Tragedie în universul rock-ului românesc

*

Tragedia de la Bucureşti este o consecinţă a dispreţului şi a nepăsării pe care îl manifestă statalitatea românească faţă de cultură. Cultura, pe care puhoaiele mocirloase de guvernanţi au îmbrâncit-o în masa amorfă a asistării sociale, înseamnă o obligaţie fundamentală şi a statului, şi a noastră, a tuturor.

*

În tinereţe, am făcut armata la pompieri – 8 luni numai la Bucureşti. Rolul nostru era, pe atunci, nu de a stinge focuri, ci de a le preveni, şi-abia atunci când se rata prevenirea, stingeam şi focuri. Eram trimişi mereu în patrule (în afară de activitatea ofiţerilor de la prevenire), ca să vedem şi să identificăm eventuale pericole. Nu exista spectacol în Bucureşti, nici la Suceava şi nici la Fălticeni, cum aveam să constat mai târziu, la care să nu fie trimisă o patrulă de pompieri, care să prevină, să vegheze şi, eventual, să intervină.

*

La Festivalul “Bucovina Rock Castle”, ediţie de ediţie, ne întâlnim, în zilele montării scenei, cu comandamentul pompieri, pirotehnişti, medici de ambulanţă, poliţişti şi jandarmi, iar după ce noi, organizatorii, suntem supuşi unui adevărat interogatoriu şi după ce ne facem cunoscute punctele noastre de vedere, fiecare profesionist care asigură securitatea festivalului ştie ce are de făcut. În prima zi de festival, înainte de primele probe de sunet, un ofiţer de pompieri şi un pirotehnist vin şi verifică la sânge totul, şi-abia după aceea permit începerea probelor de sunet. În preajma scenei rămân, însă, specialiştii necesari, chiar dacă s-au fost luat măsurile de prevenţie, iar amplasamentul în aer liber, pe structuri metalice, diminuează spre zero orice pericol.

*

În cluburi, însă, acolo unde supravieţuiesc trupele de muzică rock, nimeni nu încearcă măsuri de prevenţie. Iar consecinţele se cunosc. Nu dau vina pe cluburi, ci pe absenţa măsurilor de prevenţie şi pe desconsideraţia statului faţă de cultură. Fiecare judeţ are nevoie de câte un “Bucovina Rock Castle”, benefic şi pentru trupe, dar mai ales pentru milioane de iubitori ai muzicii adevărate şi netrucate.

*

Comunitatea rock din România este în doliu. Fac parte din această comunitate şi mă doare sufletul de-mi vine să arunc cu barda-n cer. Deşi ar trebui să arunc cu pietre în mlaştinile din care se tot înfiripă monstruoasa pletoră politică a statalităţii româneşti.

MIHNEA şi jandarmul fan LUNA AMARĂ

Mihnea Blidariu – foto Ion Drăguşanul

*

Mihnea Blidariu, liderul trupei rock “Luna Amară”, dar şi al mişcărilor protestatare care luptă pentru respectarea demnităţii umane în România, a fost ridicat de jandarmi de multe ori, dus la fel de fel de secţii, pentru intergogatorii, apoi amendat. Că-aşa-i la noi: Patria nu ratează nici o ocazie de a încerca să schilodească sufletele valorilor sale reale.

*

Odată, cu ocazia unui astfel de pocinog, lui Mihnea, aflat în arest împreună cu alte zeci de protestatari, i s-a permis să fumeze o ţigară, la o fereastră de pe hol, în faţa căreia se aflau o băncuţă şi o scrumieră, dar sub straşnică supraveghere jandarmerească.

*

Omul legii s-a aşezat şi el pe bancă, a scos o ţigară, a aprins-o gânditor, a tras un fum şi, privind într-aiurea, a întrebat, pe neaşteptate:

– Ce mai face, bă, “Luna Amară”?

Surprins, Mihnea nu şi-a crezut auzului:

– Să nu-mi spuneţi că aţi auzit de “Luna Amară”…

– Cum să nu, bă!… V-am fost fan: nu am ratat nici un spectacol, nici un album… Aveam şi plete…

*

– Dar acum?

– Acum nu mai port plete, bă! Sunt om al legii!…

– Nu asta întrebasem: acum nu ne mai ascultaţi albumele, nu mai veniţi la spectacolele noastre?

