ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI | Dragusanul.ro - Part 88

1871, Familia: Serbarea de la Putna

1871 Putna interior

*

Serbarea de la Putna, în memoria lui Ştefan cel Mare, precum aflăm a ieşit foarte splendid, participând unu public numeros. Începutul serbării s-a făcut sâmbătă, în 14/26 august, la zece ore, seara, cu privegherea religioasă, anunţată, la intrarea în biserică, cu 21 de salve, tragerea tuturor clopotelor sfintei mănăstiri şi splendida iluminare a bisericii şi a întregii mănăstiri. Cinci preoţi şi un diacon îndepliniră oficiul re­ligios.

*

Duminică, în 15/27 august 1871, de la opt, până Ia nouă ore, dimineaţa, trei rânduri de salve succesive anunţară adunarea oaspeţilor în porticul festiv, unde comitetul îi felicită de bună-venire.

Şase salve anunţară începerea sfintei liturghii. Adunarea întreagă intră în biserică, unde şapte preoţi şi doi diaconi celebrară sfânta liturghie, iar la priceasnă, părintele Ciupercovici, egumen al mănăstirii Putna, ţinu o predică corespunzătoare hramului bisericii, o cuvântare care face onoare talentului oratoric al sfinţiei sale.

*

De aici, se întinse o majestoasă procesiune, salu­tată de salve, până la porticul festiv, construit în apropiere de aleea ce conduce la mănăstire, unde se descoperiră şi se sfinţiră: urna de argint, epitaful doamnelor din România, al celor din Bucovina, flamura doamnelor din Iaşi, a doamnei Haralambie, a Institutului de Bele-arte din laşi, a domnului Popovici, din Viena, a damelor române din Crişana etc.

După acestea, domnul A. D. Xenopol, al cărui ela­borat s-a admis la concurs, rosti cuvântarea festivă, frumoasă şi bine simţită, în care a exprimat, într-un stil corect şi românesc, simţăminte nobile şi cuge­tări de înalt patriotism. Terminându-se cuvântarea, corul teologilor români intonă acest „Imn religios”, compus anume de domnul Vasile Alecsandri, muzica de domnul A. Flechtenmacher:

*

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,

Tu, ce ai dat lumii viaţă şi omului cuvânt,

În tine crede, speră întreaga românime,

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

*

Sub ochii tăi, în lume, lungi valuri de-omenire

Pe marea veşniciei dispar ca nori în vânt

Şi-n clipa lor de viaţă, trecând, strigă-n uimire:

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

*

Tu din sămânţa mică înalţi stejarul mare,

Tu junelor popoare dai un măreţ avânt.

Tu-n inimile noastre ai sacre, vii altare:

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

 *

În tine-i viitorul, trecutul şi prezentul,

Tu duci la nemurire, prin tainicul mormânt.

Şi numele-ţi cu stele lumină firmamentul,

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

 *

Etern Atotputernic, o, Creator sublime,

Tu care ţii la dreapta-ţi pe Ştefan, erou sfânt,

Fă-n lume să străluce iubita-i românime,

Glorie ţie-n ceruri, glorie pe pământ!

*

Apoi, se citiră inscripţiunile de pe daruri, şi procesiunea se întoarse în biserică, spre încheierea sfintei liturghii .

S-a dat o masă comună în portic. Preşedintele comitetului (Ioan Slavici – n. n.) purtă toastul prim, pentru împăratul, apoi se cântă „Gott erhalte”. Urmară, apoi, o mul­ţime de toasturi, şi preşedintele numai de la doi inşi luă cuvântul: domnii Tocilescu (Bucureşti) şi Mureşanu (Gherla). Seara, după vecernie, mănăstirea se ilumină şi se făcu foc bengalic, pe culmile munţilor dimprejur.

 *

Luni, în 16/28 august, la opt ore, dimineaţa, junimea academică, diferiţii domni reprezentanţi, clerul şi autorităţile publice se adunară în portic şi, apoi, merseră în biserică, să asiste la sfânta liturghie, după care urmă ieşirea, cu procesiune, pentru aducerea darurilor în biserică, şi părintele egumen al mă­năstirii dete citire „Cuvântului de îngropăciune, la moartea lui Ştefan cel Mare”.

Conductul festiv păşi, în sunetul Bugii, clopot turnat încă de pe timpul lui Ştefan cel Mare.

*

După intrarea în biserică, se ţinu parastasul de pomenire, la care avu loc îngenunchierea generală, cu citirea rugăciunii de iertăciune, apoi corul teologilor intonă „Imnul Iui Ştefan cel Mare”, făcut anu­me de domnul Vasile Alecsandri, muzica de domnul A. Flechtenmacher. Acest imn suna astfel:

*

La poalele Carpaţilor,

Sub acest vechi mormânt,

Dormi, erou al românilor,

O, Ştefan, erou sfânt!

Ca sentinele falnice

Carpaţii te păzesc.

Şi de sublima-ţi glorie

Cu secolii şoptesc.

 *

Când tremurau popoarele

Sub aprigii păgâni,

Tu le-apărai cu sângele

Vitejilor români…

Cu drag privindu-i patria

Şi moartea cu dispreţ,

Măreţ în sânul luptelor,

Şi-n pace-ai fost măreţ!

*

În cer apune soarele

Strângând razele lui,

Dar într-a noastre suflete

Etern tu nu apui.

Prin negura trecutului,

O, soare-nvingător,

Lumini ca raze splendide

Prezent şi viitor!

*

În timpul vitejiilor,

Cuprins de-un sacru dor,

Visai Unirea Daciei

Cu-o turmă şi-un păstor.

O, mare umbră eroică,

Priveşte visul tău:

Uniţi suntem în cugete,

Uniţi în Dumnezeu!

*

La poalele Carpaţilor,

Lâng-al tău vechi mormânt,

Toţi în genunchi, o, Ştefane,

Depunem jurământ:

„Un gând s-avem, în numele

Românului popor,

Aprinşi de-amorul gloriei

Şi-al patriei amor!”.

*

Patruzeci de salve, ca reamintire de mănăsti­rile zidite de marele erou, şi sunetul Bugii anunţară aşezarea darurilor pe mormânt. În fine, serbarea se termină, prin un ospăţ comun, cu un discurs preşedinţial.

După serbare, junii prezenţi ţinură un congres, unde, între altele, se decise a se edita un ziar al junimii. Acesta va apare la Viena, sub titlul „Naţionalismul”.

*

Acum, să ne reîntoarcem la unele detalii! Urna consacrativă, ce s-a depus pe mormântul viteazului Ştefan cel Mare, turnată în argint curat şi lucrată cu destulă artă şi bun gust, are următoarea inscripţiune: „Eroului. Învingătorului. Apărătorului existenţei române. Scutului creştinătăţii. Lui Ştefan cel Mare. Junimea română academică. MDCCCLXX”.

Epitaful trimis de doamna Maria C. A. Rosetti şi acela al doamnelor din Bucovina, unul lucrat pe catifea albastră-închis, şi altul pe catifea roşie-conabia, sunt nişte odoare, în adevăr preţioase.

