*
Trupa suceveano-clujeană TOY MACHINES a deschis ediția 2017 a Festivalului „Bucovina Rock Castle”, vineri, 25 august, ora 20, cu cel mai bun concert din istoria trupei – după cum precizau, la unison, toate site-urile de rock din România. faceți click pe imagine, dacă doriți să vedeți filmul concertului, realizat de Lucian Călușeriu, de la Centrul Cultural „Bucovina”.
*
Pentru că bucovinenii obişnuiesc să sărbătorească… moartea lui Ciprian Porumbescu (bundiţele de dihor îi stânjenesc la comemorări), mă bate gândul să organizez, în 14 octombrie 2017, sărbătorirea zilei lui de naştere (pentru prima dată în… istorie), printr-un concert, în cea mai mare parte instrumental. Cu Răzvan Mitoceanu şi cu Adrian Pulpă am avut, deja, o discuţie de tatonare – nu şi cu Petrică Oloieru, care, în urma unui surprinzător accident, este imobilizat la pat. Şi tare aş avea nevoie şi de sfaturile lui.
*
Vreme de două zile, am adunat partituri tipărite (scanările manuscriselor de la Muzeul Bucovinei le am de multă vreme), iar în următoarele zile va trebui să aflu care tipărituri sunt falsuri ale lui Radu Cionca sau ale lui Leca Morariu (ambii abundă în “revizuite”, cea mai ciopârţită şi falsificată lucrare fiind “La malurile Prutului”), pentru că eu visez să-l ascult pe Ciprian Porumbescu aşa cum ne-a visat el (el nu ne-a cântat pe cei reali, ci pe cei speraţi) şi nu cum l-au “revizuit” necompozitorii cu aere buzincuriste de excegeţi.
*
*
Nu ştiu încă ce formulă instrumentală vom folosi, deşi desenul braşcanului Archip Roşca, de mai sus, îmi oferă câteva sugestii. Deocamdată, am grupat partiturile pe teme, ca să le pot confrunta cu manuscrisele. Cu siguranţă, voi asculta, în 14 octombrie 2017, “Rapsodia Română” (pariaţi că Buzincu îmi face un memoriu la perfecta Mirela Adomnicăi, iar aceasta se va plânge preşedintelui Flutur că salariatul dumnealui a furat de la Enescu rapsodia şi i-a dat-o, fără licitaţie pe SEAP, cetăţeanului Porumbescu Ciprian din Stupca?). Ştiu doar că, în 14 octombrie 2017, îl voi asculta pe Ciprian Porumbescu povestindu-se şi mărturisindu-şi vremea. Unde? Nici la asta nu m-am gândit şi nici nu-i bai, încă.
*
După ce a eşuat cu buzincurismele de tipul “dumneavoastră, domnule Preşedinte Flutur, ca remarcabil formator de opinie” pe lângă Consiliul Judeţean Suceava, incultul “director executiv al Direcţiei pentru Cultură Suceava”, Aurel Buzincu, s-a dat cu memoriul pe lângă perfecta ocupantă de scaun în “Instituţia Prefectului” Mirela Adomnicăi, pentru a se plânge de site-ul meu propriu şi personal (sic!, inclusiv cu Constituţia şi cu drepturile consfinţite la liberă exprimare). De data asta, fără să se atingă de Festivalul “Bucovina Rock Castle”, împotriva căruia mai mârâie doar pensionarul sticlei şi paharului translucidităţii minţişoarelor, reangajat la trântoreală în Direcţia pentru anti-Cultură Suceava, ci doar dezvăluindu-şi crasa incultură, cu aere docte, semidocte, sfertodocte, octodocte şi aşa mai departe de parvenit fără opere şi fără făptuiri culturale, dar angelic şi pudic prin statutul de “eu n-am făcut nimic”, pe care îl are inutila sa trecere prin viaţă. Iată memoriul cu pricina:
*
*
Inclutura omului de curte al perfectei Mirela Adomnicăi (l-a uns trântor PD, dar s-a adaptat la PSD!) nu merită nici un comentariu (totuşi, astăzi, am dat cu subsemnatul într-o notă explicativă, la serviciu), chiar dacă intenţionez să-i pun la dispoziţie câteva citate dintr-o carte clasică a spiritualităţii bucovinene, care îmi confirmă susţinerile. Numai că Buzincu, dacă citeşte mai mult de o propoziţie, face brâncă la creier şi toxiinfecţie intelectuală la rânză şi uită tot, în afară de pizma obsesivă, cu care mă tot muşcă de umbră. Vorba lui Mircea Streinul, lui şi perfectei Mirela Adomnicăi nu am ce le explica, pentru că tot nu vor pricepe iotă, dar cum cititorii acestui site sunt oameni inteligenţi, dumnealor le propun o scurtă spicuire a cărţii:
*
*
Din cele câteva citate, veţi desluşi lesne că numai de unirea cu România nu le ardea bucovinenilor, dar că, neavând de ales (Austria sucombase, înainte de a pune în practică plănuita Confederaţie a Statelor Dunărene), au preferat unirii cu slavii răul cel mai mic, unirea cu România (“Marea Unire” a buzincurimului semidoct, sfertodoct, octodoct şi aşa mai departe, până la a fi “director executiv al Direcţiei pentru Cultură Suceava”, la fel de merituos ca perfecta Adomnicăi prefect).
