1809-1910: Bucovina, văzută de Marcel De Serres (I)

Boian, moară pe Prut – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

„Despre întinderea teritorială şi populaţie. Bucovina, care se mai numește și Moldova austriacă, pentru că a făcut parte, vreme îndelungată, din Moldova, formând extremitatea nord-vestică a acestei provincii. Este situată între Nistru și Bistriţa Aurie, astfel încât este înconjurată de Galiţia, Ungaria, Transilvania și Moldova. Ultima provincie deține, chiar și în Bucovina, în apropiere de Siret și Suceava, două uriaşe moşii, care fac mai dificilă paza frontierelor, atunci când este necesară crearea unui cordon, care să oprească progresul ciumei. Această provincie, a cărei întindere este de 172 mile pătrate sau, după alţii, de 184 mile pătrate, se află între 47 grade 20 minute și 48 grade 30 minute latitudine nordică.

Lungimea sa, de la nord, la sud, de la Nistru, de lângă Zaleszozyk, până la Poiana Stampi, este de 26 de mile; cea mai mare lățime a sa este 16 mile; și cea mai mică, de la 6, la 8 mile. Este delimitată, la nord, de cercul Znyaty, în Galiția, la răsărit de Marele Ducat al Varșoviei, în sud de Moldova, iar la apus de Transilvania, care se găseşte în estul Ungariei. Are 3 orașe, 3 târguri, 267 sate și 38.890 case.

Mestecăniş, popasul de poştă – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

Originea numelui acestei provincii este explicată într-un mod destul de singular. Ștefan al V-lea, supranumit cel Mare, domnitor al Moldovei, după ce a bătut complet o armată considerabilă de polonezi, în Bucovina, a făcut peste 20.000 de prizonieri. Pentru a perpetua amintirea acestei victorii, i-a obligat să cultive o suprafață mare de pământ și să planteze stejari, astfel încât pădurea rezultată să fie, în continuare, ca monument „sunetul triumfă”. De atunci, țara în care s-a găsit această pădure se numea Bukowine, din Bukowy, care, în limba slavă, înseamnă stejar (eroare: înseamnă „fag” – n. n.).

Lucca estimează populația din Bucovina la numai 130.000 de suflete[1], un număr mult prea mic; căci, conform recensământului din 1808, acesta se ridică la 223.139 indivizi, din care 114.833 sunt bărbați, iar 108.306 sunt femei. Ar putea chiar, în circumstanțe mai avantajoase, să se ridice la 300.000 de suflete, dar Austria câștigă puțin din creșterea populației din această provincie, deoarece noii cetăţeni pe care îi dobândește, în mod specific ataşaţi de viața nomadă (iobagii, care se mutau de pe o moşie pe alta – n. n.), nu au niciodată o locuință fixă, ci sunt întotdeauna gata să-și schimbe țara, pentru a găsi o alta, care să se potrivească mai bine obiceiurilor lor. Locuitorii, aproape toți păstori, se dedică puțin agriculturii; este chiar un principiu, adoptat în general între ei, acela de a nu favoriza cultivarea terenurilor, în detrimentul vitelor. Obișnuiţi cu asta, chiar și cu o viață rătăcitoare și nomadă, ei nu au nici un atașament față de pământul pe care s-au născut. Deci se întâmplă adesea să-i vezi aprinzând bordeiele lor și să meargă să construiască altele, în Moldova, luând cu ei toate turmele şi cirezile lor. În opt ani, Bucovina a pierdut peste unsprezece mii de vite.

La fel ca toți moldovenii, locuitorii Bucovinei sunt un amestec al multor națiuni diferite: limba pe care o vorbesc este cel mai bun ghid pe care îl putem urma, pentru a descoperi haosul istoriei lor. Pe vremea romanilor, împărații au trimis coloni în Dacia Transalpină. Aceşti coloni au adus cu ei obiceiurile și limba țării lor și, în curând, prin amestecul lor cu nativii, s-a născut o limbă nouă, de origine romană, dar amestecată cu un număr mare de cuvinte sarmațiene. Ulterior, goții au intrat în Moldova și în Țara Românească, iar mai târziu hunii au apărut în aceste două provincii, împreună cu maghiarii și secuii. Toate aceste națiuni, este adevărat, au adoptat limba țării, dar au introdus o serie de expresii și transformări, care au contribuit foarte mult la coruperea ei. Astfel s-au format limbile moldovenilor și valahilor, care au o mare legătură între. Se explică uşor analogia care există între aceste două idioame și limba italiană prin originea comună a acestor limbi, care derivă toate din cea latină.

Locuitorii din Bucovina au primit diferite numiri, care mai degrabă desemnează sectele religioase din care fac parte, decât o adevărată diferență națională. Catolici, protestanți, armeni, greci, lipoveni, abrahamiți, huţuli, evrei și mahomedani, toţi trăiesc împreună, într-o armonie perfectă. Catolicii și armenii sunt, înainte de toate, de o mare inteligență.

Lipovence, în căruţă – desen de Zygmund

Printre cele mai puțin cunoscute secte care trăiesc în Bucovina, cea mai importantă este cea a lipovenilor. Activitatea, ordinea și curățenia caracterizează acest popor. Ei au fost deseori comparați cu quakerii, deși nu au nimic de-a face cu ei. Este chiar posibil să formeze o singură sectă cu cea a rascolnicilor, cunoscută în Rusia încă din anul 652. Ei au venit din Rusia, în timpul domniei lui Petru cel Mare; se găsesc, în principal, în vecinătatea Zuksa. Ceremoniile lor religioase sunt puțin cunoscute, pentru că nu permit nici un străin să asiste la ele; cu toate acestea, în general se crede că sunt atașate de creștinism. Rigiditatea moralei lor le-a câștigat o astfel de reputație, încât Iosif al II-lea le-a acordat mari privilegii. Sunt scutiți să jure în instanţă, pentru că orice jurământ este contrar credinței lor. Sunt crezuţi pe cuvântul lor. Au şi privilegiul singular de a putea arde cadavrele morților lor.

Numărul mic de abrahamiți care trăiesc în Bucovina practică religia creștină în exterior. Sunt priviți ca făcând parte din secta fondată de celebrul evreu Frank, care a făcut, cu mulți ani în urmă, mare zarvă în Offenbach și care a murit acoperit de rușine și infamie.

