Brucan-ul Cristoiu vs Deşteptarea României

Brucan-ul peltic Ion Cristoiu

*

Pururi un trântor de activist excelent plătit, huzurind în suficienţa lui, fără nimic prin care să se îndreptăţească (cărţile pe care le-a tipărit – pleavă ca şi gazetăria găinilor care nasc pui vii), Brucan-aşul peltic Ion Cristoiu, neostenit lingău de funduri ba iliesciene, ba băsiste, se dă ca-n gard în demnitatea generaţiilor inteligente, care, revendicându-şi demnitatea, refuză să se mai închine mafiei politruce, din care gângăvitul Cristoiu face parte. Gângăvit la minte, nu doar în molfăirea cuvintelor limbii române.

*

Cristoiu are ce are cu Joahannis Vodă-n lobodă – nici eu nu mă topesc de dragul lui, mai ales că manifestă o inteligenţă cu lungoare, precum a lui Cristoiu – şi, ca să dea în Johannis, neagă dumnezeescul generaţiilor tăcute până de curând. Tăcute, nu mute, pentru că mut este Ion Cristoiu. Tăcerea este freamătul gândirii, pe când muţenia e doar înşirare fonfăită de pleavă verbală, e însuşi Ion Cristoiu, acest vârf al imbecilităţii jurnalistice din România.

*

Fără îndoială că strada, prin oportunităţile pe care le oferă în dreapta şi în demna ei revoltă, va fi, ca şi în 1989, amuşinată jigodeşte şi de alţi Băsescu, Cristoiu (la Suceava, gângania Sfetcu e gata să se sacrifice pentru Bucovina! – hai, sictir!), Ghişe, Nicolici, Oprea, Dragnea, Blaga, Olteanu, Gorghiu (pardon, asta a amuşinat doar prin nădragii celuilalt Olteanu) etc.

*

Profitori au fost, profitori vor fi încă, dar ce le pasă generaţiilor inteligente de ei! Oamenii care mărşăluiesc, în aceste nopţi, prin Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Sibiu, Constanţa şi aşa mai departe doar îşi revendică dreptul fundamental la deminitate, nimic altceva. Dar de unde să ştie Brucan-ul gângăvit Ion Cristoiu ce înseamnă demnitatea umană, ca să simtă nevoia să o şi respecte!?

Rock-ul trebuie scos la lumină! Căci este lumină

Rock-ul, îmbrâncit în subsoluri, încă luminează suflete

*

Rock-ul românesc înseamnă, astăzi, o carte de vizită a culturii române în străinătate, cu largă audienţă şi apreciere. În domeniul muzicii rock, România evoluează în Liga Campionilor. România viitoare, România tinerilor care, prin sacrificiul lor predestinat, au solidarizat un popor. Rock-ul înseamnă îndumnezeire şi solidaritate. Frăţie.

*

Judeţul Suceava se numără printre puţinele unităţi administrative din ţară, care, prin proiectele sale culturale, a statornicit temeinic adresabilitatea spre adolescenţi şi tineri, scoţând la lumină şi oferindu-le muzica lor, într-un festival care exclude orice risc şi în care sufletele tinerilor vibrează între pământ şi cer. Încet, încet, sucevenii s-au putut convinge că rock-ul înseamnă o muzică dumnezeiască, pururi proaspătă, şi cu mesaje de apărare doar a demnităţii umane. Noi avem “Bucovina Rock Castle”, dar nu-i suficient doar atât. Ştiu lucrul ăsta de multă vreme, dar abia acum cred că e obligatoriu să desăvârşesc ceea ce există, drept omagiu faţă de tinerii care au solidarizat un neam.

