Huţuli de pe Ceremuş şi pepiniera din Rădăşeni

*

Câteva imagini cu huţulii de pe Ceremuş, dintre care nu puteau lipsi celebrul “Huţul, călare”, “Gospodărie huţulă” şi “Plute pe Ceremuş”, mi-au ieşit întâmplător în cale, aşa că vi le pun la dispoziţie, împreună cu o imagine, tot din 1926, a pepinierei din Rădăşeni, din care s-au întrupat, ulterior, celebrele livezi ale Fălticenilor.

*

Mâna lui Damaschin (II)

*

Pentru că am văzut că interesează subiectul, transcriu mai departe paragrafele cărţii „Mâna lui Damaschin”, publicată, la Iaşi, în 1830 şi semnată de monahul Antonie:

*

„Ce găsim cu crugul Lunii?

§ 12. Găsim temelia, punând la crugul I, în vârful degetului E, temelia 14, şi adăugând câte 11, iar numai la crugul 16 adăugând 12, unde este temelia 26, şi făcând suma ce este mai puţin de 30, şi ce trece peste 30, aceea se numără sau se pune la crug, iar 30 se leapădă.

*

*

Pentru ce crugul Lunii se suie numai până la 19 şi mai mult nu?

§ 13. Pentru că, dacă s-ar sui mai puţin de 19, n-ar veni, la crugul I, temelia 14 şi iarăşi s-ar sui mai mult, apoi ar fi ca şi cel dintâi.

*

Ce găsim cu temelia?

§ 14. Unde va sta numărul temeliei, îndărăt numărând (vezi § 19), acolo va fi centrul sau naşterea tuturor luminilor lunilor ale anului aceluia, de la mart 1, până la sfârşitul lui februarie, acolo va fi şi Faska (vezi § 16).

*

Câte trepte are Faska?

§ 15. Are 19. Se socoteşte până la martie 1, în vârful degetului E al mânii stângi, şi se suie până la aprilie 18, în vârful degetului D. Ia seama că nu pe toate încheieturile se face centrul Faskăi sau naşterea luminilor. Ia aminte cu de-amănuntul şi cată temelia la câte zile martie sau aprilie va fi Fasca după aşezări (vei § 20).

*

Cum găsim centrul temelie şi ziua?

§ 16. Călărind de la G îndărăt, găsim ca stea numărul temeliei anului acestuia.

*

*

Cum găsim începutul sau naşterea luminii a fieştecărei luni?

§ 17. Unde s-a împlinit numărul temeliei, acolo este centrul; numără dară, de la martie şi vârful degetului D, până la centru şi vei afla naşterea luminii lui martie, aproape a lui aprilie, de la cealaltă încheietură. Asemenea vei urma la toate lunile, numărând de la încheietura de rând a fieştecărei luni şi vei afla naşterea luminilor.

*

§ 18. Se întâmplă uneori, într-o lună, două naşteri, când, numărând, stai la una; atunci luna în temelia aceea are două naşteri, afară de februarie. De vrei să ştii şi ştirbiri ale fieştecărei lumini, ştiind în câte zile s-au născut, numără înainte (vezi § 19), de la rădăcina din afară a degetului B. Nu dinainte s-au născut, ci de la numărul celălalt de rând, până la slova G şi, în câte vei afla acolo, într-atâtea va fi naşterea luminii aceea.

*

Ce este a număra îndărăt şi ce înainte?

§ 19. Pentru că în două feluri se numără meşteşugul mâinii: 1). înainte este când, urmând după slovele buchiilor, începând de la A, sfârşeşti la rădăcinile cele dinlăuntru ale degetelor, şi începi de la rădăcinile cele din afară ale lor; 2). Iar îndărăt, când numeri de la slova G sau de la Î, sfârşind la rădăcinile cele din afară şi începând de la cele din lăuntrul lor.