Nuntă huţănească, la Şipotele Sucevei

Huţulii populează munții de la marginile Galiției și nu urmează aproape nici o religie, dar se remarcă pentru amabilitatea și dragostea lor pentru pace: toate încercările făcute până în prezent pentru a-i civiliza nu au reușit.

Tipologii evreieşti

Evreii, cu un număr de aproximativ 3.600, prezintă în Bucovina o particularitate demnă de remarcat, şi anume aceea că mulți dintre ei, renunțând la felul de viață tradiţional, beneficiază de dispreţul compatrioților și al altor națiuni şi lucrează în agricultură, ducând o viață sedentară.

Printre greco-ortodocşi există multe prejudecăți. Nerecunoașterea papei sau a preoților lor este, în mare parte, cauza. Acești oameni nu au aproape deloc idei despre cele mai obişnuite lucruri care ţin de religie. Cu mare dificultate reușesc preoţii lor să conceapă necesitatea unei religii sau a unui cult. Mereu naivi, ei ascultă puțin și nu își urmează niciodată vocaţia. Mai mult, acești oameni nu au ocupaţii statornice, fiind nevoiţi să cultive pământul, pentru a supravieţui. Preoții greco-ortodocşi sunt supuși episcopului de Rădăuţi, care locuiește la Cernăuţi și care, la rândul său, se supune Arhiepiscopului de Karlowitz.

Port în regiunea Prutului (Boian) – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Locuitorii din Bucovina aparțin mai degrabă rasei slavilor, decât celei romane; poartă părul bărbierit pe partea din față a capului, pe care o acoperă cu o căciulă neagră, mare, din blană. Își umbresc buzele cu mustăți lungi și groase. O cămașă largă le înfășoară trupurile. Pantalonii lor albi sunt ținuți la locul lor cu o centură, de care atârnă un șnur, care este folosit pentru a sprijini un cuţit. Sumanul lor, de asemenea alb, are mâneci foarte largi. În picioare poartă opinci. Femeile au părul împletit şi acoperit cu un văl alb lung, care îi învelește întreaga faţă și chiar bărbia. Gâturile lor sunt, de obicei, goale. Ele își arată tot luxul pe cămașa lor. Brodează pe ea multe modele, cu lână de diferite culori. De la brâu, în jos, se înfăşoară într-o catrinţă neagră, cu dungi colorate. Ele poartă, la fel ca bărbații, pantaloni și sandale din pânză. Uneori, un suman brun le înfășoară întregul trup.

Boierii sau domnii au și ei costumul lor național. Își pun pe cap o căciulă de lână, de mătase sau de catifea. La fel ca şi orientalii, își înconjoară gâtul cu o năframă lungă de mătase. Peste cămașă poartă o vestă dublă și o haină de blană, din pânză de mătase sau de bumbac. Pantalonii lor, la fel de largi ca şi cei ai turcilor, sunt în general de culoare galbenă sau roșie. În picioarele poartă târlici, pe care îi lasă, de obicei, la ușa locuințelor lor. Nu este neobișnuit să îi întâlnești, în timpul iernii, împovăraţi cu două sau trei mantale. Ei sunt nevoiţi să se înfofolească, nefiind obișnuiți să-și încălzească hainele.

Femeile care locuiesc în orașe își acoperă capul cu un fel de coafură de mătase sau de muselină. Această coafură, în formă de con, este decorată cu perle, flori și panglici. În ceea ce privește sătencele, ele își împletesc părul deasupra capului, făcându-l să formeze una sau mai multe cozi. Este ușor de judecat frumusețea sânului lor, deoarece au obiceiul de a nu-l acoperi niciodată, decât cu un văl transparent. O rochie de mătase, decupată în față, reprezintă cea mai elegantă îmbrăcăminte a orăşencelor. Această rochie este încinsă, cu grație, de o curea, pe care cele mai bogate o au împodobită cu aur, argint sau pietre prețioase. În sfârșit, ele aruncă pe umeri o mantie elegantă, în timp ce pantalonii lor largi de muselină și pantofii de marochin, care ascund frumusețea formelor lor, compun restul îmbrăcămintei.

Port în regiunea Nistrului – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Moldovenii sunt înalți și bine făcuți, deși fețele lor sunt severe și aspre, iar la prima vedere plac oricui. Meiul este mâncarea lor preferată, pe care o pregătesc în mai multe moduri și fac două bucate, numite mămăligă şi mălai, ambele utilizate pe scară largă în țară. Prima este un fel de prăjitură, care nu are nimic dezagreabil, şi care pare a fi un fel de tort, care trebuie consumat în ziua în care a fost gătit. De altfel, curățenia femeilor din Moldova este extrem de mare, fie în casele lor, fie în îmbrăcăminte. Întotdeauna sunt atât de ocupate cu țesutul, încât uneori uită de grija gătitului și a soților.

Nemţoaice din Roşia, la piaţa din Cernăuţi – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Numărul coloniștilor germani a crescut foarte mult la Bucovina, de la domnia lui Joseph II, încoace; astăzi există opt sate formate în întregime din acești coloniști. Arbore ​​și Satu-mare sunt cele mai importante.

Miri Maghiari din Dorneşti – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Mai multe așezări secuiești au fost întemeiate între râurile Suceava, Siret și Moldova. Acești secuii părăsiseră anterior Transilvania, prin Marmureş, apoi au migrat spre nord-est, au intrat în Znyatym şi în Bucovina, și au primit marea Czerna (Czerna-Mare), lângă Savata. După ce au părăsit ţinuturile din sudul Cernăuţilor, au traversat Moldova, pentru a merge în Țara Românească, iar ulterior au fugit la Dunăre. Acest râu este navigabil în cea mai mare parte a cursului său.

Seretul sau Siretul își are izvoarele în nordul Bucovinei, merge spre sud, separă Țara Românească de Moldova și se varsă, la Galaţi, în Dunăre; este navigabil și are drept afluent şi râul Suceava, care îşi adună apele din Bucovine. Nistru, Bistriţa, Moldova și Suceava udă încă o parte din Bucovina, dar, deoarece aceste râuri aparțin mai ales Galiției, vom numi aici Sutilowa, Suceviţa, Moldoviţa și Cerna-mare, care pot fi notate printre râurile mici din Bucovina. Cele mai multe dintre ele lasă mlaștini, uneori destul de întinse, pe malurile lor” (De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 215-226).

