ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 90

1876, T. V. Stefanelli: Ceva despre Bucovina I

Transilvania 1876

Fotografiile cu care ilustrez ineditul studiu al,

pe atunci, foarte tânărului T. V. Stefanelli, provin din publicaţia vieneză

Globus Illustrierte Zeitschrift fur Lander und Volkerkunde“,

Anul LXXXV, Nr. 18, 5 mai 1904, pp. 281-288 (rutenii),

şi, respective, pp. 505-507 (huţulii)

*

În luna lui octombrie anul trecut (1875), s-a serbat, în Bucovina, seculara încorporare a acestei ţări cu statul Austriei, cu care ocazie ziarele din toate părţile Europei aduseră, despre acest ducat, despre locuitorii săi şi despre referinţele în care trăiesc, ştiri şi descrieri, una mai bizară decât alta. Unele ziare cântau imnuri asupra acestei ţări romantice şi frumoase, şi asupra locuitorilor săi deştepţi şi laborioşi, pe când, după descrierile şi elucubraţiile altora, ai fi putut crede cum că Bucovina este o ţară locuită de urşi sau o stepă asiatică, şi locuitorii ei, nişte fiinţe semi-sălbatice.

*

Faţă cu aceste cunoştinţe geografice şi etno­grafice, împrăştiate prin ziaristică, ni s-a ivit între­barea: cunoaştem noi istoria acestei ţări, din timpul încorporării sale sub coroana Austriei, până în zilele de astăzi? Cunoaştem noi împrejurările în care trăim şi naţiunile cu care locuim, împreună, pe acest pământ clasic?

Poate şi ba!

În 2 iunie 1777 (în realitate, în 1 octombrie 1774 – n. n.), se ocupară trei ţinuturi ale Moldovei, adică ţinutul Cernăuţilor, al Sucevei şi al Câmpulungului, definitiv de către Austria şi se luară formal în posesiune.

*

În 12 octombrie 1777, depuseră ţările, adică nobilimea, clerul şi poporul, în limba românească, jurământul de credinţă pentru împărat şi dinastia imperială.

Numele de Bucovina îl căpătară aceste di­stricte abia mai târziu, din cauza imenselor păduri, ce se întindeau peste toată ţara. Galiţienii, slavi şi megieşi cu acest district, nu puteau pronunţia nu­mele românesc al acestei părţi din Moldova şi, deoarece veneau ades în contact cu locuitorii ei, căutară un nume acomodat limbajului lor şi pore­cliră aceste districte Bucovina, adică „Făgetul” sau „Ţara Fagilor” (numele s-a încetăţenit, în cancelaria polonă, încă din secolul XIV – n. n.).

Acest nume, uzitat de către poporul galiţian, deveni oficial în toată Galiţia şi, în raporturile rela­tive la aceste ţinuturi, se întrebuinţa, acolo, numai acest nume.

*

Hutuli Plosca 1

*

Guvernatorii austrieci, trimişi încoace spre regularea afacerilor interne, nu-şi bătură capul a forma alt nume pentru aceste ţinuturi şi, deoarece le era greu a pronunţa vreun nume românesc, adoptară numele ce-l auziseră deja în Lemberg (Leov) şi în celelalte părţi ale Galiţiei şi-l acordară acestei ţări[1]. Astfel, această parte a Mol­dovei, compusă din trei districte, căpătă numele Bu­covina. Acesta este istoricul numelui Bucovina, precum o mărturiseşte aceasta şi generalii baron Spleny şi Enzenberg, în raporturile către cancelaria cabinetului imperial din Viena.

Împăratul Iosif II declară Bucovina pro­vincie autonomă politic si-i dete o proprie constituţiune, acomodată împrejurărilor ţării şi dreptului consuetudinal al poporului românesc ce locuia ţara[2]. Dar aceasta nu dură mult.

*

În anul 1786, Bucovina deveni împreunată cu Galiţia, sub numele de „Czernowitzer Kreis”.

Nici cruntele şi necurmatele războaie, întâmplate pe acest pământ, nici incursiunile barbare ale tătarilor şi cazacilor, nici năvălirile hoardelor turbate ale turcilor nu au adus mai multă stricăciune na­ţionalităţii române din Bucovina decât această îm­preunare nenaturală cu Galiţia, în decurs de 63 de ani, lungi cât 63 de secole; căci, în acest timp fatal, o parte din Bucovina a început să piardă faţa sa drept românească, în acesta timp a început slavizarea imensă a poporului românesc, în acest timp s-a încuibat în această ţară rădă­cina unui rău, ale cărui consecinţe funeste planează ca un nor întunecat asupra poporului[3]. Mai târziu, vom reveni asupra acestui punct.

*

Abia cu 4 martie 1849, în urma neobositei stăruinţe a nobilimii şi a clerului, Bucovina fu des­părţită de Galiţia, căpătă numele de ducat, dreptul de a alege reprezentanţii săi şi un guvern. Nenorocita influenţă galiţiană înceta măcar în parte, dar răul era făcut, rana sângera şi medicul nu se afla, să o vindece.

Pe timpul încorporării Bucovinei către Austria, locuitorii ei, cu o nesemnificativă excepţie, erau ro­mâni. Astfel mărturiseşte istoria, astfel mărturisesc generalii Spleny şi Enzenberg, în rapor­turile lor către cabinetul imperial, astfel scriu toţi învăţaţii şi istoricii, ce treceau şi călătoreau, atunci, prin Bucovina.

*

Dintre mulţi alţii, să auzim ce zic învăţatul şi străinul Gohlert:

„Baştina locuitorilor a fost, dintru început, română. Dar curând după ocupaţie, ţara deveni o arenă, călcată de cele mai diferite naţionalităţi. Co­lonii germane se urziră în Arborea, Frătăuţi, Ilişeşti, Iţcani, Milişăuţi, Molodia şi Roşa; colonii ungare, în Fogodisten (Iacobeşti), Hadikfalva (Dorneşti), Ioseffalva (Tolva), Istensegici (Ţibeni) şi Laudonfalva (Balcăuţi); lipovenii, alungaţi din Rusia, urziră Fân­tâna Albă, CIimăuţii şi Lipovenii; băile atraseră lu­crători germani (din Zips) şi slovaci în ţară şi, astfel se formară coloniile Eiseuau, Freudenthal, Iacobeni, Karlsberg, Cârlibaba, Pojorâta şi Rus pe Boul. Fabricarea sticlei aduse colonişti germani şi mijloci urzirea coloniei Furstenthal, Althutte şi Neuhutte. Comerţul atrase neguţători armeni în ţară, şi afacerile industriale atraseră lucrători cehi şi nemţi în oraşele Cernăuţi, Siret şi Suceava.

*

Fiindcă în anul 1789 se începu a se împărţi pământuri între jidovi, se formară 15 colonii evreieşti în ţară. Din apropiata Galiţia fugiră rutenii şi polonii, de frica miliţiei, şi se stabiliră în Buco­vina, care era scutită de serviciul militar[4]”.

Astfel se împoporă Bucovina, astfel deveni o ţară locuită de cele mai diferite naţionalităţi, între care, însă, românii au format şi formează rela­tiva majoritate.

*

Hutuli Plosca 2

*

Mare atracţie a avut Bucovina mai cu seamă pentru rutenii din Galiţia. Aceştia, locuind acea parte a Galiţiei care se mărgineşte cu Bucovina şi fiind acolo necesitaţi a servi la miliţie, părăsiră, în mare număr vetrele părinteşti şi, trecând în Bucovina, se răspândiră asupra ţării întregi, iar mai cu seamă în partea nordică a Bucovinei. Aceştia urziră parte sate noi, parte se stabiliră între satele locuite de români şi, cu timpul, le rusificară de tot. Chiar în timpul de astăzi, afli o mulţime de sate aşa-numite ruseşti, unde ţăranii bătrâni vorbesc încă româneşte, pe când copiii lor nu cunosc altă limbă decât cea ruteană.

*

Vijnitia şi Vijenca, precum arată chiar numele, se urziră de către fugari galiţieni[5], iar dintre satele româneşti care primiră pe fugarii galiţieni şi care se rusificară deplin, în timpul aceasta, vom numi de exemplu, numai Stăneşti, Bobeşti. Călineşti, Căbeşti, Cuciuru-mare, Cuciuru-mic, Mămăieşti, Rarancea, Mamorniţa etc. etc. şi o mulţime de alte sate de peste Prut şi de dincoace de Prut, care trec, astăzi de ruseşti.

Afară de Galiţia, mai veniră ruteni şi din alte părţi, adică din guvernămintele apropiate ruseşti, precum din Podolia, Volhinia şsi Ucraina, şi, până la anul 1804, ocupară ţinutul Nistrului, al Ceremuşului şi o parte din ţinutul Siretului[6].

*

Rutenii galiţieni, veniţi în Bucovina, şi mai cu seamă cei ce veniră mai de cu vreme, primiră religia ortodoxă răsăriteană, adică legea locuitorilor băştinaşi; numai ici, colea, se află încă vreo câteva colonii de ruteni, care se ţin de religia greco-catolică, mai cu seamă cei ce locuiesc pe la oraşe sau în apropierea lor.

Pe când rutenii curgeau, din toate părţile, în Bucovina, românii o părăseau şi emigrau în Moldova. Astfel, este constatat cum că, de la anul 1789, până la anul 1803, ieşiră din Bucovina 14.000 de români; iar în anul 1815, calcula consiliul de răzbel din Viena cum că, în acest an, părăsiră 16.000 de persoane Bucovina şi se duseră la Mol­dova[7].

