Dragusanul - Blog - Part 22

Agresiuni sataniste împotriva bisericilor tradiţionale

 

Toţi cei peste o sută de rockeri, participanţi la ediţia 2018 a Festivalului „Bucovina Rock Castle”, de confesiune ortodoxă pe stil nou sau stil vechi, catolică, greco-catolică, armeană, evreiască, ba chiar şi musulmană, am primit câte un colet de maculatură propagandistică, după ce, anterior, ni se mai deşertaseră pe mese „Biblii”, inclusiv audio, străine neamului nostru. Fără explicaţii, doar cu un „sacru” bătrânel de prin America, tandru înlănţuit de o tânără în dragoste faţă de… Dumnezeu, pe care numai el, bătrânelul, başca adepţii lui, îl cunoaşte şi e dispus să ne înveţe şi pe noi cum „să-L cunoaştem”. Bunul Iisus nu mai înseamnă nimic pentru ăştia, pentru căutătorii zoriţi de prozeliţi, mai toţi cu probleme serioase, dacă îşi închipuie că nişte oameni cu adevărat educaţi, ba şi creatori de muzică şi de poezie, precum rockerii, se vor rupe de tradiţia familiilor lor, îşi vor sparge chitările şi se vor pune pe memorat inepţiile satanismului real (cine promovează bezna şi se străduieşte să îngrădească libertatea pe care ne-a dat-o bunul Dumnezeu este cu adevărat satanist).

 

 

Pocinogul cu agresivii spălători de creiere, foşti pastori de oi, care se vor pastori de oameni, de care avem parte noi, cei care facem, prin concerte, prin voluntariat sau prin banală slujire, „Bucovina Rock Castle”, nu este îndreptat, de fapt, împotriva noastră. Înţeleg lucrul ăsta când văd că întunecoasele tentative de „iluminare” sunt îndreptate, de fapt, împotriva bisericilor cu tradiţie în România, cărora, printr-un prefăcut şi parşiv mesianism, vor să le răpească din efectivul turmelor.

 

 

Ştiu, slujitorii altarelor străbunilor mei au, printre ei şi prin risipele de istorie, şi făptuiri lipsite de merite. Dar altarul rămâne la fel de sfânt pentru fiecare dintre noi, pentru că în patina lui se află speranţele, năzuirile şi credinţa antecesorilor. Nimeni nu poate şti care religie este mai bună, iar bunul Dumnezeu nu o să ne judece după păstorii şi altarul la care ne-am închinat, ci după curăţenia sufletului şi a minţii. Sau, cum spunea Coşbuc, într-o splendidă cugetare: „Dumnezeu nu cată la mâinile care i se închină dacă sunt pline, ci dacă sunt curate!”.

 

 

Ştiu destul de multe despre credinţă, pentru că, pe lângă „Biblie”, am citit texte sacre şi mai vechi („Texte taoiste”, „Upanishade”, „Voluspo”, „Mahabdaratha”, „Vendîdad”, „Vedele” etc. sau mai noi – „Coranul”, pe pildă, excelent şi ca producţie poetică). În toate aceste cărţi nu afli alţi „dumnezei”, ci „Unu” singur. Iar ăştia, vânacii de prozeliţi, unul mai neştiutor decât celălalt, vin să ne înveţe pe noi supuşenia, să ne îngrădească libertatea cu care ne-a înzestrat bunul Dumnezeu. Ne bagă pe gât maculatura lor idioată, ne ameninţă, sufocă, pur şi simplu, căsuţa poştală a Consiliului Judeţean Suceava cu ameninţări despre năpastele pe care le vor aduce ei, prin… rugăciune, asupra Bucovinei, dacă nu se interzice „Bucovina Rock Castle”, iar banii alocaţi nu li se dau lor, împreună cu Casa de Cultură a… Sindicatelor, ca să facă ditamai concertele de evlavie antiromânească, antitradiţie şi antiviitor.

 

 

Cred în obligaţiile pe care le avem faţă de viitor şi mi le asum ca atare. Nourii otrăviţi ai bigotismului extremist nu se vor abate niciodată asupra Festivalului „Bucovina Rock Castle” şi, mai ales, asupra tineretului care defineşte viitorul de care până şi bunul Dumnezeu are nevoie.


RELATIVE la tabloul lui Lucian Francisc Csibi

 

Aseară, pentru că una dintre trupele „stâlp” ale Festivalului „Bucovina Rock Castle”, admirabila „Relative”, avea concert la „Motor’s Pub”, în Suceava, am mers să-mi iau tabloul pe care chitaristul solo al trupei, Lucian Francisc Csibi, îl făcuse, special pentru mine, prin ianuarie, în ziua în care mi s-a întâmplat naşterea. Mi l-a înmânat afară, în noapte, unde ieşisem la păcătuială tabacică, împreună cu câţiva dintre voluntarii fenomenului rock din Suceava şi cu noua toboşară de la „Relative”, Iulia, o unguroaică plină de personalitate, absolventă de Conservator – percuţie, pe care o ştiu şi-i preţuiesc talentul inconfundabil încă din vremea în care cânta cu „FronT”.

