Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Fundu Moldovei

Înmormântare, la Fundu Moldovei – Colecţia Vasile Ursache

FUNDU MOLDOVEI. Una dintre cele mai vechi sărbători ale străbunilor, „Amuţitul Cucului”, prin care se omagia, cu ocazia Echinocţiului de primăvară, văzduhul – ca legătură între Cer şi Pământ, prin regăsire în jurul vetrei părinteşti (şi-atunci înstrăinatul, aidoma cucului, nu-şi mai strigă singurătatea), sărbătoare numită, în creştinism, „Buna Vestire” s-au „Blagoveştenia”, prilejuieşte, de vreo optsprezece ani, organizarea unui impresionant Festival Naţional de Muzică Religioasă, la care participă, într-un interesant concurs, coruri parohiale, seminariale şi laice. Această regăsire creştină, prin cântec imnic, în jurul vetrei străbunilor se petrece în inima munţilor, la Fundu Moldovei. Fundu Moldovei face parte din formaţiunea răzăşească a Câmpulungului Moldovenesc, împreună cu „satele înfrăţite” Sadova şi Pojorâta, iar numele localităţii vine de la statutul pe care l-a avut în vechime de ultimă aşezare moldovenească pe drumul spre Maramureş. Tradiţia spune, iar mărturiile călătorilor străini de mai târziu confirmă, într-un anume fel, această tradiţie, că prin Fundu Moldovei au început cele două aventuri ale descălecării de ţară: „Dragoş Vodă… când dete însă cu ochii de bourelul cel cu trei stele în frunte, atât el, cât şi tovarăşii săi, se ţinură lipcă de dânsul, ca să nu-l peardă din vederi, urmărindu-l necontenit atât pe vârvurile munţilor celor mai înalţi, cât şi prin prăpăstiile cele mai adânci şi mai primejdioase, atât prin văgăuni şi vâlcele, cât şi prin poeni şi preluci, până ce ajunseră la apa Moldovei”. Accesibilitatea dintre Maramureş şi nordul Moldovei, pe care doar cu multă imaginaţie o putem numi drum, făcea legătura între Borşa şi Fundu Moldovei, trecând prin pustietăţile periculoase ale Gârlei Babei (Cârlibaba).

1705: Primii care par să fi descris această accesibilitate par să fie solii lui Francisc Rakoczi la hanul Gazi Ghirai, Michaly Bay şi Gaspar Papay, care, în noaptea de 2 spre 3 decembrie 1705, au pornit din Borşa spre Câmpulung, pe un „drum de 15 mile bune”, pe care îl descriu în amănunţime: „Pe la trei după miezul nopţii, am plecat şi noi şi, pe la prânz, am trecut apa Cibou, pârâu care desparte Munţii Maramureşului de Munţii Moldovei. Am mers pe al patrulea munte, al cărui nume este Ţapul. Trecând şi pe acesta, am luat-o pe al cincilea munte, care se numeşte Cârlibaba. Pe sub muntele acesta curg două pâraie, unul se numeşte, după munte, Cârlibaba, al doilea Licav. Al şaselea munte pe care l-am urcat se numeşte Găina, la poalele acestuia curge râul Tătarca. Al şaptelea munte pe care l-am urcat este Glodul, râul acestuia se numeşte Tătărcuţa. Al optulea munte pe care a trebuit să-l urcăm se numeşte Tâmpa, apa care curge pe sub el se numeşte Moldova; ajungând pe întuneric, de la ora 3 am poposit aici, pe zăpadă, şi, aici, toată noaptea a bătut viforul. În 4 decembrie, vineri, sculându-ne până în ziuă, am ieşit din munţi, mergând de-a lungul râului Moldova… Munţii Maramureşului au, de la Borşa până la Câmpulung, 15 mile bune, în care nu se găsesc nici sate, nici nimic altceva”.

1709: Aparenta nepopulare a văii Moldovei, de la Câmpulung în sus, este contrazisă, la sfârşitul lunii august a anului 1709, de suedezul Johann Wendel Bardili, care se întorcea din tabăra lui Carol al XII-lea de la Bender, şi care mărturiseşte că, deşi „sate întregi nu se găsesc aici”, de-a lungul apei Moldovei, „pe munte, pe amândouă părţile, se găseşte, ici şi colea, câte o căsuţă, unde valea are doar atâta lărgime şi atâta pământ încât să poată hrăni câteva capete de vaci. Spre seară, am poposit lângă o asemenea colibă mică şi ne-am aşezat sub streaşină, de jur împrejur… Ni s-a spus că aici ar fi ultima locuinţă din Moldova”. De la această căsuţă, până la a începe traversarea munţilor, suedezul a mai „trecut râul şi apoi l-am părăsit, în sfârşit, la dreapta, iar noi am luat-o dimpotrivă, spre stânga… Sus de tot începe o pădure… După aceea am ajuns la o stână de oi, care atunci era goală şi părăsită. Am aflat de la moldovenii noştri (călăuzele) că locuitorii de la multe mile distanţă îşi mână oile aici, la păşune, pentru o vară întreagă, iar colibele acestea le serveau pentru prelucrarea şi păstrarea laptelui şi a brânzei”.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează în Fundu Moldovii „88 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 panţir, 3 femei sărace şi 83 birnici, şi anume: Dumitru, ungurian (UNGUREAN), Grigori, şălvar (ŞALVARI), Ion sin lui (Grigori ŞALVARI), Toader, ungurian, Petrea sin ungurian, Gavril sin şălvar, Petrea sin şălvar, Iacob sin şălvar, ion sin Nicolai  ŞUIUL, Constantin ŞUIUL, Georgii ŞUIUL, Ion ŞUIUL, Ştefan sin Ion STURZA, Gavril RUSANUL, Grigori ŞUIUL, Grigori TONIGAR, Ştefan HAGHIA, Vasile HAGHIA, Simion, dornian (DORNIAN), Grigori CHECHERIŢĂ, Grigori sin Ion CHECHERIŢĂ, Nichita CLIM, Petrea ŢIMPĂU, Simion ŢIMPĂU, Petria ŢIMPĂU, Simion zet Petrea ŢIMPĂU, Ion sin Dumitraş ŢIMPĂU, Vasile ŢIMPĂU, Iacob GEORGIESCU, Toader LEHACI, Ion LEHACI, vornicel, Ion CAZAC, Vasile MEDRIHAN, Grigori LEHACI, Toader CAZAC, Ion URSACHE, Ion ANDRONICESCU, Grigori ANDRONICESCU, Nichita ANDRONICESCU, Nistor GAVRILEI, Toader FÂŞCU, Ion FÂŞCU, Gavril zet FÂŞCU, Nichita LIŢUL, Ion, ungurian, Simion, ungurian, Toader CAZAC, Gavril CAZAC, Ilie GLIGA, Petrea GEORGIESCU, Gavril, ungurian, Vasile, ungurian, Ştefan LIŢUL, Miftodi LEHACI, Grigori URSACHI, Ion GLIGA, Petrea GLIGA, Vasile GLIGA; Petrea POENARU, Pintelei POENARU, Ion sin NICHITEI, Grigori HOLUŢĂ, Pintelei, ungurian, Ion STURZA, Grigori ŢĂRAN, Ion DOROFTEI, Gavril HOLUŢĂ, Roman HOLUŢĂ, Ion sin popii, Petrea HOLUŢĂ, Andronic DOROFTEI, Ion MIŞINĂ ot Pojorâta, Simion PÂŢUL ot tam, Toadir MEDRIHAN ot tam, Nicolai BOGATU ot tam, Simion sin TĂPŞOAII, Vasile MÂNDRILĂ ot tam, Ion ŞUIUL, Nistor URĂTAR ot Sadova, Toader ŞUIUL ot tam, Petrea CRAINIC ot Vatră (Câmpulung) şi Lupul TONIGAR. Rufeturile erau: popa Georgiţă HASNĂŞ, Ion ŞĂLVAR, panţir ot Vatră (Câmpulung), Porfira, săracă, Lupa, fată săracă, Măricuţa, săracă.

Familie din Fundu Moldovei – Colecţia Vasile Ursache

1783: Documentele câmpulungene, toate scrise în limba română, dar cu buchii slavone, deci monumente de limbă română veche încă neconştientizate ca atare, menţionează multe proprietăţi montane ale câmpulungenilor, până în hotarul moşiei mănăstirii Putna, la Moldova Suliţa, unde, pe creasta muntelui, Ursu Mănăilă îşi ridicase „casă din brad verde”. De altfel, aşa apar toate satele din Ocolul domnesc al Câmpulungului: celui mai mare dintre feciorii unui câmpulungean i se făcea casă în vecinătatea unei „moşii”, a unui loc defrişat (laz, în limba vremii) de neamul lui. Când vor veni „vremuri de tihnă şi linişte” (Grămadă), adică după ocuparea Bucovinei de către austrieci, cei din munţi se vor grupa pe malul Moldovei, dar aproape de „locurile de hrană”, adică de poienile şi lazurile lor. Aşa se face că primul document explicit despre Fundu Moldovei datează abia din 16 august 1783, când Franz von Kollowrat propune constituirea şi exploatarea de către Aerariu a minelor din Fundu Moldovei, odată cu cele din Pojorâta şi din Iacobeni. Toate cărţile de privilegii pentru câmpulungeni, emise de cancelariile voievodale, îi vizau pe muntenii din toate satele aflate sub judecia Câmpulungului, satele acestea având o origine comună şi o aceeaşi atestare documentară, adică hotarnica uricului de danie din 14 aprilie 1411, prin care Alexandru cel Bun dăruia mănăstirii Moldoviţa „Vama Moldaviţei”. Deci şi Câmpulung, şi Fundu Moldovei, şi Pojorâta, şi Sadova pot şi trebuie să-şi asume aceiaşi sărbătoare.

1788, Hacquet: „Atelierul de la Iacobeni este punctul central pentru toată activitatea de spălare a aurului din acest râu, căci se spală aur şi în josul, şi în susul său… Numai la două ore de Iacobeni, s-a şi pornit o exploatare, la care s-au pierdut banii, căci minereurile conţineau prea puţin aur. Exploatarea a fost pornită în valea Fundu Moldovei, unde s-au săpat câteva galerii, spre nord-est”[2].

1819: Biserica Sfântului Dimitrie din Fundu Moldovei „de jos”, ctitorită între anii 1819-1822 (cea veche, din lemn, fiind ulterior dăruită nou înfiinţatei comune Breaza) de Nistor DOROTEI, dotată cu un iconostas nou, în 1837, de Miron CIUPERCĂ, Vasile HASNAŞ şi Parascheva TONIGARIU, apoi, în 1890 cu o clopotniţă nouă, era slujită, în 1843, de Grigorie CIUPERCOVICI, numărul enoriaşilor fiind 692. Biserica Sfântului Nicolai, din „Fundu Moldovei de sus”, construită în 1809 de Ioniţă ŞUIU, de George ŞALVARI şi de protopresviterul Gavriil CIUPERCĂ, dotată cu un iconostas, în 1836, de Ioniţă ŞALVARI, era slujită, în 1843, când avea 736 enoriaşi, de Vasilie CIUPERCOVICI. În 1876, cele două biserici din Fundu Moldovei, cu 1.934 enoriaşi, îl aveau paroh pe protopresviterul Dimitrie ŢURFCAN, preot cooperator fiind Ilie de ANDROCHOVICI. În 1907, comuna bisericească Fundul-Moldovei de sus şi de jos, cu Handal (Luisenthal)  şi Tatarca, îl avea paroh pe Ioan POPOVICI, născut în 1861, preot din 1891, paroh din 1906, preot cooperator fiind Ioan MACOVEI, născut în 1876, preot din 1905, iar cantor, din 1900, Grigorie TONIGARIU, născut în 1864.

1862: În Fundu Moldovei funcţiona o şcoală, cu 5 clase (deci 150 şcolari), din 1862, şcoala nemţească din Luisenthal, Handal – cum îi spuneau românii noului sat, fiind înfiinţată în 1805[3].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Câmpulung (Târg cu judecătorie) cu Breaza, Gropana, Frumoasa, Fundu Moldovei şi Luisenthal, Pojorâta, Rus pe Boul cu Freudenthal şi Vatra Moldoviţei, Rus Moldoviţa cu Ciumârna şi Argel, Sadova (Ulma), Valea Putnei, Vama cu Eisenau”[4].

1876: „Al doilea râu principal, Moldova, curge prin zona de șisturi, parcurgând doar lungimea de aproximativ două mile, spre sud, intrând la Botuş (între Breaza și Fundul Moldovei), apoi întorcând spre sud-vest, spre Fundul Moldovei, printr-o vale longitudinală, iar la Pojorâta, în viraj ascuțit spre nord-est, se îndoaie spre marginea mezozoicului… Să luăm în considerare, mai întâi, valea Moldovei, în măsura în care aparține zonei ardezie cristaline. Dacă urmați această vale, din Pojorâta (fostul sediu al Centralei de minereu din Buovina) în sus, spre vest, puteți vedea malurile văii de pe ambele părți ale structurilor cristaline de ardezie, care sunt compuse din mică și cuarț. Această din urmă componentă apare predominant aici, astfel încât roca poate fi menționată ca schistul mic de tip cuarţ, ardezie de cuarțit sau cuarțit, în funcție de gradul diferit al acestei predominanțe. Deoarece valea urmează parcursul acestui complex de straturi destul de uniform ca lungimi, valea trebuie să se întoarcă lateral pentru a întâlni alte formațiuni. Părăsind valea Moldovei, cam pe la mijlocul dintre ultimele case (vestice) din Pojorâta și colonia minieră Louisenthal, urcați, pe versantul nordic al văii, pe creasta stâncoasă a Dealului Cailor, care se întinde, într-un unghi ascuţit, spre vale, precum se vede în imaginea de mai jos… Deasupra se află o rezervă de ardezie şi mică, cu grosimea de aproximativ 12-15 metri, care este destul de bogată în roci și conține și urme de hornblende, în sus. Este acoperit de un strat gros, de 40-45 de picioare de gnei roșcat, cu straturi groase, peste care, din nou şi aproximativ în aceeași grosime, urmează o ardezie de granat, de culoare închisă, exact ca cea care apare sub malul gneisului. Deasupra acestuia se află un strat de conglomerat de cuarț și de gresie de cuarțit, nu mai mare de 12 metri, deasupra căruia, în stânci abrupte, se ridică varul care compune Dealu Cailor; acestea din urmă sunt roșiatice și bulboase, imediat deasupra conglomeratului de cuarț, dar masa lor principală este dolomitică și se contopește în dolomita breccia. Exact aceeași secvență: ardezie, mică de cuarț dedesubt, ardezie, mică cu granat și gneie deasupra, despărțite de un strat subțire de conglomerat de cuarț, var dolomitic, este prezentat și de valea Pârâului Cailor, care se varsă în Moldova, la primele case din Louisenthal, și, de asemenea, mai spre nord-vest de de Neagra sau Parotimithal. În acestea din urmă, se deschid straturi oarecum culcate ale schistului mic de cuarț, mai mult decât în ​​mediile atinse anterior; contin ardezie cu pietricele negre. De la Louisenthal, în sus, valea Moldovei se extinde, într-o direcție de aproximativ o jumătate de milă, şi spre vest, şi spre est, și taie straturile schistului mic, bogate în cuarț, la un unghi de aproximativ 40°; prin urmare, cunoaștem și mai multe straturi aici, decât în ​​Pareutimithale. Mai întâi, vedem în satul propriu-zis, pe versantul drept (sudic), imediat deasupra podului de peste Moldova, o rocă deosebită, alb-gălbuie, moale, foarte ușoară, de structură celular-poroasă, care, la o privire superficială, ar putea aminti de unele structuri asemănătoare cu piceul. Cu toate acestea, la o inspecție mai atentă, se dovedește că avem de-a face cu trenul de șist clorit, bogat în sulf. Se pare că, datorită influenței sulfului atmosferic, pietrișul s-a descompus și s-a scurs un oxid de fier cu acid sulfuric, în timp ce liantul siliceu a rămas ca un schelet celular, reprezentând astfel structura asemănătoare cu pomița. Numeroasele tranziții ce pot fi observate la această structură, care este atât de izbitoare, la prima vedere, cu ardezia neclasată bogată în pietriș, dovedind conexiunea menționată“[5].

