Albumul lui Julius Dutkiewicz: Broşteni, 1883

Unul dintre cei mai importanți fotografi ai Bucovinei, Julius Dutkiewicz, realiza, cu ocazia vizitei făcute de Carol I, în 1883, în vara anului 1883 la moșia Broșteni, și publica, în toamna aceluiași an, albumul de lux „Broșteni”, cu 44 de fotografii, dispuse, câte două, pe 22 de pagini. Poate fi găsit, împreună cu alte comori de memorie românească, în Biblioteca Digitală Naţională a Bibliotecii Naţionale a României.

Dincolo de fotografii, pulsează istoria. Păcăleala românilor, numită istorie. Pentru că, în 1877, pe când stră-străbunicii noştri înroşeau redutele turceşti din Bulgaria, iar efortul financiar de război costa de putea să ne pună ţărişoara pe butuci, gloriosul Carol I, care cumpărase deja Valea Prahovei şi finisa minunatul Castel Peleş, arunca în mâinile boierului Alecu Balş un fleac (regal) de două milioane şi jumătate de lei şi cumpăra Broştenii, cu munţii şi cu satele de hăt până hăt.

Cu aşa mare cheltuială, magnificul Rege Carol I nu a mai avut de unde da pământul promis pentru eroismul cu redutele cucerite, aşa că a pus jandarmii pe ei şi, într-un deceniu, ce n-au izbutit turcii au împlinit caftangii regali, care fie că i-au băgat în pământ, fie că doar i-au schilodit pe pretenţioşii eroi de la Plevna, Griviţa Smârdan şi aşa mai departe, care doreau doar petecul de pământ al supravieţuirii. Pământ care nu se putea da, pentru că Majestatea Sa (ţoc! pup! ţoc! – se aude dinspre clasa politică a vremii lui) avea cheltuieli mari, iar dacă ţara nu s-ar fi simţit prăpăstios de datoare, o băga pe mânecă bietul sărăntoc german, care tare descurcăreţ s-a dovedit a fi, în cele din urmă, „pe-un picior de plai, pe-o gură de rai”. Halal să-i fie şi daţi-i ţara înapoi lui Radu Duda – şi-aşa nu le mai este de folos românilor, care s-au risipit în cele patru zări şi, decât s-o fure ăştialalţi, mai bine daţi-o actorului Radu Duda, urmaş de viticultori francezi pe moşia lui Alecu Balş, dar şi el procopsit drept descendent direct, via Bârlad şi Negreşti-Iaşi, din sora lui Ştefan cel Mare şi din Portarul Şendrea; aşa, doar de-un moft şi de-un scenariu, căci dovezi nu există, iar excelentul actor Radu Duda e musai să descindă dintr-un portar, fie acesta chiar şi Helmuth Duckadam.

„Broșteni, comună rurală, pl. Muntele, jud. Suceava, spre vest și la 76 km de Fălticeni. Se mărginește, la est, cu comuna Mădeiul și Mălini, hotărnicindu-se prin Bistrița și o linie ce pornește din pârâul Cățelușa și trece peste munții Comoara, Opcina Goei, Goia, pe lângă Muntele Lung și până în Opcina Rea; la vest, cu comunele Dorna, șarul-Dornei și Neagra Șarului, despărțindu-se prin o linie ce pornește de la Cheile Negrei Broștenilor, trece pe la Piatra lui Ciubuc, Piatra Albă, scoboară în pârâul Scorușul, apoi apucă pe Negrișoara în sus până la Gura Toplicioarei, urcă pe acest pârâu până în Opcina Raței, Opcina Mihăilețului, Șarul, Bâtca Opcioarei, Opcina Bădei, pe la Prislop, Bogolin și până ce scoboară în Bistrița, după gâtul de la Colțul Acrei; la sud, cu Mădeiul, Borca și Transilvania, limitându-se prin Bistrita și Neagra Broștenilor; la nord, cu Bucovina, hotărnicită prin Bistrița, până la gura Pârâului Arămii, urcând până sub vârful Rarăului, se întoarce pe după Todicescu, pe la munții: Căpățâna, Scorușul, Tarnițele, Clifele, Alunișul, Grebenele și până în Opcina Rea.

Lungimea hotarului e de 138 km. Are forma unur poligon destul de neregulat, înclinat de ambele părși N-E și S-V spre albia Bistriței. E compusă din satele: Cotârgașul, cu Poiana Cotârgașului, Lungeni cu Cotul Hăleasei, Broșteni cu Hărăroaia, Neagra cu Poiana Vinului, Holdița, Holda cu Barnar, Căboaia, Crucea, Lunga, Cojoci, Chiril, cu reședința în Brosteni, care e și reședința subprefecturii plaiului.

E populată cu 680 capi de familie, cu 2.872 sufllete (1.432 bărbași și 1.440 femei), din care 145 izraeliși. Contribuabili sunt 677. Are un schit, Rarăul, și 5 biserici, deservite de 3 preoși și 12 cântăreși; 1 școa1ă rurala de băieși, 1 de fete și 1 mixtă, frecventată de 140 elevi și eleve. Numărul copiilor în vârstă de școală este de 159 băieți și 151 fete, însă e peste putință să frecventeze toși școlile, din cauza prea marii depărtări dintre sate și a drumurilor cu totul rele și accidentate. Școala are 3 învățători, plătiși de stat și subvenționați din casa particulară a M. S. Regelui.

Bugetul comunei pe anul 1892-93 are, la venituri, 14.730 lei și, la cheltuieli, 14.689; iar al drumurilor 3.092 lei, 30 bani la venituri și 2.900 lei la cheltuieli. în toată comuna sunt 648 cai, 744 boi, 1.242 vaci, 10.927 oi, 2 capre și 602 porci. Caprele s-au nimicit, pentru că stricau pădurea. Altitudinea comunei, la nivelul mpriii, ajunge, în vârful Pietrosului Bogolin, 1.749 m. Vârful Rarăului, ce cade în Bucovina, ceva mai sus de hotarul comunei, are 2.008 m. E udată de râul Bistrița, cu afluenții ei. Cei mai însemnați munți ai comunei sunt: Pietrosul Bogolin (1.749,4 m.), Grințieșul (1.739,5 m.), Scărcica (1.716,5 m.), Barnarul (1.704,3 m.), Pietrosul (1.704 m.), Căboaia (1638,8 m.), Tunzăria (1,630,3 m.), Ialovjița (1.616,3 m.), Tomnaticul (1.604 m.), Gruiul (1.563,5 m.), Bâtca Raței(1531 m.), Muntele Verde (1.530 m.), Pietrele Albe (1.488,9 m.), Tarnițele (1.479,5 m.), Vârful Buzei (1.411,3 m.), Scoruși (1.396,1

m.), Căpățâna (1.383,4 m.), Grebenele (1.370,5 m.), Clifele (1.367,1 m.), Scoruși Frontierei (1.352,2 m.), Alunișul (1.347,3 m.), Măzănariul (1.339,9 m.), Vârful Goei (1.298,4 m.), Opcina Rea (1.295,7 m.), Bâtca lui Târsână (1.263 m.), Pleșul Broșteni (1.205,1 m.) și Bâtca Popii (608,2 m). Numai culmea munților e stâncoasă sau acoperită de pășuni; încolo, sunt păduri și codri nestrăbătuți, de brad și molift.

De la 1877, moșia a devenit proprietatea M. S. Regelui, cumpărată de la familia A. Balș, pe prețul de 2.500.000 lei. Suprafața moșiei e de 44.000 hectare, din care: 34.000 hectare pădure, 1.500 hectare fânaț, 3.000 hectare pășuni și 5.500 hectare sterpe. Venitul anual al moșiei e de 400.000 lei, iar cheltuielile de 225.000.

Cu diversele instalațiuni forestiere s-au cheltuit, de la 1877, încoace, 300.000 lei. Cu școlile și bisericile, a cheltuit M. S. Regele 400.000 lei. Moșia avea 7 fierăstraie, cu 17 juguri, care acum s-au desființat, vânzându-se toată producțiunea. Din 200 hectare pădure, ce se taie anual, ies: 1.745 plute butuci și 450 ghile mari sau 45.000 metri cubici, la care se mai adaogă 100 plute de cioplitură.

În comună sunt trei schele: Hărăoaia, Lungeni și Cotârgași.

Locuitorii împroprietăriși la 1864 sunt: 57 fruntași, 168 mijlocași și 163 codași, stăpânind 1.393 fălci; afară de care mai sunt 121 săteni, ce au primit danie câte 10 prăjini loc de casă, 50-60 fălci de fiecare sat, de la fostul proprietar, ca despăgubire pentru râpi, ponoare etc., care fac în total 1910 fălci și 52 prăjini.

Locuitorii se ocupă puțin cu plugăria și mai mult cu lucrul lemnului și creșterea vitelor. Săteanul harnic are ce munci și ce câștiga, plătindu-i-se ziua cu brațele de la 1,5-2 lei, iar cu carul, 2-3 lei. De lucru găsesc oricând, vara ca și iarna.

Principala unealtă de muncă e toporul, de care săteanul nu se desparte niciodată, servindu-i, la vreme de nevoie, și ca armă de apărare contra fiarelor. Sunt, în toată comuna, numai 40 case și vreo 50 pluguri primitive.

În comună sunt 11 moriște, în care se macină aproximativ 7.780 hectolitri porumb. Făina de grâu se cumpără, numai pe la zile mari, de pe la dughene. Pe pârâul Barnarul se fabrică varul necesar pentru întreaga comună. Unii săteni însă își spoiesc casele cu un fel de lut albicios și luciu, numit mal. Mai sunt în comun: 3 fabrici de cașcaval, 6 fierării, 4 brutării, 2 căsăpii, în care se taie, anual, până la 250 vaci și 500 miei, un cizmar, un croitor și 2 boiangii izraeliți, 6 cârciumi, 4 dughene, 5 debite de tutun.

