Triumful României, prin ţigani, la Paris!
*
Românul dornic să îndepărteze colbul uitării de pe memoria străbunilor săi nu are de ales, trebuie să păşească pe calea străinătăţurilor mărturisitoare şi să aleagă, de acolo, ceea ce-i este pe plac. Din nefericire, de-a lungul vremilor, noi nu prea am avut alte glorii universale, în afara cântecelor şi dansurilor şi, desigur, a portului naţional, purtate prin lume, cu demnitate şi har, nu de români, ci de… ţiganii români, mai toţi oploşiţi la Bucureşti, după mutarea capitalei… boierimii moldoveneşti, de la Iaşi, pe Dâmboviţa. Dar nici de la străini, care cam încurcă numele lăutarilor (unei fete în “etate” de 17 ani îi dau numele… Etate!), nu putem afla prea multe, chiar dacă există, tot la Paris, şi o revistă muzicală excelentă, “Études tsiganes”, care se ocupă demn şi echilibrat cu cercetarea exponenţialităţii artistice ţigăneşti în Europa Răsăriteană, noi fiind glorios reprezentaţi la Paris, ba chiar şi la Londra, încă din 1874, de neamul lăutarilor Dinicu, descendenţi ai basarabeanului Angheluş Dinicu.
*
Paris, 1889: Banda lui Dinicu
*
În 1889, când triumful lăutăriei ţigăneşti din România a fost deplin, tocmai debuta, ca violonist, şi un tinerel basarabean, Cristache Ciolac, şef de bandă în 1900, când compozitorii europeni se grăbeau să noteze şi să publice minunatele lui sârbe, partiturile cu muzică naţională românească vânzându-se bine la Paris (de acolo, din Biblioteca Naţională a Franţei, “Gallica”, mi le-am procurat şi eu, cu gândul să le întorc Basarabiei, prin “Zicălaşi”, în martie 2018, când se va sărbători centenarul Unirii Basarabiei cu România, singura provincie care a vrut să se unească, fără să fie obligată să “aleagă, între două rele, răul cel mai mic”).
*
Paris, 1889: Banda lui Tudorică Cercel
*
„Sunt cincisprezece sau şaisprezece, care, în costumele lor din pânză albă, cu cusături negre, panglici roşii şi coliere româneşti, improvizează, tot timpul, „cântice de dor”, pe care le cântă cu pasiunea dragostei, hore cu ritmuri rapide („vives allures”), valsuri languroase, în care ecoul de arii de operă este reţinut şi bine temperat de un simţ muzical extraordinar, pe care muzicienii îl au ca instinct. Şeful Bandei, Sava Pădurean, un tip frumos ca Richepin, trasează cu vioara desenul melodic, în jurul căruia fluierul lui Pan sau „Naiul” înfăşoară armonii ca nişte arabescuri nebune, în vreme ce cobza, contrabasul şi celelalte viori acompaniază şi ţin ritmul. În cântecele lor naţionale e un ceva care te face să luneci în melancolie; este şi un altceva, care provoacă furnicături în gambe şi vă face să regretaţi dacă nu intraţi în horă, acest dans românesc prin excelenţă. Iar acest regret este cu atât mai viu, cu cât papioanele şi eşarfele tinerilor nu s-au întrebat ce căi deschide o „Chindie”, o „Mocăniţă” sau „Cum se bate Dunărea” (…), din programul celor 16 piese, pe care lăutarii, sub conducerea lui Dinicu şi Pădureanu, le-au executat în mijlocul aclamaţiilor entuziaste” (Le Figaro, Anul 35, Seria 3, No. 151, vineri, 31 mai 1889).
*
Grupul tinerelor fete românce
Joan Dinicu, chef d’orchestre, 36 ans ( n. 1853)
Joan Dinicu, profil
Balan Pădurean, 33 ans (n. 1856)
Balan Pădurean, profil
Cristace R. Ceolaen, 20 ans (n. 1879), adică viitorul vestit violonist Cristache Ciolac
Cristache Ciolac, profil, la 20 de ani
Petre Costantinescu, 27 ans (n. 1872)
Petre Constantinescu, profil
Nicolae Rădulescu, 47 ans (n. 1842)
Nicolae Rădulescu, profil
Jonita Basamac, 50 ans (1839)
cobzarul basarabean Ioniţă Basamac, profil
Parizianul Henri Simonowitch, 28 ans, né à Bucharest
Henri Simonowitch, profil
Tinerele românce
Euphrosine Areoleleanu, 23 ans
Euphrosine Areoleleanu, profil
Marie ?, 34 ans, Paris
Marie, profil
Mme Buisson, 32 ans, Bucharest
Mme Buisson, profil
Mari Nunlide Jitate, de 23 ans
Mari Nunlide Jitate, profil
Amélie Criodescu, 40 ans
Helen Dumitrescu, 20 ans
Helen Dumitrescu, profil
Catherine Famdorg, 38 ans
Catherine Famdorg, profil
*
Parisul păstrează, deci, o adevărată galerie cu fotografii ale lăutarilor din anul 1889, care au încântat Europa cu horele şi sârbele (brâiele) româneşti. Dacă nu suntem ipocriţi, ar trebui să recunoaştem că ţiganii Angheluş, Gheorghe şi Ioan Dinicu, Tudorică Cercel, Sava Pădurean, Cristache Ciolac, Petre Constantinescu, Nicolae Rădulescu, Ioniţă Basamac sau Florea Sache au făcut mult mai mult decât străbunii români ai celor mai mulţi dintre noi pentru spiritualitatea neamului.
*
*
„În 1874, se produse, la Paris, un mic taraf (vioară, nai, ţambal şi cobză), dirijat de Gheorghe A. Dinicu. Succesul şi mai mare, la Expoziţia Universală din 1889, într-un „cabaret român”, de pe Bulevardul Montmartre, când atracţia principală a fost un grup de lăutari, în costume folclorice, când a făcut senzaţie „le maître de flûte de pan Angheluş Dinicu”, admirat de principele Bonaparte. Muzicieni ţigani români ca Crăciunescu, Florea Sache, Balan Pădurean şi Dinicii deveniră, de altfel, cei mai numeroşi medaliaţi de juriu la expoziţie, la fel ca taraful lui Tudorică Cercel, care a făcut un succes incredibil şi la Londra” (Études tsiganes, revistă muzicală, nr. 1/1994, p. 120).
