Dragusanul - Blog - Part 866

Bursa spagii, la Suceava

Bursa şpăgii, la Suceava

 

       La Suceava, bursa şpăgii funcţionează aprig şi necondiţionat, atât de necondiţionat încât proştii şmecheri ai PDL încă nu au fost înlocuiţi din funcţii decizionale de către proştii şmecheri ai USL, pentru că ultimii proşti şmecheri încă n-au izbutit să strângă şpaga care să-i propulseze în moţul unor instituţii judeţene sau descentralizate.

       Conform informaţiilor de largă circulaţie publică judeţeană (doar DNA, Parchetul – de lemn, Tănase!, securitatea totalitaristă, Prefectul Sorin Sinescu şi Preşedintele C.J. Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, n-au auzit nimic), un post de cârmaci USL al unei instituţii bugetare costă 60.000 euro, plus un cal de rasă sau echivalentul lui în altă natură (mai ales natura terenurilor urbane, inclusiv cele de veci), pentru că noua burghezie proletaro-ţărănească adoră să-şi vadă progeniturile făcând echitaţie.

       Conform aceloraşi informaţii publice şi folclorice (investitorii în şpăgi se laudă, ca să se impresioneze sărăntocii de votanţi devotaţi cât de potenţi sunt domniile lor – domn însemnând, în fond, stăpân), un post de demnitar se adjudecă doar cu 120.000 euro, şpăguiţi prin „pierdere” la bambilici, adicătelea la „table” (judeţ sărac, deh!, Bucovină în faliment ascendent), în vreme ce un post de domn bugetar (leafă mare, muncă ioc!) se adjudecă ori cu 5.000 euro, direct la cucoana cadristă, ori prin relaţii de rudenie sau de încuscrire-încumetrire, ori cu o stagiune de evlavioase cântări în campania electorală.

       Ca şi în trecut şi, mai ales, cu aceleaşi personaje, şpăguirile în posturi  se fac „prin concurs” discret, ba chiar secret de stat, şi fără nici o abatere de la puhoiul de prevederi legale.

       Singura necunoscută pare a fi numele mahărului sucevean care adună şpăgi graţioase, cu aerul că nici usturoi n-a mâncat, nici politica nu-i miroase. Necunoscut rămâne bişniţarul politic doar pentru DNA, Parchetul – de lemn, Tănase!, pentru securitatea totalitaristă a ălora (şi a lui Băsescu, dar şi a USL), Prefectul Sorin Sinescu şi Preşedintele C.J. Suceava Ioan Cătălin Nechifor, nu şi pentru mulţimile aduse la sapă de lemn, dar care, entuziaste şi disciplinate, aţi mers la vot, pentru a vă asuma, în locul recentului coşmar portocaliu, un viitor galben de umilinţe.


Splendida epopee a umilirii politicienilor

 

Splendida epopee

 

a umilirii politicienilor

 

 

       Habar n-am de unde s-au ivit peste noapte în noaptea veşnic născătoare de monştri a televiziunilor, radiourilor şi ziarelor judeţene, unul mai simplu îmbrăcat şi mai rudimentar vorbăcios decât celălalt. 

       Semănau atât de mult cu cerşetorii profesionişti ai Sucevei, mai ales în repertoriul persuasiv, încât, indiferent de ce le ieşea pe gură, poporenii electori nu auzeau decât replici de genul: „Agiutî-ma cu un vot, să-mi ieu o pâne!”, „Dă şî mie, dă şî mie!” sau „Cie-va milă, agiutaţi cu un vot pi un biet ninorocit!”.

       Prin urmare, poporenii electori, şi ţăranii de târg, dar şi târgăii de la ţară, au prins să se simtă, tot pe neaşteptate, domni adevăraţi şi respectaţi, adică stăpâni deplini, în sensul semantic al creştinescului Dominus. Prinseseră toţi mâncărimi la limbă şi deveniseră atât de deştepţi în bună tradiţie românească (la noi există prostul satului doar ca etalon pentru deşteptăciunea suficientă a celorlalţi), încât numai la viitorul şi binele ţării se gândeau.

