ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 80

1908: Jubileul oraşului Cernăuţi

Hora Unirii la Cernauti

*

În zilele de 19 şi 20 septembrie 1908, capitala Bucovinei a îmbrăcat haină de serbătoare, pentru a-şi serbători jubileul semi-milenar. Acum se împlinesc 500 de ani, de când a luat naştere acest oraş (în aceeaşi zi, este atestată şi Vama – n. n.), în urma permisiunii date de Alexandru cel Bun, Domnul Moldovei, negustorilor poloni de a-şi transportă mărfurile lor în Moldova, prin punctul de graniţă, de-a lungul Prutului. Pe atunci, fără nici o în­semnătate, punctul acesta, graţie frecvenţei negusto­rilor de toate neamurile, care căutau să-şi desfacă mărfurile în ţările române, a devenit, cu vremea, un loc de importanţă deosebită.

*

Domnii Moldovei n-au neglijat nici ei acest petec de pământ, dând tot sprijinul lor primilor locuitori ai Cernăuţilor: români moldoveni. Au început să zi­dească primele căsuţe, pentru a servi de adăpost au­torităţilor vamale, iar astăzi, după cinci secole, micul petec de pământ românesc e frumoasa capitală a Bucovinei…

*

La acest jubileu rar, au sosit delegaţi din toate provinciile imperiului habsburgic, primiţi cu multă în­sufleţire. Seara, întreg oraşul a fost decorat festiv, iar primăria a fost iluminată feeric. Serbarea comemorativă oficială a avut loc în Sala Sinodală a reşe­dinţei Mitropolitului. Profesorul universitar Kaindl a schiţat istoricul oraşului şi însemnătatea serbării, apoi i s-a predat primarului diploma şi lanţul de aur, făcut în amintirea jubileului.

*

Au avut loc banchete şi reprezentaţii festive, reprezentându-se tablourile istorice: „Cernăuţii, îna­inte cu 500 ani” şi „Cernăuţii, în anul 1908″. S-a dat un concert, la care a fost frenetic aplaudată „Hora Dobrogeană”, cântată de corul „Armonia” din Cer­năuţi… La atât s-a readus rolul românilor, urmaşii “coloniştilor” moldoveni, la jubileul semi-milenar al oraşului lor / S (Luceafărul, Anul VII, Nr. 19, 1 octombrie 1908).


Archip Roşca, 1920: Expoziţie de artă la Cernăuţi

Cernauti Vedere panoramica

*

Dacă, în monografia “României June”, pictorul şi sculptorul bucovinean Archip Roşca era menţionat ca student la Viena şi, din această postură, colaborator al “Urzicii” (vieneze), dar şi ca autor al unui bust ciudat al lui Eminescu, iată că, în 1920, el este menţionat şi ca organizator de expoziţie, cu statutul de profesor la Cernăuţi, cu adresa în strada Ştefan cel mare, nr. 33:

*

S-a luat iniţiativa aranjării unei expoziţii de artă românească Ia Cernăuţi, sub protectoratul Ministrului delegat dl Dr. Ion Nistor. Expoziţia aceasta, urmărind scopul de a face propagandă pentru arta românească, şi-n acest colţ ai României de astăzi,  toţi artiştii români, arhitecţi, sculptori şi pictori din Patria mumă, Transilvania, Basarabia şi Bucovina, prin urmare din întreaga Românie Mare, sunt invitaţi să participe, cu maximum cinci piese, dintre lucrările cele mai bune ale dumnealor.

*

Doritorii de a expune lucrări sunt rugaţi să-şi anunţe, de urgenţă, participarea, mai întâi, în scris, la adresa: Prof. Archip Roşca, pictor şi sculptor academic, Cernăuţi, str. Ştefan cel Mare 33.

Expoziţia se va deschide la 1 mai 1920. Lucră­rile trebuie să intre în intervalul de la 1, până la 15 aprilie a. c., la adresa dlui prof. Archip Roşca.

*

Pentru comitetul expoziţiei: Preşedintele: Dr. Nicu de Flondor, primar, Cernăuţi. Vicepreşedinţi: Dimitrie Dan, consilier, şi Dr. Orest Luţia, conferenţiar universitar; Secretari: Archip Roşca, Leca Morariu, George Voievidca (Expoziţie de artă românească la Cernăuţi, în Biserica şi Şcoala, Anul XLIV, Nr. 10, 8/21 martie 1920).


