Dragusanul - Blog - Part 615

Glorie eternă oportunismului bucovinean!

*

Trecând, din întâmplare, prin jalnica periferie spirituală a centrului Sucevei, am dat cu ochii de mincinoasa memorie, prin care oportunismul bucovinean izbuteşte să se înveşnicească. Pe frontispiciul Casei de Cultură, tronează, sub sigla Centenarului Unirii, Iancu Flondor, generalul Iacob Zadik, udeşteanul Eusebie Popovici şi Ion I. Nistor, trei dintre ei, primii, foarte potriviţi decorului “sărbătoresc” dintre tarabele cu trascăuri fierte, haleală colbuită tradiţional şi chiciuri artizanale.

*

Iancu Flondor nu şi-a dorit Unirea, foarte curând după aceea trăgându-şi un glonţ în cap, imediat după patriotica declamare: “Mare greşeală am făcut că am acceptat Unirea cu România”. La întreg bâlciul cernăuţean a participat, de nevoie, cu pistolul lui George Tofan înfipt în coaste, Tofan scrâşnind printre dinţi: “Ori citeşti hotărârea, ori te fac martir şi o citesc eu!”. Proclamaţia Unirii, scrisă de Dimitrie Marmeliuc, în hotelul “Pajura Neagră” şi corectată de Ion I. Nistor, a fost citită de decanul de vârstă Dionisie Beja. Pentru Marmeliuc, Erou de la Mărăşeşti, decorat de Regele Ferdinand, pe patul de spital, după ce fusese rănit în bătălie, şi făptuitor real al Unirii, nu s-a găsit un loc pe frontispiciu, pentru că omul acesta, mare cărturar – printre altele, a luptat pentru Întregirea Neamului şi a fost la câţiva centimetri ai traiectoriei glonţului de sacrificiul suprem pentru Neam şi Ţară.

*

Generalul Iacob Zadik i-a interzis maiorului Anton Ionescu să intre în Suceava, împreună cu grănicerii din subordine, iar atunci când generalul Coandă – tatăl savantului de mai târziu – a intervenit direct, i-a zis maiorului care nu încape pe frontispiciul prefăcătoriei sucevene: “Măi băiete, dacă iese prost, răspunzi; dacă iese bine, mai vedem…”.

*

Profesoraşul  udeştean Eusebie Popovici, autor al unei monografii a Udeştilor, a izbutit, în o lună şi ceva de zile, să cânte cu corul gimnaziului, înflăcărat de acelaşi entuziasm patriotic de nedescris, imnul imperial austriac, imnul ţarist, imnul regatului românesc şi iar imnul austriac. Zărindu-l pe Anton Ionescu, cu grănicerii lui, în parcul de lângă biserica catolică, l-a salutat rece, nemulţumit. Faţă de cei câţiva români bucovineni, care au trecut graniţa şi s-au înrolat în Armata Română, a luat mereu atitudine, solicitând pedeapsa cu spânzurătoarea pentru “trădătorii” Ion Grămadă, Dimitrie Marmeliuc, Alexandru Bocăneţu, Aurel Morariu, Ion I. Nistor, George Tofan.

*

Ion I. Nistor, figură emblematică a spiritualităţii bucovinene şi apropiat al lui Nicolae Iorga, a făcut parte, împreună cu George Tofan, din serviciul secret al Armatei Române, condus de generalul Iliescu. A slujit, într-adevăr, Unirea Neamului Românesc, fiind încarcerat, la vremea vremii, în cumplita închisoare din Sighetul Marmaţiei, apoi, la senectute, zvârlit într-o mansardă bucureşteană, unde a şi murit. Mă mir că a fost pus pe frontispiciul talciocului de haleală şi trascăuri bucovinene, pentru că nu merita o astfel de insultă. Dar dacă asta e voinţa cârmacilor de astăzi…


Corlăteni – Botoşani, la 1774

Ținutul Botoșani

10 iunie 1774

Ocolul Câmpului

*

Corlătenii

*

Toată suma caselor: 40

Scădere rufeturi, însă. 2 popi

Rămân birnici: 38

*

Birnici:

