1916: Antiromânismul ortodox ardelenesc

*

Şi mărturiile care urmează, voit ignorate de istorigrafia română, întotdeauna politicizată în exces, fac parte dintre cele dedicate suficienţei gomoase a cetăţenilor Adomnicăi Mirela şi sluga ei culturnică, Buzicu Aurel, care au atentat, pentru a doua oară, de curând, la dreptul meu constituţional la liberă exprimare, pe care, conform legii, amândoi ar avea obligaţia să mi-l garanteze, nu să mi-l oprimeze. Nu-mi fac speranţe deşarte că numiţii Adomnicăi şi Buzincu vor şi pricepe ceva, în deformaţia lozincaristă a minţişoarelor lor politruce, dar cititorii acestui site sunt îndreptăţiţi la adevăr, iar pentru mine îndreptăţirile lor sunt cele care şi contează.

*

*

Nr. 4000/1916.

IOAN,

*

din îndurarea lui Dumnezeu dreptcredinciosul Episcop al Aradului, Oradei-Mari, Ienopolei şi al Hălmagiului, precum şi a părţilor anexate din Banatul-Timşan.

*

Iubitului cler şi tuturor credincioşilor din eparhia Aradului, dar şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi Domnul nostru Isus Hristos, împreună cu salutarea noastră arhierească!

*

Iubiţilor creştini şi fii sufleteşti! În mijlocul războiului înfricoşat, care mai bine de doi ani de zile a aprins lumea, reclamând jertfele cunoscute pentru apărarea înaltului Tron şi a patriei noastre iubite, ca un fulger din senin şi ca un trăsnet mistuitor ne-a mai lovit acum ştirea că, în rândul contrarilor Statului nostru ungar, a intrat şi România. Această ştire, pre cât de neaşteptată, pe atât şi de zguduitoare, ne-a umplut inima de o mâhnire cu atât mai profundă şi mai simţită, cu cât nicicând nu am putut crede ca România să ridice armele sale contra monarhiei, în care, sub scutul puternic al dinastiei glorioşilor Habsburgi şi sub binevoitoarea îngrijire a patriei noastre mame, trăim milioane de români.

*

Este mai presus de ori ce îndoială că acest fapt al României ne-a umplut pe toţi cetăţenii Statului nostru ungar de o adâncă mâhnire şi de temeinice şi serioase îngrijiri, dar deosebi a umplut de spaimă şi nelinişte poporaţiunea din comunele mărginaşe, adică poporaţiunea din apropierea locului unde s-au dat primele signale de luptă, pentru că acea poporaţiune a fost nevoită să-şi părăsească casele şi avutul şi să se refugieze, care cum a putut. Dar oricât de mare ne este mâhnirea şi oricât de temeinice şi serioase sunt îngrijirile noastre, urmate din faptul de mai sus, un lucru ni se impune, înainte de toate, şi anume acela de a ruga pe milostivul Dumnezeu, părintele nostru cel ceresc, ca să ne întărească în nădejdea îndreptării lucrurilor spre bine, ca astfel să nu decădem cu duhul şi să nu ne pierdem, ci să ne păstrăm bunul cumpăt şi, astfel, să fim răbdători între toate împrejurările vieţii şi deosebi între împrejurările grele, cum sunt şi celea de acum.

*

Cugetându-ne, acum, precum şi trebuie să ne cugetăm la situaţia înăsprită prin noul răzbel, nu putem să nu ne dăm seamă că această situaţie este fără pereche în istoria Statului ungar, şi este fără pereche şi de aceea, pentru că cetăţenii acestui Stat nicicând n-au fost avizaţi şi îndrumaţi la o înţelegere mai frăţească şi la o conlucrare mai armonică spre unul şi acelaşi scop comun, decât cum suntem avizaţi şi îndrumaţi acum cu toţii, fără deosebire de limbă şi lege, să colaborăm la apărarea cu bărbăţie a înaltului Tron şi a iubitei noastre patrii comune, contra năvălirilor duşmane, fie din ori ce parte ar veni acelea.

*

Credinţa neclintită a poporului nostru din acest Stat către înaltul Tron şi alipirea lui necondiţionată către patria sa mamă a fost şi este tradiţională; aceasta a dovedit-o în tot cursul veacurilor, de când s-a aşezat pe acest pământ şi a dovedit-o, în mod recunoscut de autorităţile civile şi militare, şi în cursul războiului pomenit, şi de aceea mă cred în drept a face mărturisire înaintea lumii ca această credinţă şi alipire a poporului nostru către înaltul Tron şi către pământul Statului ungar, către iubita sa patrie comună, nu numai nu se va slăbi nici acum, dar nici nu se va clătina nici pe un moment, din contră ea se va potenţa în măsura ca de tăria ei să se sfarme orice încercare năvălitoare a duşmanilor acestui Stat.