Porturi naţionale din Bucovina – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

[1] Geographisches Handbuch, t. V, p. 93. Alţi autori l-au diminuat încă şi dau numai 120.000 suflete. Vezi Anleitung zur Erdbeschreibung für die deutschen Schulen. 1781

1906: Serbările de la Iaşi

„Iaşul, vechea capitală a Moldovei, leagănul culturii române, de unde au pornit ideile mari şi generoase, în curând îşi va îmbrăca iarăşi haina de sărbătoare, pentru a preamări pe redeşteptăptorul neamului, pe ilustrul fiu al Moldovei, pe nemuritorul maestru al lirei, pe cântăreţul naţiunii, regele poeţilor români, pe Vasile Alecsandri. Zilele de 14 şi 15 Octomvre stil vechi 1906 vor fi zile de serbătoare pentru tot neamul românesc, căci în aceste memorabile zile se serbează, în bătrânul Iaşi, „serbarea naţiunii româneşti, dezvelirea statuii bardului Vasile Alecsandri“.

La aceste măreţe serbări, Augusta Suverană Regina-poetă Carmen Silva va asista în persoană, împreună cu A. S. R. Principesa Maria. Se fac mari pregătiri ca aceste serbări să capete un caracter naţional mai impozant. Ministeriul Cultelor, împreună cu comitetul ridicării statuii, au autorizat pe publiciştii Ştefan Goraş şi Botez Gordon să editeze un superb „album naţional“, sub auspiciile comitetului executiv. La acest album au colaborat cei mai de frunte scriitori şi scriitoare din Regat şi de peste hotare. Însuşi M. S. Regina României a onorat Albumul marelui Alecsandri cu o preţioasă cugetare la adresa poetului sărbătorit. Albumul se pune în vânzare, în ziua dezvelirii statuii.

După Te Deum, care va ave loc la orele 10 dimineaţă, se va face serbarea dezvelirii, la care vor asista miniştri, literaţi, oameni de stat şi o sumă mare de invitaţi, care vor depune coroane pe bronzul nepieritor, care întrupează pe bardul naţiunii. Toate şcolile din Iaşi şi din Moldova întreagă vor asista in corpore, depunând coroane. Asemenea, corpul profesoral secundar va asista, iar unul din ei va ţine un discurs. Şi domul ministru al instrucţiunii publice va vorbi, din partea guvernului, iar istoricul A. D. Xenopol va ţine discursul festiv. Vor mai vorbi, din partea universităţii şi a tuturor instituţiunilor culturale, câte un delegat. Asemenea, vor vorbi toţi delegaţii societăţilor de peste hotare, care vor depune coroane, în numele fiecărei instituţiuni.

Onorata primărie din Iaşi a intervenit la minister pentru liber parcurs pentru 300 persoane bucovinene, pe linia Burdujeni-Iaşi. La caz de aprobare şi dacă societatea „Junimea” va veni in corpore, comitetul a delegat pe istoricul A. D. Xenopol ca să facă oaspeţilor o impozantă primire la gară, iar cunoscutul publicist, dl Şt. Goraş, profesor în Iaşi, va îngriji de a plasa pe oaspeţi pe la case particulare şi oteluri. Onorata primărie din Iaşi va oferi o masă vizitatorilor din Bucovina.

Tot în aceste 2 zile, au loc, după-amiazăzi, mari alergări de cai, pe şesul Abatorului, la care va asista şi familia regală, iar seara se vor da, la teatru, reprezentări de gală. Se va juca „Fântâna Blanduziei“, de Alecsandri, şi se vor recita diferite ode ocazionale. În decursul serbării dezvelirii bustului, vor lua loc toţi invitaţii în tribune, aşezate în faţa teatrului. În ziua de 15 Octomvre stil vechi, seara, va avea loc un mare banchet oficial, cu 500 tacâmuri.

Vizitatorii din Bucovina sunt rugaţi a se adresa, pentru orice detalii la serbarea de la Iaşi, dlui Ştefan Goraş, în Iaşi, care le va servi cu cea mai mare plăcere şi va face ca să poată veni cât mai mulţi admiratori ai marelui bard, care a cântat atât de frumos pe „acel colţ de ţară”, unde a petrecut şi pe care cu drept cuvânt l-a numit „Grădina Moldovei”. Ar fi de dorit ca, pe lângă inteligenţa din Bucovina, să meargă la Iaşi şi poporeni, asigurându-li-se dinainte o primire grandioasă.

Societatea academică „Junimea” a trimis următorul apel:

Mult stimate Domnule! Duminică, în 15 Octomvre st. v. (28 Oct. st. n.), se va dezveli, în Iaşi, în mod solemn, statuia poetului laureat Vasile Alecsandri, a autorului „latinei ginte” şi bardului care, petrecând, în anii 1848 şi 1849, pe moşiile neuitatului Hormuzachi, în Cernauca, a cântat şi Bucovina noastră, numind-o „veselă grădină cu mândri feciori şi pomi roditori”.

Serbările care se vor aranja, din incidentul acesta, vor avea un caracter naţional cultural şi vor fi onorate şi cu prezenţa Augustei Regine Carmen Sylva şi a A. S. R. Principesa Maria.

Din partea comitetului aranjator, a primit şi Societatea academică „Junimea” o invitare călduroasă, împreună cu somarea ca să îndemne pe toţi românii din Bucovina să participe, în număr cât se poate de mare, la serbările din Iaşi. Comitetul aranjator, în fruntea căruia stau istoricul A. D. Xenopol şi cunoscutul publicist Ştefan Goraş, a grijit ca bucovinenilor să li se acorde parcurs liber, de la Burdujeni, la Iaşi, şi înapoi, precum şi întreţinerea, în decursul serbărilor.

Români bucovineni! Având în vedere serbările cu caracter curat naţional cultural, precum şi rolul însemnat ce l-a jucat, în viaţa noastră, poetul laureat al „gintei latine” şi bardul „veselei grădini” de odinioară, ne adresăm cătră Dumneavoastră toţi, îndemnându-vă să nu întrelăsaţi, plecând împreună cu noi, junimenii, la Iaşi, pentru a depune omagiile Dumneavoastră la statuia lui Vasile Alecsandri, care se va dezveli în 15 Octomvrie stil vechi. Serbările din Iaşi sunt serbările întregului neam românesc.