1886: Despre traiul muntenilor din Fundu Moldovei a povestit, extrem de convingător, primarul Ioan Merchiş, într-o replică la o delaţiune săvârşită de preotul din Colacu, în 1886: „De ar da Dumnezeu să fie în toate satele gospodării şi gospodari ca în Fundumoldovii, apoi bine ar fi! Poftim! În anul 1880, s-au scris la noi vitele cornute şi s-au aflat la 3.000, şi în anul acesta (1886) s-au scris iarăşi şi s-au aflat peste 4.000, fără de viţei. La noi sunt gospodari care au 100 fălci de loc. Rânduială ca la noi nu-i nicăiri; şcoala noastră a fost şi este cea dintâi din tot ţinutul; 135 copii umblă la şcoală; catechisaţii cu tineretul se ţin în şcoală în toată Duminica şi sărbătorile şi care din tineret nu umblă la şcoală îl globesc, îl împlinesc, că am izvod de la preoţi. Tineretul nu joacă, la noi, la crâşme, ci la case de gospodari, sub priveghiare. Atât că oamenii ţin şi sărbătorile cele mici, dar nu merg atuncea la crâşme, ci dau ajutor cu clacă unul la altul”.

1888: Din acelaşi calendar aniversar al satului nu pot fi excluse zilele de 12 februarie 1888, care este cea a naşterii pictorului bucovinean Haralambie Mercheş, feciorul primarului de atunci, 16 iulie 1891, ziua în care s-a născut pictoriţa Eufrozina Lipeţchi, precum şi zilele de naştere ale celor doi mari rapsozi bucovineni: 14 aprilie 1892 – Sidor Andronicescu, 19 iunie 1903 – Ilie Cazacu.

1889: „Există o serie de gatere cu abur mai mici în Bucovina, în Ursoaia, în Fundu Moldovei, în Păltinoasa (împreună, 135 cai putere) și în Rus pe Boul (120 cai putere)”[6].

1890: Volumul 16, nota 6. Pagina 69 (Descoperiri în Bucovina). „În urma notiţei cu același nume, inclusă Mittheilungen, anul 1889, nota 36, fie-ne permisă raportarea asupra altor descoperiri interesante, nepublicate încă: Patru bucăți mici de cămăși de zale, realizate în același mod, dar care constau din inele de 8 până la 12 mm, în diametru, cu grosimea de 1 până la 2 mm, au fost găsite, acum câțiva ani, în Capu Câmpului, districtul Gura Humorului, şi la Fundu Moldovei, în districtul Câmpulung; Proprietar: Asociația Arheologică Română din Cernăuți”[7].

1890: „Comuna Fundu-Moldovei începe îndată ce treci podul amintit mai sus. Ea formează, mai întâi, o vatră între râul Moldova, cătră amiazăzi, între muntele Dealul-Negru, spre nord-vest, şi-ntre muntele Răchitişul, spre nord-est. Mai departe, se-ntinde comuna aceasta spre nord-vest, pe râul Moldova, în sus, printr-o vale îngustă, de ambe părţile râului, atât de departe, încât trebuie să călătoreşti cum se cade, până ce ajungi în capătul de sus al său. Totuşi, măsuri lungimea comunei cu plăcere şi fără a o simţi, deoarece te vezi petrecut, de o parte şi de alta, cu deosebire, însă, în partea stângă a râului, de culmi de munţi impozanţi, atât prin nălţimea, cât şi prin variele lor forme. Acele culmi şi piscuri sunt parte coperite de codri, până la picioarele lor, parte având coaste fără pădure, ci coperite numai de iarbă, de flori admirabile şi de stânci de feliurite mărimi şi chipuri. Fundul Moldovei are două biserici române, din cari cea din jos e de piatră, o şcoală cu un învăţător şi o învăţătoare… Comerţul cu lemne, trecute prin ferestee, seamănă să fie şi aice foarte însemnat, fiindcă se află în mişcare o mulţime de ferestee, dintre care îl amintim pe acela al fruntaşului român Mercheş. În Fundul Moldovei se află, mai de mult, în lucrare băi de aramă şi de fier, cari lăsară multe semne în urma lor. Cercetat-am, cu părintele Avram, unele ştoluri (galerii de mine), cari fug adânc în coasta muntelui. Movile şi jirezi colosale de zgură şi de feliurite pietre metalice zdrobite şi încă netopite stau lângă găurile minelor. În comuna aceasta, sunt mulţi români cu averi însemnate, ce constau, mai cu samă, din moşii de sute de fălci”[8].

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Dimitrie ŢURCANU, paroch în Fundul-Moldovei”, menţionează, printre familiile comunei, pe: Costan POPOVICI, Ioniţă HERLE, Dumitru ŢIMPĂU, Pinteleiu TONIGARIU, Costan MÂNDRILĂ, Dumitru DOROFTEIU, Gavril ŞANDRU, Mihaiu COCÂRŢĂ, Vasile FLOCEA, Gavril CAZAC, Nichita CIUPERCOVICI, Chifor MOROŞANU, Ioniţă ŢARAN, Vasile RUSANU, Anna URSU, Mihaiu SAMSON, Dumitru ŞANDRU, Chifor URSESCU, Pavel ŞALVARIU, Vasile URSU, Mihaiu LEHACI, Ilie GRADINSCHI, Gheorgiu BOMEIU, Costan GRIGOREANU, Teoder MIHALI, Teoder COCÂRŢĂ, Mihaiu FRÂNCU şi Dumitru CAZAC. O altă listă, întocmită de preotul cooperator Modest AVRAM, cuprindea numele altor săteni:  Iftemi LIŢU, Costan URSESCU, Dumitru GLIGĂ, Mihaiu MOROŞANU, Spiridon ANDRONICESCU, Teodor URŞESCU, Iacob ŢARAN, Teodor CAZAC, Costan ŢÂMPĂU, Dumitru ANDRONICESCU, Grigori GAVRILEIU, Iacob ANDRONICESCU, Simion ŢÂMPĂU, Casandra ŢÂMPĂU, Ioniţă CIUPERCOVICI, Varvara CIUPERCOVICI şi Teodor LEHACI[9]. O a treia listă de subscripţie, pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, întocmită de preoţii Dimitrie ZURCAN (Dimitrie Ţurcanu) şi Simion ŞINDELAR, cuprinde următoarele nume: S. FRÂNCU, D. GLIGA, C. URSESCUL, Maria ANDRONICESCU, Constantin TONIGAR, George ŢIMPĂU, George LEUŞTEAN, Pentelei TONIGAR, Iftimie LIŢUL, Teodor POMOHACI, Dimitrie ANDRONICESCU, învăţător superior Simion MAGHIOR, George TONIGAR, Axenia alui D. CAZACU, George NUŢESCU, George CAZACU, Ilie I. ŢĂRAN, Constantin BURDUHOS, Nicolae ŢĂRAN, Grigore TONIGAR, Simion ŢIMPĂU, Petru ANDONICESCU, Dimitrie URSESCU, Iacob ŢĂRAN, Grigore GAVRILEI, Constantin RAŢU, Artemie POIENARIU, Maria C. URSESCU, Nicolai URSESCU, Vasile COCÂRŢĂ, Teodor ŞALVAR, Petre ANDRONICESCU, Grigore UŢA, Chifor GLIGA, Ilie ŢIMPĂU, Dimitrie COCÂRŢĂ, Teodor RAIA, Teodor  I. CAZACU, Ioan I. RUSU, Teodor ŢIMPĂU, Nicolae LIŢUL, Ambrosie POIENARIU, Ioan FĂŞCU, Petre I. FĂŞCU, Constantin LEHACI, Ioan I. URSU, Teodor ANDRONICESCU, Vasile CAZAC, Teodor POIENARIU, Ioan GLIGA, Spiridon ROPCEANU, George CAZACU, Nistor ANDRONICESCU, Dumitru TONEGARI, Simion alui Neculai POIENARIU, Ilie MÂNDRILĂ, Ilieana lui Ion LEUŞTEAN, Minodora lui Teodor LEUŞTEAN, Areta lui Teodor LEUŞTEAN, Luca lui Teodor LEUŞTEAN, Veronica lui Teodor LEUŞTEAN, Glicheria lui Teodor LEUŞTEAN, Dimitrie T. LEUŞTEAN, Ioan T. LEUŞTEAN, Mihai SAMSON, Ioan HAGHIA, Constantin MÂNDRILĂ, Dumitru COTLEC, Mihai DORNEAN, Ştefan ANDRONICESCU, Teodor V. CAZACU, Dumitru G. ANDRONICESCU, Petrea NUŢESCU, Nicolai DORNEANU, Ioan D. CIUPERCĂ, Ilie POMOHACI, Dumitru C. ŢIMPĂU, Ioan GRĂMADĂ, Nicolae HASNAŞ, Filip I. ŢĂRAN, Ileana C. URSESCU, Grigore UŢA, Maria T. LOSU, George I. ŞUIU, Constantin POIENARIU, Dumitru G. MÂNDRILĂ, George ANDRONICESCU, Vasile MÂNDRILĂ, Spiridon CAZACU, Dumitru COMAN, Petre COMAN, Constantin BACIU, Nicolae TONIGAR, Iacob şi Eufrosina DORNEANU, Dumitru MÂNDRILĂ, Petrea ŢIMPĂU, Ioan MEDRIHAN, Alexandru RUSU, Ioan G. ANDRONICESCU, George RUSU, Constantin GRĂMADĂ, Simion ZUGRAV şi Constantin URSESCU[10].

1895: În „Topographie der Bukowina”, apărută la Cernăuţi, în anul 1895, Daniel Werenka nota: „Fundul-Moldovei: 2.500 locuitori, parochi – Dimitrie Ţurcan şi Modest Avram, învăţători – Samuil Maghior şi Ioan Blându, primar – Ioan Mercheş, cantori – Grigorie şi Costan Tonigariu. În 1774, satul avea 93 familii, iar în 1784 – 130”.

1895: Fundu Moldovei avea, din 1895, şi un cabinet de cetire, „Lumina”, în casa lui Simion Mândrilă, cu 143 membri, 250 cărţi, 6 abonamente la gazete şi o avere de 266 florini şi 46 creiţari. Preşedintele acestei prime biblioteci din sat era Samuil Şindilar, vicepreşedinte – Toader Leuştean, iar secretar Nicolai G. Ţăran.

1902: „O a treia mină, deținută de Fondul religios greco-oriental Bucovina, este mina de minereuri de cupru din Louisental (Fundul Moldovei), care se află pe un depozit de minereu de sulf, purtător de cupru, care a fost dezvăluit de mai multe fisuri de crăpătură. Materialele miniere care erau în linie, peste tunelul lung de 1 km, perforat cu un puț adânc de 150 de m, au fost deja ridicate complet de proprietarul anterior. Operațiunea curentă a fost sub tunelul moștenit. Odată cu folosirea capacităţii hidroenergetice a râului Moldova, un centru electric a fost pus în funcţiune și energia electrică de înaltă tensiune este introdusă, prin reţele, în mină, unde este utilizată pentru a acționa o linie cu vagoneţi de transport, o pompă subterană, o mașină meteo și forajele de impact Siemens, și, desigur, pentru a ilumina locațiile șinei și răscrucile”[11].

1907: „În vreme ce Francisc Bellegarde şedea liniştit la Viena, „comitelui naţional, împreună cu dl consilier T. V. Stefanelli” s-a deplasat „în comunele Stulpicani, Bucşoaia, Vama, Pojorâta, Fundul-Moldovei”, participând  şi la „grandioasa şi impozanta adunare electorală, care a aflat loc, luni în 18 martie 1907, în Câmpulung, unde muntenii spătoşi şi cu plete lungi din vechiul ocol, ascultând mai întâi cu multă atenţiune şi plini de încredere referatele comitetului naţional din Cernăuţi, privitor la o organizare trainică a tuturor păturilor sociale, au proclamat cu o însufleţire rară de candidat pentru senatul imperial pe dl consilier T. V. Stefanelli”[12].  Dar „pe când se făcea atâta tărăboi straşnic şi foarte scump pentru candidaţii puşi de cărturari, muntenii mergeau, pe jos sau în căruţele lor sprintene, din sat în sat şi stăteau de vorbă gospodăreşte cu ai lor” [13], şi astfel, deşi „n-a candidat, ci a fost rugat să pri­mească candidatura”[14], tocmai acel „curios, sincer, deși neașteptat prieten al românilor și, mai ales, al alegătorilor săi din Ținutul Câmpulungului, contele vienez cu nume franțuzesc Bellegarde” a câştigat mandatul şi, „în ziua de alegere, a fost chemat telegrafic de munteni, să vină la Câm­pulung, în mijlocul lor. De la gară şi până la locuinţa sa, a fost purtat numai pe braţe şi cuvintele ce le-a rostit alegătorilor români nu le vor uita muntenii nicicând. Contele nu a făcut ca ceilalţi deputaţi, să părăsească ţinutul şi să nu-şi mai arate faţa, ci el s-a aşezat în Câmpulung”[15]… La Fundu Moldovei, „în sala spaţioasă a Casei Naţionale, erau adunaţi aproape 800 de săteni, care l-au primit pe dl consilier Stefanelli, în frunte cu impunătorul primar Leuştean, parohul Popovici, învăţătorul Mercheş şi m. a. cu multă dragoste. Un taraf de lăutari (din Gura Sadovei – n. n.) întonă „Deşteaptă-te Române“ , iar mulţimea izbucni în strigăte însufleţite de „trăiască“. Bătrâni şi tineri se îmbulzeau să-l bineventeze pe binefăcătorul lor cu cuvinte pline de căldură. Rar s-a văzut o manifestaţiune mai impunătoare ca cea din această comună bine organizată. Strigăte însufleţite de „trăiască” nu mai voiau să înceteze, fiind însoţite de împuşcături dese din săcăluşi, care răsunau puternic prin munţi, vestind tuturora sosirea a scumpului şi mult iubitului tată al românilor munteni”[16], apoi, spre finalul întâlnirii, „au încins tineretul, în frunte cu vrednica vorniceasă Leuştean şi dl Dr. Bocance, o horă mare, pe când bătrânii stăteau la sfat cu iubitul şi scumpul lor binefăcător”. Idilic, patriotic, vibrant şi tipologic românesc, mai ales că Stefanelli a trăit satisfacţia de a constata că „chiar şi contrarii politici ai dumisale se îmbulzeau să-i sărute mâna”[17].

18 aprilie 1907: „În 8 aprilie 1907, a aflat loc, în Câmpulung, o adunare electorală, convocată de fracţiunea bellegardistă. La aceasta adunare, a vorbit, între alţii, şi dl Miron Ciupercovici, econom din Fundul Moldovei, zicând cam următoarele: „Contele Bellegarde, devenind deputat, a promis, că va lucra pentru deschiderea frontierei spre România, ca să putem noi, ţăranii, aduce de acolo mai lesne pâine şi vite ieftine. Deschizându-se frontiera, va stărui apoi dl conte ca să fie casate posturile revizorilor de vite, pentru că aceştia sunt năcazul ţăranilor. Mai departe, va lucra dl conte ca locurile Fondului religios să se arendeze numai ţăranilor, iar pădurile să se taie astfel ca oamenii să aibă păscători pentru vite. Mai departe, se va interpune ca legile (Onciuliste??) să fie sancţionate, cea ce se va putea realiza abia după alegeri, căci Majestatea Sa vroieşte mai întâi să vadă ce fel de oameni vor alege românii. Fiind dl conte membru al casei împărăteşti, numai domnia sa e în stare să realizeze toate afacerile acestea, deci datorinţa noastră, a românilor, este să-l alegem numai pe Domnia sa”. Cam astfel a glăsuit, în învălmăşagul aplauzelor celor adunaţi, dl Miron Ciupercovici. În vederea acestui program, desfăşurat de acesta, ne luăm libertatea să-l întrebăm pe aceasta, cât şi pe dl conte Bellegarde, ori de l-a împuternicit Domnia sa pe dl Ciupercovici ca să fie gramofonul programului său. Din scrisoarea ce a primit-o comitetul Partidului Naţional, de la contele Bellegarde, ştim, că Domnia sa nu s-a adresat absolut cătră nimeni, afară de vornicii din diferite sate, cu vreo rugăminte în afacerea alegerii sale. Sperăm, deci, că până la casarea revizorilor de vite, nu va întrelăsa dl conte să delăture mai întâi gramofonii neautorizaţi ai programului său”[18]. Cu o astfel de campanie cuvioasă a prea finţilor părinţi, contele Bellegarde a fost înfrânt de Aurel Onciul, la Fundu Moldovei (249 voturi – Onciul, 217 – Bellegarde, iar Stefanelli – 40)[19], de unde se vede că fudulia şi naivitatea dominau satul, pe acele vremuri.

