Cântecul naţional în Bucovina: Sfântu Ilie

Sfântu Ilie, „ţinutul dealurilor rostogolite-n neorânduială, dealuri blânde, rotunde, învelite cu veselă iarbă tânără. E moşia mănăstirii de odinioară a Sfântului Ilie, deci face parte din fondul religionar şi, fireşte, acesta l-a arendat Evreilor, cari aici sunt totul. Ţărani zdraveni, înceţi, tăcuţi ară pentru domnul lor de astăzi, care a înlocuit cu burta, ochelarii şi ifosul său pe Domnul cel vechi de acolo, din cetate, pentru care se ara cu sabia şi se secera cu gloria” (Nicolae Iorga, 1904). Mai bine de jumătate dintre săteni proveneau din Galiţia, iar ceilalţi erau fie secui din Scaune, fie români din ţinutul Bistriţei şi Năsăudului, dar toată lumea vorbea româneşte, şi din pricina vecinătăţii cu Suceava, care avea un iarmaroc celebru, în care puteai face afaceri doar dacă vorbeai limba străveche a locului.

La Sfântu Ilie exista un lăutar celebru, Ioan Popovici, care cânta „cu pistonu”, în 1908, deşi nu fusese „la catane”, având doar 21 de ani, dar probabil că moştenea pasiunea şi ştiinţa de a cânta „la alămuri, precum nemţii” (Grigorovitza), de la vreo rubedenie, care slujise în Regimentul 41 Infanterie din Cernăuţi şi deprinsese meşteşugul interpretării melodiilor la trompetă.