Cronici sentimentale | Dragusanul.ro - Part 3

Primul deceniu al nepotului meu Darius-Andrei Ignat

 

 

 

Astăzi, nepotul meu, Darius-Andrei Ignat, îşi rotunjeşte primul deceniu de viaţă. E sărbătoare mare în familie, întregul meu clan împrumutând tinereţe fără de bătrâneţe din năvalnica lui vârstă, deşi Darius este un fecioraş cuminte, inteligent şi sârguincios, ca să nu mai vorbesc de delicateţea sufletului, care se manifestă şi atunci când ascultă muzică rock, pasiune pe care, ca şi mine, o moneşteneşte de la muzicianul familiei, Andi, de care toţi suntem mai mult decât mândri. Acuşi, acuşi, Andi îşi va vedea visul împlinit, adică va ieşi cu nepoţelul lui la prima bere, ca să-şi ureze unul altuia „La mulţi ani, Andrei!”, semn că sufletul meu trăieşte în mult mai multe trupuri decât am putut visa vreodată şi că, la bătrâneţe, am devenit atât de bogat, prin Darius, Carina, Andi, Cozmina, Mihai şi Viorica, încât o să-i rămân veşnic recunoscător bunului Dumnezeu mai ales pentru aceste haruri, care definesc familia, familia fiind, după spusa unui teolog cărturar din Transilvania veacului al XIX-lea, concreteţea lui Dumnezeu.

 

 

Între mine şi urmaşii urmaşilor mei stau punte, curcubeu şi aură Munţii Carpaţi, dar e atât de simplu de ajuns până la ei, într-o clipită, prin trăire, prin respiraţia pe care o numim dragoste. Ştiind toate acestea, încă din zorii zilei mă aflu, cu tot de am, în Cluj-Napoca, şi mă bucur de superba păşire întru sine, de care are parte Darius, astăzi, când deja se îndreaptă, fir de iarbă cu fir de iarbă şi frunză cu frunză, pe calea deceniului doi.

 

 

La mulţi ani, Darius-Andrei Ignat,

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie!

 


Anatol Viere, poetul din Colincăuții Hotinului

 

 

 

Anatol Viere, tânărul poet din nordul Moldovei de odinioară, s-a născut și a crescut într-un sat în care se vorbește doar limba ucraineană, limbă frumoasă și melodioasă, excelentă pentru cântece, dar, din respect pentru strămoșii săi români, a învățat singur limba antecesorilor și a început să scrie și să publice numai poezie românească. Fără îndoială, ca toți românii din jumătatea nordică a Moldovei de odinioară, și Anatol Viere poate număra, printre ai săi, și strămoși ucraineni, știut fiind că închinarea în aceeași biserică și petrecerea la aceeași „strânsură” au durat iubiri care nu au ținut cont de limba în care s-a născut un tânăr sau altul, dar Anatol ține la recuperarea simțămintelor românești străvechi prin retrăire lirică, o retrăire posibilă, în ciuda faptului că poetul Anatol Viere este unul de expresie modernă, fără rigori tradiționale, și, tocmai de aceea, lesne de tradus în alte limbi, inclusiv în ebraică, multe poeme văzând lumina tiparului în limba și în patria primilor mari poeți ai omenirii, înțeleptul împărat Solomon și regele David.

 

 

Nu l-am mai reîntâlnit de la o a nu știu câta ediție a Festivalului „Națiunea Poeților”, când Anatol Viere, ca și celebrul poet martir Vasile Tărâțeanu, primea un premiul literar, personalizat prin numele unui mare poet bucovinean de odinioară, dar cu semnificație și valoare financiară egală. De atunci a trecut ceva vreme, Anatol s-a însurat și mutat la Toporăuți, iar vremuirea noastră o putem estima, inclusiv în viitor, prin vârsta celei mai mari dintre cele două prințese ale lui, Eva și Lia, la care caut cu duioasă admirație.