*

Aceasta mărturisire mă cred în drept a o face, cu atât mai vârtos, cu cât este lucru de notorietate publică, dovedit prin fapte istorice, că nu este popor pe faţa pământului, care să se lipească mai tare de glia strămoşească şi de căminul părintesc, decât cum a făcut-o şi o face aceasta poporul nostru românesc, în deplina cunoştinţă a adevărului, că aici odihnesc osemintele moşilor, ale strămoşilor şi ale părinţilor săi; că aici este leagănul nostru, aici am văzut lumina soarelui, aici am învăţat cunoştinţa de Dumnezeu, aici ne-am dezvoltat şi afirmat, şi tot aici voim să ne dezvoltăm şi afirmăm şi în viitor ca şi popor de ordine şi credincios înaltului Tron şi iubitei noastre patrii, şi ca atari să trăim în dragoste creştinească şi în bună înţelegere cu toţi cetăţenii acestui Stat.

*

Când îndrept acest cuvânt al meu către voi, iubiţi creştini şi fiii sufleteşti, o fac aceasta nu numai spre dovedirea convingerii ce am despre voi şi despre neamul nostru românesc din acest Stat, dar o fac şi pentru aceea, ca să înţelegeţi din cuvântul meu, din cuvântul arhiereului şi părintelui vostru sufletesc, că acum a sosit vremea să dăm, mai mult ca şi oricând, probe învederate că suntem conştienţi de datorinţele noastre cetăţeneşti. Să dăm probe învederate că suntem şi acum, precum am fost în tot trecutul îndepărtat şi apropiat, de un cuget şi de o simţire cu concetăţenii noştri şi cu conducerea Statului, de câte ori s-a ivit şi se iveşte trebuinţa de apărare a înaltului Tron şi a patriei noastre mame, în contra vrăşmaşului comun, cum e situaţia de acum.

*

De aceea, către voi, iubiţilor protopopi, preoţi şi învăţători, către voi, iubită inteligenţă clericală şi mireană, fără deosebire de rang şi stare socială, îndrept glasul meu de acum, cu rugarea: Să fiţi interpreţi, adică tălmacii fideli ai acestor sentimente, congruente nu numai cu interesele Statului, dar şi cu interesele bine pricepute ale biserici şi ale neamului nostru.

*

Sfătuiţi pe toţi ca fieştecare să-şi păzească cumpătul; să trăiască în bună înţelegere între sine şi cu toţi concetăţenii acestei patrii comune, fără deosebire de limbă şi de lege; să stăruie fieştecare a fi spre ajutorul şi mângâierea de-aproapelui său, în vreme de lipsă; să fie cu respect către legi şi stăpâ­nire, cu supunere şi ascultare către autorităţile militare şi civile; iar spre scopul apărării înaltului Tron şi a patriei, a acestui pământ strămoşesc, şi astfel spre scopul biruinţei armelor noastre contra duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi, să dea de bună voie toată jertfa posibilă, ce i s-ar cere.

*

Vă mai sfătuiesc şi îndemn pe toţi: să vă rugaţi cu credinţă lui Dumnezeu, ca să dea biruinţă armelor noastre; rugaţi-vă cu psalmistul: „Doamne, deşteaptă puterea Ta, şi vino, ca să ne mântuieşti pre noi!”.

Arad , 18/31 August, 1916. / Al vostru tuturor / de binevoitoriu / Ioan I. Papp / Episcopul Aradului (Biserica şi Şcoala, XL, nr. 34, 21 august / 3 septembrie 1916, pp. 1, 2).

*

Armata Română, trecând Carpaţii

*

1916: În faţa războiului româno-maghiar

*

De doi ani de zile, curge părău de sânge românesc întru apărarea patriei. Vitejia neasemănată a fiilor noştri a fost recunoscută de supremul comandament militar, care, de repetate ori, a lăudat regimentele româneşti şi n-a lipsit nici premierul ţării, contele Tisza, de a remarca emularea popoarelor din monarhie întru împlinirea datorinţelor cetăţeneşti, atât pe câmpul de luptă, cât şi pe câmpul muncii paşnice de acasă, prin care s-a putut prevedea armata luptătoare. Prin acest tezaur al meritelor pentru patrie şi tron, ne vedeam răscumpărat un viitor de aur pentru biserică şi neam. Stăm cu fruntea deschisă în faţa judecăţii obşteşti, că nimenea dintre noi n-a conspirat contra ţării, nu s-a retras de la datoria lui cetăţenească.

