Dragusanul - Blog - Part 982

Ar exista un primar pentru Suceava

Ionuţ Dan Adomniţei

Ionuţ Dan Adomniţei

*

Când PNL a anunţat, pe la jumătatea lunii ianuarie, candidatura, la Primăria Sucevei, a domnului Ioan Bălan, începusem să sper într-o schimbare. Ioan Bălan fusese, ca deputat, membru al Comisiei de supraveghere a SRI, calitate pe care nu o dobândeşti, decât după o verificare temeinică şi doar în condiţiile în care nu ai nici o tară, care să te facă şantajabil. Din păcate, PNL, în care Gorghiu trage “cea”, iar Blaga “hăis”, e la cheremul lui Ion Lungu, e o gaşcă de doi bani, la care cumetrismul e tare şi indestructibil.

*

În aceste condiţii, m-am întrebat, ca tot suceveanul: eu cu cine votez? Cu candidatul PSD, care, mai mult ca sigur, va fi doctorul Brădăţan? Cu Marian Andronache, om onest şi cu experienţă, dar care poartă stigmatul “inimii” (“mărul” era acru) lui Băsescu? Cu ăla, tot din PNL, dar redistribuibil, care calcula, la teve, cât înseamnă 30 % din bugetul primăriei pe patru ani, arătând cu degetul, cică, spre un contracandidat, dar privindu-se în oglindă? Aş!

*

Un candidat bun tânăr, profesionist excelent, harnic, experimentat şi cu un bun-simţ înnăscut, pe care îl apreciază şi puterea, şi opoziţia judeţeană, ar fi actualul administrator al judeţului, domnul Ionuţ Dan Adomniţei. Numai că PSD, care ar putea să-l propună drept candidat, este, ca întotdeauna, un partid sclerozat, şi mai osificat în încumetriri decât PNL. Aşa că Ionuţ Dan Adomniţei nu are nici o şansă de a candida şi nici nu cred că îşi doreşte asta.

*

O soluţie ar exista, totuşi: să încerce să-l convingă prietenii lui (din păcate, nu mă număr printre ei) să accepte o candidatură la Primăria Sucevei, în condiţiile în care s-ar constitui, pe net, un grup mare şi dinamic de susţinători suceveni. Cred că, dacă l-aţi cunoaşte (împreună, putem afla şi laptele prunciei), aţi putea impune târgului ăstuia un viitor. În fond, asta am cerut toţi, după “Colectiv”: oameni noi, tineri şi competenţi, pentru ca, în final, neavând de ales, să ne mulţumim tot cu pomenile de sarmale ale lui Ion Lungu. Până nu vom înţelege că avem dreptul la demnitatea de a ne asigura singuri tot ceea ce dorim, şi nu de a ne lăsa umiliţi cu găluştele parveniţilor, noi nu avem nici o şansă. Păcat!


Trecutul, prezentul şi viitorul Sucevei!

Trecutul prezentul si viitorul Sucevei

*

Fiindcă ăsta e poporul

urbei, vechi, patriarhale,

iarăşi pute viitorul

a pomană de sarmale!


Bucovina: Harta cântecului naţional

A 02

*

Chiar dacă ştiu, din start, că Beldiman Covaşă nu va fi de acord şi o să se dea de ceasul morţii să îmi obţină încă un avertisment, am hotărât să alcăuiesc o hartă a cântecului naţional din judeţul Suceava. Sat cu sat, cântec cu cântec. Să se ştie ce se cânta, acum 110-150 de ani, la Corlata sau la Calafindeşti, de pildă – că să menţionez nişte localităţi care au şi primari.

*

Cred că, până luni, voi izbuti să grupez, pe sate cu tradiţii muzicale atestate, copiile partiturilor lui Alexandru Voievidca, ca să-mi rămână timp, până în ultima zi de concediu (24 februarie), să termin şi cartea “Bucovina şi suferinţele ei / 1914-1918”, toate acestea însemnând, împreună cu recuperarea “Se naşte Dumnezeu”, de Vasile Gherasim, şi cu “Bucovina, între Holocaust şi Eroism Umanitar”, cercetare pe care o lucrez, doar în concediul de odihnă, împreună cu Menachem Falek, nişte chestii particulare, desigur, pentru că slujirea culturii şi a memoriei nu mai ţine de cultura judeţeană, de când s-a implicat plenar autocratul Beldiman Covaşă.