Bucovineanul Archip Roşca, pictorul Papei Pius X

PIUS X*

Pictorul şi sculptorul bucovinean Archip Roşca s-a născut la Braşca, parte a satului Ilişeşti, în 28 iulie 1877. A murit în decembrie 1927, probabil că în Suceava, în care eşuase, după ce a făcut greşeala de a se întoarce în Bucovina, unde, aşa cum îi mărturisea lui Ion Grămadă, în 1907, murea clipă cu clipă, operă cu operă:

*

 „Ştii că asta-i o osândă, să-ţi petreci viaţa într-un oraş de provincie, unde nimeni nu te înţelege, nu te pricepe şi mai ales după ce ai trăit, câtva timp, în Italia!… Hei, frate! Să mai pot călători, încă o dată, în Italia!… Să mai soarbă ochii mei lumina aceea dulce a cerului veşnic albastru!… Ce zile frumoase am petrecut eu la Roma! Ziua, prin muzeele statului, prin Villa Borghese şi Vatican, serile cu lună, pe Monte Piucio şi pe malul Tibrului, iar noaptea, în „osteriile” Romei, cu artişti adunaţi din toată lumea. Ce cântec şi ce veselie! O adevărată viaţă de boemi! Şi acum?… Cât de dureros e să fii sărman! Îţi vin în minte atâtea concepţii artistice, atâtea idei sublime, pe care ai voi să le eternizezi în marmură sau bronz, dar nevoia nu-ţi îngăduie. Şi, ca să-ţi satisfaci, oarecum, orgoliul, te mulţumeşti numai să-ţi întrupezi ideea ce cerea viaţă în ghips sau în lut; apoi, chemi fotograful să-ţi ia chipul statuii, iar lutul trecător îl sfarmi, cum am făcut eu cu „Hercule”, „Magdalena” şi „Crist pe cruce”…

*

Astăzi, am aflat că Arhip Roşca a făcut, în 1905, portretul Papei Pius al X-lea şi că, datorită succesului lucrării (între timp expunea şi la Viena, şi la Bucureşti), ar fi putut rămâne, pentru totdeauna, la Roma, dar a preferat să se “întoarcă în patria sa, Bucovina”, întoarcerea însemnând şi atunci, ca şi astăzi, o adevărată sinucidere.

*Pius X 2

Nu ştiu care este “icoana”, făcută de Archip Roşca papei, dar, judecând după descrierea sumară, ori este una dintre aceste două reproduceri, ori ceva asemănător.

*

În Muzeul Bucovinei, ştiu că există două sau trei lucrări de pictură, şi nici una de sculptură sau basorelief, iar în presa veche românească au apărut doar câteva dintre sculpturile pe care bucovineanul nostru, după ce le modela în ipsos, le fotografia, apoi le arunca în râpa dealului Zamca, din apropierea odăiţei lui închiriate.

*

În lucrările de specialitate, referinţele sunt şubrede, studiile vieneze ale lui Archip Roşca, atestate şi de monografia “României June” din 1912, şi de materialul care urmează, dar şi de interviul luat de Grămadă, în 1907, fiind ignorate („Celălalt portret”, zice artistul, arătându-mi al treilea chip de femeie, „e chipul unei frumoase fete din Viena. Locuiam, pe o stradă, la marginea oraşului, mai mulţi prieteni la un loc, toţi de-ai craiului. În fiecare dimineaţă, când ne sculam, vedeam cum, la fereastra de peste drum, se arăta capul blond al unei copile de-o adorabilă frumuseţe. Ridica, încet, storurile, stropea florile din glastre şi cocheta cu noi, zâmbindu-ne dulce. Repetându-se jocul acesta, am rugat-o să-mi stea model, cu promisiunea că-i voi dărui ei portretul; şi-ntr-adevăr, frumoasa nemţoaică mi-a făcut mai multe vizite, însă portretul, totuşi, nu i l-am dat… Peste vreo câţiva ani, am întâlnit-o iarăşi, dar floarea involtă de mai înainte o bătuse bruma…”).

