ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 40

„Istoria Sucevei trebuie căutată în Schmidt”

Nicole Iorga în cele trei conferințe bucovinene, rostite la Cernăuți, în 16 august („Bucovina în trecut”) și în 17 august 1919 („Ce este și ce poate fi Bucovina”), și, respectiv, la Suceava, în august 1919 („Menirea Sucevei”), atenționa, în ultima, că „istoria Sucevei e scrisă de Schmidt, care, când a murit, a vândut colecția lui de acte privitoare la istoria Molovei bucovinene, în special a Sucevei, la Nemzeti Muzeum, la Muzeul Național din Budapesta”.

1810: Franz Jaschke, Ansicht von Szutzawa in der Bukowina

„Să mă iertați, dar bine a făcut a făcut”, continua Iorga, fiincă lucrurile acestea trebuiau adunate de un Român, și, mai mult, de un Român care să aibă curajul de a rămânea aici, de a lucra pe pământul Bucovinei pentru scopuri bucovinene”[1].

1807: Franz Jaschke, Ansicht von Szutzawa in der Bukowina

În pagina următoare (74), Nicolae Iorga stigmatizează lenevia tradițională a culturii bucovinene, dar, de o sută de ani, nimănui nu-i pasă că „istoria Sucevei trebuie căutată în Schmidt” și că „nici nu s-a tradus în românește cartea lui”.

Suceava, biserica Mănăstirii Sf. Ioan – de Rudolf Bernt (1844-1914)

În concluzie: nu credeți că, în ultimul meu an de activitate, 2019, va trebui să dau curs imperativului lui Iorga și să public prima traducere în română a primei și singurei istorii a Sucevei?

*

[1] Iorga, Nicolae, Conferințe bucovinene, București, Tipografia „Cultura Neamului Românesc”, 1919, p. 73


Cernăuți, 3/15 August 1871, Mihai Eminescu, Pamfil Dan

 

D-lui DUMITRU BRATIANU

Stimate domnule,

*

Prin articolul d-voastră, publicat în Nr. din 23 Iulie a. c. al jurnalului Românul, ați împrumutat serbării de la Putna acea strălucire pe care prestigiul unui nume ș-a unei inteligențe însemnate i-o dă unei fapte ne-nsemnate chiar.

*

Dacă însă serbarea s-ar întâmpla într-adevăr ca să aibă acea însemnătate istorică, pe care i-o doriți d-voastră, dacă ea ar trebui să însemne piatra de hotar, ce desparte pe planul istoric un trecut nefericit de un viitor frumos, atunci trebuie să constatăm tocmai noi, aranjatorii serbării, cum că meritul acesta, eroismul acestei idei nu ni se cuvine nouă. Dacă o generațiune poate avea un merit, e acela de a fi un credincios agent al istoriei, de a purta sarcinile impuse cu necesitate de locul pe care îl ocupă în lănțuirea timpilor. Și istoria lumii cugetă, deși încet încă, dar just, că istoria omenirii e desfășurarea cugetării lui Dumnezeu. Numai expresiunea exterioară, numai formularea cugetării ș-a faptei constituiesc meritul individului ori al generațiunii; ideea internă a amândurora e latentă în timp, e rezultatul unui lanț întreg de cauze, rezultatul ce atârnă mult mai puțin de voința celor prezenți decât a celor trecuți.

*

Cum la zidirea piramidelor, acelor piedici contra pasurilor vremii, fundamentele cele largi și întinse purtau deja în ele intențiunea unei zidiri monumentale, care e menită d-a ajunge la o culme, astfel în viața unui popor murul generațiuinile trecute, care pun fundamentul, conține în ea ideea întregului. Este ascuns în fiecare secol din viața unui popor complexul de cugetări, care formează idealul lui, cum în sâmburele de ghindă e cuprinsă ideea stejarului întreg. Și oare oamenii cei mari ai României nu-i vedem urmărind cu toții, cu mai multă ori mai puțină claritate, un vis al lor de aur, în esență același la toți și în toți timpii? Crepusculul unui trecut apus aruncă prin întunericul secolelor razele lui cele mai frumoase și noi, agenții unei lumi viitoare, nu suntem decât răsuflul său.