Plecarea din Cernăuţi, cu trenul accelerat, sâmbătă, la orele 7 şi 30 minute, dimineaţa. Întâlnirea participanţilor, în Burdujeni, la orele 10, dimineaţa. Toţi cei ce voiesc să participe binevoiască a se adresa direct „Junimii”. / Vicepreşedintele Societăţii Academice „Junimea” / George Iacubovici de Boldişor” (Apărarea Naţională, Nr. 6, Anul I, Cernăuţi, joi 25 octombrie stil nou 1906, p. 2).

1906, Ion Grămadă: Amintiri de la serata „Junimii“ din Siret

Vila Amelia din Siret

„Numai încet se mişcă trenul… O staţie şi încă una… Când vom ajunge la Siret? Deznădăjduiţi, punem capul în piept şi aşteptăm. E prea mult! Ca să nu ne plictisim, spunem palavre şi istorisim aventuri din viaţa de gimnazişti; dar toate au un capăt, numai plictiseala nu. Măcar de n-ar fi huruitul monoton al vagoanelor, care te pune pe gânduri, te adoarme. Şi iată-ne că visăm treji: vedem sala în care vom juca, auzim râsul zgomotos al fetelor şi ne vedem făcând complimente în dreapta şi în stânga… Din starea aceasta dormitândă ne trezeşte şuierul prelungit al maşinii, care ne vesteşte o staţie nouă.

A!, e Siretul, doritul Siret, cel mai vechi oraş al ţării, odinioară rezidenţa lui Sas Vodă, acuma renumita „Piaţă de cepărie”, după cum e şi scris pe gară: „CEPET” (Seret, cu litere slavone – n. n.). Tragem la Palatul de bere, unde are să fie serata noastră. Dame în rochii luxoase de bal urcă scările spre garderobă, junimeni veseli şi zgomotoşi ne ies înainte; în fine, suntem între ai noştri. Parcă nu ne-am văzut de-un veac, atâta gălăgie facem la întâlnire.

Intrăm şi noi, cei ce-am venit mai târziu, în sala decorată frumos şi luminată a giorno. Perechi, perechi, care de care mai drăgălaşe, fac promenadă în jurul sălii ticsite de oaspeţi din ţară şi din România. În fruntea tuturora, văd pe vrednicul şi impunătorul protopop al districtului Siret, pe dl Ion Hostiuc din Bălcăuţi, apoi păr. Şandru cu familia, păr. Hacman cu familia, păr. Gramatovici cu doamna, păr. Turturean cu domnişoară, păr. Macovei cu fiica şi domnişoara Aglaia Zavadoschi, dr. Lazar Gherman cu doamna, păr. Horga cu familia, inspectorul Kodakowski cu familia, primarul Beil cu familia, directorul Paul, prof. Tofan, Dr. Hoffman, comisar Popenberger, şeful de vamă Malichevici, asistent Orsa, adjunctul de perceptorie Popovici, Manoliu din Mihăileni (România), familia Stavrat din Mihăileni, fam. Iacubovici, dl Sihon cu familia, dl adjunct Patraş, superiorul Klein din Stăneşti, învăţător Bileţchi, înv. Popovici, dl Partenie Damian şi mulţi alţii.

Drăguţ şi frumos se prezentau gentilele domnişoare Patraş, Macovei şi Popovici, care erau îmbrăcate în frumoase costume naţionale, arătând şi prin aceasta că nu se ruşinează de frumosul port românesc, cu care se mândreşte şi o regină. Lumea e veselă, fericită, numai fucşii nu. Asta e prima dată când ies şi ei la lume ca tineri academici, însă nu se pot petrece nesiliţi ca alţi junimeni, căci prezidentul Junimii, îngrijat fiind de apucăturile neîndemânatice ale fucşilor, le-a prescris, încă din Cernăuţi, o marşrută aparte, după care trebuie să se ţie oricare fucs. Se-nvârt şi ei cum pot în jurul aleselor lor, dar cu oarecare rezervă, căci ochiul scrutător al prezidentului îi urmăreşte în tot locul. Li s-a dat instrucţie, încă de pe drum, să se prezinte damelor celor tinere ca fucşi, căci aşa vor fi mult mai bine văzuţi. Cauza e ascunsă în firea fucşilor.

Dar iată că vin unii teologi, care îi smomesc să se prezinte ca tineri teologi, căci atunci le surâde un viitor trandafiriu etc. etc., deoarece e cunoscut că sexul cel frumos are zâmbet mai dulce pentru teologi tineri. Cei vechi sunt, de regulă, deja logodiţi. Urmarea? Fucşilor le-au venit idei la cap: să spună că-s fucşi, e bine; că-s teologi tineri, încă-i bine; dar mult mai practic e să se recomande ca fux-teologi, căci succesul va fi de bună seamă dublu. Veseli de dezlegarea problemei, păşesc ţanţoşi, însă tot pe lângă oglindă, ca să poată arunca câte o privire hoţişă, îndreptându-şi cravata sau mângâindu-şi musteaţa retezată după moda engleză, introdusă nu de mult în „Junimea”. Acuma privesc mai provocător la mişcarea ce se desfăşoară în jurul lor.

Perechile se primblă în jurul sălii, râzând şi petrecându-se foarte animat. Bieţii fucşi însă au fost obiectul celei mai vii discuţii, atât între mamele veritabile, precum şi între gardemame. O damă zice către alta, arătând cu evantaliul spre un fux, ce trece cu o domnişoară la braţ: „Ira, ăsta nu-mi place deloc! Ce se mai învârte pe lângă copila mea? Mai bine ar lăsa-o în pace, nu vezi cât e de jigărit?!”. Se apropie altă pereche de arbitru: „Ăsta-i scurt şi gros. Nu-mi convine deloc!” şi doamna în chestie făcu o faţă acră, în semn de nemulţămire. Dar muzica începe să cânte, începând dansul, în frunte cu preşedintele de onoare, dl protopop Ion Hostiuc, şi doamna Hacman, şi preşedintele Societăţii Academice „Junimea”, dl Iacubovici, cu doamna Gramatovici. Tineretul a uitat de toate grijile lumeşti, până şi fucşii uitaseră de perceptele asprului prezident.