*

Rock-ul trebuie scos, peste tot, la lumină. Ceea ce noi, bucovinenii, deja am făcut. Dar mai are nevoie rock-ul, pentru a-şi vesti şi răspândi frumuseţea neprihănită şi pentru a-i lumina şi pe cei încă îndoctrinaţi şi îmbâcsiţi la minte, şi de o adresabilitate exhaustivă şi directă, pe care noi am identificat-o, în vara acestui an, cu ocazia Festivalului “Naţiunea Creatorilor”, şi anume concertele electro-acustice.

*

Un festival, la Suceava, pe la începutul lunii mai, în piaţa centrală a oraşului, ba poate că şi în pieţele altor oraşe din judeţ, cu concerte electro-acustice de balade rock – piese celebre, dar şi piese proprii -, interpretate de cele mai bune voci, care pot fascina şi fără armoniile orchestrale tari (precum tăriile cereşti), ar contribui şi la cunoaşterea rock-ului, şi la alungarea negurilor din căpăţânele bigoţilor, şi la promovarea festivalurilor de rock. Rock înseamnă muzicieni care creează şi interpretează şi generaţii creative, inteligente, care trăiesc muzica lor, adică universul lor armonios de revoltă şi de armonie.

*

Nu ştiu cu ce sprijin şi cu ce bani voi putea face Festivalul de rock electro-acustic “Balade Rock“, încă din mai 2016, dar ştiu că mă voi bate să îl fac. Pentru că publicul larg are nevoie de o degustare, înainte de a opta pentru vinul cel sacru, în defavoarea poşiricilor politruc îndătinate.

Partidele politice mai au o şansă. Ultima!

Deşteptarea României – foto: www.hotnews.ro

*

Protestele din întreaga ţară probează Deşteptarea României, care nu mai acceptă consecinţele politicianismului românesc. Şi totuşi, partidele politice, vinovate şi responsabile de dezastrul naţional, mai au o şansă: să se deştepte şi ele. Cum?

*

Simplu: conducerile tuturor partidelor, asumându-şi vinovăţia compromiterii democraţiei româneşti, să-şi depună demisiile, astfel ca partidele, primenite şi cu oamenii din stradă, să aleagă, cu adevărat democratic, noi, curate şi proaspete conduceri.

*

E utopic ce spun, desigur. Pentru că nu-i văd eu pe Dragnea, Zgonea, Gorghiu, Blaga, Băsescu, Tărâceanu, Oprea, Hunor, Geoană şi tot neamul şi nemoteiurile lor complice să se lase răzuiţi de pe scaunele cheremiste, tocmai acum, când tare drag le mai este să ne aibă pe toţi la cheremul lor.

*

NOTĂ: Precum în întreaga noastră istorie, obeza Biserică Ortodoxă Română îşi dispreţuieşte şi îşi trădează poporul. Chiar nu pricep trântorii ăştia bugetaţi că Biserica Neamului suntem noi, românii, de la opincă până la vlădică?

Iisus Hristos, rock-ul vs securiştii patriarhului

Obezi, de-atâta post şi rugăciune? – foto: www.antena3.ro

*

În zadar ne-a şi le-a vorbit Iisus Hristos despre pilda oii rătăcite; popimea română, trufaşă, obeză şi dictatorială, pusă mereu pe arţag, chiar dacă mai face paradă de numele lui Iisus, de mult nu-i mai urmează calea. Pentru regimentele de securişti în sutane rock-ul e “satanist”, nu pentru că ar fi, ci pentru că aşa li s-a înşurubat lor în cerebele. Iar iubitorii muzicii rock tot satanişti sunt, mugesc creieraşele lui Daniel & Co, acesta fiind motivul real pentru care popii, care nu lipsesc de la nici o sindrofie politică sau deschidere de crâşmă nouă, au refuzat să se înfăţişeze acolo unde ardeau lumânările victimizării unor generaţii neînţelese şi ignorate. Satanismul din minţişoarelor excesiv îngrăşaţilor de mai sus (dovadă că nu ţin posturile!) este singurul care există pe pământ. Rock-ul e muzică adevărată şi poezie netrucată, prin muzică şi prin poezie arătându-ni-se nouă, zi de zi, bunul Dumnezeu. Nici vorbă de umbre, de diavoli (îi aflaţi doar pe pereţii bisericilor, pictaţi ca să vă înspăimânte şi să faceţi danii), de spaime. Rock-ul este lumină, prospeţime, libertate – de asta îl iubesc mai ales tinerii şi intelectualii intelectuali.

