Cerşind pentru Bucovina Rock Castle 2016

NAZARETH

*

La Bucureşti, într-un club de rock, un incendiu suspect a curmat zeci de vieţi. La Paris, extremiştii au deschis focul, într-un club de rock, şi au murit mult prea mulţi iubitori ai muzicii noastre. Au scapat, totuşi, trei componenţi ai unei trupe celebre, care au părăsit clubul cu un sfert de oră înainte de atentat, iar la Cluj-Napoca şi la Suceava, noi, ăia cu Bucovina Rock Castle, răsuflăm măcar în parte uşuraţi. Pentru că de multă vreme ne chinuim minţile cum să facem ca să aducem, în vara viitoare, la Suceava, o trupă celebră – cea cu trei supravieţuitori la Paris.

*

Din tragedia de la Bucureşti, Guvernul României şi Preşedinţia nu învaţă nimic. Generaţia tânără are nevoie de muzica ei, pe care să o trăiască în condiţii de deplină siguranţă, în festivaluri precum Bucovina Rock Castle, care ar trebui organizate măcar câte unul la două-trei judeţe.

*

La Cluj-Napoca, comandoul artistic format din Mihnea Blidariu (Luna Amară), Lucian Francisc Csibi (Relative) şi Andi Drăguşanul (Toy Machines) s-a reunit în casa lui Andi şi a decis că e musai să cerşim 50.000 euro, ca să putem face din ediţia 2016 cea mai frumoasă ediţie a Festivalului “Bucovina Rock Castle”. Nu-i mai zicem festivalului şi “internaţional”, lăsând acest privilegiu organizatorilor de folcloroase, care, cum prind un ţambalagiu din Mahala şi un altul din Bălţi, cum se împopoţonează “Internaţional”.

*

Ca să putem aduce, la Suceava, şi o trupă de 50.000 euro (Suceava, fără pleaşcă, detestă cultura!), deci şi valoroasă, şi populară acum, doar amărâţii ăia de 50.000 euro ne lipsesc. Clujenii mei (Mihnea e din Bacău, iar Lucian din Topliţa) sunt pe cale de a convinge un sponsor mare, dar le trebuie logistică. Aşa se face că, de două zile, eu m-am scufundat în mărturiile ediţiilor de până acum ale festivalului nostru şi, cum adun suficiente mărturii pentru un “transport virtual”, cum i le trimit lui Andi. Mai postez şi pe site-ul meu, pentru că de aia e al meu, ca să nu pun pe el ce-mi ordonă Lungu sau numai ştiu (ba ştiu, dar mă abţin!) cine altul.

*

Dacă izbutim… Nu, asta e povara noastră şi nu o împărţim cu nimeni. Deci, au cântat şi v-au încântat, la Suceava, printre alte multe trupe, şi:

*

ALTERNOSFERA

COMA

DOG EAT DOG (USA)

IMPLANT PENTRU REFUZ

JINJER (Ucraina)

LUNA AMARĂ

NAZARETH (Anglia)

ROBIN AND THE BACKSTABBERS

SUPERHINKS (Macedonia)

THE AMSTERDAMS

VIŢA DE VIE

*

şi aşa mai departe, tot trupe una şi una, precum LAST HOPE (Bulgaria), VADER (Polonia), SUBSCRIBE (Ungaria), DUBIOZA KOLEKTIV (Bosnia Herţegovina), JAN AKKERMAN & BAND (Olanda), ZOB ŞI ZDUB, GRIMUS, TRAVKA, RELATIVE sau GUILTY PARTY (Ungaria).

Veste bună: Noi nu avem “păcatul primordial”!

Facerea, Cap. 1 şi 2 din “Biblia” ortodoxă – detaliu

*

Religia s-a născut în Carpaţi, pe muntele “Ar Ra Ar Aum” (Crezând în Soare, Crezi în Dumnezeu), adică Rarău. Şi ca filosofie, şi ca muzică (Imnele Uriaşilor sau Peanurile Tracilor, deci Colindele străvechi), şi ca Horă ritualică, şi ca mister, dar şi ca poezie (limbajul ritmicităţii) şi ca artă plastică (simbolistica totemică, moştenită drept “artă populară”), religia mă interesează. Am tot căutat rădăcinile filosofiei, muzicii, horelor, poeziei, simbolistii, dar şi ale credinţei, drept corolar al acestora, în toate cărţile religioase ale omenirii, anterioare “Bibliei”, şi toate cărţile spun aceleaşi lucruri, cu mici diferenţieri în expunere (la popoarele care cunoşteau scrierea – ideea se transmitea drept idee, iar la popoarele tribale – prin pilde). Prin urmare, era firesc să revin şi asupra “Bibliei” (nu am decât ediţia ortodoxă, tipărită de Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982), “tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Iustin” (cărturar de seamă al neamului românesc, bucovinean, prin naştere, asistent universitar la Cernăuţi, călugărit după ce fata de care se îndrăgostise, Vera Paşcan, mama lui Florin Piersic, s-a măritat cu doctorul în medicină veterinară Ştefan Piersic).