La venirea Bucovinei sub sceptrul Austriei, ţara avea, de tot, 75 de mii locuitori.

*

Hutuli Plosca 3

*

Populaţiunea ţării era, aşadar, foarte rară şi cea mai mare parte a ţării era acoperită de codri cen­tenari şi de păduri dese şi neumblate. Cea mai mare grijă a împăratului Iosif II a fost, deci, a mijloci împoporarea acestui ţinut mănos şi plin de frumuseţi naturale şi, spre acest scop, decretă, în anul 1780, ca un adaus la „status quo”[8], ce era deja decretat la prima organizare a Bucovinei, decreta, zic, libertatea locuitorilor de a nu fi re­crutaţi, în decurs de 50 de ani. Acest mijloc avu, într-adevăr, urmările dorite, căci, precum am văzut mai sus, Canaanul bucovinean atrase pe cele mai diferite naţionalităţi, din toate părţile. Cei mai numeroşi oaspeţi au fost rutenii.

Am zis cum că cel mai stricăcios lucru pentru limba şi naţionalitatea română din Bucovina a fost încorporarea acestei ţări cu Galiţia.

Vom motiva-o.

*

I. Prima îngrijire a guvernului, în solicitudinea sa pentru stabilirea unei ordini durabile în ţară, fu de a da ţării amploiaţi administrativi şi judecătoreşti. Fiind Bucovina încorporată cu Galiţia, fiind capetele diregătoriilor administrative şi judecătoreşti stabilite în Galiţia, conducătorii acestora favorizară numirea amploiaţilor poloni şi ruteni în astă ţară.

*

Hutuli Plosca 4

*

Plăţile şi salariile erau relativ mai bune decât în alte locuri şi, astfel, cele mai multe posturi se ocupară cu persoane din Galiţia. Acestea însă nu cunoşteau altă limbă decât cea polonă şi ruteană, şi puţină germană. Pertractările cu poporul de la ţară trebuia, deci, să fie în limba ruteană sau polonă. Dar polonii erau puţini, rutenii, mai mulţi. Pertrac­tările cu poporul trebuiau să fie mai mult rutene. Poporul, dintru început, nu înţelegea această limbă, dar, venind neîntrerupt coloni ruteni din Galiţia, se dedă cu dânsa şi, fiind necesitaţi a se înţelege, într-un fel cu ocârmuitorii săi, se înţelese în limba ce era mai uşoară pentru dânsul, adică ruteneasca. Astfel, începe rusificarea, îndrumată de ocârmuire. Dar aceasta era numai la ţăran. Clasa mai cultă, a boierilor şi a mazililor, nu pot suferi această limbă, fiind, însă, necesitaţi cu afacerile lor a alerga la supremele diregătorii ale ţării, ce se aflau în Galiţia, adoptară o limbă mai cultă şi mai frumoasă la auz, adică pe cea polonă. Astfel, veni o vreme unde, la o mare parte a nobilimii noastre, limba de conversaţie, în saloane şi în familie, era cea polonă, precum era, în România, pe vremea fanarioţilor, cea greacă şi, în ziua de astăzi, în mare parte, cea franceză.

*

II. Această influenţă stricăcioasă se arătă, mai cu seamă, în şcoală.

Împăratul Iosif II, călătorind, în anul 1783, prin Bucovina, porunci generalului Enzenberg să creeze şcoli şi să aducă numai astfel de învăţători, din Transilvania şi Ungaria, care cunoşteau, pe deplin, limba românească şi cea germană; de limba ruteană nici nu era vorba, pentru că, pe vremea aceea, erau foarte puţini ruteni în Bucovina şi aceştia se ţineau numai în ocolul Câmpulungului rusesc[9]. Încorporându-se Bucovina cu Galiţia, trecu şi administraţia şcolilor, care erau susţinute de către fondul greco-ortodox religionar, la Galiţia, şi guvernul galiţian ridică învăţământul obligatoriu, în urma cărei proceduri, din 32 de şcoli cu învăţători români, ce existau, în anul 1792, rămaseră numai 14, adică: una românească-nemţească în Cernăuţi, 9 şcoli româneşti-nemţeşti pe la ţară, 2 curat româneşti, 1 ungurească, 1 armenească. Fiind aceste şcoli sub privegherea consistorialului catolic din Lemberg, învăţătorii români fură siliţi a trece la catolicism, şi învăţătorii ce se opuneau acestei provocări erau depărtaţi din serviciu şi înlocuiţi prin alţii, din Galiţia, care erau de religie catolică şi nu cunoşteau defel limba românească.

Dar aceasta nu era destul, trebuia să vină un rău şi mai mare: prin un decret din anul 1812, şcolile create şi susţinute pe cheltuielile fondului religionar greco-ortodox fură prefăcute în şcoli romano-catolice[10].

Acum încep deznaţionalizarea şcolilor şi înstrăinarea lor de tot ce era românesc într-un mod înspăimântător.

*

Hutuli Plosca 5

*

Această soartă o avu, mai cu seamă, partea nordică a Bucovinei; partea sudică nu se putu deznaţionaliza. Dar ce se străduiau învăţătorii străini şi chiar preoţii de pe atunci să facă, doar ca să se facă plăcuţi şefilor lor? Neputându-se face altceva, începură cel puţin a schimonosi numele băieţilor din popor, zicându-le cum că numele părinţilor lor e barbar şi mojic. Astfel, începură a anina, la numele de familie, ba chiar şi la cele de botez, terminaţiile slave wiez şi ski şi uk şi a le trage pe calupul lor. Din Roman se făuri Romaniuk şi Romanowicz, din Grigorie, Grigorowicz, din Popa, Popowicz şi Podiuk, din Macovei, Makoweiczuk, din Andrei, Andreiczuk, din Constantin, Konstantinowicz, din Pietraru, Pietraski etc. etc. Cine făcea o suplică, cine cerea un post, cine avea procese şi avea nenorocirea de a nu avea, la numele său, terminaţia în wicz, ski sau uk (autorul exagerează, terminaţiile respective fiind adoptate de românii bucovineni, din parvenitism, cu mult, mult înainte de ocuparea Bucovinei, dar şi prin stăruinţele Bisercii, care, folosind slavona, categorisea limba română drept „limba diavolului”, în sensul de neliturgică – n. n.) sau nu reuşea, sau, reuşind, se trezea că i s-a aninat o codiţă de numele său strămoşesc (recensământul lui Rumeanţev, din 1772-1773, probează că românii singuri, din vremea lui Alexandru cel Bun, încoace, îşi „înnobilau” numele cu terminaţii polone, primii fiind feciorii lui Luca, fiul lui Pancu, deveniţi Lukawiecki – n. n.) şi bietul popor, în simplitatea sa, păstra aceast codiţă ca un scump suvenir de la domnii ocârmuirii, crezând că aşa trebuie să fie, dacă are a face cu domni învăţaţi şi cărturari. Astfel de codiţe,
triste urmări ale unei epoci de deznaţionalizare, le vedem şi astăzi păstrate, la o mulţime de nume de români, ai căror străbuni nici nu visau la un astfel de botez.

*

III. Am zis cum că şi preoţii de pe atunci favorizau deznaţionalizarea. Aşa este! Şi iată pentru ce:

Tot binele îl aşteptau ei din Lemberg, căutau, deci, a favoriza planurile străinilor, ca să ajungă la scopul lor; pe lângă aceasta, se denumi, după moartea episcopului român Herescu, un străin ca episcop al Bucovinei, adică Daniil Vlahovici, adus încoace din confiniul militar slavon, care nu înţelegea româneşte. Sub acesta începu mereu slavizarea cle­rului şi, prin cler, slavizarea poporului.

*

IV. Legătura Bucovinei cu Galiţia favoriza foarte mult colonizarea ţării cu elemente străine, mai cu seamă slave. Urmările stricăcioase pentru naţiunea ro­mână le-am amintit mai sus.

*

Hutuli Plosca 6

*

Acestea sunt împrejurările care, în decursul legăturii Bucovinei cu Austria, au cauzat stricăciune naţionalităţii si limbii române. Despre alte neajun­suri pentru dezvoltarea autonomă a ţării, despre răul relativi la administraţie şi judecătorii, nici nu mai vorbim. Acest rău înceta, încâtva, cu dezlipirea Bucovinei de Galiţia; dar numai încâtva, căci chiar astăzi Curtea de Apel pentru Bucovina se află în Lemberg, şi astăzi cele mai multe şi mai în­semnate posturi, pe la tribunale, sunt ocupate de străini, care vin încoace „cu cerguţă cu pernuţă”, precum zice proverbul, şi ai căror nepoţi vor zice, pe urmă, cum că familia şi neamul lor se află în ţară încă înainte de Dragoş Vodă!

*

Precum am amintit mai sus, definitiva dezlipire a Bucovinei de Galiţia se întâmpla, sub domnia mărinimosului nostru împărat Francisc Iosif I, în 4 martie 1849, şi, de atunci, ţara, căpătându-şi autonomia sa, îşi urmează calea sa constituţională; însă răul ce l-a suferit, în decurs de 63 de ani, prin alipirea sa cu Galiţia, nu se mai poate îndrepta, căci rana e prea adâncă (autorul iarăşi exagerează, pentru că majoritatea coloniştilor ruteni aveau să vină după anul 1849, atunci când ţăranii, eliberaţi de boieresc, refuzau să presteze munci plătite pentru stăpânii odinioară, şi-atunci boierii români, în frunte cu Hurmuzachi, au adus sate întregi de colonişti slavi pe moşiile lor – n. n.).