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[20], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Ioana a lui Simion PITICARI (27 ani în 1908), Rahila a lui Vasile CIUMĂU (32 ani în 1908), Acsânia CIUMĂU (74 ani în 1908), Maria TEODOROVICI-FRANCIUC (38 ani în 1908) şi Aniţa HASNAŞ (52 ani în 1908) din Fundu Moldovei.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Fundul-Moldovei, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată, pe o mare întindere, pe ambele maluri ale râului Moldova, în­tre Pojorita şi Breaza. Suprafaţa: 246,10 kmp; po­pulaţia: 2.509 locuitori români, de religie greco-ortodoxă, precum şi puţini germani şi izraeliţi. Se compune din satul Fun­dul Moldovei propriu-zis, cu 1.973 locuitori, şi din cătunele atenente Arseneasa, Botoş, Colacul, Tătarca şi Valea Stânei. Este străbătută de drumul districtual Pojorâta-Breaza. Are un oficiu poştal, o şcoală populară, cu 3 clase (deci 90 ţcolari – n. n.) şi 2 biserici: una parohială, cu hramul „Sfântul Du­mitru”, în Fundul Moldovei de Jos, şi alta filială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, în Fundul Moldovei de Sus. Aci există o casă de eco­nomii a românilor. La 1776, era domeniu dom­nesc. Prin apropierea acestei co­mune, şi anume prin văile Tă­tarca şi Tătărcuţa, pare a fi avut loc ultima trecere a tă­tarilor, atât la intrarea lor în Ungaria şi Transilvania, cât şi la întoarcere. De câteva sute de ani, se ex­ploatează aci o mină de cupru, cu mai multe grote, ca Peta, Runcu ş. a. Această mină a fost cauza înfiinţării unei colonii germane, numită Luisenthal, la 1805. Mina era, la început, proprietate a statului, dar, la 1821, trecu în posesia antre­prenorului Manz. Are fierăstraie cu industrie de lemn, o fabrică de argăseală şi mai multe mori. Populaţia, formată din lo­cuitori originari şi din colonişti transilvăneni şi germani, se ocupă cu prăsila dc oi şi de vite mari, precum şi cu stănăria; germanii sunt mineri. Comuna posedă 150 hectare pământ arabil, 5.746 hectare fânaţuri, 24 hectare grădini, 4.106 hectare islaz, 706 hectare poeni şi 13.770 hectare pădure. Se găsesc 4l6 cai, 3.300 vite cornute, 6.500 oi, 415 porci şi 129 stupi de albine. Arseneasca, cătun, pendinte de comuna rurală Fundul Moldovei. Are 29 case şi 113 locuitori români gr. or. Botuşul, cătun, pendinte de comuna Fundul Moldovei. Are 35 de case şi 174 locuitori români gr. or. Colacul, cătun, pendinte de comuna Fundu Moldovei. Are 37 case şi 172 locuitori. Tătarca, târlă, pendinte de comuna Fundul Moldovei. Are 4 case şi 18 locuitori. Valea Stânei, târlă, pendinte de comuna Fundul Moldovei. Are 10 case şi 59 locuitori”[21].

1911, ianuarie 6/19: Teatru sătesc, la Fundu Moldovei, cu două piese în repertoriu „Unirea”, în 2 acte, şi „Barbu Lăutaru”, un singur act: „Invitare. Comitetul, constituit din funcţionarii ferestrăului din Colacu ai firmei dlui „Ballan & Co” şi feciorii plugarilor români din Fundul Moldovei, aranjează o pe­trecere poporală, împreunată cu „teatru sătesc”, concert şi dans, Joi (Botezul Domnului) 6 (19) Ianuarie 1911, la 8 ore şi jumătate seara,  în sala Cabinetul de lectură „Lumina” din comuna Fundul Moldovei, la care are onoare a vă invita cu prea onorata Dvs. Familie. Preţul de intrare: Pentru Domnii intelectuali 1 coroană 50 bani de persoană. Pentru ţărani: bărbatul, cu soţia, 1 coroană în tolal, feciorul, 60 bani, şi fata, 40 bani. Suprasolviri se primesc cu mulţămită. Scopul serbării: 1). Jumătate din venitul curat se ­va da în ajutorul elevilor săraci din comuna Fundul Mol­dovei şi numai acelora care frecventează gimnaziul din Cernăuţi; 2). Un sfert, la dispoziţiunea şcoalelor române din comuna Fundul Moldovei, pentru procurarea rechizi­telor şcolare necesare; 3). Un sfert, pentru crearea şi ali­mentarea unui fond pentru „Teatrul sătesc” din comuna Fundul Moldovei. Programul serbării: 1). Teatru sătesc: „Unirea”, în 2 acte, „boeri şi ţărani”, şi teatru sătesc „Barbu Lăutaru”, un singur act. Concertul cu cântece naţionale, patriotice şi poporale, prin­tre „recitări”, „dialoguri”, „declamaţiuni” şi „anecdote”; 4). Dansul, până la ziuă / Comitetul”[22].

1911: „În luna lui Faur (februarie 1911) s-a revizuit banca sătească din Fundu Moldovei. S-a aflat o lipsă totală de 20.000 coroane. Vina o poartă directorul, prezidentul, consiliul de control şi visternicul”[23].

Un ostaş rus şi o familie de bucovineni – Colecţia Vasile Uresache

1914: Începute înainte de Crăciunul anului 1914 (7 ianuarie stil nou – n.n.), în Bucovina s-au dat lupte grele, la începutul anului 1915. „În noaptea de 3/16 ianuarie, o parte din trupele ruse, înaintând, din punctul Fundu Moldovei, şi ocolind localitatea întărită Mestecăniş, unde se aflau forţele austriece, au trecut muntele Colacul şi au înaintat până la Ciocăneşti, sat situat la 6 km spre nord de Iacobeni. Aceste trupe erau sprijinite de alte două coloane, una care se îndrepta spre muntele Giumalău şi alta, spre Valea Putnei, formând, astfel, un front pe întinderea liniei Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Înaintarea acestor trupe se face cu precauţie, pentru a păstra contactul cu restul armatei, ce soseşte din urmă, şi pentru a face faţă trupelor austriece de la Cârlibaba, care pot ameninţa flancul lor drept, în ipoteza că aceştia nu s-au retras spre Ungaria, după cum se zvonea. La rândul lor, trupele austriece, pentru a preveni o mişcare de învăluire, s-au retras din Mestecăniş, loc puternic întărit, spre Iacobeni, luând poziţia în faţa frontului rusesc, pe muntele Giumalău – Ciocăneşti – Iacobeni – Valea Putnei. Luptele au început din noaptea de 3/16 ianuarie şi au continuat, cu multă violenţă şi fără întrerupere, zi şi noapte, până azi, fără a se sfârşit nici acum. Au căzut, din ambele părţi, mulţi morţi şi răniţi, ofiţeri şi trupă. Astăzi, alte trupe austriece, în forţă de aproximativ o brigadă mixtă, primind două tunuri de calibru mare, au pornit, din Dorna Vatra, spre frontul de luptă. Rezultatul luptei, deşi nu-l am, pare a fi defavorabil austriecilor, judecând după faptul că generalul Silelman, comandantul suprem, cu statul său major, cu două batalioane de infanterie şi 600 de călăreţi, s-au retras din Dorna Vatra, prin Dorna Candreni, la Poiana Stampei”[24].

Dragon austriac din Fundu Moldovei – Colecţia Vasile Ursache

1916: „Pe frontul bucovinean, nu se mai întâmpla nimic deosebit, deşi ruşii ocupaseră Fundu Moldovei şi Valea Putnei încă din 8 iulie 1916, deşi prin Suceava încă treceau trenuri cu sute de răniţi ruşi”[25]. „La celălalt capăt al frontului sudic, o operațiune prin care inamicul dorise să respingă trupele care ocupă Bucovina a sfârşit mizerabil. Știm că, prin trecătorile Carpaților, trupe austriece au încercat, prin marşuri forţate în regiunea Câmpulungului, să amenințe flancul stâng al armatei ruseşti. Trecând pe lângă Dornawatra și pe drumul către Iacobeni, ajunseră pe valea Moldovei. După cum credeau jurnalele vieneze, această armată austriacă, formată cu rezerve venite din Balcani şi comandată de generalul Koevess, unul dintre comandanţii din Serbia, urma să facă minuni. Ruşii nu au putut fi surprinşi. Ei îşi întăriseră poziţiile pe culmile munţilor, din vecinătatea satelor Fundul Moldovei şi Valea Putnei. Numai armata lui Letchitzky a capturat, între 23 iunie şi 7 iulie 1916, de pe întreg frontul estic, mai bine de 31.500 soldaţi şi ofiţeri”[26].

Ostaşi austrieci din Fundu Moldovei, în spital – Colecţia Vasile Ursache

1914-1918: Jertfele de sânge pentru Bucovina au fost depuse de „Infanteristul Simion Dornean, Fundu Moldovei, Regimentul 22, mort”[27]; „Glotaşul Gavril Negriş, Fundu Moldovei, Reg. 22, prizonier”[28]; „Legionarul (voluntarul prea tânăr pentru a fi încorporat – n. n.) Ilie Moroşan, Fundu Moldovei, Comp. 2, rănit; Jandarmul Leon Andronicescu, Fundu Moldovei, Batalionul 3, rănit”[29]; „Infanteristul Andron Andronicescul, Fundu Moldovei, Regimentul 22, rănit”[30]; „La propunerea domnului Spiridon Leuştean din Fundul-Moldovei, se îndrumează procedura pentru adeverirea morţii lui Dumitru a lui Jacob Leuştean din Breaza. Domnul Spiridon Leuştean susţine că fratele său Dumitru Leuştean a murit, în anul 1917, la Lemberg / Tribunalul Suceava, Secţia I, la 16 Iulie 1919”[31]; „La propunerea doamnei Ileana Andronicescu, din Fundu Moldovei, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Iacob a lui Dumitru a lui Gavril Andronicescu. Doamna Ileana Andronicescu susţine că soţul ei, Iacob a lui Dumitru a lui Gavril Andronicescu, a repausat, la 13 mai 1915, picând în lupta de la Rava-Volosca; La propunerea domnului Gheorghie Dornean, din Fundu Moldovei, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii fratelui său, Simion a lui Chifor Dornean. Domnul Gheorghie Dornean susţine că fratele său, Simion Dornean, a murit în luna iunie, anul 1916, la Taşchent, ca prizonier la Rosia”[32]; „Iftemi Ropcean din Fundu Moldovei a participat la război, din 1914, şi ar fi murit în spitalul din Körösmezö, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Ioana Ropcean din Fundu Moldovei, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[33].

Bătrânul Raţiu – Colecţia Vasile Ursache

1919: În urma deciziunii ministeriale, semnată de ministrul pentru Bucovina, istoricul Ion I. Nistor, au fost validate comisiile de expropriere şi împroprietărire pentru toate localităţile Bucovinei, iar baza aceasta de date este extrem de importantă, pentru că, pe lângă numele prefecţilor, preşedinţilor de tribunale şi judecători, ale marilor proprietari, experţi etc., întâlnim şi numele unor ţărani legendari, precum Ştefan Blându din Bosanci, membru al Comisiei Centrale sau Isidor Andronicescu, marele scripcar din Fundu Moldovei, cel care, împreună cu fluieraşul Ilie Cazacu şi cu dansatorii din Breaza, avea să farmece Londra, spre sfârşitul perioadei interbelice. În Comisiunea agrară de ocol Câmpu-Lung, figura, ca „Reprezentantul Băncii regionale: Nistor Andronicescu, agricultor, Fundul Moldovei”[34].

1929: „Dimineaţa, pe o vreme splendidă, plec, cu trăsura, mai departe, din Seletin, spre satul Fundul Moldovei. După un parcurs de 9 km, ridicând, pe şosea, în sus, pe strâmta şi frumoasa vale superioară a Sucevei, printre şirurile de munţi nu prea înalţi şi mai puţin despăduriţi, ajung în frumosul sat Şipotele Sucevei, situat la confluenţa celor două mici pârâiaşe, care formează, de aici, în jos, cursul Sucevei; cel dinspre apus, izvorând de sub muntele Tomnaticul, înalt de 1567 m, numit Cubilioara, iar cel dinspre răsărit, izvorând cam de sub muntele Lucinei, înalt de 1597 m., numit Isvor. Satul este, în mare parte, locuit de huţani. Chiar în momentul sosirii mele acolo, întâlnesc o huţană voinică, frumoasă şi bogată, bine şi curat îmbrăcată în costumul ei naţional, care, mi s-a spus, ţinuse, până atunci, trei bărbaţi… gonind bărbăteşte, perfect aşezată în şea, dreaptă şi cu privirea mândră, pe un mare şi frumos cal, într-un trap săltat, ce putea face gelos pe orice bărbat dintre cei mai buni călăreţi. Din Şipotele Sucevei, urmând pe pârâiaşul Isvor în sus, dau în cătunul Izvor, întins de-a lungul apei, cu casele foarte răspândite pe vale şi pe dealuri. În dreapta şi în stânga şoselei şi a pârâului, păşune şi fâneţe cosite, pline de flori violete de brânduşe, semn de toamnă lungă şi frumoasă, aşa cum de fapt a şi fost. Trecând şi de cătunul Isvor, las munţii Papaica şi Rebenul spre răsărit, părăsesc şi pârâul Isvorul, aproape de obârşia lui, ridic dealul, pe o mică şi uşoară serpentină, şi trec, prin „pasul Isvorul” sau „Plaiul Moldovei”, din valea superioară a Sucevei, în valea superioară a râului Moldova, şi chiar pe la izvorul lui, la satul Moldova-Suliţa, după ce, mai întâi, de pe culmea dealului, admir, spre apus, frumoşii munţi Lucina şi Ţapul, cei mai înalţi şi mai măreţi din această regiune, iar spre răsărit, munţii mai puţin înalţi ai râului Moldova. Ieşind din satul Moldova-Suliţa, privesc, spre răsărit, muntele Găina, împă­durit cu brad, mai puţin înalt decât Găina munţilor Apuseni. Tra­versez cătunul Benie, apoi frumosul sat Breaza, la ieşirea de miază-zi a căruia, în punctul numit „Podişul”, munţii, îmbrăcaţi cu frumoase păduri, se apropie, valea, pe fundul căreia, alături de şosea, şerpuieşte limpede, învolburată şi frumoasă apa Moldovei, se strâmtează foarte mult şi, într-amurg, când soarele, aruncându-şi înapoi cele din urmă raze, scaldă în lumină valea cu apa, coastele, coamele şi măgurile munţilor învestmântaţi cu brad, ajung la marele şi frumosul sat Fundul Moldovei. Satul este întins pe o lungime de vreo 15 kn, pe marginile apei Moldovei, bucurându-se de un remarcabil pitoresc şi de o climă foarte dulce şi plăcută, ceea ce-l face propriu şi ca staţiune climatică, fiind, mai cu seamă, capul liniei ferate ce vine dinspre Vatra Rornei şi dinspre Câmpulungul Bucovinei. În general, drumul de la Vijniţa, la Fundul Moldovei, are vreo sută de kilometri. Între Seletin şi Fundul Moldovei sunt 50 km, iar drumul este foarte frumos şi plăcut, străbătând de-a lungul apelor vii, limpezi şi murmurătoare, o regiune muntoasă dintre cele mai frumoase, mai pitoreşti şi mai variate“[35].

Fată din Fundu Moldovei – Colecţia Vasile Ursache

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[36], Tribunalul Suceava (Penitenciarul Suceava): Hojbotă Dumitru, comerciant, cu ultimul domiciliu în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, născut în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 din codul penal, ord. I. D. Nr. 856 din 1938; Ţimpău Marţian, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, născut în comuna Câmpulung-Moldova, condamnat de Trib. Mil, C. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 c. p.; Ursescu Dionisie, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, născut în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională, 2 ani interdicţie, conform art. 259 şi 260 c. p., combinat cu art. 157 c. p.”.

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[37]: Dima N. Ioan, seria 1938, media 7,70, numit în comuna Fundul Modovei de Sus, postul IV, jud. Câmpulung”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[38], următorii învăţători şi învăţătoare: Selişcanu Gavrilescu Elena, comuna Fundul Moldovei, Nr. 2, jud. Câmpulung, media 8,72; Popovici Maria, comuna Fundul Moldovei Nr. 2, jud. Câmpulung, media 7,83”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[39], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Crăiuţă Arghira, de la Cârlibaba, la Fundul Moldovei, Botuş; Popescu Virginia, de la Fundul Moldovei I, la Moldoviţa, Demacusa”.