*
*
Vedeţi? În cele din urmă, “era de preferat unirea directă cu statul român”. Ceea ce incultul “director executiv” al Direcţiei anti-Cultură Suceava, Aurel Buzincu, nu va pricepe vreodată, în… agnosticismul “patriotismului” său exacerbat de trântoreală.
*
Întâmplător sau nu, astăzi este ziua de naștere a unuia dintre cei mai buni prieteni ai viitorimii sucevene: muzicianul, scriitorul și militantul de la „Luna Amară” Mihnea Blidariu. De la „Luna Amară”, dar și de la „Bucovina Rock Castle”. Dar și de la „Bucovina Acoustic Park”. Mihnea, un prieten. Al meu și al fiecărui tânăr din Suceava, dar și din România.
*
Autor al unui roman de excepție, „Play-list pentru sfârșitul lumii”, al unei piese de teatru jucată și publicată, dar și cu două cărți de poezie la activ, Mihnea Blidariu există doar pentru și prin prințesa Maria-Sofia (în traducere, „Fântâna Înțelepciunii”) și prin Nora. Asta și prețuiesc eu cel mai mult la el, deși mă tulbură și cu cântecele, și cu ce scrie, și cu atitudinile lui de militant al binelui obștesc.
*
La mulți ani, Mihnea Blidariu, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!
*
Dominarea Germaniei, pentru a constitui o putere uriaşă, care să înglobeze sub drapele şi popoarele germanice, acesta a fost visul ţarului Petru I, care a devenit aspiraţie şi pentru cabinetele moscovite. Prima revelaţie a acestei politici s-a produs în anul 1759, sub domnia ţarinei Elisabeta. Într-un memoriu adresat cabinetelor din Viena şi Versailles, în date de 26 octombrie, Rusia nu a cerut nimic mai mult celor două curţi decât cedarea împărăţiei Prusiei drept despăgubire de război. Într-un tratat de alianţă, reînnoit în 1760, între Austria şi Rusia, Prusia fu solemn promisă de către Maria-Tereza ţarinei Elisabeta.
*
După războiul de şapte ani, în timpul căruia acest tratat a fost încheiat, ţarina Elisabeta şi Rusia, obligate la amânarea ale proiectelor lor, nu au renunţat, totuşi, la îndeplinirea lor. Neputând pătrunde cu forţa în inima Germaniei, ţarii încercau să profite de toate oportunităţile care puteau aduce acest rezultat. Provinciile dunărene, fiind situate între Turcia şi Germania, două vise moscovite, ţarii au reluat munca atât de nereuşită a lui Petru I pe malurile Prutului şi, în curând, prin fraudă şi prin ipocrizie politică, ruşii au izbutit să-şi poziţioneze pe malurile Dunării puterea lor funestă şi aşteptau ziua pentru a lua cu forţa Principalele, reduse în sfârşit la cea mai dură sclavie.