*

Hutuli Plosca 7

*

Venind Bucovina la Austria, împăraţii ei căutară, succesiv, a ţine cont de datinile şi uzul consuetudinal al românilor, şi toate legiuirile, re­lative la această ţară, mai cu seamă până la anul 1849, erau bazate pe aceste principii. Împăratul Franciscu I întări, în anul 1826, decretele predecesorilor săi şi garanta „aşezămintele proprii ale ţării, astfel precum proveneau ele din constituţiunea Moldovei şi din uzul poporului moldovenesc”, şi cancelaria de curte întări, chiar în anul 1846, aceste stipulaţii şi decrete[11].

*

În urma acestora, limba română era respec­tată în toate tribunalele şi oficiile ţării; toate ordo­nările şi citaţiunile ale acestor oficii erau, pentru români, în limba românească[12]. Numai în afacerile interne ale oficiilor se întrebuinţa limba germană.

*

Generalul Spleny, care era în capul tuturor afacerilor Bucovinei, ţinea, în cancelaria sa, pe un „scriitor polon”, care avea să traducă corespondenţa ce o purta Spleny cu comandantul turc al cetăţii Hotin, şi pe un „secretar valah”, care avea a face cu corespondenţa „valahă”, cu conceptul ordonanţelor şi a poruncilor în limba română, cu elaborarea exibitelor în limba română, ca cer­cetarea socotelilor de biruri, asigurarea qvartirelor pentru militari.

*

(Transilvania, Anul IX, Nr. 7, 1 aprilie 1876)

*


[1] a) Bericht der Czernowitzer Handels und Gewerbekammer 1852-1861, p. 32; b) Dogiel Codex Diplomat. Poloniae t. I, p. 46.

[2] Dr. Ficker: Hundert Jahre. Wien 1875.

[3] Petition der Bukowinerund Begrundung. Wien. Karl Gerold. 1848 – Promemoria und Emancipationsruf der Bokowina. Wien. 1861.

[4] Mittheilungen der geogr. Gesellschaft in Wien.

[5] Dr. Ficker: Hundert Jahre. Wien 1875.

[6] Prof. Biedermann, W. Ztg. 1875 Nr. 224.

[7] Prof. Biedermann und Ficker: Volkerstamme der osterr.-ung. Monarchie.

[8] Dr. Ficker: Hundert Jahre. Wien 1875.

[9] Bericht der Bukowiner Handels Gewerbekammer 1862-1871. Lemberg 1872.

[10] Idem.

[11] Dr. Ficker: Hundert Jahre. Wien 1875.

[12] Cităm, aici, o „poruncă gubernială”, înscrisă în limba română, cu slove cirilice, al cărei original se află în mâna noastră:

„Cătră cetăţeneştii meşteri şi calfe a crăiescului oraş Siret. Prin înalta poruncă gubernială, ce a ieşit Ia 20 aprilie anul curent, numărul 16.441, drept că s-a pozvolit regulaţia breslelor în ţinutul Bucovinei, însă aşezarea breslelor pentru toate breslele numai întru acele două oraşe, Cernăuţi şi Suceava, s-a îngăduit, iar meşterii din celelalte târguri ale ţinutului acestuia s-au întronocat cu breslele numitelor două oraşe, după îndepărtare locului; dară fiind la întâmplare, când a făcut înalta gubernie arătare înaltelor locuri asupra făcutei regulaţii a breslelor, în ţinutul acesta, cu prea înaltul decret de curte, din 28 iunie 1804, Nr. 10.794, s-a făcut aducere aminte cum că, fiind Siretul oraş crăiesc şi hrănindu-se târgoveţii cu meşteşug, cu greu ar fi să se împreune cu alte bresle îndepărtate. Aşa a pozvolit pomenita înaltă gubernie, pe arătare acestui k. kreisamt din 31. iulie a. c., Nr. 5.047, ca să se facă şi Ia Si­ret Bresle deosebit de Cernăuţi şi de Suceava, prin po­runca din 10 august a. c., Nr. 31.575.

Despre acestă înaltă hotărâre vi se da înştiinţare cu acea adăugire, că acuma toată Bucovina în trei ocoale de bresle se va împărţi; însă de la sine se înţelege că, înmulţindu-se vreun meşteşug, cu vremea, care acum cu altul este întronocat, până va arăta că se poate fi singur o breaslă, să se desleţească şi să-şi facă însuşi breasla. Şi fiindcă breslele din ţara aceasta, după prea înaltul patent din 9 mai 1779, au să se orânduiască, aşa se cunoaşte ca ele, în toate dreptăţile, să fie asemenea cu celelalte bresle, ce se află în c. r. sta­te, şi ca fiecare maistru şi calfă din ţara aceasta să se socotească asemenea cu ceilalţi meşteri şi calfe breslite, şi cu dânşii de toată ocrotirea şi dreptatea să se împărtăşească, de care meşteri şi calfe, cu orânduiala altor c. r. state se împărtăşesc.

De la c. r. Kreisamtul Bucovinei. Cernăuţi, în 15 septembrie 1804.

Iscăliţi: F. Schreiber, Kreishauptmann; Gomory, Kreissecret.


1876, T. V. Stefanelli: Ceva despre Bucovina II

TRANSILVANIA 1876 II

*

Călătorind împăratul Iosif II, în iunie 1783, prin Bucovina, scrise, prin biletul său de mănă, datat: Cernăuţi, 19 iunie 1783, către prezidentul aulic de război din Viena, următorele: „5-to.. Consiliul Aulic de Război are să trimită, imediat pe un auditor dibaci încoace, care cunoaşte limba ţării, pentru că procesele se înmulţesc foarte”; şi, mai de­parte: „7-mo Oficiul Directorilor de District şi al Ispravnicilor este foarte însemnat şi naţiunea o astfel că are mai multă încredere în preposiţi de altă naţionalitate, decât în ai săi. Prin o alegere bună de subiecte străine, spre ocuparea acestor posturi, se va face mai mult bine, decât dacă s-ar ocupa aceste posturi prin mazili sau alţi băştinaşi de aici, mai cu seamă din Moldova. Poate se vor putea afla câteva sub­iecte bune în Banatul Timişoarei, care cunosc limba valahă, spre a-i întrebuinţa aici cu succes”.

*

Prin acelaşi bilet de mână numi Iosifu II pe boierul român Vasile Balş concepist aulic Ia Consiliul Aulic de Război, motivănd această numire, în biletul sus amintit, astfel: ca să se afle cineva la consiliul aulic de război, care cunoaşte limba ţării de aici.

*

La oficiul fiscal din Galiţia, se instală un adjunct, care cunoştea limba română. Oficiul „Landrecht” din Lemberg funcţiona ca for privile­giat pentru nobilimea Bucovinei şi căpătă mai mulţi amploiaţi, care cunoşteau limba român. În urma unei ordonanţe a Cancelariei de Curte, din 28 octombrie 1786, se traduseră, în limba românească, următoarele legi: procedura civilă, procedura concursuală, patentul taxelor, procedura în cazuri de succesiune (ereditare, moştenire), prima parte a codului civil, urmând, apoi, şi partea a doua, norma de jurisdicţiune, patentul asupra pertractării certelor de iobă­gie pe calea civilă şi judiciară, poruncile pentru pedepsirea supuşilor neascultători, şi norma asupra zăloagelor reale. Aceste legi se tipăriră, în 400 de exemplare, şi se împărţiră în toate părţile Buco­vinei.

*

Bucovina Berhomet pe Prut

*

Din toate acestea, se vede că altă limbă, afară de cea românească şi germană, nu se întrebuinţau în nici un oficiu public din toată ţara. Acuma se întrebuinţează exclusiv cea germană, în toate oficiile publice (din pricina Dietei Bucovinei, în care, la constituire, s-a constatat că, dintre toţi deputaţii români, cu excepţia unui… ucrainean din Dărmăneşti, nici unul nu ştia româneşte, ci doar germana; prin uz, limba germană devine, deci, şi limbă oficială internă, în locul celei române – n. n.).

Să venim, acum, la statistica comparativă a locuitorilor din Bucovina.

*

După censul îndrumat de generalul baron Spleny, în anul 1776 se aflară capi de familie: 197 boieri şi mazili, 149 ruptaşi, 415 preoţi, 86 dascăli, 466 că­lugări, 88 călugăriţe, 285 impiegaţi inferiori, 45 negustori, 14.992 ţărani, 58 armeni, 526 jidovi, 294 ţigani.

Prin patentul din 14 martie 1787, boierii cei mai însemnaţi şi mazilii căpătară baronia, ceilalţi căpătară titlul de cavaleri, iar ruptaşilor li se de­rogă titlul de nobili.

*

Precum vedem, numărul boierilor şi mazililor băştinaşi era, pe vremea incorporării Bucovinei cu Austria, foarte însemnat. Toţi aveau cel puţin câte o moşie, partea cea mare, însă, aveau în stăpânirea lor mai multe moşii şi sate şi formau clasa cea mai însemnată şi mai avută în ţară. De naţionalitate români erau în capul tuturor afacerilor relative la starea ţării, la toate împrejurările mai importante erau consultaţi de către „gubernia” împărătească şi sfaturile lor, întotdeauna considerate. Dară cu lipirea Bucovinei de Galiţia, cu încurcarea afacerilor publice şi interne ale ţării, numărul lor se tot împuţină, cea mai mare parte se retrase în Moldova, lăsând îngrijirea moşiilor în mâna vechililor.

*

Bucovina Berhomet pe Prut II

*

Boierii Armuşoaia, Başotă, Hurmuzachi, Iamandi, Cantacuzino, Conachi, Millo, Murguleţ, Niculcea, Sturza părăsiră, curând, Bucovina şi locuiră în Moldova; numai Hurmuzachi se întoarse, dintre ei, înapoi şi iernase în ţară. Între cei ce nu se mişcară deloc din Bucovina era boierul Cârstea, în Costâna, Balş, în Stupca, şi Logotheti, în Cernăuţi.