Petrecerea a durat până în zori şi numai cu greu le venea tinerilor să se despartă; mai ales s-a observat aceasta la o tânără pereche, constând dintr-un fux şi o drăgălaşă domnişoară. Stăteau bieţii ca plouaţi, într-un colţ, nerostind nici o vorbă, numai ochii vorbeau o limbă de ei înţeleasă. Petrecerea a reuşit splendid. Meritul e fireşte numai al comitetului aranjator, în fruntea căruia a stat mult meritatul protopresviter al districtului Siret, dl Ioan Hostiuc. / Nicu Nalbă” – pseudonim al viitorului Erou al Bucovinei, Ion Grămadă (Apărarea Naţională, Nr. 8, Anul I, Cernăuţi, miercuri 31 octombrie stil nou 1906, p. 3).

Piața din Siret

1906: Contele Bellegarde, prefectul oraşului Câmpulung

Câmpulung Moldovenesc, în 1918

„Prefectul dl conte Francisc Bellegarde, numit de cătră popor „Tata muntenilor”, a părăsit, în 20 Octomvrie 1906, în cea mai mare tăcere, oraşul Câmpulung şi, precum ne vestesc unele ziare germane bine informate, nu se va mai reîntoarce la Câmpulung, ci va fi ataşat unei secţii în ministeriul din Viena. Prin repăşirea contelui Bellegarde de la postul său de prefect districtual pierde populaţiunea română de la munte unul din acei amploiaţi care a avut vecinic înaintea ochilor numai înaintarea mult asupritului şi părăsitului popor românesc. De când a intrat Bucovina în stăpânirea Austriei, încă n-a avut poporul român (erau şi prefecţi români) din vechiul ocol moldovenesc un prefect mai priincios, sincer, milos şi, înainte de toate, un scutitor aprig şi dezinteresat al drepturilor poporului român, decât Contele Bellegarde. Cunoscând bine limba română, a intrat cu poporul român în contact mai aproape şi nu o dată a vizitat pe munteni în colibele lor, ca să audă de la popor nemijlocit jalbele şi durerile lor, spre a le putea asana.

Fiind, în anul 1904, o secetă mare în munţi şi fiind poporul în mare pericol şi pierind vitele de foame, a adus contele Bellegarde multe sute de coreţe de păpuşoi şi multe vagoane de fân la Câmpulung, împărţindu-le, prin amploiaţii săi, între sărmanul popor. Atunci a cheltuit filantropul conte din banii săi proprii multe mii de coroane. În răstimp de trei ani, pe timpul iernii, a susţinut milosul căpitan, din banii săi, o bucătărie pentru copiii sărmani, de la şcolile poporale din Câmpulung, dând astfel la vreo sută de copii sărmani prânz gratuit. Câte văduve, câţi sărmani n-a sprijinit bunul căpitan băneşte şi câte gospodării n-a scos direct din ghearele nemiloşilor cămătari. De câte ori n-a călătorit până la tribunalul din Suceava, ba chiar şi la Viena, spre a căuta dreptate pentru popor. El era şi epitrop al multor orfani, a căror avere era îndatorită. Din răsputeri a lucrat pentru reţinerea ţărănimii de la beţie, dispunând închiderea crâşmelor, pe timpul Duminicii şi a sărbătorilor.

Alois Ziegler loggo Salutări din Câmpulung – Colecţia Vasile Ursache

Toate reuniunile române le-a sprijinit băneşte. Sub patronajul său se ţineau cele mai de frunte baluri ţărăneşti în Câmpulung. Lui este de mulţumit şi înfiinţarea prăvăliei române din Câmpulung. Poporul a ştiut să-i mulţămească pentru aceste fapte măreţe, denumindu-l ca cive de onoare al oraşului Câmpulung şi de membru onorar al societăţii ţărăneşti „Deşteptarea”. Ca amintire din ocolul Câmpulung, şi-a luat Bellegarde 24 aquarele – tipuri curat româneşti, ai acelui popor, pe care l-a iubit părinteşte şi l-a scutit de multe nevoi.

Numele Bellegarde va fi pururea preamărit de către mulţămitorul popor român de la munte, din generaţie în generaţie. Şi tocmai aceasta va fi răsplata cea mai frumoasă pentru contele Bellegarde, care nu vâna după distincţiuni şi măriri. / I. V.” (Apărarea Naţională, Nr. 8, Anul I, Cernăuţi, miercuri 31 octombrie stil nou 1906, p. 2).

Alois Ziegler: Răzeş câmpulungean, 1876 – Colecţia Vasile Ursache

1882-1907: Viaţa românească în Bucovina. Teatrul

Grigore Pantazi, actor şi regizor cernăuţean, în LUCEAFARUL, nr. 13, 1905. p. 272

În anul 1882, s-a format în Cernăuţi o trupă de diletanţi români; prezidentul acestui comitet teatral român de diletanţi a fost părintele exarh al catedralei Ioan Procopovici, ca director de scenă funcţiona Vasile Morariu, iar capelmaistru era Tudor cav. de Flondor, pe atunci în etate de 19 ani. Se da, în fiecare a doua joi, o reprezentaţie teatrală, iar în joia premergătoare reprezentaţiei şi în cea următoare câte un concert. Repre­zentaţiile se dau în sala „Otel deMoldavie”, sală în care şi-au dat, până la 1877, toate trupele reprezentaţiile lor, regulat.

La 21 Decembrie, s-a dat prima reprezentaţie, cu:

Millo  director sau mania posturilor, de Alecsandri;

Nu te juca cu focul, de I. Negruzzi.

A doua reprezentaţie, cu:

Piatra din casă, comedie cu cântece, într-un act, de V. Alecsandri, şi

Cinel-Cinel, de Vasile Alecsandri.

Tudor Flondor

Acesta-i începutul teatrului diletant român în Bucovina şi primirea bună ce i s-a făcut dă raportorului Olinescu speranţa, că „prin acest tea­tru diletant se va inaugura timpul unui teatru naţional român pentru Bucovina” (Familia XIX; 23).

În Aprilie 1883, se dizolvă comitetul teatral diletant şi mobilierul şi garderoba trec în proprietatea „Armoniei”, care înfiinţează o secţie pentru reprezentări teatrale. Reprezentările teatrale aduc viaţă în Cernăuţi şi interes pentru literatura dramatică română, după cum constată rapor­torul.

Am strâns, în tabela statistică ce urmează, toate datele privitoare la reprezentările teatrale ale „Armoniei”[1]:

01). 13 Mai 1883. Rămăşagul, comedie cu cântece, în un act, de V. Alecsandri, muzica de T. Flondor, şi, în aceiaşi zi:

02).  Nunta ţărănească, operetă în un act, de V. Alecsandri, muzica de T. Flondor.