*

Archip Roşca, primul pictor modern al Bucovinei, cum îl caracteriza Mircea Streinul, înciudat că rudele pictorului i-au risipit aiurea opera, înseamnă o datorie faţă de memorie, mult mai importantă decât s-ar părea la o primă vedere, şi de care voi încerca să mă achit, încetul cu încetul, o probă în favoarea credibilităţii acestui angajament fiind şi materialul care urmează:

*

Rosca Arhip Cap de expresie  LUCEAFARUL n 3 1906 p 61*

Sub acest titlu (Archip Roşca – n. n.), a apărut, nu de mult, într-o foaie germană din Bucovina, un articol, al cărui cuprins e următorul:

*

„Din Roma, ni se scrie despre un stipendist al dietei ţării din Bucovina, Archip Roşca. În Roma, a făcut mare senzaţie icoana Sfântului Părinte Papa Pius al X-lea, lucrată de artistul bucovinean Archip Roşca, atât prin perfecţiunea artistică, cât şi plastică.

*

Acest artist l-a de­senat, după natură, pe Sfântul Părinte, aducând la expresie toate acele fineţuri, de care tehnica modernă a acestui gen, de la Lembach, încoace, e atât de bogată.

*

Deosebirea de cele mai multe portrete ale Sfântului Părinte, care au fost elaborate, de la încoronarea sa, încoace, este po­ziţia cea simplă şi lejeră, fără mitră ori altă insignă papală, pe care artistul a ales-o. La prima privire, modelarea plastică trădează că dl Roşea e un sculptor perfect, pe când simplele linii de fond, tranziţia de la veştmânt, spre spatele foto­liului, nuanţa, notabila linişte a întregii concepţii îl trădează ca un fin şi modern pictor, care a umblat în şcoala celor mai renumiţi pictori din timpul mai modern. Icoana, executată astfel de Roşca, poate să fie pusă alături de cele mai bune icoane ale Sfântului Părinte Papa Pius al X-lea, cu toate că şi oameni de renume (aşa, un artist croat, un francez şi un german) au încercat acest lucru.

*

Rosca TRIBUNA  27 iunie 1906

*

Înainte cu doi ani, i-a reuşit unui tânăr sculptor (L.) să modeleze chi­pul sfântului Părinte şi, astfel, şi-a câştigat, prin întâia sa încercare, renume, poziţie şi viitor. Noi nu ne îndoim că şi dl Roşca, care, în decursul celor şase luni de petrecere în Roma, a lucrat cu zel şi la unele busturi, studii, compoziţii şi relie­furi, în mod excelent, va avea, deci, aceeaşi re­compensă. Acest portret al Sfântului Părinte a trecut în posesiunea privată a unui german”.

*

Astfel scrie ziarul german, iar unul român dă urmă­toarele informaţii:

„Acum s-a reîntors tânărul Archip Roşca din călătoria de studiu, pe care a întreprins-o prin Italia şi se va stabili în Bucovina, patria sa. El e fiu de ţăran din Braşca (o parte a Ilişeştilor – n. n.) şi a devenit, prin sârguinţă şi muncă, un artist în ramurile picturii şi sculp­turii, care se bucură deja de renume bun, între specialiştii ce-l cunosc”.

*

Rosca Ravasul

*

Cercetând, zilele trecute, expoziţia de ela­borate ale elevilor de la Şcoala c. r. de Artă şi Industrie din Viena, ce, actualmente, e deschisa în muzeul austriac (Kunstgewerbemuzeum I. Stubenring) din Viena, am aflat, spre vedere expuse, şi mai multe lucrări ale domnului Roşca, excelent executate, precum busturi şi reliefuri: „Pri­mul pas”, „Iubirea de mamă”, „Muzicantul”, „Cerşetorul” etc.

*

Precum am aflat, sunt expuse, şi la Expoziţia Naţională actuală din Bucureşti (în pavilionul bucovinean), lucrări de succes ale domnului Roşca. ÎI felicităm, din inimă, pe conaţio­nalul nostru bucovinean, dorind tânărului artist succese şi mai strălucite, pe terenul picturii şi sculpturii, care ramură, de un timp, încoace, a luat un avânt îmbucurător. Avem talente atât în Transilvania, cât şi în Bucovina, dar trebuie sprijinite şi încurajate spre cultivarea artelor frumoase şi de a face un renume naţiei noastre româneşti / Viena, la 20 iunie 1906 / Champignon (Tribuna, Anul X, Nr. 113, miercuri 14/27 iunie 1906; Răvaşul, Anul Anul IV, Nr. 25-26, 30 iunie nou 1906).