*

Ce se atinge de ruptaşi, derogându-li-se titlul de nobili, prin patentul sus amintit, aceştia decăzură tot mai mulţi, cea mai mare parte deveniră simpli lucrători şi posesori de pământ, mulţi se re­traseră în Moldova, iar o mare parte din ei se ru­tenizară. Chiar astăzi sunt o mulţime dintre ei, care poartă nume vechi şi istorice româneşti, dară nu-şi mai cunosc limba, cu toate că, la oarecare ocazii, afirmă cum că sunt români.

*

Lucru însemnat este că, pe vremea incorporării acestei ţări cu imperiul austriac, erau 415 preoţi, pe când astăzi se află, în toată Bucovina, numai 278. Această împrejurare se explică uşor, dacă vom considera, cât de puţine cunoştinţe se cereau, atunci, pentru această stare, pe când, în ziua de astăzi, se cere, de la aspiranţii acestei stări, acelaşi stu­diu preliminar ca pentru toate stările mai înalte, şi teologia formează, acum, o parte integrantă a Uni­versităţii din Cernăuţi. Dar, precum se poate lesne înţelege, conform cu cultura spirituală, era şi starea lor materială foarte deplorabilă, căci populaţia Bucovinei era neînsemnată şi, pe lângă pe lângă aceasta, con­siderând că Bucovina avea, pe acea vreme, 229 de sate, veneau, ca termen mediu, mai ca 2 preoţi pe un sat. Numărul călugărilor, 466, se micşoră cu totul, prin desrădicarea mănăstirilor şi a schiturilor. Astăzi, sunt, în toate cele trei mănăstiri ale Bucovinei, adică în Putna, Dragomirna şi Suceviţa, numai 37 de călugări. Călugăriţe nu există defel.

*

Bucovina Berhomet pe Prut III

*

Ce se atinge de impiegaţii inferiori, aceştia se împărţeau în glotaşi, logofeţi de isprăvnicie, îmblători, arnăuţi, ceauşi, călăraşi şi vatamani, şi aveau a împlini hotărârile şi orânduirile ispravnicilor şi ale vornicilor.

Am zis cum că generalul Spleny îndrumă numărarea capilor de familii, al cărei rezultat l-am ameitit mai sus.

*

Pe lângă aceasta, însă, mai îndrumă Spleny şi un cens al tuturor locuitorilor din Bucovina. Rezultatul acestui cens a fost 75.000 de locuitori, împărţiţi în 12.500 de familii, ei locuind în trei oraşe, adică Suceava, Cernăuţi şi Siret, şi în 229 de sate. Dintre aceştia, erau, după cum pretinde o tabelă istorică a Camerei de Comerţ din Cernăuţi, editată în anul 1875, 35.000 de români, 12.000 de ru­teni, restul se împărţea între armeni, jidovi şi ţigani. Aceştia din urmă formau un număr mult mai însemnat, decât al armenilor şi jidovilor, la un loc.

*

Dar, din raporturile Iui Spleny şi Enzenberg, către curtea imperială, apoi din descrierile mai multor călători învăţaţi, precum Gohlert şi Gray, se vede cum că acest cens este defectuos, că, adică, numărul românilor e prea mic calculat, iar cel al rutenilor şi al celorlalte naţionali­tăţi prea mare, căci persoanele amintite se exprimă astfel: „den Grundstock der Bevolkerung bilden die moldauischen Walachen, hie und da horet man auch slavisch, armenisch und juldisch sprechen”[1].

*

Bucovina Berhomet pe Prut IV

*

În decursul incorporării Bucovinei cu Austria, adică de la anul 1775, până în zilele de acum, a crescut populaţia Bucovinei, în mod foarte considerabil. Românii, rutenii, germanii, polonii, armenii şi jidovii, toţi s-au înmulţit. Cum s-a înmulţit numărul slavilor, am amintit mai sus. Cel mai mare contingent al acestei naţionalităţi l-a căpătat Bucovina din Galiţia, emigrarea lor, de acolo, încoace, era favorizată de împrejurări. Aici aveau mult ce câştiga, dincolo n-aveau nimic ce pierde. Nu era tot aşa şi cu românii. Din Moldova şi din Transilvania nu se trăgea nimeni încoace (au venit, din Transilvania, în jur de zece mii de emigranţi, 6.500 doar în timpul guvernatorului Enzenberg – n. n.), şi din alte părţi nu aveau de unde veni, deci creşterea populaţiei române a urmat numai pe calea natural productivă.

*

Germanii, atraşi de ridicarea comerţului şi prosperarea meseriilor în Bucovina, formară colonii, după colonii, şi se stabiliră, mai cu seamă, în oraşe; dar afară de aceasta, ocupară şi urziră chiar mai multe sate, unde locuiesc şi până astăzi. Armeni sunt numai puţini. Cei mai mulţi locuiesc în Su­ceava, puţini în Cernăuţi şi pe la ţară. Toţi se disting prin spiritul lor comercial, prin zelul şi energia ce dezvoltă în toate afacerile. Cea mai în­semnata parte a jidovilor a emigrat din Galiţia, numai puţini din Rusia. Polonii au trecut încoace din Galiţia, mai cu seamă pe vremea alipirii Bucovinei cu Galiţia. Numărul lor însă nu este mare. Ungurii secui au emigrat încoace din Transilvania, pe timpul lui losif II.

*

Toate aceste naţionalităţi, precum am zis, s-au înmulţit, până acum, în mod foarte considerabil. După censul din anul 1869, se află în Bucovina 207.000 români, 186,000 ruteni, 3.000 lipoveni, 47.000 germani, 5.000 poloni, 9.500 maghiari (secui), 2.000 armeni, 47.700 jidovi şi 4.800 de ţigani, cehi, mo­ravi, slovaci, francezi, italieni şi turci. Majoritatea relativă, între toate naţionalităţile din Bucovina, o formau, aşadar, în anul 1869, românii, căci numărul lor era cu 21.000 mai mare decât al rutenilor, cu 160.000 mai mare decât al germanilor şi cu 159.000 mai mare decât al jidovilor, şi cu 183,000 mai mare decât al toturor celoralalte fracţiuni de na­ţionalităţi, la un loc.

*

Bucovina Berhomet pe Prut V

*

Să nu scăpăm, însă, din vedere cum că acest cens este făcut sub conducerea unor amploiaţi străini, neamici românilor; să nu uităm cum că românii au fost, mai totdeauna, în opoziţie cu guvernele felurite; să nu uităm, mai departe, cum că, în interesul naţionalităţilor străine din Bucovina, în interesul amploiaţilor străini şi al guvernelor diferite a fost de a micşora numărul români­lor, în statistica oficială, cât se poate de mult, şi atunci vom înţelege cum că numărul lor trebuie să fie, în realitate, mult mai mare, şi al naţionali­tăţilor celorlalte, mult mai mic, faţă de cum îl arată datele statistice.

Acestea, relativ la datele statistice din anul 1869.

*

Să venim, acum, la unele date statistice din anul 1871, relative la mişcarea populaţiei din Buco­vina, şi să ne ţinem de raporturile Camerei de Comerţ din Cernăuţi, care sunt foarte exacte şi in­structive.

După aceste raporturi şi date statistice, avea Bucovina, în anul 1871, 611.964 locuitori; dintre aceştia, erau 209.416 români, dintre care 641 erau români din alte ţări; fiind, aşadar, numărul românilor din ţară 208.475; numărul rutenilor era 191.195, dintre care 12.461 erau ruteni din alte ţări, străini şi nenaturalizaţi, fiind, aşadar, numărul rutenilor din ţară 178.734; numărul germanilor era 41.065, numărul jidovilor 47.754, al ungurilor 8.586, al lipovenilor 3.043, al slovacilor 1.190 şi al altor naţionalităţi 9.998. Calculând, în procente, erau 42,4 % români, 36,4 % ruteni, 8,2 % germani, 9,2 % jidovi, 1,7 % unguri, 0,6 % lipoveni, 0,2% slo­vaci şi 1,3 % al altor naţionalităţi. Numărul ro­mânilor era, aşadar, în anul 1871, cu 29.741 mai mare decât al rutenilor, cu 167.410 mai mare decât al germanilor, cu 160.721 mai mare decât al jidovilor şi cu 165.658 mai mare decât al tuturor celorlalte naţionalităţi, la un loc.

*

Dacă luăm, deci, datele statistice oficiale de baza unor cercetări comparative, nu putem decât să ne minunăm de îndrăzneala unor indivizi fără căpătâi şi fără simţ pentru adevăr, care au cutezat, în timpul din urmă, a afirma, în unele broşuri, cum că numărul românilor din Bucovina e mai mic decât al rutenilor, încercând a mistifica, prin astfel de absurdităţi, opinia publică. Astfel de maşinaţiuni, clocite în creierii unui individ răuvoitor şi fără simţ de drept şi adevăr, nu merită altceva decât doar desconsiderare şi dispreţ. Cela ce este un laş se făleşte, întotdeauna, cu curajul său; neonestul vorbeşte de onestitate, şi pasărea mălai visează. La aceasta au a se reduce elucubraţiile amintiţilor indivizi, împreună cu po­veştile lor istorice, statistice şi etnografice, cărora li s-ar şede mult mai bine a figura într-o colecţiune de anecdote, decât într-o broşură serioasă.

*

Dar să urmăm, cu schiţa noastră, înainte.