       Din nefericire, gânditul la români (mărturii, în: Cantemir, Balş, Spleny, Budai-Deleanu) este, în mod tradiţional, şi mai sărăcăcios decât nivelul de trai, aşa că domnii, adică stăpâni, ţărani de târg şi domnii, tot stăpâni, târgăi de la ţară, dorind instinctual să evite toxiinfecţiile intelectuale, gândeau la binele ţării retoric şi cu ţârâita („Da’ cu viitoru’ ţării ce facem?”), iar vorbăcioşii (Băişanu, Donţu, Onofrei şi ceilalţi, ale căror nume îmi sunt total necunoscute – de Mîrza, Flutur, Ilie fac abstracţie, ei fiind, cu calităţi şi defecte, chiar politicieni), gângureau savant, academic şi cu mare responsabilitate naţională şi patriotică: „Dumneavoastră îmi daţi un vot, iar eu vă dau viitorul şi binele ţării!”. Un răspuns mai frumos, mai înţelept româneşte şi mai convingător nu se putea da, aşa că toţi vorbăcioşii, de la Băişanu, până la cotizanţii disperaţii ai poporului Diaconescu, promiteau otova, identic, la fel şi la unison.

       Brava, să vă trăiască!

       Straşnic m-am mai simţit eu, ca ţăran urban ce mă aflu, stând cu ochii şi auzul ventuze pe micul ecran al beznei născătoare de monştri al televiziunilor locale, atunci când electorii români din judeţ se răfuiau pentru umilinţele din anii care urmează umilindu-i pe vorbăcioşi, ba mi-i şi închipuiam pe acei români aruncând mărunţişul votului democratic în cutia milei electorale, susurând printre dinţi: „Na şi ţie, bă! Să fie de sufletu’ tatii!”.

       Ce-a urmat nici că mai urmează. Vorbăcioşii şi-au tras costume şi raglane lungi, de firmă, s-au urcat în limuzine şi duşi au fost – Dumnezeu să-i odihnească în pace!


Luna


Arhivă muzicală sentimentală

În anul în care trei dintre componenţii trupei „Toy Machines”, Andrei „Buzu” PARASCAN (chitară solo), Alexandru „Teiu” TEIŞANU (chitară bas) şi Eduard „Edy” CIORNEA (tobe) vor împlini doar 23 de ani (din care patru, dedicaţi trupei lor), în anul în care, pe la jumătatea lui martie, fiul meu, Andi, a împlinit, primul dintre componenţii trupei, 23 de ani, nu pot să nu scot la iveală arhiva mea sentimentală, adică nişte filmuleţe de spectacol, făcute de prieteni şi nişte înregistrări audio, doar pentru a-mi bucura mie sufletul.

Andi are, în acest spaţiu virtual, rubrica lui, pe care o va gestiona după cum o să-i convină, dar eu îmi iau libertatea de a posta filmuleţul unui concert în clubul „Vox” din Suceava (martie 2011, filmat de Nicu Agafiţei), al colaborării cu „Luna Amară” la comemorarea lui Kurt Cobain (la Cluj Napoca, ianuarie 2012, când Andi era răcit cobză; a filmat Mihai Ignat), a primei lui prestaţii acustice, la Suceava, în „Bizz Cafe (în august 2011, filmată de Nicu Agafiţei), precum şi copia emisiunii INTERMEDIA „3G”, dedicată sărbătoririi Centenarului Martirului Bucovinei, scriitorul George Ungureanu (cel din nedreptul scandal mediatic naţional şi internaţional, provocat de anti-românca urmaşă a unui colonel torţionar de securitate, care, conform „Dicţionarului torţionarilor” lui Paul Goma, coordona asasinarea Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, scandal promovat în timpul lansării cărţii „Păţania lui Somnorilă” – pe care o inserez în rubrica mea cu CĂRŢI).

Emisiunea a fost realizată de artistul plastic Mihai Pânzaru-PIM şi de Bobby Stroe, în baza filmului făcut de colegul meu, Dănuţ Lungu.

Dintre înregistrările audio, am primit aprobarea lui Andi doar patru piese, care mie îmi plac foarte mult („Cântec pentru George Ungureanu”, cu coloristică de chitară făcută de Vasile Purice, şi „Flawless”, în varianta în care Andi cântă la toate instrumentele, precum şi singurele cântece înregistrate, până acum, cu „Toy Machines”, „I” şi „Morning Rush”).

Îmi iau acest drept pentru că, pe fondul muzicii lui Andi şi a muzicii trupei „Toy Machines”, am scris eu toate cărţile din ultimii trei ani de zile (I.D.).


De ce-i „Urzica” vieneză?