Mâna lui Damaschin (I)

*

Menţionată, în istoria culturală a Bucovinei drept ştiinţă (Teodor Racoce scria în memoriile adresate autorităţilor vremii: „posed ştiinţa Mâna lui Damaschin”), tipăritura „Mâna lui Damaschin / acum întâie oară într-acest / chip dată în tipar. // Cu blagoslovenia prea sfinţitului / Mitropolit Sucevii şi Moldovii / Kiriu Kir Veniamin / Costachi // şi alcătuită în scurt de iubitorul / înaintării de ştiinţe, al neamului / Romanesc / smeritul monah Antonie / cu a căruia cheltuială s-a şi tipărit // în tipografia Sfintei Mitropolii, în Iaşi, anul 1830”, mi-a atras atenţia, fiind curios să aflu despre ce e vorba în cărticica atât de celebră odinioară. Că aşa mi-i firea: până nu văd cu ochii şi nu judec singur, nu mă pronunţ, convins fiind că e mai bine să mă înşel singur, decât să mă mai las minţit de alţii.

*

Tipăritura din 1830, asupra căreia deja m-am dumirit, începe cu un fel de „precuvântare” a monahului Antonie, pusă sub semnul grafic al eclipsei, în care înfloriturile biblice îşi au farmecul lor, mai ales acum, după aproape două sute de ani de necurmate dezrădăcinări: „Fiindcă bine primită a fost darea celor doi bani ai văduvei, şi că nu s-a lepădat osârdia lucrătorului de pământ, ce a adus împăratului apă cu pumnii mâinilor, luându-mă şi eu de la această îndrăzneală, iată, pui înainte această mică osteneală a mea, spre întrebuinţarea celor ce vor voi, cu lesnire, a învăţa meşteşugul Mâinii lui Damaschin, care tuturor de obşte fiind folositoare, mai vârtos încă celor Bisericeşti de folos şi laudă.

*

Eclipsele din fruntea predosloveniei

*

Pentru că învăţătura acestui meşteşug poate da o lesnire cuprinzătoare, fără greşeală a nimeri şi a afla drept orişice ai voi, nu numai în anul curgător, ci ori la ce an înainte sau îndărăt, măcar peste o sută sau şi peste o mie de ani, ce au trecut sau ce urmează, mai cu lesnire şi fără greşeală decât acel cu carte, de vei voi, poţi afla crugul Soarelui şi al Lunii, slova Pascaliei, Paştele şi toate celelalte de peste an sărbători.

*

Primiţi, dar, aceasta ca un calendar bisericesc, ce slujeşte pe toţi anii, până în sfârşitul veacului, preţuind voinţa, iar nu putinţa a celui ce, cu aceasta, rămâne al dragostei Voastre plecat, / Antonie, Monah”.

*

Supleţea neaşteptată a frazării, în această scurtă prefaţă, m-a îndemnat să purced mai departe, pe urmele monahului Antonie, interesat de „ce este Mâna lui Damaschin” şi translatând paragrafele şi tabelele lămuritoare, începând cu capitolul „Reguli despre Mâna lui Damaschin”:

*

„Ce este Mâna lui Damaschin?

§ 1. Este ştiinţa aceea prin care aflăm sărbătorile sau Pascalia, la fieştecare an, pe încheieturile degetelor.

*

Ce trebuie la acest meşteşug?

§ 2. Trebuie să ştie, mai întâi, crugul Soarelui şi al Lunii; crugul soarelui se începe de la 1 şi merge până la 28. Şi al Lunii începe tot de la 1 şi merge până la 19.

*

Iar dacă n-ar şti cineva să le afle pe acestea în vremi trebuincioase?

§ 3. Să însemneze aşa: De la începutul lumii, până la Naşterea lui Hristos – ani 5508. Adăugăm şi anul mântuirii, 1830 (deci, anul curent – în cazul nostru, 2017), ce se face 7338 (în cazul nostru – 7525), această sumă împărţindu-se prin 28, rămăşiţa ce va rămâne va fi crugul Soarelui, iar nerămânând nimic, va fi 28 (în cazul nostru, 7525 : 28 = 268, cu „rămăşiţă” 21; deci 21 este crugul Soarelui). Asemenea, împărţindu-se la 19, ce va rămâne este crugul Lunii (în cazul nostru, 7525 : 19 = 380, cu rest 15; deci, crugul Lunii este 15). De la semnul acesta ☼ se începe, totdeauna, la cele următoare.