Vorbind despre censuI amintit, din anul 1869, al populaţiunii din Bucovina, Dr. Ficker, şeful de secţiune şi prezident al comisiunii centrale statistice din Viena, zice cum că numărul rutenilor este „etwas zu hoch”, cel al polonilor „gewiss zu hoch”, iar cel al germanilor şi al celorlalte naţionalităţi „zu niedrig”[2].

Iată, dar, opiniunea unui bărbat de ştiinţă, care, pe lângă aceasta, are toate datele statistice sub îngrijirea oficiului său, şi care cunoaşte Bucovina foarte bine, deoarece a trăit în ea un timp îndelungat.

*

Bucovina Berhomet pe Prut VI

*

Cunoştinţele sale despre Bucovina, bazate pe un studiu îndelungat şi ajutate de mijloacele ce-i stau la dispoziţie, ca prezident al comisiunii cen­trale statistice, le-a publicat Dr. Ficker într-o broşură, ce a apărut în timpul din urmă, sub titlul: „Hundert Jahre 1775-1875”. Recomandăm, deci, această broşură celora ce vor să aibă o cunoştinţă despre starea actuală a Bucovinei.

Afară de această broşură, a mai ieşit o „tabella”, editată de Camera de Comerţ şi Industrie din Cer­năuţi, şi intitulată: „Culturzustande im Herzogthume Bucovina”.

*

După această tabelă comparativă, numără Buco­vina, în ziua de astăzi, 543.426 de locuitori, împărţiţi în 120.380 de familii, cu 99.243 de case. După naţionalitate, sunt, în Bucovina, 221.726 de români, 202.700 de ruteni, 43.374 de germani, 51.617 jidovi, 9.238 de unguri, 3.260 de lipoveni, 1.087 slovaci şi 10.307 de locuitori de diferite alte naţionalităţi, precum poloni, armeni, mohamedani, ţigani etc.

În aceste numere sunt, însă, cuprinse şi persoa­nele străine nenaturalizate în Bucovina, „nicht zustandige”, precum zice expresiunea oficială.

*

Numărul acesta îl vom sustrage de la numărul total şi, adică, de la numărul total al românilor vom sustrage vreo 641 de români din alte ţări, iar de la numărul rutenilor vom sustrage cel puţin 12.461 din alte ţări, străini nenaturalizaţi în Bucovina, de la cel al germanilor, 555, de la ce al jidovilor, 2.787, de la cel al ungurilor, 116, de la cel al lipovenilor, 92, de la cel al slovacilor, 0, şi de la cel al tuturor celorlalte naţiona­lităţi, 3.367. Astfel, aflăm, în timpul de astăzi, în Bucovina, 221.085 români, 190.239 de ruteni, 42.813 germani, 48.830 jidovi, 9.122 unguri, 1.087 slovaci şi 6.840 de locuitori de alte naţionalităţi.

Vedem, deci, că şi după această „tabella” statistică, publicată cu ocaziunea jubileului Bucovinei, românii formează majoritatea relativă între naţionalităţile din Bucovina.

*

Cu aceasta, terminăm schiţa noastră despre Bucovina. Scopul nostru a fost de a lămuri, cel puţin încâtva, opiniunea publică despre această ţară din fundul răsăritean al imperiului austriac, şi a le da românilor de aicea câteva date statistice la mână, ca să ştie ce să facă şi cum să se poarte faţă cu invectivele unor persoane de rea credinţă şi neamice poporului românesc. În calendarul anului viitor, vom urma această schiţă, în privinţa tuturor ramurilor de activitate a poporului românesc din Bucovina, din timpul venirii sale sub imperiul austriac.

*

T. V. St.

*

(Transilvania, Anul IX, Nr. 8, 15 aprilie 1876)

*


[1] Hacquet: Neueste physikalisch-politische Reisen. Nurnberg 1790.

[2] Hundert Jahre. Wien 1875. Dr. Ficker.


1869: Ducatul Bucovina

Federatiunea 1869

*

Bucovina este o ţară mică, dar frumoasă, binecuvântată şi interesantă. Am putea întrebuinţa, cu tot dreptul, acea asemănare prea uzitată, că ea este o mărgea frumosă în coroana Austriei, durere numai că nu ştim în ce loc al coroanei să înfigem această mărgea. Cu aceasta însemnăm o calamitate politică-naţională, pe care a suferit-o Bucovina, îndată după încorporarea ei cu Austria, şi până la 1849, şi care chiar şi acum se pare a o ameninţa. Această observare se reduce la programul lui Smolka, care voieşte ca, la împărţirea imperiului în grupe federative, Bucovina să formeze o grupă cu regatul Galiţiei; la aceasta cu greu se vor învoi locuitorii ţării, afară de Poloni, care sunt foarte puţini.

*

Noi credemu a face un serviciu locuitorilor noştri, nu numai în Bucovina, ci şi în celelalte ţări şi, cu osebire, în ţările germane, dacă îi vom informa, mai de aprope, despre relaţiunile acestei ţări interesante. Într-adevăr, nu este de prisos a da puţin ajutor, în privinţa aceasta, guvernanţilor austrieci, căci ei se interesează foarte puţin de depărtatele ţări negermane, ceea ce are o influienţă foarte dăunoasă asupra stării politice în Austria germană. S-ar fi putut evita multe rătăciri, care s-au petrecut şi se petrec încă în politica Austriei, dacă Germanii austrieci, care se ţin de ginta cea mai cultă, şi-ar fi ţinut de datoria culturii lor să cunoască mai bine relaţiunile, reminiscenţele, exigenţele şi pretenţiunile celorlalte ţări şi popoare.

*

Bucovina îşi are numele de la pădurile cele pompoase de fagi, cu care este ornată. „Buk” se numeşte, în limba polonă (sau ruteană?) fagul roşu. În mod special, se zice că Ştefan cel Mare, principele Moldovei, a plantat, după o victorie strălucită, tot câmpul de luptă cu fagi, şi de acolo s-a născocit numele Bucovina (numele e vechi, menţionat de cronicarii poloni şi de tratatele polono-magiare încă din anul 1407). La început, se ţinea de Transilvania; însă, de la 1482 (confuzia de date era firească, în 1869, la un popor fără memorie – n.n.), când fu cucerită de Ştefan cel Mare, s-a ţinut de Moldova, până la 1777 (octombrie 1774 – n.n.).

*

Bucovina, împreunată cu Moldova, era mai mare ca acum, cuprindea 250 de mile geografice pătrate; ea era, atunci, de o însemnătate mai mare ca însăşi Moldova. Siretul, Rădăuţii şi Suceava, aceste cetăţi străvechi, erau, mai înainte, locuri de o cultură înfloritoare. Suceava fu întemeiată încă de Daci şi se numea, pe atunci, Sucidaya (iarăşi, confuzie – n. N.). Ea a fost reşedinţa principilor moldoveni, de la începutulu secolului XV (sfârşitul secolului al XIV-lea – n.n.), până în mijlocul secolului XVI; avea 1.600 case şi 40 de biserici, era foarte întărită şi, totodată, şi scaunul mitropoliei moldovene. Rădăuţi a fost scaunul episcopatului ţării, care fu strămutat, în 1786, de către regimul austriac, la Cernăuţi.

*

Bucovina a fost câmpul multor lupte cu Tătarii, Polonii şi Turcii. Căzând Moldova sub domnia turcească (confizii în lanţ, inclusiv în paragrafele care urmează – n. n.), se împărtăşi şi Bucovina de această soartă tristă. Suceava fu cucerită şi devastată, prin Turci, la anul 1675 (devastatorul a fost voievodul Dumitraşco Cantacuzino – n. n.), încât nici nu se mai întregi cum a fost. Acum număra numai 78 de case şi 600 delocuitori (iarăşi, inexact).

*

Încorporarea Bucovinei cu Austria s-a făcut într-un mod care, într-adevăr, nu se ţine de paginilc cele strălucite ale istoriei austriece. Maria Teresia a luat parte, în anul 1772, la împărţirea Poloniei şi a împreunat Galiţia şi Lodomeria cu Austria. Confinele acestui nou teritoriu păreau periclitate de către est; pentru apărarea lor şi-a îndreptat privirea asupra Bucovinei. În răsboiul ruso-turc din anul 1776, Rusia a ocupat Moldova, şi această ocupaţie dete şansă Austriei a trimte ş ea trupele sale, ca să ocupe Bucovina. Trată, apoi, cu Poarta, pe cale diplomatică, ea să pună mâna pe Bucovina, zicând, că-i este de trebuinţă pentru apărarea fruntariei.

*

Sultanul se socotea de domn al Moldaviei, cu putere neţărmurită şi, prin urmare, îndreptăţit a renunţa la o parte a ei. În 25 februarie 1777, se făcu tratatul despre încorporarea Bucovinei cu Austria şi, după o co-înţelegere mai detaliată, se regulară gruniţele, în luna lui iunie a aceluiaşi an. Principele Moldovei de atunci, Grigore Ghica, protestă în contra acestui act nelegal (nici vorbă să o facă, el fiind numit domn după ocuparea Bucovinei, în 1774 – n. n.), care vătăma integritatea principatului, însă, drept răsplată pentru legala lui protestare, fu demis de către Sultanul şi omorât, mai târziu, la Iaşi, de ieniceri (fu ucis pentru trădare, în favoarea ruşilor – n. n.).

