1867: Bucovina. De pe dealul Dominic

*

în Cernăuţi, în ajunul anului nou 1867

*

Biata ţărişoară Bucovina! Nicicând nu fu ea atâta de amar cercetată şi atâta de crâncen bântuită, ca în decursul anului 1866. De o parte, lipsa cea mai ne-descriptibilă de pâine îi aduse pe mulţi la leşinul de moarte, încât pretutindeni, iar mai ales peste Prut, se aflară omeni morţi pe drumuri; de altă parte, însă, holera şi tifosul îi secera pe mulţi, încât vocea mamei Rachela din Rama semăna a se auzi pe alocurea răsunând.

*

Aceasta am luat-o drept o încercare dumnezeiască şi locuitorii români din Bucovina, cei ce morţiş s-au ţinut, se ţin şi se vor ţine de principiile cele curate ale religiei strămoşilor săi, au şi considerat aceste două plăgi numai de o certare a Dumnezeirii („teza” aceasta fusese lansată de mitropolitul Hacman, care îi certa pe bucovineni că, datorită necredinţei lor, Dumnezeu le-ar fi trimis, din 1848, încoace, vreo două decenii de „plăgi”, începând cu invazia de lăcuste, din vara anului 1848, şi terminând cu epidemiile din anii următori – n. n.), pentru oarecare păcate comise contra ei.

*

*

Dară nevoia ţării n-a rămas restrânsă numai la cele ce s-au întâmplat în sfatul Dumnezeirii, ci, pe furiş, fără de voia Acesteia, aşadar nu precum s-a întâmplat odinioară, în privinţa prea dreptului Ioo, s-a răsculat asupra credincioşilor fii români ai Bucovinei încă şi infernul, adică unele inimi duşmane şi înrăutăţite acuzându-i pe Românii bucovineni de ne-loialitate către înaltul tron.

*

Sună proverbul cel iezuitic: „finis justificat media”, şi acest proverb nu numai că seamănă, dară experienţa ne demonstră că cei ce sunt străini de naţionalitatea noastră şi, prin urmare, unii duşmani ai progresului nostru l-au îmbrăţişat în toată întinderea lui cea imorală. Sunt adică, în ţara noastră, oameni venetici, care, în ţările lor, s-ar lupta, până la încruntare, pentru cauza naţionalităţii lor, iară mânându-i lipsa de mijloacele susţinerii prin alte ţări, în special şi în ţara noastră cea binecuvântată, în loc ca să fie iubitori de pace şi să se arate mulţămitori, la toată ocaziunea către pământul spre care luară calea şi care îi nutreşte, aşijderea şi către fiii patriei, care, din cauza lor, trebuie să pătimească, necăpătând ei posturi înalte, acei venetici mai vârtos, din răsputeri şi cu o deosebită neruşinare se opintesc de a ţese o politică infernală contra fiilor patriei, aţintind, cu aceasta, atât zădărnicirea realizării dorinţelor acestora, înaintea tronului Maiestăţii Sale, al prea iubitului nostru împărat, cât şi într-un chip prevalent, însăşi a lor excelare şi devenire la posturi mai înalte sau măcar câştigarea oarecărui ord, pe seama onoarei politice a altora.

*

*

Nu numai că te prinde ciuda, dară te înveninează până în fibrele cele mai intime ale inimii, auzind pe nişte asemenea venetici rostind, la întâia-le venire: „Schönes Land, gutes Volk”, dară sunt căptuşiţi cu toţi şerbii infernalului; şi, apoi, dacă ar ştii măcar politiza, sunt însă nişte omeni degradaţi, care astăzi îţi vin la casă, te linguşesc, şi abia eşti în stare de a le umple burţile, simulând ei, la această ocazie, cea mai mare sinceritate, iar mâine, tot aceia sunt în stare de a te aburca pe grămada de lemne.

*

Lasă să fie, căci şi noi n-am fi altmintrelea, dacă am auzi, din gura ospătarului nostru, oarecare cuvânt de hulă contra regimului sau dacă am observa în dânsul o dispoziţie străină de principiul statului nostru. Însă oare provenit-a din Bucovina, ceea care ce este prea credincioasă Împărăţiei, oarecând, vreuna ca aceasta? Putem zice că Bucovina, în privinţa lealităţii sale, ocupă rangul cel dintâi, chiar şi înaintea Tirolului.

