Bumbac: Să serbăm sărbătorile noastre naţionale!
*
(Odă compusă şi declamată de subscrisul,
cu ocaziunea serbării ajunului anului nou 1867,
de către junimea română studioasă în Viena)
*
*
„Ego Dis amicum,
Seculo festas referente luces,
Reddidi carmen, docilis modorúm.
Vatis Horati”.
(Horatius Flacus, Ode, IV, 6, 41-44)
*
Salutare vouă, ceasuri mult dorite,
Ce-mi vărsaţi în suflet visuri fericite
Şi-mi pătrundeţi simţul, astăzi, ca să cânt!
Salutare vouă, fraţi de bărbăţii,
Răsăriţi din sânul mândrei Românii
Şi crescuţi ca cedrii sfântului pământ!
*
Rechemaţi trecutul din întunecime
Şi zburaţi cu mine peste străvechime,
Peste munţi si codri şi peste câmpii!
Şi-ţi afla viaţa într-a sa mărire,
Şi-ţi afla mărirea într-a sa pierire
Pe la fiii Romei şi-ai Eladei fii.
*
Mici au fost aceste falnice popoară,
Mici şi ne-nsemnate, pentru-ntâia oară,
Însă cum crescură-n gloriosul timp?
Îşi formară sacre temple spre-nchinare,
Monumente veşnice, veşnice altare
Şi-adorară zeii naltului Olimp.
*
Introdus-au jocuri, datini de unire,
Legături menite pentru întărire,
Decretând prin lege cult şi sărbători;
Martori ni-s Corintul, Delfii şi Dodona,
Vechiul Capitoliu din strămoaşa Roma,
Urme din mărirea numelor surori.
*
Cete numeroase din străvechea lume
S-adunau să-nalţe cereştile nume
Prin pompoase jertfe, rugi şi adorări;
Din Parnasulul verde, din Alban, la vale,
Tăbărau voioase Muzele pe cale
Şi răpeau mulţimea cu-ale lor cântări.
*
Şi cununi de laur, pentru-a lor virtute,
Câştigau eroii zilelor trecute
Şi cu nemurire se încoronau,
Căci pe-atunci virtutea căpăta răsplată
Şi căderea însăşi fu-ntrebuinţată
Pentru-mbărbătarea celor ce cădeau.
*
Dintr-un colţ în altul repede şi-n pripă
Faima-n zboru-şi iute se lăţea-ntr-o clipă
Şi prin toată ginta doar un simţ era.
Astfel se-mpăcară zeii, prin serbare,
Astfel tot poporul pentr-un cuget mare,
Pentr-un cuget numai se însufleţea!
*
Şi când fură-aceste suflete măreţe
Hotărâte ca să cerce şi să-nveţe
Ţări şi limbi şi datini de-un popor barbar,
Colindau prin lume, pe câmpii străine,
Sacrele lor însă le purtau cu sine
Şi le făceau corturi, le făceau altar.
*
Şi sub scut puternic zeii ocrotiră,
Cârmuiţi de dânşii lumea cuceriră
Şi erau ca stanca tari şi neclintiţi,
Artele, ştiinţa, simţul de unire
Ce ridica omul la Dumnezeire
Le făceau renume, îi făceau vestiţi.
*
Dar de când dispreţul, trista nepăsare
Către tot ce fuse nobil, sfânt şi mare
Serbede-şi rânjiră dinţii veninoşi,
Decăzu virtutea, decăzu bravura,
Iar în loc crescură patima şi ura,
Oarba dezbinare, factori dureroşi!
*
Din Auguri ieşiră creaturi viclene,
Aducând în lume specule nedemne
Când purtară masca de predicatori,
Templele lor moarte în ruini căzură,
Jertfele-n negoţuri chiar se prefăcură,
Căci le părăsiră cei nemuritori!
*
Şi din tronul falnic, cel de strălucire,
Au căzut eroii pân’ la nimicire,
Pedepsiţi de către zeii vătămaţi!
Iar în decăderea lor nepresimţită
Aflat-au barbarii clipa nimerită
De-a-şi înfinge-ntr-înşii dinţii încruntati;
*
Iată care fapte nasc într-o naţiune
Dacă se păstrează legile străbune,
Datini şi Penaţii cu cuget curat,
Iată cum se stinge nume şi mărire
Când poporu-şi pierde simţul de iubire
Către cele-nalte, ce l-au înălţat!
*
Să serbăm, deci, dară, cu simţiri curate
Datinile noastre de străbuni lăsate,
Moştenire scumpă ginţii româneşti;
Să serbăm această sfântă sărbătoare
Trimiţând la fraţii cei din depărtare
Şi la surioare salutări frăţeşti!
*
Şi oriunde fi-vom, geniul ce direge
Soarta României, după-nalta-şi lege,
Să nu-l dăm uitării, ci să-l adorăm,
Astfel, ne-a conduce braţul său spre bine,
Astfel, vom ajunge zilele senine
Şi-n virtutea faptei o să triumfăm!
*
Viena, 31 Decemvrie 1866.
*
Vasile BUMBAC
*
(Albina, Anul II, Nr. 3-110, vineri 6/18 ianuarie 1867)