*

Austria primi Bucovina, într-o mărime de peste 181 mile pătrate austriece. Politica dc atunci nu ţinea de cuviinţa şi datoria de a respecta autonomia acestei ţări de o însemnătate istorică. Promiteau, în frazele lor tradiţionale, noilor supuşi că li se vor respecta drepturile şi libertatea. Dar nu li se concese să aibă dieta lor proprie, ca Polonii din Galiţia, chiar nici numele cel istoric al ţării nu se susţinu, ci fu împreunată cu Galiţia, sub nume de cercul Cernăuţiului. Astfel rămase până la 1849. Atunci deveni Bucovina o ţară proprie şi ca atare fu recunoscută şi prin Constituţia din februarie.

*

Acest ducat nu este reprezentat în mod caracteristic în emblema imperiului austriac. Bucovina purta, mai înainte, însemnele moldovene, adică un cap de bivol cu o stea între coarne, într-un câmp auriu. Bucovina este o ţară cu osebire muntoasă şi, cu toate c poziţia ei este ridicată, totuşi este foarte fructiferă şi bine dotată cu toate darurile naturii. Are păduri pompoase, câmpuri frumoase şi mănoase, cultivă, în abundenţă vite comute, cai, oi şi stupi, are mine de sare, de fier, de plumb şi de argint. S-a dezvoltat şi lăţit şi o industrie însemnată de pănuri, lemne, piele şi metale.

*

Poporaţia se urcă la 480.000. Constă din Români, Ruteni, Nemţi, Armeni, Poloni, Slovaci, Maghiari, Evrei şi Ţigani. Românii şi Rutenii formează 88 procente din toată poporaţia. Care din aceste două seminţii este mai numeroasă nu este dat cu siguranţă; desigur, ambele sunt de asemene tării. Totuşi, Romanii, cu osebire în timpurile mai noi, sunt de o însemnătate mai mare, atât în privinţa intelectuală, cât şi în cea politică, şi formează majoritatea şi în dietă. Şi totuşi, chiar Românii au propus egala îndreptăţire a limbilor.

*

Bucovina s-a germanizat, cu mare zel, din timpul Mariei Teresiei, încoace, aşa încât cetăţile mai mari şi, cu osebire, în noua capitală, Cernăuţi, domneşte o viaţă germană. Şi totuşi, adevărata poporaţie germană abia se urcă la şase procente. Polonii şi Maghiarii fac numai un procent al întregii poporaţii, celelalte seminţii sunt şi mai puţin reprezentate; totuşi Evreii, în proporţie, sunt numeroşi şi, dimpreună cu Armenii, au în mâinile lor negoţul.

*

Cărnăuţiul, capitala ducatului, care înfloreşte abia de la anul 1772, numără peste 20.000 locuitori, este situat într-un ţinut romantic, lângă Prut, şi este reşedinţa autorităţilor ţării, a mai multor institute de cultură şi locul unei industrii şi comerţ însemnate. Pe muntele Cetina, din apropiere, zac ruinele unei fortăreţe vechi; săpând acolo, au aflat o sabie mare şi chiar o coroană de metal preţios.

*

Suceava, capitala cea veche, am amintit-o deja. Ea cuprinde o mulţime de monumente istorice. În biserica catedrală cea veche este mormântulu sfântului Ioan de Novi, a patronului greco-neunit al ţării Bucovina. Aici se află o comună armenească, care are fabrici însemnate de safian şi corduan.

Siretul, una dintre cele mai vechi cetăţi ale ţării, este însemnat numai prin târgurile cele mari de cai.

Rădăuţi, scaunul cel vechi episcopal, este renumit prin o „stava arabisa[ (prăsilă de cai arabi). În biserica principală se află morminte frumose de-ale strămoşilor lui Ştefan cel Mare. El însuşi, dimpreună cu mai mulţi principi moldoveni, este îngropat în mănăstirea basiliană, în satul Putna, care zace singură în mijlocul unor păduri mari.

*

Comuna Iacobeni are mine de fier, care produc, pe an, 10.000 chintale de fier brut. Lângă comuna Novoseliţa zace aşa-numitul „confiniu triplice” al celor trei împăraţi. Prutul formează, cu pârâulu Roctina, ce se varsă în el, o strâmtoare, în care se ating între sine Austria, Rusia şi Turcia (ad. Moldova). Dacă luăm în considerare trecutul, starea prezentă şi însemnătatea Bucovinei, atunci trebuie să dorim, ba să şi pretindem, în favoarea intereselor, a pretenţiilor istorice şi a datoriilor ţării, ca această ţară să se respecte şi dc aici, înainte, ca o individualitate autonomă politic, pentru ca să se poată dczvolta ca atare, în mod fericit, în ceea ce a făcut, deja, progrese atât de frumoase.

*

Referinţele istorice şi de stat ale Bucovinei nu ne îndreptăţesc, în nici un caz, la o încorporare cu Galiţia. Ea a fost pusă, fără voie, ci prin împreunarea cu Austria, într-o posesie excepţională şi are dreptul de a pretinde ca să nu o arunce, după plac, încolo şi încoace. Dacă monarhia austriacă se va traforma, într-adevăr, în mod federativ, după cum seşsi speră, atunci reprezentanţii cei legali vor decide ca să se alipească ţara către vreo grupă sau ba.

*

(Federaţiunea, Anul II, No. 121-306, Vineri 5 noiembrie / 24 octombrie 1869, 483, 484)


1867: Nutriri interne pentru flămânzii externi

ALBINA 1867

*

În „Bukowina”, foaia nemțească oficială din Cernăuți, nr. 103, cetim următoarea înștiințare:

„Frecvența călătorilor din Rusia, care apucă calea lor prin Bucovina, este, de două luni, încoace, înemnată. Folosirea căii ferate pentru călătorii de desfătare, de cură și de negoț, face explicabilă astă frecvență, deși nu se poate nega că unele circumstanțe, în care se ivesc călătorii muscălești pe pământul Bucovinei, sunt așa de bătătoare la ochi, că publicul află însă a-și cugeta multe de toate și a face feluri de conexiuni. Unii din acei călători nici nu seamănă a avea lipsa de cură sau că ar călători, în lumea largă, pentru desfătare sau în neguțare. Încă și petrecerea lor mai lungă, pe loc, fără de o cauză plauzibilă,  nu prea consună cu un scop ordinar de călătorie.

*

Se vede, din toate, că balaurul nordic, de care se zice că stă la pândă deasupra Galiției, nu s-ar împăca cu acea îmbucătură mare, cică capătă tot mai mult apetit și de Bucovina, ca să o înghită și pe ea, cum a înghițit, înainte cu câteva decenii, pe surioara ei, Besarabia. Altminteri nu ne putem explica vizitele numeroase ale domnilor muscali, despre care raportează, în acest mod, și un organ oficial, decât că acei pseudo-călători voiesc a se încredința dacă, prin manierele dă până acum, sunt destul de netezite căile în Bucovina pentru un alai panslav sau că poate ar mai fi de tramis o droaie (turmă) dc apostoli, care, prin miejloacele cunoscute, să câştige lipași și, cu ajutorul acestora, să prepare poporul bucovinean pentru o întâmpinare solemnă.

*

De atari înccrcări, devenite, prin alte țări, deja ordinare, nu ne mirăm nicicum, dacă cugetăm, deoparte, la nesațul de țări din secolul nostru, iar pe de altă parte, la proverbul „fata cu avere are mulţi pețitori”, care se poate aplica la Bucovina mai vârtos, deoarece astă țărișoară nu e numai avută, mai e și cât se poate de frumușică; însă de ce ne mirăm și reprobăm e cum de una ca aceasta nu se putu prevedea de cei ce stau în fruntea țării, când începură unii, alţii a-i da Bucovinei o față slavă, prin felurite sulimeneli (rumenele, albele) sociale și politice? Din cele multe de astă natură, atingem numai introducerea limbii rutene în gimnaziu și în școlile reale naționale din Cernăuți, cu înscrierea ridiculă și în limba ruteană pe tabla acesteia din urmă, precum și încercarea unei asemene introduceri în gimnaziul național greco-ortodox din Suceava; execiva întrebuințare a limbii rutene în școlile poporale din ținuturile mărginașe cu Galiția și aplicarea ei în multe alte școli din țară; cântările slavone prin biserici, după ceremonialul din Galiția și după note muzicale procurate din Moscova și Petrupole, și liturghisirile în limba rusească însăși în biserica catedrală din Cernăuți, în mania dorinței auzitorului; manifestările de politică cu limba rusească în scara ierarhică și guvernamentală, iar, mai cu seamă, în viața socială și chiar în adunările de petrecere: acestea numai atingând, lăsăm să judece oricine, cu mintea sănătoasă și nepreocupată, dacă nu s-a lucrat dinlăuntru, credem că numai din neprecauțiune și nu din culpabilitate, în mâinile externe, ce stau întinse de a cuprinde și astă țărișoară română?

*

Sperăm vârtos în simțul antislav al poporului din Bucovina, iar mai cu seamă în înțelepciunea și patriotismul nobilimii și a inteligenței naționale, și nu mai puțin în adeverința neclătită de comun a clerului către tronul Maiestăţii Sale, că încercările de la miazănoapte se vor respinge, cu disprețul meritat și cu toată puterea morală, și însăși fizică; dar, de ar înteți, totuși, nesațiul panslav a înghiți naționalitatea română din Bucovina și de i-ar succede a realiza, încâtva, planul și peste acest petec de pământ românesc, atunci toată responsabilitatea va cade pe capul celora ce, prin politica lor de până acum, au ahiesat apetitul străin, deoarece e lucru știut că pețitorul începe tocmai atunci a cugeta mai serios de nuntă, dacă, din partea pețitei, vede un surâs voios și aude un cuvânt după inima lui, iar de nu sunt acestea, se lasă curând de planurile sale și-și caută de cale.

