1809-1910: Bucovina, văzută de Marcel De Serres (I)

Boian, moară pe Prut – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

„Despre întinderea teritorială şi populaţie. Bucovina, care se mai numește și Moldova austriacă, pentru că a făcut parte, vreme îndelungată, din Moldova, formând extremitatea nord-vestică a acestei provincii. Este situată între Nistru și Bistriţa Aurie, astfel încât este înconjurată de Galiţia, Ungaria, Transilvania și Moldova. Ultima provincie deține, chiar și în Bucovina, în apropiere de Siret și Suceava, două uriaşe moşii, care fac mai dificilă paza frontierelor, atunci când este necesară crearea unui cordon, care să oprească progresul ciumei. Această provincie, a cărei întindere este de 172 mile pătrate sau, după alţii, de 184 mile pătrate, se află între 47 grade 20 minute și 48 grade 30 minute latitudine nordică.

Lungimea sa, de la nord, la sud, de la Nistru, de lângă Zaleszozyk, până la Poiana Stampi, este de 26 de mile; cea mai mare lățime a sa este 16 mile; și cea mai mică, de la 6, la 8 mile. Este delimitată, la nord, de cercul Znyaty, în Galiția, la răsărit de Marele Ducat al Varșoviei, în sud de Moldova, iar la apus de Transilvania, care se găseşte în estul Ungariei. Are 3 orașe, 3 târguri, 267 sate și 38.890 case.

Mestecăniş, popasul de poştă – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

Originea numelui acestei provincii este explicată într-un mod destul de singular. Ștefan al V-lea, supranumit cel Mare, domnitor al Moldovei, după ce a bătut complet o armată considerabilă de polonezi, în Bucovina, a făcut peste 20.000 de prizonieri. Pentru a perpetua amintirea acestei victorii, i-a obligat să cultive o suprafață mare de pământ și să planteze stejari, astfel încât pădurea rezultată să fie, în continuare, ca monument „sunetul triumfă”. De atunci, țara în care s-a găsit această pădure se numea Bukowine, din Bukowy, care, în limba slavă, înseamnă stejar (eroare: înseamnă „fag” – n. n.).

Lucca estimează populația din Bucovina la numai 130.000 de suflete[1], un număr mult prea mic; căci, conform recensământului din 1808, acesta se ridică la 223.139 indivizi, din care 114.833 sunt bărbați, iar 108.306 sunt femei. Ar putea chiar, în circumstanțe mai avantajoase, să se ridice la 300.000 de suflete, dar Austria câștigă puțin din creșterea populației din această provincie, deoarece noii cetăţeni pe care îi dobândește, în mod specific ataşaţi de viața nomadă (iobagii, care se mutau de pe o moşie pe alta – n. n.), nu au niciodată o locuință fixă, ci sunt întotdeauna gata să-și schimbe țara, pentru a găsi o alta, care să se potrivească mai bine obiceiurilor lor. Locuitorii, aproape toți păstori, se dedică puțin agriculturii; este chiar un principiu, adoptat în general între ei, acela de a nu favoriza cultivarea terenurilor, în detrimentul vitelor. Obișnuiţi cu asta, chiar și cu o viață rătăcitoare și nomadă, ei nu au nici un atașament față de pământul pe care s-au născut. Deci se întâmplă adesea să-i vezi aprinzând bordeiele lor și să meargă să construiască altele, în Moldova, luând cu ei toate turmele şi cirezile lor. În opt ani, Bucovina a pierdut peste unsprezece mii de vite.

La fel ca toți moldovenii, locuitorii Bucovinei sunt un amestec al multor națiuni diferite: limba pe care o vorbesc este cel mai bun ghid pe care îl putem urma, pentru a descoperi haosul istoriei lor. Pe vremea romanilor, împărații au trimis coloni în Dacia Transalpină. Aceşti coloni au adus cu ei obiceiurile și limba țării lor și, în curând, prin amestecul lor cu nativii, s-a născut o limbă nouă, de origine romană, dar amestecată cu un număr mare de cuvinte sarmațiene. Ulterior, goții au intrat în Moldova și în Țara Românească, iar mai târziu hunii au apărut în aceste două provincii, împreună cu maghiarii și secuii. Toate aceste națiuni, este adevărat, au adoptat limba țării, dar au introdus o serie de expresii și transformări, care au contribuit foarte mult la coruperea ei. Astfel s-au format limbile moldovenilor și valahilor, care au o mare legătură între. Se explică uşor analogia care există între aceste două idioame și limba italiană prin originea comună a acestor limbi, care derivă toate din cea latină.