 

 

Lucy arată extraordinar, chiar dacă poartă o haină de revoluţionar latino, plină de medalii şi decoraţii, pe care a găsit-o prin maşină, rămasă de la una dintre seriile lor de concerte „cu mască”, iar tabloul, dincolo de frumuseţea lui, datorată unor inspirate transparenţe şi siguranţei penelului, clocoteşte de lumină, de seninătate, de linişte interioară, semn că băieţelul de aproape un an, dar care şi-a exprimat deja intenţia de a participa la „Bucovina Rock Castle 2019″, are acelaşi efect miraculos asupra tatălui său, pe care îl descoperisem, cu câţiva ani în urmă, la Marcel Bostan, de la „Alternosfera” (tare m-aş bucura, la această ultimă ediţie pe care o mai fac în calitate de salariat, dacă şi Marcel ar veni cu crăişorul lui!).

 

 

Suntem o familie minunată sub aura „Bucovina Rock Castle”, iar sutele, ba chiar miile de copii ai sufletului meu, înfiaţi cu mintea şi cu inima – pentru că merită, îmi dă o dumnezeiască stabilitate. Nu pierd niciodată probele de sunet, pentru că atunci, dacă ţi-ai format o experienţă detectivistică, poţi desluşi frumuseţea reală a temei muzicale, care trece năvalnic, aidoma unui izvor curat, în ceea ce se cheamă muzică rock. La probele de sunet, Ionuţ Dărămuş, basistul, vine în sală, atât cât îi permite cablul de microfon, şi, în vreme ce cântă, desluşeşte ce intensităţi au nevoie de potenţare sau de diminuare, astfel ca armonia comună a concertului să atingă un nivel cât mai apropiat de maxim. Îmi place vocea solistului Gagyi Botond, un băiat de o fineţe care te obligă la delicateţe.

 

 

Fac poze, cu aparatul meu fără bliţ, în jocul capricios al luminilor din club, cu speranţa că măcar unele dintre ele vor fi folosite. Iar când „Relative” are treabă, discut pe îndelete cu voluntarii – şi suntem vreo opt prezenţi la datorie.

 

 

Mă simt bine în cea mai dumnezeiască stare de sacralitate, pe care o reprezintă tinereţea, şi-abia când frigul nopţii mă alungă, îmi iau tabloul, din care îmi zâmbesc suflete dragi lui Lucian Francisc Csibi. Pictor pe pânze şi pictor de armonii în miraculosul „Relative”.

 


ca să vindece departe multele înstrăinări

 

a încărunţit tăcerea şi-n mesteceni se întrupă,

ca să-i chem pe la ospeţe pun paharele cu vin

sus, mai sus, pe cerul nopţii şi-al tăcerilor de după

şi aprind în ceruri focuri, aşteptându-mă să vin

doar cu arcul şi săgeata să pornim la vânătoare

poate, poate vom răpune ostenitul capricorn

şi tot văd cum curge vinul stelelor pe minutare

când mesteceni dau chemare tânguită-ncet pe corn,

 

dar mi-s munţii la-ndemână şi când vreau să mă închin

pun paharele pe masă şi-i aştept cu drag de draguri

şi nu-mi pasă nici de calea făurită de destin,

de tăcerea-ncărunţită ce se-adună în şiraguri

şi pe umeri îmi apasă ca un fel de adiere

ca să o respir în taină înspre cele patru zări:

a încărunţit tăcerea şi s-a dus ca o părere

ca să vindece departe multele înstrăinări

 


Ion Slavici, „jefuit de supremul bun: opera sa”

În vreme ce văduva lui Ion Slavici supravieţuia într-o mizerie cruntă, iar manuscrisele lui, confiscate de Siguranţă, dispăruseră fără urmă, la Bucureşti „Luceafărul României Moderne”, cum îl numise Iorga pe Carol al II-lea, prin camarila sa, oferea sume uriaşe (depăşeau valoarea unei vile) pentru premiile literare ale anului 1930.

 

