La CJ Suceava, un Gheorghe Flutur matur!

*

Astăzi, pe la 12 şi ceva, în biroul meu şi al lui Tiberiu Cosovan, de la Centrul Cultural “Bucovina”, a dat năvală domnul profesor Nicolae Barbă, pe care m-am bucurat atât de mult să-l văd, încât uitasem că l-am caricaturizat de curând. În fond, dincolo de tot şi de toate, suntem prieteni, iar timpul a călit în noi o frăţietate neaşteptată, dar durabilă. O ştie şi domnia sa, o ştiu şi eu.

*

Abia de am avut când să ne tachinăm reciproc şi, la fel de neaşteptat, s-a ivit şi Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, care mi-a întins mâna bărbăteşte, înfruntându-mi privirile, şi-atunci am băgat de seamă că din ochii lui Gheorghe Flutur a dispărut licărul acela metalic aidoma unui ascuţiş, cu care, prin voia soartei, firea mea seamănă aşa de mult.

*

În uşa biroului se oprise, timid, un domn, pe care îl ştiu de decenii, având noi şi un prieten comun, pe artistul plastic Radu Bercea, şi, privindu-l mai atent, l-am identificat drept domnul Gheorghe Niţă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean cu atribuţiuni în domeniul culturii. Recunoscându-l şi amintindu-mi de câte zeci de ori am tot discutat noi, pe treptele Muzeului din Gura Humorului, am izbucnit în râs. Şi pe dumnealui îl caricaturizasem, ba îl mai şfichiuisem cu nişte fraze mai tăioase ca privirea domnului Gheorghe Flutur de odinioară, pentru că nu-l recunoscusem după fotografii.

*

Imediat, s-a pus de o şedinţă, din partea Centrului Cultural “Bucovina” participând Viorel Varvaroi, Călin Brăteanu, Ion Băiţan, Tamira Gonda, Elena Bădăluţă, Carmen Chirap şi, nu ştiu din ce pricină, şi bietul de mine, care am prins “ergonomicul” din vecinătatea Preşedintelui (pentru că toţi ceilalţi au ales… distanţa), pregătit să-mi arăt colţii. Eventual să li se pară unora că aş zâmbi. Dar domnul Gheorghe Flutur a început să vorbească, spunându-ne că a venit ca să discutăm problemele curente, inclusiv cea a abundenţelor municipale şi comunale de contrafaceri folclorice, pe care va trebui să le stopăm cu hotărâre. A vorbit frumos, cu demnitate bărbătească, şi despre proiectele bune din mandatul domnului Ioan Cătălin Nechifor, pe care are de gând să le continue, încercând şi o rentabilizare a actului cultural, prin regândirea unei strategii, pe care va trebui să o convenim împreună.

*

O clipă, nu mi-am dezlipit ochii de ochii lui Gheorghe Flutur, ochi uşor osteniţi de suferinţă, după pierderea unor fiinţe de neînlocuit, şi, ca să nu mă las tras pe sfoară, l-am tot provocat cu vorba, curios să văd dacă i se va mai ivi tăişul metalic în priviri.  Şi nu s-a ivit, deşi tachinările deja tradiţionale dintre noi au continuat pe tot parcursul şedinţei, Gheorghe Flutur parând spiritual slobozeniile mele de ironii, multe dintre ele scăpate pe apa sâmbetei, deşi e doar luni. Şi am înţeles că domnul Gheorghe Flutur s-a maturizat, că nu mai caută bătălii, chiar dacă nu le refuză, pentru că simte că trebuie să şi dureze, nu doar să vânture. Un semn de două ori bun, pentru că doar faptele săvârşite pentru comunitate măsoară valoarea umană, şi pentru că, în acest echilibru, forţa lui Gheorghe Flutur va căpăta o specificitate foarte apropiată de nobleţe.

*

După o oră şi ceva de discuţii, într-o adevărată atmosferă de familie, în care domnii Gheorghe Flutur, Gheorghe Niţă şi Nicolae Barbă şi-au găsit lesne locurile cuvenite, noi, toţi, începând de la managerul Viorel Varvaroi şi terminând la nechematul de mine, chiar că am regretat că, datorită programului aglomerat, cei trei reprezentanţi ai judeţului au fost nevoiţi să plece. “Acum îl recunosc pe Gheorghe Flutur pe care îl ştiam eu”, i-am zis Preşedintelui, când am avut ocazia, iar dumnealui a strâns din umeri, intrând în nevinovăţia jocului: “Păi, da, am îmbătrânit şi eu!”. Nici vorbă. Gheorghe Flutur abia acum îşi conştientizează şi trăieşte adevărata tinereţe.

Jos fraierii lui Nechifor! Sus fraierii lui Flutur!