*
După un secol, Rusia este pe cale, în Moldo-Valahia, să asimileze moral aceste provincii; după un secol, ea a stabilit legile, sub influenţa ucazurilor în Moldo-Valahia, dar nu a putut altera moravurile, nici obiceiurile, pentru a face din aceste popoare slujitori devotaţi. În ciuda ruşilor, ca şi în ciuda hoardelor barbare, care au trecut, din când în când, de-a lungul secolelor, prin aceste ţări, moldo-valahii şi-au conservat vechile tradiţii romane: instituţii, obiceiuri, prejudecăţi; ei sunt încă aproape de ceea ce au fost în timpul dominaţiei împăraţilor romani. Legile politice, simpatiile pot fi schimbate în Principate, dar caracterul şi credinţa religioasă sunt durabilităţi inalterabile. Romani de astăzi, ca şi locuitorii Romei de odinioară, moldo-valahii conservă particularităţile proprii romanilor de altădată, pe care cineva le-ar căuta zadarnic în Italia modernă.
*
Românii nu sunt răspândiţi doar în Moldo-Valahia, ei formează un mare popor, care ocupă, pe lângă aceste două provincii, Transilvania, Bucovina şi Basarabia. Dacă s-ar reuni într-o singură naţiune, locuitorii acestor ţări ar putea forma un regat cu nouă milioane de inimi. Evenimentele, războaiele, politica au împărţit această mare ţară şi au plasat sub imperii diferite provinciile ei; dar cu toate acestea, legăturile dintre ei sunt cele ale unui profund sentiment de naţionalitate. În ciuda acestei împrăştieri a poporului, numele naţional, dat de ţările de reşedinţă, Moldova, Valahia, Transilvania, nu îl poate desfiinţa pe cel natural de români.
*
Românii sunt, în general, de talie înaltă, bine făcuţi şi robuşti. Ei au feţele alungite, frunţi inteligente şi păr negru. Cei din oraşe conservă şi trăsături ale fizionomiei greceşti, iar cei din sate au încă trăsături romane. Românii sunt viteji, sobri şi drepţi. Băieţii sunt consideraţi adolescenţi, între cincisprezece şi optsprezece ani şi majori după douăzeci şi cinci. Belicoşi prin temperament, arareori nu poartă o puşcă pe umăr şi pistoale la brâu.
*
Dacă în provinciile dunărene nu a putut supravieţui un regat roman complet independent, totuşi generaţiile au fost părtaşe la o astfel de mişcare culturală. În 1401, o catedră de drept exista la Suceava (?! – n. n.) şi, de asemenea, câte o şcoală grecească, latină şi pentru multele limbi care se vorbeau atunci. Cotwar (?) avea, atunci, o mare bibliotecă. Românii au fost unul dintre primele popoare care au folosit ştiinţele pe calea civilizaţiei. Un mare număr de moldo-valahi i-au ajutat mult pe ruşi să se civilizeze. Petru I a avut el însuşi, ca învăţător, un savant moldovean, numit Nicolas Kirmel. Înainte de a da legile în ţara lui, ţarul a cerut o copie a Codului de legi care se practicau în Moldova (dreptul valah – n. n.), din care a făcut numeroase împrumuturi. Reglementările pe care le-a extras fură numite înţelepte şi creştineşti de către ruşi, şi sunt încă în uz. A fost, de asemenea, prinţul Dimitrie Cantemir, consilier intim al lui Petru I şi preşedintele Academiei de Ştiinţe din Saint-Petersbourg. În sfârşit, mănăstirile din provinciile dunărene au cultivat, cu zel, scrierile şi ştiinţele, cu toate că ţara era îndurerată de desele năvăliri barbare şi, timp de mai multe veacuri, au adunat opere preţioase ale antichităţii.
*
În vremea în care Turcia devenise puternică, provinciile dunărene au ajuns la discreţia acestui imperiu. Principatele beneficiau, cu toate acestea, sub dominaţia otomană, de o certă independenţă, cu condiţia de a plăti un tribut anual Porţii. Ei au păstrat, peste tot, dreptul de a avea o cameră a deputaţilor aleasă de naţiune (sfaturile boiereşti – n. n.) şi de a-şi alege ei înşişi prinţii sau hospodarii.