*

Ce găsim cu crugul Soarelui?

§ 4. Găsim mâna anului, urmând crugului până la 7. Însă la fiştecare Bisect adăugând una sau la degetul B (Socoteşte că la cele 7 încheieturi ale degetului B sunt, totdeauna, bisecturi, care este când este crugul Soarelui).

*

NOTĂ: pentru că tabelul acesta vă poate încurca mai mult decât dumiri, am să vă arăt cum sunt dispuse cifrele acestea pe mâna dreaptă, pe dinafară şi pe dinăuntru:

*

*

Pentru ce crugul Soarelui merge până la 28?

§ 5. Pentru că, bisecticeşte, de 4 ori cele 7 ale mâinii anului sunt 28, care este că, la crugul 28, se împlinesc cele 7 ale mâinii anului în bisect, deci dacă vei socoti crugul 29, vei afla ca şi pe cel dintâi. Socoteşte şi aceasta, că fieştecare deget împlineşte numărul 7, de unde 28 şi cu 7, cele ce lipsesc, se fac 35, care sunt treptele Pascalii (vezi § 7).

*

Ce găsim cu mâna anului?

§ 6. Mâna anului, dacă o vom uni cu impacturile celor 12 luni, vom afla începutul sau ziua întâia a fieştecărei luni şi iarăşi, dacă o vom număra la centrul temeliei (vezi § 16), vom afla la câte zile mari vor fi Paştele.

*

Câte trepte are Paştele?

§ 7. Are 35. Se pogoară până la martie, în 22, şi se suie până la aprilie, în 25 (vezi § 5), precum se vede la mână (vezi § 21). Crugul soarelui şi al lunii, mâna anului, temelia şi impacturile se încep de la martie şi se sfârşesc la sfârşitul lui februarie.

*

Cum găsim treapta fieştecărei luni?

§ 8. Cu cea mai de jos îndeletnicire:

*

*

Mâna anului şi treptele merg până la şapte (în textul slavon sunt numite „epakgile” – n. n.), pentru cele şapte zile ale săptămânii.

*

Ce arată treptele celor 12 luni?

§ 9. Treptele sunt rânduite ca o bază sau temei, ca totdeauna, printrînsele să se afle începutul sau zilele întâi ale tuturor celor 12 luni ale anului.

*

Cum găsim ziua întâi a fieştecărei luni?

§ 10. Uneşte mâna anului, a anului cerut, cu treapta lunii cerute, şi numără de duminică pe încheieturile unuia din degete, până se va împlini numărul, şi acolo va fi ziua întâi a lunii pe care o cauţi. Praznicele şi sărbătorile care nu se schimbă din ziua lunii le vei afla în acea zi a săptămânii în care se întâmplă numărul înainte pe încheietură, de la ziua întâi a lunii, până la sărbătoarea însemnată.

Cele şapte zile ale săptămânii le numără (numărarea, în meşteşugul mâinii, se înţelege şi când socoteşti zilele, săptămânile şi lunile pe încheietură) pe cele şapte încheieturi ale degetelor, începând de la rădăcina Duminică (vezi § 23).

*

Unele luni au 30 de zile, iar altele 31.

§ 11. Plecând al doilea şi al patrulea deget al mâinii stângi, numără de la degetul a., de la martie, ştii care din luni vor cădea pe degete; cele ridicate au câte de zile, iar care vor cădea pe cele plecate, acelea au câte 30, afară de februarie, care are 28, iar în bisect 29, pentru că şi anul are 365 de zile, iar în bisect 366. Bisectul se înţelege când la sfârşitul lui februarie, şi mai mult nu”.