*

Nu mă interesează ce va face Gheorghe Flutur, ca proaspăt pomanagiu de arendăşie judeţeană, deşi colegul Victor T. Rusu îl aştepta ca pe Mesia, convins fiind că abia Gheorghe Flutur va începe şi finaliza bătălia pentru o adevărată reformă a “Cântării României” democratice băştinaşe şi pentru declararea Bucovinei, inclusiv de către UNESCO, drept “Euroregiune Tradiţională Protejată”. Fleoşc! Pe Flutur îl interesează doar înlocuirea fraierilor lui Nechifor cu fraierii lui Flutur. Altceva, nimic. Acum, cică de zor caută, printre altele, şefi pentru cultură. Printre alţii, pe Marius Zgâianu, care ar urma să-l înlocuiască pe Călin Brăteanu. Numai că Marius Zgâianu, cu o maturitate şi un bun simţ la care nu mă aşteptam, dar care mi-au plăcut, mi-a mărturisit că nu se simte vrednic, fără o zi de experienţă într-o astfel de instituţie, să râvnească la posturi. Dar îl convinge el, Gheorghe Flutur, să accepte! Se ştie că eu nu-l plac pe Brăteanu, dar, în comparaţie cu ăilalţi, Brăteanu e chiar dăştept, barbat şi intelectual! Un adevărat Ainştăin al balurilor gospodarilor şi al horelor Bucovinei.

*

De ce nu ar exista, măcar în domeniul culturii, concursuri oneste, la care să poată participa, examinaţi corect şi competent, intelectuali de calibru şi cu expertiză în astfel de activităţi creatoare? Pentru că nici lui Flutur nu pare să-i mai PSD PNL sau de PNLL şi baghetele măiestre şi înţelepte, pe care nu le-a dispreţuit, în ascuns, dintotdeauna.

*

Se vede treaba că Gheorghe Flutur a uitat că în judeţul care i-a picat pleaşcă în arendă mai trăiesc şi ştiutori de carte, unii chiar creatori, nu doar doinitori din frunză verde. Şi se mai vede un dispreţ, pe care nu-l înţeleg – iar ce nu înţeleg mă înfurie sau măcar mă deprimă – şi faţă de creatorii de cultură, dar şi faţă de lege. Iar ca să menţină concursurile şmecheroase de desemnare de manageri, pare-se că se va lăsa folosit de aceeaşi scamatoare judeţean-bugetată şi bugetabilă, care scoate şăfi după portrete robot de-a mai mare dragul, prin concursuri cu candidaturi unice, cu condiţia să o recompenseze bugetul public judeţean şi cu niscaiva miliarde pentru un săptămânal neînfiinţat şi o televiziune anonimă. Afacerea a mers cu Rădulescu, de ce nu ar merge şi cu Flutur?

*

Nu mă interesează ce va face Flutur. Ori cu fraierii lui Nechifor, ori cu fraierii lui Flutur, tot aia e. Dar am vrut să-i spun că e pe cale să mă dezamăgească definitiv. Ca s-o ştie.

Mari artişti, alături de Roman Istrati

*

Apariţia unei cărţi noi înseamnă, întotdeauna, o imensă bucurie şi nu doar pentru autor. Ieri, de pildă, când ne-a sosit, din tipografie, cartea “Ştrumfii Kremlinului”, de Roman Istrati, nu ştiu cine anume fremăta mai adânc şi mai luminos: autorul, Roman Istrati, sau Ambrozie Ovidiu Bortă-BOA, autorul copertei, sau poetul şi artistul fotograf Victor T. Rusu, autorul splendidului portret, sau caricaturistul Mihai Pânzaru-PIM, care venise special ca să se bucure cu mirosul îmbătător de tipăritură proaspătă. Şi au fost mulţi, mulţi, mulţi şi colegii mei de la Centrul Cultural “Bucovina”, care s-au bucurat şi de apariţia noii cărţi, dar şi de tonusul unui Roman Istrati senin şi gata de luptă cu nedreptăţile soartei.

*

Lansarea cărţii lui Roman Istrati va aduna, întru solidaritate culturală, artişti de primă mână, pe care i-a produs acest oraş: actorul Stelian Nistor, care va recita din opera lirică a lui Roman Istrati, şi minunaţii cantautori Mihaela Popescu şi Cornel Angelescu. Nu mai vorbesc de colegii lui Roman Istrati, de la Radio AS, care transformă fiecare izbândă a lui într-o sărbătoare a instituţiei şi a fiecărui om din colectivitate. Om, adică vibraţie dumnezeiască.

