Licitatoarea: Voi aţi fost doi, iar ceilalţi – singuri, aşa că vă declar câştigători compatibili!…
*
CÂNTECUL I
Românii unşi conducători
trudesc în anii următori
să ne convingă ca popor
că banii noştri-s… banii lor!
*
CÂNTECUL II
*
Cu haz duhnind a barabulă
şi-a mămăligă buclucaşă,
românii l-au avut pe Bulă,
bucovinenii – pe Covaşă!
*
Ştiindu-i din trecuturi slava,
dar şi prezentul, mă intrigă
profund că-n târgul zis Suceava
numai… potăile câştigă!
Vis de copil, în noaptea Ajunului – Realitatea ilustrată 1929
*
Dragă Moş Crăciun, mă iartă că-ndrăznesc să-ţi scriu răvaş!
Şi tăticul şi mămica sunt la teatru, în oraş.
Şi cum stau, acasă, singur şi e seară şi-i târziu,
M-am gândit să iau hârtie, Moş Crăciune, şi să-ţi scriu…
*
În oraşul nostru mare, vii în fiecare an;
Darul tău înveseleşte pe bogat şi pe sărman,
Şi deşi pe tine nimeni, până azi, nu te-a văzut,
Câtă lume fericită bunătatea-ţi n-a făcut?!…
*
Uite… Am găsit o filă, desfăcută din caiet
Şi cu toate că-mi bat capul, ca să scriu încet-încet,
Şi s-aştern în slove drepte tot ce vreau să-ţi scriu acum,
Scrisul meu e şovăielnic… Moş Crăciune, nu ştiu cum,
*
Am un soi de teamă, parcă mă codesc… Oare fac rău?!
Dacă te-ai uita o clipă colo-n catalogul tău,
Ştii? În cartea aia mare, unde scrii despre copii,
Ai vedea… ce multe lucruri ai vedea dacă-ai privi!
*
Ai vedea ce-nvăţătorul este foarte mulţumit
Că în timpul lecţiunii, nici n-am, râs, nici n-am glumit,
Nici nu m-am jucat sub bancă în peniţe sau bricege,
Ai vedea că sunt cuminte… Ai vedea şi-ai înţelege
*
Pentru ce, în clipa asta, mâna-mi tremură, când scrie
Mie, care am, la şcoală, zece la caligrafie!…
Unii spun că ai o barbă lungă până la pământ,
Că în noaptea cea mai sfântă, vii pe lume ca un sfânt,
*
Însă nimeni, până astăzi, n-a putut să mi te vadă.
Pasul tău nu lasă urmă, când păşeşte pe zăpadă,
Şi prin uşa încuiată tu răzbaţi oriunde-ai vrea!
Cum de poţi să duci în spate câte ai în traista ta?!…
*
Ai să vii şi anul acesta, nu-i aşa? Şi-ai să ne dai
Cărţi frumoase, vreo păpuşă ori soldaţi de plumb, ori cai,
Ori vreo altă jucărie… Uite, ninge ne-ncetat,
Valurile de zăpadă se aştern pe câmp şi-n sat
*
Şi-i un ger de crapă piatra… Oare n-ai să rătăceşti?
Moş Crăciune, Mos Crăciune, vezi să nu ne ocoleşti!…
Poate că, în anul ăsta, cu ceva să fi greşit!
Iartă-mă! Din vorba mamei niciodată n-am ieşit,
*
Am făcut întotdeauna ce m-a sfătuit tăticu’,
Doar, o dată, astă-vară, m-am bătut, la joc, cu Nicu,
Dar, a doua zi, vezi bine, m-a iertat, căci el e bun!…
M-am căit o vară-ntreagă… Dacă vii, iar, Moş Crăciun,
*
Şi de-i vrea să-mi dai şi daruri, altceva aş vrea să-mi dai!