*

Arcul de triumf, ce se înalţă pe calea ce con­duce la mănăstire, fu dedicat „Memoriei lui Ştefan cel Mare, mântuitorul neamului!”. Pe frontispiciile laterale, au fost, în stânga, versurile: „Ştefan, Ştefan, Domnul mare, / Seamăn pe lume nu are / Decât numai mândrul soare”, iar. De-a de a dreapta: „Ştefan, voivodul Ştefan, / Bate pe turc, pe tătar, / Bate pe leah, pe maghiar!”.

Stindardele principale au purtat numele celor mai însemnaţi fundatori ai ţărilor şi neamului român, ca Traian, Dragoş, Radu-Negru; al celor mai devotaţi bărbaţi pentru romanitate, ca Iancu, Horia-Cloşca-Crişan, Tudor Vladimirescu etc.

*

În decursul serbării, s-au împărţit şi nişte medalii de bronz şi argint, bătute anume pentru festivitatea acesta, cu următoarea inscripţiune: „Putna – 15 august 1871”, iar pe cealaltă parte: „Memo­riei lui Ştefan cel Mare – Râvnitorii gloriilor străbune”.

La această serbare, Romania fu mai bine reprezentată, mai multe oraşe trimiseră anume delegaţi, întocmai ca şi Societatea Academică (viitoarea Academie Română – n. n.). Dintre somităţile literare, numai domnii Cogălniceanu şi Vasile Alecsandri (ce ironie a soartei: dar Eminescu? dar Slavici? – n. n.) par­ticipară, dar şi aceştia numai jumătate de zi.

*

Boierimea Bucovinei, din cauze mai înalte, politice, excelă prin absenţa sa admirabilă. Transilvania fu reprezentată prin trei inşi, Ungaria, de asemenea (Familia, Anul VII, nr. 35, 29 august / 10 septembrie 1871).

*

1871 Solemnitatea depunerii darurilor

 


1870: Eşecul primei serbări de la Putna

Stefan LUCEAFARUL 1904 fresca de la Voronet

*

„Nr. 14/1871

 

Raportul comitetului central

pentru serbarea întru memoria lui Ștefan cel Mare

 *

Purcezând din conștiința datorințelor pe care le are față de publicul român, Comitetul central, ales, în 18 martie 1871, de adunarea generală a junilor români academici din Viena, spre realizarea serbării întru memoria lui Ștefan cel Mare, ar fi dorit să raporteze onoratului public român, îndată ce a pîșit în funcţiunea sa, despre starea acestei cauze. Aflându-se cauza, în urma unor cazuri intrevenite în cele mai mari încurcături, Comitetul nu a putut face îndestul acestei datorințe: el a amânat raportul, deocamdată, până la o clarificare a împrejurărilor.

Pe lângă toate, cum că, până astăzi, Comitetul nu poate raporta nimic sigur ori pozitiv, față cu realizarea serbării, organizat fiind el definitiv, putându-se orienta și cunoscându-și mult-puțin situațiunea, cutează a păși înaintea onoratului publicu român, sperând, înainte de toate, cum că va fi scuzat, prin împrejurări, pentru întârziere.

*

I. Partea administrativă.

 

În urma unei decizii, din 11 iulie 1870, a Comitetului, s-a ales o delegație de 5 membri, care fu trimisă la Putna, spre a conduce, deocamdată, lucrările proiectate în interesul serbării. Delegațiunea începu lucrările în 25 iulie și le continuă până în 5 august 1870; lucrările ei au decurs, dară, în un răstimp de douăsprezece zile. În acest răstimp, delegațiunea năzui a conduce lucrările cât mai repede, nepierzând nicicând din vedere timpul scurt, pe care-l avea la dispoziție (până în 27 augustu 1870). Ea se îngriji despre modalitățile serbării în general (corturi pentru ospeți, trăsură, bucătari ect. Slavici) și contactul îndeosebi cu un arhitect și cu un întreprinzător, în privința unui portic festiv, a cărui edificare se și începu, de loc. Până ce curseră lucrările în acest mod, în Bucovina situația politică și, în urma acesteia, părerile despre realizarea serbării se schimbară cu totul.

*

Intrevenind războiul pruso-francez și luând, pe zi ce mergea, un caracter mai general, Prezidiul privi de netactică aranjarea unei festivități naționale, atunci când spiritul general, iar îndeosebi spiritul național român, era ocupat de un act european așa de important, cum a fost această luptă gigantică.

Junimea română academică a privit serbarea de la Putna, totdeauna, drept un act solemn, serios, iar mai cu deosebire drept unu act de pace: serbându-se memoria lui Ștefan cel Mare, în această epocă tulburată și tristă, serbarea s-ar fi periclitat, ideea și-ar fi pierdut nimbul. Junimea română academică voia a se întruni la Putna. Acest scop nu l-ar fi putut ajunge serbarea nicidecum, dacă ea s-ar fi ținut în 27 august 1870; ea nu ar fi putut întruni românii și, îndeosebi, pe românii academici ai tuturor unghiurilor, fiindcă la ordinea zilei erau alte interese, care, pe moment, păreau a fi mai importante (de exemplu, românii din Franța, Borusia și Belgia nu ar fi pututu participa; prezidiul a primit mai multe scrisori, în acest sens). Pe lângă aceasta a fost, apoi, prezidiul expus unei temeri îndreptăţite, în raport cu timpul: de a fi serbarea mistificată și declarată ca demonstrație intenționată.

*

Luând prezidiul aceste motive în considerație, a decis, în 21 iulie 1870, în coînțelegere cu membrii Comitetului care au rămas în Viena (au fost 7 inși), de a sista lucrările proiectate, deocamdată, sperând într-o schimbare a situației politice. După ce, până în 28 iulie, situația politică nu s-a schimbat nicidecum, prezidiul, în urma unei noi decizii, a ordonat Delegațiunii să sisteze, pe opt zile, provizoriu, toate lucrările (sistarea serbării și motivele ei s-au publicat, parte prin telegrame private, parte prin jurnalele române. Slavici). Delegațiunea a primit ordine pentru sistarea lucrărilor, în 3 august 1870 (s-a expediat din Viena în 29 iulie 1870). De o parte, cursul bun al lucrărilor, de alta, însufleţirea serbării, iar, îndeosebi, neconsiderarea situațiunii politice, au îndemnat Delegațiunea de a da răspuns negativ ordinului prezidiului, cerând bani pentru continuarea lucrărilor (au fost 3 inși).

*

În 5 august, primi Delegațiunea ordin de a sista lucrările definitiv. Contra acestui ordin Delegațiunea nu a putut continua lucrările mai departe, căci, fiind asta contra voinței prezidiului, de la acesta nu a putut să aștepte banii ceruţi. Așa că, în 5 august 1870, toate lucrările s-au sistat definitiv. După aceasta, s-a iscat un conflict, între prezidiul din Viena și Delegațiunea trimisă la Putna. Cerând Delegațiunea acoperirea spezelor făcute pe cont, presidiul a cerut, conform regulamentului, un cont riguros despre toate spezele făcute. Delegațiunea nu a voit a-l da, ci a dat numai o specificare simplă, declarând cum că contul riguros nu-l va da decât Comitetului întreg ori adunării generale. Prezidiul, din partea sa, nu a voit, dară, a recunoaște toate acele speze, care s-au făcut contra deciziunilor Comitetului și, îndeosebi, contra „Regulamentului”, care s-a dat Delegațiunii din partea Comitetului. Spezele pe care le-a făcut Delegațiunea, după sistarea serbării, orșicum pe riscul ei; spezele făcute în interesul porticului festiv, prezidiul nu le-a recunoscut de speze, care au îndreptăţirea de a fi acoperite din fondul destinat pentru serbare.

