nişte participanţi la un banchet îi trimet salutări şi închină păhare în sănătatea lui. Diletantul în istoria românilor, F. A. Wickenhauser, îi mulţumeşte pentru nişte copii de documente şi-l roagă să-i traducă ceva, din româneşte, în nemţeşte, căci el „nu prea ştie româneşte”, o mărturisire care explică atâtea greşeli în opera lui Wickenhauser. Evreii îşi arată şi aici obrăznicia, vârându-i-se în suflet şi intitulându-l cu „lieber” sau chiar „liebster Popovici”. Iar d. Aurel Onciul, marele nostru romanizator, care, într-unul din numerele trecute ale „Foii Poporului”, îi dădea încă un ghiont fostului său prieten, mort acum, îi scria atunci: „Scumpe George! Fără să vreau mă gândesc la sărutarea dată lui Hristos în grădina Ghetsimani!”.

Unii dintre cerşitorii români de posturi bine plătite şi îmbinate cu puţină muncă îi scriau epistole nemţeşti, pe hârtie… roză, sperând că astfel le va satisface mai degrabă dorinţele. Un oarecare Iakob Handel – să fie cel ce a insultat preoţimea noastră? – îl felicită într-o poezie, dorind ca dl. Gh. Popovici, ajuns deputat, să nu-l uite, ci „er soll sich erinnern an das dicke Mandel. Mit Hochachtung: Jakob Handel”!

Se păstrează şi un foarte frumos şi gingaş răvaş către iubita lui, precum şi o importantă scrisoare de interes politic , adresată dlui Aurel Onciul: Popovici a fost prevăzător şi şi-a făcut o copie după respectiva epistolă, pe care voi publica-o altădată şi în alt loc.

Între hârtiile lui Popovici, am dat de o satiră politică la adresa fostei societăţi „Concordia”. E scrisă în felul satirelor lui Mihail Teliman, şi-i intitulată astfel: „O zi în Abdera, foi rupte din carnetul unui Cernăuţean, de M. (Marţial) Democritos”. Scrisul satirei nu-i al lui Popovici, e străin. Poate că-i unul din debuturile lui Teliman, trimise lui Popovici, spre îndreptare. Acesta face o mulţime de observaţii potrivite, pe margini, corectând pe unele locuri; de altfel, scrisul nu seamănă cu cel din epistolele de mai târziu ale lui Teliman. La începutul satirei, se află unele descrieri, într-adevăr frumoase, pe mijloc, însă, dar mai ales spre sfârşit, acţiunea e foarte dezlânată şi banală.

Cele mai de seamă manuscrise sunt, însă, studiile, în româneşte, despre vechiul drept românesc. Unele sunt isprăvite şi au chiar corectura pentru tipar, altele, iarăşi, nu-s decât nişte încercări, de pe vremea când era student, făcând parte din societatea „Junimea”, de la Cernăuţi. Sute de hârtii, cu notiţe privitoare la acele studii, aşteaptă încă omul care le va rândui şi publica la locul lor, împreună cu toate studiile de prin „Convorbiri”, „Candela” etc. şi cu poeziile rămase de pe urma lui Gh. Popovici.

Tinerimea bucovineană, al cărei conducător a fost, precum şi toate societăţile culturale din Bucovina sunt datoare să-şi arate prinosul lor de recunoştinţă, adunând banii necesari pentru editarea operelor lui Gh. Popovici, pentru care se va afla, cred, cineva care să le strângă, să le copieze sistematic şi să le publice.

Ion Grămadă

(Neamul Românesc Literar, Anul II, No. 52, 26 Decembre 1910, pp. 825-829)

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Oct 1

Ioan Cătălin Nechifor: Aici va fi un Aeroport!

