Fălticeneanul Alex Vasiliu, în memoria Sorbonei

Există, la Paris, în cadrul celebrului „Institut de Phonétique-Musée de la Parole et du Geste”, colecţia de cântece şi colinde româneşti a lui Hugo Pernot, profesor la Sorbona, făcută, cu fonograful, cu ajutorul compozitorului român Sabin Drăgoi sau al lui Michel Vulpesco, realizată în anii 1925-1929, cu Gheorghe Madan (Basarabia), Ioan Rinea, Felicia Feşnic (Transilvania) etc., dar şi Alex. Vasiliu, de 52 de ani, în 1928, învăţător în Tătăruşi, judeţul Fălticeni.

Alexandru Vasiliu s-a născut în 15 ianuarie nou 1876, fiind învăţător din 1 octombrie 1895. În 1909, Academia română i-a publicat o carte de cântece populare, iar în 1928, o alta de povestiri şi legende. Două fotografii cu Alexandru Vasiliu în port popular, făcute de M. Blumenfeld din Fălticeni, i-au fost trimise profesorului Pernot, „în amintirea zilei de 23 octombrie 1928”, în 28 ianuarie 1929.

Nu am verificat, dar nu ar surprinde pe nimeni dacă s-ar constata că învăţătorul fălticenean Alexandru Vasiliu este, de fapt, tatăl actorului Grigore Vasiliu-Birlic şi al artistului plastic fălticenean cu acelaşi nume. Problema este că sute de cântece româneşti din perioada interbelică încă mai zac neştiute de către folclorişti, la Paris, în fonogramele lesne de ascultat şi de transcris pe note al insolitului „Institut de Phonétique-Musée de la Parole et du Geste” (click pe numele institutului şi intraţi direct).

ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI No Comments Aug 12

Peisaje şi porturi româneşti, fotografiate în 1866

Carpaţii Meridionali, cu văile lor pitoreşti şi cu localităţi, precum Rucărul, care sensibilizau simţul estetic al domnitorului Carol, care, abia ce se aşezase în Principatele Dunărene şi s-a mişcat, să le cunoască, iar mărturisiotorul acelor vremuri, fotograful şi pictorul de Curte Carol Popp de Szathmari şi-a făcut cu prisosinţă datoria, chiar dacă, uneori şi mai ales în cazul porturilor naţionale se folosea, ca modele, de târgoveţele cu stare şi de porturile lor contrafăcute. Dar şi porturile acelea sunt mărturii, iar dacă veţi realiza că tot ceea ce urmează să vedeţi ţinea de realitatea anului 1866, deci cu un veac şi jumătate în urmă, poate că veţi înţelege şi câte ceva despre propria noastră vremelnicie.

Prin Bucegi

Pe valea Prahovei

Bucegii

Femei din Rucăr

Mănăstirea Sinaia

Port din Muscel

Port din Rucăr

Prahova

Carol I la mănăstirea Nemoeşti

Carol I la Rucăr

Carol I la Rucăr, întâmpinat cu Horă

Rucăr

Schitul “Peştera”

Primirea lui Carol la schitul “Peştera”

Ţigani din Pasărea

Fotografii de SZATHMARI No Comments Aug 11

Curtea de Argeş, de Carol Popp de Szathmari

Albumul de fotografii de până în 1866 ale lui Carol Popp de Szathmari (1812-1888), colecţionar Georges Sirot (1898-1977) şi pus în circulaţie de Biblioteca Naţională a Franţei „Gallica” în 2 aprilie 2012, „Episcopie de Curtea de Arcis: photographié de dédié à S. A. S. Charles I-er, prince régnant de Roumanie / par C. P. de Szathmari, peintre et photographe de Son Altesse Sérénissime”, ne dezvăluie o lume românească plină de poezie şi de surprinzător.

Partea de album, cu fotografii de până în 1866, făcute de Szathmari la Curtea de Argeş, ne dezvăluie un monument arhitectural cu ornamentaţii arabe, în care simbolistica sofisticată face trimitere la sugestia lui Hasdeu, referitoare la faptul că Negru Vodă ar fi fost “bess-arab”. Dar nu despre simbolistică vreau să vă vorbesc eu, acum, ci doar să vă arăt fotografiile lui Carol Popp de Szathmari:

Fotografii de SZATHMARI No Comments Aug 11

„Ștefan Vodă al Moldovei fu zvârlit și nu mai este”

Ștefan cel Mare, portret imaginat de Carol Pap de Szathmari

În 9 martie 1915, calendar nou, „Gazeta Transilvaniei” publica, sub titlul „Odoarele mănăstirilor bucovinene: mănăstirea Putna”, o mincinoasă mărturisire a starețului Putnei, Teofil Patraș, mărturisire în care jefuitorul mormintelor voievodale, Iacob Stamati, cunoscut drept Iacob Putneanul, „acest cucernic păstor”, „sfânt” sărbătorit, din acest an, în 14 mai, beneficiază de o necuvenită aureolă. Ignorând scrisoarea lui Iacob Putneanul, prin care cerea starețului să-i trimită „cele trei mii de mărgăritare, luate de pe mortul acela”, Teofil Patraș muta vinovăția pângăririi pe umerii… hoțului necunoscut: „Când, în 1856, s-a deschis, în fața unei comisii imperiale trimisă din Viena, mormintele din biserică, s-a constatat că toate fuseseră pângărite de mâini nelegiuite. Barbarii nu s-au cutremurat nici în fața veșniciei și străluciții Voievozi au fost despuiați de toate mândrele odoare care împodobeau sicriele și corpurile lor. Astfel a dispărut și coroana lui Ștefan cel Mare”.

Bineînțeles că „părintele Patraș are lacrămi în ochi, când ne împărtășește acest dureros amănunt”, uitând că nici un voievod nu se înmormânta cu Coroană, care aparținea țării, ci cu o coroană din pâslă, precum cea găsit în mormântul lui Bogdan al III-lea, și acesta prădat de bijuterii, dar nu și de sicriu, cum s-a întâmplat cu mormântul lui Ștefan cel Mare, în care rămășițele de schelet erau azvârlite, cu țeasta craniului înspre gât, pe 13 bare de metal – iar pe bare de metal se înmormântau numai călugării. Deci, osemintele descoperite de comisia imperială, în 1856, nu aparțineau lui Ștefan cel Mare, ci unui stareț oarecare, osemintele voievodului fiind aruncate, pentru a-i face starețului loc… într-un loc de veci până atunci încărcat de sfințenie.

Că mormintele de la Putna nu au fost prădate de cazaci, turci, tătari există dovezile efracției discrete, prin găuri făcute din lateral, nici o piatră mormântală nefiind vandalizată și spartă, dar există și scrisoarea lui Iacob Stamati, care confirmă că mormintele voievodale de la Putna au fost jefuite de călugări, cel al lui Ștefan cel Mare, chiar din ordinul lui.

Parafrazând în vechi cântec, suntem obligați să nu ne mai îmbătăm cu apă chiară și să recunoaștem că „Ștefan Vodă al Moldovei fu zvârlit și nu mai este” în mormântul de la Putna.