03). 1883. Cucoana Nastasia Hodoronc, comedie în 3 acte, de G. Bengescu.

04). 1883. Arvinte şi Pepelea, comedie în 1 act de V. Alecsandri.

05). 1883. După teatru, comedie în 1 act de T. V. Ştefanelli.

06). 1883. Creditorii, comedie în 1 act de V. Alecsandri.

07). 1883. Cinel-cinel, vodevil în 1 act de V. Alecsandri, muzica de T. Flondor.

08). 22 Oct. 1883. Un trandafir in livrée, comedie într-un act, localizată de T. V. Stefanelli.

09). Liţa Pescărită, operetă naţională de N. A. Bogdan, muzica de T. Flondor.

10). 1883. Un tutore, comedie în 3 acte de M. Poni.

11). 1883. Ordinul de a sforăi, comedie în 1 act de C. Dimitrescu.

12). 1883. Florin şi Florica, vodevil în 1 act de V. Alecsandri, mu­zica de T. Flondor.

13). 10 Ianuar 1884. Contesta Margot, comedie într-un act, din fran­ţuzeşte de M.

14). 25 Ianuar 1884. Ciobanul, canţonetă de E. Carada.

15). 1884. Rusaliile, operetă în 2 acte de V. Alecsandri, muzica de T. Flondor.

16). 25 Ianuar 1884. A sosit unchiul, comedie în 1 act de Koziebrodzki-Meşeder.

17). 25 Ianuar 1884. Pentru o pălărie, comedie în 1 act de St. Popescu.

18). 25 Ianuar 1884.  Fata Cojocarului, comedie în 1 act de D. Miclescu.

19). 25 Ianuar 1884. Baba Hîrca, operetă în 2 acte de Millo, mu­zica de A. Flechtenmacher.

20). 1884. Agachi Flutur, comedie în 3 acte de V. Alecsandri.

21). 1884.  Pamfilie Mestecăilă, comedie în 3 acte de St. Popescu.

22). 1884. Doi sfioşi, comedie în 1 act de Labouchère, trad. C. Bălănescu.

23). 1884. Băcalul Tulungea, comedie în 2 acte după o piesă franceză, de V. Morariu.

24). 4 Februar 1885. Găina cântă, comedie în 1 act de Bayard, Dumanoir Dennery, trad. Bălănescu.

25). Nunta Ţărănească, operetă în 1 act de V. Alecsandri, muzica de T. Flondor.

26). 26 Mart 1885. Noaptea sf. George, operetă în 3 acte de T. Alexi, muzica de T. Flondor.

27). 4 Mai 1885. Baba Hîrca, operetă în 2 acte de M. Millo, muzica de A. Flechtenmacher.

28). 27 Mai 1885. Doi sfioşi, comedie în 1 act de Labouchére, trad. C. Bălănescu.

29). 27 Mai 1885. Casa vechie, comedie în 1 act, trad. din franţuzeşte de dr. M. P.

30). 15 Oct. 1885. Romantic, comedie în 1 act de St. Popescu. S-a dat şi un concert.

31). 20 Dec. 1885. Socrul unui ginere, comedie originală în 1 act, de Myller. S-a dat şi un concert.

32). 5 Faur 1886. Cartea III, capitolul I, comedie în 1 act de E Pierron şi A. Lafferiére, trad. Manoliu.

33). 5 Faur 1886. Doi sfioşi, comedie în 1 act de Labouchére-Bălănescu.

34). 20 Sept. 1886. Sulimunul, comedie în 1 act de F. A. Sauer, trad. de E. Sevescu. S-a dat şi un concert.

35). 15 Ianuar 1887. Furiile tinereţii, comedie în 1 act de D. Malla.

36). 16 Faur 1887. Bacalul Tulungea, comedie în 2 acte, după o piesă franceză, de V. Morariu.

37). 17 Mart 1887. Doi morţi vii, comedie în 2 acte de V. Alecsandri.

38). 3 Aprilie 1887, aceeaşi piesă.

39). 5 Mart 1888. Cărăbuşul, vodevil în 2 acte de C. Stamati.

40). 16 Mart 1888, aceeaşi piesă.

41). 2 Ian. 1889. Ginerele lui Hagi Petcu, de V. Alecsandri.

42). 6 Mai 1889[2]. Crai nou, operetă naţională în 3 acte de V. Alecsandri, muzica de C. Porumbescu. Doi surzi, comedie de Labiche, trad. din franţuzeşte.

43). 10 Mai 1889, aceleaşi piese.

44). 10 Faur 1899.  Un om buclucaş, prelucrare  din franceză de Maria Baiulescu.

45). 10 Faur 1899. Omorul din strada Cărbunarilor, farsă.

46). 2 Mart 1889. Candidatul Linte, operetă comică de C. Porumbescu.

47). 8 Mai 1889. Crai nou, operetă naţională de V.  Alecsandri, muzica de C. Porumbescu.

48). 12 Mai 1889, aceeaşi piesă.

49). 2 Septembrie 1889. Candidatul Linte[3], operetă comică de C. Po­rumbescu.

50). 4 Mai 1901. Moş Ciocârlan, operă de C. Berariu şi T. Bocancea, muzica de F. Flondor.

51). 6 Mai 1901, repriza aceleaşi piese.

52). 12 Mai 1902. Moş Ciocârlan, operă de Tem. Bocancea şi C. Berariu, muzica de T. Flondor.

53). 15 Mai 1902, aceeaşi piesă.

54). 16 Mai 1902, aceeaşi piesă.

55). 1 Mai 1903. Crai nou, operetă naţională de V. Alecsandri, muzica de C. Porumbescu.

56). 2 Mai 1903. Norocul, feerie în 7 tablouri de Gr. Pantazi şi C. Berariu.

57). 3 Mai 1903, repriza Norocul.

58). 4 Mai 1903, aceeaşi piesă.

59). 10 Mai 1903. Crai nou, operetă naţională de V. Alecsandri, mu­zica de Porumbescu.

60). 18 Mai 1905. Trei doctori, comedie în 1 act de Vlaicu.

61). 18 Mai 1905. Conul Leonida faţă cu reacţiunea, farsă în 1 act

de I. L. Caragiale.

62). 18 Mai 1905., Leac pentru soacre, comedie în 1 act de Trocaru.

63). 18 April 1907. Ovidiu, actul V, dramă în 5 acte de V. Alecsandri.