Pădurile comunei, care altădată gemeau de vânat, acum sunt cutreierate mai mult de sălbăticiuni ca: urși, lupi și vulpi. Se mai găsesc însă căprioare, iepuri, dar cerbi nu, pentru că, vânatul fiind interzis, s-au înmulțit carnivorele, iar vânatul celălalt s-a retras pe alte moșii. Apele conțin pește: păstrăvi, lostuțe, mrene, boisșteni, behliți, cleani, zvârlugi, grindele, sglăvoci, lipani și midhai.

Se găsesc în comună 192 stupi, ce produc anual până la 400 kg miere șsi 294 kg ceară.

Munții conțin în sânul lor minerale ca: pucioasă, fier, aramă, piatră de var; dar aceste produse au rămas înca ne-exploatate.

Sunt în comună 4 izvoare de pucioasă: unul lângă Lungeni, altul pe pârâul Holdița, al 3-lea pe pârâul Pusdra și al 4-lea pe pârâul Cotârgașul. Se mai găsesc 2 izvoare de burcut (borviz): unul pe Negrișoara, la Mârcă, și secundul pe Neagra, la Poiana Vinului.

Ca localități demne de vizitat sunt: Rarăul cu Pietrele Doamnei, Cheile Bistriței, instalațiile forestiere de la Barnari, Văcăria, cu însemnatele fabricațiuni de brânzeturi, Vârful Barnarului, al Grințieșului și Tarnițele, Piatra Zimbrului și Groapa Volintirilor. La Pietrele Doamnei și la Tarnița se găsește, în abundență, frumoasa floare, numită de noi Floarea Reginei, și floarea albă de munte (Edelweiss).

Pe pârâul Negrișoara, la 17 km departare de Broșteni, se observă urmele unei fabrici de fier, fostă – se zice – a unui bogătaş, Conache.

Pe la 1850, „Broşteni, Holda, Holdiţa, la ţinutul Sucevei, Ocolul Muntelui, moşie a dumisale Logofătului A. Balş. Are sat cu 2 preoţi, 4 dascăli, un privilegiat, 11 bejenari hrisoviţă, 16 nevolnici, 12 vădane, 12 slujbaşi volnici, 5 jidovi; pe lângă moşiile Păltinişul, Cotârgaşi şi altele, cu un număr de 230 locuitori” („Buciumul Românnesc”, An. I, p. 476)” (Marele Dicţionar Geografic al României, Volumul I, Bucureşti 1898, pp. 655, 656).

Rar exemplu de penibilitate în istoria noastră, care să egaleze penibilitatea vizitei familiei regale româneşti în Bucovina, din zilele de 16-17 mai 1920. Prefăcătorie, onorarea lichelelor, în detrimentul celor care şi-au vărsat sângele în tranşeele întregirii neamului (Dimitrie Marmeliuc şi Alexandru Bocăneţu, printre alţii, decoraţi de însuşi Carol I), vorbe deşănţate (nu mă aşteptam la asta şi din partea lui Dimitrie Onciul), insultarea porcoasă a memoriei lui Ştefan cel Mare, care era, şi atunci, ca şi astăzi, doar o metodă persuasivă de obţinut voturi.

Se împlinea, în 16-17 mai 1920, prorocirea lui Nicolae Iorga, din 14 decembrie 1914: „Naţionalistul” Dori Popovici, întors din Bucureşti, unde l-a chemat dorul de noi, a ars tămâia cea mai curată în căţuia de aur a guriţei sale, şi arhiducele a găsit că miroase bine. Chestie de nas! Va să zică, de acum să ne luăm orice gând din partea aceea. Nu ne vor „gospodarii” de la Câmpulung şi nici dl Dori Popovici… Dar se poate să intrăm. Atunci dau sigur următorul lucru: Părintele Repta n-o să binecuvânteze pe feciorii în uniforma României libere. Dar cel dintâi discurs o să-l ţină dl Dori Popovici, iar cele dintâi aclamaţii au să vină de la „gospodari”. Şi mai garantez un lucru: că o să le primim şi o să le răsplătim”[1].

Sâmbătă, 15 mai 1920, orele 19, MM. LL. Regele şi Regina, împreună cu A. S. R. Principesa Elisabeta, au plecat, cu trenul, din halta Cotroceni. Maiestăţile Lor erau însoţite de dl preşedinte al consiliului General Alexandru Averescu şi de întreaga suită regală.

Duminică, 16 mai, orele 9, în gara Burdujeni, un numeros public, împreună cu orfelinatul C. F. R. „Regina Maria”, aştepta pe Maiestăţile Lor, care, coborându-se din tren, au fost întâmpinate cu flori şi cântece naţionale. La orele 9.15, în gara Iţcani, Maiestăţile Lor sunt primite de dl General Lupescu, comandantul frontului de est al armatei române, care, prezentând raportul, M. S. Regele trece în revistă compania de onoare, din Regimentul 114 Infanterie. Pe peronul gării o lume imensă aştepta pe Suverani, având în frunte pe dl I. Stârcea, ministrul Bucovinei, împreună cu toate autorităţile civile şi militare din localitate.

Doi primari săteni prezintă Maiestăţilor Lor tradiţionala pâine şi sare, iar dl Dori Popovici (cel care ameninţa, în 1916, că el şi gospodarii lui câmpulungeni îi vor ciomăgi pe ostaşii români, dacă vor îndrăzni să intre în Bucovina, prilej cu care Nicolae Iorga îi prorocea un viitor măreţ în… România Mare – n. n.) , preşedintele comisiunii de unificare, într-o cuvântare însufleţită urează Suveranilor bună venire pe pământul Bucovinei. M. S. Regele răspunde mulţămind de călduroasa primire ce Li se face şi, după câteva momente de convorbire cu persoanele prezente, Maiestăţile Lor, suindu-se în automobile, pleacă la Suceava, înconjuraţi de o ceată de călăreţi săteni.

În fata primăriei, primarul oraşului Suceava, dl Iancu Avram (avocat, cu implicări serioase în viaţa culturală şi socială rădăuţeană, înainte de război – n. n.), în fruntea reprezentanţilor comunităţilor de toate limbile, după o cuvântare de bună venire, prezintă Maiestăţilor Lor pâinea şi sarea, iar dl Eusebie Popovici, directorul liceului (în 1917-1918, cântase, cu acelaşi entuziasm patriotic, imnurile statale austriac, rusesc, românesc şi iar austriac – n. n.), în cuvinte călduroase aduce urări din partea judeţului Sucevii. Mulţumirile M. S. Regelui sunt acoperite de uralele şi aclamaţiile marii mulţimi, adunate în mijlocul vechii capitale a Moldovei.

De la primărie, Maiestăţile Lor se îndreaptă spre vechea si frumoasa biserică, unde se găsesc moaştele Sfântului Ion cel Nou. Aici s-a slujit un serviciu religios, după care dl Stârcea, ministrul Bucovinei, a salutat pe Maiestăţile Lor, cu următoarele cuvinte:

„Sire, Prea Graţioasă Doamnă, Alteţă Regală,

De 145 ani, Bucovina, ruptă din trupul vechii Moldove, în vitregia timpurilor ce au despărţit-o de Statul naţional, întemeiat chiar pe teritoriul ei, aşteaptă ziua de fericire, ce o vede împlinită astăzi. Bine aţi venit, mult dorite Rege Liberator, pe pământul românesc al Bucovinei, reunită cu Patria Mumă şi recucerită Coroanei române de Maiestatea Voastră şi de glorioasa armată!

Bine aţi venit, Mărite Doamne, pe acest străbun pământ românesc, ce păstrează scumpe amintiri ale trecutului românesc, cu mormintele descălecătorilor şi marilor Voievozi ai Moldovei, fericiţilor întru pomenire predecesori şi străbuni ai Maiestăţii Voastre, cu pioasele lor fundaţiuni, sacre monumente ale istoriei române. Bine aţi venit, Sire şi Mărită Doamnă, pe acest pământ istoric, unde se află cele dintâi fundaţiuni moldoveneşti, cu vechea capitală a Moldovei, valoroasa cetate a Sucevei, care a înfruntat atâtea furtuni şi a văzut îndeplinindu-se fapte de glorie ce sunt fala neamului românesc, cetatea unde Alexandru cel Bun, înţeleptul organizator al statului moldovenesc, a întemeiat scaunul Mitropoliei Moldovei; unde Ştefan cel Mare, slăvitul erou al neamului românesc şi al creştinătăţii, care se odihneşte în mormântul venerat de la Putna, şi alţi domni iluştri ai Moldovei au respins cu fală atâtea atacuri duşmane; unde acum 320 de ani Mihai Viteazul, eroul martir al unităţii naţionale, proclamat Domn al tuturor Românilor, primind aici, în mai 1600, jurământul ca Domn al Ţării Ardealului şi Moldovei.

Pe urmele lui, Maiestatea Voastră, răzbunând vitregia trecutului, intră triumfător ca primul Rege al tuturor Românilor, îndeplinitor al visului secular al neamului românesc întreg. Poporul românesc al Bucovinei, care neclintit a stat strajă la comoara istorică a neamului, ce această ţară o păstrează cu sfinţenie, poporul românesc împreună cu neamurile conlocuitoare, Bucovina Întreagă, aduce Maiestăţilor Voastre, măritului său Rege şi Măritei sale Doamne şi Regine, omagiile sale de adâncă recunoştinţă, de dragoste şi credinţă nestrămutată, cu speranţa vie în viitorul fericit ce i-aţi urzit.

Şi toţi, într-un cuget, uniţi sub sceptrul blând şi ocrotitor al Maiestăţii voastre, ocrotiţi sub glorioasa Coroană de oţel a României, Vă urăm cu însufleţire: Să trăiţi, Sire! Să trăiţi, Mărită Doamnă! Să trăiască Augusta Dinastie! Să trăiască şi înflorească România unită!”.

M. S. Regele mulţumeşte, cu recunoştinţă, arătându-şi adânca bucurie că se află în acest sfânt locaş, care ne-a fost lăsat de vrednicii Voievozi ai Moldovei. Apoi Maiestăţile Lor merg la vechea biserică a Mirăuţilor, nu de mult restaurată, din faţa căreia au admirat vederea ruinelor cetăţii Suceava.

