cântec pentru roman istrati şi tiberiu cosovan
când nu au mai venit la cină
nici n-a fost nimeni să-i aştepte
şi frunzele cădeau pe trepte
în lungi aleanuri de lumină,
şi cerul clătinat în dungă
de clopotul ca o părere
pieziş mai scăpăta durere
pe calea încă mult prea lungă
*
şi parcă fără paşi grăbind
spre înălţimile profunde
în care cineva se-ascunde
sub tânguirea din colind
căci doar atunci când nu se ştie
ne stăpâneşte şi-nfioară
să-l aşteptăm şi-a doua oară
blând răstigniţi în poezie
*