*

Afirmaţia “Ar Ra Ar Aum” am găsit-o subliniată şi în Psalmul 18 al lui David (p. 572), care începe, precum în textele chaldeiene, cu “poruncile lui Dumnezeu, scrise sus, pe Cer” şi continuă cu legenda hitită (scrierea hebraică e hitită) despre împuternicirea Soarelui de a-şi face templu din munte, bunul Dumnezeu făcându-şi “sălaş în Soare”:

*

“Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor lui o vesteşte tăria.

Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă.

Nu sunt graiuri, nici cuvânte ale căror glasuri să nu se audă.

În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor.

În soare şi-a pus sălaşul său şi el este ca un mire ce iese din cămara sa.

Bucura-se-va ca un uriaş, care aleargă drumul lui.

De la marginea cerului ieşirea lui,  şi oprirea lui până la marginea cerului; şi nu este cine să se ascundă de căldura lui”.

*

De la Psamul 18 al lui David am trecut, aşa cum logica obligă, la “facerea mâinilor lui”, pe care “o vesteşte tăria” şi am rămas surprins să aflu că Dumnezeu întâi l-a făcut pe om (coloana I, din Cap. 1), bărbat şi femeie, şi-abia mai târziu (coloana a doua, Cap. 2), l-a făcut pe Adam şi, ulterior, pe Eva. Ceea ce înseamnă că noi nu ne tragem din Adam şi Eva (privilegiul prietenului meu din Ierusalim, scriitorul Menachem M. Falek), ci din “oameni”, “bărbat şi femeie”, care n-au gustat din fructul oprit (erau pe pământ, nu în raiul pământesc) şi, drept efect şi consecinţă (sic!), nu ne-au stigmatizat cu… păcatul originar. Mai ales că bunul Dumnezeu, conform versului 28, după ce i-a făcut pe oameni, “i-a binecuvântat zicând: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi!”.

*

Ca om care crede în Dumnezeu, am urmat întru totul porunca, fiind mereu surprins că doar călugării din neamul meu îi sfidează bunului Dumnezeu această logică şi benefică poruncă. Prin urmare, când va veni vremea, mă voi înfăţişa Tatălui Ceresc (Iisus Hristos ne-a încredinţat, prin rugăciunea cu care ne-a binecuvântat, că ne este tată şi nu nemilos judecător) doar cu păcatele pe care le-am săvârşit, nu şi cu un stigmat ancestral, total de neînţeles.

*

Pagina 2 din Biblia ortodoxă

Altarul. In memoriam T. Robeanu

*

Astăzi, am primit, de la Editura “Muşatinii”, exemplarul semnal al cărţii “La Suceava, în Cetate”, de T. Robeanu, singura carte recuperatoare pe care Bucovina o închină marelui nostru antecesor. O senzaţie ciudată şi imposibil de descris m-a cuprins, o senzaţie pe care am mai trăit-o, împreună cu Emil Ursu şi cu Tiberiu Cosovan, atunci când am adus, de la Săcele, ţărâna martirilor bucovineni Zamfir Nicoară şi Dumitru Catană, cei care, în 1916, având de ales între a trage în “inamicul” român şi a-şi săpa singuri mormintele, au ales, la doar 19 ani, să-şi sape mormintele. Sau atunci când, fără presă de faţă, am depus pe mormântul lui Ion Grămadă, Eroul Bucovinei, cartea pe care el nu a mai izbutit să o adune între coperţi, “Cartea sângelui”, un debut, ca şi în cazul lui Robeanu, condamnabil de întârziat.

*

Ajuns acasă, am procedat ca de obicei: am aşezat-o icoană în raftul cu o parte din cărţile pe care le-am scris şi am tot privit-o, cu o adâncă împăcare a sufletului. Târziu, am şi fotografiat cartea icoană, cartea pe care atât de mult mi-am dorit să o adun din uitările şi nepăsările celor 110 ani, care s-au scurs ca o clipită, de la moartea marelui poet bucovinean şi până la întoarcerea lui în prezentul nostru deficitar de aduceri aminte şi de recunoştinţă.

*

Joi, la Biblioteca Bucovinei, începând cu ora 15, toţi doritorii pot primi în dar sfânta împărtăşanie întru identitate bucovineană, pe care o reprezintă cartea lui T. Robeanu. În fond, altarul cel adevărat şi veşnic este memoria şi binecuvântarea străbunilor care au urcat în cer. Aşa spun toate cărţile sfinte ale omeniri, iar eu aşa simt şi cred.

*