*

De aceea, dacă serbarea întru memoria lui Ștefan va avea însemnătate, aceea va fi o dovadă mai mult cum că ea a fost cuprinsă în sufletul poporului românesc și s-a realizat, pentru că a trebuit să se realizeze; dacă însă va trece neînsemnată, atunci va fi dovadă cum că a fost expresiunea unor voințe individuale, necrescute din sâmburele ideilor prezentului. E o axiomă a istoriei că tot ce e bine e un rezultat al cugetării generale și tot ce e rău e productul celei individuale. De aceea, meritul nostru va consista numai în formularea ideilor și trebuințelor consistente ale poporului, nu în crearea unor altora; ne vom lăsa îndreptați de cugetarea și trebuințele poporului nostru, nu d-ale noastre proprii, recepute poate de la străini, ne vom lăsa conduși de curentul ideilor națiunii, și nu vom pretinde rolul d-a conduce noi, prin ideile noastre individuale.

*

Prin numele și inteligența d-voastră ați auncat asupră-ne razele celei mai curate ale generațiunii căreia îi aparțineți; de aceea, primiți mulțămita noastră – nu pentru noi, ale cărora nu-s nici ideea, nici condițiunile de realizare –, ci pentru sfințenia cauzei, a cărei flamură o urmăm cu toții și al cărei un moment e și serbarea aceasta.

*

Cernăuți, 3 / 15 August 1871

 

Pentru comitet: Mihai Eminescu, Pamfil Dan”.

*

„București, 11 / 23 August 1871

*

Domnilor membri ai comitetului central pentru serbarea de la Putna.

Domnii mei,

*

Permiteți-mi, vă rog, să vă ofer aici expresiunea simțămintelor mele de gratitudine pentru patriotica epistolă cu care ați bucurat inima mea. În frumoasa voastră epistolă îmi ziceți:

*

„Numai expresiunea exterioară, numai formularea cugetării ș-a faptei constituiesc meritul individului ori al generațiunii; ideea internă a amândurora e latentă în timp, e rezultatul unui lanț întreg de cauze”.

*

Așa este, toți câți am fost, câți suntem și câți vom fi, toți facem istoria. Cu credința, cu suferințele, cu luptele, cu cugetările și cu actele noastre, toți Românii răsucim firul vieții noastre naționale; mici și mari, toți luăm parte și fiecare zi, fecare secundă își aduce contingentul său la marea operă ce, de două mii de ani, se urmărește fără întrerupere pe pământul anticei Dacii, cu toate viforele și eclipsurile ce d-atâtea ori au încercat credința noastră. Sunt, însă, epoci în viața popoarelor, epoci mari, în care lucrarea misterioasă a secolelor, ca picătura ce alunecă pe pereții peșterilor, ia o formă, se cristalizează, sub suflarea aleșilor lui Dumnezeu, și apucăturile voastre, junii mei frați, spun inimii mele c-o așa epocă va fi epoca voastră, urzitori ai serbării de la Putna.

*

Îmi mai ziceți:

„Meritul nostru va consista numai în formularea ideilor și trebuințelor consistente ale poporului…”.

*

Inima mea nu m-a înșelat. De aceea am văzut în serbarea comună tuturor țărilor române, proiectată de voi, evenimentul timpilor moderni cel mai însemnat, cel mai fecund la rezultate mărețe pentru Români. De aceea România liberă, pân-aci înmărmurită, deodată tresări în preajma serbării voastre. De aceea chiar fiii cei mai sceptici, oameni care n-au nici cultul trecutului, nici speranțe în viitorul României, și ei, ca magii sfintei scripturi, aleargă să se închine și să ducă daruri la locul sfânt al întâlnirii voastre. Speranțe sau temeri, toată suflarea română este cuprinsă d-un fior ce îl produc doar crizele cele mari, și care au, s-ar putea explica, de n-ar fi presimțit sufletele noastre că e o taină mare, o taină sfântă are să se celebreze în altarul bisericii Sfântului Ștefan al Românilor. Da, ceea ce voi numiți un parastas este celebrarea unei mari nașteri, este pentru întregul Orient învierea poporului mesie. Ochii sufletului meu văd deja columna de foc ce are să înalțe până la cer a voastră cedință. Căldura și lumina inimilor voastre vor încinge inimile tuturor Românilor și le vor arăta calea mântuirii, deschisă urmașilor săi de Ștefan, Domnul tuturor Românilor.

*

Fie lăudat numele tău, Doamne Dumnezeul părinților noștri, care ai dăruit inspirațiuni demne de dânsa junimii școlilor noastre! Fie ca mobilul tuturor actelor ei să fie iubirea patriei și ca tot patria pururea să fie ținta vieții sale!

