Bucovina şi suferinţele ei, în presa română (III)
O panoramă a Cernăuţilor
*
Studiul lui Teodor Bălan, din 1929, „Bucovina în Războiul Mondial”, confirmă afirmaţiile lui Ion Grămadă din articolul „Ocuparea oraşului Cernăuţi de către ruşi”, care a fost publicat în „Adevărul”: „În ziua de 2 septembrie (1914), armata rusă se afla concentrată în faţa oraşului Cernăuţi, pe malul stâng al Prutului. Ştabul rusesc îşi avea sediul în fabrica de zahăr de la Jucica. Pentru a se înţelege asupra predării oraşului, locotenentul rus Pigarevschi trimise primarului din Cernăuţi o scrisoare, scrisă într-o limbă germană oribilă, rugându-l să vină la fabrica de zahăr din Jucica… În ziua de 2 septembrie, la ora 6, seara, armata rusă a ocupat oraşul Cernăuţi… În fruntea lor se aflau generalul Pavlov şi colonelul Ariutinov. În faţa primăriei, aceşti doi ofiţeri au fost întâmpinaţi de notabilităţile oraşului, între ele mitropolitul Repta şi primarul Weisselberger. Generalul Pavlov răspunse primarului că oraşul Cernăuţi s-a unit cu Rusia prin faptul sosirii armatei ruseşti şi că impune oraşului o contribuţie de 600.000 de ruble, care trebuie plătită în 24 de ore. Dar, a doua zi, acelaşi general sosi la primărie pentru a comunica că renunţă la contribuţie. Intenţia lui a fost să demonstreze împotriva contribuţiei impuse de austrieci oraşului Cameneţ-Podolsc” (pp. 19, 20).
*
Ostaşi ruşi, în Bucovina
*
Şi totuşi, inexistenta „Luptă de la Cernăuţi”, găseşte, în presa bucovineană a vremii („Foaia poporului”), o tratare triumfalistă, pe care, în Arad, o prelua, cu mare entuziasm şi „Românul”, acuzând de dezinformare inclusiv presa din România. Iată câteva dintre articolele de acest soi:
*
Românii din Cernăuţi au făcut o minune nemaipomenită în analele luptelor. Numai cu foştii grăniceri de la al II-lea regiment îi mai poţi asemăna, în luptele lui Napoleon. Au bătut o divizie de ruşi, armată regulată. Ai noştri nu au fost decât Regimentul 41 de la Cernăuţi, armată regulată, şi o brigadă de glotaşi. Vă salut Dr. C. Schotl (Românul, IV, nr.181 din 2august / 2 septembrie 1914).
*
Lupta de la Cernăuţi. Focul de la Noua Suliţă – Întunecime de cer – Bejenie – Martori oculari – Cum judecă ruşii – Învingem! – Muscalii în Cernăuţi – Vânzătorii
*
„Viena, 24 august (K.B.). Atacul unei armate ruseşti de 20.000 de oameni, în partea cea mai mare călăreţi, asupra graniţei Bucovinei a fost respins, lângă Noua Suliţă, cu desăvârşire. Adversarilor li s-au luat sute de prizonieri. Armata lor nebună a lăsat pe câmpul de luptă mult material de război”.
*
Acesta e raportul scurt şi cuprinzător, ce l-a dat biroul corespondenţei militare de război despre luptele care s-au purta, duminica trecută, la graniţa Bucovinei, în apropierea Cernăuţului. În felul acesta scurt, dar limpede, sunt redactate şi ştirile celelalte despre învingerile armatei noastre în Serbia şi Rusia. Se spune pe deplin adevărul, fără laudă şi fără înfrumuseţările pe care le aflăm în rapoartele ce le dau armata franceză sau cea rusească despre minunile lor ostăşeşti, care sunt, totdeauna, neadevăruri iscodite anume ca să astupe ochii popoarelor lor deznădăjduite. Am citit multe rapoarte de acestea, de ale noastre, care de care mai priincioase pentru norocul armatelor noastre, dar mintea noastră se oprea numai la numărul arătat de morţi, de răniţi, de prinşi şi la mărimea prăzii de război.
Lupta de dumineca trecută, care s-a purtat chiar sub ochii noştri, ne-a făcut abia să înţelegem câte taine sunt ascunse într-un astfel de raport scurt, câtă groază şi câtă bucurie.