Detalii bucovinene, în opera lui Knapp (III)

*

Pentru autorul textelor care însoţeau litografiile după acuarelele lui Franz Xaver Knapp, profesorul şi poetul Ernst Rudolf Neubauer, ţăranii bucoveni nu aveau identitate etnică, ci doar socială. Pentru Neubauer, ţăranii nu erau, măcar prin port, români, huţuli, ucraineni sau lipoveni, ci doar ţărani, adică elemente discrete ale peisajelor zugrăvite de acuarelistul Knapp. Născut la Iglau, în Moravia, în 14 aprilie 1822, Neubauer debutase, la Viena, în 1849, cu „Cântece patriotice austriece”, dar cariera lui de profesor şi de artist avea să se împlinească la Cernăuţi şi la Rădăuţi, Neubauer fiind întemeietorul gazetelor germane „Bukowina / Landes und Amtszeitung” (1862) şi „Sonntagsblatt der Bukowina” (1862), cartea lui fundamentală fiind „Die Ideonen” (1882). A murit la Rădăuţi, unde este înmormântat, în 4 mai 1890.

*

*

„Mănăstirea Dragomirnei”, foaie litografiată de artistul J. Varrone, reprezintă vederea juvaerului arhitectonic de neîntrecută frumuseţe, zidit, la anul 1609, de mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca, văzută din faţa turnului de intrare, de la Miază-Zi”.

*

Detalierea ne îngăduie să observăm că cei trei ţărani, care lucrează proprietatea mănăstirească, sunt lipoveni şi nu români, portul lor tradiţional de odinioară, în care se regăseşte, la femei, mult hulita, de către Iorga, „pestelcă roşie” sumeasă în brâu, iar la bărbaţi pantalonii de dimie şi rubaşca albă, prinsă în brâu, fiind completat de impozantele bărbi roşcate, niciodată rase sau scurtate.

*

*

Portul huţul din Bucovina, considerat, încă de pe atunci, portul muntenilor, nu diferă de portul românesc decât prin cromatica şi simbolistica din cusături, care era lucrată în culori vii, puternice, cămaşa huţulă semănând, după Tancred Bănăţeanu, cu o sculptură, cea ucraineană cu o acuarelă, iar cea românească, sobră prin simbolistica ancestrală şi, totodată, luminoasă prin planurile de alb, cu o grafică.

*

*

„Bordeiul unui locuitoriu din Carpaţi”, foaie litografiată de J. Novopacky, reprezintă un peisaj muntos de pe valea Ceremuşului; în faţa unui bordei huţănesc, pe lângă un pârâu, coboară la vale, pe un drum de munte, două huţance călare, cu desagii încărcaţi”.

*

Pe valea Ceremuşului sau a Sucevei, la Şipote (se vede biserica, în spate), portul acesta frumos este acelaşi cu portul de la Pojorâta, mărturisit iconografic de către acelaşi Franz Xaver Knapp:

*

*

Litografia nu este prezentată de Petre Luţa, citându-l pe Neuebauer, în textul prin care atenţiona importanţa lui Knapp pentru artele plastice bucovinene, deşi acuarela viza un peisaj, cu munţii Adam şi Eva dominând cerul.

*

*

Casa tipic românească din planul doi, pe care o vom regăsi şi în alte localităţi, inclusiv la Cernăuţi, reprezintă o altă mărturie demnă de luat în seamă. Portul românesc, vag idealizat, vine din două zone, cea muntenească (Iacobeni, Prisaca Dornei, Vama) şi din cea rădăuţeană (Putna). Specificul portului româncelor (şi ucrainencele, şi huţancele purtau minişterg) îl reprezintă, dincolo de ornamentaţie şi cromatică, de regulă neredate clar în acuarele, cămaşa care nu iese mult de sub catrinţă, moda cămăşilor scoase la iveală, pe o lungime de două şchioape, fiind galiţiană. În detalii discrete sau în prim-planuri idilice, ţăranii români din Bucovina sunt prezenţi, în opera plastică a lui Franz Xaver Knapp mai ales prin femei.

*

*

Acuarelele în care au fost incluse aceste detalii – aplicaţii cromatice ale unor schiţe – sunt minunate, cea cu chilia lui Daniil Sihastru, de la Putna, dezvăluind cum arătase, odinioară, chilia sfântului sihastru din vremea lui Ştefan cel Mare.

*