Cum să-ţi spun?… De astă dată, nu vreau nici păpuşi, nici cai,
Nici soldaţi de plumb, nici poze… Dacă nu te-ai supăra,
Vreo hăinuţă călduroasă, Moş Crăciune, tu mi-ai da…
*
Pentru mine, tata, mama, au ei grijă amândoi,
Însă-i un orfan de mamă şi de tată, lângă noi;
Un copil, îl cheamă Gheorghe şi-i cu mine într-o clasă…
Cât de bine i-ar mai prinde o hăinuţă călduroasă!
*
Dacă crezi că se cuvine să i-o duci chiar tu, mai bine!
N-aş voi să ştie Gheorghe c-o primeşte de la mine!
Eu m-aş mulţumi cu gândul că-mi fu dat ca să-l ajut!…
Mi se termină hârtia şi-i târziu… A început
*
Să mă copleşească somnul… Asta-i tot ce vream să-ţi spun,
Aşadar, închei scrisoarea… Noapte bună, Moş Crăciun!
*
IONEL
(Realitatea ilustrată, Anul III, nr. 52, 21 decembrie 1929, p. 3)
Crăciunul de altădată – Realitatea ilustrată din decembrie 1929
*
Crăciunul e una din sărbătorile cele mai mari ale bisericii creştine de toate riturile, cea mai veche din câte are creştinismul. Originea lui se confundă cu originea bisericii creştine.
Se zice că, întâi şi întâi, ea a fost stabilită de episcopul Teslefor, în anul 138. Ziua însă era schimbătoare: când se sărbătorea în Ianuarie, când în Mai. În secolul IV, Ciriliu, episcopul de Ierusalim, a rugat pe Papa Jules I să orânduiască o anchetă de teologi, care să caute ziua adevărată a naşterii Mântuitorului. Teologii au găsit ziua de 25 Decembrie şi, de atunci, Crăciunul se sărbătoreşte la ziua asta. Carol cel Mare al Franciei hotărâse chiar ca anul să se înceapă din ziua de Crăciun.
*
Crăciun în 1929 – Realitatea ilustrată
*
La început, o parte dintre părinţii bisericii au contestat data aceasta, dar pe urmă au primit-o.
În veacul de mijloc, în bisericile catolice, sărbătoarea Crăciunului era reprezentată, chiar în biserici, prin jocuri scenice; diferite persoane recitau poezii religioase, lângă ieslele improvizate, în care se afla Iisus Cristos, iar alături, Iosif şi Maria. Figurile lor erau făcute sau din ceară, sau din lemn. Spectacolul acesta a degenerat, mai târziu, în bufonerie şi a fost oprit de autorităţile ecleziastice.
*
Realitatea ilustrată din decembrie 1929
*
Aceasta este una din legende. A doua e următoarea şi care are importanta ei, căci reiese că Crăciunul ar fi o serbare mai veche decât creştinismul.
Iat-o: Crăciunul este sărbătoarea Naşterii Domnului. La catolici numele chiar spune aceasta: „Noël”, la francezi, „Natale”, la italieni, vine de la cuvântul latin „natalis” (dies), ziua naşterii.
Totuşi, Crăciunul e mai vechi decât creştinismul. Religia dragostei, aceea care recunoaşte de cap pe divinul Iisus, a dat numai alt conţinut acestei străvechi sărbători. La greci, „Dyonisia”, la romani, „Saturnalia”, la vechii teutoni şi normanzi, cele „12 nopţi sfinte” (Weihnachten) celebrau sosirea solstiţiului de iarnă. Poporul se deda, atunci, la tot felul de veselii neînfrânate şi excesive. Azi încă au rămas multe reminiscenţe păgâne în obiceiurile şi simbolistica sărbătorilor Crăciunului.