Ioan Cătălin Nechifor: În acest mandat de patru ani, am gândit că la Suceava va fi un aeroport de talie naţională, mult peste concurenta de la Iaşi ori Targu Mureş…

În conferinţa de presă ce a urmat şedinţei de consiliu judeţean, Ioan Cătălin Nechifor a arătat că pentru votarea acestui proiect de hotărâre erau necesare două treimi din numărul total al consilierilor – 37 dar personal şi-a dorit să fie votat de toate cele trei treimi, ceea ce aproape că s-a şi întâmplat dacă se face abstracţie de cei trei consilieri absenţi. “Mulţumesc colegilor şi vreau să contez şi în viitor pe sprijinul lor. Am declanşat procedura pentru construirea Terminalului 2 care va fi destinat curselor cargo şi curselor externe. Primul terminal va deservi cursele interne, cursele charter şi cursele VIP. La nou terminal vor exista trasee separate pentru intrări şi pentru sosiri dar şi unul pentru cursele cargo. Va fi un aeroport de talie naţională, mult peste concurenţa de la Iaşi ori Târgu Mureş“. Preşedintele CJ şi-a exprimat speranţa că peste un an, în toamna anului 2016, noul terminal să fie dat în funcţiune. Nechifor a arătat că există o strategie şi de reducere a costurilor de funcţionare a Aeroportului – parcările vor fi cu plată, se are în vedere şi eficienţa energetică, prin construirea unui miniparc foto-voltaic, iar energia termică să fie obţinută din surse geotermale. Cât priveşte ideea de a organiza o vizită la faţa locului înainte de discutarea proiectului de hotărâre, Nechifor a explicat că se putea discuta şi în incinta CJ, pe bază de hârtii, dar a dorit ca toţi consilierii să voteze cu adevărat în cunoştinţă de cauză (Obiectiv de Suceava).

REVISTA PRESEI SUCEVENE No Comments Sep 30

Primarul ion lungu: Iubesc oraşul Suceava!

ion lungu: Aiştea-s banii pi cari i-am iconomisât din leafa me, da’ Suceava n-are bani!

Municipalitatea suceveană trebuie să achite către Termica, în următoarele două luni, o datorie de 2,5 milioane de lei (peste jumătate de milion de euro), pentru a evita executarea silită.

Această obligaţie de plată vine ca urmare a unei hotărâri a instanţelor de judecată, cu caracter definitiv şi executoriu, rămasă definitivă prin decizia din 11 septembrie a Curţii de Apel Suceava, prin care Primăria Suceava este obligată la plata sumei de 2,5 milioane de lei către Termica.

„Vă somăm ca în termen de zece zile de la primirea prezentei să achitaţi către Termica cei 2.500.000 de lei. În caz contrar vom iniţia procedura executării silite pentru recuperarea debitului acordat, urmând a suporta şi onorariul executorului judecătoresc şi celelalte cheltuieli prilejuite de executarea silită”, se specifică în notificarea transmisă pe 18 septembrie Primăriei Suceava, de către lichidatorii judiciari Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL şi MGA Insolvency SPRL.

Practic, termenul limită pentru achitarea datoriei, rezultată ca urmare a unei decizii de Consiliu Local din 2013, de majorare a capitalului social de la Termica cu zece milioane de lei, bani achitaţi parţial, a expirat.

Cu toate acestea, ameninţarea cu executarea silită nu a mai fost pusă în practică, cel puţin deocamdată, ca urmare a negocierilor purtate de conducerea Primăriei Suceava cu reprezentanţii lichidatorilor judiciari.

„Această majorare de capital se poate face până la sfârşitul anului, conform prevederilor legale, care acordă trei ani de zile pentru efectuarea plăţii în astfel de situaţii. Lichidatorii judiciari de la Termica ne-au acţionat în instanţă, care a stabilit un nou termen, în sensul să achităm aceste sume mai devreme. Am primit deja o notificare în acest sens. Am avut discuţii cu administratorul judiciar şi ne-am înţeles ca prima dată să plătim penalităţile, urmând ca suma în sine să fie achitată eşalonat în perioada următoare”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Din banii care vor ajunge la Termica din vistieria primăriei e posibil să fie achitate şi salarii compensatorii către angajaţii societăţii, care vor fi concediaţi colectiv începând cu luna octombrie.

