cântec pentru roman istrati şi tiberiu cosovan

când nu au mai venit la cină

nici n-a fost nimeni să-i aştepte

şi frunzele cădeau pe trepte

în lungi aleanuri de lumină,

şi cerul clătinat în dungă

de clopotul ca o părere

pieziş mai scăpăta durere

pe calea încă mult prea lungă

*

şi parcă fără paşi grăbind

spre înălţimile profunde

în care cineva se-ascunde

sub tânguirea din colind

căci doar atunci când nu se ştie

ne stăpâneşte şi-nfioară

să-l aşteptăm şi-a doua oară

blând răstigniţi în poezie

*