La 11 ore, Maiestăţile Lor, împreună cu suita, în urale nesfârşite, pleacă, în automobile, spre mănăstirea Putna, pe un timp prea frumos, după o ploaie binefăcătoare, de mult aşteptată. Satele Ilişeşti, Păltinoasa, Marginea, Horodnic, Vicov, prin care au trecut Suveranii, erau frumos împodobite şi ţărănime multă, din satele mai depărtate, se adunase, pe marginea drumului, în haine de sărbătoare, în frunte cu preoţii şi învăţătorii, ca să întâmpine pe mult doriţii Stăpâni ai ţării. Călăreţi, cu steaguri tricolore, petreceau pe marii oaspeţi, de la un sat, la altul. Pretutindeni erau ridicate arcuri de triumf, lângă care aşteptau fruntaşii satelor, cu pâine şi cu sare, în cântecul vioi al imnului regal, executat de tinerimea şcolară. Maiestăţile Lor se opreau, ca să primească aceste mărturisiri de dragoste şi să asculte păsurile locuitorilor.

În satul Solca, unde, din cauza bombardărilor războiului din urmă, au fost distruse o mare parte din case, Maiestăţile Lor s-au interesat, de aproape, de suferinţele locuitorilor, iar M. S. Regina a făgăduit Înaltul Său sprijin pentru refacerea locuinţelor.

La orele 15, Maiestăţile Lor sosesc la Mănăstirea Putna, unde, în mijlocul a mai multor mii de săteni, au fost întâmpinate de: II. PP. SS. Mitopoliţii Miron Christea, Primatul României, şi Pimen al Moldovei şi Sucevei, dl general Coandă, fost prim ministru, toţi domnii miniştri, dl I. Nistor, fost ministru al Bucovinei, primul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie, domnii generali de corp de armată, rectorii universităţilor din Iaşi, Cluj şi Cernăuţi, dl mareşal al Curţii Regale, precum şi notabilităţile din Bucovina care fuseseră invitate. Armata era reprezentată prin delegaţii din Regimentele 13 Ştefan cel Mare, Regimentul 25 Racova, Regimentul 3 Grăniceri, Regimentul 12 Artilerie, Regimentele 113 şi 114 Infanterie din Bucovina şi batalionul de jandarmi.

Intrând cu toţii în biserică, împreună cu drapelele Regimentului 13 Ştefan cel Mare, Regimentului 25 Racova şi al Regimentului 3 Grăniceri, după obişnuitul serviciu religios pentru Suverani, săvârşit de P. S. Episcopul de Rădăuţi, înconjurat de Egumenul şi clerul mănăstirii Putna, a urmat parastasul pentru odihna fericitului întru pomenire Ştefan cel Mare, voievodul Moldovei, în faţa mormântului căruia Maiestăţile Lor, împreună cu întreaga asistenţă, au îngenuncheat, cuprinse de cea mai adâncă şi patriotică evlavie. După sfârşitul serviciului religios, dl Dimitrie Onciul, profesor de istorie la Universitatea din Bucureşti, a rostit următoarea cuvântare:

„Sire, Prea graţioasă Doamnă, Alteţă Regală,

Sunt 416 ani de când acest sfânt locaş păstrează, în sânul său, moaştele slăvitului erou al neamului românesc şi al creştinătăţii, Ştefan cel Mare. De atunci, acest venerabil mormânt a urmat să fie un loc de pelerinaj pentru românii de pretutindeni, care căutau aici înălţare şi întărire sufletească, în vremile de restrişte ce au venit peste ţară şi popor. Acele vremi de restrişte, venite curând după moartea marelui apărător al neamului şi al creştinătăţii, începând cu suzeranitatea turcească din ce în ce tot mai apăsătoare, au adus în cele din urmă dezmembrarea ţinutului cu acest slăvit mormânt, trecut, acum 145 de ani, sub stăpânire austriacă. Şi a chemat apoi Domnul pe Maiestatea Voastră ca să libereze acest mormânt sacru şi pământul românesc de stăpânirea străină.

Măreaţă umbră, ieşi din mormânt şi priveşte pe urmaşul tău biruitor, Domnul Moldovei tale întregi, Rege al tuturor românilor, care, liberând locul tău de odihnă şi tot neamul tău, de la Nistru şi până la Tisa, din Carpaţii păduroşi, până la Mare, a venit să se închine, aici, „Eroului plin de lumină / Căruia istoria se-nchină”. Cu noi împreună şi cu tot neamul românesc, vino şi tu, măreaţă umbră, să aduci prinosul de recunoştinţă, de admiraţiune şi mărire măritului Rege şi Domn, Măritei Doamne şi Regine, a căror binecuvântată Domnie ne-a adus aceste măreţe zile de glorie şi fericire! Să trăiţi, Sire, Să trăiţi Mărită Doamnă!”.

A urmat apoi praznicul, dat sătenilor şi soldaţilor, la mesele întinse în jurul bisericii, iar într-un pavilion, ridicat în faţa chiliilor, s-a servit prânzul regal, la care au luat parte invitaţii speciali.

Bucuria sătenilor, că li s-a îngăduit să fie la ospăţ, alături de Familia Regală, era nespusă. Maiestăţile Lor au fost mereu obiectul celor mai vii şi mai simţite manifestaţii de dragoste şi devotament. Se vedeau bătrâni plângând de bucurie că au ajuns ziua când mormântul Marelui Voievod Ştefan a ajuns iarăşi sub stăpânirea românească. În timpul prânzului, muzica militară a Regimentului 13 Ştefan cel Mare şi corul acestui regiment au executat felurite cântece naţionale.

Către sfârşitul mesei, dl General Averescu, preşedintele consiliului, a vorbit astfel:

„Sire, Prea înaltă Doamnă,

Să-mi fie îngăduit a mă face ecoul sentimentelor, de care este firesc să fim cuprinşi astăzi, când, găsindu-ne în aceste locuri sfinte, aduşi de o pornire atât de înălţătoare a sufletului Maiestăţilor Voastre, nu ne putem opri evocând marile fapte a căror amintire deşteaptă mormântul nemuritorului Voievod, de a face o apropriere între ce a fost şi ce este; între ceea ce au făcut strămoşii noştri şi ne-au lăsat şi între ceea ce am făcut noi înşine şi vom lăsa urmaşilor noştri. De la Ştefan cel Mare, la Ferdinand, ce întinsă cale, bătătorită de suferinţe şi durere, de asupriri şi aşteptare; dar, totodată, şi ce lanţ neîntrerupt de neînvinsă rezistenţă, de necurmată nădejde şi de neadormită credinţă în puterea de viaţă şi de izbândă a neamului!

Străbătând cu mintea această întinsă cale, bogata în suferinţe şi bucurii, şi făcând suma lor, la lumina ultimelor mari evenimente, nu putem ocoli constatarea că, şi unele, şi altele, ne-au oţelit firea în aşa măsură, că am putut fi necontenit la înălţimea cerinţelor vremurilor. În adevăr, şi astăzi, chiar în această clipă, cea mai mare din istoria noastră, când de un trecut plin de vitejie se leagă desăvârşirea eroică a visului secular şi când întărirea paşnică a izbânzii noastre pare încă ameninţată de primejdii din afară şi dinlăuntru, este din cale-afară de preţioasă şi constatarea că poporul nostru nu numai că a dezvăluit necontenit un minunat amestec de bărbăţie şi de blândeţe, de mândrie de neam şi de îngăduitoarea iubire de om, de porniri generoase şi de simţ al dreptăţii, dar a mai făcut şi dovada că de iubirea lui oţelită de ţară s-au sfărâmat întotdeauna neputincioase atacurile primejduitoare precum şi ademenirile otrăvitoare. Şi cum a făcut până acum va face şi în viitor.

Sire, după pilda Marelui Voievod Ştefan, Maiestatea Voastră aţi ştiut să aveţi încredere în poporul de care providenţa V-a legat, şi, cu iubire şi abnegaţiune, identificându-vă cu năzuinţele lui sfinte, l-aţi dus la izbândă şi mântuire. Unind voinţa Maiestăţii Voastre cu voinţa rostită de clasele naţiunii, Maiestatea Voastră a simţit că jertfa şi vitejia poporului trebuie să-l ridice la demnitatea de neatârnare cetăţenească, precum şi la mândria de a se şti stăpân pe pământul pe care-l munceşte. Aţi simţit această mare necesitate a vremii şi, cu un gest ce va rămâne pe veci în istorie, aţi înfăptuit-o.

Prea Înaltă Doamnă, Maiestatea Voastră aţi ştiut, pe de altă parte, să alinaţi suferinţele cele mai sfâşietoare, să împodobiţi jertfele cele mai tragice. Alăturea cu poporul Vostru, în zile bune şi în zile negre, aţi plâns cu el, aţi nădăjduit cu el, aţi crezut cu el şi în el. Pentru toate acestea, Sire şi Prea Înălţată Doamnă, poporul Vostru vă mulţumeşte, poporul Vostru vă iubeşte, precum a iubit întotdeauna pe Voivozii care au ştiut să se identifice cu el. Iar nouă, celor din generaţiile actuale, din toate ţinuturile de-a pururea unite, care avem cinstea şi norocul a fi în jurul Maiestăţilor Voastre, umbra marelui Voievod ne spune că ne mai rămâne încă o datorie sacră de împlinit. Toate credinţele, toate ambiţiunile, toate puterile noastre avem datoria să le închinăm ţării, pentru ca, prin muncă fără preget şi prin luptă fără ură să pregătim şi să îndrumăm aşezarea unităţii neamului pe temelii sănătoase.

