1978, cu actorul Dinu Ianculescu, lecturând poemul în premieră
*
Mi se desface cobza grea în ierburi
decapitând şi-ngenunchind înfrântă,
ţărâna are gura-nsângerată
şi fulgeră cuvintele, şi cântă;
până la tălpi mă-ncenuşez albastru
amanetând în veac singurătate
şi-mi urcă-n palme umedă ţărâna
cât încă-mi reazăm tâmplele pe coate;
*
femei schiţate pe un zid de cretă
m-ademenesc năprasnic şi m-alungă,
pe bulevardul care nu mă-ncape
câte-o iubire leneşă mă-ndungă
şi-mi neguţez cuminte tinereţea
prin pieţele cu rame cenuşii,
încă mai ard dezlănţui pândarii
prin vulpile de bitum şi prin vii;
*
femei subţiri cu gura ca o crimă
pe un tăiş sau pe un plumb fierbinte
îmi riscă la ruletă tinereţea
furată violent dintre cuvinte,
nu protestez timid în piaţa mare,
ci îmi dărâm genunchii într-un număr,
sunt o fiară parcă hăituită
cu-o unghie de plumb înfiptă-n umăr;
*
nu mai ucid provincial amante,
nu mai vânez ninsori pentru ospeţe,
în abatorul mondial, prieteni,
se junghie din scurta-mi tinereţe
şi-ncenuşat şi parcă fără mine
dau filele absente mai departe,
pot să-mi păstrez nesăbuita-mi vârstă
doar cetluind-o singular pe moarte;
*
n-am idealuri, gândului i-i reazăm
un pat închiriat şi o planetă,
în mersul ei rotund numai cuvântul
mă tânguie-mpuşcat şi mă regretă;
nu m-acuzaţi de pesimism, prieteni,
un luptător s-a prăbuşit înfrânt,
decapitat frumos cu buza ierbii
şi-ascultă poeziile-n pământ
*
şi mă mai dor poemele nescrise
din tălpile desculţe până-n creştet,
în abatorul mondial, prieteni,
se junghie cu fier îngust şi veşted
ca să rămân încă o vreme tânăr,
străfulgerat de linişte şi dor,
ca să vă strig târziu, la miezul nopţii:
Opriţi planeta, eu vreau să cobor!
*