*

Fiind contractul încheiat în 2 august și fără știrea prezidiului, el, în înțelesul regulamentului, nu e valid, decât după o aprobare a prezidiului, a comitetului, ori a adunării generale (întreprinzătorul porticului avea o pretențiune de 193 florini 59 creițari, pe lângă toate, că a primit, deja, 50 florini ca­ para. El a lucrat din 3-5 august. Așa, Comitetul, ca și adunarea generală, nu au aprobat contractul; totuși s-a mandatat comitetului nou de a începe negocieri. Azi nu cere întreprinzătorului decât o desdăunare de 70 florini vienezi. Slavici).

Nevoind prezidiul a rămân pentru acestea responsabil, el, cu ceilalți membri din Viena, a provocat adunarea generală și a îndrumat Delegațiunea, cu pretențiile sale, la aceasta. În fața acestei proceduri, Delegațiunea nu a recunoscut, în principiu și cu atât mai puțin în faptă, oareșcare subordonare față de prezidiu, care, conform deciziilor Comitetului și a logicii administrative, era executiv și, deocamdată, reprezentantul subsidiar al Comitetului central. Membrii Delegațiunii, afară de doi, își depuseră mandatele. Așa a ajuns acest conflict înaintea adunării genenerale din 12 septembrie 1870, care alese un juriu, spre investigarea întregii activităţi a Comitetului central.

*

Discutându-se referatul juriului, în mai multe ședințe, adunarea generală a junilor români academici din Viena aprobă următoarele propuneri ale juriului:

*

1. „Organum (administrativul) din Viena a fost prezidiul, ca putere executivă și decisivă a Comitetului centralu”.

2. „Luând subordonarea Delegațiunii, față de prezidiu, în considerare, adunarea generală a junimii vieneze nu poate decât aproba purtarea prezidiului față de Delegațiune”.

3. „Luând împrejurările locale în considerație, adunarea generală a junimii vieneze nu condamnă purtarea Delegațiunii, ale cărei rătăciri nu le poate atribui decât zelului prea mare și neînțelegerii deciziilor Comitetului central; își exprimă, însă, nemulțumirea față de această purtare”.

4. „Adunarea generală a junimii vieneze aprobă paşii prezidiului față de amânarea serbării: ei dau dovadă despre priceperea scopului serbării și despre o judecata rece și nepreocupată”.

5. „Adunarea generală a junimii vieneze exprimă domnului casier Petru Pitei și domnului președinte Nicolae Teclu mulțumire pentru manipularea corectă și conștiincioasă a fondului destinat pentru serbare”.

6. „Adunarea generală a junimii vieneze declară spezele Delegațiunii de acceptabile”.

7. „Luând în considerație cum că domnul Băleanu a făcut spezele „bona fide”, crezând cum că le poate face; luând în considerare cum că timpul scurt i-a impus o lucrare rapidă, adunarea generală a junimii vieneze e nevoită a primi spezele de călătorie (în Bucovina – peste 12 zile) de 78 florini și 60 cruceri ale domnului Băleanu de acceptabili, cu observarea cum că cruțarea nu e îndestulătoara”.

*

Domnul Băleanu declară, în numele săeu și al domnului conte Logothetty, cum că ei renunță la decontarea spezelor (unu rest de 38-39 florini). La aceasta, adunarea generală a decis: „Fiindcă domnul Băleanu zice cum că onorea lui nu e salvată decât dacă adunarea generală va primi renunțarea lui, adunarea generală a junimii vieneze primește această renunțare”. Decizându-se acestea, adunarea generală, din 18 martie 1871, a ales, în personele domnilor Teclu, Logothetty, Oncu, Pop, Vasile Bumbac, Bologa, Cocinschi, Dan și Slavici, un Comitet central nou, mandatându-i acestuia conducerea tuturor lucrărilor, prin următoarea

*

Instrucţiune.

 

I. Serbarea întru memoria lui Ștefan cel Mare, ce a fost să se țină în 27 august 1870, are să se țănă, tot la Putna, de e cu putință, în 27 august nou 1871.

II. Spre realizarea acestei serbări, alege adunarea generală a junimii române academice din Viena, din sânul său, un Comitet, compus din 9 membri, sub numele „Comitetul central puntru serbarea întru memoria lui Ștefan cel Mare”.

III. Acest Comitet e în solid responsabil, pentru toată activitatea sa, adunării generale a junilor români academici din Viena; lucrarea internă a Comitetului e, însă, independentă; ea curge conform unui regulament intern, pe care trebuie să și-l dea însuși.

IV. Președintele Comitetului central e, deodată, și președinte adunărilor, care se convoacă în cauza serbării.

V. Președintele Comitetului central e dator a convoca junii români academici din Viena, tot la două luni, în adunări generale ordinare, cărora are Comitetul central de a raporta despre activitatea sa. Lunile se numără de la data alegerii Comitetului central.

VI. În caz de necesitate ori fiind provocat, din partea a doisprezece juni români academici din Viena, președintele poate convoca adunări generale extraordinare.

VII. Oricare june român academic din Viena poate pretinde a fi invitat personal la adunările generale, dacă își va da adresa secretarului Comitetului central.

VIII. În adunările generale se iau deciziile prin majoritatea absolută a celor de față.

IX. Comitetul central are dreptul de a se completa, dacă demisionează vreunul dintre membrii aleși.

*

Viena, 18. martie 1871.

Vasile Bumbac, m. p., președinte ad-hoc

J. Luția, m. p., secretar ad-hoc. (Federațiunea, Anul IV,

Nr. 57-525, miercuri 26 mai / 7 iunie 1871).

*

Scuzându-se domnii Oncu si Logothetty prin examene și depunându-și, prin urmare mandatele, Comitetul a ales, în locul lor, pe domnii D. Popovici-Barcianu şi Ilie Luţia.

Acesta a fost decursul administraţiei lucrărilor pentru serbarea întru memoria lui Ştefan celu Mare.

*

II. Partea financiară.

 

Precum s-a publicat în jurnalele române, au incurs, din ofertele publicului român, până în 1 august 1870, 3.648 fl. 24 cr. De la 1 august 1870, au mai incurs: 31 napoleoni şi 17 guldeni; unu rest din colecţiunea junimii române din Paris, 2 fl. 60 cr. şi 4 np.; Ca interese, de la dl I. Mureşanu,  29 fl. 50 cr.; din Dorna Candreni, 25 fl.; din Bilca, prin dl Brăileanu, 34 fl. 86 cr.; ca interese de la casieria curentă, 1 fl. 75 cr.

Suma totală: 3.741 florini, 95 cruceri, 35 napoleoni şi 17 guldeni.