Pentru acest scop măreţ, ne este cerut ca, în pragul unei vieţi noi, să jertfim, din însuşi sufletul nostru, chiar şi cele mai tainice şi sincere porniri, dacă aceste porniri, semănând învrăjbirea, ar primejdui opera sfinţită cu sângele atâtor viteji. Ar fi un adevărat blestem al lui Dumnezeu, dacă nu ne-am arăta vrednici de jertfele făcute şi de nădejdea ce o pune Maiestatea Voastră în fiecare din noi, spre binele şi gloria Patriei. Să trăiţi, Sire, Să trăiţi, Prea înălţată Doamnă!”.

M. S. Regele a răspuns, rostind, cu glas puternic, următoarea cuvântare, ascultată cu sfinţenie şi des întreruptă de entuziaste aplauze:

„Călcând, pentru întâia oară, pământul frumoasei Bucovine, readuse la sânul patriei mume, am socotit ca o sfântă datorie ca întâiul meu pas să se îndrepte spre acest locaş, atât de scump oricărei inimi româneşti, pentru a aduce umbrei marelui erou al Moldovei şi al creştinătăţii, Ştefan cel Mare şi Bun, prinosul de recunoştinţă naţională, de adânc simţită slăvire din partea întâiului Rege al României întregite. Veacuri de restrişte au înşirat an după an şi au împletit o cunună de dureri şi de suspin, în timpul când ţările româneşti căzuseră sub îndelungata robie turcească, dar, mai cu deosebire, de la dezlipirea acestei părţi, a celei mai vechi şi mai frumoase a Moldovei, din trupul părintesc. Inimile româneşti rosteau numele marelui Voievod plângând, pentru că mormântul său se afla pe pământul robit. Şi atât de adâncă şi reală era această durere, că, în anul 1871, la serbarea din Putna, marele nostru Eminescu cânta:

„Durere!… şi-i profundă când România plânge,

Cu fruntea-nfăşurată de doliu, la mormânt;

Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrânge

În valea şi Capatul ce-i românesc pământ”.

Dar sufletul românesc şi-a făurit, din icoana eroului său, simbolul de mângâiere şi de nădejde a unor timpuri pe care povestea le închipuise ca testament al lui Ştefan cel Mare:

„Dumnezeul părinţilor voştri se va îndura de lacrămile fiilor săi şi va ridica dintre voi pe aceia care vă vor aşeza iarăşi în voinicia şi puterea de mai înainte!”. Acesta era cuvântul fermecător al nădejdii. Răzeşii, care fuseseră sădiţi de mâna lui Ştefan, la toate hotarele, l-au purtat cu sfinţenie, din tată, în fiu, în sufletul şi legendele lor. Bisericile şi mănăstirile, semănate pe tot întinsul ţării, ca prinos de recunoştinţă celui Atotputernic, pentru biruinţele împotriva atâtor duşmani, i-au păstrat evlavia sufletului său sfânt şi cărturarii i-au preamărit numele din, secol în secol. Până şi în veacul cel mai umilitor, al fanarioţilor, necunoscutul scriitor, în vestitul cuvânt de pomenire al Marelui Ştefan, îl preamăreşte astfel: „Ce minte aşa de bogată în gândiri, ce limbă aşa de îndestulată în voroave, ce meşteşug aşa de iscusit la împlinirea cuvântului să poată împodobi atâtea risipe a vrăjmaşilor, atâtea sfărâmări de cetate, atâtea ziduri de lăcaşuri sfinte şi atâta înţelepciune a acestui bărbat care cu vitejie ne-a apărat, cu înţelepciune ne-a cârmuit şi, cât a trăit, voinicia noastră şi fericirea au înflorit, şi care pe toate lucrările lui în credinţa lui Iisus Christos le-a pecetluit; la război, biruitor smerit, la pace, domn drept şi bun, în viaţa sa, credincios adevărat”.

Ştefane al Moldovei, ai trăit veacuri în sufletele româneşti şi vei trăi de-a pururea. Sămânţa ce ai pus-o în inimile noastre a rodit şi poruncile tale s-au îndeplinit. Prin jertfa de sânge a sute de mii din tinerii patriei, am împins hotarele până la marginile însemnate de graiul şi de sângele românesc. Chilia şi Cetatea Albă, la pierderea cărora a sângerat inima ta sunt ale noastre, şi Ardealul, pentru care tu şi viteazul tău fiu, Petru Rareş, aţi purtat armele victorioase peste munţi, este al nostru. Al nostru-i malul Mării şi bogata Dunăre de jos. Şi tot după a Ta poruncă făcut-am răzeşi, în tot întinsul pământului românesc, pe toţi cei care au purtat arma în timp de război, lucrând cu plugul în timp de pace. Steagul tău, purtător de biruinţă, l-am aşezat în Mitropolia Capitalei noastre, spre a fi înfăţişat mulţimilor. la zile maro, de sărbătoare, pentru întărirea şi înălţarea sufletelor noastre.

Şi totuşi, când am plecat genunchii în faţa scumpului tău mormânt, în sufletul meu s-a născut încă o duioasă rugă, pe care o îndreptăm către Tine, ca unui părinte din veac adormit, dar necurmat alăturea de sufletele noastre. În numele Tău şi al marilor Tale fapte, am găsit izvorul nesecat al răbdării, în timpul de umilinţă, şi al curajului, în timp de restrişte. Însufleţeşte-ne duhul sfintei uniri în sufletele noastre, pentru îndreptarea tuturor păturilor sociale pe calea concordiei, din care numai poate izvorî adevăratul bine obştesc! Însufleţit de acest gând al unirii cetăţeneşti, chemasem aci pe fruntaşii ţării şi ai neamului şi mai ales pe acei care, împreună cu Mine, au luptat, îndurând, într-un fel sau altul, marile greutăţi, prin care am trecut şi care M-au ajutat să văd adus la înfăptuire visul nostru secular. Şi vroiam să ne împărtăşim împreună de bucuria acestei zile înălţătoare şi, totodată, să ne aruncăm privirile asupra viitorului ce ni se deschide şi să ne gândim că opera unităţii noastre ca stat şi naţiune aşteaptă de la noi încă multe şi îndelungate silinţe, pentru ca tot ce am dobândit prin atâtea jertfe să fim în stare a păstra şi consolida prin necurmată şi înţeleaptă muncă. Iar asemenea muncă nu se poate îndeplini, cu sorţi de izbândă, decât numai prin unirea tuturor forţelor naţionale din vechiul regat şi din ţinuturile unite la patria mumă şi prin conlucrarea tuturor bărbaţilor pricepuţi la refacerea tuturor ramurilor de gospodărie ale Statului, după marile zguduiri prin care am trecut.

Să jurăm, în faţa mormântului acestui erou naţional, că în împrejurările grele vom fi strâns uniţi, având numai un singur gând şi o singură simţire: fericirea scumpei noastre patrii, pentru care suntem gata a face orice sacrificii!”.

Pe la orele 16 şi jumătate, Familia Regală s-a ridicat de la masă şi, după ce luat rămas bun de la persoanele invitate, s-a îndreptat, pe jos, spre poarta mănăstirii, în sunetele clopotelor. Sătenii înconjuraseră pe Maiestăţile Lor, sărutându-le mâinile, cu dragoste, şi mulţumindu-le pentru bunătatea şi creştineasca Lor îndurare.

La orele 18, Maiestăţile Lor ajung la mănăstirea Suceviţa, unde, după serviciul religios, au admirat frumoasele picturi şi bogatele odoare ale mănăstirii lui Ieremia, Voievodul Moldovei. Câţiva ciobani, cu trâmbiţele lor, sunau cântece evocatoare a timpurilor vechi.

De la Suceviţa, Familia Regală s-a îndreptat spre Rădăuţi, unde a sosit la orele 20. Oraşul era frumos împodobit. Întreaga populaţie aştepta, în haine de sărbătoare. Pe Piaţa Unirii se afla un arc de triumf, în jurul căruia se găseau notabilităţile oraşului şi preoţii tuturor confesiunilor. La sosirea Maiestăţilor Lor, tot poporul a izbucnit în puternice urale. După trecerea în revistă a trupelor, M. S. Regele a decorat stindardul Regimentului 11 Roşiori cu Ordinul Militar de Război „Steaua României”, în gradul de cavaler, cu panglică de virtutea militară, pentru modul strălucit cu care acest regiment s-a condus în luptele dintre Tisa şi Dunăre, din 1919. De asemenea, a atârnat, pe pieptul mai multor ofiţeri şi grade inferioare, diferite distincţiuni de război.

Maiestăţile Lor au fost, apoi, salutate de dl primar, în numele oraşului. M. S. Regele, vădit mişcat, a mulţumit pentru simţămintele de credinţă ale populaţiei. Au mai vorbit, apoi, reprezentanţii tuturor confesiunilor şi ai mai multor societăţi. A urmat, apoi, defilarea trupelor garnizoanei: Regimentul 114 Infanterie şi Regimentul 11 Roşiori. La sfârşit, au defilat şi călăreţii ţărani, care, prin frumoasa lor ţinută, şi-au atras mulţumirile Maiestăţilor Lor. După ce Maiestăţile Lor au vizitat vechea biserică din Rădăuţi, zidită de întâii Voievozi ai Moldovei, s-au urcat în trenul regal, plecând spre Dorneşti.

La Dorneşti, Familia Regală a fost salutată de populaţia din localitate şi din împrejurime. Erau de faţă mai mulţi primari, împreună cu prefectul judeţului Siret. Populaţia maghiară din vecinătate ieşise la gară, cu călăreţi, aranjând o retragere cu torţe. Trenul regal s-a pus în mişcare, urmând să se oprească numai la Cosmin; pe la gări însă era adunată atâta lume doritoare de a vedea pe Suverani, încât M. S. Regele a dat ordin de oprire a trenului, coborându-se în mijlocul sătenilor, a stat de vorbă cu ei; poporul striga neîntrerupt: „Trăiască România Mare, trăiască Regele tuturor românilor!”. Trenul regal a rămas, peste noapte, în Cosmin (Monitorul Oficial, No. 048 din 3 iunie 1920, pp. 1457-1462).