61). 18 April 1907. Năpasta, dramă în 2 acte de I. L. Caragiale.

65). 22 April 1907, repetarea aceloraşi piese.

Titlul de glorie al „Armoniei”, pe acest teren, este activitatea ei teatrală de la început, din anii 1883-1888, şi reprezentarea pieselor Crai nou, Moş Ciocârlan, a feeriei Norocul, la care sperăm să se în­şire şi reprezentarea piesei Noaptea sf. George, care se prepară acuma.

Într-un articol, intitulat Societatea „Armonia” (Revista politică I; 18), se apreciază astfel activitatea de 5 ani a societăţii, pe terenul teatral: „Armonia nu se mărgineşte numai la atâta (la concerte, serate), ci ea merge mai departe, ea, împreună cu cântarea, şi teatrul. Se aleg bucăţi teatrale, se împart roluri, membrii „Armoniei” le studiază şi deodată ne trezim cu un teatru român diletant.

Partea teatrală a adus societăţii laudele cele mai mari nu numai din partea românilor, ci şi din partea străinilor. Acel teatru diletant a avut influ­enţa cea mai mare asupra simţului naţional, căci el l-a deşteptat la mulţi români din capitală şi la cei la care era simţul naţional deşteptat l-a în­tărit şi mai puternic.

Teatrul a introdus, într-un mod foarte uşor, şi lectura clasicilor ro­mâni, deoarece fiecare căuta să afle lucruri potrivite pentru teatrul lor şi mai mulţi tineri, fiind inspiraţi de Melpomene, s-au încercat să lucreze bucăţi originale, acomodate teatrului local”.

Opera „Moş Ciocârlan” a trecut graniţele ţărişoarei noastre şi a fost reprezentată, ca o solie a unor zile mai bune, ce vor să vie, în două centre ale românismului, în momente deosebit de solemne: în Sibiu, cu ocazia inaugurării „Muzeului naţional”, şi în Bucureşti, unde s-a repre­zentat, de 5 ori, cu ocazia Expoziţiei jubilare. Ea a devenit, astfel, un bun comun al românilor de pretutindeni şi, astfel, a contribuit şi mica şi cul­tural neînsemnata fracţiune a românilor bucovineni cu un modest obol la ridicarea artei naţionale.

Şi „Crai nou” a trecut graniţele ţărişoarei noastre şi a fost reprezentat în Lugoj şi în Biserica Albă. Abia după ce a fost piesa repre­zentată în alte părţi s-a dat şi în Bucovina. Recenzentul Patriei intro­duce darea sa de seamă despre prima reprezentare a operetei „Crai nou” cu următoarele şire: „Armonia a împatriat, cu reprezentaţiunea de ieri seară, moaştele spiritului profetului, care, ca toţi profeţii, a fost profet pen­tru toţi românii, numai pentru cei din patria sa mai strâmtă nu. Aceste moaşte: Crai nou, operetă de prea timpuriu decedatul C. P., s-au reîn­tors pe pământul Bucovinei, din care s-au zămislit şi reîntoarcerea a fost un act de triumf naţional” (Patria III, 267).

Un lucru reiese din cercetarea de până acuma, că dacă se mai poate înjgheba o modestă, dar trainică activitate teatrală la noi, în ţară, apoi ea poate purcede cel mai bine de la Armonia”.

Despre celelalte reprezentări teatrale, date de diletanţi, se poate spune atâta, că ele sunt o probă mai mult pentru afirmaţia noastră că nicăieri nu s-a manifestat, în decursul timpului, o idee conducătoare, nică­ieri nu s-a lucrat după un plan bine deosebit, ci cu totul şi pretutindenea a fost improvizat. Aceasta-i impresia ce am avut-o, răsfoind zia­rele noastre, ca să culeg informaţiuni, această impresie am avut-o şi în anii din urmă, când am urmărit cu interes activitatea ce s-a desfăşurat pe acest teren. Se întâmplă că o societate de binefacere nu dispune de fonduri, iute se improvizează o reprezentare teatrală, cu piese alese în grabă, de cele mai multe ori studiate slab şi astfel se uită că arta are altă menire decât să servească numai ca mijloc pentru ajungerea altor scopuri.

Se impune numaidecât o schimbare în direcţia aceasta; cum mi-o închipui eu voi arăta, pe larg, la altă ocaziune. Aici voi induce numai câteva date statistice, care, deşi sunt incomplete – este imposibil de a da tabele statistice complete, căci multe reprezentaţii n-au fost înregistrate în ziare – vor arăta totuşi cititorilor marginile în care s-a mişcat activi­tatea teatrală a diletanţilor noştri.

În Cernăuţi s-au mai dat următoarele reprezentaţii:

01). 18 Ianuar 1894. Nino, dramolet de Cerchez, aranjată de „Junimea”.

02). 18 Ianuar 1894. Mademoiselle Mephistofeles, comedie de Stamati-Ciurea, aranjată de „Junimea”.

03). 9 Fevruar 1894. Un trandafir în livrée, comedie din franţuzeşte, de T. V. Stefanelli, aranjată de „Junimea”.

04). 9 Fevruar 1894. Post festum, comedie în 1 act de Wichert, trad. de M. Stefanelli, aranjată de „Junimea”.

05). 6 Iulie 1894. Drumul de fier, comedie cu cântece în 1 act şi 2 ta­blouri de V. Alecsandri.

06). 8 Iunie 1905. O scrisoare pierdută, comedie în 4 acte de Caragiale, aranjată de „Junimea”.

În Suceava s-au dat următoarele reprezentări:

01). 6 Iulie 1892. Rusaliile, vodevil în 1 act şi 2 tablouri de V. Alecsandri.

02). 1 Fevruar 1893. Rămăşagul, proverb în 1 act de V. Alecsandri.

03). 1 Fevruar 1893. Cinel-cinel, comedie cu cântece de V. Alecsandri.

04). 6 Iulie 1893. Nunta ţărănească, vodevil naţional de V. Alecsandri.

05). 6 Iulie 1893. Cinel-Cinel, comedie cu cântece de V. Alecsandri.

06). 5 Iulie 1899. Mademoisselle Mephistopheles, vodevil în 1 act de C. Stamati-Ciurea.

07). 5 Iulie 1899. Cărăbuşul, vodevil în 4 acte de C. Stamati-Ciurea

08). 16 Dechemvrie 1900. Tânăra femeie arţăgoasă, de Etienne, tra­ducere din franţuzeşte de M. Stefanelli.