Schimbându-se cei 35 napoleoni şi 17 guldeni cu 443 florini şi 7 cruceri, suma totală, în v. a. (florini vienezi – n. n.), este de 4.185 florini şi 2 cruceri.

S-au spezat, până în 1 august 1870: 212 fl. 56 cr.

*

De la 1 august 1870: Preţul urnei de argint, 1.200 fl. Spezele prezidiului, din 1 august 1870, până în 24 mai 1871, 16 fl. 28 cr. Domnului Wolczinsky, ca speze făcute în Bucovina, 19 fl. 77 cr. Domnului avocat Prix, 20 fl. Suma totală: 1.468 fl. 61 cr.

Conspect general: Venituri, 4.185 fl. 2 cr.; Speze, 1.468 fl. 61 cr.

Rămâne un fond curat, în v. a., de 2.761 fl. 41 cr. Din această sumă, s-au depus 2.500 fl. în casa de păstrare, cu dobândă de 4 şi 1/2 %, iar o sumă de 217 fl. 41 cr. se află la Comitet, în casa cu rentă, şi anume 46 fl. 41 cr., nemijlocit, în mâinile Comitetului, iar 170 fl., capitalizaţi.

*

Comitetul central a decis, în şedinţa sa din 12 mai 1870, cum că banii ce se vor încasa, pentru serbarea de la Putna, să se depună în casa de păstrare, pe numele domnului Preşedinte Teclu, iar cărticica ce reprezintă banii depuşi în casa de păstrare să se încredinţeze unui comerciant român, spre a o pune bine, în casa de fier. Executarea acestei decizii a fost însoţită de cele mai mari greutăţi. Banii nu s-au depus, deodată, şi nu toţi în casa de păstrare; căci, de o parte, ei au incurs succesiv, de alta, pentru scoaterea sumelor mai mari de la casa de păstrare se cere un anunţ, cu un termen de 2, până în 3 luni, şi aşa, comitetul ar fi putut cade în perplexitatea de avea bani, despre care nu putea dispune la timp.

*

În şedinţa din 5 mai 1870, s-a exprimat Comitetul, la dorinţa Preşedintelui, ca banii să se predea cuiva cu garanţie sigură, stând ei oricând la dispoziţia Comitetului. Spre a evita inconvenientul îndegetat mai sus, Preşedintele nu depuse, deocamdată, decât o parte mai însemnată, din sumele incurse, în casa de păstrare; celelalte le încredinţă firmei „Perlea şi Mureşanu” (Nu domnului I. Mureşanu s-au încredinţat banii şi nu „bona fide”, cum s-a zis de unele părţi necompetente. Comitetulu are obligaţiuni, din partea firmei „Perlea şi Mureşanu”. Cutez a face onoratul public atent la aceea, cum că domnul filosof G. Băleanu înţelege, sub termenul juridic „bona fides”, aceea ce în limba noastră este „arbitrium boniviri”. Slavici), conform dorinţei exprimate în şedinţa din 5 mai (firma a solvat, pentru aceste sume, 29 fl., adică 5 procente; afară de asta, mai contribui domnul I. Mureşanu, în favoarea serbării, cu 75 fl. v. a.

*

După sistarea serbării, nu mai fu motiv pentru a reţina banii; Preşedintele rugă, dară, firma „Perlea şi Mureşanu” de a îngriji depunerea toturor banilor în casa de păstrare; tot acestei firme i se încredinţă şi cartea de la casa de păstrare. În 28 iulie, respectiv 5 august 1870, ar fi fost, doară, toate sumele, afara de casa curentă, depuse în casa de păstrare. Înainte de a fi dispărut, fără urmă, din Viena, adresă domnul Ioan Mureşanu o scrisoare Preşedintelui Comitetului, în care îl încunoştiinţează, cu mâhnire, cum că, fiind, în zilele din urmă, silit de împrejurări, a depus cartea de la casa de păstrare la un comerciant de aici, pentru o sumă de 2.400 fl. v. a. Pe baza acestei scrisori, Preşedintele, încă în acea zi, a sistat, prin poliţă, scoterea banilor de la casa de păstrare.

*

Despre sistarea scoterii banilor fu prezidiul, prin actul de sub Nr. 9024, din 6 decembrie 1870, din partea Direcţiunii casei de păstrare, oficial înştiinţat. Sistarea şi azi e în vigoare; banii şi astăzi sunt încă în casa de păstrare. Tot cu această ocazie, se observă cum că în casa de păstrare nu s-au depus, prin firmă, toate sumele care i s-au predat, spre acest scop, ci, în loc de 2.500 fl., numai 2.456 fl., adică cu 44 fl. v. a. mai puţin, şi cum că unele s-au depus mai târziu decât în 5 august. Convocându-se, preste câteva zile, o adunare generală extraordinară, Preşedintele se împuternici şi însărcină de a da în judecată pe posesorul actual al cărţii, pentru cumpărare frauduloasă, şi a încerca toate spre recâştigarea banilor. Procesul curge până astăzi; el încă nu a ajuns la desfăşurarea definitivă. Pasând Comitetul ales, în 18 martie 1871, în funcţiunea sa, el încercă toate spre recâştigarea cărţii de la casa de păstrare, respectiv a banilor; el continuă procesul.

*

După falimentarea firmei „Perlea şi Mureşanu”, toată averea ei s-a conscris în o masă de concurs. Pe lângă toate, masa este în atâta de scăzută, încât Comitetul, din astă parte, foarte puţin poate spera; el s-a insinuat, pe baza obligaţiunilor pe care le are din partea firmei, la concurs, sperând că, prin oareşicare caz intervenit, masa se va putea încă înmulţi şi Comitetul va ajunge cel puţin la o parte a fondului. Masa de concurs încă nu s-a pertractat. În acest mod, Comitetul, până azi, încă nu e în curat cu poziţia sa; averea de care dispune nu-i permite a spera, desigur, realizarea serbării; cazul trist al fondului îi mărgineşte privirea în viitor. Comitetul are, azi, o urnă de argint, cumpărată cu 1.260 fl. 50 cr. (Juriul a preţuit-o prin un aurar şi a dat cum că are acest preţ; e 400 loti de grea); şi un fondu de 216 fl. 41 cr., în bani gata (conform unei scrisori din 20 iulie 1870, a stimatei redacţii a „Curierului de Iaşi”, mai este la această redacţie o colectă de 100-200 galbeni, pe care Comitetul ar dori să-i primească cât de curând. Slavici); cu aceste mijloace, cu greu va cuteza a purcede la aranjarea unei serbări, care să fie demnă de însemnătatea pe care ar trebui să o aibă. Până când Comitetul nu ştie nimic sigur despre fondul destinat pentru serbare, până atunci el nu poate vorbi un cuvânt pozitiv.

*

Viena, în 25 mai 1871.

 

În numele Comitetului:

Nicolae Teclu, m. p. Preşedinte.

Ioan Slavici, m. p. Secretar.

Valeriu P. Bologa, m. p. Casier (Federațiunea, Anul IV,

Nr. 58-526, 30 mai / 11 iunie 1871).


1871: Reflexiuni la Raportul Comitetului

Stefan LUCEAFARUL 1904 Putna XVIII

*

Reflexiuni la raportul Comitetului central pentru serbarea întru memoria lui Ştefan cel Mare, publicat în „Albina”, Nr. 44 din 4 iun. a. c.