*
Minunile zilelor trecute s-au petrecut, pe rând, care de care mai neaşteptată, mai fioroasă; întâi întunecimea de soare, care s-a văzut vinerea săptămânii trecute. Cine a mai văzut, cândva, ca pe tainicul cer, care ne acoperă, mândrul soare să se măsoare cu luna, dovedindu-i parcă că şi el, când vrea, se poate preface în crai nou. În adevăr, pe la două ceasuri, după-amiază, oamenii, care se uitau tăcuţi şi înfioraţi spre cer, nu vedeau soarele, ci un crai nou lucitor, care fugea ciudat pe după nori. Cei ce ştiu carte şi cunosc pricina unei întunecimi de soare priveau minunea cerească liniştiţi; ţăranii de la sate, însă, îl vedeau plini de o groază neînţeleasă, căci, după credinţa lor, aşa o minune cerească nu putea fi altceva decât prevestirea unor mari întâmplări. Şi au avut drept şi unii şi alţii.
Cărturarii ştiau că luna, rotindu-se în jurul pământului şi, cu aceasta, şi în jurul soarelui, a ajuns, pentru scurtă vreme, între soare şi pământ, oprind, prin mărimea ei, razele pe care le trimite soarele pământului.
*
Au avut drept, însă, şi ţăranii, care cred că vârcolacii se mănâncă cu soarele, întunecându-i lumina, iar aceasta se întâmplă numai atunci când oamenii sunt ameninţaţi de o cumpănă mare.
A doua zi, sâmbătă, prevestirea s-a adeverit, mai cu seamă pentru ţăranii din împrejurimea Cernăuţului. De dimineaţă, s-a lăţit vestea, prin sate, care a ajuns şi la Cernăuţi, că, dinspre Rusia, se apropie de graniţele Bucovinei trupe uriaşe de oaste moscăciască. Pregătirile ce se făceau pe partea noastră adevereau vestea, iar, seara, cumpăna şi-a început urgia.
*
Ostaşi austrieci, în Bucovina
*
Trupele Ruşilor, care au intrat fără împotrivirea grănicerilor noştri, retraşi la întărituri, în Noua Suliţă, întâia vitejie ce au isprăvit-o a fost că au dat foc la gară, poştă şi la mai multe case. Locuitorii din Boian începură, pe loc, să părăsească locuinţele, fugind spre Cernăuţi.
De la Cernăuţi, se vedea focul foarte bine. Cei slabi de înger – în Cernăuţi sunt foarte mulţi de aceştia – n-au dormit noaptea întreagă. A doua zi, odată cu răsăritul soarelui, întreg oraşul era în picioare. Neliniştea era cumplită, ea a devenit groază, când, aşa, cam pe la 9 ceasuri, dimineaţa, începură a sosi cele dintâi cârduri de trăsuri cu femei, copii şi ceva mâncare, care părăsiră Boianul, Mahalaua, Cotul Ostriţei şi Buda.
*
Lumea agitată se îngrămădea pe la trăsuri, întrebând mirată: „Ce se întâmplă?”. „O început bătaia”, răspundeau femeile prin plâns. Ruşii intrară în Boian şi se apropiau spre Mahala. Pe la 10 ceasuri, toloacele oraşului erau pline de trăsuri ţărăneşti. Multe dintre ele, apucară spre Corovia, Ceahor sau Voloca, unde aveau neamuri sau cunoscuţi. Ceilalţi rămâneau în voia întâmplării. De pe dâmburi, se desluşeau înfiorătoarele bubuituri de tunuri, iar cei cu ochi mai buni vedeau focul şrapnelelor şi al granatelor, crăpând pe coasta dintre Boian şi Mahala. Lupta fierbea pe întreaga întindere dintre Boian şi Toporăuţi.
*
Lumea din Cernăuţi îşi pierdu cumpătul. După masă, pe la 2 ceasuri, sosiră viceprimarul din Cotul Ostriţei Nichita Axani, studentul Ioan Axani, care înlocuieşte pe secretarul comunal, şi un flăcău. Ei au fost cei din urmă care au părăsit Cotul Ostriţei. Ca să-şi aleagă drumul cel mai sigur şi neprimejdios spre Cernăuţi, ei o apucară repede spre Ostriţa, peste şoseaua Boianului, peste câmp. Credeau că Ruşii nu vor fi atât de chiori, ca să-şi îndrepte ghiulelele tocmai peste un câmp, pe care nu se afla nimica. Dar bieţii fugari îşi închipuiau prea mult despre artileria rusească, căci tocmai spre câmpul pe care fugeau ei era îndreptată canonada artileriei ruseşti. Crăpau şrapnelele şi granatele deasupra bălţilor, de se cutremura pământul. Şi pe întreg câmpul nu se afla nimeni, decât aceşti 3 oameni, care şi ei fugeau, fugeau de înghiţeau cărările. După o groază cumplită, scăpă teafără această armată de 3 oameni, până la Ostriţa, unde se opriră, ca să vadă câmpul lor de luptă, peste care zadarnic zburau ghiulelele de canoane.