„Este posibil ca din această majorare de capital să fie plătite o serie de drepturi salariale către salariaţi, pentru că atunci când s-a făcut acea majorare de capital social, indirect, aceasta a fost ideea, de a ajuta salariaţii să poată primi plăţile cuvenite”, a mai spus şeful municipalităţii sucevene.

Noua povară pe bugetul local vine la scurt timp după ce municipalitatea suceveană şi-a golit conturile achitând contribuţia care îi revine pentru amenajarea gropilor de gunoi ecologice.

„Ăsta e blestemul Termica, vom mai avea de plătit pentru ea şi la un an de zile după ce nu va mai exista. Important este să reuşim să dăm apă caldă la populaţie”, a concluzionat primarul Ion Lungu, conştient că problema este departe de a fi soluţionată (Monitorul de Suceava).

REVISTA PRESEI SUCEVENE No Comments Sep 30

Bucovina şi suferinţele ei, în presa română (III)

O panoramă a Cernăuţilor

Studiul lui Teodor Bălan, din 1929, „Bucovina în Războiul Mondial”, confirmă afirmaţiile lui Ion Grămadă din articolul „Ocuparea oraşului Cernăuţi de către ruşi”, care a fost publicat în „Adevărul”: „În ziua de 2 septembrie (1914), armata rusă se afla concentrată în faţa oraşului Cernăuţi, pe malul stâng al Prutului. Ştabul rusesc îşi avea sediul în fabrica de zahăr de la Jucica. Pentru a se înţelege asupra predării oraşului, locotenentul rus Pigarevschi trimise primarului din Cernăuţi o scrisoare, scrisă într-o limbă germană oribilă, rugându-l să vină la fabrica de zahăr din Jucica… În ziua de 2 septembrie, la ora 6, seara, armata rusă a ocupat oraşul Cernăuţi… În fruntea lor se aflau generalul Pavlov şi colonelul Ariutinov. În faţa primăriei, aceşti doi ofiţeri au fost întâmpinaţi de notabilităţile oraşului, între ele mitropolitul Repta şi primarul Weisselberger. Generalul Pavlov răspunse primarului că oraşul Cernăuţi s-a unit cu Rusia prin faptul sosirii armatei ruseşti şi că impune oraşului o contribuţie de 600.000 de ruble, care trebuie plătită în 24 de ore. Dar, a doua zi, acelaşi general sosi la primărie pentru a comunica că renunţă la contribuţie. Intenţia lui a fost să demonstreze împotriva contribuţiei impuse de austrieci oraşului Cameneţ-Podolsc” (pp. 19, 20).

Ostaşi ruşi, în Bucovina

Şi totuşi, inexistenta „Luptă de la Cernăuţi”, găseşte, în presa bucovineană a vremii („Foaia poporului”), o tratare triumfalistă, pe care, în Arad, o prelua, cu mare entuziasm şi „Românul”, acuzând de dezinformare inclusiv presa din România. Iată câteva dintre articolele de acest soi:

Românii din Cernăuţi au făcut o minune nemaipomenită în analele luptelor. Numai cu foştii grăniceri de la al II-lea regiment îi mai poţi asemăna, în luptele lui Napoleon. Au bătut o divizie de ruşi, armată regulată. Ai noştri nu au fost decât Regimentul 41 de la Cernăuţi, armată regulată, şi o brigadă de glotaşi. Vă salut Dr. C. Schotl (Românul, IV, nr.181 din 2august / 2 septembrie 1914).

