La CJ Suceava, un Gheorghe Flutur matur!

*

Astăzi, pe la 12 şi ceva, în biroul meu şi al lui Tiberiu Cosovan, de la Centrul Cultural “Bucovina”, a dat năvală domnul profesor Nicolae Barbă, pe care m-am bucurat atât de mult să-l văd, încât uitasem că l-am caricaturizat de curând. În fond, dincolo de tot şi de toate, suntem prieteni, iar timpul a călit în noi o frăţietate neaşteptată, dar durabilă. O ştie şi domnia sa, o ştiu şi eu.

*

Abia de am avut când să ne tachinăm reciproc şi, la fel de neaşteptat, s-a ivit şi Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, domnul Gheorghe Flutur, care mi-a întins mâna bărbăteşte, înfruntându-mi privirile, şi-atunci am băgat de seamă că din ochii lui Gheorghe Flutur a dispărut licărul acela metalic aidoma unui ascuţiş, cu care, prin voia soartei, firea mea seamănă aşa de mult.

*

În uşa biroului se oprise, timid, un domn, pe care îl ştiu de decenii, având noi şi un prieten comun, pe artistul plastic Radu Bercea, şi, privindu-l mai atent, l-am identificat drept domnul Gheorghe Niţă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean cu atribuţiuni în domeniul culturii. Recunoscându-l şi amintindu-mi de câte zeci de ori am tot discutat noi, pe treptele Muzeului din Gura Humorului, am izbucnit în râs. Şi pe dumnealui îl caricaturizasem, ba îl mai şfichiuisem cu nişte fraze mai tăioase ca privirea domnului Gheorghe Flutur de odinioară, pentru că nu-l recunoscusem după fotografii.

*

Imediat, s-a pus de o şedinţă, din partea Centrului Cultural “Bucovina” participând Viorel Varvaroi, Călin Brăteanu, Ion Băiţan, Tamira Gonda, Elena Bădăluţă, Carmen Chirap şi, nu ştiu din ce pricină, şi bietul de mine, care am prins “ergonomicul” din vecinătatea Preşedintelui (pentru că toţi ceilalţi au ales… distanţa), pregătit să-mi arăt colţii. Eventual să li se pară unora că aş zâmbi. Dar domnul Gheorghe Flutur a început să vorbească, spunându-ne că a venit ca să discutăm problemele curente, inclusiv cea a abundenţelor municipale şi comunale de contrafaceri folclorice, pe care va trebui să le stopăm cu hotărâre. A vorbit frumos, cu demnitate bărbătească, şi despre proiectele bune din mandatul domnului Ioan Cătălin Nechifor, pe care are de gând să le continue, încercând şi o rentabilizare a actului cultural, prin regândirea unei strategii, pe care va trebui să o convenim împreună.

*

O clipă, nu mi-am dezlipit ochii de ochii lui Gheorghe Flutur, ochi uşor osteniţi de suferinţă, după pierderea unor fiinţe de neînlocuit, şi, ca să nu mă las tras pe sfoară, l-am tot provocat cu vorba, curios să văd dacă i se va mai ivi tăişul metalic în priviri.  Şi nu s-a ivit, deşi tachinările deja tradiţionale dintre noi au continuat pe tot parcursul şedinţei, Gheorghe Flutur parând spiritual slobozeniile mele de ironii, multe dintre ele scăpate pe apa sâmbetei, deşi e doar luni. Şi am înţeles că domnul Gheorghe Flutur s-a maturizat, că nu mai caută bătălii, chiar dacă nu le refuză, pentru că simte că trebuie să şi dureze, nu doar să vânture. Un semn de două ori bun, pentru că doar faptele săvârşite pentru comunitate măsoară valoarea umană, şi pentru că, în acest echilibru, forţa lui Gheorghe Flutur va căpăta o specificitate foarte apropiată de nobleţe.

*

După o oră şi ceva de discuţii, într-o adevărată atmosferă de familie, în care domnii Gheorghe Flutur, Gheorghe Niţă şi Nicolae Barbă şi-au găsit lesne locurile cuvenite, noi, toţi, începând de la managerul Viorel Varvaroi şi terminând la nechematul de mine, chiar că am regretat că, datorită programului aglomerat, cei trei reprezentanţi ai judeţului au fost nevoiţi să plece. “Acum îl recunosc pe Gheorghe Flutur pe care îl ştiam eu”, i-am zis Preşedintelui, când am avut ocazia, iar dumnealui a strâns din umeri, intrând în nevinovăţia jocului: “Păi, da, am îmbătrânit şi eu!”. Nici vorbă. Gheorghe Flutur abia acum îşi conştientizează şi trăieşte adevărata tinereţe.