*
O intrigă, urzită de fanarioţii stipendiaţi de Rusia, a forţat Poarta de a desemna ea însăşi principii în Principate. Cu toate acestea, sub principii numiţi de sultan, boierii şi clerul ţării, reuniţi în adunare naţională, făceau legile şi schimbările necesare, strângeau impozitele şi stabileau cheltuielile militare. Grecii vânduţi ţarului au izbutit să se facă numiţi în guvernarea Principatelor, iar acţiunile lor pro-moscovite aveau efecte dezastruoase pe malurile Prutului, dar şi pe cele ale Dunării. Rusia începea, peste tot, punerea în practică a planurilor ei invadatoare şi influenţa e s-a relevat printr-o crimă: un hospodar, Brâncoveanu, care refuzase să se alăture politicii ţariste, a fost decapitat împreună cu întreaga sa familie.
*
Decişi să dispună, într-o zi, de provinciile dunărene, ruşii s-au folosit de o politică abilă, pentru a preveni protestele puternicilor vecini. În cazul invaziei Moldo-Valahiei de către moscoviţi, Prusia era, fără îndoială, prea puţin redutabilă, dar intervenţia Austriei era, în tot cazul, posibilă. Pentru a îndepărta pericolul, Rusia a gândit să cointereseze Austria în împărţirea Principatelor şi i-a lăsat Bucovina, în aşteptarea momentului când să-şi ia pentru sine Basarabia. Bucovina făcuse parte din Transilvania (trimitere la perioada de înainte de Bogdan I – n. n.), dar, în secolul al XV-lea, Ştefan a reunit-o cu Moldova (de fapt, vechea Bucovină, menţionată în tratatul de la Lublau, a determinat apariţia Moldovei – n. n.), principatul său. În 1775, Moldova era ocupată de trupele ruseşti, iar Maria-Tereza cerea Bucovina ca un fief al Ungariei. Ţarul, în ciuda tratatului de la Kainardji, încheiat cu Poarta, au făcut să fie dată Bucovina Austriei, fără a şine cont de protestele Imperiului Otoman. Cel care nu a putut consimţi niciodată la o astfel de spoliere, care a considerat întotdeauna Principatele independente. În 1699, Poarta răspundea Poloniei, la Carlowitz, care ceruse stăpânirea Moldovei, că sultanul nu este în drept să cedeze acest principat, pentru că el se află sub protecţia imperiului din proprie voinţă şi fără să fi fost cucerit cu sabia.
*
La negocierea păci, la Kainardji, în 1774, Rusia s-a prefăcut că recunoaşte Poarta ca protector al moldo-valahilor, şi dicta, în favoarea ei, condiţii de forţă şi iluzii pentru celelalte părţi. Apoi, pentru o consolidare a influenţei sale, ea numit, demis, strangulat, otrăvit mai mulţi prinţi, în funcţie de cum au servit, bine sau rău, acţiunile ei protectoare. La câţiva ani după acest prim succes, Rusia i-a acordat Porţii dreptul de a ţine în Principate un consul, însărcinat să ajute administraţia şi să aibă puterea de a controla şi de a suspenda actele hospodarului.
*
De atunci, din 1781, Rusia a fost, realmente, suverană peste Moldo-Valahia. Agenţii ei au inundat provinciile, creaturile ei au ocupat toate funcţiile. Acest regim de protecţie abrutizantă a durat mai mulţi ani. Totuşi, acest mod de guvernare, care avea să aducă Principatele la ruină, a trezit, în sfârşit, patriotismul locuitorilor lor. În 1804, plângeri amare, neauzite timp de un secol, s-au revărsat din toate părţile împotriva agenţilor moscoviţi, greci şi ruşi, şi peste tot a izbucnit o puternică insurecţie.
*
Pentru a rezista protectorilor lor odioşi, dar şi pentru a se sustrage jugului otoman, locuitorii din Principate au apelat la sprijinul Franţei, au luat legătura cu Europa întreagă, dar nimeni nu a putut, multă vreme, să dea speranţe moldo-valahilor. Principatele, reduse la neputinţă, l-au cerut atunci, în numele Rusiei, pe Ipsilanti drept principe al lor, iar ţarul Alexandru i-a promis acestuia că va reconstitui, în beneficiul lui, vechiul regat al Daciei. Ipsilanti a devenit, deci, unealta docilă a ţarului; dar actele acestui principe au fost atât de odioase, încât, doi ani mai târziu, şi-a încălcat toate promisiunile şi, alungat de ţară, s-a retras în Rusia, pentru a scăpa de furia concetăţenilor săi. A revenit, totuşi, în curând, în fruntea unei oşti de cazaci şi s-a repus în stăpânirea acestor state, dar numai până când l-au părăsit ruşii, guvernând până în 1812.