D. Brătianu”.

(Telegraful, Anul I, Nr. 111, miercuri 18 august stil vechi 1871, p. 2)


Detaliile hărţii Bucovinei din anul 1800

Harta Bucovinei, publicată în anul 1800, sub titlul „Geographische Karte der gesammten Cameral Religions und Schulen Fonds Güter in der Bukovina”, pe care am aflat-o, în mărime rezonabilă, în Biblioteca Naţională a Austriei, „Ősterreichische Nationalbibliothek”, înseamnă, pentru mine, o nouă răscruce spre căi de mult uitate, pe care le voi căuta în zilele următoare (mai e timp până la Bucovina Rock Castle), dar poate stârni interesul fiecărui om cu inima şi cu mintea brumate de nostalgie. De asta şi fac demersul de faţă: doar pentru a fi de folos.

*


Zile de sărbătoare la Suceava: „Crai nou”

Duminică, 19, luni, 20 şi marţi, 21 martie 1922, au fost adevărate zile de sărbătoare ale Sucevei româneşti, zile de triumf ale culturii naţionale. A fost triumful harnicei Reuniuni „Ciprian Porumbescu”, care s-a ridicat la o prestaţiune artistică cum n-a realizat-o încă Suceava românească.

*

Senina, vecinic tânăra operetă a neuitatului Ciprian Porumbescu s-a înfăţişat publicului în condiţiuni care au întrecut orice aşteptare: orchestraţie bogată, executând cu preciziune nuanţele cele mai fine; soliste încântătoare, solişti vrednici de partenerele lor; cor puternic, bine disciplinat şi plin de viaţă; înscenare plină de poezie.
A fost o vrednică reprezentaţie jubilară, împlinindu-se 40 de ani de când „Crai nou” a văzut lumina rampei, la Braşov, în 28 februarie şi 26 martie 1882, sub conducerea compozitorului însuşi, căruia publicul braşovean i-a făcut ovaţii delirante.

        Şi acum, la Suceava, opereta s-a reprezentat într-o atmosferă de nobil şi sincer entuziasm, iar ovaţiile mergeau mai ales la adresa celor doi maeştri, ale căror nume garantau, din capul locului, înfăptuirea minunii: domnul inspector general Dr. Grigorie de Pantazi, conducătorul artistic al montării şi înscenării, şi domnu1 August Karnet, ca dirigent muzical.
Solistele au fost domnişoara Porfira Ieşan şi domnişoara Eliza Manug (Anica).

*

        Domnişoara Ieşan, cunoscută publicului, de doi ani, încoace, ca apreciată soprană şi ca remarcabil talent dramatic, a pus mult temperament şi inteligenţă în rolul complex al Dochiţei, rol în care duioşia alternează cu veselie, haz, umor, cochetărie nevinovată, vervă ironică, dar şi cu grijă, frică, spaimă. Acesta gamă de nuanţe a fost redată într-un joc mimic de toată fineţa, culminând în duetul-vals cu Ispravnicul, scenă jucată, dansată cu verva umoristică a unei veritabile subrete. Jocul acesta, unit cu înfăţişarea drăgălaşă şi cu farmecul vocii de soprană, limpede, caldă, mlădioasă, ne-a dat o Dochiţă ideală.

*

        Anica domnişoarei Manug ne-a captivat, înainte de toate, prin exteriorul ei de dulce şi frumoasă „copiliţă de la munte”. Ne-a emoţionat în scena trezirii din leşin, unde e îngrozită încă de viziunea duşmanilor care o urmăresc, ca şi în duetul de fericire, unde ochii ei de mură se pierd în ai lui Leonaş; a fost de o graţie răpitoare în hora „Copiliţa de la munte”. Mezzo-sopranul domniei sale e dulce, plin, puternic, emisiunea vocii foarte justă, denotând o frumoasă şcoală”.
Dintre rolurile bărbăteşti, s-au impus, cu deosebire, Moş Corbu al domnului I. Berhang şi Ispravnicul domnului, P. Rodinciuc.

*

        Domnul Berhang, care, deşi nu e român, e un veteran al teatrului românesc din Bucovina – nu e mic numărul rolurilor jucate de domnia sa – ne-a dat un Moş Corbu nespus de simpatic, prin umorul său plin de viaţă, prin duioşia doinelor, cântate cu vocea-i plină şi puternică, de bas, şi prin cheful neaoş românesc, cu care juca şi chiuia, în scena unde bea cu jandarmii.