1949: Sunt numie, în învăţământul elementar, ciclul I[40], Cimpoeş Maria, directoare la Şcoala elementară Fundu Moldovei, Nr. 1, iar Hasnoş Veronica, directoare la Şcoala elementară Fundu Moldovei, Botuş, iar în învăţământul elemenlar, ciclul II, Apetrei Gheorghe, director la Şcoala elementară Fundu Moldovei Nr. 1.

Străvechea biserică din Fundu Moldovei, păstrată la Breaza

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 251

[2] Călători, X, II, pp. 832-834

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 57, 1876 p. 57, 1907 p. 64

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] Paul, K. M., Grundzüge der Geologie der Bukowina, în Jahrbuch der k. k. Geologischen Reichsanstalt, volumul XXVI, Viena 1876, pp. 263-270

[6] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[7] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[8] VASILE BUMBAC, Schiţe de excursiuni feriale. Anul 1889, în Revista Politică, Anul V, nr. 16 / 15 august 1890, pg. 10

[9] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 45/1891, p. 6

[10] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 67/1896, p. 3

[11] Die Bergwerks-inspektion in Österreich, Elfter Jahrgand 1902, Wien 1905, pp. 211, 212

[12] Apărarea Națională, Nr. 22, Anul II, Cernăuți, duminică 24 martie stil nou 1907, pp. 1-3

[13] Revista Politică, Nr. 6, Anul VI, Suceava, în 20 noiembrie 1910, p. 2

[14] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, p. 305

[15] Revista Politică, Nr. 6, Anul VI, Suceava, în 20 noiembrie 1910, p. 3

[16] „În numele comitetului naţional din Cernăuţi au mai vorbit domnii exarh Ioan Procopovici, consilier Onesim Ţurcan, Dori Popovici şi Dr. Antonovici, iar din partea comunei Vama a vorbit dl protopop Lumicovschi, care, scoţând în relief meritele multe ale dlui consilier Stefanelli, a salutat cu multă bucurie candidatura unui bărbat atât de devotat cauzei naţionale” – p. 2

[17] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, Cernăuţi,  joi 21 martie stil nou 1907, p. 2

[18] Apărarea Naţională, Nr. 29, Anul II, Cernăuţi,  joi 18 aprilie stil nou 1907, p. 1

[19] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, pp. 304, 305

[20] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[21] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 99

[22] Revista Politică, Nr. 14, Anul VII, 15 ianuarie 1911, p. 8

[23] REVISTA POLITICĂ, nr. 21/1911, p. 10

[24] Adevărul, 28, nr. 9993, 7 ianuarie 1915, p. 4

[25] Adevărul, 29, nr. 10531, 5 iulie 1916, p. 2

[26] Le Matin, No. 11.823, Mardi 11 Juillet 1916, p. 1

[27] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[28] Viaţă Nouă, IV, nr. 174 din 7 februarie n. 1916, p. 2

[29] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[30] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[31] Monitorul Bucovinei, Fascicula 66, Cernăuți, în 18 Septemvrie nou 1919, pp. 4-7

[32] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi în 20 Martie nou 1919, pp. 4-6

[33] Monitorul Bucovinei, Fascicula 88, Cernăuţi în 18 Decemvrie nou 1919, pp. 7-11

[34] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[35] Lupaşcu-Stejar, Alexandru, general, Paradisul Românesc, Bucureşti 1929, pp. 323-330

[36] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[37] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[38] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[39] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[40] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846

Alte fotografii din colecţia Poetului şi istoricului Vasile Ursache:

Răzeşul Raţiu, din Fundu Moldovei (Colecţia Vasile Ursache)

Grupul folcloric din Breaza şi Fundu Moldovei, la Londra, în 1937 – fotografie de presă

Ilie Cazacu, la Londra

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Frumosu

Frumosu – Foto: Dodo Travel

FRUMOSU. Satul îşi trage numele de la monahul Teodosie, fiul lui Drăgoi, nepotul Vasutcăi, strănepotul lui Drăgoi Viteazul, egumen al mănăstirii Moldoviţa şi care, în 1534, cu întăritură domnească în 5 aprilie 1558, moşteneşte şi această ocină de la mama sa, Vasutca, jupâneasa lui Stanciu aurarul, pe care o dăruieşte mănăstirii, în vreme ce sora lui, Odochiţa, moşteneşte moşia de lângă Tulova (Vorniceni). Probabil că amândoi copiii lui Drăgoi erau nespus de frumoşi, din moment ce, în memoria locurilor, moşia feciorului se va numi, pentru restul veacurilor, Frumosu, iar moşia fetei, Frumoasa

1709: Sub stăpânire mănăstirească, primele nume de localnici apar abia în 2 iunie 1709, când Ioan Faraon, Ursache Nuţul, Petre Timul şi alţi nepoţi ai Cojocarului dau zapis egumenului Afanasie şi arhimandritului Andrei prin care îşi împart locurile de la Frumosul, cu runcuri, cu tot, luându-le în seama lor şi obligându-se să dea mănăstirii Moldoviţa adetul lor de 3 lei pe an. Martori ai tranzacţiei au fost Gheorghe Măndrilă, Petre lui Balan, Toader Păşcan şi Vasile Păşcan.

În 13 septembrie 1767, exista, pe valea pârâului Frumosul, un schit, iar sihastrul Nechifor Ţeliboc făcuse curături (despăduriri, „locul curat” din urătură), în vale, lângă curătura lui Pahomie Laza, iar fânaţul şi imaşul astfel obţinute (pe imaş avusese şi o casă de lemn) le-a vândut, pentru 3 lei, lui Ştefan Checheriţă. Martori au fost Vasile Negură, Pahomie Laza şi Ion Şuhane din Frumosul.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Frumosu „25 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, 1 dascăl şi 23 birnici, şi anume pe: Simion NIGA, Chiruţă NIGA, Georgie LIPAN, Ion NIGA, Petrea NIGA, Ion, ungurian, Simion NEGURĂ, Mihăilă, crâşmar, Ion ŞUHANE, Ion, ungurian, Vasile VĂMANU, Vasile HUŢULIAC, Nichita, rus, Lupul CHECHERIŢĂ, Ştefan CHECHERIŢĂ,  Mihăilă, rus, Mihăilă NIGA, Dumitru HUŢULIAC, Ivan HUŢULIAC, Matei HUŢULIAC, Măriuţa cu holtei, Dochiţa cu holtei şi Măriuţa cu holtei. Rufeturile erau: popa Simion şi dascălul Luca, rus.

În 1774, satul Frumosul avea 43 familii, iar în 1775, 2 popi şi 33 ţărani, numărul familiilor sporind la 60 până în 1784.

1843: În 5 februarie 1843, bătrânii satului Frumosul, vornicul Nicolai Cobilenschi, Dumitru Văman, Ifrim Negură, Toader Ţăbrian, Vasile a Petre Niga, Grigore Buga şi Petre Mandicevschi, dădeau mărturie câmpulungenilor referitoare la vechile lor privilegii „ab antiquo”. În 1843, biserica ortodoxă Naşterea Maicii Domnului din Frumosu, cu 887 enoriaşi, era slujită de parohul Petru MANDICEVSCHI. Între anii 1863-1870, s-a construit, pe locul vechii bisericuţe din lemn, o biserică nouă, prin jertfa materială a lui Vasile CRĂIUŢU din Frumosu şi a lui Ciril URSESCU din Fundu Moldovei. În 1876, parohia cu 1.220 enoriaşi era slujită de parohul Amfilochie BOCA. În 1904, a fost sfinţită şi biserica Sfântului Dimitrie din Deea, Frumosu fiind centrul comunei bisericeşti Frumosu, Dragoşa şi Deea. În 1907, paroh era Dimitrie BRĂILEAN, decorat cu Ordinul „Steaua României”, născut în 1843, preot din 1870, paroh din 1884, cantor fiind, din 1899, Constantin COTLARCIUC, născut în 1874.

Din 1860, funcţiona la Frumosu o şcoală cu 3 clase, în Deea fiind deschisă o şcoală secundară, cu o clasă, abia în 1899[2].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Câmpulung (Târg cu judecătorie) cu Breaza, Gropana, Frumoasa (încă se folosea femininul – n. n.), Fundu Moldovei şi Luisenthal, Pojorâta, Rus pe Boul cu Freudenthal şi Vatra Moldoviţei, Rus Moldoviţa cu Ciumârna şi Argel, Sadova (Ulma), Valea Putnei, Vama cu Eisenau”[3].

În 1890, comuna Frumosu avea 1.639 locuitori. Ioan Negură era primar, Emilian Ţurcan era paroh, Anatolie Popescul era învăţător, iar Pamfil Pojar – cantor bisericesc.

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în septembrie 1891, de „Emilian ŢURCAN, paroch în Frumosul”, menţionează, printre familiile comunei, pe: Ioan alui Chirilă NIGA, Constantin CREFELEANU, Neculai SCRIPCĂ, Dumitru CHICHIRIŢĂ, Neculai NEGURĂ, Ştefan LAZA, Darie NIGA, Casian ŢEBREANU, Neculai HUŢULEAC, Nastasia MIRONOVICI, Ioan HUŢULEAC, Vasile ŢEBREANU, Irimie ŢEBREANU, Teodor SOLCAN, Ioan HUŢULEAC, Simion BUGA, Doroftei NIGA, Istratie LAZA, Simion CREFELEANU, Samuil NIGA, Andrei NIGA, Teodor NIGA, Ioan SOLCAN, Nichita NIGA, Vasile LAZA, Vartolomei ŞUŢU, Vasile CAILEANU, Nastasia NEMCIUC, Vasile MOLDEŢCHI, Iacob Niga şi Iacob CREFELCANU[4].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[5], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Domnica a lui Gavril POJAR (47 ani în 1908) din Frumosu.

1908: Pentru fundaţiunea jubiliară „Francisc Iossif”, comuna Frumosu a donat 300 coroane, iar firma Druckmann & Sand din Frumosu, 100 coroane[6].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Frumoasa (sau Frumosul), comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată la confluenţa pârâului cu acelaşi nume cu Moldoviţa. Suprafaţa: 66,62 kmp; po­pulaţia: 1.639 locuitori români, de religie gr. or., şi puţini germani şi izraeliţi. Se compune: 1). din satul Frumosul propriu-zis, care are, îm­preună cu târla Fundul Frumo­sului, 1.106 locuitori, şi 2). din cătu­nele atenente Dealul-Bradului, Dragoşa şi După-Luncă. Este străbătută de drumul districtual şi de linia ferată locală, Vama – Ruşii-Moldoviţei, care are aci haltă. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Această comună s-a înte­meiat pe teritoriul numit „Bra­nişte”, pendinte de satul Moldoviţa. La 1534, această localitate a fost făcută danie, de către Petru Rareş, mănăstirii Moldoviţa, în stăpânirea căreia se găsea şi la 1776. Aci se aflau, odată, mine. Are fierăstraie mari, cu o dezvoltată industrie de lemnărie. Populaţia se ocupă cu ex­ploatarea pădurilor şi cu lucrul în fierăstraie, precum şi cu prăsila de oi. Comuna posedă 97 hectare pământ arabil, 825 hectare fânaţuri, 6 hectare grădini, 545 hectare islaz, 159 hectare poieni şi 5.000 hectare pădure. Se găsesc 105 cai, 649 vite cornute, 1.500 oi, 400 porci şi 115 stupi de albine. Dealul-Bradului, cătun, pendinte de comuna rurală Frumosul. Are 4 case şi 19 locuitori români gr. or. Dragoşa, cătun, pendinte de comuna rurală Frumosul. Are 472 locuitori români gr. or., care locuiesc aici, pe timpul verii, prăsind vitele lor. Numele său provine, după legendă, de la Dragoş Vodă, care ar fi zidit aci o biserică. Pe locul numit Poiana Mă­rului, ce depinde de acest că­tun, se crede c-ar fi existat, odată, un sat, din care nu se vede azi nici o urmă. După Luncă, cătun, pendinte de comuna rurală Frumosul. Are 8 case şi 42 locuitori români gr. or.”[7].

1914-1918: Au făcut sacrificiul de sânge pentru Bucovina „Infanteristul Dumitru Schipor, Frumosu, Regimentul 22, rănit”[8]; „Legionarul (voluntar, prea tânăr pentru a fi încorporat – n. n.) Simion Căilean, Frumosu, Comp. 4, rănit: Legionarul Roman Niga, Frumosu, Comp. 4, mort (27-30.12.1915)”[9]; „Infanteristul Vasile Crefeleanu, Frumosu, Regimentul 22, rănit”[10]; „La propunerea doamnei Panoria Pichon din Frumoasa se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Gheorghe a lui Costan Pichon. Doamna Panoria Pichon susţine că soţul ei, Gheorghe Pichon, a murit în anul 1917”[11].

1919: „Firm. 29/19/Gen. II 39. În registrul însoţirilor[12], s-au introdus, la 7 august, privitor la însoţirea „Însoţire de păstrare şi credit pentru Rădăuţi”, următoarele schimbări: „În registrul însoţirilor s-au introdus, la 7 August 1919, privitor la „Însoţirea de economie şi credit pentru Germanii din Vama şi Frumosul” (Spar- und Darlehenkassenverein für die Deutschen in Vama und Frumosu), următoarele schimbări: membrii în direcţiune Cistof şi Titus Kazimirski şterşi; membrii în direcţiune Sigmund Knoblauch şi Franz Haas introduşi”

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[13]: Trebeanu Nicolae, caporal, ctg. 1938, cu ultimul domiciliu în comuna Frumosu, judeţul Câmpulung, mort la 3 iulie 1941”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[14], următorii învăţători şi învăţătoare: Valachi Dimitrie, comuna Frumosul, jud. Câmpulung, media 7,66”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[15], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Fochi Eusebie, de la Frumosul, la Bulai, Sueeava, post V, interese materiale; Nichitovici Veronica, de la Frumosu, la Bilca, Nr. 1”.

1948: „Tablou de întreprinderile naţionalizate trecute în administrarea comunelor, potrivit dispoziţiunilor art. 1, aliniatul penultim, din legea N. 119 din 1948, şi pentru care urmează să se ia deciziuni în cauză de către Preşedinţia Consiliului de Ministri: Moara fostă proprietatea a lui Liviu Bălan din comuna Frumosul; Fabrica de cherestea fostă proprietate a lui Liviu Bălan din comuna Frumosul”. „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial[16], Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Liviu Bălan”, cu sediul în Frumosul; „Emanuil Sand”, cu sediul în Dea-Frumosul”.

1949: Sunt numiţi Costin Nicolae, director la Şcoala elementară Frumosu, iar Frunză Mina, directoare la Şcoala elementară Frumosu, Dragoşa, pentru învăţământul elementar, ciclul I[17].

La Frumosu s-au născut publicistul Simeon COBILANSCHI (25 mai 1842) şi artizanul în lemn Coriolan ŢEBREAN (2 octombrie 1912).

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 259

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 50, 1876 p. 60, 1907 p. 64

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 51/1891, p. 4

[5] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[6] Apărarea Naţională, Nr. 18, Anul III, duminică 8 martie stil nou 1908,  p. 4

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 98

[8] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[9] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[10] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 30, Cernăuţi în 24 Mai nou 1919, pp. 4-6

[12] Monitorul Bucovinei, Anul 1919, Cernăuţi, în 30 Septembrie nou, Fascicula 68, pp. 5 şi următoarele

[13] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[14] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[15] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[16] Monitorul Oficial, Nr. 167, 22 iulie 1948, pp. 6049-6052

[17] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Freudenthal în Vatra Moldoviţei

1894: Rumänisches Bauernhaus aus Watra Moldawitza

FREUDENTHAL. Colonia germană de ţipteri de la Vatra Moldoviţei, Freudenthal, a fost înfiinţată, pe Valea Stânii, în anul 1809. „În 1809, Manz a fondat o colonie de ţipteri pe valea Moldoviţei, care se află spre nord-vest de Vama ţi poartă numele de Freudenthal. Administrația bunurilor de stat a aprobat înființarea sa. Inițial, 35 de familii s-au mutat aici. Așezarea este denumită, ulterior, colonie Holzhauer (forestieră). Atunci când operațiunile de exploatare minieră au fost blocate, ca urmare a administrării necorespunzătoare menționate deja (din partea lui Manz – n. n.), ţipterii au căutat să-și îmbunătățească situația, mutându-se în zone miniere (la Candreni, conform notei de subsol – n. n.). În 1890, aproximativ 50 de germani catolici și 118 protestanți locuiau în Freudenthal (Gutsgebiet – zona de proprietate)”.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Câmpulung (Târg cu judecătorie) cu Breaza, Gropana, Frumoasa, Fundu Moldovei şi Luisenthal, Pojorâta, Rus pe Boul cu Freudenthal şi Vatra Moldoviţei, Rus Moldoviţa cu Ciumârna şi Argel, Sadova (Ulma), Valea Putnei, Vama cu Eisenau”[1].