1888: Mondenităţi bucovinene

Bucovineni  Cernauti 13

*

Cernăuţi 12/2 1888. Încă din toamna trecută, s-a constituit, între nobilii români din Bucovina, un comitet, care să facă un dar de amintire principelui de coronă, Alteţei Sale imperiale, Arhiducele Rudolf, pentru vizitarea Bucovinei, în luna iulie 1887. Principele de coronă era, în timpul pe­trecerii sale în Bucovina, mai ales încântat de costu­mele naţionale române, ce le văzu expuse în Cer­năuţi, la şcoala de meserii. Comitetul nu putu să afle un dar mai potrivit, din partea ţării, decât oferindu-i un mobilat întreg al unui salon, îmbrăcat şi decorat cu costumele naţionale. Scaunele şi fotoliile sunt îmbrăcate cu brâie ţărăneşti tricolore şi culorile uzitate la poporul român bucovinean, iar perinele fotoliilor şi divanurilor, cu un desen luat de pe cămăşile ţărancelor. Mai multe covoare s-au făcut după desenele cele mai frumoase, cunoscute în ţară, şi cu greu s-ar afla, în toată ţara, covoare mai frumoase. La alegerea culorilor, s-au omis anume culorile moderne sintetice, ci s-au ţinut strâns de culorile întrebuinţate de ţărani, din vechime. Lucrarea acestor mobile s-a încredinţat doamnei de Grigorcea. Mobilele vor fi, în curând, transportate la Viena, spre a fi predate Arhiducelui. Prezidentul comitetului e dl Alexandru baron de Vasilco.

*

Între balurile aranjate, în carnavalul acesta, sunt, fără îndoială, cele mai interesante balul Societăţii aca­demice române „Junimea”, pentru eleganţa şi nobleţea sa, care, cu drept cuvânt, se poate numi bal de elită, şi Serata de dans a subofiţerilor Regimentului bucovinean român nr. 41, pentru originalitatea sa.

*

Balul subofiţerilor de la Regimentul român buco­vinean era foarte bine cercetat. Au fost de faţă pre­şedintele ţării, Excelenţa Sa baron Pino, comandantul Bucovinei, generalul Khroft, colonelul Saracin şi toţi ofiţerii regimentului, cum şi o mulţime de civili, cu soţiile lor. La intrarea în sală, au fost aninate, dea­supra uşii, două steaguri mari, cum şi piramide colo­sale de puşti şi scuturi din baionete. Mai departe, au fost postate două tunuri, cu gurile lor spre sală, lângă care se aflau gloanţe şi granate. Lojele au fost decorate cu arme, trofee de flamuri, scuturi. Şi când mai observăm că majoritatea oaspeţilor au fost soldaţi, ne putem închipui cu ce sentiment se mişcă un civil în frac prin sală.

Totul avea un aspect cu totul militar şi războinic. Şi, când intona muzica militară, atuncea începură luptele fiilor lui Mars. Grea luptă s-a luptat şi cine a repurtat victoria! Qui li sa. Învinsele au fost poate mai mulţămite ca învingătorii.

*

Balul român de elită al „Junimii” s-a aranjat în sala Societăţii filarmonice germane. Din cauza vis­colului, care dură ca trei zile, înaintea Balului, a fost mai toată comunicaţia întreruptă. Trenurile căilor fe­rate întârziară sau nu sosiră deloc. Nu-i de mi­rare dacă, de la ţară, foarte puţini au fost.

Sala a fost aranjată cu mult gust. Podul sălii era prefăcut într-o grădină, în care cânta muzica militară a Regimentului nr. 41, din grădinuţă luceau iniţialele S. A. J. (Socie­tatea academică „Junimea”). În vestibulul forte frumos aranjat, primeau membrii comitetului pe oaspeţi. Damele căpătară, anul acesta, un frumos dar: un papagal, care, legându-se pe un sul, ascundea, sub ari­pele sale, ordinea jocurilor.

*

Dintre domni, au fost de faţă: Excelenţa Sa, prezidentul ţării, baron Pino, Prea Sfinţia Sa mitropolitul dr. Morariu, Nicolau baron Hurmuzachi, Nicolau baron Musteaţa, Georgiu cavaler de Flondor, baronii Eugeniu şi Emanuil Stîrcea, baron Petru Petrino, Modest cavaler de Grigorcea, fraţii cavaleri Miculi, colonelul Saracin, căpitanul Constantinovici de Grecul, ofiţerii Dimitrievici, Popovici, dr. Zurcan, Onisim Zurcan, secretar, avocat dr. Tabora, Tabora – comisar din Coţmani, Artemiu Berariu din Ceahor, llariu Onciul – adjunct judeţean din Rădăuţi, dr. Topala – rector seminarial, profesorii uni­versitari de Repla, Isidor cavaler de Onciul, dr. Diaconovici, dr. Selechi, Cocinschi – adjunct judeţean din Stăneşti, cavaler de Stamati din Basarabia, Vasili Morariu – adjunct judeţean, E. Cozub – jude din Solca, Alesandru Isăcescu – inginer de la direcţia bunurilor Fon­dului religionar gr. or., căpitanul (prefectul) Hrisica.