*

Fără de a voi a constata, în amănunţime această alăturare, trecem peste dânsa şi constatăm aici numai lealitatea Bucovinenilor faţă cu înaltul tron, nu însă a tuturor Bucovinenilor, ci numai a celor români, pentru că numai aceştia fură, în timpul din urmă, defăimaţi de ne-leali, aceştia, care, în tot timpul, au dat militari împărăţiei, spre apărarea frontierelor împărăteşti de incursiunea străină şi duşmană; aceştia, care, totdeauna, cu supunere au purtat cheltuielile statului; aceştia, care, în toate bătăliile au participat şi cu spese extraordinare; aceştia, care, prin inteligenţa lor şi prin antiştii lor comunali, au subscris, în timpul războiului trecut, adrese de sinceră lealitate către Maiestatea Sa; aceştia, ai căror fii au rămas morţi pe câmpiile de bătaie sau au venit răniţi acasă, picându-le părinţilor şi rudelor spre sarcină; aceştia, Românii din Bucovina, care nutresc, în piept, dorinţa unei vieţi oneste şi folositoare pentru tron şi pentru Împărat, numai aceştia fură, în timpul războiului din urmă, defăimaţi de ne-leali, deci numai lealitatea acestora ne este scopul de a o constata, aici, faţă cu întreg publicul, nu numai cu cel român, ci fie el de orişice naţionalitate.

*

Cernăuţi, Uliţa Mare – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

*

Încă în lunile iunie şi iulie, se răspândise, în întreaga ţară, calomnia cum că Românii bucovineni ar conspira cu regimul principatelor dunărene, iar calomniatorii aflară, de bază a acestor bârfeli, împrejurarea că principele de Hohenzollern este înrudit cu casa regală din Prusia. Inteligenţa română din Bucovina nu admite de a se aduce aceste calomnii în public şi adică, de două ori, în foaia „Albina”, iar o dată, în „Zukunft”.

*

În aceste trei articole, se arată netemeinicia calomniilor acelora şi se răspunse atât în mod serios, cât şi umoristic, arătându-se ridicolul lor. Cu toate acestea, însă, inimile duşmănoase nu încetară, nici după aceea, de a-şi voma veninul urgiei şi al duşmăniei asupra bravilor fii români bucovineni, căci, interesându-ne noi de politica binevoitore înaltului tron, după zguduiturile ce le pătimi statul, în războiul cel nenorocit, de la miazănoapte, şi care să fie binevoitore şi naţiunii noastre române, ceea ce întregeşte monarhia Austriei, acuma de mult înţeleserăm, prin mai mulţi conaţionali ai noştri, cum că, după finitul războiului, mai mulţi străini, din oarecari cauze private şi neînţelegeri personale, ar fi iscodit, contra câtorva preoţi români ai diecezei Bucovinei, cum că aceştia ar agita în contra regimului şi ar fi înţeleşi cu principele de România, spre anexarea Bucovinei la aceasta. Auzirăm şi, cu cât o cumpărarăm, cu atâta o şi vândurăm.

*

Dar iată, răutăcioşii străini iscodiră şi mai departe, că în casele unor preoţi s-ar fi ţinut chiar consilii formale, unde s-ar fi dezbătut asupra unei adrese către regimul României, şi care adresă să se fi şi subscris de către mai mulţi preoţi. Ce iscoadă mârşavă! Ce intenţie satanică! Ce mijloc infernalul de a-şi arăta parşiva a sa activitate în sfera politică!

*

Cernăuţi, Sfinţirea apei, la serbarea Arătării Domnului – de Franz Xaver Knapp

*

Amărăciunii noastre nu putem să-i dăm altfel de răsuflu, decât prin citirea poemelor „Plângerea şi tânguirea patriei” şi „Blestem pentru nelegiuirea lor”, de Paris Mumuleanul. Răspândindu-se calomnia aceasta în ţară şi fiind, afară de aceasta, preoţii respectivi avizaţi încă şi prin epistole binevoitore, despre diavoleasca politică, ce se ţese în contra lor, nu pregetară de a lua măsurile cele potrivite, nu numai spre a respinge, de la sine şi de la faţa întregii biserici şi a naţiunii, această defăimare proastă, ci, mai vârtos, de a se purifica, pe cale juridică, în confruntare cu răutăcioşii calomniatori. Drept aceasta, se adresară, cum avurăm ocaziune a ne înştiinţa, preoţii respectivi, într-un mod de tot energic, către Excelenţa Sa Domnul episcop, rugându-l a face paşii cei cuviincioşi, spre pedepsirea acelor persoane calomniatoare, susţinând cauza aceasta şi însăşi Maiestăţii Sale Împăratului.

*

Mare senzaţie produseră acele plângeri, ale acelor preoţi, în toată eparhia şi multă amărăciune produseră ele în inima Excelenţei Sale şi a consilierilor consistoriali, ceea ce se înţelege din cuvintele episcopului: „Ich werde nicht zulassen, dass einem treuen Mitgliede meiner Diöcese auch nur ein Haar gekrümmt werde”.

*

Rezultatul paşilor episcopali, în cauza aceasta, vitală pentru biserică şi naţiune, se vede din următoarea circulară a episcopului, scrisă în limba german (publicată în nr. 106 al „Albinei” – n. n.), şi prin care Excelenţa Sa, domnul episcop, face cunoscut cum că prezidiul ţării, în răspunsul său, arată că denunţuri nu există, din contra, recunosc alipirea clerului.

*

(Albina, Anul II, Nr. 3-110, vineri 6/18 ianuarie 1867)