Vânătoarea de mărturii despre Bucovina

*

Am premeditat acest site, în primul rând, ca un depozit de mărturii despre istoria obştească a Bucovinei, în care, justificat, am inclus şi scrisul bucovinean, şi artele plastice, şi muzica veche valahă. Doream să ofer elevilor, liceenilor, studenţilor, autorilor de monografii şi de genealogii, dar şi împătimiţilor de identitate, mărturii vechi, unele pierdute prin cărţi şi prin gazete deja dispărute sau aflate, în stări de degradare îngrijorătoare, prin bibliotecile noastre şi ale lumii. O bună parte din mărturiile vechi le-am transformat, ulterior, în cărţi, dar ele există şi pe acest site, în care tot adun şi adun.

*

Iar dacă în fonotecarea celor vreo 5.000 de cântece vechi româneşti, şi eu, şi “Zicălaşii” suntem la cheremul trepăduşilor pe care schimbările politice îi eşuează în sistemul judeţean al culturii, în domeniul recuperărilor de memorie scrisă şi iconografică (litografia lui Szathmari despre depunerea darurilor, la Putna, în 1871, nu cred că a mai fost publicată în ultimul secol) nu depind decât de puterea mea de muncă şi de sănătatea acestui trup, cu care, de o viaţă întreagă, mă împac destul de bine, pentru că rezistă, fără să se revolte, robiei sufletului.

*

În iarnă, am observat că mărturiile despre Bucovina, din presa românească din Transilvania şi din Regat, sunt greu de identificat şi m-a bătut gândul să încerc să le copii, din gazetă cu gazetă, şi să le ofer celor care au nevoie de ele, de-a gata şi integrale. Doar că am transformat ortografia etimologistă, pe care puţini ştiu să o citească fonetic, în ortografie fonetică. În rest, deocamdată fără comentarii, doar reproduc textele pe care le caut metodic şi le reproduc pe cele mai multe dintre ele. E drept, scrâşnesc din dinţi, atunci când citesc, de pildă, că au opinat şi alţii, cu vreun secol şi jumătate în urmă, cum că istoria noastră, cu rare excepţii, “nu e nimic alta decât un registru de intrigi, trădări de patrie, egoism şi nepăsare” şi că politrucii epocilor diferite la fel “se vindeau pe sine, pe întrecute, şi patria duşmanilor noştri”. Cât de actuală, în privinţa insensibilităţii “boierilor urnelor de vot”, este ştirea din 1871, prin care se spunea că “boierimea Bucovinei, din cauze mai înalte, politice, excelă prin absenţa sa admirabilă”!

*

 Ştiu că printre prietenii acestui site există şi oameni care citesc doar… fotografii. Dumnealor le recomand să se ţină departe de rubrica “Arhivele bucovinene ale sufletului”, ca să nu rişte – Doamne, fereşte! – vreo toxiinfecţie intelectuală. Ceilalţi, dacă vor să existe şi în vremurile în care Eminescu şi Slavici îşi trăiau cu dumnezeiască demnitate umilirea socială, citească materialele care urmează şi împrospăteze-şi sufletele cu cu ea!

Luminile pleiadei, cu ecouri valahe din anii 1800

Gheorghe Scântei şi “Zicălaşii”

*

Lansarea celei de-a doua cărţi de înţelepciune, “Luminile pleiadei”, adunate, timp de o viaţă, de domnul Gheorghe Scântei, a fost însoţită de un concert, în trei părţi, al “Zicălaşilor”, care au cântat doar “zicale” de pe la anii 1800, colecţionate de neamţul nostru Johann Andreas Wachmann. Şi, astfel, “Luminile pleiadei” s-au înmulţit, împrospătându-mi sufletul.

*

Lansarea de carte şi concertul au fost filmate de tânărul meu coleg Lucian Căluşeriu, care mi-a promis că, într-o săptămână, va urca ambele filmări, şi pe cea integrală, şi concertul separat, pe net (dacă nu o face, mă plâng tinerei mele colege Veronica şi-i vai de el!). În afară de autorul cărţii, care ne-a încântat şi cu vocea splendidă şi mângăietoare a domniei sale, a mai vorbit despre cartea domnului Gheorghe Scântei şi artistul plastic Mihai Pânzaru-PIM. Iar eu, împreună cu viitorul meu coleg de birou, Tiberiu Cosovan, am făcut poze (eu şi o epigramă: Zicălaşii, mai cu jale, / mai cu patos şi temei, / au cântat nişte zicale / până au ieşit… Scântei! – adică cele două volume ale colecţiei de înţelepciune, realizată de domnul Gheorghe Scântei).

*

Atmosferă frumoasă, muzică divină, lunecând din veşnicia străbunilor în vremelnica ostenită clipită, în care ne-am adăpostit, şi vorbe de duh şi de sacralitate a sufletului, din care ne-am împărtăşit. În curând, filmele (m-ai auzit, Veronica?)!

*

*