*

        Figura comică a Ispravnicului a întrupat-o, cu mult haz, domnul Procopie Rodinciuc, cunoscut ca talent comic din alte piese, îndeosebi din rolul lipovanului Egor, din „Doi morţi vii”. Foarte simpatic, ca joc, ca înfăţişare şi ca voce (tenor) a fost domnul Nicolae Ştefanschi, în rolul tânărului Leonaş, iar domnul Teofil Macariciuc (Bujor) a fost un impozant căpitan de jandarmi.

*

        Dacă soliştii s-au achitat, în mod atât de splendid, de rolurile lor, să nu uităm că au fost povăţuiţi nu numai de îndemnurile frumoaselor lor talente, ci şi de indicaţiile maestrului Pantazi, cel care a dat suflet, din sufletul său bogat, realizând frumoasa viziune a ansamblului, aşa cum o concepuse imaginaţia sa fecundă. Opera lui Pantazi, operă de o săptămâna numai, se vădea îndeosebi în viaţa de care era animat corul. Corul acesta, compus, în partea cea mai mare, din elevi şi eleve de liceu, trăia în fiecare clipă, se mişca, se agita, se mlădia, se alcătuia în grupe încântătoare şi executa figuri de o estetică ireproşabilă – era corul coregrafului Pantazi.

*

        La această frumuseţe a mişcărilor, se adăoga splendoarea costumelor naţionale şi frumuseţea montării – în mare parte, şi meritul regizorului, domnul Christi Saco – cu Crai nou lucind aievea pe cer, cu casa Dochiţei şi „Crâşma lui Moş Precup” – încât, dacă opereta a fost un deliciu al auzului, a fost şi o desfătare a ochilor.

*

        Orchestra, care a cucerit auditoriul de la primele acorduri ale uverturii, era compusă din 14 persoane, între care, partea cea mai mare, diletanţii cei mai aleşi ai Sucevei, domnii: A. Bendas, C. Botezat, M. Derer, M. Feller, Dr. O. Ferlievici, Dr. J. Halpern,. Arnold Hasenöhrl, A. Migdal, V. Morariu, Const. Procopovici, Mih. Totoiescu, D. Voevidca, câţiva elevi de liceu, iar din Cernăuţi, domnii Const. Lupu (corn) şi Salter (trompetă). Corul şi orchestra au urmat, cu preciziune, baghetei dirijorului Karnet, a cărui muncă, de aproape jumătate de an, a fost încoronată de succes desăvârşit.
    *

        Ca şi la 1882, la Braşov, aşa şi acum, la Suceava, au fost trei reprezentaţii, una după alta, căci matineul de duminică, în 19, deşi fusese anunţat ca o „repetiţie generală”, de fapt a avut tot farmecul şi tot fastul unei reprezentări. Dar adevărata festivitate a fost în seara de luni, 20 martie, când sala era plină de publicul cel mai distins şi când, după Actul I, publicul i-a aclamat frenetic pe domnii Pantazi şi Karnet, iar preşedintele Reuniunii, domnul Severian Procopovici, le-a mulţumit tuturor celor ce şi-au dat concursul şi, îndeosebi, domnului Pantazi. În răspunsul său, acesta a arătat că aceea ce l-a făcut să vină la Suceava, ca să conducă înscenarea operei „Crai nou” a fost cultul şi admiraţiunea pentru muzica acestei operete, a cărei reprezentaţie a condus-o, acum 20 de ani şi mai bine, la Cernăuţi, şi pe care, şi acum, o găseşte fot atât de frumoasă, limpede, cristalină ca un pârâuaş de munte. Domnul Pantazi a terminat evocând memoria lui Ciprian Porumbescu şi invitând asistenţa să-i aducă omagiul cu¬venit, sculându-se de pe scaune, ceea ce s-a şi făcut.
Tot atunci, domnişoarele Ieşan şi Manug au primit, din partea Reuniunii, câte un coşuleţ cu flori, în oale, drept recunoştinţă şi amintire pentru frumoasele lor prestaţiuni.

