şi iar e primăvară: a câta oară? şi?
*
atunci un suflet îşi aflase trup
uitând aproape totul despre sine,
dar asculta cum stele se rup
ca să urmeze omeneşti destine
în care totu-ncepe minunat
şi nu dă semne că s-ar mai produce
în mult prea-ndepărtatul scăpătat
noi pironiri de suflete pe cruce,
*
paharu-i plin şi vinu-i cu buchet
de cosmice-ntâmplări şi de mister
şi timpul e o apă ce curge mai încet
doar ca să îi arate potecile spre cer,
apoi se-aude timpul, în pulsu-i ostenit
scrâşneşte galaxia şi îşi arată colţii,
iar sufletul în trupu-i se pipăie grăbit
şi zvârle cu litanii spre necuprinsul bolţii
*
în semn că-i este teamă, că trupul e cătuşă,
că-a obosit să-l ducă tot înspre-o altă zi
sperând că va deschide spre ce a fost o uşă;
şi iar pe primăvară: a câta oară? şi?