Lupta de la Cernăuţi. Focul de la Noua Suliţă – Întunecime de cer – Bejenie – Martori oculari – Cum judecă ruşii – Învingem! – Muscalii în Cernăuţi – Vânzătorii

„Viena, 24 august (K.B.). Atacul unei armate ruseşti de 20.000 de oameni, în partea cea mai mare călăreţi, asupra graniţei Bucovinei a fost respins, lângă Noua Suliţă, cu desăvârşire. Adversarilor li s-au luat sute de prizonieri. Armata lor nebună a lăsat pe câmpul de luptă mult material de război”.

Acesta e raportul scurt şi cuprinzător, ce l-a dat biroul corespondenţei militare de război despre luptele care s-au purta, duminica trecută, la graniţa Bucovinei, în apropierea Cernăuţului. În felul acesta scurt, dar limpede, sunt redactate şi ştirile celelalte despre învingerile armatei noastre în Serbia şi Rusia. Se spune pe deplin adevărul, fără laudă şi fără înfrumuseţările pe care le aflăm în rapoartele ce le dau armata franceză sau cea rusească despre minunile lor ostăşeşti, care sunt, totdeauna, neadevăruri iscodite anume ca să astupe ochii popoarelor lor deznădăjduite. Am citit multe rapoarte de acestea, de ale noastre, care de care mai priincioase pentru norocul armatelor noastre, dar mintea noastră se oprea numai la numărul arătat de morţi, de răniţi, de prinşi şi la mărimea prăzii de război.

Lupta de dumineca trecută, care s-a purtat chiar sub ochii noştri, ne-a făcut abia să înţelegem câte taine sunt ascunse într-un astfel de raport scurt, câtă groază şi câtă bucurie.

Minunile zilelor trecute s-au petrecut, pe rând, care de care mai neaşteptată, mai fioroasă; întâi întunecimea de soare, care s-a văzut vinerea săptămânii trecute. Cine a mai văzut, cândva, ca pe tainicul cer, care ne acoperă, mândrul soare să se măsoare cu luna, dovedindu-i parcă că şi el, când vrea, se poate preface în crai nou. În adevăr, pe la două ceasuri, după-amiază, oamenii, care se uitau tăcuţi şi înfioraţi spre cer, nu vedeau soarele, ci un crai nou lucitor, care fugea ciudat pe după nori. Cei ce ştiu carte şi cunosc pricina unei întunecimi de soare priveau minunea cerească liniştiţi; ţăranii de la sate, însă, îl vedeau plini de o groază neînţeleasă, căci, după credinţa lor, aşa o minune cerească nu putea fi altceva decât prevestirea unor mari întâmplări. Şi au avut drept şi unii şi alţii.

Cărturarii ştiau că luna, rotindu-se în jurul pământului şi, cu aceasta, şi în jurul soarelui, a ajuns, pentru scurtă vreme, între soare şi pământ, oprind, prin mărimea ei, razele pe care le trimite soarele pământului.

Au avut drept, însă, şi ţăranii, care cred că vârcolacii se mănâncă cu soarele, întunecându-i lumina, iar aceasta se întâmplă numai atunci când oamenii sunt ameninţaţi de o cumpănă mare.

A doua zi, sâmbătă, prevestirea s-a adeverit, mai cu seamă pentru ţăranii din împrejurimea Cernăuţului. De dimineaţă, s-a lăţit vestea, prin sate, care a ajuns şi la Cernăuţi, că, dinspre Rusia, se apropie de graniţele Bucovinei trupe uriaşe de oaste moscăciască. Pregătirile ce se făceau pe partea noastră adevereau vestea, iar, seara, cumpăna şi-a început urgia.

Ostaşi austrieci, în Bucovina

Trupele Ruşilor, care au intrat fără împotrivirea grănicerilor noştri, retraşi la întărituri, în Noua Suliţă, întâia vitejie ce au isprăvit-o a fost că au dat foc la gară, poştă şi la mai multe case. Locuitorii din Boian începură, pe loc, să părăsească locuinţele, fugind spre Cernăuţi.

