Rock-ul românesc, izgonit şi din cluburi!
*
După cumplita tragedie a lumii rock, încă în nemiloasă desfăşurare, politicul, media şi injustiţia caută să-şi scoată pârleala pe seama cluburilor, inclusiv pe cea a cluburilor care, de decenii, funcţionează ireproşabil. Datorită hăitaşilor puterii, o putere în aparentă letargie, dar care macină suflete omeneşti şi inteligenţe reale între pietrele de moară ale tergiversării lui Klaus Johannis & Co-partidele, proprietarii de cluburi, în marea lor majoritate iubitori ai muzicii şi, indirect, făptuitori de cultură, preferă să se facă fraţi cu dracul, până trec puntea, punând lacăte şi zăbrele chiar şi peste spectacolele deja programate.
*
De pildă, concertele angajate, pentru 28 noiembrie 2015, la clubul “Fabrica” din Bucureşti, ale trupelor BLAZZAJ din Timişoara şi TOY MACHINES din Suceava au fost anulate. Pentru rock-ul românesc urmează o perioadă grea: cluburile vor fi închise pentru concerte, iar când nu vor fi închise, părinţii nu-şi vor mai lăsa copiii în astfel de spaţii. Televiziunile şi radiourile în mod tradiţional ignoră rock-ul, în beneficiul manelismului (de ochii lumii, dar precum fiarele de pradă, televiziunile înşfacă, abia acum, doar hartanele tragicului şi le mistuiesc animalic), iar festivaluri în aer liber, care oferă deplină siguranţă şi pentru artişti, şi pentru fraţii lor, iubitorii de muzică rock, sunt atât de puţine, încât le numeri pe degete.
*
În confruntarea cu perfida putere dâmboviţeană, tineretul inteligent al României pierde totul, inclusiv libertatea lăuntrică a refugiului în muzica lui.