*

După aceea, în timpul nostru liber şi dovedit ca liber, plănuiesc să-i adun, iarăşi, pe Petrică Oloieru, Răzvan Mitoceanu şi Dănuţ Lungu, ca să ne punem pe fonotecat, dar, de data asta, cu interpretare instrumentală mai amplă. Vom face, unul după altul, în câteva luni (ar merge mai repede, dacă ne-am lua lefurile pentru a sluji cultura, dar asta e: Beldiman Covaşă e mai dihai decât Stalin!), CD-uri de genul: “Cântece naţionale din Grăniceşti”, “Cântece naţionale din Vicovu de Sus”, “Cântece naţionale din Frătăuţi” şi aşa mai departe, valorificând şi piese instrumentale, dar şi piese şi cu zicălaşi. Folclorul nu ne interesează, aşa că ne-om strădui doar pentru cântecele naţionale româneşti din Bucovina.

*

După aceea, om vedea. Unele localităţi vor dori să le ajutăm în aducerea în contemporaneitate a cântecelor naţionale cu care au petrecut vremuirile străbunii lor. Şi le vom sta la dispoziţie, dar în afara programului 8-16,30 de tăiat frunze la javre decizionale, după directiva lui Beldiman Covaşă, mândrul satrap androgin al culturii sucevene.

*

Cine-s Beldiman şi Covaşă? Nimeni, dar încă n-au băgat de seamă.


Lăsaţi orice speranţă voi, cei ce locuiţi aici!

Caricatura de Ion Dragusanul triplata

*

Penibilul cuplu “naţional” Gorghiu-Blaga şi-a scuturat PNL de cloşcă năpârlită şi a decis: Suceava rămâne preLIPKA baronului Ion Lungu! Pentru Gorghiu-Blaga nu contează depersonalizarea, ba chiar imbecilizarea acestui oraş, pentru ei nu contează că devastatorul de spaţii verzi, bogătoiul Ion Lungu, stă cu fundul în două luntrii şi că, aşa cum i-a mai trădat, îi va mai trăda de atâtea ori, de câte interesele feudei LUBEST o vor cere (pentru cei care nu ştiu, LUBEST, adică “Lungu e cel mai bun”, e mai mult decât firma lui Lungu, e însăşi titulatura bietei ţărişoare care i-a fost dată plocon şi care, din 30 martie 1392, s-a numit, cu întreruperi, Bucovina).

*

Sinistrul Dragnea, fără să-i mai PSD o alternativă pe eşichierul politicii româneşti, e pe cale să-şi asasineze gruparea politică şutită lui Ponta (dacă Ponta nu l-a lăsat “să moară”!), punând biciul legislativ pe Facebook, forţă liberă, dinamică şi conştientă, care, în legitimă apărare, va riposta cum a mai făcut-o. Indirect, ba chiar pervers, şi sinistrul Dragnea a decis: Suceava rămâne preLIPKA baronului Ion Lungu!

*

Încă patru ani, la cheremul lui Ion Lungu. Nu-mi fac speranţe că bieţii umiliţi cu găluşte vor avea demnitatea de a-şi dori să-şi facă singuri sarmale, dacă le vine pofta, şi să nu mai fie umiliţi de bogătoiul Ion Lungu. Nu, sucevenii nu îşi vor revendica niciodată ceea ce ar trebui să le aparţină: Suceava. Deci, încă patru ani în “raiul” lui Lungu. Atât mai am până la pensionare, apoi, când şi ultimul copac din Suceava va fi doborât, când şi ultimul fir de iarbă din oraş va fi strivit de sarcofagul de beton al lui Lungu, am să plec, pentru totdeauna, în Ardeal. Fără să întorc, vreodată, capul, precum nevasta lui Lot. În fond, Bucovina, pe care am iubit-o şi o voi iubi veşnic, nu mai există.

*

Eu o să plec, odată cu ultimul copac doborât şi cu ultimul fir de iarbă strivit de betoane. Dar dumneavoastră? Dumneavoastră, după povaţa lui Dante, lăsaţi orice speranţă, dacă locuiţi şi veţi rămâne aici şi după aceea…

*

Cariacatura de Ion Dragusanul 2 c


Un desen mai vechi pentru o temă la zi

Caricatura de Ion Dragusanul

*

Am găsit desenul acesta pe când căutam altceva. Nu îmi mai amintesc în care anume an l-am făcut, dar văd că rămâne actual în spaţiul românesc. Aha, încep să identific, după partidele din litera din afara legii, că am făcut desenul după ce-l cunoscusem pe Traian Băsescu, prin 1997, când îi dăruisem şi o antologie de epigramă. Până atunci, doar eu îl simpatizam prin judeţul ăsta, poreclindu-l “Piratul”, dar m-am lecuit definitiv de simpatie, cunoscându-l. A fost amabil, pontos, prietenos, dar cumplit de rudimentar. Cum mai trec vremurile, oameni buni,şi cum curge totul, ducând pe unde uşurătăţile!


Pagina 982 din 1,488« Prima...102030...980981982983984...9901,0001,010...Ultima »