*

Tocmai l-am auzit, adineauri, pe securistul Daniel insinuând parşiv că familiile victimelor abia acum “îl vor descoperi pe Dumnezeu, în Biserică”. Nu, tovarăşe securist: Dumnezeu există în tot şi în toate, inclusiv în rock şi doar în biserici din ce în ce mai rar şi mai îndepărtat. Tragedia de vineri nu a fost o pedeapsă dumnezeiască, care să ne înghesuie cu frunţile sub sutanele securiştilor obezi, care îşi zic Biserică. Ortodoxă, adică Adevărată. Securistul, dacă ne vom târî în faţa lui, dă de înţeles că ne-ar putea ierta. De parcă ar avea cineva nevoie de binecuvântarea unui astfel de anticrist…

Tragedie în universul rock-ului românesc

*

Tragedia de la Bucureşti este o consecinţă a dispreţului şi a nepăsării pe care îl manifestă statalitatea românească faţă de cultură. Cultura, pe care puhoaiele mocirloase de guvernanţi au îmbrâncit-o în masa amorfă a asistării sociale, înseamnă o obligaţie fundamentală şi a statului, şi a noastră, a tuturor.

*

În tinereţe, am făcut armata la pompieri – 8 luni numai la Bucureşti. Rolul nostru era, pe atunci, nu de a stinge focuri, ci de a le preveni, şi-abia atunci când se rata prevenirea, stingeam şi focuri. Eram trimişi mereu în patrule (în afară de activitatea ofiţerilor de la prevenire), ca să vedem şi să identificăm eventuale pericole. Nu exista spectacol în Bucureşti, nici la Suceava şi nici la Fălticeni, cum aveam să constat mai târziu, la care să nu fie trimisă o patrulă de pompieri, care să prevină, să vegheze şi, eventual, să intervină.

*

La Festivalul “Bucovina Rock Castle”, ediţie de ediţie, ne întâlnim, în zilele montării scenei, cu comandamentul pompieri, pirotehnişti, medici de ambulanţă, poliţişti şi jandarmi, iar după ce noi, organizatorii, suntem supuşi unui adevărat interogatoriu şi după ce ne facem cunoscute punctele noastre de vedere, fiecare profesionist care asigură securitatea festivalului ştie ce are de făcut. În prima zi de festival, înainte de primele probe de sunet, un ofiţer de pompieri şi un pirotehnist vin şi verifică la sânge totul, şi-abia după aceea permit începerea probelor de sunet. În preajma scenei rămân, însă, specialiştii necesari, chiar dacă s-au fost luat măsurile de prevenţie, iar amplasamentul în aer liber, pe structuri metalice, diminuează spre zero orice pericol.

*

În cluburi, însă, acolo unde supravieţuiesc trupele de muzică rock, nimeni nu încearcă măsuri de prevenţie. Iar consecinţele se cunosc. Nu dau vina pe cluburi, ci pe absenţa măsurilor de prevenţie şi pe desconsideraţia statului faţă de cultură. Fiecare judeţ are nevoie de câte un “Bucovina Rock Castle”, benefic şi pentru trupe, dar mai ales pentru milioane de iubitori ai muzicii adevărate şi netrucate.

*

Comunitatea rock din România este în doliu. Fac parte din această comunitate şi mă doare sufletul de-mi vine să arunc cu barda-n cer. Deşi ar trebui să arunc cu pietre în mlaştinile din care se tot înfiripă monstruoasa pletoră politică a statalităţii româneşti.