 

 

La mulți ani, Anatol Viere,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

 

 


Mihai Hrincescu, zicălașul care înțelege ce cântă

 

 

 

De când îl cunosc – și e ceva vreme de atunci, tânărul interpret de folclor Mihai Hrincescu, din Arbore, m-a impresionat prin știința, prin înțelegerea melosului românesc tradițional, de dincolo de capcanele facilității degradante ale succesului ieftin. Mihai Hrincescu este, în sensul zicalelor lăutărești de odinioară, un zicălaș, care, cu vocea lui inconfundabilă și cu acordurile discrete ale cobzei drept țiitură, concentrează vremurile și chemările străbunilor pe muchia inefabilă a clipitei, reînviind și redându-ne o identitate, pe care parcă fără voie o adoptăm, semn că spiritul se culege cu sufletul, chiar și atunci când mintea zace sub colbul ignoranței și al uitării. Iar peste statura aceasta înnăscută de mare și autentic artist se suprapune, la fel de copleșitoare, personalitatea umană, cea de toate zilele, a tânărului Mihai Hrincescu, om însetat de înțelepciune probată, pe care o culege, precum nectarul, din inflorescența sufletelor tuturor celor care-i sunt apropiați. Mihai Hrincescu a ajuns la maturitatea artistică în care creierul veghează și inima dezlănțuie șuvoiul proaspăt și vindecător al cântecului emblematic pentru specificitatea spiritualității neamului. Există și răspândește lumină, pentru că știe cât și cum să ardă.

 

 

La mulți ani, Mihai Hrincescu,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

 

 


„Teiu” din pădurea fermecată

 

 

Pentru generaţiile viitorimii, pădurea fermecată este cea a muzicii rock şi a muzicii jazz, pe care anacronicii intoleranţi religioşi le asociază cu bezna diavolească din minţişoarele lor, deşi rareori poţi întâlni sfinţenie mai desăvârşită decât cea a muzicii. Indiferent de gen şi de vremuirea vremurilor. Iar aici, în universul rock-ului şi al jazz-ului, numele basistului sucevean Alexandru Teişanu, supranumit „Teiu”, este unul de referinţă, poate şi prin consecinţa priorităţii pe care o acordă Alexandru „Teiu” Teişanu muzicii, care înseamnă pentru el şi credinţă, şi dragoste, şi împlinire existenţială. Cântând şi în trupa „Toy Machines”, încă de la întemeierea acesteia, „Teiu”, ca şi ceilalţi componenţi ai trupei, locuieşte în sufletul meu cu statut de fiu şi de prieten, fiecare bucurie a lui, precum una recentă, devenind o sărbătoare pentru întregul meu clan, întotdeauna solidar în simţire.

 

 

La mulţi ani, Alexandru „Teiu” Teişanu,

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie!

 


Sorin Filip sau demnitatea dobândirii respectului

 

 

 

Înzestrat de la natură cu glasul de tenor şi cu bunul simţ surâzător, care-mi amintesc de regretatul meu prieten Aurel Tudose, Sorin Filip a găsit punctul de sprijin, care să-i îngăduie mutarea universului, în soţia lui, Irina, care i-a dăruit trei copii, fiecare un alt luceafăr de ziuă, cel mai mare deja „năsturel”, adică elev al Liceului Militar din Câmpulung Moldovenesc. Cu responsabilitatea fericirii familiei pe deplin asumată şi asigurată, Sorin Filip s-a putut bucura şi de o impresionantă carieră profesională, fiind, rând pe rând, director al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” şi manager al Centrului Cultural „Bucovina”, ba chiar cel mai bun manager din istoria Centrului, pentru că are înnăscută şi demnitatea dobândirii respectului, respectul fiind o consecinţă şi a dragostei, dar şi a respectului pe care îl datorezi şi îl acorzi celorlalţi. Dacă nu va uita de această condiţie esenţială, Sorin Filip va avea numai de câştigat şi se va impune în faţa tuturor aşa cum s-a impus în faţa mea, deşi eu rar mă am bine cu şefii, tocmai pentru faptul că întotdeauna spun ceea ce gândesc. Cu Sorin, această francheţe a funcţionat ca atare şi, drept consecinţă, băiatul acesta tânăr şi inimos nu doar că mi-a devenit prieten, dar beneficiază şi de întregul meu respect, statutul lui de cel mai bun manager fiind observat de fiul meu şi recunoscut, fără rezerve şi fără prefăcătorie, şi de mine. E drept că, în tentativa reuşită de a transforma Centrul Cultural „Bucovina” într-o familie, cântăreţul de folclor Sorin Filip a avut şi încă mai are de suferit, îmbogăţirea repertoriului şi a materialelor discografice desfăşurându-se mai lent, dar, vorba lui Alecu Hurmuzachi, din 1 ianuarie 1867, şi a lui Ion Grămadă, din 27 august 1917, „nimic nu contează în viaţa aceasta cât binele pe care-l faci altora; în rest, totul e colb şi cenuşă, pe care le spulberă vântul pustiei”.

 

 

La mulţi ani, Sorin Filip,

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie!

 


Pagina 3 din 10112345...102030...Ultima »