*

Seriozitatea lucrurilor ne face, dară, a deștepta atenţia publică la pericole mai mult decât posibile pentru Bucovina și a provoca, cu tot adinsul, la o schimbare a politicii de până acum. Că la locotenența c. r. a țării consilierul de școli, dl Gustav Bozdech, care, precum e știut, este un ceh, cu suflet și cu trup, de va tot face raporturi și emise apologetice în favorea rutenismului, nu vor întârzia și în Bucovina certurile naționale, asemene celora din Boemia. Și la consistoriu, părintele episcop, de va păși, și de aci, înainte, a se folosi de procedura, îndătinată episcopilor servi prin diecesele romane, nu vor întârzia înverșunările asemene celora din Banat și Ungaria. Însuși din despărțământul gr. or. al Ministerului de culte, de se va tot demanda, bunăoară că, cu emisul din 29 iulie 1866, aplicarea limbii rutene în afacerile oficioase ale diecezei, cei puțini, ce sunt molipsiţi de ideea panslavismului, vor fi tot mai cutezători și, la a doua emanație panslavă din Moscova, nu se vor împiedica mult de a reprezenta și pe poporul din Bucovina. Însă ceea ce poate fi mai periculos este că, prin dispoziții oficioase de astufel, se netezește calea pentru domnii moscali, care vor zice, curând, și despre bucovineni, cum zic despre galițieni: „Eto nasie roseiske liudi na Bucovine, ca co u Galicie! Paidom do nech!” (Iacă oameni de-ai noştri și în Bucovina, ca în Galiția! Să mergem la dânșii!).

(Albina, Anul II, Nr. 94-201, vineri 25 august / 6 septembrie 1867, p. 1)


1864: Teatru românesc în Cernăuți

Aurora Romana 1864

*

Importanța și folosul unui astfel de institut, care are de chemare a dezvolta gustul spre tot ce este bun și frumos, a reprezenta diferitele referințe ce se manifestă în viața socială, a inspira curaj pentru fapte și sentimente măreţe, care au caracterizat epoci și popoare întregi, ne sunt forte bine cunoscute. Și cu atât ne bucurăm mai tare, cu cât astfel de institut tocmai în Cernăuți, unde, după cum scrie foița „Bucovina”, din care împărtășim acestea, niciodată n-a existat teatru român , se înființa, unde știm că limba română așa puțin spaţiu avu în timpii trecuţi. Am dori și foarte ne-am bucura, dacă i-ar veni bine la socoată Societății Teatrale amintite să se abată, în tempul zeiței Ardealului, pe la Sibiu, apoi pe la Brașov, în fine, pe la Lugoj. Astfel de împrejurare, după opiniunea noastră, ar avea efectul, pe de o parte, a-și face renume, pe de altă parte, a inspira curaj și în românii de dincoace de Carpați spre astfel de întreprindere.

*

Alecu Hurmuzachi, iniţiatorul stagiunii

Alecu Hurmuzachi, iniţiatorul stagiunii

*

Să ne întorcemu, acu, la recitarea bucăților produse prin societatea amintită, în fruntea căreia este doamna Tardini, o persoană cu talent rar și bine dezvoltat. Observăm că tot ce vom vorbi despre teatrul acesta este reprodus din foia „Bucovina”.

*

La 5/17 Martie, fuseră produse piesele „Baba Hârca”, vodevil național în 2 acte, compus de Matei Milo, muzica de de Flechtenmacher, și „Un Trântor cât zece”, comedie în un act. În amândouă piesele, caracteristica este curat elementul național.

*

La 8/20 Martie, „Chirița în Iași”, comedie cu cânt în 3 acte, de Vasile Alecsandri, muzica de Flechtenmacher. Despre piesa aceasta scrie foaia amintită următoarele: „Cine n-a învățat încă a cunoaște spiritul lui Plaut, l-a putut simți în piesa aceasta. În ea se reprezintă fantezia și limba lui, sentimentele și apucăturile lui, tablourile și dialogul lui; numai că timpul și faptele cad cu 2.000 de ani mai târziu și personajele poartă, în loc de tunică și togă, fracuri și capoate; cu asta nu vrem se zicem că Alecsandri, în „Chirița”, a imitat, cu voie, pe Plaut; nu, „Chirița”, din început, până în fine, este cu totul originală și poetul care făcu piesa aceasta o scrise mai vârtos pentru publicul din Iași, dar deloc n-a cugetat la Plaut; însă „Chirița” lui, oricât de modernă este ea în Moldova, poartă în sine semnul muzei lui Plaut, din început, până în fine, este compusă în sensul teatrului Romei vechi. Și din acest punct trebuie omul să judece piesa și pe autorul ei.

*

Millo, în piesele lui Alecsandri

Millo, în piesele lui Alecsandri

*

Ideea satirică a piesei rectifică atât glumele, cât și caricaturile cele pișcătoare, care stârnesc în om râsul, și, din dialogurile și faptele actorilor, învață publicul atent o morală. Fu jucată, până în fine, cu o diligență lăudabilă; cântările încă merită toată recunoștința. Eroina serii era doamna Dimitrescu, care joacă rolul Chiriței cu o vivacitate curat italiană și câștigă o plăcere distinsă. Asemenea, și celelalte personaje fuseră, de mai multe ori, aplaudate. Teatrul fu plin.

*

La 9/21 Martie, „Cimpoiul dracului”, vodevil național, cu cânt și dans, în 3 acte, de Alesandri, „Hoțul și Fanaragiul”, comedie într-un act de Anestin. Piesa primă, în care puterea muzicii se arată asupra inimii oamenilor și în care se produseră cânturi și dansuri naționale, fu aplaudată cu cea mai mare plăcere. Domnul Vlădicescu (ca păstor), domnul Komino (ca boier) și doamna Dimitrescu (ca dracul) s-au distins în rolurile lor și secerară aplaude zgomotoase.

*

Piesa a doua, a cărei idee este curat satirică, de asemenea fu bine executată și primise aplauze domnul Vlădicescu (ca răpitor). Teatrul era foarte plin; atenţiunea publicului, precum și plăcerea, mai vârtos în piesa primă, mai după toată scena se manifesta, arătau un testimoniu îmbucurător, cu cât recunoștința este a publicului pentru teatrul românu de aici.

*

La 11/23 Martie, „Iașii-n Carnaval”, comedie în 3 acte, de Alecsandri. Piesa acesta este una dintre cele mai slabe ale autorului; însă, la publicul din Iași, pentru care este făcută piesa aceasta, poate afla totdeauna simpatia.

În Cernăuți, poate puțin câștiga participarea publicului, cu toate că s-au folositu toate puterile, spre a o face plăcută publicului. Trebuie să fie amintiţi, cu distingere, domna Dimitrescu, domnii Ewolski, Vlădicescu, Chirimescu și Komino.

*

La 16/28 Martie, „Iancu Jiianu, căpitan de haiduci”, melodramă națională, în 4 acte, de I. Anestin, muzica de Wachmann. În considerațiune la persoanele cu roluri, merită distingere doamna Fanny Tardini, precum și doamnele Dimitrescu și Alvorescu, apoi domnul Vlădicescu, ca Iancu Jianu, și domnul Komino, ca jude, Latcia si Ewolski. Cântările fuseră aplaudate, din partea publicului, cu plăcere.

*

Mihail Pascally

Mihail Pascally

*

La 18/30 Martie, „Doi morţi vii”, melodramă în 2 acte, din nemțește, pentru Teatrul Național din Iași prelucrate de Vasile Alecsandri. Originalul e comedia cu titlul: „Flendurosul” (der Zerrissene), de I. Nestroy. Domnul Alecsandri prelucră acestă piesă, amestecând în ea o mulţime de melodii populare românești și schimbând și locul întâmplării, spre o melodramă națională. Fu jucată, până în fine, cu o diligență lăudabilă. Merită lauda distinsă producerea, plină de arte, a doamnei Fanny Tardini, cea a domnișoarei Albescu și a domnilor Vlădicescu (ca enervatul), Ewolski (ca lipovan) și Komino.

*

„Fata Cojocarului”, comedie într-un act de Demeter Miclesco. Piesa aceasta, care fu produsă înaintea celei mai sus amintite, și care arată poezia cea frumosă națională a literaturii dramatice române, s-a executat, de asemenea, cu foarte bun succes. Domnișoara Albescu (ca fată) arătă o scenă foarte interesantă din viață. Asemenea și domnul Latcia (ca cojocar), doamna Dimitrescu (ca amică) și domnii Vlădicescu și Ewolski, care și-au dus rolurile foarte bine. Plăcerea publicului se manifestă în partea fieștecărui actor. Teatrul fu plin.

*

La 19/31 Martie, „Cimpoiul dracului”, dat a doua oară. Asupra piesei acesteia s-a referit, când fu dată întâia oară, nu rămâne dară alta, decât să spunem că producerea domnișoarei Albescu și a domnilor Vlădicescu și Komino merită deplină laudă.

*

,,Doi țărani și cinci cârlani”, comede într-un act, de Negruți. De cumva nu ne-nșeală memoria, zice foaia „Bucovina”, fabula piesei acesteia este luată din franceză, totuşi prelucrarea materiei este cu artă acomodată pentru viața poporului român, așa încât, cu tot dreptul, merită titlul de comedie națională. Ideea fundamentală a piesei o formează cearta între doi căsătoriţi. Morala este tot cea din „Maestrul Fortunio”. Producerea fu acompaniată de o plăcere rară, mai vârtos doamnele Tardini și Dimitrescu, precum și domnii Komino și Ewolski merită toată lauda.