Premiul pentru Poezie revenea lui Nichifor Crainic, „Nomofilaxul ortodoxiei de astăzi”, cum îl numea Şerban Cioculescu, care „a fost un poet de mâna a doua sau a treia, din generaţia a doua sămănătoristă (1910-1916), pus în vedetă de domnul Nicolae Iorga”, iar Premiul pentru Proză, lui I. A. Bassarabescu, a cărui operă „nu conţine nimic subversiv”, într-o epocă în care, „în artă, subversive sunt numai talentul mare şi geniul: răstoarnă şi răscolesc”[1].. Cioculescu susţinea că „încă o dată se premiază mediocritatea şi inactualitatea literară”, simultan cu alte fapte şi mai incredibile, dezvăluite de văduva lui Slavici, care, „într-o scrisoare adresată domnului Romulus Dianu, a adus la cunoştinţă un fapt de excepţională gravitate. Manuscrisele lui Slavici au fost ridicate de poliţie, după ocupaţia germană (când Slavici a fost condamnat la 5 ani de temniţă şi domiciliu forţat la Panciu, pentru restul vieţii, deşi rămăsese în Bucureşti din ordinul şefului serviciilor secrete ale Armatei Române, generalul Iliescu – n. n.), şi de unsprezece ani nu au fost restituite. Există un proces-verbal, în care s-au consemnat manuscrisele confiscate. Un roman, „Musculiţa”, două lucrări de filozofie şi o sintaxă, probabil cea mai subversivă din lucrările lui Slavici, întrucât atenta la stilul Siguranţei generale (ironia lui Şerban Cioculescu este mai mult decât evidentă – n. n.). Totuşi, deşi procesul verbal poartă o semnătură, nimeni nu e responsabil de soarta manuscriselor dispărute.

 

Domnul Romulus Voinescu (procurorul regal – n. n.), somat în mod delicat, a răspuns cu superioritate de protector al literelor – pe când laureat al premiului naţional? – aruncând responsabilitatea pe funcţionarii inferiori. În sfârşit, văduva lui Slavici a fost determinată să dea în judecată Statul, acesta fiind singurul mijloc de a dobândi satisfacţie. Rezultatul este de prevăzut. Contribuabilii vor plăti şi nu se va afla nici un vinovat. Soluţie de două ori rea. Întâi, pentru că Statul ar fi fost dator, ca o reparaţie, să recompenseze, în mod spontan, pe văduva lui Slavici, care trăieşte în mizerie, şi să nu aştepte o condamnare difamantă pentru furt de manuscrise. Al doilea, pentru că asigură impunitatea celui mai odios delict, care privează pe scriitor de proprietatea operei sale”.

 

Tragedia lui Ion Slavici, victimă a unei înscenări pusă la cale de Regele Ferdinand şi de Ionel Brătianu, îi impunea lui Şerban Cioculescu „o constatare mâhnitoare” despre soarta lui Ion Slavici: „Un mare scriitor, care a fost şi un mare român, persecutat de profitorii de război, închis, batjocorit, lovit de magna capitis deminutio, izolat până la moarte ca un ciumat, e jefuit de supremul bun: opera sa”.

 

Concluzia, formulată de acelaşi Cioculescu, pentru a fi valabilă şi astăzi, şi în viitorul românesc: „Şi, în toată ţara nici un glas autorizat nu se ridică. Există sancţiuni pentru hoţii de buzunare. Dar furtul de manuscrise e un act de guvernământ”.

 

Uitat într-un cimitir din spatele gării din Panciu, cu ţărâna arbitrar, ba chiar revoltător îndepărtată de ţărâna lui Eminescu, Slavici e însăşi amărăciunea destinului românesc, pe care tulburător o formulase în faţa torţionarilor regalo-liberali ai instanţelor de odinioară: „Spuneţi protectorilor voştri că nimic nu mă mai poate atinge; m-am mutat în mine!”.

 

 

[1] Cioculescu, Şerban, Cronică literară, în Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, pp. 1, 2


RELATIVE la „Looch Lars” Lucian Francisc Csibi

Ema, prinţesa lui Lucian Francisc Csibi de la RELATIVE, pentru prima dată la Bucovina Rock Castle

 

Unul dintre „stâlpii” Bucovina Rock Castle, „Looch Lars”, chitaristul solo de la „Relative”, pe numele lui de tată de principesă şi de şi mai tânăr crăişor Lucian Francisc Csibi, „un pic şi-un pic secui / sau pe de-a-ntregul poate” – cum ar zice Joszef Attila, clujean născut la Topliţa, este proprietar temeinic al acestei prime zile de primăvară. Dimineaţă, când i-a cântat Andi urări la telefon, după obiceiul familiei noastre, Lucy a vrut să treacă grăbit peste „chestia asta nesemnificativă”, dar care pentru noi, drăguşanii, are mare şi profundă importanţă, atunci când e vorba despre oameni şi despre prieteni. Iar Lucian Francisc Csibi este şi om, ne este şi prieten, deci şi sărbătoare, deci şi o bucurie a sufletului pe care, să vrem, nu o putem ignora. Nu-i vorbă, mâine seară, când „Relative” va cânta la Suceava, în „Club 60″, voi fi acolo, între prieteni, între muzicieni şi tineri, la oficierea dumnezeiască a muzicii rock; deci îi voi putea ura şi acolo cele de cuviinţă (FERICIRE, pentru că le cuprinde pe toate şi este condiţionată de toate), dar vreau să o fac şi astăzi, cu entuziastă sinceritate:

 

La mulţi ani, Lucian Francisc Csibi,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Pagina 22 din 1.096« Prima...10...2021222324...304050...Ultima »