Listele de naţionalitate din 1940: Toporăuţi, Bucovina

Să tot fie vreo doi-trei ani, de când prietenul meu din Mahala, Vasile Hostiuc, mă tot roagă să-i fac o vizită, ca să mă ducă la Toporăuţi, unde un ucrainean a învăţat româneşte, la bătrâneţe, doar ca să-mi poată citi cărţile. Iar visul acestui frate de suflet din Toporăuţi este, cică, să-i trec pragul casei. Dacă o vrea bunul Dumnezeu, aşa va fi, dar, până atunci, din respect pentru ucraineanul din Toporăuţi, cu care vibrez la fel, o să caut să identific şi să adun cât mai multe informaţii despre străbunii domniei sale. Este şi acesta un mod de a trece pragul caselor prin întreaga Bucovină.

Vasile Hostiuc. la Przemysl, în căutarea lui Ștefan cel Mare

Primăria comunei Toporăuţi: Lista de locuitorii care au cerut înscrierea în listele de naţionalitate.

Iohan Gustav Bartsch, născut în anul 1893, la 27 Ianuarie, în comuna Capu-Câmpului, judeţul Câmpulung-Moldovenesc;

Vladimir Botulinschi, născut în anul 1887, la 13 Iunie, în comuna Chlihecen-Polnei, judeţul Sniatyn, Polonia;

Maria Carpineţ vulgo Filipciuc, născută în anal 1903, la 22 August, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Ioan Cazimirovici, născut în anul 1911, la 25 Martie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Eudochia Cherstiuc a Gheorghe, născută în anul 1875, la 24 Februarie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Elena Cherar a Pantilemon, născută în anul 1900, la 2 Aprilie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Alexandra Cherer a Pentilemon, născută în anul 1903, la 20 Februarie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Michail Cluţan a Gheorghe, născut în anul 1906, la 6 Noemvrie, în comuna Lujeni, judeţul Cernăuţi;

Ioan Cozub a Ecaterina, născut în anul 1916, la 19 Iulie, în comuna Jucica-Nouă, judeţul Cernăuţi;

Maria Cozub a Vasile, născută în anal 1891, la 25 Decemvrie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Maria Cozub a Ioan, născută în anul 1896, la 6 Octomvrie, în comuna, Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Dimitrie Cozlovschi a Constant, născut în anul 1914, la 7 Aprilie, în comuna Rarancea, judeţul Cernăuţi;

Timoftei Darii a Ilie, născut în anul 1908, la 3 Mai, în comuna Cernauca, judeţul Cernăuţi;

Vasile Dmetriuc a Ioan, născut în anul 1868, la 30 Iunie, in comuna Văslăuţi, judeţul Cernăuţi;

Maria Grudzikovschi a Iosef, născută în anul 1897, la 3 Iunie, în comuna Volczynec, Polonia;

Petru Gordaşciuc a Gheorghe, născut în anul 1909, la 10 Iunie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Constantin Gabor a Lazăr, născut în anul 1901, la 3 Iulie, în comuna Corovia, judeţul Cernăuţi;

Petru Macarencu a Dimitrie, născut în anul 1907, la 14 Iunie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Alexandru Marceac a Ioan, născut în anul 1894, la 9 Aprilie, în comuna Rohozna, judeţul Cernăuţi;

Vasile Melniciuc a Ioan, născut în anul 1883, la 2 Septemvrie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Ecaterina Nicolaiciuc a Dimitrie, născută în anul 1858, la 17 Februarie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Nicolai Nicolaiciuc a Grigore, născut în anul 1883, la 30 Noemvrie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Eufrosina Prehar a Ilie, născută în anul 1911, la 14 Iunie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Eufrosina Pesarenco a Mihai, născută în anul 1892, la 12 Ianuarie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Ecaterina Puchalschi a Dimitrie, născută în anul 1899, la 5 Julie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Nicolai Ptaşnec a Ioan, născut în anul 1898, la 28 Mai, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Dimitrie Rogoja a Teodor, născut în anul 1889, la 7 Septemvrie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Ioan Rohatenciuc a Ana, născut în anul 1907, la 18 Iulie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Teodor Stincovei a Ioan, născut în anul 1924, la 6 Februarie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Ecaterina Tcaciuc a Gheorghe, născută în anul 1899, la 13 Martie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Dimitrie Vitviţchi a Nicolai, născut în anul 1889, la 23 Septemvrie, în comuna Toporăuţi, judeţul Cernăuţi;

Ambrosie Vartolomei a Onufrei, născut în anul 1890, la 8 August, în comuna Capul-Codrului, judeţul Câmpulung (Monitorul Oficial, Anul CVIII, Nr. 125, vineri 31 mai 1940, pp. 2545-2549).

Listele de naţionalitate din 1940: Bucovineni în Iaşi

Iaşi, Cazarma din Copou

O sursă importantă de informaţii despre bucovineni o constituie listele pentru dobândirea naţionalităţii, întocmite de primării din vechiul regat ale unor localităţi în care s-au stabilit bucovineni, dar şi de primării din Bucovina, care au întocmit tabele cu locuitori care „se consideră cetăţeni români prin anexiune”. Formularea deciziei ministeriale avea, în toate cazurile, următoarea formulare:

Iaşi, Universitatea

„Noi, ministru secretar de Stat la Departamentul Justiţiei,

Având în vedere dispoziţiunile art. 62 din legea privitoare la dobândirea şi pierderea naţionalităţii române, modificat prin decretul-lege cu Nr. 3.772 din 1939, publicat în Monitorul Oficial cu. Nr. 243 din 20 Octomvrie 1939;

Având în vedere raportul Primăriei …., jud. …, Nr. … din …, pe lângă care ne înaintează listele persoanelor care au solicitat, în virtutea suscitatei legi, înscrierea în listele de naţionalitate română;

Având în vedere că, din verificarea acestor liste şi a dovezilor, prezentate de către părţi la primăria respectivă, rezultă că persoanele menţionate de noi şi prevăzute în liste întrunesc condiţiunile legale pentru a fi trecute în registrele de naţionalitate,

Pentru aceste motive, decidem:

Art. I). Persoanele arătate în alăturatele liste, care fac parte integrantă din prezenta decizie, se consideră cetăţeni români prin anexiune şi vor fi în scrişi în registrele de naţionalitate ale comunei … din judeţul …

Art. II). Dl director al afacerilor judiciare din acest minister este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a prezentei deciziuni.

Data la … / p. Ministru. / … / Nr. …”.

1854, Cogălniceanu: Palatul Ocârmuirii din Iaşi

Primăria oraşului Iaşi: Lista de locuitorii care au cerut înscrierea în listele de naţionalitate.

Vasiloschi Aurelian, (căpitan activ), născut în anul 1894, la 21 Noemvrie, în comuna Sinăuţii de Sus, judeţul Rădăuţi;

Creţu Elisaveta, născută în anul 1910, la 19 Februarie, în com. Bădeuţi, judeţul Rădăuţi;

Schweinfurt Rosalia, născută în anul 1876, la 1 Octomvrie, în Suceava;

Sborovschi St. Wilhelm, născut în anul 1894, la 13 Decemvrie, în comuna Paşcani, judeţul Baia, fiul lui Stanislav Sborovschi, născut la Cernăuţi în anul 1868;

Tanasi Ioan, născut în anul 1889, la 11 Iunie, în comuna Buninţi, judeţul Suceava;

Ambrüster Friedrich, născut în anul 1881, la 31 Decemvrie, în comuna Ilieşeşti, judeţul Suceava;

Bervin Iosif, născut în anul 1891, la 9 Martie, în Cernăuţi;

Rusu Carol, născut în anul 1911, la 13 Ianuarie, în Suceava;

Botoşan Ana, născută în anul 1874, la 6 Septemvrie, în comuna Iaslovăţ, Bucovina;

Selig Otto, născut în anul 1897, la 15 Octomvrie, în Suceava;

Mösler Anton, născut în anul 1894, la 29 Mai, în Cernăuţi;

Ghinghiloschi George, născut în anul 1911, la 5 Ianuarie, în comuna Solca, judeţul Suceava;

Migdal Carol, născut în anul 1911, la 2 Ianuarie, în comuna Dumbrăveni, judeţul Botoşani, fiul lui Franţ Migdal, decedat, care a fost născut la Suceava. în anul 1884, unde a avut indigenatul la data Unirii;

Scepanschi Nicolai, născut în anul 1900, la 8 Mai, în Chişinău, fiul lui Alfons Scepanschi, născut la Cernăuţi, în anul 1885;

Rotaru Ioan, născut în anul 1896, la 3 Aprilie, în comuna Ilişeşti, judeţul Suceava;

Dobosz Ştefan, născut în anul 1901, la 17 Decemvrie, în comuna Gura-Humorului, judeţul Câmpulung-Moldovenesc;

Ihnatyszyn Simion, născut în anul 1902, la 6 Martie, în Suceava;

Zerfas Iohann, născut în anul 1877, la 10 Martie, în comuna Ilişeşti, judeţul Suceava;

Paşcanu Macsim, născut în anul 1882, la 8 August, în comuna Ilişeşti, judeţul Suceava;

Hofmann Adolf, născut în anul 1899, la 15 Iunie, în Rădăuţi, Bucovina;

Suharovschi N. Ion, născut în anul 1900, la 25 Decemvrie, în comuna Burdujeni, judeţul Suceava;

Czech Albert, născut în anul 1910, la 23 Mai, în Iaşi, fiul defunctului Adalbert Czech, născut la Suceava (Bucovina);

Cehi Gheorghe Otto, născut în anul 1922, la 21 Aprilie, în Iaşi, fiul defunctului Adalbert Czech, născut în Suceava-Bucovina;

Czech Ştefan, născut în anul 1925, la 15 Noemvrie, în Iaşi, fiul defunctului Adalbert Czech, născut la Suceava (Bucovina);

Klein Venţel, născut în anul 1882, la 8 Decemvrie în Cernăuţi;

Gregorovici Petru, născut în anul 1884, la 20 Iunie, în Suceava;

Cute Dimitrie, născut în anul 1886, la 7 Iunie, în comuna Noua-Suliţă, judeţul Cernăuţi; Dorniuk Iosif, născut în anul 1907, la 3 Martie, în Cernăuţi;

