Dumnezeule, ce colinde a avut Bucovina!

Astăzi, de la ora 16, până recent, am ascultat melodiile celor 40 de colinde vechi valahe, culese din întreaga Bucovină de Alexandru Voevidca şi am înţeles că Pitagora a avut dreptate, atunci când susţinea că sufletul omenesc reverberează, mereu şi mereu, de ecouri astrale. Colindele adevărate şi cu adevărat strămoşeşti sunt pure, armonioase şi doldora de lumină. Iar pe la anii 1900, deşi unele dintre cântările legii din strămoşi primiseră neîndemânatece texte bisericeşti, încă îşi păstrau armoniile ancestrale, cele despre care mărturisea Pindar, cel care ştia că arhaic înseamnă primordial şi nicidecum rudimentar, primitiv – doba şi fluierul în îngustimea imaginativă a folcloriştilor.

Atmosfera a fost incredibilă. Veselă, dinamică, revigorantă (Petrică Oloieru cântă, de data asta, la… zurgălăi şi clopoţei; şi o să vedeţi cât de inspirat a fost!). Intrau colindele datinii în fiecare celulă a trupului şi a sufletului. “Scoală, scoală, găzduliţă!”, de pildă, încă nu avea adaosul melodic bisericesc “Asta-i seara, seara lui Crăciun”, ci păstra, încă, invocaţia vibrantă, prin care Luna (Alba sau Crăiasa Zăpezii), care şedea la “gherghesul” primăverii şi cosea, este rugată să facă “lumină mai frumoasă / să se lumineze-n casă”, adică pe pământ. Celelalte colinde ancestrale (am avut dreptate, când am presupus, apoi argumentat menţinerea melodiilor şi falsificarea doar a textelor) sunt altceva decât cele de astăzi, au prospeţime, purifică, vindecă. Uneori, par cântece de dragoste (“curvăsăreşti” – cum scrie în prefaţa catavasierelor ortodoxe), alteori nişte hore cosmice ale neauzitelor planete, cum preciza acelaşi Pitagora.

Mâine, de la ora 13, în incinta Palatului Administrativ din Suceava, vom filma concertul acesta cu “Colinde de peste veac”. Fără sumane sau bundiţe de dihor, în hainele noastre de fiecare zi (sper să vie Răzvan Mitoceanu cu flaneaua de astăzi, în care omul de zăpadă are nas aplicat! – deh, tată de trei fecioraşi!), iar concertul se va desfăşura fără fasoane, inclusiv cu numărări de ritmuri ale pauzelor şi, dacă Răzvan, Ionuţ şi Mihăiţă vor dori, ca şi astăzi, să cânte şi vocal ultima colindă, eu m-aş bucura. Pentru că asta a însemnat şi repetiţia de astăzi şi va însemna şi concertul de mâine: o dezintoxicare de hruscisme şi de priceasno-folcloroase. Şi, desigur, o închinare memoriei strămoşilor şi vrednicului întru memorie Alexandru Voevidca.

Cronici sentimentale, Jurnalism No Comments Dec 20

Colinda mărului măr

Printre colindele pe care „Zicălașii” le vor cânta mâine, 21 decembrie 2016, de ziua cea mai scurtă – ziua memoriei, se află și unul precreștin, alterat doar la nivel de semnificații, nu și de inițieri, intitulată „Colinda mărului măr”. Textul acesta, alterat, desigur, de trecerea vremurilor, prin ceea ce René Guenon numea degenerescență, îngăduie o vagă deslușire a alegoriilor cosmice, care caracterizează narațiunile colindelor Datinii și, tocmai de aceea, vă propun să o deslușim împreună. Nu neapărat ca alegorie, ci ca metodă de însușire a simbolisticii precreștine de către biserică, în veacurile de după Hristos. Colindul începe cu trei strofe care vin din ancestral, din vremurile primordiale ale civilizației totemice:

După dealul cel mai mare

Răsărit-au Sfântul Soare,

Mărului măr,

Toată lumea luminând

și mană în ea revărsând,

Mărului măr,

Iar pe deal, într-o lărgire,

Este-o-naltă mănăstire,

Mărului măr,

Nouă popi, nouă diaci

Și pe-atâția patriarși,

Mărului măr,

Aceștia sta și se ruga

Și Soarelui îi cânta,

Mărului măr,

Dar această rugă multă

Cine stă și o ascultă,

Mărului măr,

Contrafacerea creștină, pe acest fundament al colindei primordiale a Datinii, a înlocuit elementele primordiale ale alegoriilor astrale, Mama Terra sau Natura, Luna, numită Alba (de unde „florile d-Albei” și nu „florile dalbe”, chestiune probată în secolul al XIX-lea) sau Crăiasa Florilor, primăvara Maya sau „raiul pământesc”, cu personificări creștine, templul solar de pe înălțime, albă sau înaltă mănăstire, căpătând semnificații creștine, dar fără a-și schimba simbolistica inițială, odată cu încetățenirea lui Iisus Hristos drept Soarele Dreptății. Iar în această preluare discretă de elemente precreștine se pierd doar inițierile în alegorii astrale, care se săvârșeau în prima decadă a lunii mai, odată cu răsăritul Pleiadelor, și din care aveau să se desprindă Misterele Eleusine, Demetra preluând „gloriile” Naturii, „glorii” fiind numite, cu vreo patru milenii în urmă, atribuțiile miraculoase ale elementelor astrale. În sugestie creștină, „Colinda mărului măr” (mărul este solar, iar părul, lunar), continuă, doar cu substituire de elemente și de alegorii, dar în același plan cosmic, astfel:

Măicuța lui Dumnezeu

În brațe cu fiul său,

Mărului măr,

Fiul plânge, nu-ncetează,

Maică-sa din greu oftează,

Mărului măr,

Plânsul cosmic (ploaia) se întâlnește în mai toate colindele Datinii, în care Alba, Crăiasa Florilor, „Șade la gherghef și coasă. / Nu știu, coasă ori descoasă, / Dar la lacrimi știu că varsă; / Câte lacrimi a vărsat, / S-a făcut fântână-n sat, / Fântână cu cinci izvoare, / Două dulci și trei amare. / Cine bea din unul moare”, plânsul cosmic fiind, în timpul celor care au întemeiat colindele drept „Imnele Titanilor”, și dulce, și otrăvitor până la a se transforma în Marele Diluviu Universal. Dar să revenim la colinda culeasă din Bucovina, deși nici o colindă nu-i regională (moldovenească, muntenească sau ardelenească etc.), ci valahă, numele acesta conservând, la nivelul subconștientului est-european, memoria protopărinților pelasgi:

Taci, fiule, nu mai plânge,

Că inima mi se frânge,

Mărului măr,

Taci, drăguță, nu ofta,

Că mama ție ți-o da,

Mărului măr,

Legănuț de păltinuț,

Lumina botezului,

Mărului măr,

Cheița raiului,

Scaunul județului,

Mărului măr,

Și-i fi Domnul Ceriului,

Și stăpân Pămânului,

Mărului măr!

Fiul de plâns o-ncetat,

Pe față s-a luminat,

Mărului măr,

Popii toți i s-au-nchinat

Și maică-sa s-a bucurat,

Mărului măr.

O-nchinăm cu sănătate,

Că-i mai bună decât toate,

Mărului măr.

Strofa care începe cu „Legănuț de păltinuț”, continuă cu trei versuri falsificate, celelalte preluând cu „gloriile” Soarelui, care avea să devină prin Iisus, Soarele Dreptății sau, cum scrisese legendarul David, în „Psalmul 18 al lui David”, „Și-atunci Dumnezeu și-a făcut sălașul în Soare”.

RELIGIA FURATĂ No Comments Dec 20

Moș Crăciun e pus pe glume!

Darul n-a părut să-i placă,

fiindcă jucăria mică

e posibil să-l prefacă

peste noapte-n… păpușică!

Urzica vieneza No Comments Dec 19

Zicălașii: concert de colinde de peste veac

Colindele românilor, considerate, începând cu secolul al XVII-lea, „cântece curveşti şi drăceşti”, au fost supuse falsificării prin texte, preluate ca mesaj din catavasiile grecești, dar cu păstrarea melodicităților străvechi, după cum scrie în Catavasierul din 1750, tipărit la Râmnic, al lui Laurentie iermonah, şi în Catavasierul lui George Papavici „Tipograful”, închinat mitropolitului Ungrovlahiei Antim, cu o prefaţă în româneşte, dar ambele cu textele cântărilor bisericeşti exclusiv în limba greacă. Ambele cărți de muzică religioasă grecească au o prefață comună, în care se zice:

„Pentru ca cei ce vor voi să cânte să nu cânte cântece curveşti şi drăceşti, ci să cânte Catavasii şi Irmoasele acestea, ce cuprinde această cărticică. Carele sfinţii Bisericii noastre, de la Duhul Sfânt fiind îndemnaţi, le-au alcătuit spre folosul şi al celor ce cântă, şi al celor ce ascultă”.

În zilele din urmă, scriind orchestrațiile, și profesorul Petru Oloieru s-a convins că partiturile celor 40 de colinde, pe care le-a cules din Bucovina vrednicul întru memorie Alexandru Voevidca, nu au nimic bizantin în ele, ci doar melodicități românești vechi (s-au falsificat doar textele), așa că subscrie din toată inima la o interpretare doar instrumentală a acestui patrimoniu neașteptat. Prin urmare, miercuri, 21 decembrie 2016, începând cu ora 13, vom filma concertul cu 40 de melodii vechi și care nu s-au mai auzit, în patria bundițelor de dihor daco-romane, de peste un veac. Drept locație, am ales holul de la etajul I al Palatului Administrativ Suceava, durat de legendarul primar Franz Ritter Des Loges, unde exisă un brăduț frumos împodobit și splendidul mozaic al alegoricei istorii sucevene.

Jurnalism No Comments Dec 19

Doru Popovici sau ziua rockerului universal

Cel mai pătimaș trăitor al muzicii rock de pe mapamond, profesorul gimnazial de engleză Octavian Doru Popovici, căruia noi îi zicem, că-așa vor mușchii lui – pardon, pielea și ciolanele, căci cu mușchi n-a fost dotat, Dodo, își pune, astăzi, pecetea pe vremelnicie, asumându-și, de-un moft petrecăreț, lumina acestei zile. Dodo, dincolo de dimensiunile lui intelectuale, este, în primul rând, un personaj și încă unul fabulos, care dă culoare și dinamism mediilor de viață socială pe care le frecventează. S-a născut cu vocația prieteniei, deci cu temelia fundamentală a optimismului, și există când zâmbet larg, când râs sonor și dezlănțuit. Are un singur viciu (de unde și numele Popo-viciu!) notabil: pescuitul. În rest, Doru Octavian Popovici e un cântec conștient de propria sa natură. La mulți ani, prietene, și Dumnezeu să te ție numai întru bucurie!

Cronici sentimentale No Comments Dec 19