*

Aflându-se, în citatul raport, multe neexactităţi esenţiale şi apostrofându-se, în mai multe locuri, şi unele persoane, într-un mod nu destul de provocat din partea colegilor mei, în fosta delegaţiune şi a altor membri ai fostului Comitet central, vin a face observaţiile necesare la numitul raport. O cere aceasta imperios adevărul şi importanţa cauzei, precum şi conştiinţa datoriei noastre faţă cu onoratul public, în fine, convingerea că, precum în toate lucrurile, aşa mai cu seamă în cauzele culturii şi ale progresului naţiunii noastre, unica cale ce duce spre bine este lucrarea pe calea dreptului şi a adevărului, nicidecât simpatiile şi antipatiile personale, nici frazele şi arbitrajul mulţimii.

*

Referatul în cestiune a re-tăcut multe din cele întâmplate, pe care le vom re-tace şi noi, până la timpul său, mărginindu-ne, pentru acum, de a reflecta numai la cele relatate şi la care a dat el îndemn, şi în această mărginire vom vorbi, după fapte şi acte.

*

Mai întâi, la chestiunea amânării, din partea Prezidiului. Serbarea era adoptată şi decisă de întreaga tinerime română academică, pe 27 august 1870, era generalizată şi aşteptată de întreaga naţiune. Dovadă, pregătirile ce se făceau, din toate părţile, pentru participare şi contribuirile numeroase. Spre amânarea a unei astfel de festivitate naţională nu era suficientă autoritatea Prezidiului, după modesta noastră părere; căci Prezidiul nici nu avea acest drept, nici măcar din partea Comitetului central, după cum vom arăta mai la vale, ci se cerea, cel puţin, consimţământul majorităţii tinerimii academice şi a locurilor celor mai însemnate reprezentativităţi ale publicului român. Din 21 iunie, până în 4 august 1870, a avut Prezidiul destul timp, spre a căpăta votul în acest înţeles, fie şi pe calea telegrafică, pentru că cauza era atât de înteţitoare. Cum că o serbare, pregătită de 8 luni de zile, nu putea da cauza de a fi privită ca o demonstraţiune intenţioasă, este unu lucru clar.

*

În referatul amintit, se vorbeşte mult despre conflictul dintre Prezidiu şi delegaţiune şi se impută multe acesteia, fără ca să se atingă, cât de puţin, şi punctul de drept al delegaţiunii. Aici este datoria noastră de a clarifica cauza, spre a curma orişice mistificare.

*

Decizia Comitetului central, din 11 iulie 1870, suna:

 

„Prezidiul, cu membrii (comitetului), rămaşi în Viena (peste ferii – vacanţă – n. n.), are dreptul de a lucra, mai departe, în interesul serbării, conform deciziilor Comitetului central, stând în necurmată corespondenţă cu delegaţiunea din Putna, în solidaritate şi responsabilitate reciprocă. Atât Prezidiul, cât şi delegaţiunea sunt responsabili Comitetului central”.

*

Regulamentul, ce-l primi delegaţiunea de la Comitet, pe baza acestei decizii, nu aminteşte nimic despre o subordonare sub Prezidiu, ci de efectuarea independentă a tuturor lucrărilor sale, cu aprobarea Comitetului central, care, cu 10 zile înainte de serbare, avea să se întrunească, in corpore, la Putna. Aşişderea, nu fu aleasă delegaţiunea şi demisă, „deocamdată”, după cum zice raportul, ci până la întrunirea Comitetului în Putna.

*

Într-un raport, dat publicului, într-o cauză atât de grea, ar fi fost cu cale de a se publica, pe lângă punctele cele 7 ale juriului, şi decizia din 11 iulie 1870, precum şi Regulamentul delegaţiunii, şi, adică, regulamentul primit şi dat de Comitet, căci mai există, prin un caz de uitare, şi un proiect de regulament, formulat personal (de subsemnatul), în înţelesul unei decizii de mai înainte a Comitetului, prin care i se da Prezidiului toată autoritatea Comitetului central, şi care decizie fu răsturnată prin cea amintită, din 11 iulie 1870, care proiect, însă, din nefericire, fu întrebuinţat, în urmă, de Prezidiu, în referatul său către tinerime (12 noiembrie 1870), ca act al Comitetului, şi, tot astfel, şi de juriu, cu toate că se recunoscu, apoi, în adunare, de act apocrif.

*

Decizia din 11 iulie 1870 se făcu din necesitatea împrejurărilor, parte fiind duse la capăt de Comitet, toate chestiunile de importanţă ale serbării, parte, fiindcă mulţi din membri au fost declarat că părăsesc Viena, peste ferii, iar unii aveau să purceadă, fără întârziere, ca delegaţiune, la Putna, pentru îngrijirea pregătirilor ultime. Delegaţiunea se alese în persoanele domnilor Nicolae Oncu, Petru Pitey, Emilian Logothety, J. Volineschi şi Gabriel Băleanu, votându-i-se, în şedinţa din 19 iulie 1870 şi solvindu-i-se suma de 100 florini, pentru spezele necesare la îndrumarea şi punerea la cale a acelor prescrise de regulament (clădirea unui portic festiv, amenajarea unei ospătării, îngrijirea de locuinţele necesare pentru oaspeţi şi pentru trăsuri de transport; Putna se află în un săticel, în sânul munţilor,la 4 şi 3/4 mile departe de Rădăuţi şi la 6 mile de la calea ferată).

*

Cei trei delegaţi din urmă plecară, îndată, spre Bucovina; domnul Pitey se îmbolnăvi şi nu luă parte, şi, fiindcă regulamentul ordona a se începe activitatea, cel puţin cu 30 de zile înainte de serbare, se constituiră şi începură lucrările încă înainte de 25 iulie 1870. Misiunea ei era forte grea, fiind lipsă mare de lucrători, comunicaţiunea fiind întreruptă prin ploi şi inundări; pe de altă parte, se făceau, pretutindeni, pregătiri intense spre participarea la serbare, mai ales în Bucovina şi Moldova, până şi poporul de rând, încât se aştepta „un număr de oaspeţi de aproape 10.000. Dar, prin lucrare neobosită şi perseverentă, împărţindu-şi sarcina, efectuară membrii delegaţiunii, în scurt timp, cele mai frumoase rezultate (după contract, se clădea porticul pentru 1.500 persoane, în o lungime de 30 metri şi o lăţime de 15 metri, cu preţul de 750 florini, întreprinzătorului, şi 100 florini, arhitectului, materialul întreg având a trece, după serbare, în posesiunea Comitetului, şi se oferiră, deja, atunci, 350 florini).

*

Din cauza întreruperii totale a comunicaţiunii, s-a putut aviza Prezidiul, despre starea lucrărilor, abia în 1 august, telegrafic, şi în 3 august 1870, prin epistolă.

