Glorie eternă oportunismului bucovinean!
*
Trecând, din întâmplare, prin jalnica periferie spirituală a centrului Sucevei, am dat cu ochii de mincinoasa memorie, prin care oportunismul bucovinean izbuteşte să se înveşnicească. Pe frontispiciul Casei de Cultură, tronează, sub sigla Centenarului Unirii, Iancu Flondor, generalul Iacob Zadik, udeşteanul Eusebie Popovici şi Ion I. Nistor, trei dintre ei, primii, foarte potriviţi decorului “sărbătoresc” dintre tarabele cu trascăuri fierte, haleală colbuită tradiţional şi chiciuri artizanale.
*
Iancu Flondor nu şi-a dorit Unirea, foarte curând după aceea trăgându-şi un glonţ în cap, imediat după patriotica declamare: “Mare greşeală am făcut că am acceptat Unirea cu România”. La întreg bâlciul cernăuţean a participat, de nevoie, cu pistolul lui George Tofan înfipt în coaste, Tofan scrâşnind printre dinţi: “Ori citeşti hotărârea, ori te fac martir şi o citesc eu!”. Proclamaţia Unirii, scrisă de Dimitrie Marmeliuc, în hotelul “Pajura Neagră” şi corectată de Ion I. Nistor, a fost citită de decanul de vârstă Dionisie Beja. Pentru Marmeliuc, Erou de la Mărăşeşti, decorat de Regele Ferdinand, pe patul de spital, după ce fusese rănit în bătălie, şi făptuitor real al Unirii, nu s-a găsit un loc pe frontispiciu, pentru că omul acesta, mare cărturar – printre altele, a luptat pentru Întregirea Neamului şi a fost la câţiva centimetri ai traiectoriei glonţului de sacrificiul suprem pentru Neam şi Ţară.
*
Generalul Iacob Zadik i-a interzis maiorului Anton Ionescu să intre în Suceava, împreună cu grănicerii din subordine, iar atunci când generalul Coandă – tatăl savantului de mai târziu – a intervenit direct, i-a zis maiorului care nu încape pe frontispiciul prefăcătoriei sucevene: “Măi băiete, dacă iese prost, răspunzi; dacă iese bine, mai vedem…”.
*
Profesoraşul udeştean Eusebie Popovici, autor al unei monografii a Udeştilor, a izbutit, în o lună şi ceva de zile, să cânte cu corul gimnaziului, înflăcărat de acelaşi entuziasm patriotic de nedescris, imnul imperial austriac, imnul ţarist, imnul regatului românesc şi iar imnul austriac. Zărindu-l pe Anton Ionescu, cu grănicerii lui, în parcul de lângă biserica catolică, l-a salutat rece, nemulţumit. Faţă de cei câţiva români bucovineni, care au trecut graniţa şi s-au înrolat în Armata Română, a luat mereu atitudine, solicitând pedeapsa cu spânzurătoarea pentru “trădătorii” Ion Grămadă, Dimitrie Marmeliuc, Alexandru Bocăneţu, Aurel Morariu, Ion I. Nistor, George Tofan.
*
Ion I. Nistor, figură emblematică a spiritualităţii bucovinene şi apropiat al lui Nicolae Iorga, a făcut parte, împreună cu George Tofan, din serviciul secret al Armatei Române, condus de generalul Iliescu. A slujit, într-adevăr, Unirea Neamului Românesc, fiind încarcerat, la vremea vremii, în cumplita închisoare din Sighetul Marmaţiei, apoi, la senectute, zvârlit într-o mansardă bucureşteană, unde a şi murit. Mă mir că a fost pus pe frontispiciul talciocului de haleală şi trascăuri bucovinene, pentru că nu merita o astfel de insultă. Dar dacă asta e voinţa cârmacilor de astăzi…