*

*

Cei puţini, câţi au trecut munţii, la începutul războiului, s-au desfăcut de bună voie de corpul naţional de aici, au încetat de a mai fi cetăţeni ungari. Nu cu al nostru co-sentiment s-au dus, în urmare nici răspunderea n-avem pentru ei. Îndeosebi, remarcăm ţinuta patriotică a preoţimii noastre, care, cu cuvântul de pe amvon şi cu fapta exemplului în viaţa socială, au inspirat în credincioşi credinţă către patrie şi tron. Atâtea predici nu s-au rostit nicicând în biserica noastră şi toate actuale, având de subiect împlinirea datoriei creştineşti şi cetăţeneşti.

*

Jurământul voluntarilor ardeleni, foşti prizonieri la ruşi, în 15 iunie 1917

*

Pastoralele episcopilor noştri sunt acte istorice de fidelitate şi de îndrumări patriotice. Aşa am făcut faţă războiului, de la „vlădică, până la opincă”. Împrejurări fatale au adus regatul român în conflict cu monarhia noastră. Acest conflict ne-a creat o situaţie penibilă, dar nu pentru că am ezită în fidelitatea noastră către patrie şi tron, ci pentru că zace în psihologia acestui război neîncrederea fără motiv a unora faţă de noi. Dar noi trebuie să dezarmăm neîncrederea aceasta prin corectitudinea ţinutei noastre. Va trebui să luăm răspunderea unul pentru toţi şi toţi pentru unul; că suntem nevinovaţi în urzirea războiului acestuia şi că nu ne vom face vinovaţi în trădare de patrie sub decursul lui. Prin solidarizarea aceasta vom alunga neîncrederea şi din sufletele acestor puţini.

*

Pastorala P. S. S. domnului episcop diecezan (reprodusă mai sus – n. n.) revarsă lumină asupra spiritului în care să lucrează din centrul diecezan. Alături şi înalt Preacuvioşia dl vicar episcopesc şi ales mitropolit Vasile Mangra a luat poziţia pentru cimentarea încrederii reciproce în mijlocul acestei prăpăstii. Dânsul întâmplător se afla în Arad, în ziua declarării de război. Întrebat, de un ziarist maghiar, asupra direcţiei ce o va lua, i-a dat răspunsul, publicat în nr. 29 din „Aradi Közlöny”, că „ţinuta mea principală, sub durata războiului româno-maghiar, va fi să cultiv şi să sus­ţin încrederea reciprocă şi mă voi năzui, din toate puterile, să nu fie conturbată această solidaritate şi să nu-i slăbească puterea vreo neînţelegere. Dacă, eventual, va fi nevoie, conform datoriei mele arhipăstoreşti, voi lua sub scutul meu pe cei suspicionaţi pe nedrept şi fără vina lor ajunşi în situaţie neplăcută, dar de sine înţeles că, în considerarea situaţiei absolut serioase, voi cumpăni cu cea mai mare temeinicie paşii ce-i voi întreprinde în direcţia aceasta, având în vedere pururea şi mai presus de toate interesele mari ale statului ungar”.

*

Cu acest gând a şi plecat I. P. C. S., în aceeaşi zi, la Budapesta, să-şi înceapă misiunea protectoare înaintea guvernului. Privim cu mângâiere sufletească la aceasta cale şi sperăm în succesul ei. În direcţia aceasta, suntem pe urmele lui Hristos, care a dat îndrumarea ca păstorul cel bun să-şi pună sufletul pentru oile sale.

*

Preotul român a fost totdeauna bun păstor, el şi-a pus sufletul pentru oile sale. Nicicând nu i s-a deschis mai largă cale pentru virtuţile pastorale, decât în aceste zile ale nenorocirilor, când de la prudenţa lui depinde salvarea vieţii turmei sale cuvântătoare. Clar şi neîndoios să dea fiecare preot dovadă despre corectitudinea sa şi să inspire asemeni sentimente şi în credincioşii săi, ca să nu se rătăcească şi piardă nici un suflet din turma cuvântătoare, încredinţată păstoririi lui.

*

Daţi cezarului ce este a cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu! / Roman R. Ciorogariu (Biserica şi Şcoala, XL, nr. 34, 21 august / 3 septembrie 1916, pp. 2, 3).