*
Cu “Steaua” – Realitatea ilustrată din 1929
*
Aşa, de pildă, bătrânul cu barbă albă, pe care îl vedeţi pe toate chromolitografiile de ocazie, nu este altul decât bătrânul Saturn, sărbătoritul „Saturnaliilor” romane, sau Thor, zeul vechilor germani. O rămăşiţă şi mai caracteristică este aşa-numita „căpriţă”, care joacă un rol foarte însemnat în obiceiurile de Crăciun ale multor popoare (şi în Moldova). Această căpriţă este o reminiscenţă directă a „Dionisiilor” greceşti, cu faunii, cu ţapul de sacrificiu (care a dat numele său tragoniei „Cântecul ţapului”), cu Silanus, bătrânul cu barba şi poftele de ţap…
În Austria sudică, capra se numeşte „Krampus”, spaima copiilor. În Hanovra, Holstein şi Mecklenberg se cheamă „Clas” (o derivare din din St. Niclas), În Silezia, „Joseph”. În unele părţi ale Germaniei, poartă numele de „Budelfrau”, în Suabia, „Bertchel”, în Rusia, „Babuşca”, în Italia, „Befana” (corupt din Epiphania).
*
Daruri de Crăciun – Realitatea ilustrată 1929
(Foaia populară, No. 43 din 27 decembrie 1898).
Crăciun, în Letonia – Realitatea ilustrată din decembrie 1919
*
După cum ştiut este, catolicii şi protestanţii, ca şi noi, serbează naşterea lui Cristos, după moravurile şi obiceiurile lor, care s-au schimbat la diferite epoci, în raport cu mersul civilizaţiei.
Aceste obiceiuri se compun din: revelion, buturuga de Crăciun, arborele de Crăciun şi cântecele şi poveştile de ocazie.
*
Revelionul a fost, la început, o serbare curat sufletească. Bărbaţi, femei şi copii se strângeau prin biserici, în jurul unui leagăn, reprezentând ieslele în care s-a născut Iisus Cristos, şi stăteau acolo toată noaptea, dănţuind şi cântând. Din pricină că această veghere era prea obositoare, s-a permis veghetorilor să mănânce şi să bea, ca să-şi întreţină puterile şi entuziasmul. De aci s-a născut revelionul de Crăciun, însoţit de masă şi băutură abundentă.
În sudul Franţei, se obişnuieşte să se facă, în a treia zi de Crăciun, în ziua de Sf. Ştefan, o pâine în formă de ploscă; aceasta are darul de a tămădui măgarii de colici şi câinii de turbare.
*
Crăciun, în Italia – Realitatea ilustrată din decembrie 1929
*
În provincia Abruzze, din sudul Italiei, toţi cântăreţii din cimpoi şi din fluiere se scoboară, din munţi, la vale, şi cântă tot felul de cântece de Crăciun, pe străzile oraşeor. Aceşti cântăreţi se numesc „Zampagnari”.
Calviniştii singuri nu sărbătoresc Crăciunul cu zgomot şi nici n-au o zi fixă pentru sărbătoarea asta; Crăciunul cade, la ei, în ultima Duminică din luna lui Decembrie.
La Curtea Angliei, se obişnuieşte ca, de Crăciun, să se frigă un bou gras, care să fie servit întreg la masa Reginei. Această friptură gigantică este în tradiţiunile monarhiei engleze. Henric VIII, deja în 1540, făcea să se frigă un bou întreg, pentru revelionul său, ce îl sărbătorea la castelul d’Hampton Court, unde curtea sa mânca în mijlocul pieţii. Azi nu e tot aşa. „Baronul boilor”, aşezat pe o masă mare de brad, purtat de 16 bucătari, este numai înfăţişat reginei, care, cu mâna ei, trebuie să taie o bucată. Boul este, apoi, dus jos, în curtea castelului din Osborne, şi împărţit la săracii din ţinut.