1886: „Ţipterii din Eisenau nu sunt singurii care întrerup temelia românească a populației locale, întâlnim şi în alte locuri câteva așezări cu locuitori ţipteri, în Balta Poienii, în Schwarzthal, în Luisenthal, Freudenthal, Pojorâta, Iacobeni și Cârlibaba. Majoritatea acestor coloniști germani au fost aduși de un anume Manz, pe moşiile Fondului religiei greco-orientale, care a luat moşii întinse în arendă și a hrănit mii de meseriaşi,dar care, datorită investiţiilor uriaşe, avea să dea faliment şi, complet sărăcit, s-a împușcat. Se spune că situația materială a coloniștilor este destul de bună, deși depinde, în mod ciudat, de Fondul religios greco-oriental. Cu toate acestea, casa de locuit este proprietatea oamenilor, dar terenul le este acordat numai cu plata impozitelor. În vremurile anterioare, au funcționat cuptoare de cupru la Pojorâta, Iacobeni și Eisenau şi s-a extras fierul pe scară largă. Astăzi mai funcţionează doar cel din Pojorâta, iar populaţia din Schwarzthal îşi asigură traiul din exploatarea forestieră, făcând plute și lucrând la construcții de drumuri; ţipterii din Iacobeni își continuă activitatea tradițională, dar într-o manieră modestă”[2].

În 1890, satul german avea 174 locuitori şi o şcoală primară, cu poetul Heinrich Kipper învăţător.

1898: „În 1898, s-au construit 18,2 kilometri de căi ferate pentru trenuri cu locomotive cu aburi și 39,5 kilometri pentru căruțe trase de cai, deci, în total, 57,7 kilometri, erau în funcțiune, în Bucovina, spre pădurile comunitare și private. S-au transportat în jur de 420.000 metri cubi de material lemnos, în principal cherestea. Distanța medie este de aproximativ 5-15 km. Căile ferate forestiere sunt, cu ecartament standard, pe traseele Rus-Moldoviţa – Varna, de 20 de kilometri, și Mezybrody – Berhomet, de 91 de kilometri, prima pentru transportul materialului de tăiere, provenind din pădurile fondul religios din Vatra Moldoviţei, iar cea de-a doua, pentru transportul lemnului de foc din pădurile ocolului Berhomet. Lungimea totală a căilor ferate din Bucovina este de aproximativ 470 de kilometri…”

1904: „O cale ferată cu linia îngustă duce, în sus, pe valea Moldoviţii (poporul zice şi Moldogiţa), ceea ce arată cât e de mult de când s-a primit cuvântul, pe când străinii scriu „Moldawitza” şi învăţaţii noştri nu ştiu, pe temeiul actelor slavone, care slavizează şi numele de locuri, decât de Moldaviţa. Această Moldovă mică se varsă, la Vama, în Moldova cea mare, şi Bucovina e faţă d ţara Moldovei, astăzi, un fel de ţară a Moldoviţii, care încă nu se poate revărsa unde s-ar cuveni după firea şi dreptatea lucrurilor. Ea nu e însă un râu de nimic, un râu de nimic, un pârâu de munte, ci, măcar în această parte din an, se înfăţişează ca un larg canal pentru apele strânse în cuprinsul culmilor. Timp de peste un ceas ea-şi va tremura undele în şopot lângă drumul nostru şi linia subţire a căii ferate… Valea se lărgeşte într-un cerc de muncele. Acolo e sat nemţesc, cu nume aducător de noroc, Freudenthal. Bisericuţă albă, copii ascunşi în culcuşuri de brad, cari strigă „guten Tag”, scoţându-şi golaşele capete blonde, fete cuminţi, la lucru cu uşa deschisă şi ochii după drumeţi. Un falnic jandarm cu sabie, puşcă şi chivără de postav galben” [3][4].

1908: Primar al „Gutsgebiet”-ului Freudenthal este „dl Okunievschi din Freudenthal”[5].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Freudenthal, moşie, cu administraţie specială, districtul Câmpulung, la Sud-Est de Vatra-Moldoviţei. Suprafaţa: 2,88 kmp; popu­laţia: 174 locuitori germani, de religie evanghelică, pentru majoritate, şi romano-catolică pentru o a treia parte. Este străbătută de drumul districtual Vatra – Ruşii-Moldoviţei; haltă de drum de fier a liniei locale Vama – Ruşii-Moldoviţei. Are o şcoală şi o capelă de rit evanghelic. Colonie germană, întemeiată pe teritoriul comunei rurale Vatra-Moldoviţei, la 1809, de către proprietarul de mine Manz. Se găsesc 10 cai, 163 vite cornute, 55 oi, 119 porci, 21 stupi”[6].

1914-1918: „La propunerea doamnei Rosa Petrinca, din Vatra Moldoviţei, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Friţ Petrinca. Doamna Rosa Petrinca susţine că soţul ei a murit, în 19 februarie 1918, în Kriva”[7].

1919: „În registrul însoţirilor s-au introdus, la 8 August 1919. privitor la „Însoţirea de economie şi credit pentru locuitorii germani din Freudental şi Vatra-Moldoviţei şi împrejurime” („Spar- und Darlehcnskassenverein für die deutschen Einwoh­ner in Freudenthal u. Watrarnoldawitza und Umge­bung“) următoarele schimburi: mem­brii în direcţiune Felix Relikowski, Ludwig Knoblauch şi Friedrich Hendel şterşi; directorul Johann Henriss, vice-directorul Otto Janiczek şi membrii în direcţiune Adolf Knoblauch, Gottfried Knoblauch, Josef Jezenak şi Josef Prokop, introduşi”[8].

1922: Într-un ordin al Ministrului secretar de Stat la Departamentul Economiei Naţionale, referitor la crearea de stocuri pentru CFR de către fabricile de cherestea din România, aflăm numele fabricilor din Bucovina[9] şi a proprietarilor lor: Fabrica din Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, proprietatea Întreprinderii Luculescu, cu sediul în Bucureşti; Fabrica din Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, în exploatarea Întreprinderii Dinescu, cu sediul în Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung; Fabrica din Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, proprietatea dlui Traian Gligă, cu sediul în Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung; Fabrica din Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung, exploatarea dlui Tins Anipodist, cu sediul în Vatra Moldoviţei, jud. Câmpulung”

1948: 1948: „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial[10], Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Wildman Fischler & Co”, cu sediul în Vatra Moldoviţei; „Weissbroth şi Roll”, cu sediul în Vatra Moldoviţei”.

[1] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[2] Bergner, Rudolf, Rumänien / Eina Darstellung des Landes und der Leute, Breslau 1887, pp. 81-93

[3] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 61, 62

[4] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[5] Apărarea Naţională, Nr. 48, Anul III, vineri 14 august stil nou 1908, p. 2

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 98

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 75, Cernăuţi în 18 Octomvrie nou 1919, pp. 7, 8

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicula 68, Cernăuţi 30 septembrie nou 1919, p. 6

[9] Monitorul Oficial, Nr. 133, 11 iunie 1942, pp. 4872-4874

[10] Monitorul Oficial, Nr. 167, 22 iulie 1948, pp. 6049-6052

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Frătăuţi

FRĂTĂUŢI. În 18 noiembrie 1393, Roman Vodă şi fiii săi, Alexandru şi Bogdan, întăreau fiilor lui Dragomir Albul, Giurgiu, Mihail, Petru, Dumitru şi Todor, „un sat pe Suceava… iar hotarul acestui sat, dinspre o parte, Suceava, de la obârşia Sucevii drept la Movilă, la satele lui Radomir, de acolo drept peste câmp la altă movilă, de acolo drept la ocolul lui Radomir, la cornul de jos, de acolo la stejar, la marginea dumbrăvii, şi de la stejar drept peste câmp la o movilă, de acolo, prin mestecăniş, la altă movilă, de acolo drept la plop, de acolo drept la Suceava”.

1489: Numele satului lui Dragomir Albu şi, ulterior, al fiului său, Giurgiu (Gheorghe, adică), apoi de Mihail, care devine staroste, nu este menţionat în uric; abia în 14 octombrie 1489, când Ştefan cel Mare dăruieşte satul, cumpărat de la nepoţii lui Mihail, Stanciul, Ivanco şi Isaico, fiii lui Fedco, mănăstirii Putna, numele Frătăuţilor apare în uric: „Frătăuţi cu mori pe Suceavă, unde au fost curţile lui Giurgiu de la Frătăuţi şi ale fiului său Mihul Starostescul”.

În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare mănăstirii Putna, se afla şi „a 3-a biserică, la Frătăuţi, cu popă”.

1701: Ajunşi iobagi mănăstireşti, „toţi meşeaii noştri ţărani din Gicove şi de Frătăuţi”, cum scria Duca Vodă, în 20 aprilie 1701, au „început a fugi” cât mai departe de jugul sfânt al opresorului în sutană. Se vede treaba că „meşeaii” frătăuţeni nu citiseră pompoasele noastre cărţi de istorie, în care se demonstrează, negru pe alb şi viceversa, cum că brava cultură română s-a făcut, pe slavoneşte, în tinda mănăstirească (taman cât şi îndumnezeirea), aşa că au dat bir cu fugiţii, fără să se mai lase ademeniţi de promisiunile de „ruptoare” ale lui Duca Vodă, care îi anunţa proclamativ: „Iată că domnie mea m-am milostivit şi v-am tocmit ruptoare să daţi precum veţi vide… deci iată că vă scriem domnie mea nimică să nu vă spăimântaţi şi să vă răsipiţi, ce toţi să-i aduceţi la urmă, pentru că domnie mea v-au lăsat să fiţi de posluşanie acei svinte mănăstiri şi pentru paza potecilor ce sănt în prijma voastră precum au fost din veac”.

1727: Mult amar au mai îndurat, de-a lungul veacurilor, bieţii frătăuţeni, sub sfânta lăcomie călugărească. Într-un singur secol, cel care începe cu risipirea şi promisiunile lui Duca Vodă, numai de belele au avut parte frătăuţenii. În 2 noiembrie 1727, Grigore Ghica Vodă le-a cerut „să dea goştina cu cisla”, adică 450 lei pe an pentru sipetele mănăstireşti. Când nu mai suporta, frătăuţenii îşi iau, iar, lumea în cap, împreună cu vicovenii, şi-atunci egumenul se plânge domniei, să trimită ispravnicii pe urmele lor, să-i întoarcă şi să le mai ia încă 2 lei pe an de fiecare om, cum s-a întâmplat, de pildă, în 2 iulie 1742, în vremea lui Constantin Nicolae Mavrocordat, voievod care, pentru că ţăranii nu se întorc, iar ispravnicii nu-i pot găsi, proclamă, peste câteva zile, în 13 iulie 1742, că sunt „ertaţi de conace, de podvoz şi de cai de olac, şi de solărit, şi de folărit, şi de pelceale, şi de alte ce ar cere folarii”.

În 10 ianuarie 1750, egumenul Dositei al Putnei cere lui Racoviţă Vodă ca ispravnicii să-i „înfrâneze şi să-i supue ca să slujească la toate cele ce vor fi de trebuinţă mănăstirii” pe ţăranii din Frătăuţi şi Vicove, iar în 16 octombrie 1784 arendează satele unor lipoveni. Cam târziu, pentru că, prin edict imperial, averile mănăstireşti fuseseră secularizate, iar frătăuţenii, asemeni tuturor sătenilor din Bucovina, au beneficiat de o primă reformă agrară, fiecare primind cât avea în lucru, iar obştea primind imaşuri şi păduri comunale.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Frătăuţi, sat cu salvogvardia preînălţatului Graf, fără alte precizări, „147 – toată suma caselor”, însemnând 107 scutelnici ai mănăstirii Putna, 7 femei sărace, 4 preoţi cu salvogvardie.

1783: Odată cu constituirea averii comunale şi particulare în Bucovina (1783), frătăuţenii încep să se dovedească a fi gospodari de frunte, iar numele lor încep să apară prin documente, prin presa de mai târziu şi prin cărţile Bucovinei (în 1774, satul avea 138 familii, deci era un sat mare, iar în 1784 – 318 familii)..

1785: Primul administrator al Frătăuţilor Vechi a fost, din 1 mai 1785, Haas von Grunwald, satul fiind aşezat pe domeniul fondului religionar[2].

1787: Se stabilesc la Frătăuţi, în 31 octombrie 1787, primele familii germane[3], iar în noiembrie 1788, alte 16 familii[4], ca şi în 2 iulie 1789, când satului îi sunt repartizate alte 16 familii[5]. În protocolul din 3 iulie 1820, sunt menţionate satele Deutsch-Alt-Fratautz şi Romanisch-Alt-Fratautz[6]. Familiile germane, stabilite la Frătăuţi, în anii 1789, 1790, erau cele ale capilor de familie Adam Böhmer, Jakob Taub, Daniel Lorger, Theobald Rein, Conrad Kurtz, Heinrich Ennich, Baltasar Rathmacher, Philipp Schneberger, Johann Brocker, Daniel Kiehl, Johann Schäffer, Jakob Reh, Christian Friz, Velentin Kisinger, Johann Georg Wagner, Johann Garthner, numele caselor lor încadrându-se, în ordine, între 33 şi 48[7].  În 1790, numerele caselor sunt schimbate, germanii având casele cu numerele 291-306[8].

1791: Primul frătăuţean al cărui nume apare într-un document (o plângere către Consistoriul Ortodox, din 1791) este preotul Gheorghe Acsăntievici. Apoi, în 1816, apar, într-o mărturie în favoarea lui Ioan Luchian, căruia i se furase un cal, vândut, cu 82 lei, la Bălcăuţi, numele consătenilor lui, Dumitru Ciotău, Ilie Ivanciuc şi Ioan Luchian.

1800: O şcoală românească, cu 5 clase, funcţiona, la Frătăuţii Vechi, din 1858, în 1894 deschizându-se şi o şcoală secundară, cu o clasă. Şcoala germană, cu 3 clase, a fost inaugurată în anul 1800[9].

În 1843, biserica Adormirea Maicii Domnului din Frătăuţii Noi, cu 1.890 enoriaşi, era slujită de parohul Mihail ONCIUL. Biserica din Frătăuţii Vechi, închinată, de asemenea, Maicii Domnului, avea 2.024 enoriaşi, paroh fiind Artenie ANTONOVICI, iar preot administrator, Constantin ISOPESCUL. În 1876, paroh la Frătăuţii Vechi, parohie cu 2.863 enoriaşi, era Ioan GRIBOVSCHI, preot cooperator fiind Petru BOCA, iar la Frătăuţii Noi, parohie în plină înflorire, cu 2.675 enoriaşi, preot cooperator era Titus ONCIUL. La Frătăuţii Vechi s-a construit, între anii 1877-1880, cu sfinţire în 1883, biserica Sfinţilor Mihail şi Gavril, slujită, în 1907, de parohul Petru BOCA, născut în 1843, preot din 1873, paroh din 1884, de preotul cooperator Mihail DOLINSCHI, născut în 1864, preot din 1893, şi, din 1906, de cantorul Ioan URSACHI, născut în 1876. La Frătăuţii Noi, paroh era Ioan GRAMATOVICI, născut în 1837, preot din 1863, paroh din 1864, preot cooperator fiind Vespasian REUŢ, născut în 1876, preot din 1904, iar cantor, din 1900, Grigorie BODNARIUC, născut în 1846.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Rădăuţi (Târg cu tribunal districtual) cu Vadu Vlădichii, Andreasfalva cu Mitoca, Bădeuţi, Bilca, Burla, Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Fűrstenthal, Horodnicul de Sus, Horodnicul de Jos, Karlsberg, Marginea, Milişăuţii de Sus, Putna (cu mănăstirea), Satulmare, Straja, Suceviţa, Vicovu de Sus cu Bivolăria, Vicovu de Jos, Voitinel, Volovăţ, Seletin cu Frasin, Tomnatic, Rusca, Paltin, Plosca Camerale, Ulma, Ropoţel, Nisipitu, Bistriţa cu Cârlibaba, Izvor cu Iaroviţa, Sărata, Moldova, Şipot Camerale”[10].