De la Cernăuţi, se vedea focul foarte bine. Cei slabi de înger – în Cernăuţi sunt foarte mulţi de aceştia – n-au dormit noaptea întreagă. A doua zi, odată cu răsăritul soarelui, întreg oraşul era în picioare. Neliniştea era cumplită, ea a devenit groază, când, aşa, cam pe la 9 ceasuri, dimineaţa, începură a sosi cele dintâi cârduri de trăsuri cu femei, copii şi ceva mâncare, care părăsiră Boianul, Mahalaua, Cotul Ostriţei şi Buda.

Lumea agitată se îngrămădea pe la trăsuri, întrebând mirată: „Ce se întâmplă?”. „O început bătaia”, răspundeau femeile prin plâns. Ruşii intrară în Boian şi se apropiau spre Mahala. Pe la 10 ceasuri, toloacele oraşului erau pline de trăsuri ţărăneşti. Multe dintre ele, apucară spre Corovia, Ceahor sau Voloca, unde aveau neamuri sau cunoscuţi. Ceilalţi rămâneau în voia întâmplării. De pe dâmburi, se desluşeau înfiorătoarele bubuituri de tunuri, iar cei cu ochi mai buni vedeau focul şrapnelelor şi al granatelor, crăpând pe coasta dintre Boian şi Mahala. Lupta fierbea pe întreaga întindere dintre Boian şi Toporăuţi.

Lumea din Cernăuţi îşi pierdu cumpătul. După masă, pe la 2 ceasuri, sosiră viceprimarul din Cotul Ostriţei Nichita Axani, studentul Ioan Axani, care înlocuieşte pe secretarul comunal, şi un flăcău. Ei au fost cei din urmă care au părăsit Cotul Ostriţei. Ca să-şi aleagă drumul cel mai sigur şi neprimejdios spre Cernăuţi, ei o apucară repede spre Ostriţa, peste şoseaua Boianului, peste câmp. Credeau că Ruşii nu vor fi atât de chiori, ca să-şi îndrepte ghiulelele tocmai peste un câmp, pe care nu se afla nimica. Dar bieţii fugari îşi închipuiau prea mult despre artileria rusească, căci tocmai spre câmpul pe care fugeau ei era îndreptată canonada artileriei ruseşti. Crăpau şrapnelele şi granatele deasupra bălţilor, de se cutremura pământul. Şi pe întreg câmpul nu se afla nimeni, decât aceşti 3 oameni, care şi ei fugeau, fugeau de înghiţeau cărările. După o groază cumplită, scăpă teafără această armată de 3 oameni, până la Ostriţa, unde se opriră, ca să vadă câmpul lor de luptă, peste care zadarnic zburau ghiulelele de canoane.

Bătălie, în Bucovina

Neliniştea, ce i-a fost cuprins pe cei fricoşi, a fost potolită, pe la 5 ceasuri, după-amiază. Dinspre câmpul de luptă, sosi vestea că ai noştri i-au învins pe ruşi, alungându-i departe, peste graniţă. Ca după un vis greu, toţi răsuflară uşor. Vestea se lăţi cu iuţeala fulgerului printre locuitorii Cernăuţului, ieşiţi cu toţii pe drumuri. Odată cu vestea, începură şi poveştile, care de care mai ciudate şi mai încoronate. Deodată, parcă o apă care se rupe din iaz, mulţimea năvăleşte spre o stradă. În trăsuri ţărăneşti, vin cei dintâi răniţi. Trăsurile abia îşi pot face loc de atâta lume curioasă. În trăsuri sunt cei răniţi uşor, la mână sau la picior. Ei şed tăcuţi, pe fân, şi se uită nepăsători la lumea care-i năcăjeşte cu strigăte. Pe feţele lor se vede oboseala şi răbdarea omului tare şi viteaz. La întrebările, cu cari sunt îngrămădiţi din toate părţile, ei răspund scurt sau dau numai din cap.

