şi te vei naşte iarăşi; ca să fii

trec anotimpuri iar prin gara veche

şi nostalgii într-un timid balans

când, întâlnindu-mi pasărea pereche,

fără de veste o ivit la dans,

păşim alături în salonul gării

doar surâzând confortului burghez

ademenit de jertfa lumânării,

iar păsării în place că visez,

*

afară-i frig şi-ncărunţesc tăciunii

în cerul din înalte pribegiri

din care curg luminile în funii

spre cei ce cată alte izbăviri,

iar pasărea cu aripa-mi atinge

contururile sufletului vii:

aşteaptă – zice, în curând va ninge

şi te vei naşte iarăşi; ca să fii

*

doar ţie să mă-nchin, Divine!

o taină-i fiecare clipă

pe care-o seamăn pe ogor

ca să îi crească o aripă

şi-apoi să se înalţe-n zbor

ducând fărâmele din mine

în cuibul clipelor ascuns,

acolo unde cică-i bine

de ai norocul şi-ai ajuns

*

căci rătăcirile sunt multe

şi calea-n faţă îmi descheie

mereu ademeniri oculte

criptate-n suflet de femeie

şi-atras în cursă de destin,

de ce mi-a fost ursit odată,

eu tot femeilor mă-nchin,

deci voi fi tras la judecată

*

ca să mă apăr – doar sunt fiu

ce nu acceptă vreo robie,

nici întuneric, nici pustiu

pentru pretinsă veşnicie,

iar cei ce se socot stăpâni

şi-n lanţuri ferecă destine

să-mi scoată cuiele din mâini

doar ţie să mă-nchin, Divine!

*

căci suntem pururi împreună!

Fără titlu, de Radu Bercea

sunt doar ţăranul care trece

ducându-şi cântecul pe umăr

pe când frunzişul se petrece

şi nici nu mai apuc să-l număr,

ci-l potrivesc în nişte file

în care spun doar ce-am trăit

tot întrebând: tu vezi, copile,

că totuşi toamna-i asfinţit?

*

şi-atunci din frunza lui cea sfântă

copilul care-am fost odată

îmi face semn s-aştept şi-mi cântă

cântarea lui desferecată

de primăvara vârstei sale

de parcă ar dori să-mi spună:

păşeşte liniştit pe cale

căci suntem pururi împreună!

*

cântec pentru roman istrati şi tiberiu cosovan

când nu au mai venit la cină

nici n-a fost nimeni să-i aştepte

şi frunzele cădeau pe trepte

în lungi aleanuri de lumină,

şi cerul clătinat în dungă

de clopotul ca o părere

pieziş mai scăpăta durere

pe calea încă mult prea lungă

*

şi parcă fără paşi grăbind

spre înălţimile profunde

în care cineva se-ascunde

sub tânguirea din colind

căci doar atunci când nu se ştie

ne stăpâneşte şi-nfioară

să-l aşteptăm şi-a doua oară

blând răstigniţi în poezie

*

ți-i viața încă fără preț

hai, pune-ți mantia de gală

pe care s-au bătut zarafii

sub emisfera boreală

ce-și scutură mereu canafii

peste-nsetări de veșnicie

și evadări în tinerețe

căci vinul fierbe-n poezie

de parcă-ar vrea să te învețe

*

să crezi în tine și să fii

mai mult decât ți-a dat ursita

pășind prin toamnele târzii

în care-a-ncărunțit ispita

și-aruncă brumele departe

năvod de jale și îngheț

căci doar în pagina de carte

ți-i viața încă fără preț