Dragusanul - Blog - Part 619

The Times 1918: mărturii dosite de istorie

O ţară şi o armată adusă la sapă de lemn de către regalitate şi o înfrângere catastrofală, soldată, prin Pacea de la Bucureşti, din 7 mai 1918, cu o Românie minusculă, pe care aceeaşi mincinoasă regalitate o prezenta, inclusiv în “Monitorul Oficial”, drept o uriaşă victrorie, un triumf al păcii pe pământ.  Dacă nu ar fi fost un capriciu al providenţei şi interesul franco-englezilor de a smulge din mâinile austro-germanilor petrolul, minereurile şi grânele româneşti, România Mare nu s-ar mai fi întâmplat vreodată.

*

Despre dezastrul românesc din anul 1918 nu se scrie, iar mărturiile au fost de zor dosite de istoriografie. Pentru că doar imaginea, mai fardată decât perfecta de astăzi a judeţului Suceava, conta pentru şubreda monarhie nemţească a românilor, deşi ne avertizaseră şi Dimitrie Cantemir, şi A. D. Xenopol că nu se poate făptui nimic mai ticălos în dauna neamului nostru decât “îngâmfarea şi înălţarea peste ceea ce suntem”. O probează şi fotografiile care urmează, mai toate inedite chiar şi pentru istorici.

*


Nicu Nuţu sau har din har se face raiul

Fiu de muzician din garda veche a Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu” din Suceava, Nicu Nuţu, pescar pasionat – de unde şi porecla pe care i-a dat-o compozitorul Emil Havriliuc, “Cărăşel”, a fost ursit pentru muzică, parcursul lui iniţiatic având ca repere Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava şi Academia de Arte “George Enescu” din Iaşi, unde, alături de Răzvan Mitoceanu, l-a avut, printre dascălii de elită, şi pe udeşteanul Viorel Muntean, muzician total al spaţiului românesc. De ani buni, însă, muzicianul Nicu Nuţu este profesor de instrumente cu clape al Şcolii de Arte “Ion Irimescu”, din cadrul Centrului Cultural “Bucovina” din Suceava, postură din care particularizează un vechi proverb românesc, în sensul că nu prin dar din dar, ci prin har din har se face raiul. Raiul, adică vibraţia luminoasă care ne înviorează sufletele, mai ales prin preajma cântecului.

*

Om de o rară sensibilitate, Nicu Nuţu înseamnă o risipire de generozitate, pecetluită de seninătatea zâmbetului, de care nu se desparte vreodată, dovadă că harul din har refuză prozaismele cenuşii ale încolonărilor prin cenuşiul zilelor. Suntem prieteni şi mă mândresc sincer cu prietenia lui – dar cu cine nu este prieten Nicu Nuţu, dacă omul întâlnit în cale are măcar un dram de puritate şi de prospeţime?

*

La mulţi ani, Nicu Nuţu,

şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Viorica Ana Moruz, oficiind printre discipoli

*

Minunată şi necuprinsă este lumea în care trăieşte şi oficiază pictorul profesor Viorica Ana Moruz. E un vis, o fereastră deschisă spre raiul începuturilor pământeşti ale omenirii. E tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. E un univers atât de copleşitor, încât de ani buni, adică de când l-am descoperit, nu lipsesc de la sărbătorile lui. Dacă aş spune că printre elevii pictorului Viorica Ana Moruz desluşesc artişti în formare, aş fi nedrept. Pentru că expun, aici, artiştii viitorimii, inclusiv cei pe care prozaicul existenţei umane îi va îndepărta de sub aură, dar fără să le vatăme sufletul.

*

*


Expoziţia sfinţeniei sufletului omenesc

*

Fără a doua componentă a dumnezeirii (muzica, din pricini de doliu naţional – eu, de pildă, după poetul Roman Istrati, deşi lui tare i-ar fi plăcut să audă viorile susurând), dar cu arta plastică în prim plan şi cu poezia în plan aparent secund, astăzi s-a vernisat expoziţia de icoane a învăţăceilor pictorului Viorica Ana Moruz. Învăţăcei care acoperă decenii, cei mai mici fiind de vârsta nepoatei Vioricăi (Oana Chilariu – o splendoare de fată, care îmi aminteşte de frumuseţea regretatului pictor Tiberiu Moruz), iar cei mai maturi, dar la fel de proaspeţi prin suflete, fiind de-un leat cu preotul Grădinaru şi cu pictoriţa, poetesa şi profesoara Mihaela Grădinaru, prin care ni s-a şi înfăţişat nouă, iubitorilor de artă, şi inefabilul poeziei, deşi discursul domniei sale se dorea doar o descheiere a sufletului şi nu poezie.

*

În ciuda diferenţelor de vârstă şi a faptului că expozanţii, în marea lor majoritate, sunt elevi în anul întâi ai clasei Viorica Ana Moruz, de la Şcoala de Arte “Ion Irimescu” din Suceava, lucrările expuse impresionează prin unitate, prin profesionism şi prin naturaleţea cu care ni se înfăţişează sfinţenia sufletului omenesc. Icoane pe sticlă, sugestii spre vitraliile începuturilor iconografiei creştine, care nu erau încătărămate în dogme, lucrările din expoziţie înfăţişează suflete neprihănite, sunt spovedanii şi închinări sincere, trăite, sunt bucurii lăuntrice revărsate spre lume. Sunt viitorime luminoasă, care scapără dumnezeieşte şi în banalitatea prezentului.

*

*


Măria Sa Gabriela Teişanu

*

Gabriela Teişanu este o străfulgerare de identităţi, de reflectări din perspective diverse, dar care o înfăţişează la fel de frumoasă. Eu, de pildă, în ordinea importanţei valorilor în care cred, aş ierarhiza următoarele constante: 1. este mama actriţei Maria Teişanu şi a muzicianului Alexandru “Teiu” Teişanu de la “Toy Machines”; 2. este un prozator înnăscut, plin de savoare şi de culoare; 3. cântă dumnezeieşte doine şi romanţe, cântă bine folclor românesc; 4. este un om admirabil, plin de viaţă şi de nevoia de a comunica; 5. este un bun coleg; 6. este o femeie cu adevărat frumoasă, un fel de zâmbet al anilor, anotimpurilor, zilelor.

*

Astăzi nu e ziua Gabrielei Teişanu, dar, pentru că mi-a ieşit o poză frumoasă cu domnia sa (de obicei, nu-mi ies), aşezată pe tronul domnesc din incinta Centrului pentru Susţinerea Tradiţiilor Bucovinene din Suceava, mi-am zis că nu e cazul să vă înfăţişez poza “în orb”, ci însoţită de câteva cuvinte. Ceea ce am şi făcut.


Pagina 619 din 1,488« Prima...102030...617618619620621...630640650...Ultima »