09). 16 Dechemvrie 1900. Conul Leonida faţă cu reacţiunea, piesă în 2 acte de I. L. Caragiale.

10). 25 Decemvrie 1900. Mama Angheluşa, canţonetă de V. Alecsandri.

11). 25 Decemvrie 1900. Leac pentru soacre, comedie în 1 act de Trocaru.

12). Decemvrie 1900. Cărăbuşul, vodevil în 2 acte de C. Stamati-Ciurea.

13). 2 Fevruar 1905. O căsnicie, comedie în 3 acte de G. C. Ursachi.

14). 2 Iunie 1905. O scrisoare pierdută, comedie în 4 arte de I. L. Caragiale.

15). 7 Iulie 1905. Baccilul amorului, farsă în 1 act de C. Stamati-Ciurea.

16). 2 Fevruar 1906. O noapte furtunoasă, comedie în 2 acte de I. L. Caragiale.

17). 7 Iulie 1906. O căsnicie, comedie în 3 acte de G. C. Ursachi.

În Radăuţi s-au dat următoarele reprezentaţii:

01). 22 Ianuarie 1892. După teatru, comedie într-un act de T. V. Stefanelli.

02). 22 Ianuarie 1892. Creditorii, comedie în 1 act de V. Alecsandri.

03). 25 Noemvrie 1892. Nu te juca cu dracul, comedie în 1 act de I. Negruzzi.

04). 25 Noemvrie 1892. Cinel-Cinel, comedie cu cântece de V. Alecsandri.

05). 14 Iulie 1899. Madame Mefistofeles, vodevil în 1 act de C. Stamati-Ciurea.

06). 14 Iulie 1899. Cărăbuşul, vodevil în 2 acte de C Stamati-Ciurea.

07). 25 Fevruarie 1900. Biletul de tramway.

08). 25 Fevruarie 1900. Omorul de pe Strada Cărbunarilor.

09). 1 Noemvrie 1901. Soare cu ploaie, comedie în 1 act de Iosif Vulcan.

10). 1 Noemvrie 1901. Înainte de pauză, comedie în l act de Trocaru.

11). 9 Noemvrie 1902. Cinel-Cinel, comedie cu cântece de Alecsandri.

12). 18 Fevruar 1905. O căsnicie, comedie în 3 acte de G. C. Ursachi.

13). 25 Iunie 1905. O scrisoare pierdută, comedie în 4 acte de I. L. Caragiale.

Singuratice reprezentări s-au dat şi în Câmpulung şi Siret; piesele ce s-au reprezentat au fost comediile şi vodevilurile lui Alecsandri.

Din tabelele de mai sus se vede că şi în celelalte oraşe diletanţii şi-au format repertoriul lor tot din piesele lui Alecsandri, abia în timpul mai nou s-a încercat a sc juca şi din Caragiale.

În cadrul acestor expuneri, trebuie să mă opresc puţin şi la teatrul nemţesc din Cernăuţi, şi anume din următoarele motive. Pe scena aces­tui teatru s-au produs şi două artiste românce: domnişoara Agata Bîrsescu şi domnişoara Adrienne de Kolá, născută Costin, în Bucovina, şi s-a jucat, în traducere, şi o piesă românească, Năpasta lui Caragiale.

Piesa a fost tradusă de Adolf Last, un evreu din România, care publicase şi nişte cercetări critice asupra lui Caragiale, sub titlul „Unheil“ (mai întâi îi dase titlul de Lűge).

Piesa s-a dat pe scena teatrului cernăuţean în Ianuarie 1897, cu domnişoara Prandstetter (Anca), domnii Popp (Ion) şi Metzl (Dragomir). Jocul a fost satisfăcător, constatare ce o face şi presa străină, şi cea română, piesa însă „a indignat” pe criticii de la ziarele nemţeşti. Voi cita, din recenziile ce s-au făcut, numai câteva pasaje. În Czernovitzer Zeitung din 15 Ianuarie, aflăm următoarele: „Drama de tot realistă „Nă­pasta”, de Caragiale, tradusă de A. Last, a fost interpretată foarte bine de domnişoara Prandstetter (Anca) şi domnii Popp (Ion) şi Metzl (Dragomir). Actorii nu găsesc în rolurile lor nimic mulţimilor, că personajele sunt – puţin spus – nesimpatice; ceea ce a putut interesa a fost in­terpretarea, care merită toată recunoştinţa, cu atât mai mult că aproape totul a fost creaţiune proprie”.

În Bukovinaer Rundschau din 13 Ianuarie, sfârtecă un oarecare Iosef Czeikel drama fără milă. După ce critică tehnica dramei, constată că de­fectul principal al dramei este caracterul absolut imposibil al Ancăi, care e numită „o monstruozitate psihoiogică”. Cel mai aspru e însă recenzentul ziarului Bukovinaer Nachrichten (14 Ianuarie), Th. M., care nu­meşte piesa „Colportageromangeschichte” şi încheie: „nimeni să nu se în­cumete şi să dea piesa bucătăresei sale, chiar numai să o citească, dacă vrea să aibă linişte în casă”. E o critică foarte pătimaşă şi părtinitoare. În fine, traducătorul A. Last vorbeşte, în două foiletoane consecutive din Buk. Post (12 şi 14 Ianuarie) despre piesă; în primul, vorbeşte despre Caragiale, comediile sale şi apoi, pe larg, despre „Năpasta”; în al doilea, despre reprezentarea ei pe scena teatrului din Cernăuţi.

*

Aceasta este activitatea teatrală în Bucovina: puţină şi dezordonată; ce s-ar putea face, de acum, înainte, voi arăta cu altă ocaziune. Cernăuţi în Aprilie 1907. / George Tofan” (Viaţa Românească, Volumul V, Anul II, Iaşi 1907, pp. 114-120).

[1] Raportul „Armoniei^” nu spune care piese s-au jucat în 1883 şi care în 1884, ci le înşiră pe toate, la un lor, amintind numai că au fost 19 reprezentaţiuni. Din cronicile teatrele, trimise de dl D. Olinescu „Familiei”, se pot stabili unele date.

[2] Timpul de 10 ani, de la 1888-1893, este numit, cu drept cuvânt, de autorul istoricului societăţii, dr. E. Sluşanschi, „sezon mort”.

[3] Reprezentarea aceasta s-a dat în Suceava.