„În anul 1885, a început preotul din Frătăuţul-nou, Iraclie Porumbescu, a pune fundamentul unui fond pentru ajutoarea copiilor nevoeşi de la şcoala poporală de aici. Spre acest scop, a hotărât o despărţitură a lăzii discosului; a introdus ca, la prohoade, să se pună în acea ladă câte 4 creiţari, de la nunţi – 20-40 creiţari… Când au fost adunaţi la 5 florini, atunci s-au luat şi s-au dat cu dobândă. În acest chip, a crescut acest fond, până-ntr-al 11 Decemvre 1887, la cota de 68 florini 20 creiţari”.

În mai 1886, Nicuţă a Iftincăi, din Frătăuţii Vechi, „un băiat oacheş şi frumuşel”, era judecat de Curtea cu juraţi din Suceava pentru că o răpise pe Varvara Istrati, „o copilă negricioasă şi frumuşică, de 15 ani, care, cu toată tinereţea sa, avea deosebit gust să se mărite” şi care, în prealabil, se logodise cu Niţucă. Cum lui Niţucă îi venise recrutarea, iar focoasa frătăuţeancă tocmai îşi aflase un alt logodnic, Niţucă, întovărăşindu-se cu nişte prieteni, „pe la Câşlegi”, o răpeşte pe fată, „o pune în săniuţă, o acoperă cu o manta ca să nu răcească” şi o duce la Frătăuţii Noi, la casa unui prieten, o pune pe cuptor, o mustră, apoi o iubeşte. Instanţa suceveană socoteşte că toată povestea este „o şagă de Câşlegi” şi pronunţă „verdictul de achitare”.

În acelaşi an 1886, dar pe 15 iunie, câinele turbat al unui ungur din Andreasfalva (Dorneşti) a nimerit în Frătăuţii Vechi şi, până să fie împuşcat, a muşcat doi bătrâni, şase copii şi mai mute vite. Parohul Teodor Patraş a solicitat Căpitănei ca victimele să fie trimise la „Pasteur”, în Franţa, pe cheltuiala statului, dar, din fericire, victimele s-au însănătoşit[11].

În luna Decemvre 1887, s-au cumpărat cu aceşti bani 12 părechi de ciorapi de suman, 10 părechi de opinci, pănură de 8 spigniţe şi 7 tulpănele, cu preţul de preste tot de 17 florini 78 creiţari. Toate acestea le-a împărţit Dl. Gavril Reuţ, dirigintele şcoalei poporale din Frătăuţul-nou”[12].

1889: „Cursul de împletire şi albinărit, proiectat a se ţine prin trei ferii anuale şcolare, la Frătăuţul-nou, s-a început, acolo, în ziua de 22 Juliu curent, sub conducerea instructivă a domnului învăţător Candid Muşlea şi a unui coajutor al său, domnul Joan Murăroiu, absolvent de şcoală comercială şi absolvat de cursul de împletire, ambii din Braşov. Participanţii la acest curs sunt patruzeci şi doi, şi anume doi preuţi tineri, patru învăţători, patru învăţătoare june, doi elevi de pedagogie, patru cantori bisericeşti, patru gimnazişti, şase damicele adulte, doi săteni, şapte şcoleri poporali şi şapte şcoleriţe, toţi aceştia din comune româneşti ale Bucovinei, iar un studinte chiar din Butuşeni, în România. Învăţământul de împletire cu pae, cu papură şi cu nuele se preda într-un despărţământ al şcoalei poporale de acolo, iar învăţământul albinăritului, în grădina casei parochiale, la stupii preotului de loc, şi o lecţiune demonstrativă şi instructivă s-a ţinut, până acum, şi în ţarină, la stupăria încă primitivă a unui sătean din Frătăuţul-nou şi în prezenţa nu numai a elevilor şi elevelor cursului, ci şi a mai multor gospodari, ce posed albine, din Frătăuţul-nou şi din Costişa”[13]. „Cursul de industrie casnică şi albinărit din Frătăuţul nou, carele e primul de atare feliu în Bucovina, s-a încheet, pentru anul acesta, în ziua de 10/22 Iuliu 1889… Nu voim să prejudecăm judecata altora, carii vor fi competenţi întru apreciarea asemenelor lucruri şi carii vor pute să aibă ocasiune a le vede obectele lucrate la Cursul din Frătăuţul nou; căci se vor trimite spre expunere atât la Cernăuţ, în localele „Societăţii pentru cultura română”, cât şi la Suceava, la Societatea „Şcoala română”, fiindcă aceste Societăţi au subvenţionat numitul curs, într-un mod destul de mărinimos. Dară nici acum şi aice nu putem să nu amintim, şi încă cu o emfasă justă, pălăria de dame şi de moda cea mai nouă, lucrată din pae de domnişoara Elena Brăilean, care a atras admiraţiunea obştească şi din partea celor străini… Vine, apoi, o pălărie de pae pentru bărbaţi, lucrată de Domnişoara soră a susnumitei, de Melania Brăilean, învăţătoare din Bilcă, apoi o pălărie, tot de pae şi pentru bărbaţi, împletită de Domnişoara Lucreţia Reuţu, fiică adultă a învăţătorului din loc. Aspazia Tofanel, învăţătoare din Frătăuţul vechiu, Emilia Lentovici, fiica învăţătorului Lentovici din Rădăuţi şi mai departe aşa… Dară o domnişoară de 12 ani, din sat, din Frătăuţul nou, anume Reveca Nicoară, a lucrat un paner de papură care îţi cere toată lauda! Tot în rândul prim sunt, şi încă de intonat cu laudă, obiectele, lucrate din paie, din papură şi din nuiele ale preoţilor, părintelui Epaminonda Dracinschi din Igeşti şi a părintelui Isidor Zavadovschi din Camenca; să stai şi să te tot uiţi la aceste lucruri, coşuleţe de lux şi altele, şi nu te poţi sătura! Aşa şi între alţii, un sătean din Frătăuţul nou, Dumitraş Jacotă, a făcut un coş de albine, sistema Berleps, împletit din nuiele, şi o corfă (coşorcă) de mână; apoi, cantorii bisericeşti Lomuş şi Busneanu şi toţi domnii învăţători, Bocance din Botuşana, Isopescu din Frătăuţul vechiu, Gorcea din Costişa şi Nicoară din Pătrăuţi, pe lângă Suceava, până şi şcoleraşii din Frătăuţul nou, Todorică Maiereanu şi Ştefănică Bogianu. Multă laudă şi chiar admiraţiune s-au dat lucrărilor lui Ion Nistreanu, sătean din Igeşti”[14].

1890: Teodor Patraş din Horecea era paroh la Frătăuţii Vechi încă din 1890, avându-l ca preot cooperator pe Mihail Dolinschi. Satul avea doi învăţători, pe Emilian Isopescul şi Ioan Colibaba, primar român fiind Dimitrie Pauliuc, iar primar german, Franz Fritz.

1894: La sfârşitul anului 1894, de Crăciun, preotul Iraclie PORUMBESCU a organizat, în Frătăuţii Noi, o colectă pentru Societatea „Şcoala Română”, la care au subscris, pe lângă fiul lui, Ştefan („măestru postal”), următorii localnici: preotul Ilie BERLINSCHI, învăţătorul superior Gavril REUŢ, învăţătorul Emilian HRENIUC, primarul Vasile Şt. JACUTA (în altă ştire, JACOTA), Ilie P. ŞERBAN, Emilian HURJUI, Constantin CHIRAŞ, Grigori BODNARESCU, Dumitru V. MOISAN, Ilie Const. BOGHIAN, Simion MOISAN, Pavel T. UNGUREAN, Ion FRANCIUC, Ilie C. MOISAN, Costea T. UNGUREAN, Ion P. BOGHIAN, Ion CERBAN, Ilie CAPRĂ, Ilie G. NICOARĂ, Dumitru I. PÂNTESCU, Constantin G. ŞERBAN, Dumitru G. NICOARĂ, Constantin G. UNGUREAN, Ştefan ONU, Toader G. GALAN, Ion DAVIDEAN, Dumitru HOPILĂ, Constantin V. ISOPESCUL, Vasile G. NICOARĂ, Toader BUCESCHI, Ion Const. MUNTEAN, Constantin I. ANDRIŞAN, Vasile DAVIDEAN, Dumitru N. JACUTA, George MAIDAC, Iftimie CAPRĂ, Constantin DAVIDEAN, Ion S. ANDRIŞAN, Niculaiu ŞTREANGĂ, Simion ŞTREANGĂ, Ilie ŞTREANGĂ, Ion T. ISOPESCUL, Georgi D. NASTASI, Toader STICHI, Vasile S. MOISAN, Gavril NASTASI, Iftimie BOGHIAN, Georgi STRUGARIU, Ilie GEORGIŢĂ, Gavril CAZAC, Toader DAVIDEAN, Georgi CAPRĂ, Andrii CREŢAN, Dumitru V. ŞERBAN, Toader I. DAVIDEAN, Ilie CONFEDERAT, Zaharie JACUTA, Simion GALAN, Ion MAEREAN, Petru FODORAŞ, Tanasă PUHA, Dumitru BUCESCHI, Niculaiu IONESI, Iftimie ŞTREANGĂ, Georgi MOLOCI, Dumitru G. JACUTA, Gavriil V. MOISAN, Georgi GAIE, Vasile D. FODOR, Toader D. GHEORGHIŢĂ, Iftimia C. BERHOLSCHI, Catrina D. OLARIU, Casandra P. CONIAC, Samfira CUCIUREAN, Eudochia I. UNGUREAN, Ileana V. PANCIUC şi Toader ŞERBAN[15].

1896: O colectă pentru Azilul de studenţi din Cernăuţi, făcută, în mai 1896, de „Teofil PATRAŞ, protopresviter în comuna Frătăuţul-vechi”, menţionează următoarele nume de localnici:  primar Dimitrie PAULIUC, Simion IURESCU, învăţător Ioan COLIBABA, proprietarul Vasile MARCO, Gavril BUZILĂ, Ştefan SARCINSCHI, George IFTIUCHI, Constantin BUZILĂ, Ioachim PRELIPCEAN, George ANDRUCHOVICI, Ilie SFIECHI alui Simion, Ilie DREHUŢĂ, secretarul comunal Iustin BORCEA, Teodor IONESI, Ioan BUJDEI, George HURJUI, Damian ŢIGANAŞ, Constantin IONESI, Constantin VĂTĂMAN, Constantin LUCHIAN, Alexandru IACOVIŢĂ, Samson IURESCU şi Simion alui Ilie IURESCU[16].

1896: Biblioteca din Frătăuţii Vechi s-a constituit, în mod oficial, drept Cabinetul de lectură „Silvestru”, în anul 1896, în casa lui Nicolai Luchian, cu 64 membri, cu 131 cărţi, cu 2 abonamente la gazete şi cu un capital de 88 florini şi 10 creiţari. Preşedinte era parohul Teodor Patraş, cel care, ca şi Iraclie Porumbescu, parohul din Frătăuţii Noi, va ajunge egumen al Putnei, dar, spre deosebire de Porumbescu, îşi va exercita mandatul, fiind „singura figură luminoasă” a Putnei, în primăvara anului 1904, când Iorga vizitează Bucovina.  Vicepreşedinte al Cabinetului era Vasile Marcu (adesea grafiat Marco), iar secretar era Ioan Todosan.

1901: „Cor de plugari. Prin neobosita stăruinţă a tânărului cantor bisericesc Ioan Ursachi, s-a alcătuit, în Frătăuţul-vechiu, un mândru cor de plugari, cari ridică, prin ale sale cântări frumoase, măreţia cultului dumnezeiesc. Numele cântăreţilor – mai târziu”[17]. Dialectologul german Gustav Weigand: „Din nou am traversat râul Suceava, ocazie cu care am făcut o baie, folosindu-mi trăsura drept vestiar, așa cum se întâmplă deseori, apoi am mers, pe şleauri îmbibate de apă, prin Rădăuţi, unde nu am oprit, la Frătăuţii Vechi (Altfratautz)[18], unde am constat că populația germană și română a avut ocazia să cunoască dialectul Rădăuţilor. Prin Vicovu de Sus (Ober-Wikow), am călătorit, prin împădurita țară muntoasă, spre nord-vest, până la Krasna-Ilski[19], satul românesc extrem din nord-vest, deoarece satele Banila Moldovenească, Davideni, Comareşti vorbesc limbi slave, în ​​ciuda românilor”[20].

În 14 ianuarie 1902, s-a înfiinţat, la Frătăuţii Vechi, banca raiffeisiană, sub direcţiunea preotului Mihai Dolinschi, cu Gheorghe Pojoga – preşedinte şi cu Dumitru Nedelcu – vistiernic. Însoţirea de păstrare şi credit din Frătăuţii Noi s-a înfiinţat în 15 noiembrie 1902, sub direcţiunea lui Ilie Berbinschi şi sub preşedinţia lui Nicolai Hurjui, vicedirector fiind  Samuil Maghior, iar vistiernic – Ioan Popovici. În epoca Bucovinei istorice, când ţinutul Rădăuţilor era cel mai bogat şi mai dezvoltat ţinut din întreaga provincie, frătăuţenii au ajuns la o bunăstare incredibilă, care culminează cu gestul generos al ţăranului Vasile Marcu, membru fondator al Societăţii „Internatul de băeţi români ort.or. din Rădăuţ”, în 20 iulie 1902, „cu suma de tot considerabilă de 17.000 coroane”. Gestul ţăranului frătăuţean fără copii fusese motivat de faptul că Vasile Marcu şi-ar fi dorit ca toţi copiii ţinutului să devină, în acest fel cu adevărat creştinesc, şi ai săi.

În 1906, evreii din Frătăuţii Noi şi-au deschis, cu sprijinul financiar şi material al evreilor Berl, Seide şi Markus Dechner, familia Schamschon şi Hersch Wucher, Uscher Engler şi Chaim Breuer, propria lor casă de rugăciune, „Tefilath Bet-Jeschurim”. Moara satului aparţinea lui Markus Dechner.

1907: „Dl consilier Simionovici a ţinut, în decursul săptămânii trecute, adunări electorale în comunele Frătăuţ vechi, Horodnicul de sus, Horodnicul de jos, Andrasfalva şi Costişa. Conform informaţiunilor primite, au avut toate aceste adunări, la care au luat parte mai multe sute de oameni, o reuşită splendidă”[21].