Atamanczuk Emilian, născut în anul 1901, la 10 Iunie, în comuna Sadagura, jud. Cernăuţi;

Hoffmann Carol, născut în anul 1868, la 22 Octomvrie, în comuna Mihăileni, judeţul Dorohoi, şi botezat la parohia catolică Cernăuţi, fiul lui Iohan Hoffman, născut în comuna Voevodeasa, judeţul Rădăuţi, în anul 1841;

Ieţcu Vasile, născut în anul 1910, la 28 Noemvrie, în comuna Ilişeşti, jud. Suceava;

Olariu Ioan, născut în anul 1892, la 3 Octomvrie, în comuna Ilişeşti, judeţul Gura-Humorului;

Szczepansky Barbara Antonina, născută în anul 1899, la 17 Ianuarie, în comuna Bahmut, judeţul Bălţi, fiica lui Alfons Scepanschi, născut la Cernăuţi, în anul 1855;

Scepanschi Ottilie, născută în anul 1902, la 21 Februarie, în Chişinău, fiica lui Alfons Scepanschi, născut la Cernăuţi în anul 1855;

Mejvinschi Franţ, născut în anul 1898, la 13 Ianuarie, în comuna Paşcani, judeţul Fălticeni, fiul lui Dimitrie Mejvinschi, născut în comuna Cernauca, judetul Suceava, în anul 1860;

Ettinhofer Smaranda Maria, născută în anul 1891, în Iaşi, soţia defunctului Ioan Ettenhoffer, născut la Rădăuţi în anul 1887;

Ettinhofer Victoria, născută în anul 1914, la 14 Februarie, în Bucureşti, fiica defunctului Ioan Ettenhoffer, născut în comuna Rădăuţi, în anul 1887;

Forst Grigore, născut în anul 1901, la 17 Noemvrie, în comuna Copou, judeţul Iaşi, fiul lui Ferdinand Forst, născut la Rădăuţi, în anul 1808;

Forst Gheorghe, născut în anul 1913, la 17 Mai, în Iaşi, fiul lui Iosef Forst, născut la Iaşi, în anul 1883, din părinţii Gheorghe Forst, născut în Bucovina, la Rădăuţi, în anul 1844;

Kulaczcovschi Leo-Alfons-Romeo, născut în anul 1914, la 23 Octomvrie, în Iaşi, fiul natural al Anei Kulaczcovschi, născută în comuna Cernauca, judeţul Cernăuţi, în anul 1894;

Ausprunc I. Wilhelm, născut în anul 1900, la 11 Mai, în comuna Paşcani, judeţul Suceava, fiul lui Iohan Ausprunc, care are indigenatul în comuna Gura-Humorului;

Ustiuc Elinor, profesor de liceu, născut în anul 1903, la 1 Februarie, în comuna Dracineţ, judeţul Văscăuţi (Bucovina);

Vasiloschi Emilian, preot, paroh la Biserica Toma-Cosma din Iaşi, născut în anul 1886, la 29 Octomvrie, în comuna Sinăuţii de Jos, jud. Rădăuţi;

Buguţchi Ioan, născut în anul 1901, la 16 Ianuarie, în comuna Galata, judeţul Iaşi, fiul lui Carol Buguţchi, născut în comuna Cozmeni, judeţul Cernăuţi, în anul 1849;

Olar Ilie, născut în anul 1896, la 21 Iulie, în comuna Măriţei, judeţul Suceava;

Mocak Alfred, născut în anul 1909, la 16 Mai, în comuna Storojineţ, Bucovina;

Mocak Leopold, născut în anul 1911, la 1 August, în comuna Storojineţ, Bucovina;

Pletina Vasile, născut în anul 1880, la 9 Ianuarie, în Cernăuţi;

Pletina Albert, născut în anul 1903, la 26 Iulie, în Iaşi;

Pletina Ana, născută în anul 1909, la 30 Septemvrie, în Iaşi;

Pletina Maria, născută în anul 1912, la 30 Iunie, în Iaşi;

Pletina Emilia, născută în anul 1913, la 11 Octomvrie, în Iaşi;

Ciornohuz Veronica, născută în anul 1901, la 30 iunie, în comuna Solca, jud. Suceava;

Herrmann Theophilus, născut în anul 1879, la 3 Februarie, în oraşul Suceava, Bucovina;

Efimoff Dimitrie, născut în anul 1873, la 26 Octomvrie, în Suceava, Bucovina;

Sram I. Ioan, născut în anul 1880, la 27 Noemvrie, în comuna Paşcani, jud. Baia, fiul lui Ioan Şram, născut la Siret, Bucovina, în anul 1848;

Iaworschi Iosif Marian, născut în anul 1908, la 14 Decemvrie, în Cernăuţi;

Hariga Dumitrie, născut în anul 1878, la 8 Octomvrie, în oraşul Suceava;

Hariga Silvia, născută în anul 1915, la 9 Iulie, în Iaşi;

Cojocariu Victor, născut în anul 1907, la 12 Iunie, în comuna Bălăceana, judeţul Suceava;

Schindler Francisc Rudolf, născut în anul 1904, la 28 Octomvrie, în comuna Cuciurul-Mare, judeţul Cernăuţi;

Hanczaryk Stanislav, născut în anul 1878, la 10 Iunie, în Galiţia;

Hancearec Martin, născut în anul 1911, la 15 Iunie, în comuna Putila, judeţul Rădăuţi;

Bukzynski Iosefa, născută în anul 1869, la 7 Martie, în Cernăuţi, suburbia Clocucica;

Bukzyinski Maria Elena, născută în anul 1866, la 8 Aprilie, în Cernăuţi;

Stöberl Adolf, născut în anul 1876, la 2 Iunie, în oraşul Rădăuţi, Bucovina;

Stöberl Gabriela Ana, născută în anul 1908, la 11 Julie, în Botoşani;

Stöberl Maria Alfina, născută în anul 1914, la 11 Februarie, în oraşul Rădăuţi, Bucovina;

Heyhal Anton Vladimir, născut în anul 1907, la 1 Septemvrie, în comuna Piatra, judeţul Neamţ, fiul lui Heyhal Robert, născut la Dorna-Vatra, în anul 1869;

Kreiner Ottilia, născută în anul 1899, la 14 Februarie, în Suceava;

Hnatyzyn Carol, născut în anul 1913, la 11 Octomvrie, în Iaşi, fiul lui Ioan Hnatyzyn, născut la Suceava, în anul 1887;

Roşu Vladimir, născut în anul 1897, la 11 Iunie, în comuna Drăgoeşti, judeţul Suceava;

Şutie Catarina, născută în anul 1905, la 3 Aprilie, în comuna Iacobeni, judeţul Câmpulung Moldovenesc, Bucovina, origina în comuna Valea Putnei;

Koriloff Adam, născut în anul 1910, la 15 Noemvrie, în Cernăuţi;

Cojocaru Ioan, născut în anul 1905, la 31 Mai, în comuna Bălăceana, judeţul Suceava (Monitorul Oficial, Anul CVIII, Nr. 125, vineri 31 mai 1940, pp. 2545-2549).

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Mar 29

Primii ofiţeri austrieci din Bucovina

În lista elevilor care au absolvit Academia cezaro-crăiască de Inginerie Militară din Viena, se află şi ofiţeri-ingineri austrieci născuţi în Bucovina, unii chiar români prin naştere, dar austrieci prin vocaţie şi prin opţiune. Doar câţiva dintre ei au avut şi cariere militare importante, precum fiul întemeietorul hergheliilor imperiale din Bucovina, sublocotenentul de cavalerie Cavallar, personaj admirabil, căruia Johann Polek i-a dedicat studiul „Începuturile hergheliei de stat de la Rădăuți”[1], pe care îl reproduc, parţial, în notele de la subsol.

Admirabilă este, în acelaşi domeniu al remontei, şi cariera lui Stephan von Mikuli, ulterior Ritter (cavaler), decorat de Împărat cu Ordinul Franz Jozeph, deşi s-a retras din armată, renunţând şi la grad, la fel ca şi alţi mari proprietari de pământuri în Bucovina, precum românul Ioan Romaşcan sau armenii Petru şi Teodor Dobrowolsky von Buchenthal, feciorii latifundiarului din Toporăuţi (Toporowitz in der Bukowina), neam din care se va trage şi compozitorul Constantin von Buchenthal, autorul „Imnului Junimii”, printre altele, horă stilizată, care s-a cântat, în 28 Noiembrie 1918, la Cernăuţi, drept „horă a Unirii”.

Importantă a fost, doar din punctul de vedere militar, cariera lui Petru de Petrovici, fiul evaluatorului din Bosanci, care avea să ajungă colonel în Armata Imperială, la doar 45 de ani. Din păcate, a murit, la Viena, doi ani mai târziu.

În general, românii, inclusiv cei din Bucovina, din Iaşi (Dimitrie Rosetti, de pildă) sau din Bucureşti, nu erau interesaţi de cariere militare, ci de ingineria în sine, cunoştinţele armei de geniu însemnând ştiinţa de a face drumuri, poduri, cetăţi, locuinţe, arme etc., ştiinţă pe care ei, românii, aveau să o folosească în beneficiul propriilor lor moşii şi, indirect, a provinciilor în care se aflau aceste proprietăţi. Dar materialul acesta l-am lucrat din alte motive, acelea ale nevoii de a atenţiona că nu există o bază de date serioasă, inclusiv ale „istoriei mici, care dă măreţie istoriei mari”, cum scria Iorga în prefaţa unei lucrări a lui Ilie Corfus, care să ne ajute în căutările de sine pe care le întreprind unii dintre noi, inclusiv prin documentarea şi scrierea unor monografii, întotdeauna incomplete şi fabulate pe baza închipuirilor locale, care ne ţin loc de istorie.