*

„Erșcu bocsagiu”, solo-comedie de Alecsandri, produsă de domnul Ewolski. Toată piesa fu aplaudată, din partea publicului numeros, cu vivacitate (Aurora Română, Anul II, Nr. 7, 1/13 Aprilie 1864, pp. 82, 83).

*

Soţia lui Mihail Pascally

Soţia lui Mihail Pascally

II

 *

La 3 Aprilie 1864, „Gabrina sau Camera leagănului”, dramă în 3 acte, din franceză, tradusă de Alexandru Pornariu. Piesa aceasta tratează o întâmplare interesantă din istoria ducatului Parma și este foarte abundentă în scene pline de efect. Produce succes foarte bun Doamna Fanny Tardini, ca Grabrina, care și-a arătat arta cea tragică și răpi inimile ascultătorilor, în cea mai mare măsura. Mai vârtos trebuie amintite scenele acele, când ea își primește sentința judecății la moarte, apoi scena înfiorătoare, în care vine, ca smintita la minte, fiindcă acestea i-au succes mai bine. Domnulu Vlădcescu, ca soldat, asemene își duse bine rolul. Producerea lui, fără linguşire, se poate numi de excelentă. Domnul Ewolski, ca conetabil, și-a dus foarte bine rolul. Asemene, merită recunoștință și laudă domnișoara Albescu, ca duce tânăr, doamna Dimitrescu, ca ducesă, domnul Lacia, ca șambelan (camerier) și domnul Kirimesco, ca duce bătrân. Aplauze zgomotoase. Teatrul foarte plin.

*

La 4 Aprilie, „Învierea Babei Hârcei”, vodevil național în 4 acte, de Mihail Pascaly; muzca de Wachmann. Ideea piesei acesteia este curat morală și peste tot națională, și cuprinde în sine multă atragere și originalitate. Domnul Komino, ca vrăjitor țigan, apoi doamna Fanny Tardini și domnul Vlădicescu s-au distins în rolurile lor. Asemene, trebuie amintită, cu laudă, producerea domnișoarei Albescu și a domnului Ewolski. Publicul numeros remunera producerile pline de artă cu o plăcere repetată și vioaie.

La 11 Aprilie 1864, „Scara mâței”, comedie într-un act, de Alecsandri. După aceea, „Soldatul și Plăieșul”, melodramă în 2 acte, de D. Porfirius.

*

Piesa primă se poate privi ca una ce reprezintă atare situație într-un mod mai ușor, a doua, ca una ce arăta, peste tot, o piesă de caracter național. Amândouă piesele sunt pline de glume și apucături comice, și făcură asupra publicului un efect foarte plăcut. În piesa primă trebuie amintiţi, cu laudă, toți actorii. Atât domnele Dimitrescu, Albescu și Matilda, cât și domnii Vlădicescu, Komino și Ewolski s-au produs într-un mod excelent.

*

În piesa a doua, domnul Vlădicescu, ca muntean, și domnul Komino, ca soldat, atraseră asupra lor atenţiunea publicului. Domnulu Vlădicescu arăta o icoană plină de artă, ce caracterizează foarte bine sințămintele libere al românului muntean, și câștigă, prin producerea sa, plăcere zgomotoasă. Domnul Komino, asemene, se distinse, în producerea sa ca soldat. Pe lângă aceștia, trebuie amintită, cu distingere, producerea cea vivace și naturală a domnilor Ewolski și Lacia, apoi cea a doamnelor Matilda și Dimitrescu. Cântecele și jocurile fuseră executate cu toată fidelitatea poporală. Aplauze multe și zgomotoase. Teatrulu plin (după „Bucovina”, Aurora Română, Anul II, Nr. 9, 1/13 Mai 1864, p. 106).

*

 

Matei Millo, în 1867

Matei Millo, în 1867

III

*

La 2 Mai 1864, „Urâta satului”, vodevil în 2 acte, de Karada. Materia piesei este împrumutată din piesa nemțească „Grille” (Greierașul) și prelucrată pentru teatrul românesc. Prelucrarea este bine nimerită, încât corespunde pe deplin relațiunilor din Moldova, și bine întocmită pentru biunța românească. Ce atinge producerea actorilor, care s-au produs în piesa aceasta, mai mult decât toți merită a fi lăudată doamna Fanny Tardini, în rolul prim, ca „Ileana”, pe care o jocă cu atâta plăcere și tact. În piesele de cântat s-a distins amintita doamnă, ca totdeauna, prin o producere plină de simțăminte. După ea, urmeză, cu distingere, domnul Vlădicescu, ca „Florea”, în astfel de rol, pe care el, prin exercițiu câștigat din experiență, îl produse cu mult efect și vivacitate. Domnul Lacia, în rolul „Nicola cel bătrân”, câștigă recunoștința deplină a publicului.

„H erșcu Boccediu”, solo-scena produsă prin domnul Ewolski, trebuie recunoscută de o producere de succes.

*

La 8 Mai curent, spre beueficiul domnului Vlădicescu, „Onoarea franceză sau Jorj și Marta”, dramă în 6 acte, din franceză, de Grigorescu. Ce atinge piesa însăși, ea pote face în adevăr acea impresiune asupra publicului, ce poate face mai vârtoase și delicioase cele mai multe produse dramatice de acest gene, adică aceaa că omul trebuie să se întrebe pe sine: pentru ce? cum așa?

*

Autorul aduce pe scenă un intrigant, care face și zice toate, numai pentru că acesta trebuie să fie așa. „Însă, zice foaia „Bucovina”, am putea întreba pentru ce aduce un intrigant pe scenă, fără cauză și scopu?”. Prin acesta, noi așa credem, ar fi trebuit să-și ieie piesa toată un curs tragic; însă nu, autorul lasă ca celelalte personaje să se producă și contele Valedo cu înclinațiunile sale, numai cu nepăsare trece pe lângă toate. Și aceasta este spre o mare scădere a unui efect cu scop, este de lipsă o atenţiune și artă pentru a scrie o dramă, în care eroul, trei acte pline, este morbos și se târăște de ici, colea. Se iscă prea mult vaiet și aceea este de comun cu influența rea asupra publicului, și-i rămâne ceva simț neplăcut în piept despre așaceva. După ce metodă și-a fabricat autorul cugetele spre o astfel de dramă? Nu știm. în producerea care, precum în genere, așa și în specie, este foarte cu succes, ne-a dat beneficiul ocaziei de a ne convinge despre unu studiu profund, arătat prin producerea rolului său, și-i sumtem datori cu cea mai adâncă recunoștință. Doamna Albescu, ca „Maria”, s-a distins peste tot și-și câștigă recunoștința deplină, precum și domnul Vlădicescu toată onoarea. Doamna Fanny Tardini, ca „Dangevil”, mulțămi pe deplina preţuirea publicului. Apoi merită recunoștință domnii Kommo, Kirimesco și Sakelari (Aurora Română, Anul II, Nr. 10, 15/27 Mai 1864, p. 118).

*

Vasile Alecsandri, în 1865

Vasile Alecsandri, în 1865

IV

*

La 12 mai 1864, ,,Idiotul sau Suteranele”, de Elsberg, dramă în 5 acte și 3 tablouri, tradusă de Miclescu. Aceasta a fost atare piesă care a mulțămit pe deplin publicul, în toate privințele, și fu, până în fine, produsă cu cel mai bun succes. Mai vârtos ce atinge rolul din titlu, „Idiotul”, domnul Ewolski s-a distins în cel mai mare grad. Rolul acesta, care pretinde unu studiu cu totul singular pentru a fi bine produs, atare deprindere îndelungată, asigură domnului Ewolski un loc între primii mimici din tempul nostru.

Totala neștiință, nerozia așeptată, frica, lipsa vorbirii, plecăciunile cele pline de uimire, în actul prim, precum și în actul ultim, pierderea de minte sunt produceri de primă mărime, însă numai atunci, dacă sunt bine produse, precum fuseră aici.

*

Doamna Fanny Tardini, ca Wilhelmina, și-a manifestat pe deplin măiestria de actriță, precum și domnișoara Dimitrescu, ca „Ducesă de Eilberg”, și domnul Laria, ca „Profesor Atanasiu”, „Frideric”, „Toni” și „Ame1ia”, rolurile domniloru Kirimescu, Sakelari și a doamnei Albescu sunt produse astfel, încât merită toată recunoștința.

Teatrul fu plin și plăcerea zgomotoasă, manifestată atât în partea beneficianrului (Ewolski?), cât și a doamnei Fanny Tardini.

*

La 16 mai, „Fătul Haiducul”, vodevil național cu cânt, în 2 acte, de Pinescu, și „Piatra din casă”, vodevil într-un act, de Alecsandri, spre beneficiul comicului Komino. Ce atinge alegerea pieselor, mai vârtos asupra piesei ultime, s-au arătat părerile diferite, cu toate că „Piatra din casă”, care, ce atinge cuprinsul și caracterul, stă, ce e drept, mai înapoi decât piesa primă, totuşi, în Moldova, a trebuit a fi produsă, în urma poftei generale manifestată, de mai multe ori.

*

Altcum, domnul Komino și-a pus toată iscusința pentru a face, cât se poat, cu efect piesa aceasta, însă, totuşi, nu mulțămi pe deplin publicul

Ce atinge producerea, toți artiștii și-au arătat arta, care merită recunoștință și recomandare.

Teatrul fu plin, astfel încât se putea auzi, din toate părțile, „Ah, ce căldură!” și țidula piesei servea de parazol (Aurora Română, Anul II, Nr. 11, 1/13 Iunie 1864, p. 129).


Pagina 90 din 117« Prima...102030...8889909192...100110...Ultima »