De ce-i „Urzica” vieneză?

 

1 urzica vieneza

 

         Pentru că preia o tradiţie, îndătinată, la Viena, în 2 Faur 1874, o tradiţie continuată, tot la Viena, vreme de patru decenii, apoi uitată şi reluată, la Cernăuţi, doar în 1927, şi la Suceava, cu un singur număr, în nu mai ştiu în care an, în care mă prinsese o grozavă poftă de râs.

         Cealaltă „Urzica”, celebra „Urzica” de mai adineauri şi, prin frumuseţe, de toţi vecii, înseamnă o altă tradiţie, una întemeiată în 1949, când apărea ca „organ al Partidului Socialist de Dreapta”, transformându-se, ulterior, într-o remarcabilă revistă românească de umor.

         Eroul Bucovinei, Ion Grămadă, scria, în monografia Societăţii „România Jună” (Arad, 1912), că, „sub influenţa unei „Bierzeitung” a studenţilor germani, s-a înfiinţat, în 7 februarie 1874, revista umoristică litografiată a Societăţii, care apare an de an, redactată, de obicei, de noii membri ai Societăţii, de „boboci” sau „embrioni”, care-şi plasează întrînsa glumele lor mai mult sau mai puţin reuşite, la adresa colegilor mai vechi şi a membrilor din colonia română vieneză,

         Răsfoind colecţia întreagă, de aproape 40 de ani, a „Urzicii” şi necunoscând persoanele „urzicate” şi metehnele lor, nu mai înţeleg nici aluziile, ironiile şi sarcasmele litografiate, deoarece multe din ele şi-au pierdut, astăzi, sensul şi ascuţişul. Ici, acolo, se ironizează un întreg curent, cel latinist (în No. din 2 Faur 1874), punându-i pe ţigani să vorbească cu cuvinte latiniste sau înţepându-i pe pasivişti şi atunci pricepi înţepătura.

         Câteodată, întâlneşti şi glume mai bunişoare, ca, de exemplu, următoarea etimologie: „Soţietate” vine de la „s-o ţie tata”, căci tata fiecărui membru din „România Jună” susţine Societatea, susţinând pe fiu la şcolile din Viena, iar „societăţi” vine de la „s-o ştie tăţi”.

         O glumă de mult spirit a publicat tânărul I. Teliman, într-un număr al „Urzicii” din vara anului 1911, la adresa unui sculptor, A.R. (Archip Roşca – n.n.), care a dăruit „României June” un bust, în ghips, nu prea reuşit, al lui Eminescu. Gluma e însoţită de o ilustraţie (caricatură – n.n.): o fantomă i se adresează chipului de lut al lui Eminescu şi rosteşte cunoscutele cuvinte din poezia „Luceafărul”: „Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, / Dacă-i fi tu sau altul!”.”

         „Urzica” românilor din Viena s-a bucurat de colaborarea unor mari personalităţi ale vremurilor, precum Ciprian Porumbescu, Mihai Teliman, O. Blasianu, Carol Scrob, Traian Demetrescu, Constantin Bălăcescu, Eugeniu Revent, Cincinat Pavelescu şi Vasile Bogrea, acesta din urmă rămânând, în memoria mândrilor bucovineni de azi, doar ca nume de bulevard în Cluj Napoca.

         Astea fiind rădăcinile pe care mi le revendic pentru prezenta „revistă umoristică litografiată” (după moda zilei, în spaţiul virtual), voi porni, iarăşi pe drumul ştiut, dar ostenitor al jurnalismului pamfletar, însoţit, uneori, de PIM, BOA, Radu BERCEA, Pamfil HORODNIC sau de Constantin HORVOVANU.

         Ţin să mai precizez că între marile evenimente ale culturii monumentale din Bucovina, precum „Crăciunul vienez” şi „Oktober Fest-ul” distinşilor preşedinte Ioan Cătălin Nechifor şi primar Ion Lungu, şi demersurile mele de biet recuperator de memorie bucovineană nu există nici cea mai microscopică legătură. Bucovina domniilor lor e unică, splendidă şi strălucitoare, pe când Bucovina mea e aşa, ca un biet lăstar, ivit printre dezlănţuirile vegetale ale primăverii, urmând să fie cosit, odată cu ierburile înfânărite dintre blocuri, de către harnicii asistaţi social ai Primăriei Suceava.


Pagina 866 din 868« Prima...102030...864865866867868