În lista de mai jos, în care anii sunt cei ai intrării în Akademie a tinerilor din trecutul bucovinean, am folosit lucrarea monografică a lui Friedrich Gatti[2], dedicată Academiei de Inginerie Militară din Viena, cu scopul premeditat de a proba că există surse de informare mult mai multe şi mai temeinice în memoria străinilor, decât în memoria românilor.

1798:

Wilhelm von Lebzelter, născut la Cernăuţi, în 19 iulie 1787, fratele lui Heinrich von Lebzelter, născut la Cluj, în 26 noiembrie 1785. Din 1 septembrie 1805, cadet în Corpul Inginerilor Wilhelm Freiherr von Lebzelter (p. 637).

Franz Rosmark von Treu, născut, în 3 decembrie 1785, la Siret, în Bucovina. Tatăl este maior. A absolvit în 24 iunie 1801.

1802:

Joseph Baron Cavallar, fiul maiorului de cavalerie Cavallar, care a fost însărcinat, pe când era locotenent, de Iosif II, cu organizarea hergheliilor imperiale din Bucovina, născut în 8 aprilie 1787, la Văşcăuţi (Waskowetz), în Bucovina, unde se afla sediul Comandamentului General al Hergheliilor Imperiale, până în 1812, când departamentul se mută la Rădăuţi, iar iar Cavallar s-a retras din armată „aidoma unui mareșal încărcat de glorie pe câmpul de luptă”. Joseph Baron Cavallar a absolvit Akademia în 1 martie 1803.

Franz Karussi, născut în Istensegis (corect Istensegirts, adică Ţibeni), în Bucovina, fiul adoptiv al lui von Janicki. A absolvit în 27 martie 1805.

1805:

Joseph von Woroniecki, născut în 8 ianuarie 1791 în Cernăuţi. Tatăl este maior. A absolvit în 21 septembrie 1806 (dar este trecut pe lista anului 1805).

1813:

Ignaz Chevalier Ruiz de Roxas, născut în 21 ianuarie 1802, la Suceava. Tatăl era infanterist. A absolvit în 9 august 1920 şi a fost angajat cadet în Regimentul Nr. 15 de Infanterie Zach.

1814:

Peter Dobrowolsky von Buchenthal, născut în 26 iunie 1803 la Toporăuţi (Toporowitz in der Bukowina). Tatăl este mare moşier. A absolvit în 5 martie 1817.

Theodor Dobrowolsky von Buchenthal, născut în 21 ianuarie 1802, la Toporăuţi, fratele lui Peter. A fost trimis acasă, de Direcţia Academiei, în 30 ianuarie 1819. Nu sunt alte precizări pentru această exmatriculare.

1823:

Johann Edler von Romaszkan, deci Ioan nobil Romaşcan, născut în 23 octombrie 1809 la Ispas, în Bucovina. Tatăl este mare moşier. A absolvit în 11 octombrie 1828, când a fost repartizat stegar în Regimentul Nr. 48 de Infanterie Gollner.

Eduard Ritter von Schönfeld, născut în 24 martie 1809 Cernăuţi. Tatăl este judecător cezaro-crăiesc. A absolvit în 4 ianuarie 1825.

1825:

Ernst Wurescht, născut în 5 aprilie 1811, la Cernăuţi. Tatăl este ofiţer. A absolvit în 29 august 1826.

1833:

Peter von Petrowicz (Petru de Petrovici), născut în 6 aprilie 1820 la Bosanci, în Bucovina. Tatăl său a fost evaluator. Înscris la Academia imperială de Inginerie şi Tehnică Militară din Viena, în 3 octombrie 1833, cu o soldă de 430 florini; din 9 martie 1839, sublocotenent în Regimentul Nr. 24 de Infanterie Lucca. Petrowicz a murit în 1867, când avea gradul de colonel în acelaşi regiment, la Viena

1838:

Johann von Wartereseiewicz, născut în 1 septembrie 1828, la Zastavna, în Bucovina. Tatăl este mare proprietar de pământ (armean). A absolvit în 22 septembrie 1845, când a fost repartizat, cu grad de locotenent, în Regimentul Nr. 10 Husari Preuszen. A renunţat la cariera militară şi la gradul de locotenent în 1846.

1844:

Stephan von Mikuli, născut în 20 mai 1832, la Cernăuţi: Tatăl este mare proprietar de pământ. Din 31 martie 1848, devenit cavaler de (Ritter von) Mikuli. Din octombrie 1847, cadet în Regimentul Nr. 10 Husari Preuszen, cu comandamentul în Ungaria. S-a retras la moşia sa de la Rohozna, în Bucovina. A fost primar al Cernăuţilor, membru a mai multor asociaţii şi, timp de 35 de ani, preşedinte al Comisiei imperiale pentru creşterea cailor de rasă, fiind decorat, în 1877, de Împărat cu Ordinul Franz Joseph.

1847:

Theophil Czaikowski, născut în 31 august 1834, la Cernăuţi. Tatăl este moşier. A absolvit în 19 decembrie 1850.

Ostaşi austrieci

[1] Conform unui studiu al lui Johann Polek. „Începuturile hergheliei de stat de la Rădăuți”, problema înființă unei astfel de instituții s-a pus după încheierea Războiul de șapte ani, când s-a constatat că nu era ușor de a acoperi necesarul anual de cai pentru armată, cei crescuți de țărani și care puteau fi rechiziționați sau cumpărați, fiind pur și simplu inutili. În 1774, fuseseră cumpărați 529 cai de remontă, de la evreul galițian Isaak Hirschl pentru Regimentul de cavalerie Kaiser Joseph II (Regimentul 6, în 1890), plătindu-se 15.000 de florini vienezi, dar două regimente austriece de cavalerie, care staționau în Italia, aveau nevoie de 2.000 de cai, care nu puteau fi procurați lesne de pe piață. Împăratul Joseph II îl însărcinase pe sublocotenentul Cavallar, pe care îl recomandau abilităților sale speciale, precum și cunoștințelor sale despre zonele bogate în cai, dar și el a livrat, în 1774, doar 766, iar în 1775, doar 871 de cai de remontă, necesari regimentelor de cavalerie. Prețul de cumpărare a cailor era relativ mic, în anul 1774, de 56 de florini, iar în 1775, de 55, iar în aceste condiții Cavallar a fost numit căpitan de cavalerie și trimis în Kabarda, ținut de pe versantul nordic al Caucazului, ca să procure armăsari buni, care au fost trimiși, în 1776, în Bucovina pentru a fi încrucișați cu rase de cai mari. În 1776, în Bucovina existau, în hergheliile împărătești, 539 de cai, 132 la Siret, 107 la Cuciurul Mare, 66 la Iurcăuți, 66 la Tereblecea, 64 la Sadagura, 54 la Volovăț și Sucevița și 50 la Frătăuți.

În 1777, pe la mijlocul lunii noiembrie, Cavallar a plecat, de-a lungul văii Siretului, în satele Cerepcăuți și Stârcea, unde construit ocoale acoperite și a adăpostit în ele caii, în părți aproape egale (în Cerepcăuți, 229 cai de remontă și 23 cai de tracțiune, iar în Stârcea 229 cai de remontă și 22 cai pe povară); de întreținerea acestor cai se ocupau câte un caporal, un fruntaș, 16 ostași și 16 slujitori; el însuși și-a luat locuință în orașul din apropiere, Siret. Spera ca, până în 1778, să obțină calul de cavalerie ușoară. În raportul său din 31 decembrie 1777, Cavallar promitea Comandamentului General câte o livrare anuală, în care includea și importuri din Rusia și din Moldova, de câte 1.500 de cai, ceea ce împăratul Joseph II nu a aprobat.

În timpul prezenței sale la Viena, în 1778, Cavallar a lucrat un nou plan de remontă, în care recomanda să se cumpere armăsari de rasă, și după obținerea unor rase eficiente, prin încrucișări, să se facă livrări anuale de 1300-1400 cai. Pentru herghliile împărătești din Bucovina, el solicita un comandant, trei locotenenți majorori, trei sergenți, trei furieri, trei cosași, trei fierari, trei potcovari și 24 slujitori. Aceștia purtau, la început, uniformele regimentelor din care făceau parte. Era necesar și un buget de urgență, în care să se prevadă cheltuielile pentru furajarea cailor și celelalte cheltuieli, iclusiv pentru procurarea unui număr de cai buni (iepe) din Podolia, Pocuția și Bucovina, ceea ce împăratul a încuviințat prin decret imperial.

În 3 aprilie 1778, cu fondurile necesare la dispoziție, Cavallar a părăsit Viena. Cum piedicile și dificultățile erau multe, inclusiv cele privind subordonarea, Cavallar a solicitat, în 11 iunie, libertate de decizie. Se stabilise, recent, la Coțmam îl lunile iulie și august 1778 a primit o parte din personalul pe care îl solicitase și în bună parte cele necesare pentru organizarea hergheliilor. De asemenea, au sosit în Bucovina, în ianuarie 1779, și membrii personalului solicitat, adică un comandant, doi călăreți, doi locotenenți majori, doi maieștri, opt fierari, 26 slujitori, 309 de oameni obișnuiți și 40 țărani, deci un total de 384 oameni. Numărul de cai, în acel moment, era de 648 de exemplare, din care 512 de remontă și 136 cai de tracțiune. Suprapunerile de costuri, datorate procurării de cai de remontă din regiuni diferite, nu erau în favoarea comenzii de remontă, căci, în viitor, cheltuielile lui Cavallar ar fi fost mult mai mari, în timp de pace, decât în timpul războiului.

