*
De la Iaşi, unde Liga (Culturală – n. n.) îşi ţinuse congresul, în mijlocul unor serbări înălţător de paşnice, 38 de excursionişti, în frunte cu dl Iorga, au plecat la Suceava, pentru vizitarea monumentelor istorice. Era un semn de adâncă evlavie, pe care micul grup de cărturari români încerca s-o ducă în vechea capitală a Moldovei şi s-o închine, în numele unui popor întreg, sfintelor morminte şi umbre de acolo.
*
Dar, în gara Iţcani, la graniţa Bucovinei, excursioniştii au fost siliţi să-şi întrerupă drumul. Conducătorul lor, dl Iorga, a primit un decret, prin care i se spunea că este expulzat, pentru totdeauna, din toate regatele şi ţările reprezentate în camera austriacă. Ca să se ştie, adăugăm, că decretul de expulzare, iscălit de prefectul Sucevei, dl Tarangul – ce grozavă pedeapsă pentru un român! (Aiurea! După Unire, „nobilul de Valea Uţei” avea să se bucure de toate onorurile româneşti, după cum prorocea Iorga, în caietul său cu memorii – n. n.) – este dat, scurt şi fără explicaţii, „din motive de ordine publică”…
*
Trebuie să ne oprim, un moment, în faţa acestui caz unic. Nu ne aducem aminte de vreun păcat al dlui Iorga, prin care să fie meritat osânda asta neobişnuit de aspră şi de nedreaptă. După propria mărturisire, dl Iorga a vizitat, de patru ori, Bucovina, îndemnat de setea bărbatului de ştiinţă de a cunoaşte o ţărişoară plină de amintiri istorice şi de căldura sufletului larg, care nu uită, nici pe pământul României libere, de durerile fraţilor, supuşi unei stăpâniri străine şi vitrege. Domnia sa nu a trecut, prin urmare, graniţele pentru ca să instige şi să răstoarne acea „ordine publică”, de care vorbeşte decretul, şi nu a săvârşit nici un act de trădare, prin care să-şi atragă mânia legilor şi a guvernului austriac.
*
Deci, măsurile de represiune, îndreptate împotriva domniei sale, nu se pot adresa „criminalului” Iorga, ci ele se adresează învăţatului din Bucureşti şi idealului mare de cultură, pe care acest învăţat o seamănă, din belşug, pe pământul României, ca să răsară pentru românii de pretutindeni. Iată de ce este, pentru noi, şi trebuie să fie, pentru orişicine, o surprindere expulzarea domnului Iorga. Nu ştim să se mai fi expulzat, de pe teritoriul Austriei, un învăţat străin, care, în ţara lui, se luptă cu sfinţenie pentru idealuri curate de cultură. Nu ştim să mai fi fost expulzat, din Austria ori de altundeva, un învăţat român, care, acasă, la el, se jertfeşte pentru ştiinţa şi literatura naţională.
*
Cazul domnului Iorga e fără precedent şi e cu atât mai dureros, că el porneşte din Bucovina, ţara care, până acum o sută de ani, era stăpânită de voievozi români, şi astăzi ea este locuită şi susţinută, în mare parte, de fraţi de-ai noştri. Până acum, Austria se lăuda, pe toate cărările, cu liberalismul său. Se lăuda, faţă de România, că nu este alt popor mai ocrotit în imperiu, decât românii din Bucovina. Şi acum i se interzice intrarea, în această ţară, unui profesor român, celui mai autorizat reprezentant al culturii naţionale româneşti de astăzi. Li se interzice românilor bucovineni contactul cu fraţii lor de peste hotare.
*
Studenţii români din Cernăuţi sunt persecutaţi de autorităţile austriece, pentru că au cutezat să se ducă Ia congresul Ligii, de la Iaşi. Pentru catedra de istorie românească, la Universitatea din Cernăuţi, e numit un profesor rutean… Asta este mult trâmbiţata dragoste şi îngrijire părintească, cu care se laudă Austria faţă de fraţii noştri bucovineni? Ţinuta asta duşmănoasă a guvernului din Viena şi a organelor sale din Bucovina ne surprinde şi ne doare. Ne surprinde, pentru că, acum, nu de mult, deputaţii români din această ţărişoară şi, cu ei, întreg poporul, legându-şi soarta lor de soarta germanilor din monarhie, au intrat şi s-au contopit cu cel mai puternic partid. Şi acest partid, al domnului Lueger, care stăpâneşte astăzi toată Austria, care are în mână toată puterea, ştiam că are şi cele mai pronunţate simpatii pentru noi, românii.
*
Expulzarea domnului Iorga, expulzarea culturii româneşti din Bucovina este o dovadă de simpatie? Ne doare gestul acesta – vai, atât de nedelicat! – când ne gândim la nădejdile pe care le-am pus noi, românii din Ungaria, în Viena, în prietenia de care suntem asiguraţi de acolo, în domnul Lueger, căruia, ori de câte ori s-ar duce la Bucureşti, i s-ar pregăti cea mai călduroasă primire. Dar mai este un moment, pe care nu-l putem trece cu vederea. Aşa ştim, că Austria şi România sunt legate, astăzi, printr-o prietenie strânsă. S-a spus asta, în nenumărate rânduri. O dovadă ne sunt desele întâlniri între membrii celor două familii domnitoare, o dovadă vie ne este călătoria apropiată a prinţului de coroană Francisc Ferdinand la Sinaia. Aşa se pecetluieşte legătura asta, care se zice sinceră, dacă una dintre cele două ţări aliate şi prietene se amestecă, fără drept, şi pălmuieşte năzuinţele culturale ale unui neam întreg? Căci, să se ştie, goana ce se îndreaptă, acum, împotriva domnului Iorga, o simţim noi, cu toţii.
*
Domnul Iorga este nu numai un profesor de universitate, nu numai un publicist cu simpatii şi antipatii, ca toţi luptătorii fără şovăire, ci domnia sa reprezintă, azi, un curent, un ideal strălucitor, adânc înrădăcinat în sufletele noastre. Şi, prin prigonirea domniei sale, noi credem, simţim că suntem noi, românii, prigoniţi. Nu-şi dau seamă diriguitorii politici ai României şi ai Austriei că prietinia, pe care ei o strigă mereu, nu poate găsi, astfel, nici un răsunet în inimile milioanelor, ale căror sentimente frumoase se ating atât de necruţător? Nu-şi dau seamă că, mâine-poimâine, prinţul de Coroană Francisc Ferdinand se va apropia de Sinaia şi mulţimea, care îl va aştepta curioasă, nu va izbucni în urale, pentru că se va gândi la domnul Tarangul, care, mai deunăzi, râdea de Ligă şi de idealul urmărit de ea?…
*
Se poate să greşim, dar credem că se va găsi, şi în camera română, un deputat care să se ocupe cu decretul domnului Tarangul. E o lovitură asta, care taie adânc în mândria românismului întreg şi care nu se poate ierta uşor (Tribuna, Anul XIII, Nr. 111, marţi 26 mai / 8 iunie 1909).