*
Bătălie, în Bucovina
*
Neliniştea, ce i-a fost cuprins pe cei fricoşi, a fost potolită, pe la 5 ceasuri, după-amiază. Dinspre câmpul de luptă, sosi vestea că ai noştri i-au învins pe ruşi, alungându-i departe, peste graniţă. Ca după un vis greu, toţi răsuflară uşor. Vestea se lăţi cu iuţeala fulgerului printre locuitorii Cernăuţului, ieşiţi cu toţii pe drumuri. Odată cu vestea, începură şi poveştile, care de care mai ciudate şi mai încoronate. Deodată, parcă o apă care se rupe din iaz, mulţimea năvăleşte spre o stradă. În trăsuri ţărăneşti, vin cei dintâi răniţi. Trăsurile abia îşi pot face loc de atâta lume curioasă. În trăsuri sunt cei răniţi uşor, la mână sau la picior. Ei şed tăcuţi, pe fân, şi se uită nepăsători la lumea care-i năcăjeşte cu strigăte. Pe feţele lor se vede oboseala şi răbdarea omului tare şi viteaz. La întrebările, cu cari sunt îngrămădiţi din toate părţile, ei răspund scurt sau dau numai din cap.
*
Mărturie de război în Bucovina
*
„Ce ştiţi voi fricoşilor?”, acesta-i răspunsul cel mai potrivit, pe care-l cetim din ochii lor. Căruţele cu răniţi trec, una după alta, întâi sosesc cei uşor răniţi, apoi cei răniţi mai greu. Aceşti din urmă stau culcaţi, câte unul sau câte doi, pe fân, având sub cap perine de la ţărani. De-a lungul drumului, domni sau doamne aleargă la trăsuri cu ţigări, copturi, vin, întinzând celor bolnavi spre împrospătare. O samă primesc, mulţumind cu ochii, alţii fac semne de împotrivire şi nu se mişcă; sunt cei cu braţele rupte. Astfel se petrece această privelişte tristă, până pe la 9 ceasuri, seara.
*
Deodată străjile încep să facă loc, împingând lumea spre trotuare. Ce să fie?, se întreabă toţi, întinzându-şi capetele de-a lungul străzii ce duce la gară. Un zgomot asurzitor se ridică peste capetele sumedenie de oameni. Vin moscalii! Înconjuraţi de baionete, o ceată de soldaţi, îmbrăcaţi în haine sumbru gălbii, fără arme, trec pe dinaintea lumii, strigă ca nebună. Sunt moscalii, luaţi prizonieri. Ei sunt tăcuţi şi par foarte năcăjiţi. Împărţiţi în două cete, sunt la vreo 200 de toţi. Soldaţii noştri, care îi duc, sunt nespus de voioşi. După aceştia, urmează iarăşi trăsurile tramvaiele cu răniţi.
*
Lumea se mişcă, pe stradă până, târziu, noaptea. Pe la 10, vine poruncă către toate direcţiunile să ascundă actele şi să plătească slujbaşilor salariile pe 3 luni, înainte. Iarăşi, iarăşi frică! Cei mai nerăbdători apucă ce pot, se pun în trăsuri şi o apucă la sănătoasă. Sănătate bună!
Ziua de luni îşi capătă, din nou oraşul, priveliştea pacinică. Sunt şi acum, nu-i vorbă, guri sparte, care lăţesc câte şi mai câte năzdrăvănii, dar mulţimea nu-i mai ia în samă. Pe drum se mai văd trăsuri de răniţi, dar de astă dată sunt mai cruţaţi ca ieri. Doar o ceată ca de vre0 50 de moscali mai trezeşte mişcare şi strigăte.
*
În schimb, spre seară, pe la 8 ceasuri, se naşte, din nou, straşnic tărăboi în oraş. Se întorc soldaţii învingători. Însufleţirea e fără seamăn. Strigăte de „Ura!”, „Bravo!”, „Trăiască!” nu mai au sfârşit. Pe urma soldaţilor mai vin soldaţi prinşi. Pe alt drum, se aduce prada de război. Două trăsuri de puşti ruseşti, multe trăsuri de muniţie luate cu cai, cu tot, o muzică militară, după ce vreo câteva mitraliere şi două tunuri se zice că ar fi fost aduse noaptea. În faţa acestor dovezi de pace, liniştea se restabileşte din nou. Locuitorii, fugiţi din satele lor, de groaza războiului, se întoarseră, înapoi spre case.