Dar, în sânul Prezidiului, se discutase cauza amenajării, încă în 21 iulie 1870, după cum arată actele, şi se decise de a se suspenda, deocamdată, lucrările. Această hotărâre prezidială, reînnoită în 28 iulie 1870, se comunică delegaţiunii abia în 29 iulie (sosi, în Putna, în 3 august 1870), cerându-se, totodată, şi votul în privinţa amenajării definitive a serbării. Atât telegrafic, cât şi prin scrisoare, îşi dăduse delegaţiunea votul ei negativ, din motivele arătate mai sus şi, mai cu seamă, prevăzând că, prin amânare, se va descuraja publicul şi se va discredita cauza, nu numai în ochii naţiunii, dar mai cu seamă înaintea străinilor; căci aceştia încercaseră toate mijloacele de a paraliza serbarea.

*

Fără ca să aştepte votul motivat al delegaţiunii, decise Prezidiul (cu 7 voturi prezente, din 15 ale comitetului) amânarea definitivă a serbării, în 4 august 1870, comunicând delegaţiunii decizia, în formă de ordonanţă a „Comitetului central”, în 5 august 1870, în o telegramă, ce sosi la Rădăuţi în 9 august 1870. Fiind timpul înaintat şi neaflând delegaţiunea cu cale de a mai face zgomot, protestă în contra acelei decizii ilegale şi, punând la cale trebile începute sub împrejurările cele mai fatale, sistă lucrările sale definitiv, cerând, de la Prezidiu, solvirea spezelor făcute în cauza serbării, în contul responsabilităţii ce o va da, la timpul său, Comitetului central, conform deciziei din 11 iulie 1870. Însă, după mai multe note, schimbate cu Prezidiul, care, în toate, purta numele oficial de Comitetul central, rămase treaba „in suspenso”, declarâd Prezidiul ca delegaţiunea să-şi caute dreptul la adunarea generala a tinerimii vieneze (vezi actele).

*

Pe la începutul lui octombrie 1870, delegaţiunea, sosind în Viena, rugă Prezidiul să convoace o şedinţă a Comitetului central, spre a-şi da, în fine, seama şi a se rezolva cauza foarte urgent, cu întreprinzătorul porticului. Încă la finea lui octombrie, cum arată actele, fu convocat Comitetul în şedinţă, la care luară parte 11 inşi. Dând delegaţiunea referatul său, specificat în toate mărunţişurile, se decise, cu majoritate de 5 (membrii activi ai delegaţiunii nu votară), la propunerea domnului Aurel Mureşanu, ca numai atunci să se deconteze spesele delegaţiunii, dacă aceasta va recunoaşte oficial Prezidiul din ferii (vacanţă – n. n.), cu deciziile lui de „Comitet central”. În urmarea acestei proceduri, iar nu cum zice raportul din chestiune şi-au dat demisia din Comitet domnii Logotheti, Volcinschi, Băleanu, Aronovici, Pitey şi Cozub, rugâd Prezidiul de a convoca, cât de curând, adunarea tinerimii, unde îşi vor justifica păsul lor.

*

În 12 noiembrie 1870 (nu în 12 septembrie), fu convocată, în fine, adunarea generală, care a ales un juriu de 5 inşi, spre cercetarea activităţii Comitetului şi, mai ales, a conflictului din chestiune. Câteva zile în urmă, se descoperi şi defraudarea faimoasă a fondului.

Juriul referă, în scurt timp, adunării generale, prin domnul Ioan Slavici, propunând cele 7 puncte, după cum se află ele publicate de Comitetul actual, în nr. 44 al „Albinei”. Spre clarificarea lor, precum şi în privinţa judecaţii juriului, sunt de observat următoarele:

*

1. Juriul a cercetat afacerea fără de a audia şi delegaţiunea, pentru informaţiile necesare.

2. Nu s-a bazat pe acte, în înţelesul dreptului şi al dreptăţii; dovadă, referatul însuşi.

3. Domnii Băleanu şi Logotheti au renunţat la re-bonificarea speselor făcute, nevoiţi fiind, moralmente, prin expresiunile referinţei de „spese improvizate” etc. şi cum că renunţătorii nu au putut sili adunarea, după minte şi raţiune, de a primi renunţarea sau nu.

4. Cum că, în cursul dezbaterilor despre referatul juriului, nu s-a dat delegaţiunii nici libertatea, nici putinţa de a-şi revendica dreptul, dictându-se chiar referinţele ei, ceea ce are să spună şi să se dea la protocol (vezi protocoalele).

5. Cum că domnul Pitey, cum a declarat însuşi, în înţelesul deciziei des amintite, din 12 mai 1870, afară de purtarea registrului şi de îngrijirea speselor de corespondenţă curentă, n-a avut parte la manipularea cu banii fondului, ba nici măcar controla, şi cum că, pe la finea lui iulie 1870, s-a încredinţat şi acest oficiu al casierului în mâna Prezidiului.

7. Cum că atât adunarea tinerimii, ce a distribuit în cauza defraudării, cât şi cele următoare, ce au decis în cauza conflictului amintit, nu au fost competente, după regulamentul ce l-a dat tinerimea însăşi (din mai bine de 100 tineri, ce se aflau în Viena, n-au luat parte la ele decât 27-34); dovadă, anularea, cu acest argument, prin domnul Nicolae Teclu, a deciziei unei adunări, care a fost decis a se re-bonifica delegatului, domnul Volcinschi, suma de 19 florini şi 77 cruceri, şi în urma cărei întâmplări se anulară deciziile tuturor adunărilor, de aproape trei luni, reabilitându-se, apoi, simplu, într-o adunare competentă (vezi actele.)

*

Cât pentru spesele făcute de delegaţiune, apoi ea n-a spesat nimic „bona fide”, ci pe baza regulamentului; membrii şi-au priceput misiunea nu în inactivitate, ci în lucrare; ei au lucrat în ochii publicului, care ştie, spesele specificate şi pretinse sunt numai o parte din spesele avute în realitate, fiindcă au avut, înaintea ochilor, pururea modul adunării şi scopul fondului serbării, care spese nici n-au ajuns suma de 100 florini, votaţi de Comitet, în şedinţa din 16 iulie 1870 (după renunţare, au venit, din acea sută de florini: 50 florini pentru portic, 10 florini tehnicul, 9 florini şi 95 cruceri corespondenţă, şi restul, pentru nenumăratele călătorii şi îngrijiri în cauza serbării).

*

Cât pentru nuanţa domnului Slavici, din raportul Comitetului actual, privitoare la desdăunarea întreprinzătorului porticului, îmi pare rău că domnia sa a priceput cauza astfel. Contractul este pentru noi foarte favorabil; întreprinzătorul a garantat pentru clădirea solidă cu toată averea sa; a început lucrul, a scos material, a plătit mulţime de lucrători, cu o arvună numai de 50 florini. Amânându-se serbarea, bietul teslar s-a declarat gata de a clădi, în acest an, 1871, acelaşi portic, cu aceleaşi condiţiuni, cerând numai, după o preţuire de experţi a materialului prelucrat şi a lucrului, suma de 193 florini şi 59 cruceri, plus 50 florini, primiţi arvună, şi care, apoi, să se sustragă de la preţul clădirii, de 750 florini sau, nevrând Comitetul a reînnoi contractul, a-i remunera spesele, rămânând materialul în posesiunea Comitetului. Dacă se mulţumeşte, acum, cu 70 florini, desdăunare, în genere, se înţelege că materialul i-ar rămâne lui, atunci nu este vina delegaţiunii.