Un alt pericol a amenința echipa de remontă a lui Cavallar din partea administrației Bucovinei, aflată la dispoziția zelului pentru bine a generalului Karl Freiherr v. Enzenberg, care vedea, în aplicarea proiectelor lui Cavallar, nu numai ca o instituție care apasă puternic populația bucoviniană, exprimând, în repetate rânduri, opinia că Bucovina nu are un flux organizat de fânețe și de pășuni, propice dezvoltării unor herghelii împărătești. Cavallar a încercat să contracareze aceste atacuri, atacând utilizarea scăzută a populației în reconstrucție și subliniind importanța imigrației din Galiția. Cu toate acestea, Cavallar nu ar fi avut câștig de cauză, dacă nu i-ar fi venit ajutor din altă parte. Tocmai se dovedise că regimentele din Ungaria și din Transilvania erau incapabile să-și asigure numărul necesar de cai prin cumpărarea lor. Prin urmare, împăratul Iosif al II-lea a aprobat moțiunea Consiliului de Război, privind extinderea a trei dintre hergheliile de remontă existente, la 14 octombrie 1780, în Ungaria și Transilvania (două pentru Ungaria și una în Transilvania), precum și cea din Galiția, „deocamdată“ achiziție recentă, care „rămâne sub supravegherea căpitanului Cavallar”, dar de îndată ce „nu nu o vor mai permite circumstanțele în Bucovina, Consiliul de remontă“ va fi mutat în Galiția, sub supravegherea căpitanului Cavallar care „cunoaște deja zonele locale, piețe și alte circumstanțe, de cu mult timp în urmă”.

Comandamentul General, în acord cu Cavallar, a propus aprobarea propunerii acestuia pentru creșterea celor 246 cai (în cea mai mare parte, ai Regimentului 2 Garnizoană) și 182 de cai utilitari. Pentru a se adapta caii, a aprobat zidirea unor ocoale, pentru câte 300 de cai, la Băișești, Boian și Frătăuți, și a unui grajd pentru 100 de cai, împreună cu un sediu al comandantului, la Vașcăuți. În 31 octobrie 1781, pentru merite în organizarea hergheliilor împărătești, Cavallar avea să fie înaintat la gradul de maior „cu leafă întreagă”. Proliferarea rapidă a calului, produs în noile herghelii, a făcut ca, în anul 1792, Comandamentul să fie mutat, de la Vășcăuți, la Frătăuți (cunoscut și ca Rădăuți), aparținând Fondului Religionar. În 1812, sediul departamentului din Vășcăuți s-a mutat cu totul la Rădăuți, iar Cavallar s-a retras din armată „aidoma unui mareșal încărcat de glorie pe câmpul de luptă”.

[2] Gatti, Friedrich, Geschichte der k. k. Ingenieur- und k. k. Genie-Akademie / 1717-1869, Wien 1901

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Mar 29

1930, iulie 10: Ce s-a petrecut la Suceava

De la Ministerul de Interne se comunică: La Suceava, întrunirea anunțată în contra cametei n-a mai avut loc. S-au strâns peste 2.000 țărani, care au stat aproape toată ziua. Au fost vociferări, fără incidente sângeroase. În cele din urmă, țăranii s-au răspândit, în prezent este liniște. Poliția a fost tot timpul la fața locului, luând măsuri contra tulburătorilor. / După rapoartele primite de autoritățile centrale, s-au făcut ieri, în Suceava, 35 de arestări. Parchetul de Suceava, căruia i-au fost deferiți cei arestați, în frunte cu dl colonel Neculcea, conduce cercetările” (Gazeta Transilvaniei, Anul XCIII, nr. 72, duminică 13 iulie 1930, p. 2).

1930: „Situația în Bucovina. Expozeul făcut presei de secretarul general de la interne. După cum se știe, îndată după primele agitații din Bucovina, guvernul a trimis la fața locului, pentru potolirea spiritelor, pe dl prof. Victor Cădere, secretarul general al Ministerului de Interne. Întors în Capitală, dl Victor Cădere, după ce a prezentat Suveranului și guvernului concluxiile anchetei făcută în Bucovina, a făcut sâmbătă, după-amiază, la orele 5, următorul expozeu reprezentanților presei:

Ce s-a petrecut la Suceava. Evenimentele din ziua de joi 10 iulie din Suceava și din unele comune din județ au fost, în adevăr, de natură a provoca anumite măsuri pentru restabilirea ordinii, cu toată energia și tactul cerute de împrejurări. Înainte de orice, tebuia o acțiune de coordonare și depline puteri pentru a rezolva pe loc această problemă. Iată în ce condiții și cu ce misiune am plecat la Suceava, unde am ajuns duminică 13 iulie. Am găsit acolo o stare de spirite îngrijorătoare, la care au contribuit cauze de ordin general, altele speciale regiunii. Aceste cauze vă sunt deja cunoscute.

Vina băncilor. Scăderea prețului cerealelor și a vitelor este o consecință a independenței economice și o chestiune de piață internațională. Dar nu s-au explicat la timp aceste fenomene țărănimii, pentru a o feri de angajamente onoroase față de bănci. Din contra, cunosc bănci care au îndemnat pe țărani să ia bani cu împrumut peste nevoile lor. S-au luat procente mari, uzurare, este adevărat; s-au admis cheltuieli de executare mari, disproporționate cu datoriile urmărite. Apoi nici chestiunile locale, ca: morăritul, ravagiile produse de inundații, taxele percepute pentru serviciile religioase obligatorii, administrația fondului religionar etc. nu erau tratate cu omenie și din punct de vedere al solidarității sociale. Încasarea impozitelor se făcea fără nici o îngăduință; situația, în special a fostului județ Suceava (cuprindea satele de lângă granița Bucovinei și avea capitala la Fălticeni; şi mai era şi bucata de judeţ Dorohoi – n. n.), ca județ de graniță, care avea avantajele sale în trecut (contrabanda tolerată, între Plopeni și Bosanci, pe la Rateșul lui Țînțar – n. n.), n-a fost nici ea ținută în seamă.

În ce constă curentul antisemit. Există un curent antisemit, continuă dl V. Cădere, dar în mod evident nu aceasta a fost cauza esențială a dezordinilor din Suceava, Bălăceana etc. Mai puternică a fost agitația dusă de colonelul Neculcea; mai sunt diverși agitatori ocazionali, precum și profesioniști ai partidelor de opoziție, care au înțeles de a menține o stare de neliniște. La capătul acestor agitații apare, mai întotdeauna, agentul anonim, cu idei de luptă conform tacticii comuniste. Iar unii parlamentari, pare-se dintr-o tradiție locală, nu s-au ocupat activ de circumscripțiile lor. În unele părți, administrația a fost excedată.

Rezultatele unei bune propagande la sate. Am luat contact direct cu satele, pentru a le câștiga încrederea, pentru a le asculta plângerile. Țărănimea din Bucovina este o populație mândră, demnă, conștientă de tradiția ei. Aceasta mi-a ușurat mult sarcina restabilirii respectului de autoritate. A fost tutelată excesiv de fosta administrație austriacă. Acum, când administrația românească a introdus mai multe libertăți, lasă însă de dorit în ceea ce privește remedierea tuturor greutăților, mult mai mari și mai numeroase, pe care le are de învins. Dar cine poate inventa, azi, ceea ce ani și ani de tradiție formase altădată?

Mentalitatea populației bucovinene. Populația țărănească are un respect nemărginit față de cuvântul dat. Aceasta explică de ce n-a reacționat, până acum, individual contra cazurilor de cămătărie excesivă. Puteam să-i îndemn a-și călca cuvântul? Fiecare se va conduce, pe viitor, conform legii, care îl apără, și conform conștiinței sale. Am crdința că, dacă lucrurile s-au liniștit, este că elementele sănătoase din sate s-au trezit în fața unei primejdii mai mari și mai periculoase decât suferințele actuale. Mai mult decât oricând, tineretul trebuie supravegheat: școala și familia să-și facă datoria.

Măsurile luate de guvern. Am luat unele măsuri pe loc – cu morarii, cu bancherii, cu înlăturarea elementelor abuzive din administrația locală. Altele au fost luate de guvern. Dl ministru de interne a dispus întărirea autorităților, curmarea oricărui abuz, stârpirea agitațiilor, dar și a alarmiștilor. Ar fi de dorit chiar să nu se mai facă, în unele ziare, campanie excesivă, căci pe această cale se face școala anarhiei. Dl ministru de Justiție a trimis deja anchete la fața locului și a luat măsuri de redresare a autorității judecătorești. Dl ministru de Finanțe a trimis la fața locului pe dl subsecretar de Stat Pompiliu Ioanițescu, să procedeze la remediere conform împrejurărilor locale – și multe măsuri bune au fost deja luate. Deci, răbdare și liniște. Cu aceasta m-am despărțit de populația din județul în care am lucrat 10 zile.

Cum se poate obține spiritul de ordine. La întrebarea cum a reușit să prevină turburările proiectate, dl. V. Cădere răspunde: „Cu sânge rece și tact. Înțelegerea nevoilor este și o chestiune de suflet. Nu m-am dus acolo cu gândul de a uza de mijloace, decât în cea mai extremă limită, care n-a fost atinsă; probă ceea ce s-a putut realiza prin o muncă încordată. Țin să mulțumesc colaboratorilor mei ocazionali, dlui procuror general Alexandru, Inspector general administrativ Miloteanu, Inspector general Dimitrescu, organelor lor în subordine, dar mai ales domnului general Gavrilescu și subalternilor săi pentru concursul neprețuit ce mi-au dat zi și noapte. Presa, care a făcut reportagii la fața locului, a dovedit multă obiectivitate. Mulțumesc, deci, tuturor celor care au examinat liniștit și fără patimă evenimentele petrecute. Doresc ca, pe viitor, aceiași bună colaborare să continue, pentru liniștirea spiritelor în țară”. Cu aceste cuvinte a terminat dl profesor Cădere declarațiunile sale.

În Bucovina există o lege a cametei. Întrebat de ziariști asupra ravagiilor provocate de camătă în Bucovina, dl Cădere răspunde: „Astăzi, camăta a ajuns un scandal în Bucovina. Chiar băncile cu scont la Banca Națională percep dobânzi nepermise. Totul se explică când veți ști că într-un orășel ca Suceava sunt nu mai puțin de 20 de bănci, fiecare cu consiliile lor de administrație, directori, pradirectori etc. și cheltuielile respective” (Gazeta Transilvaniei, Anul XCIII, nr. 79, miercuri 30 iulie 1930, p. 4).

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Mar 26