– Cum să vin, bă?! Eu sunt om al legii, m-am tuns…

– Şi ce are a face statutul de om al legii cu lungimea părului şi cu simpatizarea muzicii noastre?

– Are, bă, că voi sunteţi anarhişti! Iar eu m-am făcut om al legii, bă! M-am tuns…

*

Din câte ştiu, Mihnea Blidariu scrie o piesă de teatru, cu scene din epopeea lui în confruntările cu astfel de “oameni ai legii”. Când va fi pusă în scenă, o să v-o aduc şi la Suceava.

*

Afurisită viaţă, afurisită ţară: muzician de calibru, poet, dramaturg, prozator incredibil şi militant pentru respectarea demnităţii umane în România, Mihnea Blidariu ia amenzi penale, că să fie plătiţi ăştia, care, dacă s-au tuns, au şi devenit Lege în România!

Denunţătorul anonim vs poetul Alexandru Ovidiu Vintilă

*

Poetul Alexandru Ovidiu VINTILĂ

O scrisoare anonimă, dar scrisă de un invidios pe statutul poetului Alexandru Ovidiu Vintilă (pariaţi că o să-l indentific pe bicisnicul anonim?), expediată pe adresele unor autorităţi care i-ar putea face rău poetului, îl “denunţă” pe Ovidiu drept bârfitor îndrăcit al următoarelor personaje: Ioan Cătălin Nechifor, Gabriel Cărăbuş, Constantin-Emil Ursu, Viorel Varvaroi, Victor T. Rusu şi… Ion Drăguşanul. Başca drept “defăimător al judeţului Suceava”.

*

Trecând peste faptul că un poet, doctor pe bune în Sociologie, cu o splendidă lucrare ştiinţifică amplă despre viaţa şi opera regretatului Traian Brăileanu (lucrarea asta mi l-a apropiat definitiv de suflet), are, ca şi mine, şi dreptul, dar şi obligaţia de a se pronunţa, după cum îl îndeamnă mintea, asupra orcui, inclusiv asupra judeţului acestuia, care se reîntoarce încet, dar sigur, în preistorie. Numai că Ovidiu nu o face, nici măcar atunci când eu, de pildă, tun şi fulger împotriva cuiva şi când ar putea pune gaz peste foc. Zâmbeşte, auzindu-mă, iar când sunt eu mai furios ca oricând, îmi zice: “Fiţi şi dumneavoastră mai îngăduitor!”. O dată, o foarte singură dată, nu l-am auzit pe Alexandru Ovidiu Vintilă să spună o vorbă negativă despre cineva.

*

Cunoscându-l bine, susţin, în deplină cunoştinţă de cauză, că personajele contemporane pe care Alexandru Ovidiu Vintilă le priveşte cu profundă simpatie sunt: Ioan Cătălin Nechifor, Gabriel Cărăbuş, Constantin-Emil Ursu, Viorel Varvaroi, Victor T. Rusu şi… Ion Drăguşanul – deci oamenii bălăcăriţi de denunţătorul anonim, şi nu de către poet, la care s-ar mai adăuga: Constantin Hrehor,  Matei Vişniec, Constantin Severin, Mihai Pânzaru-PIM, Roman Istrati, Liviu Clement, Carmen-Veronica Steiciuc, Nicolae Cârlan, Gheorghe Flutur, Alexandru Rădulescu, Ioan Bălan, Sorin Avram, Tiberiu Avram, Tiberiu Cosovan şi aşa mai departe.

*

Poetul Alexandru Ovidiu Vintilă nu are păcatul bârfirii şi, din păcate, nici harul revoltei. Are un suflet cald, care refuză umbrele. Îl ştiu bine şi depun mărturie în acest sens. Aşa că, domnilor care aţi primit anonime, mai bine aţi încerca să-l identificaţi pe netrebnicul anonim, care, în cea mai autentică jegoşenie securistică, râvneşte, probabil, şi la postul lui Ovidiu de la Biblioteca Bucovinei, dar şi la responsabilitatea de redactor şef al “Bucovinei literare”. Prin urmare, pentru că Ovidiu nu are duşmani, eu am să-l caut pe denunţătorul anonim printre cei care se prefac a-i fi apropiaţi, ba chiar prieteni. Şi o să-l găsesc.