călătoresc, dar ţie de ce-ţi pasă?

adeseori, când mă găseşti străin

şi-nstrăinat de vremile din casă,

eu ripostez cu sufletul venin:

călătoresc, dar ţie de ce-ţi pasă?

îmi povesteşti nimicuri şi n-ascult

căci sunt plecat atâta de departe

şi fără voia voii te insult

de când trăiesc doar pagini dintr-o carte,

iar tu te bucuri când nepoţii vin

ca să-mi aducă sufletul acasă,

căci îl uitasem iarăşi într-un clin

de jarişte de codru luminoasă,

le mulţumesc şi-aştept tu să le dai

din bunătăţi şi să mă lase-n pace,

dar sufletul îmi strigă iarăşi: Hai,

abia prin ei vei mai avea ce face!