*
În 14 martie 1812, prin tratatul de la Bucureşti, prin care Rusia (asaltată de francezi – n. n.) smulgea Porţii epuizate gurile Dunării şi Basarabia, atentat monstruos comis de protector asupra protejaţilor. Din această epocă, consulul şi agenţii ruşi din Principate vor exercita o adevărată dictatură. Numirea principilor era bine rânduită de deputaţii moldo-valahi; dar acest drept se exercita de ei sub presiune moscovită şi nu mai era decât o vană formalitate, pentru că, în realitate, principele era ales şi numit de către ţar, în ciuda drepturilor şi capitulaţiilor Porţii.
*
În curând, Rusia nu se va mulţumi cu aceste monstruoase uzurpări. Nu izbutise să acapareze toate teritoriile pe care le-a vrut prin agenţii şi prin diviziile împrăştiate prin Moldo-Valahia; ea invadează, din nou, teritoriile otomane în 1818. Ocupând ţările, moscoviţii jefuiesc, timp de şase ani, Principatele şi îi fac pe locuitori să sufere cele mai neauzite chinuri. Exilul, detenţia şi moartea pedepseau pe deputaţii neascultători de voinţa ţarului, iar bieţii ţărani, vânaţi prin localităţile lor ruinate, erau nevoiţi să se hrănească doar cu ierburi şi cu coajă de copac, pentru a nu muri de foame sub mărinimoasa protecţie moscovită.
*
Acestea au fost, sub această înspăimântătoare ocupaţie, semnalele cruzimilor, care l-au făcut pe mareşalul rus Wittginstein să adreseze următoarea proclamaţie locuitorilor Moldo-Valahiei:
*
„Moldoveni şi valahi din toate clasele, războiul pe care Rusia vine să-l declare Porţii Otomane nu are ca scop rezolvarea celor mai simple nemulţumiri şi execuţia tratatelor celor mai solemne.
*
Spectatori şi victime ale ostilităţilor în mijlocul cărora vă aflaţi, ocupaţi-vă fără teamă de binele patriei voastre, şi faceţi-vă deplina datorie. Legile, obiceiurile voastre străvechi, proprietăţile, drepturile sfintei religii, care pentru noi este comună, trebuie respectate şi protejate”.
*
În timp ce ruşii adresau moldo-valahilor aceste cuvinte ipocrite, menite să înşele Europa asupra actelor şi faptelor lor de îmbogăţire prin jafuri, storcând bogăţiile ţărilor, dând foc satelor pentru a-şi ascunde crimele şi bulversând radical instituţiile, legile şi cutumele Principatelor. Toate aceste flageluri dezolante şi bolnăvicioase pricinuite de nebunia cazacilor au durat şase ani. Ciuma şi foametea au întregit lucrarea devastatoare.
*
Principatele, aflate sub toate capitulaţiile turceşti, ajunseseră să conserve o suzeranitate deplină şi întreagă. Rusia nu s-a oprit niciodată la un principiu asemănător. Mult timp după intervenţia acesteia în cauza administrării provinciilor danubiene, guvernând prin ucazuri şi cu ajutorul cnutului, ea a impus alegerea deputaţilor şi a manipulat adunarea, fixând impozitele şi natura legilor care se votau.
*
Fără îndoială, Rusia, cu fiecare ocupare a Principatelor de către cazaci, a obţinut de la Poartă o adevărată concesionare a moldo-valahilor; dar toate aceste tratate au fost pentru a servi politica Moscovei. Această capitulare nu a avut alt scop decât deposedarea Porţii de drepturile sale, pentru a-şi asuma însăşi Rusia, încetul cu încetul, nu rolul de protector, ci cel de opresor” / BÉRAUD-REGNY (Le Constitutionnele, nr. 221, 9 august 1854, p. 3).