*
Crăciun, în Tirol – Universul literar din decembrie 1915
*
În Germania şi Austria, mai există următorul obicei de Crăciun: câte un flăcău se îmbracă în vestminte lungi, albe, îşi pune în cap mitră şi ia în mână un toiag. E Sf. Nicolae. El e însoţit de vreo doi îngeri, îmbrăcaţi, de asemenea, în alb, şi de o grămadă de draci negri, încornoraţi. În seara de Ajun, Sf. Nicolae îşi începe turneul. El intră prin case, cu cei doi îngeri, iar dracii aşteaptă afară. Unul câte unul, copiii sunt chemaţi să se apropie de marele Sfânt şi sunt examinaţi asupra cunoştinţelor lor religioase. Dacă reuşesc la examen, Sfântul le dăruieşte nuci şi mere. Daca nu răspund cu succes, sunt daţi pe mâna dracilor, care îi sperie şi îi tachinează. Dar, pe lângă aceste ceremonii păgâne, mai sunt şi altele, care corespund mai bine conţinutului creştin al sărbătorii. Aşa sunt, la noi, „Irozii, trei crai de la răsărit”, „Steaua” etc.
Pomul împodobit cu luminări aprinse şi cu daruri e un obicei împrumutat de la germani şi de la alte popoare nordice. Există o poveste islandeză, în care se spune că, în noaptea de Crăciun, când pământul a scăpat, pe jumătate, de povara iernii, se ivesc lumini sfinte pe toate ramurile copacilor şi aceste lumini nu le poate stinge nici cea mai puternică furtună.
*
În vremuri vechi, în Germania, se aprindeau lumânări pe crengile unui brad. Acesta era simbolul reînvierii naturii. Obiceiul acesta a început, apoi, să se practice în noaptea de Crăciun ca un simbol al naşterii Mântuitorului lumii. Obiceiul cu pomul de Crăciun a fost adoptat de toate popoarele creştine.
În Spania şi, îndeosebi, la Valladolid, se păstrează şi acum un obicei foarte curios de Crăciun. În mijlocul bisericilor se reprezintă misterul Naşterii Domnului. Tinerii se maschează şi cântă, cu chitarele şi cu flautul, fetele şi femeile se prind cu ei în horă şi cu toţii joacă de se zguduie biserica.
În Franţa, sărbătoarea naşterii lui Iisus mai e obiectul unor manifestaţii foarte curioase, care amintesc câteva obiceiuri păgâneşti. Cu o zi înainte de Crăciun, în loc să ajuneze, lumea mănâncă foarte mult. Masa se întinde înaintea căminului şi e împodobită cu saschiu şi cu frunze uscate de oliv, păstrate în decursul anului anume pentru sfintele sărbători.
Înainte de a se pune oamenii la masă, ei binecuvântează focul. Cel mai mic băiat din casă îngenunchează înaintea focului şi-l roagă (vorbele i le dictează tată-său sau mă-sa) ca să încălzească, în timpul iernii, picioarele degerate ale micilor orfani şi ale bătrânilor infirmi, să-şi răspândească lumina şi căldura în toate colibele proletarilor, să nu prefacă în cenuşă casa muncitorului sărman, nici corabia aceluia care cutreieră întinsurile mărilor. Apoi binecuvântează focul, stropindu-l cu vin fiert. După aceea, familia se pune la masă. Pe urmă, membrii familiei petrec, cântând cântece religioase, până la miezul nopţii, când se duc cu toţii la biserică.
*
Noaptea de 24 spre 25 decembrie e o adevărată sărbătoare în Franta de sud. Săracii cutreieră străzile, cerşind şi cântând cântece bisericeşti. Băieţii le aruncă, de pe fereşti, gologani, pe care îi pun, însă, în plicuri, iar de plic agaţă o lumânare aprinsă, ca să se vadă unde cade milostenia.
La ţară, se bea, în noaptea de Crăciun, şi în amintirea morţilor.
Cam acestea sunt obiceiurile de Crăciun la diferitele popoare creştine.
*
(Foaia populară, No. 43 din 27 decembrie 1898).