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[22], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Ileana ISTRATI (17 ani în 1909) din Frătăuţii Vechi şi de la Ilie a lui Toader NICOARĂ (67 ani în 1909), Dumitru FĂDĂRAŞ (62 ani în 1909) şi Alexandru FĂDĂRAŞ (27 ani în 1909) din Frătăuţii Noi.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Frătăuţul Nou, comună rurală, dis­trictul Rădăuţi, aşezată pe ma­lul stâng al Sucevei şi lipită de comunele Bilca, la Vest, şi Costişa, la Est. Populaţia: 3.482 locuitori români, de religie gr. or., şi câţiva germani romano-catolici şi evanghelici. Se compune: 1). din satul de reşedinţă, care, împreună cu târlele Besnia, Iacobaşi şi Pietroasa, numără 3.384 locui­tori; 2). din cătunul Ruda şi 3). din tirlele Hulpare, Câmpul Mare, Tărnauca şi Undipopic. Printr-un drum districtual, comunică cu Pătrăuţul (Storojineţ) şi cu oraşul Siret; prin altul, în­treţinut numai până la hotarul districtual, cu Fântâna Albă, Climăuţi; e legată şi prin drumuri de ţară. Are o şcoală populară, cu 3 clase (deci, circa 90 şcolari – n. n.), şi o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Este întemeiată pe teritoriile comunelor Frătăuţul Vechi şi Dorneşti. Populaţia se ocupă cu agri­cultura. Comuna aceasta, împreună cu Costişa, posedă 4.627 hectare pământ arabil, 823 hectare fânaţuri, 27 hectare grădini, 857 hectare islaz, 1.730 hectare păduri. Se găsesc 319 cai, 1.460 vite cornute, 423 oi, 834 porci şi 138 stupi. Frătăuţul Nou, moşie, atenenţă a moşiei cu administraţie particulară Hardeggthal, districtul Rădăuţi. Are 5 case şi 34 locuitori, coprinzând în sine şi târla Ocruh. Frătăuţul Vechi, moşie, atenenţă a moşiei cu administraţie particulară Hardeggthal, districtul Rădăuţi. Are 4 case şi 59 locuitori români gr. or. Cuprinde în sine şi târla Ogorul Domnesc. Frătăuţul Vechi Nemţesc, co­mună rurală, districtul Rădăuţi, lipită de Frătăuţul Vechi Românesc. Suprafaţa: 27,38 kmp, îm­preună cu Frătăuţul Vechi Românesc; populaţia: 1.273 lo­cuitori germani, de religie evandhelică şi puţini numai de cea romano-catolică. Se serveşte de aceleaşi dru­muri ca şi Frătăuţul Vechi Românesc; are o şcoală populară germană, cu 4 clase (deci, circa 120 şcolari – n. n.), şi o biserica de rit evangelic. Colonie înfiinţată de nume­roase familii germane, la 1787, pe teritoriul comunei Frătăuţul Vechi. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi mai ales cu creşterea vitelor, în care excelează printr-o frumoasă prăsilă de cai. Se găsesc 347 cai, 556 vite cornute, 88 oi, 462 porci. Frătăuţul Vechi Românesc, comună rurală, districtul Rădăuţi, aşezată pe malul drept al râului Suceava, între Andrásfalva şi Gălăneşti şi în faţa Frătăuţului Nou. Suprafaţa: 27,38 kmp; po­pulaţia: 8.316 locuitori români, de religie greco-ortodoxă. Este unită cu Rădăuţi, printr-un drum principal, şi cu Vicovul de Jos, printr-un drum districtual, ce trece prin Gălăneşti. Are un oficiu poştal, o şcoală populară, cu 4 clase (circa 120 şcolari – n. n.) şi una fi­lială, cu o singură clasă; o bi­serică, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Teritoriul comunei corespunde cu vatra vechiului sat românesc Frătăuţi, care este amintit, pentru prima oară, într-un hri­sov din 1429, al lui Alexandru cel Bun. Ştefan cel Mare l-a dăruit mănăstirii Putna, prin hrisovul din 14 Octombrie 1488. Pe părţi din acest teritoriu s-au întemeiat comunele de azi, Frătăuţul Nou şi Costişa. Însemnat este vechiul cătun, identificat cu vatra comunei şi numit Tocmitura, pentru le­gendele referitoare ce circulă prin popor. Populaţia se ocupă cu agri­cultura. Comuna aceasta, împreună cu Frătăuţul Vechi Nemţesc, posedă 17,16 hectare pământ arabil, 212 hectare fânaţuri, 29 hectare grădini, 696 hectare islaz, 48 hectare pădure. Se găsesc 276 cai, 1.760 vite cornute, 338 oi, 932 porci, 307 stupi. Costişa, comună rurală, districtul Rădă­uţi, aşezată pe malul stâng al Su­cevei şi lipită de partea Est a comunei Frătăuţul Nou. Suprafaţa: 56,82 kmp, îm­preună cu Frătăuţul Nou; po­pulaţia: 1.149 locuitori români, de religie gr. or. Este legată, cu cele 2 drumuri districtuale, care pleacă, unul din Frătăuţul Nou şi altul din Ră­dăuţi, şi se unesc într-unul singur, la hotarul districtului Siret, continuindu-se, printr-un drum de ţară, spre St. Onufrei. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. Este întemeiată pe teritoriul vechiului sat Frătăuţi. Populaţia se ocupă cu agri­cultura. Costişa, moşie, atenenţă a moşiei cu administraţie particulară Hardeggthal. Are 8 case şi 110 locuitori, şi cuprinde şi hergheliile Horaiţa şi Mitoca. Tocmitura, vechi cătun, pen­dinte de comuna Frătăuţul Vechi, identi­ficat astăzi cu vatra comunei menţionate. Aci s-au găsit rămăşiţe de ziduri, pietre şi cărămizi (casa legendarului Giurgiu de Frătăuţi – n. n.), des­pre care crede poporul c-ar proveni de la un vechiul castel, al cărui proprietar, fugind de frica tătarilor, şi-a îngropat comorile într-o fântînă”[23].

1913: În listele cu „candidaţi, respectiv candidate, care au prestat examenul de capacitate pentru şcolile primare cu limba de predare română”[24], se află şi „Eugenia Cazac din Frătăuţul vechi”. „În şedinţa consiliului şcolar de ţară din 27 iunie, s-au luat următoarele gotărâri: Iosif Şindelar, conducător la şcoala primară din Frătăuţul Vechi, Hurjueni, este numit învăţător la şcoala de băieţi din Rădăuţi, str. Berăriei; Petru Gorce, învăţător superior în Costişa, este trecut în pensie la cerere proprie”[25]. În anul următor, 1914, absolvă, în limba română, şi „Cuciurean Olimpia din Frătăuţul nou”, iar în limba germană, „Dumencu Vasile din Frătăuţul vechi”[26].

1916: În cadrul colectei pentru ajutorarea camarazilor amputaţi şi a orfanilor de război, Geacuta Iosif, din Frătăuţul Nou,  a donat 40 fileri, Ursu George, din Frătăuţii Vechi, 1 coroană, ca şi Cazac Dumitru, din Frătăuţul Nou, 1 coroană, toţi „soldaţii de la Arbeiter Abtig I/41” (genişti, deci – n. n.)[27], iar De la k. u. k. Feldjaegerbatallion Nr. 18 (batalionul de poliţie), Ioan Sofronie, din Costişa, 60 fileri, Pascari Archip, Costişa, 30 fileri, şi Stornic Dumitru, Costişa, 20 fileri.

1914-1918: „La propunerea doamnei Catarina Moisiuc din Frătăuţii noi, se îndrumează procedura pentru adeverirea morţii soţului ei Gavril a lui Lazar Moisiuc. Doamna Catarina Moisiuc susţine că soţul ei Gavril Moisiuc a dispărut, din Mai 1915, în război / Tribunalul Suceava, Secţia I, la 18 Iulie 1919”[28]; „La propunerea doamnei Caterina Iurescu din Frătăuţii Vechi, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Simion Iurescu. Doamna Caterina Iurescu susţine că soţul ei, Simion Iurescu, a murit, în toamna anului 1916, la Câmpulung”[29]; „La propunerea doamnei Ileana a lui Grigori Puha, din Frătăuţii Noi, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Grigori Puha. Doamna Ileana Puha susţine că soţul ei, Grigori Puha, a picat mort, la 26 decembrie 1915, în lupta de la Rarance”[30]; „Gheorghe a lui Ştefan Moisiuc, din Frătăuţii Noi, a participat la război şi ar fi căzut, în anul 1917, pe frontul italian, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea tatălui său, Ştefan a lui Simion Moisiuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[31]; „Ioan a lui Vasile Istratoie, din Frătăuţii Vechi, a participat la război şi ar fi murit în prinsoare italiană, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Catarina a lui Ioan Istratoie, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[32]; „Gavril a lui Grigori Costea, din Frătăuţii Vechi, a participat la război şi e dispărut din anul 1917, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea surorii sale, Frosina a lui Grgori Bilan, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Ilie a lui Maxim Ionesi, din Frătăuţii Vechi, a participat la război şi ar fi picat, în anul 1916, pe frontul rusesc, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Domnica a lui Ilie Ionesi, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[33]; „Johann a lui Johann Hollak, din Frătăuţii Vechi, a participat la război şi ar fi picat, în anul 1917, pe frontul italian, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Eva Hollak, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[34]; „Ion a lui Lazar Tădor, din Frătăuţii Noi, a participat la război şi e dispărut din anul 1914, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Reveca a lui Ion Tădor, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[35]; „La propunerea doamnei Maria Nicolaiescu din Costişa, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Iftemie a lui Ioan Nicolaescu. Doamna Maria Nicolaiescu susţine că soţul ei a murit în anul 1915”[36]; „La propunerea doamnei Mina Lavric, din Costişa, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Gheorghe a lui Simion Lavric. Doamna Mina Lavric susţine că soţul ei, Gheorghe a lui Simion Lavric, a picat mort, în luna iulie a anului 1915, la frontul italian”[37]; „La propunerea doamnei Catarina Lavric, din Costişa, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Dumitru a lui Gheorghe Lavric. Doamna Catarina Lavric susţine că soţul ei, Dumitru a lui Gheorghe Lavric, a murit la Rarancea”[38].

1919: „În Frătăuţii Vechi, însoţirea germană îl şterge din registre pe membrul Johann Bulbuc, înlocuit cu Friedrich Bulbuc. În aceeaşi zi de 7 august, printr-o altă decizie, au fost şterşi din registru Karl Hodel, Franz a lui Johann Böhmer, Konrad Fritz, Jakob Radmacher, Philipp Helm şi Philipp Etler, în locul lor fiind introduşi Adam a lui Franz Engel, Karl Engel, Franz Tobias, Franz Huber, Karl Albus, Konrad Böhmer şi Johann Gaschler”[39]. „În registrul însoţirilor s-au introdus la, 7 August 1919, privitor la „Însoţirea de economie şi credit pentru germani în Frătăuţii Vechi comuna rom. şi Măneuţi” (Spar- u. Darlehenskassen-verein für die Deutschen in Altfratautz rom. und Andreasfalva) următoarele schimbări: membrul în direcţiune Johann Bulbuc şters; membrul în direcţiune Friedrich Bulbuc introdus”[40].

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Rădăuţi face parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Petrea Corfus, agricultor, Frătăuţii vechi”[41].

1920: „Deciziune de expropriere No. 198/20/2. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Ră­dăuţi, cu care s-a decis exproprierea parţială a corpului dominical fasc. No. 307, Frătăuţii Noi, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene şi corpul rustical fasc. No. 5502 din registrele fonciare pentru comuna cadastrală Frătăuţii Noi, în suprafaţă de 995 ha 17 a 95 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenii definitivă”[42]. „Deciziune de expropriere No. 243/20/3. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Ră­dăuţi, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 306, Frătăuţi Vechi, din re­gistrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 199 ha 68 a 33 mp, proprietatea Fondului bisericesc, în folosul „Fondului de pă­mânt bucovinean”, a devenit definitivă”[43].

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922, b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Olimpia Cuciurean la Frătăuţi Vechi”[44].

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[45]: Andrusiac Laurenţiu, cizmar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Kissinger Iacob, cizmar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Nicolaică Vasile, cizmar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Cârşmariu Ion, cizmar, domicinat în Frătăuţii Vechi; Hoffmann Emil, cizmar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Kissinger Emil, cizmar, domiciliat în Frătăuţii Noi; Albus Franz, croitor, domiciliat în Frătăuţii Noi; Gaschler Frantz, tâmplar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Holerbaum Ferdinand, morar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Gheorghiţă Vasile, fierar, domiciliat în Frătăuţii Noi; Weber Gheorghe, tâmplar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Beer Simon, morar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Dechter Sali, modistă, domiciliată în Frătăuţii Noi; Manz Albrecht, morar, domiciliat în Frătăuţii Noi; Rosenhec Gabriel, curelar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Hertzig Leopold, perier, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Ratmaher Johann, tâmplar, domiciliat în Frătăuţi; Böhmer Iohann, croitor, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Ratmacher Ernest, cizmar, domiciliat în Frătăuţi; Ettinger Oscar, morar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Sager Richard, fierar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Niculăică Teodor, fierar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Herman Katz, mmăcelar, domiciliat în Frătăuţii pe Suceava; Veber Carl, fierar, domicilist în Frătăuţii Vechi; Weber Friederich, rotar, domiciliat în Frătăuţii Vechi; Cristian Weber, rotar, domiciliat în Frătăuţii Vechi.

1941: Printre primii Eroi ai României Mari, „morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24”[46], se numără şi Leonte Gheorghe, sergent, ctg. 1935, cu ultimul domiciliu în comuna Frătăuţii Vechi, judeţul Rădăuţi, mort la 17 iulie 1941, şi Grigoraş Ioan, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Costişa, judeţul Rădăuţi, mort la 3 iulie 1941.

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[47]: Frăţilă Gh. Pavel, seria 1938, media 7,64, numit în comuna Frătăuţii pe Suceava, postul III, jud. Rădăuţi; Cocoară I. Mihai, seria 1938, media 7,31, numit în comuna Frătăuţii Vechi, postul XII, jud. Rădăuţi; Lungu Gheorghe, seria 1938, media 7,40, numit în comuna Costişa Iaz, postul I, jud. Rădăuţi”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[48], următorii învăţători şi învăţătoare: Vlasie Dumitru, comuna Frătăuţii Vechi, jud. Rădăuţi, media 7,91”.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[49], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Popovici Silvia, de la Frătăuţii Noi, Căpreni, la Costişa; Isopescu Olivian, de la Horodnicu de Jos, Centru, la Frătăuţii Noi, Sasca; Pascuţ Anastasia, de la Frătăuţii Vechi, la Frătăuţii Noi, Suceava; Viforeanu Aurelia, de la Frătăuţii Noi, Suceava, la Hurujueni; Sălceanu Dumitru, de la Negostina, la Frătăuţii Noi, Căpreni; Sălceanu Victoria, de la Negostina, la Frătăuţii Noi, Căpreni; Ştreangă Vasile, de la Frătăuţii Noi, la Rădăuţ, oraş, cu post, cu tot; Călinescu Vasile, de la Baineţ, la Costişa; Hudicovschi Onofrei, de la Costişa, la Balcăuţi; Hudicovschi Olga, de la Costişa, la Balcăuţi; Dociu Natalia, de la Costişa, la Burla; Popovici Silvia, de la Frătăuţii Noi, Căpreni, la Costişa; Costea Ipolit, de la Calafindeşti, la Costişa.

1948: „Tablou de întreprinderile naţionalizate trecute în administrarea comunelor, potrivit dispoziţiunilor art. 1, aliniatul penultim, din legea N. 119 din 1948, şi pentru care urmează să se ia deciziuni în cauză de către Preşedinţia Consiliului de Ministri: Moara fostă proprietate a moştenitorulor lui Scharf David din comuna Frătăuţii Noi; Moara fostă proprietate a Zoe Costişa din comuna Costişa”.

În Frătăuţi s-au născut publicistul Dumitru C. ISOPESCUL (3 octombrie 1839), profesorul gimnazial şi autorul de manuale şcolare Samuil ISOPESCUL (9 decembrie 1842), sculptorul Ioan GHEORGHIŢĂ (5 ianuarie 1886), pictorul Vespasian LUNGU (21 iulie 1927), doctorul în metalurgie Laurentie SOFRONI (23 noiembrie 1928), cercetătorul ştiinţific Gheorghe SIREŢCHI (5 februarie 1932), pictorul Doru Vasile ULIAN (30 ianuarie 1944), scriitorul Mihai TATULICI (3 august 1948) şi regretatul fost preşedinte al CJ Suceava şi primar al Sucevei, Constantin SOFRONI, sociolog, caricaturist înzestrat – printre altele şi un prieten de nădejde al artei şi al celor care o făptuiesc.

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 352

[2] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 15/1893, p. 2

[3] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 428

[4] Ibidem, p. 429

[5] Ibidem, p. 435

[6] Ibidem, p. 436

[7] Ibidem, p. 524

[8] Ibidem, p. 528

[9] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 40, 1876 p. 44, 66, 1907 p. 122, 167

[10] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[11] REVISTA POLITICĂ, Anul I, Nr. 11, octombrie 1886, p. 4

[12] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 7, 15 aprilie 1888, p. 9

[13] Revista Politică, Anul IV, nr. 16 / 15 august 1889, pg. 9

[14] REVISTA POLITICĂ, Anul IV, nr. 17 / 1 septemvre 1889, pg. 6

[15] DEŞTEPTAREA, Nr. 2/1895, p. 19

[16] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 44/1896, p. 4

[17] DEŞTEPTAREA, Anul IX, Nr. 43 din 7/20 Iunie 1901, pag. 3

[18] La Frătăuţii Vechi, a cântat Ion Luchian (Puico, din dragostea nost’).

[19] La Crasna-Ilschi, a cântat Verona Iliuţ.