*

Dintre domne şi domnişoare, au fost, în costum naţional: doamna de Volcinscki, doamna Lomicovschi, domnişoarele de Vasilco şi domnişoara Magior din Bilca. În toaletă de bal: doamna baron Pino, soţia prezidentului ţării, doamna Flondor cu domnişoara, doamnele baron Stîrcea, de Grigorcea, baron Petrino, doamna de Ianoşi, cu domnişoarele, domnişoara Victoria Renei de Hirşani, domnişoarele de Stamati, din Basarabia, doamna Morariu, doamna de Onciul, cu domnişoara Aspasia, doamna şi domnişoarele de Bejan, doamna şi domnişoara de Reus, domnişoara Stefanelli, domnişoarele Zurcan, doamna şi domnişoara Costaş din Broscăuţi, doamna Sofia Volan, doamna Tabacar, doamna de Tabora, din Coţmani, doamna şi domnişoara Homiuca, doamna şi domnişoara Tarnavscki, domnişoara Mandicevscki, domnişoara Magior, din Rus-Moldoviţa, doamna şi domnişoara Aglaia Gribovici, domnişoara Aglaia Abager, domnişoara Zurcan, din Caşvana, doamna Percec, doamna şi domnişoara Griborscki, din labloniţa, domnişoara Renei de Hirşani, din Marginea, domnişoara Sclescki din Calineni, domnişoara Isăcescu ş. a.

*

Balul s-a deschis, cu hora, de către Excelenţa Sa prezidentul ţării, baron Pino, cu doamna Petrino. Valsul, compus de tânărul componist Teodor cav. de Flondor, „Florile Bucovinei”, se primi cu aplauze. „Romana” a fost jucată de 81 de perechi. Petrecerea a fost foarte animată şi tocmai după ora 5, dimineaţa, se despărţi societatea, ducându-se ospeţii, cu reminiscenţele şi suvenirurile cele mai plăcute, acasă.

*

Astăzi a fost, pe la ora 5, după amiază, în Sala sinodală, din Reşedinţa mitropolitană, conferinţa solemnă anuală a Societăţii Academia ortodoxă pentru literatură, retorică şi muzică bisericească. Un public dis­tins de dame, domnişoare şi domni, împreună cu alumnii seminariali, membri ai acestei societăţi, au fost în sala aceasta frumos adunaţi. Prezidentul ei, dl George Moroşan Mihăescu, deschise conferinţa. Corul execută „Mulţi ani!”, arie de Isidor Vorobchevici şi „Tatăl nostru”, în E-dur, de Ioan cav. de Bejan.

*

Dl Doroftei citi dis­cursul său, „Epoca lui Vasile Lupul şi Matei Basarab, domnii Moldovei şi Ţării româneşti” – dizertaţie isto­rică. Corul intonă, iar, „Sfânt, sfânt, şi pe Tine le lăudăm”, în E-dur, de Ioan cav. de Bejan, „Întru mulţi ani, stăpâne!”, arie de Isidor Vorobchievici, şi „Iarna”, în E-dur, de Ciprian Porumbescu. Iar George Moroşan Mihăescu citi tratatul său istoric „Înfiinţarea Mitropoliei Moldovei” / Dionisie O. OLINESCU (Familia, Anul XXIV, nr. 6, 7/19 februarie 1888).


Vasile Alecsandri: Altarul mănăstirii Putna

*Alecsandri Vasile (1)

Vasile Alecsandri nu a participat la serbarea de la Putna, din vara anului 1871, preferând să stea deoparte, alături de prietenul său Alecu Hurmuzachi, la Cernăuţi. Crease o legendă, “Altarul mănăstirii Putna”, după moda impusă de Asaki, pentru că românii nu de adevăruri şi de implicări aveau şi  au nevoie, ci de legende, de exagerări patriotarde, pe care o trimisese altui prieten al său, Iosif Vulcan.