*

Vin, în fine, la chestiunea fatală a banilor din pricină. Este adevărat cum că, în 12 mai 1870, a decis Comitetul ca banii, cum vor incurge în scopul serbării, să se depună, de Preşedinte, pe numele său, în casa de păstrare (bancă – n. n.), iar cărticica (chitanţa – n. n.) să o încredinţeze unui comerciant român, ca să o ţină în casa de fier. Însă Comitetul actual face rău, când scuză manipularea rea a banilor, cu o dorinţă, exprimată în 5 mai 1870, deci înainte de 12 mai, în Comitet, şi cu împrejurarea că în casa de păstrare trebuie anunţate sumele mai mari, cu 2-3 luni înainte de ridicare. Dorinţa amintită a fost numai o dorinţă exprimată în Comitet, nu concluzie sau rezoluţie, după cum au fost esprimate în Comitet multe alte dorinţe, ca pretutindeni în corpuri parlamentare; iar cât pentru pre-anunţare, la casa de păstrare, de aici spun chiar statutele acestui institut: „îndată, până la 100 florini; de la 100-500 florini, cu 8 zile; de Ia 500-1.000, cu 14 zile; de la 1.000-2.000, cu o lună; de la 2.000, în sus, cu 3 luni.

*

Dacă domnul preşedinte a încredinţat banii domnului neguţător Jean Mureşanu, deşi nu avea, de la Comitet, nici o autorizare formală, atunci este aceasta un negoţ între domnul preşedinte şi domnul Mureşanu, care nu priveşte Comitetul în nimica. Cât despre obligaţiunile, sub firma „Perlea et Mureşanu”, ce zice Comitetul actual, în raportul său, către public, că le are, apoi nu au ştiut despre aceasta nimica nici Comitetul trecut şi nici una din adunările tinerimii, ţinute în această cauză. La o interpelare, făcută în prima adunare, în această cauză, despre garanţia cu care s-a încredinţat cărticica domnului neguţător J. Mureşanu, ştim că a răspuns preşedintele numai „că garanţia este numai epistola adresată lui, înainte de dispariţia din Viena a numitului domn”.

*

Viena, în 12 iunie 1871.

*

În numele delegaţiunii şi a mai multor membri ai fostului Comitet central :

*

Gabriel Băleanu,

student filozofie

 *

(Albina, Anul VI, nr. 50, vineri 18/30 iunie 1871)


1871: Pe mormântul eroului său, Ştefan cel Mare

Stefan LUCEAFARUL 1904 Piatra de mormant

*

Timpul ce a născut în junimea română ideea ca naţiunea întreagă să celebreze, pe mormântul eroului său, Ştefan cel Mare, astă serbare măreaţă este, până acum, un unic în istoria cea atât de tristă a nefericitului popor român. Sâmburele acestei idei este uniunea spirituală a acestei naţiuni despoiate. Serbarea aceasta va fi un punct curat si lucios în cronica română, care nu e nimic alta decât un registru de intrigi, trădări de patrie, egoism şi nepăsare. Cine crede cum că eu sunt un pesimist sau colorez, înadins, cu culori nefavorabile istoria română, să ia în mână o consemnare, ce enumără, an după an, întâmplările cele mai însemnate din istoria română, şi-mi va da dreptate. Partide de boieri se vindeau pe sine, pe întrecute, şi patria duşmanilor noştri.

*

Co-înţelegerea frăţească a tuturor românilor, în privinţa mijloacelor pentru prevenirea şi îndepărtarea pericolelor, de care e ameninţată naţiunea română, prin poziţia sa între popoare străine şi prin izolarea de celelalte popoare romanice; consultări pentru înlesnirea culturii şi a ştiinţei, a armelor celor mai puternice pentru înălţarea oricărui popor, e ţinta la care năzuieşte junimea română. În favoarea acestei întreprinderi se făcură, anul trecut, colecte de bani, şi anume contribuirile cele mai frumoase se făcură în provincia cea mai mică şi mai neînsemnată între provinciile române, în Bucovina. În urmă, suma adunată era suficientă. Dar o parte din ea s-a pierdut, nu prin vina junimii vieneze, căci ce a putut ea să facă, decât să dea banii în o casă de fier? Şi poate să fie vina că ea a preferat casa unui bărbat român, faţă cu casa unui evreu, spre exemplu? Şi cum putea crede junimea că e cu putinţă să se afle un bărbat român, care să abuzeze de încrederea pusă în el, fără sfiala că se dezonorează pe sine şi pe ai săi, prin această faptă ruşinoasă înaintea naţiunii întregi? Cum putea crede junimea ca el să fie în stare a ataca colecta făcută de întreaga naţiune, spre un scop atât de sfânt? Cum putea presupune junimea română atâta lipsă de pietate?

*

Şi iată că omul acela a comis această crimă teribilă şi el nu s-a împuşcat, nu s-a spânzurat, el e încă în stare să prefere viaţa acestei ruşini de sacrilegiu! Şi ce fac ceilalţi domni Mureşani, care nu dispărură din ochii naţiunii şi despre care nici nu se zice că s-au spânzurat, nu caută ei – va întreba cititorul – să acopere această ruşine? Nu, cel puţin, până acum, nu.

*

Comitetul central din Viena s-a adresat părintelui dispărutului, dar domnia sa nu a ţinut de trebuinţă să-i dea vreun răspuns. O altă familie, decât cea a Mureşenilor, ar fi restituit suma pierdută şi ar fi acceptat purtarea procesului. Deşi Mureşenii nu făcură aceasta, totuşi voim să sperăm că dumnealor vor restitui Comitetului central cel puţin a treia parte din banii pierduţi, înaintea serbării; voim să sperăm că Comitetul central va fi înştiinţat, în scurt timp, despre aceasta; ar fi prea trist, ar fi fără exemplu în istoria popoarelor, dacă domnii Mureşani ar tace şi mai departe, ca până în ziua de azi.

*

Inexplicabil este şi fenomenul că ziarele române, cu excepţia bravului „Românul”, din Bucureşti, n-au scris, din partea lor, nici în anul trecut, nici în anul acesta, vreo iotă despre serbarea de la Putna. La un alt popor, nu s-ar putea întâmpla aceasta. Acest fenomen dovedeşte cât de puţin simţ şi sens naţional posedăm noi, românii.

*

Aţi văzut, domnilor redactori, cât vuiet au făcut ziarele germane, chiar şi cele austriece, fără să cugete la Königsgrätz-ul din 1866, cu serbarea victoriei germane şi nu aţi învăţat nimic de la ele! Sau nu merita Ştefan cel Mare să fie, la noi, celebrat cel puţin ca regele Wilhelm la Germani?

*

Timpul este scurt şi s-ar cuveni ca ziarele să pregătească publicul pentru serbarea lui Ştefan, dar nu se cuvine ca dânsele să fie preparate prin public spre a scrie ceva despre serbare.