[20] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[21] Apărarea Naţională, Nr. 29, Anul II, joi 18 aprilie stil nou 1907, p. 2

[22] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[23] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 97, 98

[24] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucuvineni, Nr. 4, Anul III, 18 iulie 1913, p. 63

[25] Ibidem

[26] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor, Nr. 13 şi 14, Anul III, 29 mai 1914, pp. 221, 222

[27] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[28] Monitorul Bucovinei, Fascicula 66, Cernăuți, în 18 Septemvrie nou 1919, pp. 4-7

[29] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi în 13 Martie nou 1919, p. 7

[30] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi în 20 Martie nou 1919, pp. 4-6

[31] Monitorul Bucovinei, Fascicula 13, Cernăuţi 15 aprilie nou 1921, pp. 157-161

[32] Monitorul Bucovinei, Fascicula 11, Cernăuţi 30 martie nou 1921, pp. 128-133

[33] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[34] Monitorul Bucovinei, Fascicula 3, Cernăuţi 3 februarie nou 1921, pp. 28-33

[35] Monitorul Bucovinei, Fascicula 2, Cernăuţi 25 ianuarie nou 1921, pp. 18-21

[36] Monitorul Bucovinei, Fascicula 30, Cernăuţi în 24 Mai nou 1919, pp. 4-6

[37] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi în 20 Martie nou 1919, pp. 4-6

[38] Monitorul Bucovinei, Fascicula 21, Cernăuţi în 19 Aprilie nou 1919, pp. 6. 7

[39] Monitorul Bucovinei, Anul 1919, Cernăuţi, în 30 Septembrie nou, Fascicula 68, pp. 5 şi următoarele

[40] Monitorul Bucovinei, Fascicula 68, Cernăuţi 30 septembrie nou 1919, p. 5

[41] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[42] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi, 1 iunie nou 1921, pp. 213-216

[43] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 229, 230

[44] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[45] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[46] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[47] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[48] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[49] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Frasin

Frasin, în Kaindl

FRASIN. Menţionat ambiguu în „sămile” mănăstirii Voroneţ din 1745, drept „Frasănii”, apoi, odată cu arendarea Stulpicanilor şi a cătunelor din jur, în 17 iulie 1782, unor evrei, Marco din Suceava şi Solomon din Gura Humorului,  prin avertizarea acestora că „la Frasin nu se va vinde nici o băutură”, satul Frasin avea, totuşi, în 1774, 21 de familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Câmpulungului Moldovenesc, 1 popă şi 15 ţărani, numărul gospodăriilor ajungând, în 1784, la 73.

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Frasin „12 – toată suma caselor”, însemnând toţi atâţia birnici, şi anume: ruşii Cozma DRELCIUC, Fodor UTAŞCIUC, Hrihor DRELCIUC, Ivan BUHANIUC, van  KARACIUC, Iacob TANILCIUC,Hrihor PARIGINIUC, Vasile TANILCIUC, Ştefan TANILCIUC, Iacob BUHANIUC, Matei OBLIZNIUC şi Istrati, ungurian.

1804: „Curând a fost fondată colonia de lemnari din Frasin, pe Moldova, și apoi cea din Păltinoasa (1817)”[2]. Alţi coloni germani se stabilesc la Frasin între anii 1841-1843[3], în condiţiile în care, în 1837, erau 57 de familii[4]. „La începutul secolului al XIX-lea, a fost fondată colonia de muncitori germani pentru prelucrarea lemnului din Frasin, pe Moldova (lângă Bucşoaia); dar, la început, știm doar de înființarea unei mici așezări, cu populaţie germano-boemă de lemnari, în acest loc, încă din 1804. Acum (la 1900 – n. n.) trăieşte în Frasin, întărită de imigrația ulterioară, o populaţie de circa 200 de germani majoritari catolici”[5].

În 1820, exista, la Frasin o „rafinărie de potasă”, la care valorificau lemnul coloniştii germani de prin satele din apropiere.

1857: Carl Denarowski, „călătorind la Dorna, în scopul documentării, Denarowski a beneficiat de „toate facilitățile unei excursii montane”, adică de panorama unor „munții înalți, impunători pe ambele părți ale localității, un birou poștal și o stradă comercială foarte bună”[6]. Sosise, prin Gura Humorului, prin satele Bucșoaia și Frasin, care l-au frapat prin faptul că formau „un contrast puternic” cu sud-estul provinciei. De la Gura Humorului începe „lanțul muntos”, cu coline domoale, rareori întrerupte de „ziduri abrupte de stâncă”, acoperite cu păduri de brad și molid, i-au făcut impresia unui adevărat „parc natural”, în care, ici și colo, „se ridică mesteceni și coloanele lor” strălucesc printre „ramurile întunecate” ale conferelor. „Se formează dealuri luxuriante și stufoase, care sunt succesive și cresc mereu în formațiuni conice”, odată cu „ridicarea și înălțarea muntelui”, „în vârful căruia se află, uneori, un singur molid zvelt”, care parcă se bucură singur de „o vedere pitorească originală”[7].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşzi cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[8].

În 24 iunie 1888, arhiducele Rainer, care inspectase miliţiile din Cernăuţi şi din Suceava, se îndrepta, cu trenul, spre Vatra Dornei. În gara Frasin, arhiducele a zărit un cor de o sută de copii din Bucşoaia, cor dirijat de învăţătorul lor, care purta o medalie de război în piept, şi a ordonat oprirea trenului. Coborând pe peron, arhiducele Rainer a aflat că învăţătorul se numea George Sidorovici şi că dobândise medalia de război în Bosnia. „Apoi, întrebându-l ce fel de populaţiune locuieşte prin părţile acestea şi răspunzându-i-se că Românii, Alteţa Sa s-a bucurat şi îndatori pe dl. Sidorovici ca să mulţumească tuturora pentru primirea ce i s-a făcut”[9].

În 1890, comuna Frasin avea 1.008 locuitori, primar fiind Ioan Caraciuc. „Cea mai nouă fabrică de cherestea din Bucovina este cea din Frasin, care a fost construită în 1899 şi echipată cu toate inovațiile în tehnologie cunoscute până la acel moment. Aceasta preia buștenii direct din pădurile întinse ale Fondului religios şi îl transportă la gaterele menționate anterior, iar de acolo, în gara Frasin; buştenii sunt aduşi pe o cale navigabilă pe larg ramificată, iar după rularea pe o linie cu aburi de fabricare, se furnizează materia primă. Ambele sisteme reprezintă tipuri mai mult sau mai puțin perfecte ale tuturor sistemelor de exploatare forestieră, care se aplică și în pădurile Bucovinei. Cele două cazane cu abur pentru gaterele din Frasin au fost furnizate de Institutul de inginerie mecanică Arhiducele Friedrich din Ostrau. Motorul cu aburi, de la fabrica de mașini Nicolson, din Budapesta, oferă 250 de cai putere și operează opt ferăstraie cu 180 de lame de ferăstrău. Gaterele au fost achiziționate de la Topham din Viena și Nicolson din Budapesta. Patru fierăstraie circulare, trei de tăiat transversal (unele cu funcționare electrică) încă funcționează în fabrica din Frasin, iar sistemul de iluminat electric include 8 becuri cu arc și 180 de becuri normale. Costurile totale de producție ale fierăstrăului din Frasin au fost de aproximativ 350.000 coroane. Consumul de bușteni poate fi estimat la aproximativ 50.000 de metri cubi. Fondul religios are în jur de 25.000 de hectare pe valea Suha, în mare parte păduri, iar producția materială se presupune a fi în jur de 70.000 de metri cubi. De la Drumul împărătesc, din Frasin, un drum lung de aproximativ 18 kilometri duce, prin Stulpicani, către Ostra și constituie ruta principală pentru zona văii Suha; în legătură cu acest drum, a fost înființată o linie pentru transport cu aburi, în vagonete; ea trebuie extinsă în valea principală. Drumuri forestiere, însumând aproximativ 15 kilometri, au fost create pe văile Gemenea, Muncel și Botuşan, iar o potecă forestieră, de 6 kilometri, în Braniştea. Gara Frasin este conectată cu fierăstrăul fabricii, iar aceasta este conectat, cu o pistă industrială, la stația gării locale Frasin. Pista are direcții și condiții de pantă foarte favorabile. Raza minimă este de 80 de metri, cel mai mare gradient, pe linia principală, nu este mai mare de 33 grade 2 minute pe milă, iar pe pistele laterale, de 41 grade 8 minute pe milă”[10].

1897: O colectă publică pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, în decembrie 1897, menţionează, în Frasin, doar un singur donator, pe Ilie CRACIUC[11].

1901, dialectologul Gustav Weigand: „Am petrecut noaptea (de 7 spre 8 august – n. n.) în casa preotului din Bucşoaia[12], la vărsarea râului din Suha în Moldova. Bulgari nu locuiesc pe această vale, după cum s-ar putea presupune, în baza hărții etnografice  Kieperts, dar huţuli, în Ostra, germani în Negrileasa (Schwarztal), iar celelalte comunități de pe valea Suhăi sunt românești sau amestecate cu huţuli, în Gemenea și Frasin”[13].

1910: Flondor, care ieşea rar, dar însoţit de „muzicanți, călăreți și steaguri” [14], din conacul de lângă Storojineţ, conac înconjurat de slujitori, care s-au stabilit în preajma care, mai târziu, avea să se numească Flondoreni, folosindu-se, ca de atâtea alte ori, „și de o înțelegere cu liderul partidului evreilor din Bucovina, Dr. Straucher” [15], supărat fiind pe faptul că muntenii „s-au hotărât să treacă şi ei peste voinţa partidului şi a căpitanului Iancu Flondor” [16], „trădat şi vândut pe contele Bellegarde ca luda pe Hristos” [17], impunând candidatura lui Stefanelli, care, „unanim proclamat de candidat pentru senatul imperial” la fiecare adunare electorală în parte, organizate la Frasin, Stulpicani, Bucşoaia, Vama, Câmpulung, Fundu Moldovei, Pojorâta etc. „s-a hotărât a lucra din răsputeri contra candidaturii contelui Bellegarde”, deşi, peste tot, câte „o ceată mică de Bellegardişti, seduşi prin nişte agitaţiuni condamnabile, au încercat să conturbe adunarea”[18]. La Frasin[19], la Stulpicani[20], unde „adunarea hotărăşte cu unanimitate de voturi să-l provoace pe contele Bellegarde, care e străin de lege şi de neam, ca să-şi retragă candidatura”, T. V. Stefanelli, „unanim proclamat de candidat pentru senatul imperial” la Bucşoaia, mai ales după ce „dl exarh Ioan Procopovici, care a desfăşurat poporenilor daunele cele mari şi ruşinea nemaipomenită pentru întreg neamul românesc, dacă ar fi ales în parlament, din partea românilor câmpulungeni, un bărbat de un neam străin, precum este dl conte Bellegarde”, a rostit, desigur, numai „cuvinte pline de dragoste faţă de poporul românesc”. Dar, în ciuda propagandei ostile, contele Bellegarde câştiga alegerile în Frasin[21], cu 296 de voturi, faţă de 50 ale lui Stefanelli şi 0 (zero!) voturi ale lui Onciul şi, astfel, Frasin pătrundea în mit.

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Frasini, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată pe partea dreaptă a văii Suha, la con­fluenţa sa cu râul Moldova, şi lipită, în partea de Nord, de comuna rurală Bucşoaea. Suprafaţa: 17,62 kmp; po­pulaţia: 1.008 locuitori, jumă­tate ruteni şi germani, de religie gr. or. pentru majoritate. Este străbătută de drumul districtual şi de linia ferată indus­trială Bucşooea-Ostra; peste marginea de nord a comunei trece drumul mare Gurahumora-Câmpulung, precum şi linia fe­rată Hatna-Câmpulung. Este staţie de drum de fier, are un oficiu telegrafic; ţine de şcoala şi de biserica din Bucşoaea. La 1776, era în posesia mănăstirii Voroneţ. Are o fabrică mare de scânduri. Populaţia se ocupă cu ex­ploatarea pădurilor şi cu lu­crul în fabrică; parte însă se ocupă cu prăsila de oi şi de vite mari. Comuna posedă 112 hectare pământ arabil, 287 hectare fânaţuri, 4 hectare grădini, 289 hectare izlaz, 1.070 hectare pădure. Se găsesc 47 cai, 349 vite cornute, 369 oi, 249 porci, 48 stupi de albine”[22].

1914-1918: Au depus jertfa de sînge pe altarul Bucovinei „Infanteristul Dumitru Pircu, Frasin, Regimentul 22, mort”[23]; „Corporalul Ion Piteiciuc, Frasin, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[24]; „Infanteristul Ilie Chiş, Frasin, Regimentul 22, rănit”[25]; „Ioan a Mariei Drelciuc, din Frasin, a participat la război şi ar fi picat, în anul 1915, pe frontul rusesc, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Susana a lui Ioan Drelciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[26].

1922: Într-un ordin al Ministrului secretar de Stat la Departamentul Economiei Naţionale, referitor la crearea de stocuri pentru CFR de către fabricile de cherestea din România, aflăm numele fabricilor din Bucovina[27] şi a proprietarilor lor: Fabricile din Găineşti şi Suha, jud. Baia, şi din Frasin şi Vatra Dornei, din jud. Câmpulung, ale Societăţii „Dacia”, cu sediul în Bucureşti.

1922: Prin ordinul No. 322/22, referitor la „Mişcarea în învăţământul primar”, au fost făcute numirile în învăţământul bucovinean, în baza concursurilor organizate de Consiliul şcolar al ţării, a). în calitate de învăţători superiori: Dimitrie Mihalaş la Frasin”.

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[28], următorii învăţători şi învăţătoare: Scutelnicu Emilia, comuna Frasin-Bucşoaia, jud. Câmpulung, media 7,06”.

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Frasinul”, comuna Frasin, judeţul Câmpulung.

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[29], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Manolache Gheorghe, de la Frasin, la Bucşoaia; Gorea Dumitru, de la Bucşoaia, la Frasin; Petrescu Cornelia, de la Cârlibaba, la Frasin.

1948: „Se înfiinţează, pe data publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial[30], Centrala Industrială a Lemnului… Fac parte din Centrala Industriei Lemnului, următoarele întreprinderi industriale: „Dolliner şi Dauber”, cu sediul în Frasin; „Domeniile Bucovina”, cu sediul în Frasin”.

1949: A fost numit Tiţă Constantin, director la Şcoala elementară Frasin, în învăţământul elementar, ciclul I, iar Drelciuc Petru, director la Şcoala profesională forestieră Frasin, „şcoală de calificare”[31].

La Frasin s-au născut scriitorul George SIDOROVICI (13 februarie 1920), sculptorul Vasile PÎNZAR (19 decembrie 1926) şi prozatorul Radu MAREŞ (3 martie 1941).

Frasin, biserica rusească, înainte de 1914

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 244

[2] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 21

[3] Ibidem, p. 66

[4] Ibidem, p. 137

[5] Ibidem, p. 384

[6] Capitolul „Reise nach Dorna” (O excursie la Dorna), pp. 1 și următoarele.

[7] Denarowski, Dr. Carl, Die mineralquellen in Dorna-Watra und Pojana-Negri in der Bukowina, Wien 1868

[8] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[9] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 13, 15 iunie 1888, p. 7

[10] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[11] DEŞTEPTAREA, Nr. 4/1898, p. 30

[12] La Bucşoaia, au cântat Domnica Grigoraş, de 55 ani (Frunză verde de-alunică), şi Nicolai a lui Petrea Flocea (41 ani).

[13] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[14] Revista Politică, nr. 5, Anul VI, Suceava, în 13 noiembrie 1910, p. 3

[15] Ibidem, p. 2

[16] Revista Politică, Nr. 6, Anul VI, Suceava, în 20 noiembrie 1910, p. 3

[17] Revista Politică, Nr. 26, Anul VII, Suceava, în 23 aprilie 1911, p. 4

[18] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, Cernăuţi,  joi 21 martie stil nou 1907, p. 2

[19] „Aici erau adunaţi, în număr impozant, poporenii din comunele Frasin, Doroteea şi Bucşoaia, în frunte cu zelosul paroh Truţă Popescu, vrednicul primar Sahleanu şi secretarul comunal Sidorovici” – p. 2

[20] „Peste 300 de poporeni din satele învecinate Negrileasa, Gemenea, Slătioara şi din Ostra erau deja adunaţi într-o sală spaţioasă, când intră dl Stefanelli, aclamat fiind de cei prezenţi cu multă însufleţire” – p. 2

[21] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, pp. 304, 305

[22] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 96, 97

[23] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[24] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[25] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[26] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[27] Monitorul Oficial, Nr. 133, 11 iunie 1942, pp. 4872-4874

[28] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[29] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[30] Monitorul Oficial, Nr. 167, 22 iulie 1948, pp. 6049-6052

[31] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846