*

Ioniţă Berestian

Grigoraş Ciocan

Ştefan Andrieş

Toader Bezerău

Dumitraşcu Mălaimare

Ion Hurduc

Andrei, rusul

Ion Boangheş

Gavril Boangheş, vătăman

Simion Pamparău

Melinte Pamparău

Tilimon Zbanţu

Nichita Bileţchi

Iftimi Pântia

Simion Pântia

Apostu Stari

Grigore, ungurian

Ion, sin (fiu) Grigori

Grigoraş Stigleţ

Ilie Horciag

Ion Negru

Postolachi Loznian

Georgieş Stanciul

Ilie Stanciul

Mihai, ciubotar

Gavril Căpăţână

Grigoraş, vornic

Ursachi Jijie

Dumitraşcu Blete

Vasile Blete

Ion Vasilică

Anton cel Mic

Anton, rotar

Ion Holban

Vasile Stanciul

Dumitraşcu Guşul

Ursachi, tutovan

*

Rufeturi:

*

Popa Miron

Popa Vasile

*

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 186


Gorbăneşti – Botoşani, la 1774

Ținutul Botoșani

10 iunie 1774

Ocolul Câmpului

*

Gorbăneştii

*

Toată suma caselor: 21

Scădere rufeturi, însă: 21 scutiţi de cornetul Costia Leonard, care îi foloseşte pentru slujba sa:

*

Vasile Călancea

Grigori Călancea

Gavril Cocris

Costandin, ungurian

Ştefan, ungurian

Tănase Huţul

Andrei, rusul

George Cărbune

Costandin, ungurian

Ion, liahul

Vasile Huţul

Nica, muntian

Ioniţă, herghelegiu

Ilaşcu, cioban

Grigoraş, cioban

Alecsa, cioban

Dumitraşcu Chişcă

Grigore Cărbune

Vasile Burav

Acsinte, pas

Mărdari sin (fiu) Tănasi

*

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, pp. 185, 186


Socrujeni – Botoşani, la 1774

Ținutul Botoșani

10 iunie 1774

Ocolul Câmpului

*

Socrujenii

*

Toată suma caselor: 8

Scădere rufeturi, însă: 6

1 popă

2 mazili

2 ruptaşi

1 dascăl

2 rămaşi birnici

*

Birnici:

*

Ştefan a lui Pricopi, ungurian

Gavril, brat ego (fratele lui)

*

Rufeturi:

*

Popa George

Constandin Timiş, mazil ot (din) Hârlău

Grigoraş Timiş, mazil ot Hârlău

Constandin Dediul, ruptaş ot Hârlău

Ioniţă al Tofănesii, ruptaş ot Hârlău

Toader, dascăl

*

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 185


Mănăstireni – Botoşani, la 1774

Ținutul Botoșani

10 iunie 1774

Ocolul Câmpului

*

Mănăstirenii

*

Toată suma caselor: 50

Scădee rufeturi, însă: 48

1 popă

1 jidov

48 panțiri

*

Panțiri:

*

Ion, cioban

Georgie Bumbul

Ștefan Andronic

Constandin sin (fiu) Toderică

Mihai Răchitnian

Tănase zet (al) Loghin

Savin, harabagiu

Dumitrașcu Șipete

Mihălache sin văcar

Andrieș zet Eloae

Simion zet olar

Grigoraș Andronic

George, rusul

Ursache brat (frate) Necșanului

Ion a Eloae

Iftimie Macotă

George zet Chiriloae

Ioniță Macotă

Lupul Netedul

Alexa zet Ivan

Nazari zet  Brașovan

Pavel a Gavriloaei

Mihai brat (frate) Prodan

Prodan

Rauschi

Ioniță Grunzul

Vasilache Colțunac

Dumitrașcu, cojocar

Coste brat Necșanului

Vasile Răchitnian

Toader Verinca

Ilie Netedul

Toader cel mic

Vasile Malai

Ion Lungul

Andrei Furtună

Vasile, muntian

Toader Colțunac

Lupașcu sin Toderică

Vasile sin Ivan

Ion Negrul

Andrei sin Ivan

Simion brat Culii

Dănilă sin Ivan

*

Preotul:

 

Popa Petre

*

Jidovul:

 

Leiba, jidov

*

ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, II, Chişinău 1975, p. 185


Pagina 615 din 1,488« Prima...102030...613614615616617...620630640...Ultima »