O scrisoare lui Moş Crăciun

Vis de copil, în noaptea Ajunului – Realitatea ilustrată 1929

*

Dragă Moş Crăciun, mă iartă că-ndrăznesc să-ţi scriu răvaş!

Şi tăticul şi mămica sunt la teatru, în oraş.

Şi cum stau, acasă, singur şi e seară şi-i târziu,

M-am gândit să iau hârtie, Moş Crăciune, şi să-ţi scriu…

*

În oraşul nostru mare, vii în fiecare an;

Darul tău înveseleşte pe bogat şi pe sărman,

Şi deşi pe tine nimeni, până azi, nu te-a văzut,

Câtă lume fericită bunătatea-ţi n-a făcut?!…

 *

Uite… Am găsit o filă, desfăcută din caiet

Şi cu toate că-mi bat capul, ca să scriu încet-încet,

Şi s-aştern în slove drepte tot ce vreau să-ţi scriu acum,

Scrisul meu e şovăielnic… Moş Crăciune, nu ştiu cum,

*

Am un soi de teamă, parcă mă codesc… Oare fac rău?!

Dacă te-ai uita o clipă colo-n catalogul tău,

Ştii? În cartea aia mare, unde scrii despre copii,

Ai vedea… ce multe lucruri ai vedea dacă-ai privi!

*

Ai vedea ce-nvăţătorul este foarte mulţumit

Că în timpul lecţiunii, nici n-am, râs, nici n-am glumit,

Nici nu m-am jucat sub bancă în peniţe sau bricege,

Ai vedea că sunt cuminte… Ai vedea şi-ai înţelege

*

Pentru ce, în clipa asta, mâna-mi tremură, când scrie

Mie, care am, la şcoală, zece la caligrafie!…

Unii spun că ai o barbă lungă până la pământ,

Că în noaptea cea mai sfântă, vii pe lume ca un sfânt,

*

Însă nimeni, până astăzi, n-a putut să mi te vadă.

Pasul tău nu lasă urmă, când păşeşte pe zăpadă,

Şi prin uşa încuiată tu răzbaţi oriunde-ai vrea!

Cum de poţi să duci în spate câte ai în traista ta?!…

*

Ai să vii şi anul acesta, nu-i aşa? Şi-ai să ne dai

Cărţi frumoase, vreo păpuşă ori soldaţi de plumb, ori cai,

Ori vreo altă jucărie… Uite, ninge ne-ncetat,

Valurile de zăpadă se aştern pe câmp şi-n sat

*

Şi-i un ger de crapă piatra… Oare n-ai să rătăceşti?

Moş Crăciune, Mos Crăciune, vezi să nu ne ocoleşti!…

Poate că, în anul ăsta, cu ceva să fi greşit!

Iartă-mă! Din vorba mamei niciodată n-am ieşit,

*

Am făcut întotdeauna ce m-a sfătuit tăticu’,

Doar, o dată, astă-vară, m-am bătut, la joc, cu Nicu,

Dar, a doua zi, vezi bine, m-a iertat, căci el e bun!…

M-am căit o vară-ntreagă… Dacă vii, iar, Moş Crăciun,

*

Şi de-i vrea să-mi dai şi daruri, altceva aş vrea să-mi dai!

Cum să-ţi spun?… De astă dată, nu vreau nici păpuşi, nici cai,

Nici soldaţi de plumb, nici poze… Dacă nu te-ai supăra,

Vreo hăinuţă călduroasă, Moş Crăciune, tu mi-ai da…

*

Pentru mine, tata, mama, au ei grijă amândoi,

Însă-i un orfan de mamă şi de tată, lângă noi;

Un copil, îl cheamă Gheorghe şi-i cu mine într-o clasă…

Cât de bine i-ar mai prinde o hăinuţă călduroasă!

 *

Dacă crezi că se cuvine să i-o duci chiar tu, mai bine!

N-aş voi să ştie Gheorghe c-o primeşte de la mine!

Eu m-aş mulţumi cu gândul că-mi fu dat ca să-l ajut!…

Mi se termină hârtia şi-i târziu… A început

*

Să mă copleşească somnul… Asta-i tot ce vream să-ţi spun,

Aşadar, închei scrisoarea… Noapte bună, Moş Crăciun!

*

IONEL

(Realitatea ilustrată, Anul III, nr. 52, 21 decembrie 1929, p. 3)