*

        La reprezentaţia de luni, multă lume a fost rămas pe dinafară, ne mai aflând bilete; a trebuit, deci, să mai urmeze un matineu, marţi, în 21. Iarăşi, sala plină, iar reuşita şi entuziasmul, încă mai mare decât în cele două seri anterioare. A urmat, apoi, la orele 9, o veselă „convenire”, la Hotel „Central”, un fel de „picnic”, la care „artiştii” au fost oaspeţii damelor din societatea românească. I s-au adus, iar, omagii domnului Pantazi, prin rostirile domnului Victor Morariu, care a scos în evidenţă strălucita carieră şi personalitate artistică a maestrului şi deosebita onoare ce a făcut-o Reuniunii, prin cooperarea sa. A fost salutat, ca oaspe drag, şi domnul prof. Constantin Şandru, care i-a făcut Reuniunii preţioase servicii, la reprezentare, având şi intenţiunea de a reprezenta opereta la Cernăuţi, cu Societatea „Tudor Flondor” şi cu concursul reuniunii sucevene…

*

        Citesc, din nou, cele scrise şi caut să-mi dau seamă dacă entuziasmul nu m-a făcut să exagerez în bine. Şi răspunsul e: nu! Nu-mi e frică să fiu dezavuat din vreo parte sau alta, îndeosebi fiindcă aprecierile de mai sus sunt culese, în partea cea mai mare, chiar din acest public, pe care l-am văzut atât de entuziasmat şi care aşteaptă cu dor, cu nerăbdare, reprezentarea a patra şi a cincia, care vor urma”.
Aşa încheie raportul „Glasului”.

*

        Dar se mai impune, aici, îndeosebi pentru ilustrarea generoasei spontaneităţi a gesturilor artistului Pantazi, să povestim cum anume a ajuns chiar el să-i facă Reuniunii acest nepreţuit şi neuitat serviciu. Era în seara de 16 ianuarie. Repetam Actul I din operetă, în sala „Dom Polski”, toţi şi toate în mantale, căci era frig şi sala neîncălzită. Deodată, ne pomenim cu Pantazi, ca privitor. Ai noştri stăteau pe scenă nemişcaţi, cu mâinile în buzunare, şi cântau „Haideţi, haideţi pe plaiul înverzit!”. La un moment dat, Pantazi sare pe scenă şi se răsteşte: „Apoi, asta-i „haideţi!”? Şi, nici una, nici două, o apucă de mână pe cutare duduie şi porneşte cu ea, mână în mână, roată, împrejurul scenei, arătându-le celorlalţi să facă la fel. După câteva minute de asemenea evoluţie a corului întreg, jur-împrejur, se opreşte şi conchide: „Asta-i „haideţi”!”. Şi atunci ni s-a şi oferit, aşa, fără de veste, să ne facă „regia”; ba, a doua zi, l-am căutat pe domnul Inspector General al Artelor la Mănăstire, unde stătea ca oaspe, de i-am înaintat o cerere a Reuniunii, pentru o subvenţie, pe care ne-a şi scos-o, în sumă de 2.000 lei.

*

        Ne-a venit, apoi, abia în ziua de 15 martie şi a stat lipcă de noi şi, în mai puţin o săptămână, a înfăptuit „minunea”!
„Crai nou” s-a mai reprezentat, apoi, a patra oară, la 6 mai, cu aceeaşi distribuţie.

*

Victor MORARIU


Darurile domnului Mihai Sofronie din Cernăuți

Descendent al preotului Ștefan Cepisca din Bahrinești, domnul Mihai Sofronie din Cernăuți, ajuns la vârsta deplinei înțelepciuni, îmi trimite, cu sfială, două fotografii, cu familia bunicului domniei sale, în fața bisericii și a casei parohiale din Bahrinești, fotografii făcute în 1910, precum și cărțile „Student in Czernowitz” (München, 1961), de Hans Prelitsch (strănepotul preotului George Prelici, din Breaza), și „Averile Bisericești din Bucovina”, carte publicată la Cenăuți, în 1939, de Mitropolia Bucovinei, pe care am tot folosit-o, de-a lungul vremii.

Amintirile cernăuțene ale lui Hans Prelitsch, bogat ilustrate, conțin mărturii iconografice indedite, pe care o să le răspândesc în curând. Deocamdată, vreau să-i mulțumesc distinsului domn Mihai Sofronie, din Cernăuți, pentru darurile pe care, și prin intermediul meu, le face memoriei bucovinene.

*


Pagina 40 din 127« Prima...102030...3839404142...506070...Ultima »