*
Printre atâtea noutăţi, aduse de pe câmpul luptă, soldaţii mai aduc, sub baionetă, din când în când, câte doi, trei şi câte opt indivizi, aduşi de la Rarancea. Aceştia sunt vânzătorii, care au dat moscalilor, pentru vreo câteva ruble, denumirile şi puterea ostaşilor noştri. N-are sufletul nostru destul dispreţ pentru fapta lor. Din toate câte le are războiul, mai crud în sine sunt vânzătorii de patrie. În Rarancea, s-au aflat destui, iar pedeapsa lor cea mai mică e spânzurătoarea . Oare ştiu cei legaţi în lanţuri, cu feţele dogorâte, încotro îi duce? La judecată scurtă şi, de acolo, la spânzurătoare. Păcat că nu-i pedeapsă mai aspră decât aceasta…
*
Şi aşa trecură cele 3 zile de zbucium, de parcă totul s-ar fi întâmplat într-un ceas. Norocul, care însoţeşte armatele noastre de la graniţa Bosniei şi cea a Galiţiei, nu a lipsit nici la graniţa Bucovinei. Moscalii, car e se îngrămădiră cu putere uriaşă, ca să treacă în Cernăuţi, nu-şi ajunseră ţinta. Vreo opt sute din ei numai avură acest noroc – cei luaţi prinsoare… (Foaia Poporului – Cernăuţi, apud Românul, IV, nr. 182 din 21 august / 3 septembrie 1914).
*
Lupta de lângă Cernăuţi. Cetim în „Viata Nouă” din Cernăuţi: „Trupele noastre, între care şi regimente cu flăcăi de ai noştri, şi toţi bărbaţii miliţieni (Landsturm) le-au dat ruşilor, duminică, în 23 august, pe teritoriul de lângă Boian, Rarancea, Mahala, Toporăuţi şi Noua Suliţă o cumplită bătaie. Ruşii erau în număr de 20.000, aproape de două ori mai numeroşi decât ai noştri, dar vrednicia şi vitejia soldaţilor noştri a înfrânt numărul cel mare de ruşi, care au pierdut 800 de prinşi, mai mulţi ofiţeri superiori, 500 de puşti, 100.000 de gloanţe, patru mitraliere, trei care de muniţii şi o mulţime de alte armamente. Dacă între locuitorii din Rarancea nu s-ar fi găsit trădători ticăloşi, desigur că trupele noastre ar fi făcut prizonieri pe toţi cei 20.000 de ruşi. Pe partea ruşilor, sunt o mulţime de morţi şi răniţi; aceştia din urmă au fost aduşi, în mare parte, la Cernăuţi. La câteva zile după această strălucită victorie a românilor noştri, trupele noastre, aflau că s-au zărit nişte ruşi fugari ascunşi, prin păpuşoaie, unde frigeau cartofi şi păpuşoi. Entuziasmul populaţiei din Cernăuţi era de nedescris, la vederea prinşilor, mai ales că cernăuţenii au stat pe dealuri, cu ocheanele la această luptă, dată în ţarina Boianului şi a Mahalalei. De Boian ne leagă şi amintirea altei victorii româneşti, cea a lui Constantin Cantemir asupra regelui polonez Ioan Sobieski, care a fost înfrânt pe acelaşi loc, unde s-a dat, zilele trecute, lupta între ruşi şi trupele noastre” (Românul, IV, nr. 183 din 22 august / 4 septembrie 1914).
*
Bucovina, 1914-1918
*
Luptele la Cernăuţi (De la cartierul presei). Numai azi se pot da ştiri despre luptele care le-a avut aripa dreaptă, lângă Cernăuţi, în 25 august. În ziua aceasta, s-a apropiat, dinspre graniţă, infanterie rusească. La început, i s-a pus duşmanului în faţă numai glotaşi, dar, după ce s-a dezvoltat în linie de bătaie, în frunte cu Regimentele 47 din Kamienitz şi 35 din Chişinău, a intrat în luptă şi armata noastră regulată, sub conducerea Generalului Albert Schmiedt. Duşmanul a fost respins peste graniţă. Din partea ruşilor, a luat parte, în lupta aceasta, o divizie. Am făcut 800 prizonieri şi am luat de la duşman mai multe mitraliere şi muniţie (Românul, IV, nr. 186 din 26 august / 8 septembrie 1914).
*
NOTĂ: Aşa se scrie istoria, iar dincolo de pompoşenia ei patriotardă e suferinţă, e sânge, e brazda-mormânt şi, mai dureros decât toate, e dezinteres, e uitare. De parcă noi am fi veşnici, de parcă ar începe şi s-ar sfârşi lumea numai cu noi şi prin noi.