şi nu l-aş da, să-l ceară Dumnezeu

grafică de Nicolae Crasi

*

spun filosofii lumii ancestrale

că-ntâi şi-ntâi s-au auzit poeme

şi năvăliră preoţii pe cale

să ne explice cântecul, să cheme,

să prăbuşească lumea-n umilire

şi să o urce uneori pe cruce,

şi-atunci poeţii au orbit, s-apuce

pe altă cale şi să dea de ştire

 *

că-n vetrele din cer ne stau părinţii

şi tatăl nostru fără de păcate,

dar desfăcând cuvintele cu dinţii

poeţii dispărură din cetate

şi vin numai în zori, să ne privească

ciudatele lumeşti îngenunchieri

şi-ncătuşarea veşnică în ieri

din care să scăpăm nu se mai poate,

 *

de-aceea-mi ţin poemul pentru mine

drept spaţiu sacru-n care numai eu

să mă răsfăţ cu ce-i frumos şi bine,

şi nu l-aş da, să-l ceară Dumnezeu