Mărturie de război în Bucovina

„Ce ştiţi voi fricoşilor?”, acesta-i răspunsul cel mai potrivit, pe care-l cetim din ochii lor. Căruţele cu răniţi trec, una după alta, întâi sosesc cei uşor răniţi, apoi cei răniţi mai greu. Aceşti din urmă stau culcaţi, câte unul sau câte doi, pe fân, având sub cap perine de la ţărani. De-a lungul drumului, domni sau doamne aleargă la trăsuri cu ţigări, copturi, vin, întinzând celor bolnavi spre împrospătare. O samă primesc, mulţumind cu ochii, alţii fac semne de împotrivire şi nu se mişcă; sunt cei cu braţele rupte. Astfel se petrece această privelişte tristă, până pe la 9 ceasuri, seara.

Deodată străjile încep să facă loc, împingând lumea spre trotuare. Ce să fie?, se întreabă toţi, întinzându-şi capetele de-a lungul străzii ce duce la gară. Un zgomot asurzitor se ridică peste capetele sumedenie de oameni. Vin moscalii! Înconjuraţi de baionete, o ceată de soldaţi, îmbrăcaţi în haine sumbru gălbii, fără arme, trec pe dinaintea lumii, strigă ca nebună. Sunt moscalii, luaţi prizonieri. Ei sunt tăcuţi şi par foarte năcăjiţi. Împărţiţi în două cete, sunt la vreo 200 de toţi. Soldaţii noştri, care îi duc, sunt nespus de voioşi. După aceştia, urmează iarăşi trăsurile tramvaiele cu răniţi.

Lumea se mişcă, pe stradă până, târziu, noaptea. Pe la 10, vine poruncă către toate direcţiunile să ascundă actele şi să plătească slujbaşilor salariile pe 3 luni, înainte. Iarăşi, iarăşi frică! Cei mai nerăbdători apucă ce pot, se pun în trăsuri şi o apucă la sănătoasă. Sănătate bună!

Ziua de luni îşi capătă, din nou oraşul, priveliştea pacinică. Sunt şi acum, nu-i vorbă, guri sparte, care lăţesc câte şi mai câte năzdrăvănii, dar mulţimea nu-i mai ia în samă. Pe drum se mai văd trăsuri de răniţi, dar de astă dată sunt mai cruţaţi ca ieri. Doar o ceată ca de vre0 50 de moscali mai trezeşte mişcare şi strigăte.

În schimb, spre seară, pe la 8 ceasuri, se naşte, din nou, straşnic tărăboi în oraş. Se întorc soldaţii învingători. Însufleţirea e fără seamăn. Strigăte de „Ura!”, „Bravo!”, „Trăiască!” nu mai au sfârşit. Pe urma soldaţilor mai vin soldaţi prinşi. Pe alt drum, se aduce prada de război. Două trăsuri de puşti ruseşti, multe trăsuri de muniţie luate cu cai, cu tot, o muzică militară, după ce vreo câteva mitraliere şi două tunuri se zice că ar fi fost aduse noaptea. În faţa acestor dovezi de pace, liniştea se restabileşte din nou. Locuitorii, fugiţi din satele lor, de groaza războiului, se întoarseră, înapoi spre case.

Printre atâtea noutăţi, aduse de pe câmpul luptă, soldaţii mai aduc, sub baionetă, din când în când, câte doi, trei şi câte opt indivizi, aduşi de la Rarancea. Aceştia sunt vânzătorii, care au dat moscalilor, pentru vreo câteva ruble, denumirile şi puterea ostaşilor noştri. N-are sufletul nostru destul dispreţ pentru fapta lor. Din toate câte le are războiul, mai crud în sine sunt vânzătorii de patrie. În Rarancea, s-au aflat destui, iar pedeapsa lor cea mai mică e spânzurătoarea . Oare ştiu cei legaţi în lanţuri, cu feţele dogorâte, încotro îi duce? La judecată scurtă şi, de acolo, la spânzurătoare. Păcat că nu-i pedeapsă mai aspră decât aceasta…