Locuitorii din Bucovina au primit diferite numiri, care mai degrabă desemnează sectele religioase din care fac parte, decât o adevărată diferență națională. Catolici, protestanți, armeni, greci, lipoveni, abrahamiți, huţuli, evrei și mahomedani, toţi trăiesc împreună, într-o armonie perfectă. Catolicii și armenii sunt, înainte de toate, de o mare inteligență.

Lipovence, în căruţă – desen de Zygmund

Printre cele mai puțin cunoscute secte care trăiesc în Bucovina, cea mai importantă este cea a lipovenilor. Activitatea, ordinea și curățenia caracterizează acest popor. Ei au fost deseori comparați cu quakerii, deși nu au nimic de-a face cu ei. Este chiar posibil să formeze o singură sectă cu cea a rascolnicilor, cunoscută în Rusia încă din anul 652. Ei au venit din Rusia, în timpul domniei lui Petru cel Mare; se găsesc, în principal, în vecinătatea Zuksa. Ceremoniile lor religioase sunt puțin cunoscute, pentru că nu permit nici un străin să asiste la ele; cu toate acestea, în general se crede că sunt atașate de creștinism. Rigiditatea moralei lor le-a câștigat o astfel de reputație, încât Iosif al II-lea le-a acordat mari privilegii. Sunt scutiți să jure în instanţă, pentru că orice jurământ este contrar credinței lor. Sunt crezuţi pe cuvântul lor. Au şi privilegiul singular de a putea arde cadavrele morților lor.

Numărul mic de abrahamiți care trăiesc în Bucovina practică religia creștină în exterior. Sunt priviți ca făcând parte din secta fondată de celebrul evreu Frank, care a făcut, cu mulți ani în urmă, mare zarvă în Offenbach și care a murit acoperit de rușine și infamie.

Nuntă huţănească, la Şipotele Sucevei

Huţulii populează munții de la marginile Galiției și nu urmează aproape nici o religie, dar se remarcă pentru amabilitatea și dragostea lor pentru pace: toate încercările făcute până în prezent pentru a-i civiliza nu au reușit.

Tipologii evreieşti

Evreii, cu un număr de aproximativ 3.600, prezintă în Bucovina o particularitate demnă de remarcat, şi anume aceea că mulți dintre ei, renunțând la felul de viață tradiţional, beneficiază de dispreţul compatrioților și al altor națiuni şi lucrează în agricultură, ducând o viață sedentară.

Printre greco-ortodocşi există multe prejudecăți. Nerecunoașterea papei sau a preoților lor este, în mare parte, cauza. Acești oameni nu au aproape deloc idei despre cele mai obişnuite lucruri care ţin de religie. Cu mare dificultate reușesc preoţii lor să conceapă necesitatea unei religii sau a unui cult. Mereu naivi, ei ascultă puțin și nu își urmează niciodată vocaţia. Mai mult, acești oameni nu au ocupaţii statornice, fiind nevoiţi să cultive pământul, pentru a supravieţui. Preoții greco-ortodocşi sunt supuși episcopului de Rădăuţi, care locuiește la Cernăuţi și care, la rândul său, se supune Arhiepiscopului de Karlowitz.

Port în regiunea Prutului (Boian) – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Locuitorii din Bucovina aparțin mai degrabă rasei slavilor, decât celei romane; poartă părul bărbierit pe partea din față a capului, pe care o acoperă cu o căciulă neagră, mare, din blană. Își umbresc buzele cu mustăți lungi și groase. O cămașă largă le înfășoară trupurile. Pantalonii lor albi sunt ținuți la locul lor cu o centură, de care atârnă un șnur, care este folosit pentru a sprijini un cuţit. Sumanul lor, de asemenea alb, are mâneci foarte largi. În picioare poartă opinci. Femeile au părul împletit şi acoperit cu un văl alb lung, care îi învelește întreaga faţă și chiar bărbia. Gâturile lor sunt, de obicei, goale. Ele își arată tot luxul pe cămașa lor. Brodează pe ea multe modele, cu lână de diferite culori. De la brâu, în jos, se înfăşoară într-o catrinţă neagră, cu dungi colorate. Ele poartă, la fel ca bărbații, pantaloni și sandale din pânză. Uneori, un suman brun le înfășoară întregul trup.