Trecând, la scalde, prin Viena, am avut ocazia de a conveni cu mai mulţi juni români şi cu câţiva membri din Comitetul central. Junimea decise în o adunare generală de a face serbarea cu mijloacele ce le are, apelând, din nou, la contribuirea publicului, convinsă fiind că publicul inteligent nu va lăsa să triumfeze abuzul neguţătorului Mureşanu sau poate, mai bine zis, întâmplarea oarbă asupra ideii. Mijloacele în bani, ce le posedă, astăzi, junimea sunt 170 florini, la domnul Teclu, 46 florini (pare-mi-se), la casierul Comitetului central, şi vreo 500 florini, la redacţia „Curierului” din Iaşi. Se vede lucrul că aceste mijloace nu ajung. Dar junimea nu e ademenită de lux şi de luciu exterior, ci de simţământul limpede şi curat ca raza soarelui, care zace în inima şi în pieptul ei, pe acesta-l va jertfi ea pe mormântul lui Ştefan cel Mare, neposedând nimic alta.

*

Junimea română e decisă de a călători cu desagii în spate, ca în 1848, la mormântul eroului român, în cazul că nu va fi sprijinită de publicul român. Dar nu pot să cred că publicul român va lăsa junimea fără vreun sprijin. Aceasta ar fi, pentru publicul nostru, un atestat de pauperitate prea mare, nu de pauperitate materială, ci…

După cum am văzut din actele Comitetului central, contribuiră, anul trecut, bucovinenii sumele cele mai mari. Mai mici au fost cotele contribuitorilor din România, iar ale celor de sub coroana Ungariei, afară de vreo trei excepţii, de tot neînsemnate.

*

Bucovinenii şi transilvănenii sunt sub regimuri străine, care nu caută să îmbunătăţească starea poporului român, ci, din contra, să-l ţină în întuneric, ca, aşa, mai uşor să-i poată răpi naţionalitatea, să-l poată germaniza sau maghiariza. Bucovinenii şi transilvănenii trebuie singuri să-şi înfiinţeze şcoli etc.; unii contribuie la fundaţiunea pumnuleană, alţii, la fondul pentru înfiinţarea Academiei de drepturi şi a Teatrului român.

*

Cu totul în altă poziţie se află românii din România liberă, ei nu au nici fundaţiune pumnuleană, nici contribuiri pentru înfiinţare de academii etc. şi, totuşi, contribuie atât de slab, cu mijloacele lor cele atât de bogate, în favoarea serbării de la Putna. Voim să sperăm că dumnealor, în anul acesta, când are să se realizeze serbarea, în orişice împrejurări, nu se vor lăsa întrecuţi chiar de micul număr de bucovineni, în o cauză atât de naţionala ca aceasta.

*

Dr. St. CRETESCU

*

(Albina, Anul VI, Nr. 51, duminică 20 iunie / 2 iulie 1871)


Comitetul central pentru serbarea de la Putna

Stefan cel Mare

*

Având Comitetul de a porni la Bucovina, spre a începe pregătirile cuvenite pentru serbare, doi membri, preşedintele, domnul Vasile Bumbac, şi domnul Beleş, îşi dădură demisia, împiedicaţi fiind, în parte, prin împrejurări familiare, parte, prin ocupaţii cu studiul pentru examene, de a pleca împreună.

*

Comitetul central decise, aşadar, încă în Viena, a alege, îndată după sosirea lui în .Bucovina, alţi membri şi de a se constitui din nou, ceea ce se şi împlini, în şedinţa din 1 august stil nou 1871, în Cernăuţi, alegându-se fostul secretar, domnul Ioan Slavici, preşedinte, domnul Mihai Eminescu, secretar, completându-se prin domnul Vasile Morariu; funcţiunile celorlalţi membri rămaseră în vigoare. Domnul Vasile Bumbac a rămas ca agentul Comitetului central în Viena; Domnul Beleş, în asemenea calitate, purcese în Crişana.

*

Fiind, aşadar, Comitetul formal constituit, a început, din 1 august 1871, pregătirile cuvenite în Bucovina. Comitetul se află, astăzi, în poziţia plăcută de a înştiinţa onoratul public român cum că toate pregătirile sunt îndrumate şi speră ca, în 13/25 august, a fi cu toate gata; nu-i rămâne, acum, alta nimic, decât a ruga, pe toţi aceia ce simt cu adevărat româneşte, ca să înfrumuseţeze serbarea cu prezenţa lor, căci Comitetul este convins că numai o participare vie poate ridica însemnătatea acestei serbări naţionale. O adunare numeroasă de români, din toate provinciile române, însufleţite de unul şi de acelaşi spirit, aceasta este podoaba, frumseţea şi sublimul serbării, iar nu flamurile implantate şi arcurile de triumf. Pentru ca participanţii la această serbare să nu rămână ca frunza pe apă, pe locurile necunoscute, pentru ca ei să afle grija cuvenită, pe de o parte, pe de alta pentru ca Comitetul conducător să-şi poată face calculul şi să purceadă, în toate lucrările sale, pe bază sigură, Comitetul conducător a şi rugat, de repetate ori, ca toţi cei ce voiesc a lua parte la această serbare să binevoiască a înştiinţa, până în 10 august stil nou 1871, pe adresa: Pamfil Dan,jurist în Cernăuţi, pe comitet; astăzi, Comitetul este nevoit a lungi termenul, până în 8/20 august 1871, tot sub acea adresă, cu observarea că, pentru persoanele ce nu se vor fi anunţat, el se va putea îngriji, numai de-i vor ierta împrejurările.

*

Totodată, Comitetul simte îndatorirea de a publica, deocamdată, următoarele informaţii: Ultima staţiune de descălecare pentru persoanele, ce vor veni pe calea ferată, este Hadicfalva (Dorneşti, în Bucovina); trenul soseşte aci numai o dată pe zi, şi anume pe la 2 ore după-amiază. La această staţiune, Comitetul va ordona o secţiune, care are să îngrijească transportarea publicului la Putna, la o depărtare de cinci ore. Preţul de persoană este de 1 florin şi 1 florin şi 50 creiţari.

*

Tot aici, primesc oaspeţii un program tipărit, în mână, din care vor afla informaţiile necesare mai clar şi apriat. Serbarea se ţine în 15/27 august 1871, în ziua de Sfânta Maria Mare, de hramul bisericii, şi în 16/28 august, în care se face parastasul pentru fundatorul bisericii; oaspeţii din depărtare vor avea să sosească, aşadar, în 14/26 august 1871.

*

În Putna, Comitetul conducător îşi are biroul său într-un loc acomodat aproape de cvartir, către care onoratul public va avea să se adreseze cu orice dorinţă; el se va năzui a satisface dorinţele şi a îndestula pe onoratul public român, care a ştiut îmbrăţişa ideea şi a sprijini junimea academică cu sacrificii în întreprinderea ei. Comitetul conducător roagă pe onoratul public român de încrederea sa, dorindu-i: Fericită întâlnire, la mormântul lui Ştefan cel Mare!

*

Cernăuţi, 11 august / 29 iulie 1871.

*

Ioan Slavici, m. p., preşedinte

Mihai Eminescu, m. p., secretar

 *

(Albina, Anul VI, nr. 63, joi 5/17 august 1871)


Pagina 88 din 129« Prima...102030...8687888990...100110120...Ultima »