Şi aşa trecură cele 3 zile de zbucium, de parcă totul s-ar fi întâmplat într-un ceas. Norocul, care însoţeşte armatele noastre de la graniţa Bosniei şi cea a Galiţiei, nu a lipsit nici la graniţa Bucovinei. Moscalii, car e se îngrămădiră cu putere uriaşă, ca să treacă în Cernăuţi, nu-şi ajunseră ţinta. Vreo opt sute din ei numai avură acest noroc – cei luaţi prinsoare… (Foaia Poporului – Cernăuţi, apud Românul, IV, nr. 182 din 21 august / 3 septembrie 1914).

Lupta de lângă Cernăuţi. Cetim în „Viata Nouă” din Cernăuţi: „Trupele noastre, între care şi regimente cu flăcăi de ai noştri, şi toţi bărbaţii miliţieni (Landsturm) le-au dat ruşilor, duminică, în 23 august, pe teritoriul de lângă Boian, Rarancea, Mahala, Toporăuţi şi Noua Suliţă o cumplită bătaie. Ruşii erau în număr de 20.000, aproape de două ori mai numeroşi decât ai noştri, dar vrednicia şi vitejia soldaţilor noştri a înfrânt numărul cel mare de ruşi, care au pierdut 800 de prinşi, mai mulţi ofiţeri superiori, 500 de puşti, 100.000 de gloanţe, patru mitraliere, trei care de muniţii şi o mulţime de alte armamente. Dacă între locuitorii din Rarancea nu s-ar fi găsit trădători ticăloşi, desigur că trupele noastre ar fi făcut prizonieri pe toţi cei 20.000 de ruşi. Pe partea ruşilor, sunt o mulţime de morţi şi răniţi; aceştia din urmă au fost aduşi, în mare parte, la Cernăuţi. La câteva zile după această strălucită victorie a românilor noştri, trupele noastre, aflau că s-au zărit nişte ruşi fugari ascunşi, prin păpuşoaie, unde frigeau cartofi şi păpuşoi. Entuziasmul populaţiei din Cernăuţi era de nedescris, la vederea prinşilor, mai ales că cernăuţenii au stat pe dealuri, cu ocheanele la această luptă, dată în ţarina Boianului şi a Mahalalei. De Boian ne leagă şi amintirea altei victorii româneşti, cea a lui Constantin Cantemir asupra regelui polonez Ioan Sobieski, care a fost înfrânt pe acelaşi loc, unde s-a dat, zilele trecute, lupta între ruşi şi trupele noastre” (Românul, IV, nr. 183 din 22 august / 4 septembrie 1914).

Bucovina, 1914-1918

Luptele la Cernăuţi (De la cartierul presei). Numai azi se pot da ştiri despre luptele care le-a avut aripa dreaptă, lângă Cernăuţi, în 25 august. În ziua aceasta, s-a apropiat, dinspre graniţă, infanterie rusească. La început, i s-a pus duşmanului în faţă numai glotaşi, dar, după ce s-a dezvoltat în linie de bătaie, în frunte cu Regimentele 47 din Kamienitz şi 35 din Chişinău, a intrat în luptă şi armata noastră regulată, sub conducerea Generalului Albert Schmiedt. Duşmanul a fost respins peste graniţă. Din partea ruşilor, a luat parte, în lupta aceasta, o divizie. Am făcut 800 prizonieri şi am luat de la duşman mai multe mitraliere şi muniţie (Românul, IV, nr. 186 din 26 august / 8 septembrie 1914).

NOTĂ: Aşa se scrie istoria, iar dincolo de pompoşenia ei patriotardă e suferinţă, e sânge, e brazda-mormânt şi, mai dureros decât toate, e dezinteres, e uitare. De parcă noi am fi veşnici, de parcă ar începe şi s-ar sfârşi lumea numai cu noi şi prin noi.

1914-1918: BUCOVINA SI SUFERINTELE EI No Comments Sep 30