Boierii sau domnii au și ei costumul lor național. Își pun pe cap o căciulă de lână, de mătase sau de catifea. La fel ca şi orientalii, își înconjoară gâtul cu o năframă lungă de mătase. Peste cămașă poartă o vestă dublă și o haină de blană, din pânză de mătase sau de bumbac. Pantalonii lor, la fel de largi ca şi cei ai turcilor, sunt în general de culoare galbenă sau roșie. În picioarele poartă târlici, pe care îi lasă, de obicei, la ușa locuințelor lor. Nu este neobișnuit să îi întâlnești, în timpul iernii, împovăraţi cu două sau trei mantale. Ei sunt nevoiţi să se înfofolească, nefiind obișnuiți să-și încălzească hainele.

Femeile care locuiesc în orașe își acoperă capul cu un fel de coafură de mătase sau de muselină. Această coafură, în formă de con, este decorată cu perle, flori și panglici. În ceea ce privește sătencele, ele își împletesc părul deasupra capului, făcându-l să formeze una sau mai multe cozi. Este ușor de judecat frumusețea sânului lor, deoarece au obiceiul de a nu-l acoperi niciodată, decât cu un văl transparent. O rochie de mătase, decupată în față, reprezintă cea mai elegantă îmbrăcăminte a orăşencelor. Această rochie este încinsă, cu grație, de o curea, pe care cele mai bogate o au împodobită cu aur, argint sau pietre prețioase. În sfârșit, ele aruncă pe umeri o mantie elegantă, în timp ce pantalonii lor largi de muselină și pantofii de marochin, care ascund frumusețea formelor lor, compun restul îmbrăcămintei.

Port în regiunea Nistrului – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Moldovenii sunt înalți și bine făcuți, deși fețele lor sunt severe și aspre, iar la prima vedere plac oricui. Meiul este mâncarea lor preferată, pe care o pregătesc în mai multe moduri și fac două bucate, numite mămăligă şi mălai, ambele utilizate pe scară largă în țară. Prima este un fel de prăjitură, care nu are nimic dezagreabil, şi care pare a fi un fel de tort, care trebuie consumat în ziua în care a fost gătit. De altfel, curățenia femeilor din Moldova este extrem de mare, fie în casele lor, fie în îmbrăcăminte. Întotdeauna sunt atât de ocupate cu țesutul, încât uneori uită de grija gătitului și a soților.

Nemţoaice din Roşia, la piaţa din Cernăuţi – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Numărul coloniștilor germani a crescut foarte mult la Bucovina, de la domnia lui Joseph II, încoace; astăzi există opt sate formate în întregime din acești coloniști. Arbore ​​și Satu-mare sunt cele mai importante.

Miri Maghiari din Dorneşti – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Mai multe așezări secuiești au fost întemeiate între râurile Suceava, Siret și Moldova. Acești secuii părăsiseră anterior Transilvania, prin Marmureş, apoi au migrat spre nord-est, au intrat în Znyatym şi în Bucovina, și au primit marea Czerna (Czerna-Mare), lângă Savata. După ce au părăsit ţinuturile din sudul Cernăuţilor, au traversat Moldova, pentru a merge în Țara Românească, iar ulterior au fugit la Dunăre. Acest râu este navigabil în cea mai mare parte a cursului său.

Seretul sau Siretul își are izvoarele în nordul Bucovinei, merge spre sud, separă Țara Românească de Moldova și se varsă, la Galaţi, în Dunăre; este navigabil și are drept afluent şi râul Suceava, care îşi adună apele din Bucovine. Nistru, Bistriţa, Moldova și Suceava udă încă o parte din Bucovina, dar, deoarece aceste râuri aparțin mai ales Galiției, vom numi aici Sutilowa, Suceviţa, Moldoviţa și Cerna-mare, care pot fi notate printre râurile mici din Bucovina. Cele mai multe dintre ele lasă mlaștini, uneori destul de întinse, pe malurile lor” (De Serres, Marcel, Voyage dans l’Empire d’Autriche, pendant les années 1809 et 1810, Livre VIII, Bukowine, Paris, 1814, pp. 215-226).

Porturi naţionale din Bucovina – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

[1] Geographisches Handbuch, t. V, p. 93. Alţi autori l-au diminuat încă şi dau numai 120.000 suflete. Vezi Anleitung zur Erdbeschreibung für die deutschen Schulen. 1781