*

Întors la Iaşi, pe când Ioan Slavici rămăsese gaj, la Putna, iar Mihai Eminescu alergase în Moldova, ca să strângă banii necesari achitării datoriilor, Vasile Alecsandri a avut, totuşi, zvâcnetul de nobleţe, de a pune bani, la rugămintea lui Eminescu, pentru ca Ioan Slavici să poată frecventa următorul an universitar.

*

Nu aveam ştiinţă despre un astfel de Eminescu. El, veşnicul sărac şi de necitit pentru alţii, să caute bani pentru singurul tânăr român, care nu-i înşelase aşteptările, Ioan Slavici.

*

Mărturiile lui Slavici, pe care le-am găsit după zece ani de căutare (ştiam despre reproducerea lor în “Convorbiri Literare”, nu şi în “Tribuna”, unde le-am găsit întâmplător, ca să vi le pot oferi, cândva, vegheate de coperţile unei cărţi), îmi confirmă imaginea unei Bucovina pe care o intuisem şi care nu diferă mult de cea de astăzi. Dar haideţi, mai bine, să ne întoarcem la legenda lui Alecsandri!

*

*

Domnul Ştefan, viteaz mare,

     Ce-a dat groaza prin păgâni,

Locaş sfânt creştinătăţii

     Astăzi vrea să facă dar

Şi, pe malurile Putnei,

     Cu vitejii săi români,

Însuşi merge, să aleagă

     Locul sfântului altar.

*

Mare, obştea îl urmează

     Şi pe vale se lăţeşte

Precum aburii pe baltă

     Când lumina asfinţeşte…

*

Căpitani, ostaşi cu zale

     Şi cu paloşe de fier,

Pe-ai lor cai sirepi stau mândri,

     Ca la semnul de război,

Românescul steag de fală

     Fâlfâie falnic în cer…

Buciumul buieşte-n munte,

     Sună valea de cimpoi…

*

Iată că, lâng-o movilă,

     Domnul Ştefan s-a oprit!

Totul tace, ochii ţintă,

     Stă poporul neclintit.

Trei ostaşi, cu arce-n mână,

     Pe movilă-acum se urcă:

Doi, ca zimbrul, ageri, mândri,

     Nalţi ca bradul de la munte,

Pe-ai lor umeri poartă glugă,

La brâu, paloş, şi pe frunte

Cu-a lor lungi şi negre plete

     Se coboară-o neagră ţurcă.

*

Ei adesea, cu-a lor săgeta,

     Repezită sus, în nor,

Printr-a fulgerelor focuri

     Oprit-au vulturii-n zbor.

*

Multe fiare din cei codri,

     Mulţi duşmani mişei, semeţi,

Drept în inimi, drept în frunte,

     Au simţit a lor săgeţi,

Căci ei sunt arcaşii vrednici

     Ai lui Ştefan, Domnul Mare,

Ce-şi găteşte-acum săgeata

     S-o arunce-n depărtare.

*

„Copii, trageţi! Eu vreau, astăzi,

     Să mă-ntrec în arc cu voi!!,

Astfel zice domnul Ştefan,

     Iar voinicii, amândoi,

*

Se plec, arcele-şi încoardă….

     Trag!… Săgeţile lor zboară,

Spintecă repede vântul,

     Ce dă foc şi vâjâieşte,

Se tot duc, se duc ca gândul

     Şi-abia ochiul le zăreşte,

Pe câmp, departe, departe,

     Locul unde se coboară.

*

„Ura!”-n ceruri se ridică!…

     Urlă dealul, clocoteşte!

„Să trăiţi copii!, le zice

     Ştefan, ce-acum se găteşte.

*

Zbârnâia coarda din arcui-i:

     Săgeata fulgera-n vânt…

Piere ! Trece mai departe

Şi-ntr-un paltin vechi s-a-nfrânt.

*

„Acolo fi-va altarul!”,

     Strigă falnicul monarh,

Ce se-nchină şi se pleacă

     Pe războinicul său arc.

„Să trăiască Domnul Ştefan!”,

     Mii de glasuri îi urează,

Iar poporul, jos, pe vale,

     Umilit îngenunchează!

 *

(Familia, Anul VII, Nr. 33, 15/27 august 1871)


Pagina 80 din 126« Prima...102030...7879808182...90100110...Ultima »